Buna Vestire, Anul V, Seria a II-a, Nr. 18, Sâmbãtã 28 Septembrie 1940

• Cei vii au pomenit pe cei morti. Pe cei cari s'au dãruit, nãdãjduind în seninul destinat celor cari veneau dupã ei. Se adunaserã laolaltã sã învingã bucuriile din ei, sã primeascã ura vrãjmãsiilor din jur. Dar sufletul lor era încãrcat de povara atâtor josnicii sub care cãdeau, - inima le era sguduitã rnai crâncen de lovitura primitã piezis, ca un pumnal ascuns în podoabe. Si ei erau curati. Voiau sã învingã rãul, - si dusmãnia clocotea uriase împotriva lor. Dar luptau. Nu cereau suflete dela vrãjmasi, - ci ura acestora le dãdea fiorul marilor cutezãri.

Cãdea unul, dar celãlalt ducea mai dârz lumina nãdejdiilor curate, se avânta mai senin, mai biruitor, sã împlânte în viatã o credintã care iesea sfintitã din moarte.

Cãdeau sub gloante legionarii în lagãre strigându-si voinic crezul în Legiune si Cãpitan. Mureau martirii. Afarã, cei liberi, se furiseau prin pãienjenisul de curse, se ascundeau urzind biruinta si rãsbunarea. Voiau sã iasã nãprasnic la luminã, ca prin sguduirea faptei lor sã cutremure o lume, sã o întoarcã pe drumul demn. Si erau câtiva numai, adunati în cãldura unei tovãrãsii care se ridica mândrã ca o hotãrîre de destin. Plan urias pe care îl urzeau din sufletele lor curate.

Soarta însã nu voia ca ei. Voiau sã creeze istorie si legenda îi îmbia mai stãruitor. Trebuia bãut ultimul pahar.

Zornãiau lanturile pe trupurile sfârtecate de torturã si geamãtul suferintii era înãbusit de zornãitul argintilor. Pretul vânzãrii si al libertãtii. Omul a învins pe Om prin vânzarea camarazilor sãi. Cain îsi pândise fratele ca sã-l ucidã a doua oarã.

Cãpitanul bãuse paharul amar al trãdãrii. Prin trãdare trebuia sã sfârseascã Alecu Cantacuzino, Nicoleta, Lucia Grecu, Profesorul Vasile Christescu. Mureau eroii. Completau pagina biblicã a suferintei legionare.

Dincolo, în viata din care scurseserã tot sensul uman, vânzãtorii îsi trãiau clipele în tovãrãsia umbrelor, - ale celor cari nu se rãsbunã decât prin dispretul lor de moarte.

Eroi, au fãcut istorie, - martiri, au reeditat Biblia, Biblia în care e pomnenit si Iuda!

Dar mortii nu se rãsbunã. Cei vii au însã dreptul. Si datoria.

Imi apare în minte chipul Cãpitanului la Casa Verde, înainte de a fi El însusi trãdat. Se aflau în fata Lui zece camarazi bãtuti si goi fiindcã politia le luase cãmãsile verzi prin trãdarea unuia dintre ei. Si a vorbit Cãpitanul, cu privirea adâncitã dincolo de zare, în viitor: «V'au bãtut si bãtaia este nedemnã de un om liber. Dar pentru cel care are o credintã nicio torturã nu-l umileste. Trãdarea însã sã n'o uitati. S'o purtati cu voi si pe perina pe care vã odihniti. Cum n'o uit nici eu. Sã stiti cã în ceasul biruintii legionare, prima sentintã va fi în procesul trãdãrii. Asprã sentinta si necrutãtoare. Fiindcã acel care trãdeazã nu e om si nu poate trãi printre noi. El si urmasii lui. Cãci din spin, spin se naste, din mãtrãgunã, mãtrãgunã creste, - si muschiul niciodatã n'a dat floare».

Suferea Cãpitanul pentru ce simtea cã are sã vie. Si asa a vorbit El în toamna lui 1933, la Casa Verde, nu numai celor zece camarazi bãtuti si goi din fata Lui, dar tãrii întregi si pãmântului acesta care nu primise încã atâtea jertfe.

Traian Christescu