Preot Liviu Branzas - Marea Misiune (jurnal)

(Suceagu, 29 noiembrie 1984)

În loc de prolog al acestui jurnal

R E G A S I R E

16 decembrie 1975

Ce lumina, ce forta si ce echilibru sufletesc am realizat prin regasirea sufletului din adolescenta!

În ultimii ani am fost mereu întunecat si crispat sufleteste, fara o adânca multumire sufleteasca. Azi mi-am dat seama ca eu cel adevarat nu pot fi decât cel din adolescenta. Preocuparile, idealurile si starile sufletesti de atunci sunt singurele care îmi dau satisfactie si dau un sens vietii.

Prin regasirea sufleteasca de azi ma simt plin de încredere în mine însumi si mai impulsionat spre activitate. Acum nimic nu mã mai tulbura: nici pasiuni desarte, nici frica, nici îndoiala. Asa cum eram în prima tinerete. Traiesc ceva din elanul epocilor care aveau scris pe frontispiciu: "spre culmi!". Anii care vor veni sa ma gaseasca biruitor pe culmile idealurilor de odinioara.

†

29 noiembrie 1984

M A R E A M I S I U N E

Nu este niciodata prea târziu pentru un om cu vocatie misionara sa realizeze o mare misiune apostolica în Crestinismul contemporan.
Refluxul actual al credintei crestine are drept cauza absenta marilor apostoli de tip paulin.
Renasterea spiritualitatii si vietii crestine va fi posibila numai prin aparitia unor mari personalitati apostolice care sa concentreze în fiinta lor calitatile Sfântului Apostol Pavel: spirit vizionar, profunzime de gândire, vointa energica, elan eroic, spirit de sacrificiu, traire mistica.
Nimic nu trebuie sa ne împiedice sa aspiram spre acest suprem ideal!
Hristos ne cheama spre doua culmi: spre Tabor, spre desavârsirea spirituala dupa pilda Sfintilor Parinti (idealul filocalic) si spre Golgota, spre jertfa suprema pentru biruinta lui Hristos (idealul martiric).
Doamne, ajuta! Acum si pâna în ceasul mortii! Amin!

PRINCIPIUL RENUNTARII

Trebuie sa fim capabili sa renuntam la tot ceea ce nu este de absoluta necesitate pentru mântuire.
Trebuie sa fim capabili sa biruim tot ceea ce ne împiedica de la mântuire.
Prin prisma acestor doua atitudini sufletesti trebuie sa privim orice persoana, obiect sau situatie.
Depasind criteriul profitului personal si temporar, sa urcam culmea spiritului de renuntare dupa criteriul mântuirii.

AMURGUL SFINTENIEI

Sfintenia - sub diversele ei forme - este tot mai absenta în viata crestinatatii contemporane.
Cauza - departarea oamenilor de izvorul sfinteniei care este Dumnezeu.
Traim într-un mod care ne determina sa ne împartasim tot mai putin de Har. S-a micsorat aspiratia spre viata harica, este anemic efortul de traire mistica, de iluminare si purificare. Dispare fiorul în fata Bisericii si a Sfintelor Taine. Sfintenia preotiei este uitata.
Renasterea sfinteniei va veni prin aparitia a tot mai multe faruri de lumina mistica.

†

30 noiembrie 1984

SOARELE RASARE ÎN AMURG

Batrânetea nu trebuie sa fie un declin si o întunecare spirituala, ci o concentrare de efort spre iluminare si mântuire.
Crepusculul vietii biologice sa fie zorile sufletului renascut cu toata sinceritatea si vigoarea la idealul mîntuirii.

FALSA PUDOARE

Exista la maturi o jena fata de preocuparile religioase.
Tot ceea ce în copilarie parea normal si chiar necesar, la maturitate devine jenant, ca si cum datoria mântuirii descreste în raport direct proportional cu numarul anilor.
O datorie pastorala importanta: dezvoltarea constiintei datoriei si seriozitatii în raport de problema mântuirii la maturi.

JUSTIFICAREA IMPOSTORILOR

Vizitând recent fostul meu protopopiat am vazut mari realizari în domeniul administrativ. Având în vedere persoana, consider realizarile ca justificari ale impostorului. Incapabil de creatie spirituala, este zelos în constructii materiale prin care doreste - si chiar reuseste - sa impresioneze pe cei superficiali.

†

1 decembrie 1984

DEGENERESCENTA SPIRITUALA

Constiinta si sensibilitatea sufleteasca la oamenii veacului nostru sunt într-un evident si alarmant declin.
Constiinta este tot mai laxa, pâna la totala ei pervertire, iar sensibilitatea s-a atrofiat. Orice drame se întâmpla cât de grave si îngrozitoare, oamenii nu se mai impresioneaza, nu mai vibreaza. În fata marilor nedreptati si miselii, nu se mai indigneaza, nu mai reactioneaza spre solidarizare si aparare.
Indiferenta egoista se extinde mereu. Constiinta datoriei morale nu mai stapâneste pe nimeni. Oamenii îsi permit orice si nu se tulbura. Remuscarea e o stare sufleteasca rara. Nimeni nu plânge cu amar pentru lasitatile si tradarile lui. O alta datorie pastorala importanta: dezvoltarea constiintei scrupuloase.

†

Sfântul Nicolae, 6 decembrie 1984

CU FATA SPRE IDEAL

Pentru a fi creator, omul trebuie sa aiba mereu în fata ochilor sai idealul spre care tinde.
Dupa cum exploratorii care nazuiau spre pol erau întorsi în permanenta cu fata spre steaua polara, tot asa si crestinul trebuie sa aiba mereu în fata steaua mântuirii.
Toata viata noastra trebuie sa fie un efort permanent de ascensiune spirituala, avînd în fata cele doua culmi mântuitoare: Taborul si Golgota.
Uitarea idealului este una din marile primejdii ale mântuirii noastre.
Întors cu fata la pamânt, pus în miscare de patimi desarte, omul uita de ideal. Câti dintre crestini când se scoala dimineata îsi întorc ochii sufletului spre idealul mântuirii si traiesc ziua în stradania de a-l cuceri?

SA FII ASEMENEA LUI HRISTOS

Circula ideea ca omul trebuie sa fie el însusi.
El însusi? Care?
Sa fie el însusi omul dominat de patimi? Sa fie el însusi trufasul sau crudul sau lacomul sau cinicul?
Nu! Din punct de vedere crestin omul trebuie sa nazuiasca sa fie asemenea lui Hristos.
Toata Filocalia nu este decît o învatatura, o pedagogie a modului cum putem deveni asemenea lui Hristos.
În masura în care ne asemanam cu Hristos în masura aceea ne apropiem de mântuire. Este nevoie de o transfigurare, de o schimbare la fata a sufletului nostru.
Din om natural, crestinul trebuie sa devina omul cu Har.

SA FIM DREPTI CU NOI ÎNSINE

Majoritatea oamenilor sunt inconstienti fata de ei însisi si nu cred hotarât în mântuire.
Sfintii au fost oameni care au fost drepti cu ei însisi. Asa cum nu si-au permis sa faca rau altuia, asa nu si-au permis sa-si faca rau lor însile.
Daca avem datoria de a ne mântui, trebuie sa ne-o îndeplinim! Caci nemântuirea înseamna osânda vesnica.
Cheia acestei probleme este de fapt credinta, mai precis calitatea credintei.
Sfintii credeau cu adevarat în idealul mântuirii si se temeau de osânda vesnica.
Noi mimam dragostea fata de aproapele si preocuparea pentru binele lui, dar, de fapt, savârsim fata de noi însine cel mai teribil rau.
Trebuie sa ne trezim ca fiul risipitor!

MÂNA STIGMATIZATA

Ridicând mâinile spre rugaciune, mi-a aparut din icoana mâna ridicata a lui Iisus, din icoana Învierii. Mâna stigmatizata. Mâna care poarta pecetea adevaratei iubiri si jertfe pentru oameni.
Numai spre idealul aratat de o mâna stigmatizata se îndreapta oamenii. Numai binecuvântarea mîinii stigmatizate revarsa ploaie de Har.
O, ideal al Sfîntului Francisc, uitat de noi!

†

[nedatata]

DINCOLO DE TACEREA SPATIILOR INFINITE

Emotia coplesitoare a lui Pascal în fata universului este profund fireasca. Fara NIMENI dincolo de spatiile infinite, viata omului devine tragica.
Omul credintei stie si simte ca DINCOLO este CINEVA. Dar nu cineva indefinit, ci Parintele ceresc.
Singurul si adevaratul echilibru sufletesc al omului nu este posibil fara credinta crestina, marea binefacere a lui Dumnezeu fata de zbuciumul si tragismul omului.

†

Bucuresti, 25 ianuarie 1985

Pe culoarele Patriarhiei m-am întâlnit cu Parintele Dumitru Fecioru. Când am auzit cine este, i-am cerut permisiunea sa-i strâng mâna, pe care întinzându-mi-o, m-am aplecat dintr-un imbold sincer sa o sarut. El se opunea, dar eu l-am tinut strâns cu forta si m-am aplecat sa o sarut, zicând:
- Trebuie sa sarut aceasta mâna care a pus la dispozitia sufletului românesc comoara Sfintilor Parinti!
El a raspuns:
- Acesta a fost idealul meu din epoca studiilor teologice, cu acest scop am tradus si tiparit Izvoarele Ortodoxiei. Este o mare fericire opera Preafericitului Patriarh de a tipari Colectia Parintilor Bisericesti!
Martora la scena era doamna de la Registratura.
Tot azi am vizitat manastirea Plumbuita.

†

Bucuresti, 26 ianuarie 1985

Am vizitat pe Parintele Staniloae. L-am gasit încarcat de cei 80 de ani împliniti, dar perfect lucid.
I-am spus ca vreau sa prezint în limbaj actual o sinteza a spiritualitatii filocalice.
Auzind ca-mi lipsesc volumele 2, 3 si 4 din Filocalie, mi le-a dat. Pe un volum a scris urmatoarele:
"Parintelui Liviu Brânzas, în amintirea zilelor neuitate traite împreuna si cu pretuirea daruirii sale lui Hristos. 26 - I - 1985, Preot Dumitru Staniloae".
Am vorbit despre foarte multe probleme.
Printre altele, a amintit despre reactia lui Lucian Blaga, când a aparut cartea Parintelui: Pozitia Domnului Lucian Blaga fata de crestinism si ortodoxie. Blaga i-a reprosat:
- Ce aveti cu mine, domnule?
Si ca sa-si explice îndeosebi teoria cunoasterii, el a motivat:
- Nu puteam fi altfel original!
Parintele Staniloae mi-a spus:
- De ce trebuia sa fie neaparat original? El, ca fiu de preot, trebuia sa mearga pe linia ortodoxa. Ce fel de Dumnezeu este cel din filozofia lui? Un Dumnezeu invidios, care se comporta fata de om cu lipsa de iubire. Ce efecte negative ar avea o morala dupa chipul unei astfel de divinitati! El a impresionat pe unii intelectuali români cu teoria "spatiului mioritic". Dar nu spatiul, ci pamântul este esential în viata unui neam.
Pornind de la întâmplarea cu Blaga, i-am spus ca ar fi foarte valoroase si chiar necesare pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române, amintirile sale, care ar lumina multe lucruri si ar corecta multe erori.
A vorbit despre suferinta pe care a îndurat-o în viata din cauza invidiei. Ar fi stat la Sibiu mai mult timp, unde s-a simtit bine, dar a plecat din cauza invidiei.
Vazând apartamentul modest în care sta (fapt care m-a frapat ori de câte ori l-am vizitat) am întrebat:
- Oare ierarhii români care stau în adevarate palate, nu s-au gândit sa va creeze conditii mai bune pentru scris?
Doamna a spus ca au cerut odata o alta casa; dar cineva mai abil le-a luat-o înainte, ocupând casa pe care au solicitat-o. Am vorbit apoi despre ierarhi. Parintele Staniloae a spus ca l-a cunoscut pe P. S. S. Iustinian Chira de pe vremea când era la Rohia.
- L-am vazut un om profund înduhovnicit, a spus Parintele.
Dezechilibrul spiritual al lumii se datoreste filosofiei noncrestine. Nu "lupta contrariilor" este solutia, ci colaborarea tuturora pe linia scopului dat de Dumnezeu creatiei sale.
Am plecat cu mare bucurie din casa Parintelui. La plecare, mi-a dat si ultima carte de poezie a fiicei sale, Lidia Staniloae, Locul unde astepti, cu rugamintea sa ma interesez cine este Mariana Lazar, care a scris o recenzie frumoasa în revista Steaua despre volum.
Pe dealul Patriarhiei am citit dedicatia din Filocalie. M-a emotionat profund. Lacrimile fiorului sublim.
Despre Blaga, Parintele Staniloae a mai spus:
- Filosofia lui nu are etica. Daca Dumnezeu este un gelos, atunci si noi putem fi asa … De ce trebuia sa abandoneze gândirea crestina? Teologia crestina îti ofera un câmp nelimitat de afirmare. Crestinismul în raport de filosofie este mult mai profund. Descartes zice: "Cuget, deci exist". Dar: iubesc, deci exist, este mai real, este viata.
O discutie cu Parintele Staniloae este o calatorie în lumea adânca a adevarurilor fundamentale crestine. Singurele care pot cu adevarat rezolva problemele grave ale omului.
El vorbeste simplu, concis, fara emfaza, cu glasul blând aproape duios, al unui sihastru carpatin.
Duhul Sfintilor Parinti în mijlocul carora a trait o viata întreaga la masa de scris, i-a imprimat pe chip, în fiinta, si în felul de a fi si a se exprima simplitatea, profunzimea, blândetea si armonia. Cât de necesar ar fi ca Parintele Staniloae sa-si lase un testament spiritual care sa fie un stimulent de creatie pentru generatiile teologice din viitor.

†

2 februarie 1985

În ultima vreme sunt îngrijorat în legatura cu sanatatea mea.
Dar simt ca ma voi pastra daca prin ea voi sluji lui Dumnezeu.

În autobiografia sa, Sfânta Tereza de Lisieux exclama din adâncul sufletului ei arzator: "O, Iisuse vreau sa mor martira!"
Ca sa poti muri martir trebuie sa fii întâi un sfânt. Numai asa doresti si esti capabil sa renunti la viata si sa suporti suferinta care depaseste limita de rezistenta fireasca.
Deci numai o profunda realizare spirituala face realizabil idealul martiric.
Procesul acestei experiente spirituale ar primi valoare de model si stimulent daca ar fi consemnat în scris.
Apoi s-ar putea aspira cu mai mult temei si cu mai mult efect la idealul martiric.

†

4 februarie 1985

Pentru orice crestin cu constiinta sincera numele lui propriu este cel de pacatos. Caci toti suntem Adam cel cazut.

Iudeii cereau semne, iar elinii filosofie, dar Sfintii Apostoli propovaduiau pe Hristos cel ratignit. Pentru iudei, sminteala, pentru elini, nebunie. Aceasta reactie s-a perpetuat în tot cursul istoriei.
Si azi, unii cer de la Hristos semne miraculoase evidente, deci "semne".
Iar altii cauta o filosofie care sa nu oblige la o atitudine totala, doar asa pentru delectatie intelectuala.
Pentru acestia Întruparea Fiului lui Dumnezeu este o "nebunie". Fiul lui Dumnezeu crucificat!? Este incredibil. Inaduenta si inacceptarea sensului crucificarii este cauza indiferentei sau refuzului mântuirii prin Hristos.

†

5 februarie 1985

Sunt 36 de ani de la importanta noapte de 5 - II - 1949.
Ma regasesc pe aceleasi temelii sufletesti care au determinat marele act din acea zi.
În linistea acestei nopti, sub pâlpâirea stelelor înghetate, traiesc ceva din emotia noptii de odinioara.

†

6 februarie 1985

Mergând azi prin oras, am urmarit spectacolul strazii cu un anumit gând: care din acesti oameni cu care ma întâlnesc sunt oare preocupati de mântuire?
Care aspira oare spre idealul mântuirii si câti se concentreaza cu fortele sufletesti spre cucerirea lui?
Aceasta lume româneasca, descendenta dintr-o traditie crestina milenara, nu manifesta nici un semn de efort spre mântuire.
Oamenii mi se par niste furnici alergând în toate partile, într-un ritm agitat si haotic, fara teluri transcendente.

Râvna lui Satana este de a substitui divinitatea. El se straduieste sa realizeze un simulacru de valori, care sa faca inutila divinitatea.
Oamenii moderni nu se opun Satanei pentru ca nu cred în existenta lui. Toate scrierile Sfintilor Parinti avertizeaza asupra diavolului. Marea majoritate a oamenilor sunt victimele lui. Lupta împotriva lui este dificila. Numai cine patrunde esenta si sensul miscarilor lui sufletesti, poate simti actiunea diavolului.

†

Duminica, 10 februarie 1985

Când privesti mai adânc, îti dai seama ca trebuie sa iubesti cel mai mult pe cei ce ne uasc si prigonesc, caci ei îti dau posibilitatea de a câstiga cea mai mare bogatie: rabdrea suferintei nedrepte, care te face cel mai mult asemenea cu Hristos.

Tot mai evident este faptul ca o autentica traire crestina necesita o revolutie interioara.
Un complex de mentalitati mediocrizante si pierzatoare ne orienteaza sufletul. Rasturnarea lor este necesara pentru a construi o alta temelie interioara, adevarurile crestine, pe care sa construim cu rabdare si întelepciune edificiul virtutilor mântuitoare.
Lumea merge pe un drum care nu duce la Dumnezeu. Tendinta moderna spre comoditate si senzualism nu duce la mântuire.

†

20 februarie 1985

ÎNVATATORUL POCAINTEI SAU DATORIA PILDEI DE POCAINTA ADEVARATA

Noi combatem pe cei ce se autodenumesc "pocaiti" - o pocainta doar nominala, fara har, ceea ce o face de fapt neautentica - dar nu facem demonstratia adevaratei pocainte.
Avem datoria de a demonstra adevarata pocainta, ceea ce este în esenta misiunea noastra. Caci apostolii de azi nu sunt misionari printre cei care înca nu au auzit de Hristos, ci printre fiii risipitori care au renuntat la înfierea harica prin Botez, deci trebuie sa fim pastori ai reîntoarcerii la Hristos. Trebuie sa determinam pe toti crestinii de azi sa retraiasca drama fiului risipitor. Noi trebuie sa dam exemplul, sa biruim pe Satana cel viclean si tiranic, care ne-a stapânit prin patimi si sa devenim biruitori prin virtuti si har, stimulând prin exemplul nostru o renastere generala.
Orice act de pocainta reala va fi însotit întotdeauna de zâmbetul ironic al caldiceilor sau indiferentilor. Dar sa auzim glasul care ne stimuleaza si ne da curaj: "Fericiti veti fi când va vor batjocori pentru decizia si îndrazneala de a imita pe fiul risipitor!"
Trezirea din mediocritatea de credinta si traire, care nu are nici o eficacitate mântuitoare!
Pocainta dupa modelul Sfintilor Parinti!

Dumnezeu nu este un stapân misterios si nemilos, care s-a retras dincolo de zidul de nepatruns al infinutului, ci El se arata pe cerul interior al sufletului care Îl iubeste în duhul copilariei spirituale.
Dumnezeu nu se vede decât prin ochiul puritatii totale.

ÎMPOTRIVA RAILOR PEDAGOGI

Sa respingem pe toti pseudopedagogii filosofiei sterile care ne împiedica sa ajungem la mântuire.
În fata otravii nu putem sta indiferenti! Aceasta atitudine explica modul Sfintilor Parinti de a trata cultura profana. În momentul în care prin ceea ce exprima ea tinde direct sau involuntar sa ne desparta de Hristos, trebuie sa o respingem.
Daca otrava railor pedagogi este periculoasa, este adevarat ca nici apa chioara a mediocritatii noastre spirituale nu da vigoare spiritului uman dornic de adevar si valori reale.

MARILE PROBLEME SI DATORIA NOASTRA

Trebuie sa stabilim care sunt marile probleme ale Crestinatatii actuale si care este datoria noastra fata de ele.
Ce trebuie sa facem si ce fac eu?
a. Datoria de a grabi unirea crestinilor. Marea contributie ecumenica.
b. Cunoasterea lui Iisus pentru a crea adeziune.
c. Trairea fierbinte - numai ea ne aduce mântuire. Împotriva mediocritatii care scârbeste pe Domnul.

MANASTIREA MEA

Ieri m-am rugat Sfintei Tereza de Lisieux în biserica de pe strada Universitatii sa ma lumineze ce sa fac: sa ramân sau sa plec la Baciu.
Azi, citind brosura Dupa cincizeci de ani, despre sarbatorirea din 1947 a Sfintei în România, mi-a aparut viziunea a ceea ce as putea realiza aici în singuratate: o viata de sihastru ca într-o chilie de manastire. Chilia spre care aspiram în 1951. Frumoasa gradina din spatele casei ar putea deveni un fel de Ghetsimani pentru rugaciune si meditatie.
Singuratatea mea de aici ar favoriza marea retragere în tacere care a fost întotdeauna preludiul renasterii interioare.
Sfânta Tereza de Lisieux m-a învatat ca nu trebuie sa parasesti chilia manastirii ca sa poti fi un apostol universal!
În biserica în care m-am rugat Sfintei Tereza, era un om, un barbat cam de 40 de ani, care se ruga fierbinte în fata statuii Pieta. M-a impresionat fervoarea lui. Am presupus ca omul avea cine stie ce probleme grave si dureroase.
Asa ar trebui sa ne rugam si noi întotdeauna: caci avem marea si grava problema a mântuirii sufletului!

Pentru noi nu trebuie sa fie nici un dubiu în legatura cu problemele fundamentale ale existentei, caci prin actul de credinta am iesit din imperiul incertitudinii si pesimismului pentru care viata nu are nici un sens si sfârsitul constiintei este neantul.
Noi stim care este Adevarul, mai exact CINE este Adevarul! Doar trebuie sa pasim cu hotarâre eroica pe Calea care duce la Viata.
Viata este Hristos. Calauza pe Cale, Sfintii Parinti.
Spre piscul mântuirii, voi pasi pe cararea pe care a urcat în tacere, cu credinta si iubire, cu tarie si staruinta, Sfânta Tereza de Lisieux.

†

Duminica, 24 februarie 1985, noaptea.

Daca nu voi realiza idealul marii misiuni înseamna ca am trait inutil pe acest pamânt.
În tacere, iubind smerenia si suferinta, sa lupt duhovniceste pentru renasterea credintei.

†

24 martie 1985

Adevarata credinta în Dumnezeu se exprima prin jertfa suprema!

†

30 martie 1985

DESPRE ECUMENISM

Ce înseamna a fi ecumenic?
Catolicul care nu vrea sa aiba nimic comun cu Ortodoxia si ortodoxul care nu tinde spre comunitatea iubirii cu catolicismul, nu poate fi ecumenic.
Eu am fost favorizat de destin: ortodox fiind, am avut posibilitatea de a-mi însusi din copilarie valori catolice. Toata viata mea religioasa s-a dezvoltat sub tutela spirituala a Sfântuui Francisc din Assisi si a Sfintei Tereza de Lisieux.
Privind peste miscarea ecumenica de o jumatate de veac, multele întâlniri ale teologilor mi se par fara eficacitate cât timp nu se face nimic pentru unirea sufleteasca a credinciosilor celor doua mari confesiuni crestine.

Privind volumul masiv (806 pagini) al operelor filosofice ale lui Radulescu-Motru aparut recent, îmi dau seama ca de fapt paginie lui nu-mi comunica nimic framântarilor, întrebarilor si nazuintelor mele sufletesti.
Filosofia nu raspunde marilor cautari ale sufletului omenesc.

†

31 martie 1985

Un alt mod de jertfa suprema, de martiriu, este marea asceza, generatoare a harurilor abundente.
Cine crede ca este gata de jertfa suprema, sa poata sustine efortul marii asceze.

†

Sfântul Gheorghe, 23 aprilie 1985

ADEVARATUL ECUMENISM

Biserica este Ortodoxa prin continuitatea patristica (singura apostolicitate reala).
Biserica este catolica prin unitate (de dezvoltat).

†

25 aprilie 1985

Ortodoxia nu a înteles suficient catolicismul ultimelor veacuri - în care a dominat reactia împotriva reformei protestante si a revolutiei de la 1789.
În prezent în tarile ortodoxe se petrec fenomene asemanatoare cu care Biserica catolica s-a confruntat în ultimele secole. Trebuie studiate contramasurile de aparare si consolidare ale catolicismului.
În domeniul opozitiei fata de sectarism si ateism, Biserica catolica are, în aceste doua sensuri, o experienta validata de timp. Sa o avem în vedere în apararea Ortodoxiei.

†

[nedatate]

Nu admit lipsa de sens a existentei. Acesta este temeiul rational al credintei mele religioase.

Pe temelia pusa de Mântuitorul, fiecare generatie sau personalitate a pus (potrivit viziunii pauline) lespezi pure si rezistente, sau "paie".
Continuitatea apostolica a Bisericii s-a întrerupt acolo unde s-au pus "paie". Fisurile în zidurile Bisericii trebuie remediate.

Trebuie stabilite cauzele mediocritatii vietii religioase crestine.

Bucuria slujirii acopera suferintele pe care le implica fidelitatea apostolica.

Cu ce trebuie începuta combaterea degradari morale profetite de Sfântul Apostol Pavel în epistola catre Timotei?

Ce cauta unii în Filocalii?
Cauta miraculosul spectaculos, ceva similar cu fakirismul. Dar ramân deceptionati. Ei nu stiu ca acolo nu se gaseste decât calea nevointei spre desavârsire. Ei nu cauta decât divertismente de ocultism, care nu implica o hotarâre de reînoire spirituala în duhul lui Hristos.

Maglavit a fost expresia setei de transcendent, dar superficiala caci cei care sau dus acolo sa vada o clipa semnul divin, uitau ca prin lupta mântuirii li se va deschide la sfârsit usa permanentei minuni si a eternei vederi a lui Dumnezeu.

Binefacatori reali ai oamenilor sunt acei apostoli care determina pe credinciosi sa se fereasca de osânda vesnica.
Trebuie dezvoltata în constiinta si simtirea crestinilor teama de osânda vesnica, credinta în realitatea ei.
Solutia cea mai eficace: sa dovedim ca noi însine suntem primii care ne temem de ea!

Se tot subliniaza de catre atei lipsa de rationalism a religiei.
Dar religia crestina este bogata în pagini patristice care fac elogiul omului rational.

Cainta creeaza iubire, iar iubirea creeaza cainta.
Pocainta crestina este remuscarea iubirii filiale.

Trebuie initiate în lumea crestina discutii deschise despre problemele crestinismului. Sinceritatea si profunzimea trebuie sa le caracterizeze.

CARTE DE LINISTIRE SUFLETEASCA

Ori de câte ori citesc Istoria unui suflet, a Sfintei Tereza de Lisieux ma patrunde o profunda liniste sufleteasca. Orice îndoiala, teama sau deznadejde dispare.
Acest fel de carti ar trebui sa ajunga la sufletul fiecarui crestin. Ele fac mai mult decât tratatele de dogmatica si morala.
Eu, care în adolescenta am visat sa scriu carti, daca as scrie o singura carte de acest fel, ar fi cea mai valoroasa.

†

6 august 1985

COMPLICII DIAVOLULUI

Fara severitate si insistenta pastorala noi devenim complicii diavolului, la osândirea sufletelor pastorite.
Functia de pastor implica truda permanenta de cultivare a virtutilor si de reprimare a patimilor în sufletele pastoritilor. Altfel colaboram cu Satana la pierderea lor.

†

8 septembrie 1985

Credinta fara iubire naste fanatismul.

Eroismul iubirii (idealismul eroic pe care l-am conceput în adolescenta) este singurul ideal de realizare autentica a personalitatii.

Predicatorul american Billy Graham face afirmatii care par extraordinare unora, când de fapt ele abunda (si în formulari mai clare si profunde) în scrierile Sfintilor Parinti.
Daca nu se cunosc de catre români înseamna ca Biserica Ortodoxa Româna nu pune în sfesnic marea lumina a Sfintilor Parinti. Dar impresia produsa de el asupra unor români este un reflex de snobism.
Mi-aminteste de impresia produsa asupra lui Gala Galaction de catre Sar Peladan, când o convorbire cu un sihastru carpatin putea fi mai revelatorie.

†

5 noiembrie 1985

Lumea este ca o turma. Marile personalitati sunt constiinta ei. Acest fapt este demonstrat prin rolul determinant în orientarea societatii într-un moment istoric pe care îl joaca marea constiinta a unei personalitati.

Lumea nu se converteste la Hristos si nu adera cu tot sufletul la El.
Cauza profunda?
Noi preotii n-am reusit sa ne convertim nici pe noi însine.
Cum am reusi sa convertim pe credinciosii nostri cu care venim în contact numai asa de putin si de la distanta, când nu putem schimba eul nostru cu care stam în permanenta?

Nu am timp pentru lupta cu oamenii din cauza ambitiilor sau intereselor pamântesti. Sunt ocupat cu o problema de gravitate maxima: am în fata marea lupta a mânturii.

†

7 noiembrie 1985

Trebuie sa alarmam constiintele asupra inevitabilitatii justitiei divine si asupra gravitatii sentintei ei (prin eternitatea ei).
Trebuie sa fie EVIDENT ca noi ne temem primii de justitia divina!

Nu teama de o alta moarte i-a determinat pe martiri sa accepte moartea, ci adeziunea totala la credinta, care era mai tare decât instinctul de conservare. Acest fapt confirma aspiratia religioasa ca fiind structurala sufletului omenesc.

Adevarul cuprins de formula Fericitului Augustin "iubeste si fa ce vrei" este demonstrat de viata de familie. Familia este comunitatea în care relatiile nu sunt reglementate de vreo legislatie obligatorie. Aici se manifesta iubirea ca motivatie a manifestarilor reciproce.

†

11 noiembrie 1985

Sunt fericit ca în Biserica luptatoare a veacului nostru sunt un soldat în prima linie!

VIATA ÎN DUH SI ADEVAR

adevar = a nu trai în minciuna
duh = spiritualizare

De ce atunci când devenim preoti ne creste brusc în mod accentuat instinctul de conservare?
Si cu cât urcam mai mult pe treptele ierarhiei creste si acest simptom.

†

14 noiembrie 1985

Cel mai necesar, cel mai dificil si cel mai extraordinar act al omului este încercarea de a strapunge zidul care îl separa de transcendenta. Harul este unealta care îl ajuta la aceasta lucrare, care singura da sens vietii omului.

La o sedinta de orientare, confratele mai tânar Stelian Tofana, spunea ca mai nou Biserica nu este luptatoare ci slujitoare.
"Un crestin oarecare" se întreaba: ce semnificatie are aceasta schimbare de nomenclatura?
El se întreaba:
1. Daca Biserica nu mai este luptatoare ca timp de doua milenii, la ce lupta se renunta?
2. Daca Biserica a devenit slujitoare, pe cine slujeste de acum Biserica?

†

23 noiembrie 1985

Ce este esential pentru noi:
1. Sa stabilim care este cel mai mare pacat?
Pacatul împotriva Duhului Sfânt.
2. Sa stabilim: care este cea mai mare virtute prin porunca?
Virtutea iubirii.
De extras toate consecintele pentru viata noastra.
De scos din Sfintii Parinti cum se manifesta pacatul împotriva Duhului Sfânt în viata noastra. Cum degradarea si pierirea noastra începe cu acest pacat.

Iisus este recunoscut dupa "stigmate", deci certificatul suferintei. Iisus este cunoscut dupa "frângerea pâinii", deci necesitatea de împartasire cu Sfânta Euharistie, fapt dupa care poate fi recunoscut la rândul lui un crestin autentic.
Biserica este o comunitate de adevar, iubire si har.

Privind icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, m-am gândit la manifestarile de iubire filiala ale micului Prunc dumnezeiesc.
În general ne gândim la manifestarile de iubire materna a Maicii pentru Prunc. Dar de la Prunc la Maica este mai impresionant si - mai ales - mai important pentru cultul Maicii Domnului.
Mi-l închipui pe Pruncul din Nazaret cum fuge cu mânutele întinse spre afectiunea si ocrotirea Mamei. Luat în brate El mângâie obrajii Mamei.
O Preacurata fata a Maicii, pe care se jucau sfintele mânute si se asterneau sarutarile dumnezeiescului Fiu!

†

Joi, 28 noiembrie 1985

M-am întâlnit cu un prieten, care mi-a marturisit cu autentica voce patetica:
- Sunt un credincios care vreau sa ma mântuiesc!
El mi-a povestit o întâmplare de teribila semnificatie:
Un copil de vreo 6-7 ani, din vecini, intrând la El în birou, unde are un mare crucifix, a zis:
- Eu stiu cine este Acela! Acela nu exista!
Teribil profet al unui apocaliptic viitor: copilul refuzând si negând Iubirea!

†

Duminica, 1 decembrie 1985, la Sfânta Liturghie.

Numai jertfa este o contributie sigura si importanta la întarirea credintei si Bisericii.

†

10 decembrie 1985

Gândul care ne sopteste ca nu e bine sa suferim, e glasul lui Satana.
Sa-i spunem hotarât: "Înapoia mea Satano!"
Suferinta acceptata cu dragoste si adevar pentru Hristos, va fi binecuvântata în chip tainic de mângâierea harului.

†

luni, 3 februarie 1986

Am vizitat pe P. S. S. Iustinian Chira. Vorbind despre hotarârea mea de a ramâne singur la Suceagu, Preasfintitul a zis:
- Acolo esti ca la o manastire.
Preasfintitul a intuit cauza hotarârii mele de a ramâne în singuratatea de la Suceagu.

†

septembrie 1986
Marea întrebare a ratiunii: De ce traim?
Numai pe cale religioasa vom putea patrunde transcendenta. Filosofia si stiinta vor ramâne vesnic în imanent.

†

[nedatate]

Golgota!
Acesta este Evenimentul cel mai important din Univers.
Sus, pe Golgota, lânga Iisus!

Accentuarea în viata credinciosilor a zilelor de Vineri si Duminica: Crucificarea si Învierea.

†

14 octombrie 1986

Dumnezeu se scârbeste de minciuna. Diavolul este "tatal minciunii", deci mincinosii sunt fiii diavolului.
Noi ce suntem: colaboratori ai adevarului sau ai minciunii?
Cea mai mare responsabilitate a clerului: a afirma, a trai si a suferi pentru Adevar!

Hristos a biruit raul prin suferinta. Este un adevar incontestabil, pe care comoditatea si lasitatea noastra, frica de suferinta si moarte, nu vrea sa-l recunoasca si sa-l accepte. Dar daca vrem sa fim biruitori, trebuie nu numai sa acceptam suferinta, dar sa o si dorim cu ardoare!

†

Sâmbata, 18 octombrie 1986

Urmasii apostolilor de tip misionar.
Sentimentul plenar al apostolului misionar.
Viziunea continuitatii mesianismului românesc.

Un fapt istoric cu o cauza precisa: toti dusmanii masoneriei au disparut.
Numai colaboratorii sau cei care au facut abstractie de ea, au supravietuit.

†

22 noiembrie 1986

Una din cauzele orientarii unora spre sectarism are o motivatie precisa: areligiozitatea mediului format din credinciosii Bisericii, lipsa de preocupari religioase si de evlavie la majoritatea crestinilor.

Una din cauzele degradarii spirituale este influenta verbala. Folosim vorbe mari, care n-au nici o corespondenta în realitate.
Realitatea mediocra este acoperita de valul inflatiei verbale.

†

28 noiembrie 1986

Citind diverse texte, îndeosebi filosofice, constat la multi o lipsa de claritate.
Consider claritate una din calitatile iubitorului de adevar. Claritatea stilului evanghelic este pilduitoare si ea i-a asigurat perenitatea.
Confuzia stilului favorizeaza confuzia ideilor.

†

6 decembrie 1986

Marele ascet si luptator pentru credinta care a fost Sfântul Nicolae, ar fi azi mai viu în memoria si viata credinciosilor daca ar fi scris.
Concluzie …

†

20 decembrie 1986

Iubirea este o stare de maxima constiinta.

Societatea iubitorilor de adevar, a caror sinceritate este o necesitate sufleteasca imperioasa.

Clericii care nu spun adevarul în problemele profane, pot oare sa prezinte garantie ca sunt sinceri în afirmatiile lor religioase?

PLANETA NEVAZUTA

Exista în istorie o forta nevazuta care tulbura rotatia morala normala a Pamântului (asa cum dereglarile, anormalitatile în rotatia ultimei planete descoperite a dus la concluzia unei alte planete, nevazute înca, care tulbura pe aceasta).

†

27 ianuarie 1987

În problema hirotoniei femeilor, solutia evanghelica si traditionala este clara.
De unde, atunci, insistenta - chiar si în lumea anglicana - de a realiza o noua "reforma", care sa desparta si mai mult protestantismul de Biserica celor 7 Taine?
Cu siguranta ca - sub inspiratie satanica - forte (în fond si invizibil) anticrestine influenteaza ocult o ramura crestina superficiala si dezorientata, rupta de radacina patristica.
Spiritul reformei protestante este în fapt o sursa de permanenta erezie. Nu reforma, ci renastere ne trebuie! Renastere, adica adâncirea spiritului patristic.
Mântuitorul a ales 12 barbati pentru apostolat, un mileniu si jumatate lumea crestina nu s-a gândit sa "completeze" norma evanghelica.
De ce, atunci, astazi, aceasta problema?

†

30 ianuarie 1987

Preotii de azi sunt trimisi în batalia apostolica - care este esentialmente morala - fara a fi biruit cele trei ispite ale Satanei. De fapt ei ar trebui sa biruiasca raul din lume care izvoraste din aceste ispite. Dar netrecând examenul triplei ispite, ei vor fi vesnic dezarmati în aceasta titanica lupta.
Fara nici o îndoiala ca în Biserica contemporana este nevoie de o alta scoala apostolica.

†

5 februarie 1987

Iesind din suferinta, am iesit de fapt din mediul propice înaltarii sufletesti. În acea epoca din viata mea eram în permanenta concentrat în efortul de renastere sufleteasca. În perioada urmatoare am cazut într-o inacceptabila mediocritate.
Numai reîntoarcerea la suferinta ma va salva!

Pregatirea întâlnirii cu Dumnezeu este destinul pamântean al omului.
Orice clipa pierduta în alte preocupari este furata vesniciei.

Tulburarea spirituala a omenirii este produsa de intrarea în duhul istoriei a actiunii unor spirite întunecate, dezechilibrate.
Aparatorii credintei trebuie sa purifice atmosfera spirituala de actiunea lor nociva.
Libertatea existentei raului nu include obligatia de a-l accepta, ci dimpotriva.

Vom fi judecati nu numai pentru orice cuvânt spus, ci si pentru cel nespus.
Cum nespus? Nespus pentru apararea adevarului, abdicare din motive de lasitate sau interes.

Izvorul religiei este sentimentul singuratatii pe care l-a simtit constiinta omului trezit sinngur în fata universului.
Constiinta n-a suportat singuratatea si a început sa caute pe Dumnezeu. Pâna nu îsi va satisface aspiratia, nu îsi va gasi linistea si echilibrul.

Interesant! Lucian Blaga prezinta fenomenul credintei nefolosind "oameni religiosi" propriu zisi, ci laici: Goethe, Pascal. Sfântul Antonie cel Mare sau Sfântul Francisc de Assisi nu îsi gasesc locul în Religie si spirit ca tipuri reprezentative ale fenomenului de credinta religioasa crestina. Desigur, concluziile asupra misticii crestine nu puteau fi decât limitate în asemenea conditii.

†

22 mai 1987

Cred, pentru ca nu este absurd!
Nu este absurd sa crezi în existenta unui ordonator al acestei ordini universale, ci dimpotriva, este absurd sa nu crezi acest fapt logic.
Nu este absurd sa crezi în cotinuitatea constiintei (nemurirea sufletului), ci dimpotriva, este absurd sa crezi ca faptul extraordinar al constiintei este destinat neantului, ca tot efortul de înaltare morala a omului este o tragicomedie inutila si fara sens.
Credinta este adversarul absolut al absurdului. Credinta este refuzul neantului metafizic.

†

[nedatate]

CE ÎNSEAMNA A FI RELIGIOS

Omul religios traieste într-un mediu nereligios care are tendinta de a-l înghiti.
Omul religios trebuie sa depuna un dublu efort:
1. Rezistenta spirituala împotriva asimilarii de catre spiritul nereligios al veacului.
2. Lupta spirituala pentru afirmarea religiozitatii.
În oceanul vast al spiritului profan, omul religios este în pericolul de a naufragia. Cu ochii tinta la steaua polara a idealului mântuirii, el trebuie sa lupte cu valurile "ce îi sunt împotriva".

Ambiguitatea în exprimarea ideilor contribuie la marea confuzie spirituala a epocii moderne.
Mai mult ca oricând, datoria claritatii ca expresie a sinceritatii.

La observatia ca în statutul Bisericii Ortodoxe Române nu este inclusa datoria catehizarii, eu am raspuns clar si precis:
- STATUTUL NOSTRU FUNDAMENTAL ESTE SFÂNTA EVANGHELIE!
Unde, har Domnului, exista aceasta datorie formulata categoric.

SACRIFICIU PERMANENT PENTRU FAVOAREA SUPREMA

Ori de câte ori dam o Sfânta Liturghie pentru obtinerea unui ajutor, însotim cererea cu un mic sacrificiu.
Marea favoare pe care trebuie sa o dorim este mântuirea, deci datoria de sacrificiu permanent pentru obtinerea ei.

Ori de câte ori citesc Istoria unui suflet a Sfintei Tereza de Lisieux mi se reveleaza noi sensuri adânci.
Este o carte profunda, esentiala, inepuizabila, stimulatoare.

Azi vom muri!
Cu acest gând ar trebui sa ne desteptam spiritual în fiecare dimineata.
Pentru un crestin, gândul la moarte nu trebuie sa fie o obsesie pesimista si disperanta, ci o pârghie de elevatie spirituala.
Trebuie sa punem ordine în sufletul nostru!

Idealistii autentici, o specie umana tot mai rara.
Idealistul autentic nu este un visator naiv si ineficace, ci un vizionar dublat de un erou, un luptator capabil de suferinta pentru realizarea idealului sau.

Ierusalimul ar fi trebuit sa fie "centrul Crestinismului".
Episcopii Bizantului au cazut sub influenta si chiar dominatia împaratului, pierzându-si libertatea integrala.
Episcopii Romei, în tendinta de centralizare si dominare, au uzat de mijloace necrestine, ceea ce a facut sa se împlineasca cuvântul Mântuitorului: "Cine nu aduna cu Mine risipeste" (vezi protestantismul, materialismul occidental etc.).

Greco-catolicii vor fi o permanenta negare a haricitatii Bisercii Ortodoxe, ceea ce este o sfidare a adevarului istoric si dogmatic.
Eu - ca ortodox care am crescut în mediu catolic si apreciez si cultiv valorile catolice - nu simt nici o atractie irezistibila de intrare în catolicism.
Lumina rasariteana mi se pare mai pura, mai profunda, mai cuceritoare.
O, Sfintii Parinti rasariteni sunt inegalabili!

Femeile protestante care fac atâta caz de temeiul scripturistic, este de mirare ca au pretentie la sacerdotiu, când Mântuitorul n-a selectionat în cenaclul apostolic nici o femeie (desi mironositele erau în permanenta lânga El), iar Sfântul Pavel a zis: "Femeia sa taca în Biserica"!

Pentru un preot este evident ca Mircea Eliade nu a studiat teologia. Acest fapt se poate constata citind Istoria ideilor si credintelor religioase, unde în interpretarea religiei crestine apar limite.

Crestinismul se adreseaza azi unui public coplesit de cultura profana.
Membrii Bisericii asimileaza în permanenta o cultura necrestina.
Dezvoltarea constiintei datoriei de a crea valori de cultura crestina.

Misterul constiintei care cauta sa descifreze misterul Divinitatii, acesta este cel mai extraordinar fapt al istoriei spirituale umane.

Din punct de vedere uman, piatra care sta la baza Bisericii nu a fost persoana lui Petru si nu este a episcopilor Romei, ci este preotia.
În acest sens a fost Sfântul Apostol Petru, piatra a Bisericii. Dar, alaturi de el, toti Apostolii si apoi preotii.

†

27 septembrie 1987

De aprofundat problema "conservatorism si reforma" în Biserica.
De repudiat conservatorismul care este expresia luptei pentru mentinerea beneficiilor particulare si sustinut cel care este expresia apararii valorilor eterne ("caci la Dumnezeu nu este schimbare").
De repudiat reforma care tinde la înlaturarea valorilor fundamentale si sustinut tendinta de revenire reala la valorile tradate.

Cautarea Adevarului este o aspiratie eterna a sufletului omenesc.
Biserica trebuie sa cultive ideea necesitatii absolute de a gasi un adevar al existentei si în acelasi timp sa dea posibilitatea ancorarii acestui zbucium în limanul lui Hristos, singurul Adevar.

"Exercitiile mele de admiratie".
Daca ar fi sa-mi exprim în scris admiratiile mele (ca si Emil Cioran: Exercitii de admiratie) as vorbi despre Sfântul Francisc de Assisi, Sfânta Tereza de Lisieux, Damian Leprosul, Mahatma Gandhi si câtiva Sfinti Parinti vechi.
Ceea ce admir eu mai mult la o personalitate este sinceritatea si spiritul de sacrificiu!

PROBLEMA ANTISEMITISMULUI
(schita)

Se porneste de la doua adevaruri fundamentale:
1. Hristos a fost iudeu.
2. Crestinul nu are voie sa urasca pe nimeni.
Alte doua adevaruri:
1. Dumnezeu a iubit poporul ales ascultator.
2. Dumnezeu s-a opus poporului iudeu care nu mergea pe linia vointei sale.
Poporul iudeu, care a respins pe Mântuitorul, a devenit implicit adversarul Bisericii. Istoria crestinatatii este plina de exemple vechi si noi de atac iudaic împotriva Crestinismului.
Biserica are dreptul la legitima aparare împotriva atacurilor iudaice.
Aceasta aparare se face exclusiv prin mijloace autentic crestine.
Nu trebuie exagerat pericolul iudaic anticrestin, dar nici nu trebuie uitat ca de doua mii de ani, sub diverse forme, ura talmudica a actionat împotriva crestinismului.

Totalitarismul este o straveche tendinta umana pe care au practicat-o si crestinii. Inchizitia si statul teocratic a lui Calvin sunt exemple evidente. Ce departe este imaginea acestui crestinism deformat, de imaginea Împaratiei în care domneste Hristos prin libertate, iubire si jertfa.
În masura în care lumea s-a încrestinat cu forta, în aceasi masura s-a descrestinat.
Calcarea legii libertatii a avut ca rezultat reactia contrara.
"Cel ce vrea sa vina dupa Mine" este lege fundamentala.
Prin protestantism si prin descrestinarea continua din epoca moderna s-a confirmat profetia "cine nu aduma cu Mine, risipeste".

†

1 octombrie 1987

Prin hirotonie nu se obtin automat marile calitati care se cer pentru o pastoratie creatoare.

Citind în Filocalia despre "spiritualitatea filocalica româneasca" îmi dau seama de influenta protestantismului în viata ortodoxa româneasca.
O renastere crestina româneasca va necesita debarasarea de elementele (mai precis spiritul) protestante si apoi adâncirea spiritualitatii filocalice.

Inconceptibila si stranie pretentia sacerdotala a femeilor din mediu protestant, acolo unde s-a negat importanta si cultul Maicii Domnului. Noi, reprezentantii lui Hristos, trebuie neaparat sa dovedim prin viata si atitudinea noastra ca exista si viata de dupa moarte si ca ea se cucereste printr-o traire morala, ascetica si mai ales martirica.

Timpul pierdut în raport de idealul marii misiuni este imens.
Recuperarea lui printr-un efort proportional.

Ce speranta de renastere crestina putem avea când în veacul nostru nu se înmulteste numarul mucenicilor (temelia de granit a Bisericii) si nici ceata marilor mistici sihastri (farurile necesare de intensificare harica)?!

Misiunea Bisericii contemporane este dubla:
1. De a chema la credinta pe cei necredinciosi.
2. De a chema la pocainta pe cei pacatosi.
Puterea noastra de actiune nu poate fi decât propria noastra credinta si pocainta!

†

16 octombrie 1987

Exista o nefericita conspiratie tacita între preoti si enoriasi. Ne facem ca ne mântuim.
- Eu zic, dar nu fac.
- Voi ascultati, dar nu îndepliniti.
Si asa, într-o diabolica armonie, ne apropiem împreuna în chip fatal de prapastia pierzarii.

În lume multi pretind ca vor binele si salvarea omenirii, dar cum se poate verifica autenticitatea idealului propagat:
1. Ce spun, sa faca ei însisi.
2. Sa fie capabili de sacrificiu pentru ideal.
Prin aceste doua criterii se poate stabili sinceritatea lor.
Cei sinceri, sunt binevoitorii profetiti în noaptea de la Betleem.
Unirea lor ar crea - mare forta morala atât de necesara.

Mi-am irosit valoarea morala a suferintei acumulate. Refacerea prestigiului prin suferinta ascetica.

"Fiara" care trebuie învinsa este cea din sufletul nostru.
Orice pretentie de lupta împotriva raului, începe cu înfrângerea lui din noi.
De extras din Sfintii Parinti, care sunt criteriile dupa care se recunoaste "biruitorul" din Apocalipsa.

Fara nici o îndoiala, ca singura solutie a combaterii invaziei eretico-sectare este de a le rapi temeiurile expansiunii lor adica realizarea adevaratei pocainte de catre noi.
Dar nu ca o actiune disperata ca ni se ia "pâinea", ci pentru ca, de fapt si în primul rând, aceasta este misiunea noastra.

†

18 octombrie 1987

Orice prezentare a unui moment personal sau istoric este jurnalul intim.
Memoriile ulterioare sunt incomplete si pot denatura sau chiar falsifica realitatea.
Retrospectiva poate fi o sinteza mai profunda dar numai daca se bazeaza pe datele unui jurnal intim.

Noua generatie de la 48.
Interesant este ca în istoria noastra din ultimele doua secole, anul 48 a constituit o rascruce istorica de fiecare data.

†

30 octombrie 1987

Nimeni nu are dreptul moral de a afirma decât adevarul trait si nimeni nu are forta spirituala de a apara adevarul pâna la sacrificiu daca nu l-a trait si numai daca a devenit dominanta lui spirituala.

†

10 noiembrie 1987

Ce înseamna a fi om?
Una din dramele spirituale ale omului este faptul ca omul nu stie înca ce este el în esenta si destinul lui.
De extras din Sfintii Parintii raspunsul la acesta întrebare fundamentala.

†

19 noiembrie 1987

Asa cum în adolescenta am fost capabil de sacrificiu pentru teluri imanenete, trebuie sa fiu acum capabil de sacrificiu pentru teluri transcendente, ca propria mântuire si întarirea Bisericii.

Devierile de la spiritul lui Hristos: intoleranta inchizitiei sub orice forma.
Din perspectiva istorica, unii clerici crestini apar ca niste aiatolahi fanatici de astazi.

†

20 noiembrie 1987

Ce s-ar fi întâmplat daca prima generatie apostolica ar fi fost lipsita de spiritul de sacrificiu asa cum suntem noi astazi?
Care ar fi fost destinul Bisericii daca sacerdotii ar fi fost incapabili de suferinta, asa cum suntem noi astazi?
O mare tema de meditatie pentru constiinta noastra apostolica.

Crestinismul este Biserica si Biserica este Crestinismul.
Marea noastra responsabilitate a clerului decurge din aceasta egalitate.
Daca clerul Bisericii a raspuns întotdeauna tuturor ereticilor ca el reprezinta crestinismul, cum raspunde la întrebarea fundamentala: în ce mod exercita aceasta reprezentare?

Viata spirituala a omului are doua etape:
1. Viata spirituala din copilarie care este dominata de bucuria în fata vietii naturale.
2. Viata spirituala de la senectute în care nu poate exista decât o singura bucurie reala si profunda: a trairii mistice în har. La aceasta vârsta numai aceasta traire da aspiratiilor sufletesti continut si perspectiva. Altfel, omul matur natural simte un gol interior si traieste amarul sentiment al nimicniciei. De ce traiesc? - se întreba el nedumerit si îndurerat. De ce merita sa traiesti? - viata exclusiv naturala este inutila si absurda.
Numai viata harica lumineaza orizontul acestei vieti. Numai ea poate alimenta si satisface aspiratiile profunde ale sufletului omenesc.

De combatut protestantismul (mai ales pozitia initiala a lui Luther si Calvin) prin Sfintii Parinti.
A demonstra precis ca protestantismul (vechi sau nou), sub toate formele, este o imensa erezie.

Noi credem ca Dumnezeu aude rugaciunea tacuta a sufletului nostru. Atunci înseamna ca stie toate gândurile noastre. Noi însa ne permitem sa gândim orice, ca si cum atotstiinta lui Dumnezeu ar fi absenta în cazul gândurilor rele. Aceasta este una din mentalitatile curente ale crestinilor, deficienta care îi face inapti pentru "razboiul interior" al purificarii.

†

30 noiembrie 1987

Lasati teatrul!
Ce ar fi daca ar apare un procuror universal care ne-ar spune, noua, clericilor, sa parasim masca evlaviei ipocrite si:
1. Ori sa renuntam la sacerdotiu ca niste nevrednici,
2. Ori sa ne straduim în mod real ca sa fim "lumina lumii".
Întradevar, ar fi nevoie de un fel de "aparator al diavolului" din procesul de beatificare care sa spuna direct, total si necrutator adevarul despre noi.
Dealtfel, în opera Sfintilor Parinti exista acest rechizitoriu sever, trebuie doar selectionat, sintetizat si prezentat sub o forma socanta.

†

1 decembrie 1987

Legiunile nesfârsite de idealisti din cursul istoriei n-au reusit sa schimbe fata morala a lumii.
Toti vizionarii generosi erau convinsi ca prin ei si actiunea lor se va regenera omenirea.
Visuri naive si sperante desarte!
Adevarul este dramatic: fiecare om aduce cu sine raul, deci lupta împotriva raului va fi permanenta.
S-ar putea crede ca Sfintii Parinti au fost si ei aceiasi incorigibili idealisiti ineficace. Dimpotriva! Ei au fost de un realism impresionant, atât în privinta cunoasterii omului cât si a strategiei razboiului moral.

†

[nedatate]

Din punct de vedere crestin, toate valorile de existenta se judeca raportate la mântuire. Nu exista o autonomie estetica absoluta.
Trebuie aratat clar ca arta si cultura asa cum sunt, ele nu ajuta la mântuirea prin Hristos.
În acest act de clarificare trebuie stabilit ce este tendinta inconstienta a omului lipsit de temei interior crestin si ce este actiune camuflata a unei conspiratii anticrestine.
Toata cultura moderna este opera "împrastierii". Acum încep sa înteleg mai bine insistenta Sfintilor Parinti asupra "împrastierii", adica a devierii în superficial si neesential. În toate domeniile vietii (religioase, sociale, etc.) exista aceasta tendinta.
Sunt rari oamenii profunzi, adica concentrati în esential.
Pentru noi crestinii, esentialul este Hristos si mântuirea prin El.

"Fundamentalism" crestin?
Am luat cunostinta de aparitia unor secte crestine, zise "fundamentaliste" (probail o imitatie a fundamentalismului islamic).
Da! Este un adevar absolut: în Evanghelie totul este fundamental, fiecare adevar în conexiune idestructibila cu celelate.
Dar sa ia aminte toti ereticii ca în fruntea adevarurilor fundamentale crestine este datoria unitatii!

Sfintii Parinti au scris în stil concentrat, ca niste aforisme.
Datoria scrisului concentrat, esential.

†

9 februarie 1988

Putin timp mi-a mai ramas înainte. Un gând trebuie sa fie staruitor: poate va fi mâine!
Mobilizare totala în fata acestei realitati.

Asa cum am dovedit eroism în alte idealuri, trebuie sa realizez eroismul mântuirii, în primul rând cel moral împotriva ispitei satanice.

†

[nedatate]

O MARE PROBLEMA PENTRU SPIRITUALITATEA ROMÂNEASCA

De multa vreme m-am tot întrebat: de ce cultura româneasca este lipsita de specificitate clar crestina, de ce poporul român pe planul culturii majore apare atât de putin crestin?
Una din cauze: influenta nefasta a spiritului junimist areligios.
Nu numai ca Junimea nu a cultivat valoarea religioasa, ci a depreciat-o si s-a opus încercarilor de a prezenta poezii religioase.
Dar era grav nu faptul simplu de a refuza poezia religioasa, ci faptul ca gândirea româneasca era influentata de un spirit areligios, chiar ateu si anticrestin-bisericesc, al lui Maiorescu.
Am notat doar problema care va trebui studiata pentru a stabili cauzele devierii spiritualitatii românesti.

Trezirea la realitatea constiintei crestine: cine sunt prietenii si dusmanii lui Hristos?!

Doua sunt marile realitati ale religiei crestine: Hristos si aspiratiile sufletului.
- Hristos - pisc si forta inegalabila prin doctrina, viata, jertfa si rezultatul istoric a personalitatii Sale.
- Sufletul omenesc aspira spre sacru, spre nemurire, spre supranatural.

Daca Iisus este Dumnezeu, nu adversarii, ci cei cel reprezinta intereseaza la maxim si în primul rând.
Iisus a biruit toate adversitatile, dar a fost umbrit de mediocritatea reprezentantilor Sai.
Adevaratii dusmani ai lui Hristos sunt crestinii si, în primul rând, clericii.

†

18 martie 1988

Valoarea unei personalitati sta în cantitatea de iubire adusa în lume.
Numai eroii iubirii vor primi adeziunea mea!

Daca credinta este un dar, atunci eu am primit darul credintei pentru iubirea Iubirii si iubirea Adevarului.
Poate ca realitatea este inversa: iubind Iubirea si Adevarul, am ajuns la credinta.

†

15 iunie 1988

Transilvania ortodoxa a refuzat "reforma". Cum poate fi oare atunci catolicismul care a creat cauzele "reformei" superior Ortodoxiei?

Constiinta fraternitatii crestine (iubire si constiinta).

Ar fi interesant de stiut câti intelectuali evrei din Europa au facut publicitate sau au sustinut nietzcheianismul, contribuind astfel la întarirea prestigiului "moralei fara mila", care a fost adoptata de nazism si în virtutea careia au fost masacrati copiii si femeile din lagarele de concentrare, unde majoritari erau evreii.

†

24 decembrie 1988

Admir pe cei care se micsoreaza ca sa creasca Iisus.
Toata râvna pentru Iisus nu pentru orgoliul nostru!

Pasiunea pentru mitologie este, de fapt, uitarea Rastignirii de pe Golgota suprema realitate a mântuirii noastre.

Te întreb, frate crestine: cum poti urâ pe cel [pe] care Dumnezeu l-a iubit atât de mult încât S-a rastignit pentru el?

Viata în lacrimi: cainta si maretie.

Toti se aduna lânga fântâna: daca nu vom fi izvorul cu apa vie pentru sufletul românesc însetat de fior sacru, atunci zadarnic purtam uniforma de luptatori ai lui Hristos.

†

5 februarie 1989

Cine trebuie sa fie conducatori în Biserica?
Cei care se aseamana mai mult cu Hristos:
- smerenia
- jertfa
- iubirea vrajmasilor

Societatea umana a fost condusa în general de arivisti, de meschinii si cinicii care, lipsiti de scupule, vor cu orice pret sa se afirme.

Protestantismul, din punct de vedere patristic este o imensa erezie.
Nu pot obtine mântuirea: necredinciosii, pacatosii si caldiceii. De insistat asupra caldiceilor.

†

4 aprilie 1989

OLIMPIADA MORALA

Lumea moderna este pasionata de performantele fizice.
Biserica trebuie sa initieze o olimpiada morala, caci performantele morale sunt esentiale pentru destinul omenirii.
Prioritatea valorilor morale.

RESPONSABILITATEA NOASTRA

Asa ne comportam, parca nu am avea nici o responsabilitate.

Episcopii ar trebui sa fie monahi veritabili. Desi formal sunt, în mod real nu sunt, dupa stilul de viata al majoritatii. Palatul si belsugul nu pot fi compatibile cu asceza si smerenia.

Ah, adevarul este iubirea!

†

15 august 1989

DAMASCUL MEU

Suferinta.
Stralucitoarea lumina a lui Hristos.
Orice om cu vocatie misionara trebuie sa devina un nou Pavel.

În univers nu exista decât materia, plus înca ceva: constiinta mea. Aceasta constiinta aspira spre o maretie pe care numai religia o poate satisface.
"Eu" sunt cu totul altceva decât universul acesta material.
Spiritul meu în orice directie cardinala ar patrunde, are deschidere nelimitata spre infinit. Nu este un hotar dincolo de care gândul nu ar putea înainta.

†

12 octombrie 1989

PUTEREA TRADITIEI

Lanturile subiectivismului confesional închid calea ecumenica.
Ecumenicitatea este starea normala a crestinatatii.
Involutia Bisericii prin dispersare.

PERSONALITATI MALEFICE

O carte inversa "Eroilor" lui Carlyle.
Am impresia ca influenta personalitatilor malefice este mai accentuata decât cea a personalitatilor benefice.

†

26 octombrie 1989, Sfântul Dumitru

Spiritul crestin trait este adevarul devenit viata. Adevarul crestin este desavârsit, nu este supus transformarilor omenesti si nu are nevoie de "perfectionari" sau "adaptari".

Ce as fi putut realiza în acesti 25 de ani?
Dar modelele de urmat pe Hristos ofera pentru oricine si în orice timp calea slujirii totale si eficace.
De la Sfântul Evanghelist Ioan la Tâlharul de pe Cruce!
Apologia semnata "Tâlharul de pe Cruce".

†

15 noiembrie 1989

Intrarea în noua suferinta - sa fie cu voia, ca sa nu vina cea fara voie.
Textul din Maria Egipteanca din Ceaslov.

Constiinta ca totul am facut gresit, rau, fara evlavie reala.

Iisus este inegalabil, singurul demn de totala admiratie, fara rezerve si corespunzând aspiratiior supreme ale sufletului însetat de perfectiune si ideal.

Trairea în Adevar.

†

19 noiembrie 1989

În clipa când un crestin si-a aplecat capul si si-a împreunat mâinile într-o teatrala atitudine smerita, prin aceasta ipocrizie initiala a semnat un pact de predare diavolului, dusmanul smereniei reale. Toata viata lui spirituala ulterioara va fi neautentica, lipsita de eficacitate mântuitoare.
Dimpotriva, va fi un centru de propagare a neadevarului.
Virtutea care nu poarta haina smereniei sincere nu are valoare.

De studiat si expus "nota protestanta" din doctrina si practica Oastei Domnului.
Dar aceasta nu înseamna ca nu este nevoie de o renastere în Biserica româneasca, ci, dimpotriva, trebuie formulata o doctrina de renastere crestina autentic ortodoxa, un ideal filocalic si initiata o miscare de realizare a acestui ideal.

†

29 noiembrie 1989

Neputând obtine certitudinea (evidenta adevarului transcendental), omului nu-i ramâne decât credinta. Caci sufletul lui are nevoie de un adevar!
Credinta pentru care opteaza (spre care nazuieste) este în functie de capacitatea sa de conceptie si de impulsul simtului sau moral.
Asa trebuie formulat si trait adevarul crestin încât orice om rational si cu simt moral sa adere si sa gaseasca împlinirea aspiratiilor sale sufletesti.
Propriu Bisericii Ortodoxe este mistica si contemplatia, dar aceasta nu însemna inactivitate, deci sterilitate.
Trebuie sa fie evidenta preocuparea transfigurarii interioare.

Spiritul misionar paulin.

CHIPUL LUI IISUS
din Sfintii Parinti

†

22 decembrie 1989

Ziua întâi a libertatii!
Libertatea vine oare prea târziu pentru mine?
A fost înca odata evident ca orice creatie si valoare are la temelie jertfa!

†

25 decembrie 1989

Acesti tineri români care apar la televiziune si-si marturisesc ardoarea si idealismul lor eroic nu pomenesc numele lui Hristos!
Aminteaau unii de Dumnezeu, dar era evident ca pentru ei acest fapt era o idee vaga.
Trebuie sa le aratam, sa-i convingem ca toate aceste orori si monstruozitati au fost posibile pentru ca S-a renegat Împaratul iubirii.

†

26 decembrie 1989

Daca nu am cucerit sufletul tineretului atunci când era frustrat de valori reale, acum când va fi liber si va fi asaltat din toate directiile de sirenele diverselor miraje, nu prea sunt sperante în acest prim moment.
El a fost izolat de noi, dar noi nu l-am îmbratisat sufleteste. Avem o importanta si grea datorie: de a reîncrestina spiritual acest tineret român, care, desi botezat, nu folosea în discursurile lui numele lui Hristos.

†

27 decembrie 1989, în Sfântul Altar

O Biserica unita a tuturor sufletelor românesti, ce forta!
Noi, românii, aceasta latinitate ortodoxa, avem misiunea de a realiza Biserica ecumenica care sa constituie punctul si centrul de reunificare a Crestinismului.
Acesta este mesianismul apostolic al neamului românesc pe care l-am sustinut la Aiud, în celula 321, în prezenta Parintelui Dumitru Staniloae.
Factorii care pot face posibila aceasta realizare sunt:
1. Sufletul românesc
2. O elita apostolica

MARTIRII UNITATII

Jertfa sta la baza tuturor creatiilor omenesti.
Idealul ecumenic nu se va realiza fara lupta si jertfa.
Voi afirma cu orice pret si voi lupta cu toate fortele pentru împlinirea testamentului din gradina Ghetsimani ca "toti sa fie una".
Nu este permis nici unui crestin sincer ca sa nu se înroleze (fara nici o rezerva confesionalista) în lupta pentru realizarea idealului ecumenic cel prea dorit de Hristos.
Unirea crestinilor, bucuria lui Dumnezeu; dezbinarea, bucuria diavolului.

†

9 ianuarie 1990

La sedinta de azi de la protopopiat a fost evident faptul ca noi, clerul actual, suntem atât de putin formati într-adevar cu caracter crestin.
Oameni care n-au îndraznit (fapt absolut evident), dar eu cred ca nici nu s-au gândit (fapt absolut verosimil) sa vorbeasca deschis în sedintele noastre, fac acum mare galagie. Unii, total lipsiti de dragoste de adevar, fara respectul valorii reale, fara nici un principiu interior care sa le determine afirmatiile si faptele, vor sa "revolutioneze" Biserica.
Eu i-as numi "noii bolsevici", pentru ca, dupa manifestari, nu se deosebesc prea mult de oportunistii de odinioara, mediocri si cinici.
Eu le-am spus la sedinta ca Biserica este o institutie bimilenara, cu canoane statornice si ca nerespectarea lor a generat raul.
Le-am atras atentia ca au memorie prea scurta, ca, fara falsa modestie, pot afirma ca nimeni nu a spus adevarul atât de clar si cu atât curaj, si ca foarte putini au fost de acord cu mine, public sau confidential.
Vor trebui sa treaca multi ani pâna va dispare influenta bolsevica din spiritul românesc.

†

10 ianuarie 1990

Tumultul istoriei ne face sa uitam glasul lui Dumnezeu.

†

În loc de epilog al acestui jurnal

LEGAMÂNTUL DE LA SFÂNTUL MUNTE

28 iunie 1996

Dupa o calatorie de doua zile peste Balcani, ajungem la Chilia Sfântul Gheorghe din Muntele Athos. Împreuna cu zece tineri români, însetati de adevar si har viu, am sosit în pelerinaj.
Suntem întâmpinati de Parintele staret Dionisie, care vietuieste în Sfântul Munte din 1925. De multi ani este nevazator. Ne înclinam adânc în fata acestui venerabil atonit român si îi sarutam dreapta.
Este ora de seara si suna toaca de Vecernie. Parintele staret ne îndeamna sa luam loc la marea masa de sub umbra unui copac si da porunca sa ni se aduca floricele, ca semn de bun venit. În acest timp, fiecare îsi spune numele si datele personale.
Dupa câtva timp, cineva întreaba:
- Ce face Parintele diacon Dionisie?
- Face floricele, raspunde parintele Gherontie.
Bine inspirat, Artenie face o remarca în stil paterical:
- Nu face floricele, ci face ascultare!
În bisericuta mica si întunecoasa, cântarile Vecerniei par semnale de pe alt tarâm. Câta lumina în acest spatiu dominat de penumbra!
A doua zi, savârsesc Sfânta Liturghie în bisericuta închinata Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Ce fericire nesperata pentru mine!
Dupa masa, tinerii pleaca sa viziteze asezamintele românesti din Sfântul Munte si sa urce Muntele Athos. Vor lipsi câteva zile.
Vine noaptea …
Deasupra culmilor s-a aprins candela lumii cu lumina ei misterioasa. Mii de greieri îsi unesc viorile într-o tulburatoare simfonie. De jos, dinspre malul marii, razbate fosnetul abia auzit al valurilor. Aceste locuri par ca s-au desprins de lume si plutesc într-un spatiu plin de taine. Ai impresia ca mai sunt câtiva pasi pâna la hotarul Transcendentului.
Peste doua zile, se reîntorc tinerii. Sunt obositi de atâta peregrinare, dar fericiti si fortificati de harul locurilor vizitate.
Stam sub umbra maslinilor si chiparosilor, ascultând cuvintele Parintelui staret Dionisie. Ele curg limpezi din izvorul gândurilor sale adânci:
"Ceea ce au scris Sfintii Parinti, sa tinem cât ne este puterea. Pentru ca ei s-au luptat duhovniceste cel mai mult si, dupa masura nevointei, au primit harul si ajutorul lui Dumnezeu … Tot ce nu-i ortodox este împotriva mântuirii noastre. Sa nu ne departam de legile Bisericii, care sunt cuprinse în cele 7 Sinoade Ecumenice … Când lumea merge în sens contrar vointei divine, e greu sa lupti pentru adevar. Dusmanii Ortodoxiei nu dorm. Dar Domnul ajuta când vrei sa-L slujesti … Dusmanii adevarului, dusmanii credintei si Ortodoxiei se înmultesc. Ei lucreaza organizat si rapid. Au spor si progreseaza, caci au în mâna bogatiile lumii, cu ajutorul carora fac propaganda si cumpara suflete … Sa nu uitati: Ortodoxia si natiunea merg mâna în mâna. Sa luptati pentru aceasta unitate!"
Este uimitor sa constati cât de ancorat în realitatea crestina universala este acest sihastru. De la distanta si de pe înaltimea acestui pisc, el priveste (cu ochii mintii si ai sufletului) necontenit lumea crestina, si vegheaza.
Cuvintele lui sunt ca o trompeta care da alarma si cheama la lupta.
Lumea crestina dormiteaza în timp ce dusmanii lui Hristos sunt treji si lucreaza.
Tinerii români, prezenti la aceasta mare lectie de Ortodoxie si românism, stau si asculta cu inimile înfiorate. A meritat toata osteneala drumului ca sa poti auzi aceste adevaruri. Aspiratiile acestor tineri se regasesc în viziunea sihastrului.
Ortodoxia si natiunea, adica Dumnezeu si Neamul, au fost si ramân cele doua tinte permanente ale tinerilor nationalisti crestini din România. Aspiratia lor spre culmi spirituale tot mai înalte se intensifica, iar telul suprem al vietii lor este de acum pe deplin clar. Hristos cheama la apararea credintei si a Bisericii. Actiunea anticrestina, directa sau oculta, este tot mai intensa. Este tot mai evident ca avertismentul Sfântului Evanghelist Ioan potrivit caruia "lumea zace sub puterea celui viclean" (Ioan 6) este o realitate ce nu mai poate fi ignorata de nici un crestin cu simtul raspunderii si nu permite nimanui somnolenta si pasivitatea. Batalia data în cer de Sfântul Arhanghel Mihail si terminata cu biruinta asupra lui Lucifer si a îngerilor sai rasculati, "pentru care nu s-a aflat loc în cer" (Apocalipsa) continua pe pamânt. Balaurul anticrestin are o mie de tentacule ce se întind nevazut peste Crestinatate si pregateste marele asalt. Ele au înconjurat "tabara sfintilor" si o supun unui asediu permanent (Apocalipsa).
Simt cum inima si constiinta acestor tineri tresalta la cuvintele Batrânului. În sufletele lor purificate de atmosfera plina de har a acestor locuri, se iau hotarâri supreme.

În fata Sfintelor Icoane, se rostesc legaminte de fidelitate fata de Hristos si Neamul românesc. Acesti tineri s-au legat sa lupte sub protectia Sfântului Arhanghel Mihail, pentru ca în România crestina, la fel ca în cer, sa "nu se mai gaseaca loc" pentru potrivnicii lui Dumnezeu.

Cu peste o jumatate de veac în urma un grup de tineri români plecau departe de Tara, ca sa moara pentru apararea Crucii, iar prin martiriul lor sa devina mai biruitori în propria lor tara. La fel, acesti tineri au sosit pe meleagurile acestui Munte Sfânt, ca luminati si purificati sa fie mai biruitori în lupta în care s-au angajat.

†

Preot Brânzas Liviu

Vignetele din aceastã paginã sunt reproduse din revista "Insemnãri", Buenos Aires, 1952