Gheorghe Gavrilã-Copil

Daca nu este un Sfânt în sensul strict, acest mare POET este ”CUVÂNTATORUL SFINTENIEI Neamului si Pamântului ROMÂNESC”. Sunt si ”Sfinti ai Pamântului”, care nu au ”Suprafirescul de Cer”, ci ”FIRESCUL Pamântesc”, ce ”concureaza” cu Cerul.

Taina prin care ”Cerul tinde sa COBOARE si sa se ODIHNEASCA pe Pamânt”, este o MEMORIE ancestrala. În sensul Crestin, Pamântul nu mai este ”contrazicerea” Cerului, ci BISERICA în care Cerul se ”FACE TRUP-EUHARISTIE”.

”SFINTENIA Pamântului” este ”SINTENIA FIRII Pamântesti”, care poate sa PRIMEASCA si SUPRADIMENSIUNEA Cerului.

”SFINTENIA Pamântului” nu este în ”VIRTUTI de Cer ”, ci în ”VIRTUTI de Pamânt”, ce se pot ”ÎMPLETI” reciproc. 

Daca CERUL a fost ”zguduit” de ”pacatul caderii Îngerilor”, Pamântul este si el ”stricat de pacatul adamic”.

ADAM cel în sine, asa cum l-a Creat DUMNEZEU, are ”FIREA Pamânteasca BUNA” si doar pacatul i-a adaugat si o ”parte a raului”.

”VIRTUTEA FIRII BUNE Pamântesti” este de alta categorie, fata de ”VIRTUTEA Suprafireasca de CER”.

Poetul Mihai Eminescu nu este un Sfânt de Cer, ci un ”Sfânt de Pamânt”.

FIREA Pamântului este ”CHEMAREA IUBIRII de CER ” de a VENI sa se ”ODIHNEASCA pe Pamânt”.

SFINTENIA Pamântului nu este ”transformarea în cer”, ci este ”PRIMIREA SI ODIHNA CERULUI pe Pamânt”.

Este o Mare Taina aceasta ”ODIHNA a CERULUI pe Pamânt”, care este la toti Sfintii, dar si separat, ca ”FIREA în sine a Pamântului”.

Poetul Mihai Eminescu este prin excelenta ”EVANGHELISTUL SFINTENIEI Pamântului”.

”CRUCEA SFINTENIEI Pamântului” este o ”CRUCE a Pamântului”. ”GOLGOTA CRUCII Pamântului” este Drumul ”INTRARII în ODIHNA-CASA Pamântului”.

Este o ”drama a CASEI pustiite” si un RAI al ”CASEI VENIRII si ODIHNEI celor ASTEPTAI”.

Mihai Eminescu este ”Sfântul dramei CASEI pustiite” si totodata PROFETUL ”CASEI ODIHNEI ÎMPLINITE”.

La Eminescu nu cautam ”Sfintenia de CER”, ci ”Taina CHEMARII CERULUI-Luceafarului” de a VENI pe Pamânt.

”DORUL Pamântului” nu este de a se RIDICA la CER, ci de a COBORÎ CERUL pe Pamânt, ca ”NUNTA Pamânteasca”, ca o ”CINA de Taina Pamânteasca”.

”NUNTA Pamânteasca” nu este ”pat nuptial”, ci ”ODIHNA-VESELIA CASEI Pamântesti”.

Zisul ”Eros pamântesc” este tocmai ”drama pamânteasca”, ca o ”ASTEPTARE a VENIRII Luceafarului CERESC”.

”IUBIREA este VENIREA si ODIHNA”, iar Mireasa este ”DORUL” acesteia.

DOINIREA este CHEMAREA VENIRII Luceafarului, este însasi ”IUBIREA Sfânta Pamânteasca”, care nu se împlineste decât în ”ÎNTÂLNIREA” reciproca.

Eminescu este ”EVANGHELISTUL DOINIRII IUBIRII Pamântesti” si asa îl putem considera ”SFÂNTUL Pamântului”.

Asa, si Pamântul poate ”STA FATA catre FATA cu CERUL”, fara amestecare.

”Patima pacatoasa” a Pamântului este mereu în ”crucificare” cu ”Virtutea Pamântului”, si la Eminescu este, cu prisosinta evidentiata aceasta. Daca Eminescu, ca Persoana proprie, trece el însusi prin toate ”patimile pamântului”, tot el se zbate sa iasa din aceasta ”subterana a iadului pamântesc”.

Viata lui Eminescu este ”CRUCIFICAREA subteranei pamântesti”, din care iese ”Biruitor si ÎNVIAT”.

Eminescu a ”LUAT toata subterana Neamului Românesc” si a ”PURTAT-O” ca pe o ”ASEMANARE MESSIANICA”.

Eminescu este ”Profetul Ilie ROMÂN”, care ”NU a MURIT”, ci a ramas cu ”Trupul pe Pamânt”, sa ”DOINEASCA” mereu Plânsul acestui Pamânt; pustiirea CASEI Pamântesti; IUBIREA parasita; CREDINTA uitata; cotropirea straina; micimea pervertirii urmasilor nedemni.

”CASA ROMÂNEASCA” nu poate fi niciodata fara ”EVANGHELIA DOINIRII” lui Eminescu, Evanghelistul IOAN al acestui Pamânt si Neam.

Eminescu este PROFET, APOSTOL, ”OMUL cel de TAINA si cel MARE al Pamântului” este ”SFÂNTUL Pamântului”, este ”VESNICUL TÂNAR-FAT-FRUMOS” este LUCEAFARUL, este ”ICONICUL pamântesc” din noi.

În acest sens, încercam si noi un mic Acatist al lui Mihai Eminescu.

Este la alegerea fiecaruia, de a-l CINSTI ca pe un ”Sfânt pamântesc”, sau doar ca pe un ”Om al OMENIEI ROMANESTI”. 

Dupa obisnuitul început se zice:

Condacul 1

Si Pamântul are un Chip, din care se Nasc Fapturile si Neamurile lor, si acestea se OGLINDESC ca STELE si LUCEFERI pe Cerul de SUS, în care se ODIHNESC ÎMPREUNA, si tu un LUCEAFAR fiind, îti Cantam:
Veseleste-te, Mihai Eminescu, LUCEAFARUL cu DORUL de Pamânt!

Icosul 1

Însusi DUMNEZEU DORESTE sa COBOARE pe Pamânt si FERICIT esti tu, Mihai Eminescu, ca ”DORUL Pamântului” l-ai avut si DOINITORUL sau te-ai facut, ”LACRIMA de Pamânt”:

Veseleste-te, Lacrima de Fat-Frumos;
Veseleste-te, Lacrima de HRISTOS;
Veseleste-te, Lacrima de TAINA;
Veseleste-te Lacrima de ICOANA;
Veseleste-te, Lacrima din LACRIMA;
Veseleste-te, Lacrima de VESNICIE;
Veseleste-te, Mihai Eminescu, LUCEAFARUL cu DORUL de Pamânt!

Condacul al 2-lea

LACRIMA de cer nu este ”plâns”, ci IUBIREA Cea Mare cu ”DORUL de Pamânt” ce Coboara în jos, în Cântarea de: ALILUIA!

Icosul al 2-lea

O, ce Necuprins este în LACRIMA de Cer, ce LUMINA de LUCEAFAR cu DORUL de Pamânt, ce Chip, Chip Nascut din APA si din DUH, CHIP de BOTEZUL Lui HRISTOS:

Veseleste-te, LUCEAFARUL Românesc;
Veseleste-te, LUCEAFARUL acestui Pamânt;
Veseleste-te, LUCEAFARUL acestui Neam;
Veseleste-te, Vesnicul TÂNAR de Taina:
Veseleste-te, Vesnicul COBORÂTOR din cer;
Veseleste-te, DOR de ”DORUL SFÂNT”;
Veseleste-te, Mihai Eminescu, LUCEAFARUL cu DORUL de Pamânt!

Condacul al 3-lea

Cine este Fat-Frumos, cine este Voinicul ce se lupta cu zmeii ucigatori? Este LUCEAFARUL de Taina COBORÂT pe Pamânt, Zamislit din ”LACRIMA din ICOANA”, din Cântarea de: ALILUIA!

Icosul al 3-lea

Fat-Frumos din Lacrima este LUCEAFARUL ce nu s-a mai ”întors” la Cer, care a ramas pe Pamânt, si asa RAIUL din Nou s-a facut:

Veseleste-te, Taina de CHIPUL Lui HRISTOS;
Veseleste-te, Taina de Pamântean;
Veseleste-te, Pamânteanul MINUNAT;
Veseleste-te, Pamanteanul ce-si cauta ”MIREASA pierduta”;
Veseleste-te, cel ce o scoate de pe ”tarâmul celalalt”;
Veseleste-te, PAMÂNTEANUL ÎMPARAT;
Veseleste-te, Mihai Eminescu, LUCEAFARUL cu DORUL de Pamânt!

Condacul al 4-lea

Înmultindu-se ”vrajmasii zmei”, CASA ÎMPARATULUI este atacata, Fii sai sunt luati în robie, hotarele se ”rup”, strainii navalesc si ”PLÂNSUL” se iveste, în locul de: ALILUIA!

Icosul al 4-lea

Ca odinioara Profetul Ieremia, si tu, Eminescu,
”PLÂNSUL robiei noastre te-ai facut, care adânc s-a sapat si a intrat pâna în Codrii cei mari si pe Muntii cei înalti, cu DOINIREA-CUVÂNTUL de Pamânt:

Veseleste-te, DOINIRE de DOR DUMNEZEIESC;
Veseleste-te, DOINIRE de Dor Pamântesc;
Veseleste-te, DOINIRE de Sfânta CHEMARE;
Veseleste-te, DOINIRE de IUBIRE;
Veseleste-te, si DOINIREA cea de ”jale”;
Veseleste-te, DOINIREA, ”EVANGHELIA Pamânteasca”;
Veseleste-te, Mihai Eminescu, LUCEAFARUL cu DORUL de Pamânt!

Condacul al 5-lea

Nasterea din ”LACRIMA” ICOANEI MAICII DOMNULUI este CHIPUL IUBIRII DUMNEZEIESTI coborâte pe Pamânt, care se face ”FIUL-LUCEAFARUL-Fat-Frumos-Voinicul”, IZBAVITORUL de zmeii cei ucigatori, în Cantarea de : ALILUIA!

Icosul al 5-lea

PLÂNGE MAICA DOMNULUI când ”lumea se pustieste” când FIUL DUMNEZEIESC nu mai este PRIMIT pe Pamânt, si din ”LACRIMILE de Taina”, Luceferi si Stele se Nasc:

Veseleste-te, LUCEAFARUL MAICII DOMNULUI;
Vesleste-te, LUCEAFARUL cel ”Nascut din LACRIMA”;
Veseleste-te, Luceafarul Fat-Frumos;
Veseleste-te, Luceafarul cu INIMA IUBIRII;
Veseleste-te, Luceafarul cu”DORUL de Taina”;
Veseleste-te, LUCEAFARUL ce s-a ”facut Pamântean”;
Veseleste-te, Mihai Eminescu, LUCEAFARUL cu DORUL de Pamânt!

Condacul al 6-lea

”DOR DUMNEZEIESC” este ”VESNICA IUBIRE”, pe care DUMNEZEU o REVARSA în Fapturile Sale, si ”MINUNAT” este apoi si ”Dorul Lumii” cu Chipul ”Iubirii Lumii”, în Cântarea de: ALILUIA!

Icosul al 6-lea

Este si o ”Iubire Curata si Sfânta a Lumii”, care se ÎNCHINA ca ”DAR” ALTARULUI DUMNEZEIESC, si asa se face ”BISERICA-ÎNTÂLNIREA în ICOANA”;

Veseleste-te, Iubirea ÎNTREAGA a Lumii;
Veseleste-te, ”DORUL Întreg” pentru ALTARUL Lui HRISTOS;
Veseleste-te, DOR DUMNEZEIESC si DOR de Faptura în ”CAUTARE”;
Veseleste-te, DOINIREA, Cântarea ”EVANGHELIEI Lumii”; 
Veseleste-te, DOINIREA, ”DORUL de pe CRUCEA Lumii”;
Veseleste-te, DOINIREA, ”hotarul dintre ”VESNICII”;
Veseleste-te, Mihai Eminescu, LUCEAFARUL cu DORUL de Pamânt!

CONDACUL al 7-lea

Vremelnicia lumii a întunecat ”Cerul Înstelat” si zmeii ucigatori s-au înmultit, si ”sarpele cu douasprezece capete” s-a nascut, si LUCEAFARUL Lumii este mereu CHEMAT în Cântarea de: ALILUIA!

Icosul al 7-lea

VINO, LUCEAFAR Blând, si APARA pe ”FECIOARA Lumii” de ”balaurul cu douasprezece capete”, pe care o pândeste necontenit, sa o ”fure” pentru ”lumea lui întunecata”:

Veseleste-te, Nadejdea MÂNTUIRII;
Veseleste-te, Nadejdea lui HRISTOS;
Veseleste-te, Nadejdea-Sabia de FOC;
Veseleste-te, Nadejdea-Bratul cel TARE;
Veseleste-te, Nadejdea cea De-a pururea peste Lume;
Veseleste-te, NADEJDEA-LUCEAFARUL ÎNTRUPAT;
Veseleste-te, Mihai Eminescu, LUCEAFARUL cu DORUL de Pamânt!

Condacul al 8-lea

Dezamagit, adesea ”singur si parasit” ramâneai, dar ”DORUL Sfânt de LUCEAFAR” era mai TARE decât toate, în Cântarea de: ALILUIA!

Icosul al 8-lea

”GLASUL de Taina al DOINIRII” asa s-a NASCUT. Izvor de ”LUMINA de Pamânt”, din ”stânca a iesit”:

Veseleste-te, CUVÂNTUL ce se ”face Lume”;
Veseleste-te, CUVÂNTUL-LUMINA Dintru-nceput;
Veseleste-te, CUVÂNTUL din Care Pamântul s-a plamadit;
Veseleste-te, CUVÂNTUL, INIMA Lumii;
Veseleste-te, CUVÂNTUL, ”SÂNGELE de Taina”;
Veseleste-te, CUVÂNTUL-LUCEAFARUL ce VESNIC se ”face TRUP”;
Veseleste-te, Mihai Eminescu, LUCEAFARUL cu DORUL de Pamânt!

Condacul al 9-lea

”Iubirea de Pamânt” se Naste din”LACRIMA de CER” ca ”LUCEAFAR” si asa, ”DOINIREA-CUVÂNTUL SFÂNT al Lumii”, ”CARTEA Vietii lumii”, o SCRIE.

Icosul al 9-lea

DOINIREA de CER si de Pamânt mereu ne CHEAMA si ÎNTÂLNIREA de Taina o doresc si în Chipuri de Lumini Stralucesc:

Veseleste-te, CHEMAREA din VESNICIE;
Veseleste-te, CHEMAREA ce se ”face CHIP”;
Veseleste-te, CHEMAREA, Glasul IUBIRII;
Veseleste-te, CHEMAREA, ”Cel mai DORIT”;
Veseleste-te, CHEMAREA, trecerea ”peste hotar”;
Veseleste-te, CHEMAREA, ARIPILE necontenitului ZBOR;
Veseleste-te, Mihai Eminescu, LUCEAFARUL cu DORUL de Pamânt!

Condacul al 10-lea

LUCEAFARUL este CHIPUL de Taina al lui HRISTOS Daruit Fapturii, ”DOR de CER si Dor Pamântesc” ce De-a pururi ÎMPREUNA sunt si care se ÎNTÂLNESC pe ALTARUL IUBIRII, în Cântarea de: ALILUIA!

Icosul al 10-lea

IUBIREA niciodata nu se poate ”ucide” si orice ”înstrainare” în DOINIREA de Jale se face, DOINIREA cu LACRIMI de FOC si plâns, cu ”blestem amarnic si greu”:

Veseleste-te, LUCEAFARUL IUBIRII acestui PAMÂNT;
Veseleste-te, LUCEAFARUL DOINIRII sale Sfinte;
Veseleste-te, LUCEAFARUL si de BUCURIE si de Jale;
Veseleste-te, LUCEAFARUL si de BINECUVÂNTARE si de ”blestem”;
Veseleste-te, LUCEAFARUL, cel CRUCIFICAT si ÎNVIAT;
Veseleste-te, LUCEAFARUL ce De-a pururi ”COBOARA si URCA”;
Veseleste-te, Mihai Eminescu, LUCEAFARUL cu DORUL de Pamânt!

 

Condacul al 11-lea

EMINESCU, NUMELE de ICOANA al DOINIRII ROMÂNESTI, în Codrii, la Izvoare, la raspântii, pe Munti, în mijlocul lumii, la Porti de BISERICI, DE-A PURUREA Te ARATI ca Fat- Frumos si LUCEAFAR, dar si ca ”fulger si blestem” pentru dusmanii cei rai si asa, si noi Cântam: ALILUIA!
(Acest condac se repeta de trei ori.)
Se citeste apoi din nou Icosul 1. 

(Acatistier-Sinaxar. Sfintii Români, II, Ianuarie-August, Colectia Isihasm, 2000, Tiparita cu Binecuvântarea Înalt Preasfintitului SERAFIM, Mitropolitul Germaniei, Editie Îngrijita si adaugita de Ierom. Ghelasie Gheorghe si Fratele Vasile Dragos Pârvu, Editura ”Conphys”, Rm. Vâlcea, p. 199-208).

Acest Acatistier ar fi bine sa fie de gasit spre cumparare la toate bisericile românesti ortodoxe, greco-catolice si catolice.

IMN EMINESCULUI 

în nouasprezece cânturi

„Eminescu e sfântul preacurat al ghersului românesc” (Arghezi)

Starea întâi

E mult de când te’nsinguri spre noptile de-apoi 
Miscându-ti vesnicia prin spatii si prin noi. 
Intram cu tine’n lume si parca ieri ne-au fost 
Navoadele din care-ti facuram adapost. 
Enciclica serbare. Ne’nvalui în rotund. 
Stâlpari de foc se-aduna si’n tine se patrund. 
Cenusile’nserarii pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tai eterni.

 

Treapta întâi

Minunea lumii toata-i în ochii tai oglinda. 
Ies taine din vitralii si’n soare se’nfloresc.
Hotar cu ne’nceputul, vazduhul pamântesc 
Aprinde roi de patimi când visul tau colinda 
Imperii de tacere din care cânturi cresc:

bucura-te’ntrariparea gândului de-abia’ntrupat 
bucura-te somn în care muntii’n capete se bat 
bucura-te corn de seara când se pleaca’n vad gorunii 
bucura-te logodirea lacului cu raza lunii 
bucura-te cel ce nu stii ceasul bun pe unde-apuca 
bucura-te Dor-de-Duca! 
bucura-te chip al ierbii îndragit de cer si ape 
bucura-te unda’n care stelele te simt aproape 
bucura-te cutezanta vântului de-a fi subtire 
bucura-te ca’nainte-ti neguri prind sa se desfire 
bucura-te’nmugurire din gândire si din grai 
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

 

Starea a doua

Erai pe-atunci copilul cu plete zburatoare 
Mirat de câte’n lume din vis pot sa coboare. 
Intrau cu tine’n fi'nta si’n fruntea ta’nvârstate 
Nalucile din sânge cu veacuri lungi în spate. 
Eresurile carnii cu sufletu’n raspar 
Se schimba azi la fata’ntr’un singur adevar. 
Cine-ar putea sa nege ca’n ochii tai adânci 
Undeste învierea izvoarelor din stânci?

 

Treapta a doua

Miresme tari ti-adie pamântul astei patrii. 
Izvoarele suspina si codrii negri plâng. 
Hai-hui pornesti cu dorul, colinele se frâng, 
Asiric ti se’nchina ca niste idolatri 
Inaii si Ceahlaii – si cerbii din Parâng.

bucura-te somn al brazdei roditor de spic înalt 
bucura-te noapte-adânca ce-si ia soarele cu-asalt 
bucura-te bob de spuma bubuind prin besne sparte 
bucura-te soapta’n care se dau stâncile de-o parte 
bucura-te ca secunda’n veacuri vaste se dezghina 
bucura-te Radacina !
bucura-te trunchi al slavei drept si dârz prin viituri 
bucura-te umbra larga cât o tara de paduri 
bucura-te nor de aur peste dulce Românie 
bucura-te print de roua rourat în moarte vie 
bucura-te ca te’mbie de sub glie sfânt alai 
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

 

Starea a treia

Elanurile ierbii sub calmele zapezi 
Marturisescu-ti graba cu care te visezi 
Ivit la fata lumii’ntr’o singura durata. 
Napraznicele arderi strâng timpul ca’ntr’o roata. 
Erupi precum din scorburi diamantele’n cununa. 
Strigoii zburda’n soare, mutenia se razbuna. 
Curg raze diamantine si ne sporesc de sus 
Umbrind virginitatea cuvântului nespus.

 

Treapta a treia

Musteste toamna’n codri – nemistuite ruguri –
Iesindu-si dintru sine pe când în ea se’nchide. 
Hipnotice podgorii se-ascund în crisalide. 
Arìpile de mâine din vinuri dorm în struguri, 
Imn tainic ce-ti preschimba armurile’n hlamide.

bucura-te’ntrebatorul nestiutului tarâm 
bucura-te ca’n lumina vetrei tale dogorâm 
bucura-te-adeverirea celor ce ne par ca mint 
bucura-te pasul frunzei între-arama si argint 
bucura-te murmur palid al cuvântului nescris 
bucura-te Prag Deschis !
bucura-te ritm al horei ce se-alege din hârjoana 
bucura-te nimb subtire care faci din chip icoana 
bucura-te geana-a zilei când o lume se desceata 
bucura-te abur slobod prins în florile de gheata 
bucura-te dimineata ce-si rasfata albul strai 
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

 

Starea a patra

Eminii si Aminii ni se’ntâlnesc în mituri, 
Mânati de începuturi, atrasi de nesfârsituri. 
Istorie si poveste se-adeveresc în carte, 
Nicicând mai laolalta si nici mai far'de moarte. 
Eroii’nchipuirii si-ai vietilor aieve 
Strabat un singur geniu si sorb aceleasi seve. 
Cândva vom întelege de ce – rotit suvoi –
Urcându-ne spre tine ne pogorâm în noi.

 

Treapta a patra

Multimi trezite’n spita stramosilor iconici 
Izbesc cu pumni de piatra’n preaferecate porti. 
Hrisoavele se’nziua din viata celor morti, 
Alearga’n colb spre tine uitatii de prin cronici, 
Iar tu la curti de aur triumfator îi porti.

bucura-te buciumasul secolelor ne’ndurate 
bucura-te glas de-arama ce prin neguri mari razbate 
bucura-te ca-ti raspunde zvon de fluier si de trisca 
bucura-te ca’n Rovine osemintele se misca 
bucura-te steag sub care vin norod dupa norod 
bucura-te Nou Voivod!
bucura-te biruinta armelor cuvântatoare 
bucura-te ca vitejii îti pun sceptrul la picioare 
bucura-te bard ce schimba halebardele’n stindarde 
bucura-te ca din arcuri numai viersul suna’n coarde 
bucura-te stea ce arde în pieptar de tânar crai 
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

 

Starea a cincea

Esti azi si vei fi mâine ce-ai fost întotdeauna, 
Mai mult decât certarea ce ne-a’mblânzit furtuna. 
Imens la prora, zarea scrutând-o cu doi cremeni, 
Naboiul greu de ape si veghea ni le’ngemeni. 
Epave’ngreuiate de aur se scufunda; 
Saraci ne stim, dar marea ni-i larga si rotunda. 
Când Mircea Domnul însusi în zaua ta viaza, 
Unde-am gasi povata mai clara si mai treaza?

 

Treapta a cincea

Menit ai fost sa scaperi un verb de foc prin oameni. 
Icnesc în furci miseii, nebunii’n cusca rag, 
Hienele’ncoltite stau gata de artag, 
Abrase ca din toate’n nimic nu li te-asameni. 
Instanta ti-este vorba, condeiul tau, toiag.

bucura-te mustratorul prostilor si far'delegii
bucura-te grai prin care si-au râvnit puterea regii
bucura-te jude tânar, nemitarnic si barbat
bucura-te ca’mprejuru-ti stau toti Tepesii la sfat
bucura-te ca prin tine bunii de cei rai se-aleg
bucura-te Om întreg !
bucura-te bici pe cei ce limba neamului o spurca
bucura-te spaima celor ce jucara tara’n turca
bucura-te zeu ce’nfrunta toate stimele’n fruntarii
bucura-te ca te-or teme hotii, gâzii si samsarii
bucura-te cel ce-i sparii pe cezarii pusi pe trai
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

 

Starea a sasea

Egal cu tine însuti, la masa ta de brad
Mângâi garafa stirba ca pe-un pocal de jad. 
Ispite nu-ti trezira de slava prin funingini 
Nici idolii din piete, nici larii carolingini. 
Edenul tau e unde carare n’au calaii: 
Singuratatea lumii si cosmosul odaii. 
Cerca-te-vom zadarnic în moarte, vocea ta 
Uranic se detuna si arde’n agorà.

 

Treapta a sasea

Misterele femeii ucid si nasc imperii. 
Izbânzi, înfrângeri, doruri si patimi omenesti 
Hangere-ti trec prin cuget, pumnale prin povesti. 
Ascunsa ca un cântec în bronzurile serii, 
Iubirea ta-i vecernia din care le stârnesti.

bucura-te’mpatimitul frumusetii ne’nserate 
bucura-te cel ce’n codru i-ai pus dragostei cetate 
bucura-te floare ninsa peste pletele balaie 
bucura-te dor ce’ncarca sfânta noptilor vapaie 
bucura-te boare calda peste trupuri ca o haina 
bucura-te Vis-de-Taina ! 
bucura-te însetatul sarutarii suferinde 
bucura-te jind pe care gura dulce nu-l cuprinde 
bucura-te limpezime de fântâna si nastrapa 
bucura-te ca nu-i pânza de izvoare sa te’ncapa 
bucura-te ochi de apa ce-si adapa guri de rai 
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

 

Starea a saptea

Erotica-am numi-o lucirea ta pe ape –
Miraj nocturn – de n’am sti ca-i raza din Agape.
Iubita care’n bratul strainului se frânge
Nu-i poate da durerii decât porniri natânge.
Exista’n frigul cosmic o clipa far’ sa degeri?:
Seninul unei alte mai 'nalte întelegeri.
Cu cât esti mai Luceafar, cu-atât esti si Parinte;
Uitasesi pentru-o clipa, El ti-a adus aminte.

 

Treapta a saptea

Marunte lumi se’nalta, curg stelele prin cetini, 
Inelele se leaga’n ghirlande de minuni. 
Hyperion, ce patimi te-alearga prin genuni, 
Atât de vii, ca zborul nu-i chip sa ti-l încetini? 
Iertam în tine totul, tu înca nu te’mbuni.

bucura-te neodihna vântului culcat prin vrejuri 
bucura-te ca te-atâta suier, spulber si vârtejuri 
bucura-te amintirea lumilor de peste soare 
bucura-te ca tot cerul în faptura ta tresare 
bucura-te sfânt nesatiu sa cuprinzi ce-i necuprins 
bucura-te Zbor Nestins!
bucura-te drum de aur catre Steaua-ne Polara 
bucura-te ca durata doar adâncul ti-o masoara 
bucura-te cel ce fulgeri dincolo de timp si schime 
bucura-te din rapirea neajunsa’n veac de nime’
bucura-te’n Cincizecime si’naltime de-Adonai 
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

 

Starea a opta

Eonul asfinteste din ostenite pleoape 
Marindu-ti umbra lunga pe câmpuri si pe ape. 
Ins de-o vecie, fructul e floarea dintr-o zi 
Nuntita’n vis si’ntoarsa’n bobocul ce-o porni. 
Efluviile stirpei în tine ni se-aduna 
Supuse si slavite ca laurii’n cununa. 
Cuceritor de spatii, ne darui pe pamânt 
Uimirea de-a cuprinde o lume’ntr’un cuvânt.

 

Treapta a opta

Martiriul de-a te naste nu’ncape în osânda, 
Izbelistile vietii sunt viata’n sinea ei. 
Haiduc al suferintei, în codrul tau de tei 
Adii din doina frunzei neliniste nascânda – 
Incerta si fecunda ca luna’n funigei.

bucura-te rob al trudei si-al sudorilor de sânge
bucura-te cel ce’n noapte noaptea paginii o’nfrânge
bucura-te’mblânzitorul de cuvinte’n herghelii
bucura-te cel ce graiul într’un spic de pana-l tii
bucura-te lupta slovei cu’ntelesul ei deplin
bucura-te Dulce Chin!
bucura-te colb de aur între filele ne’ntoarse
bucura-te ceara scursa din lumina care-o arse
bucura-te turn de veghe pâna’n ceru’n care starui
bucura-te apa’nalta ce’n cascade largi te narui
bucura-te cel ce-i darui fiecarui tot ce ai
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!

 

Starea a noua

Ecouri destramate par vechile geneze.
Mormânt cu plod, în tine’nceputurile-s treze. 
Incendii calme parca ar vrea sa despresoare
Neprihanite doruri timide’n asteptare. 
Efemerida noptii ti-arunca’n ploi de stele 
Seminte ne’ncercate, gradini sa faci din ele. 
Culegem floare-albastra si stim ca ni s’a scris 
Ursita de-a ne’ntoarce cu tine’n paradis.

 

Treapta a noua

Mirunsa frunte. Logos în treapta lui înalta. 
Iluminata stema’n vecia unui neam. 
Harìsma’n deznadejdea sub care ne’nclinam 
Amurgului. Cu viii si mortii laolalta 
Iesimu-ti în nuntire prin sfânt epitalam:

bucura-te’nflacarare adunata’ntr’o scânteie 
bucura-te strop de roua revarsat în curcubeie 
bucura-te ram pe care stelele’n ciorchin roira 
bucura-te alauta’n zbor cu strunele spre lira 
bucura-te vaz launtric ce’n auzul alb se’nscrie 
bucura-te Poezie !
bucura-te’ntregul nostru ce prin secoli s’a tot frânt 
bucura-te darul pâinii de-a se’ntoarce în cuvânt 
bucura-te ne’mpartirea inimii ce ni se’mparte 
bucura-te bucurie din adânc si de departe 
bucura-te cel ce’n moarte printr’o carte ni te dai 
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!
(Valeriu Anania, IMN EMINESCULUI în nouasprezece cânturi, Cartea Româneasca, 1992)

 

Starea a zecea  

Extazele cernelii doar tu ni le’nfiori, 
Mihaiul nostru unic si-al unicei splendori. 
Izvoade noi de-am strânge, tot am culege’n cale 
Norocul de-a-l petrece pe-al tau din ale tale. 
Eterna stalagmita din stea stalactitara, 
Statura ta ne-aduna sub cer si peste tara. 
Cuvântul tau din ziua-l purtam cu noi prin ere, 
Usure ca’ntr’o moarte si greu ca’ntr’o’nviere.
(Valeriu Anania IMN EMINESCULUI în nouasprezece cânturi, Cartea Româneasca, 1992, p.5-23).

Gheorghe Gavrilã-Copil