(Testamentul
politic al lui Corneliu Zelea Codreanu, redactat cu însesi cuvintele
acestuia, prin asamblare logicã de idei citate – pentru fluidizarea
lecturii, fãrã ghilimele – din scrierile: «Pentru
legionari», «Circulãri si manifeste», «Cãrticica
sefului de cuib», «Scrisori studentesti» si «Însemnãri
de la Jilava»)
Editura
"Cartea Universitarã, Buc., 2005
Cinstiti Români,
Domnilor si Doamnelor,
Prea onorate familii românesti,
Poporul român este poate singurul popor care, în toatã istoria
sa, n-a cunoscut pãcatul robirii, încãlcãrii sau
nedreptãtirii altor popoare.
Sufletul Românesc trãieste, de veacuri, cinstit, pe aceste meleaguri
dintre Nistru si Tisa.
Sub domnia cuvântãtorilor partidelor, Românul de pretutindeni
a sãrãcit si a îngenuncheat în fata strãinului
pripãsit de curând. Rosturile mari ale Patriei sunt pãrãsite.
Lumea noastrã politicianizatã nu mai vede în fatã
decât interesul partidului, pentru a cãrui biruintã sacrificã,
în fiecare zi si ceas de ceas, însusi viitorul nostru ca neam.
Muncitorii români pãrãsiti îngroasã rândurile
comunistilor1).
1 Comunismul înseamnã anticrestinism.
Comunismul pleacã de la materie si rãmâne în materie,
dispretuind valorile morale ale lumii.
Comunismul, împreunã cu anexele sale, luptã pentru nimicirea
neamurilor si pentru prãbusirea civilizatiei crestine.
Triumful miscãrii comuniste la noi ar însemna: desfiintarea
Bisericii,
desfiintarea familiei, desfiintarea proprietãtii individuale si desfiintarea
libertãtii; într-un cuvânt deposedarea noastrã de
tot ceea ce formeazã patrimoniul moral al omenirii
si, în acelasi timp, deposedarea
de orice bunuri materiale, în favoarea profitorilor din umbrã ai
comunismului, evreii – iudaismul a ajuns la stãpânire în lume prin
masonerie si în Rusia prin comunism.
Comertul românesc, lipsit de protectie, îngenuncheazã
în lupte neegale cu strãinul.
În cadrele armatei noastre pãtrunde tot mai adânc si tot
mai sus germenul dizolvant si corupãtor de constiinte.
Tãranul român îsi vinde produsul sub pretul de cost.
Misitii s-au înmultit si ne inundã. Cafenelele sunt pline de cãmãtari
si samsari. Ei se înmultesc în dauna celor care muncesc.
Poporul este spoliat. Românul, înglodat în datorii, a ajuns
rob. Tara, împãrtitã în partide se dãrâmã
sub ochii nostri. Conducerea partidelor nu are nici un pic de directie nationalistã,
de oblãduire si încurajare a elementului românesc, care tine
de multe secole pe umerii sãi viata tãrii.
Pe deasupra milioanelor de gospodãrii care se distrug, deasupra milioanelor
de suflete sãrace care plâng, se înaltã batjocoritor
palatul tâlhãresc al jefuitorului de Tarã. Cine este
acesta? Este trãdãtorul de Neam si de Tarã, este omul de
afaceri profitor, care te-a luat în arendã, iar tu ai cãzut
în stãpânirea lui cu Tara pe care ai creat-o.
De vor intra trupele rusesti la noi si vor iesi învingãtoare, în
numele Diavolului, cine poate sã creadã, unde este mintea care
sã sustinã, cã ele vor pleca de la noi, înainte de
a ne sataniza, adicã bolseviza? Consecintele? Inutil a le discuta!
Nu-i de ajuns sã învingem comunismul. Trebuie sã si luptãm
în contra partidelor oligarhice, creând organizatii muncitoresti
nationale care sã-si poatã câstiga dreptatea în cadrul
statului, nu în contra statului.
O minciunã sunt toate programele noi si sistemele sociale fastuos etalate
poporului dacã în spatele lor rânjeste acelasi suflet de
tâlhari, aceeasi lipsã de constiintã întru îndeplinirea
datoriei, acelasi duh de trãdare fatã de tot ce-i românesc,
acelasi desfrâu, aceeasi faptã de risipã si de lux.
Bacsisul, mita si hotia au desfiintat sãnatatea moralã a natiunii
române1).
Strãinii ne-au coplesit2).
1 Trãim într-o tarã care moare în fiecare zi din lipsã
de tinutã moralã si de corectitudine interioarã.
2 Pãmântul nostru a fost pãmântul nãvãlirilor.
El însã n-a cunoscut niciodatã vreo armatã care sã
fi ajuns la formidabilul numãr al strãinilor de azi. Nãvãlirile
treceau peste noi mai departe; nãvãlitorii de azi nu mai pleacã.
Se stabilesc aici pe pãmântul nostru într-un numãr
neîntâlnit pânã astãzi si se prind ca râia
în trupul pãmântului si al Natiei. Fireste, nu intereseazã numai numãrul în sine, cantitatea,
ci si calitatea celor cari îi reprezintã si mai ales intereseazã
pozitiile pe care le ocupã în structura functionalã a unui
stat si în viata, sub toate formele, a unei natiuni. Si poate nu e bine
zis nãvalã, cãci aceasta presupune ideea de violentã,
de curaj moral si fizic. Infiltratia este termenul cel mai potrivit, pentru cã cuprinde mai mult ideea de strecurare pe nesimtite, strecurarea
lase si perfidã. Cãci nu e putin lucru sã rãpesti
pãmântul si avutiile unui neam, fãrã ca mãcar
sã-ti fi justificat prin luptã, prin înfruntarea riscului,
printr-o mare jertfã, cucerirea fãcutã.
Atacul asupra clasei de mijloc românesti a fost dat cu precizia pe care
o întâlnim numai la unele insecte de pradã care, pentru a-si
paraliza adversarul îl împung cu acul în sira spinãrii.
Nu se putea un loc mai bine ales. Clasa de mijloc atacatã cu succes, înseamnã spargerea în
douã a neamului românesc.
E singura clasã care are un dublu contact: în jos cu cea tãrãneascã
pe care stã suprapusã, exercitând asupra ei o putere de
autoritate si prin starea economicã mai bunã si prin aceea de
culturã; în sus cu cea conducãtoare, pe care o sustine pe
umerii ei.
Atacul reusit asupra clasei de mijloc, adicã nimicirea ei, atrage dupã
sine, ca o consecintã fatalã, fãrã efort din partea
atacatorului:
a) nãruirea clasei conducãtoare;
b) imposibilitatea refacerii ei;
c) zãpãcirea si îndobitocirea, înfrângerea si
robirea clasei tãrãnesti. Iar moartea, pieirea poporului românesc nu înseamnã moartea celui din urmã
Român, dupã cum îsi imagineazã unii. Moartea aceasta
însemneazã, viatã în sclavie, reducerea la starea
de viatã de rob. Mai mult, clasa de mijloc fiind, prin firea lucrurilor,
localizatã în orase, pierderea oraselor noastre românesti
are consecinte nimicitoare pentru noi, cãci orasele sunt centrele economice
ale unei natiuni. În ele se acumuleazã toatã bogãtia
natiei. Încât cine este stãpân pe orase, acela este
stãpân pe mijloacele de subzistentã, pe bogãtia
natiunii.
Iar o populatie se înmulteste si se dezvoltã în limita mijloacelor
de subzistentã de care dispune. Cu cât aceste mijloace sunt mai
putine, cu atât mai putine vor fi posibilitãtile de crestere si
de dezvoltare a populatiei respective si invers.
Asadar, trecerea bogãtiilor din mâinile Românilor în
mâinile strãinilor nu însemneazã numai aservirea economicã
a Românilor, si nu numai aservirea politicã – pentru cã
cine nu are libertate economicã nu are libertate politicã –
ci însemneazã si cã în mãsura în care
ne dispar mijloacele de subzistentã, în aceeasi mãsurã,
noi Românii ne vom stinge de pe pãmântul nostru.
De asemenea, orasele sunt centrele culturale ale unei natiuni. Aici sunt plasate
scolile, bibliotecile, teatrele, sãlile de conferinte, toate la îndemâna
orãsenilor. O familie de tãran român, din cine stie ce fundãturã
de sat, departe de oras, rar îsi poate întretine mãcar un
singur copil la scoli pânã la sfârsit. Si în acest
caz este complet sleit de puteri si avere, încât pericliteazã existenta celorlalti patru sau cinci copii rãmasi
acasã. Deci cine stãpâneste orasele, stãpâneste
posibilitãtile de a se adãpa la culturã.
Presa înstrãinatã ne otrãveste1).
Dar nu numai atât. La orase si în scoli o natie îsi împlineste
misiunea ei culturalã în lume. Cum este posibil ca Românii
sã-si poatã împlini misiunea lor culturalã prin
glasuri,
prin condeie, prin inimi, prin minti strãine?
De asemenea, cum elevii si studentii de astãzi sunt nimeni altii decât
profesorii de mâine, inginerii de mâine, magistratii de mâine,
prefectii de mâine, deputatii de mâine, ministrii de mâine,
cu un cuvânt conducãtorii de mâine ai neamului în toate
domeniile de activitate, dacã elevii de astãzi sunt 50%, 60%,
70% strãini, mâine, în mod logic, vom avea 50%, 60%, 70%
conducãtori strãini ai acestui neam românesc.
Astfel, orasele sunt centrele politice ale unei natii. Din orase se conduc
natiile.
Cine stãpâneste orasele are, direct sau indirect, conducerea politicã
a tãrii.
1 Poporul Român n-a cunoscut decât lupta dreaptã. În
contra noilor arme de luptã si distrugere – viclenia si perfidia
– el s-a gãsit dezarmat.
În presa ostilã neamului – focar de infectie moralã,
de otrãvire si zãpãcire a Românilor – ura împotriva
Românilor e binecuvântatã. E sustinutã; se face apel
la ea.
Când e vorba însã ca Românii sã-si apere drepturile
lor încãlcate, actiunea lor este etichetatã drept urã
si ura devine un semn al barbariei, un sentiment înjositor pe care nimic
nu se poate clãdi.
Ori de câte ori natia româneascã a fost amenintatã
în existenta ei, aceastã presã a sustinut tezele care conveneau
mai bine dusmanilor nostri.
Dupã cum urmãrind evenimentele, usor se poate vedea cã
aceleasi teze au fost combãtute cu înversunare, ori de câte
ori ele erau în favoarea unei miscãri de renastere româneascã.
Libertatea asa de mult contestatã miscãrii nationale, era ridicatã
la rang de dogmã întru cât ea trebuia sã serveascã
cauzei nimicirii noastre.
La adãpostul ei, presa aceasta atacã ideea religioasã la
Români, slãbindu-le astfel rezistenta moralã si rãpindu-le
contactul cu Dumnezeu.
Presa aceasta împrãstie teorii antinationale slãbindu-le
credinta în Natiune si rupându-i de pãmântul Tãrii,
de dragostea pentru acel pãmânt care, în toate timpurile,
a fost îndemn la luptã si sacrificii.
Presa aceasta prezintã fals interesele noastre românesti, desorientând
si îndreptând pe Români pe linii opuse intereselor nationale.
Presa aceasta înaltã mediocritãtile si oamenii capabili
de coruptiune pentru ca strãinul sã-si poatã face interesele
lui, si coboarã valorile morale care nu nu se vor preta a face servicii
intereselor acestuia.
Presa aceasta otrãveste sufletul Neamului, dând zilnic si sistematic
publicitate crimelor senzationale, legãturilor imorale, avorturilor,
aventurilor.
Presa aceasta omoarã adevãrul si slujeste minciuna, cu perseverentã
diabolicã, întrebuinteazã calomnia ca armã de distrugere
a luptãtorilor Români.
De aceea un Român trebuie sã fie atent când citeste o foaie,
stând în gardã fatã de fiecare cuvânt, care
nu e la întâmplare aruncat, si cãutând a descifra planul
cu care el a fost scris.
Totul se reduce la cunoasterea inamicului si, în momentul în care,
noi Românii, îl vom cunoaste, îl vom învinge.
Politicianismul ne omoarã1).
Sunati alarma din toate puterile.
1
Existã o concordantã perfectã între politica externã
si politica internã româneascã, pornind amundouã
din acelas fond de urã împotriva ideii nationale si a crestinãtãtii.
Iar ruperea legãturilor cu cerul si cu pãmântul –
prin împrãstierea pe scarã întinsã a teoriilor
ateiste – introducerea certurilor si luptelor fratricide, introducerea
imoralitãtii si a desfrâului, constrângerea materialã
prin limitarea la maximum a mijloacelor de subzistentã, otrãvirea
fizicã, betia, toate acestea nimicesc o natie mai rãu decât
dacã ai bate-o cu mii de tunuri sau cu mii de aeroplane. Si, toate acestea sunt cauzate de otrava politicianistã.
Tot ce fac politicianii români fac pe carnea, pe sângele si pe rãspunderea
noastrã. Este îngrozitor ca faptele si atitudinile lor de astãzi
sã atragã o mare rãspundere pe umerii generatiei noastre.
Toti cei ce se gãsesc pe linia destinului si a istoriei nationale au
datoria sã cearã si sã impunã scoaterea politicii
românesti de sub influenta si comanda coalitiei oamenilor cu pãcate fatã de neam.
România trebuie sã fie condusã de Români1).
E ceasul sã punem temeliile unei epoci noi. O epocã de întoarcere
la realitãtile nationale, dând natiunii întelesul ei real
de societate naturalã, a unor indivizi de aceeasi rasã, iar nu
în sensul nationalitãtii juridice a cetãteanului, care permite
transformarea automatã în români, a maselor de strãini
nãvãliti la noi pentru a ne cuceri si oprima.
E ceasul sã se înalte din temelii un Stat nou, etnic, national,
întemeiat pe primatul culturii nationale, pe primatul familiei si pe primatul
corporatiilor muncitoare.
Despoliticianizarea Tãrii este o poruncã a vremii. În locul
partidelor mereu aplecate strãinilor, politica de neatârnare si
încurajare a Românismului sustinãtor de Tarã.
1 Numai o natie româneascã puternicã si stãpânã
va putea rezolva toate problemele românesti. O conducere româneascã
României, o legiferare româneascã, legi de protectie a elementului
românesc!
Români,
Un singur glas trebuie sã ascultati, tainic si nepãtruns ca
Dumnezeu:
chemarea Patriei. Acest glas sã-l audã toatã suflarea voastrã.
Lui sã vã supuneti într-un suflet.
Un Stat nou cu oameni cu pãcate vechi nu se poate concepe. Statul este
o simplã hainã care îmbracã trupul Natiunii.
Putem face o hainã nouã, luxoasã, scumpã, dar ea
nu va fi de nici un folos dacã va îmbrãca un trup istovit,
distrus de cangrene morale si fizice.
Miscarea noastrã nu poate birui decât odatã cu desãvârsirea
unui proces interior de constiintã a Natiunii Române. Când
acest proces va cuprinde majoritatea Românilor si se va desãvârsi, biruinta va veni automat!
Ne trebuie omul de credintã, omul viteaz, omul de jertfã, omul
corect. Corect în raport cu el, corect în raport cu lumea, în
raport cu Tara sa, în raport cu Dumnezeu.
Cea dintâi a noastrã revolutie moralã în viata publicã
sau privatã trebuie sã fie aceea de a ne învãta sã
nu mai câstigãm nimic din tragerea pe sfoarã a altui om.
Nici un drept nu putem avea, nici o criticã sau înfierare a politicianismului
incorect nu putem face, dacã noi însine nu suntem corecti.
Noi asteptãm biruinta noastrã de la desãvârsirea
în sufletul Natiunii, a unui proces de perfectiune omeneascã1).
1 Caracteristica noilor forme statale din lume nu stã atât în
forma statului, cât stã în contributia natiunei la crearea
acestor forme de stat. Nu are importantã mecanica statului pe cât
are în aceste schimbãri vointa natiunei.
Omul nou sau Natiunea înnoitã presupune o mare înnoire sufleteascã,
o mare revolutie sufleteascã a Poporului întreg1), adicã
o împotrivire directiei spirituale de astãzi2) si o ofensivã
categoricã în contra acestei directii3).
Aceiasi stare de înaltã constiintã, aceiasi stare de elan
la care se poate ridica un neam chemat sã-si hotãrascã
propria soartã.
La acest mare examen, la acest concurs care se dã între natiile
lumei, se apreciazã nu formarea si înfãtisarea noastrã
a statului, ci capacitatea de constiintã si demnitatea natiunei.
1 Poporul Român nu are nevoie de un mare om politic, asa cum gresit se
crede, ci de un mare educator si conducãtor, care sã biruiascã
puterile rãului si sã zdrobeascã tagma celor rãi.
Pentru aceasta însã, el va trebui sã biruiascã mai
întâi rãul din el si dintr-ai lui.
Tara aceasta piere din lipsã de oameni, nu din lipsã de programe.
Pentru cã asa cum sunt astãzi oamenii crescuti de politicianism
vor compromite cele mai strãlucite programe.
Deci nu programe ne trebuie, ci oameni, oameni noi.
Sã vã pregãtiti temeinic nu atât mintea, cât
sufletul; pentru cã filosofi avem destui, dar ce folos cã ei sunt
lasi, fãrã caracter, fãrã suflet, sau mai bine zis
cu suflete pierdute.
2 Caracteristica timpului nostru: ne ocupãm cu lupta dintre noi si alti
oameni, nu cu lupta dintre poruncile Duhului Sfânt si poftele firii noastre
pãmântesti. Ne ocupãm si ne plac victoriile asupra
oamenilor,
nu victoriile împotriva pãcatului.
3 Ne desolidarizãm de o mentalitate atotstãpânitoare peste
veac si peste lume.
Ucidem în noi o lume pentru a înãlta o alta, înaltã
pânã la cer: domnia absolutã a materiei rãsturnatã,
pentru a fi înlocuitã cu domnia spiritului, a valorilor morale.
Nu negãm si nu vom nega existenta, rostul si necesitatea materiei în
lume, dar negãm si vom nega de-a-pururi dreptul stãpânirii
ei absolute.
În acest om nou, trebui sã învieze toate virtutile sufletului
omenesc. Toate virtutile rasei noastre. În acest om nou trebui distruse
toate pornirile spre rãu. În acest tip de erou – erou în
sens rãzboinic, pentru ca sã poatã prin luptã sã-si
impunã puterea; erou în sens social, incapabil dupã victorie
de a exploata munca altuia; erou al muncii, uriasul creator prin muncã
al Tãrii sale – trebuie sã fie concentrat tot ce a putut
strânge mai bun în timpul miilor de ani Poporul Român.
Pe acest om se va baza Statul cel nou, România de mâine, ceasul
învierii noastre ca Neam.
Aceastã mare înviere, de la sine, va crea o ofensivã a poporului
în toate domeniile.
Aceastã ofensivã, ajutatã si sustinutã de legi,
va repune pe Român în drepturile lui de care a fost deposedat an
cu an, într-o mie de ani, cu nedreptate si silnicie.
E ceasul sã se desfiinteze tot ce e parazitism pe trupul istovit al Tãrii;
sã se rãscoleascã, sã se organizeze si sã
se stimuleze toate energiile creatoare ale Neamului, sã se facã
dreptate Românului în propria sa Tarã.
Programul este: Sã dãm tot ce avem pentru Neamul nostru, luptând
din toate puterile împotriva acelora ce-l furã, exploateazã
si dezonoreazã, amenintându-i existenta.
Ratiunea pe care o ridicã lumea împotriva lui Dumnezeu, noi, fãrã
a o arunca si dispretui, vom pune-o acolo unde e locul ei, în slujba lui
Dumnezeu si a rosturilor vietii.
Programul e trasat si fixat într-un singur cuvânt: învingãtori1).
Pe acesta îl opun tuturor programelor mincinoase, ticluite pe zeci de
articole, care vi se fluturã si astãzi pe dinaintea ochilor stinsi de foame.
Sufletul este punctul cardinal asupra cãruia trebuie sã se lucreze
în momentul de fatã. Sufletul individului si sufletul multimii2).
De la noi sã porneascã în toate straturile societãtii
o viatã româneascã bazatã pe onoare.
Nu cerem nimic pentru noi, ci dãm. Dãm suflet, muncã, suferintã
pentru ziua cea sfântã a biruintei Neamului Românesc.
Un suflet ales nu are nevoie de rãsplatã atunci când face
un bine.
1) Scurt si cuprinzãtor. Cãci: o politicã este BUNÃ
sau REA nu atunci când ea se preteazã la demonstratii teoretice,
ci atunci când rezultatele ei sunt BUNE sau FATALE pentru Tarã.
În locul omului slab si învins, care se apleacã mereu la
toate bãtãile de vânt, om care covârseste, ca numãr,
în politicã, ca si în celelalte ocupatii, trebuie sã
creem Neamului acesta un învingãtor.
2) Toatã problema se pune:
- în înfrângerea oricãrei pofte, în biruirea
trupului si a materiei;
- în eliberarea sufletului de sub jugul materiei;
- în concentrarea în rugãciune, deci în apropierea
cât mai mult de morti, de sfinti, de Mântuitorul Iisus Hristos,
de Dumnezeu.
Chemati mortii sã se roage totdeauna alãturi de voi. Cei ce vã
rugati fiti siguri cã în calea voastrã totul se va lumina.
Pentru a fi biruitori, trebuie sã începem prin a ne birui pe noi.
A ne birui, înfrângând în noi orice dorinti, orice veleitãti
desarte, orice pofte de mãrire, orice interese personale1).
Sã ne strãduim sã devenim cu totii elitã.
Elitã înseamnã permanenta jertfire de sine în slujba
Neamului, trãirea asprã si severã a vietii, cã unde
înceteazã jertfirea de sine, acolo înceteazã elita.
Conditiile esentiale ale elitei sunt: sã trãim ucigând în
noi poftele de îmbogãtire materialã; sã trãim
o viatã asprã si severã2).
1 Existã o lege a firii, care aseazã pe fiecare la locul sãu;
rãzvrãtitii în contra firii, de la Lucifer si pânã
azi, toti rãzvrãtitii acestia, de multe ori foarte inteligenti,
dar totdeauna lipsiti de întelepciune, au cãzut strãfulgerati.
În cadrul acestei legi a firii, acestei întelepte asezãri,
oricine poate lupta, are dreptul sã lupte, trebuie sã lupte pentru
mai bine. În afarã, în contra, peste aceastã asezare
nimeni nu poate activa nepedepsit si neînfrânt.
Globula de sânge trebuie sã rãmânã în
cadrul si în slujba organismului omenesc. O rãzvrãtire ar
fi chiar când nu s-ar ridica împotriva organismului, ci mai putin:
când ar sta în propria ei slujbã, când nu s-ar satisface
decât pe ea însãsi, când n-ar avea altã menire
si alt ideal, când ar deveni propriul ei Dumnezeu.
Individul în cadrul si în slujba Neamului sãu. Neamul în
cadrul si în slujba lui Dumnezeu si a legilor Dumnezeirei.
Nu se admite ca pentru pâinea ta sã pustiesti si sã dai
pe mâna unei natii strãine tot ce a agonisit truda unui neam de
eroi si de viteji! Dreptatea ta în cadrul dreptãtii Neamului. Nu
se admite ca pentru dreptatea ta sã sfarmi în bucãti dreptatea
istoricã a natiei de care apartii.
2 Viata asprã si severã, austerã, este drumul înãltãrii.
Comoditãtile, îmbuibarea, luxurile, frivolitatea, indicã
drumul decãderii natiunilor, cu alungarea luxului si a îmbuibãrii1);
sã înlãturãm orice încercare de exploatare
a omului de cãtre om; sã ne jertfim permanent pentru Tarã.
Aceia dintre voi care îndepliniti functii de conducere, aveti grijã
de educatia subordonatilor2)! Prin exemplu de viatã comunã ducând
aceeasi viatã cu ei, purtându-vã cu bunãtate si
iubire,
înlocuind din vorbã, comandã si gesturi, manifestãrile
de plutonier major de trupã. Înlocuiti cuvintele «mã»,
«miscã mai repede» etc.
Veti insista asupra urmãtoarelor chestiuni: boala dezunirii si a
certurilor;
pâra camaradului, soapte la ureche, intrigã; spionajul si trãdarea.
Insistati cu deosebire asupra purtãrii în societate.
1) Existã astãzi o tendintã în societate: a se îmbogãti
cât mai repede. Nu! Veti renunta la ea. Tendinta va fi: sã trãiesc
nu sã mã îmbogãtesc. Existã justificat de
legile naturii «dreptul la viatã» nu «dreptul la îmbogãtire».
Întreaga mentalitate trebuie rãsturnatã! Bucuria rapace
de a se îmbogãti, pofta de câstig, trebuie schimbatã
cu: bucuria de a face un serviciu celor din jurul nostru.
Cãci, atâta vreme cât într-o parte pe lume va fi foamea
de aur, în cealaltã parte va fi foamea de dreptate.
Pentru cã
cei CU AUR MULT, în fiecare zi rup pe nedrept, câte o fãrâmã
din pâinea neagrã a celui sãrac, pentru ca sã-si
mãreascã grãmada lor de aur.
Misterul tuturor înfloririlor pe lume stã în Dragoste. Dragostea
de meserie si dragostea de oameni.
2) Rãspunderea unui conducãtor este foarte mare. El nu trebuie
sã delecteze ochii armatelor sale cu biruinte pãmântesti,
nepregãtindu-le în acelasi timp pentru lupta decisivã, din
care sufletul fiecãruia se poate încununa cu biruinta vesniciei,
sau cu înfrângerea vesnicã.
Nu dati exemplu de purtãri urâte, necuviincioase, mândrie,
îngâmfare, discutii prostesti1).
Legea tãcerii, ocolirea oricãrui conflict2).
Omul corect3).
Mare cinste sufleteascã, cu incapacitate de a însela sau
minti4).
Un sef, înainte de orice, trebuie sã stie sã pãstreze
armonia. El trebuie sã stie sã dea organizatiei armonie si unitate.
El trebuie sã fie întelept, trebuie sã gândeascã
bine când ia o hotãrâre, pentru ca ea sã fie bunã.
Hotãrârea trebuie luatã repede si dusã pânã
la capãt. Trebuie sã fie blând si sã-i iubeascã
pe altii. Sã stie sã pãstreze armonia în unitatea pe
care o conduce. Sã pãzeascã organizatia de cea mai mare
gresealã: neîntelegerea, dezbinarea. Un sef de-ar avea toate calitãtile
din lume si dacã în unitatea pe care o conduce e ceartã,
dezbinare, neîntelegere, trebuie imediat înlocuit.
Trebuie sã fie
voios2), nu întunecat si
nervos3). Trebuie sã
fie drept cu toatã lumea. Nici adversarului nui poate face nedreptate.
Va lupta cu el, îl va învinge, dar pe cãile dreptãtii,
ale moralei, nu prin lasitate sau minciunã. Trebuie sã fie curajos si hotãrât. Trebuie sã comande
clar. Sã nu
vorbeascã de rãu pe camarazii lui. Sã nu permitã
sã i se vorbeascã de rãu despre oamenii de sub comanda
lui1).
Români,
1 O cât mai desãvârsitã si mai plinã de bunãcuviintã
atitudine cu toatã lumea, începând cu profesorii nostri si
terminând cu lumea de pe stradã. Un luptãtor de elitã
nu este niciodatã obraznic, îngâmfat, provocator,
necuviincios,
neelegant în gesturi si vorbe.
2 Unde începe conflictul, acolo înceteazã viata, acolo este
moarte si trãieste Diavolul.
Asadar, nu ceartã, nu rãzboaie, nu discutii contradictorii, ci
mãrturisirea: «Asa cred eu, dumneata poti crede cum vrei».
Ai grijã ca totdeauna sã lucrezi cu tact si armonie spre împãcarea
lucrurilor.
3 Eu nu cred cã înmultirea controlorilor va putea stârpi
necinstea si hotiile, ci numai desãvârsirea constiintei noastre
de oameni corecti. Aceastã constiintã este cel mai mare si mai
sigur control real. Când fiecare Român va ajunge sã-si facã
datoria fãrã ca sã-l vadã nimeni, numai atunci vom
fi mântuiti!
4 Într-o omenire înãltatã, omul nu numai cã
poate, dar trebuie sã fie propriul sãu judecãtor. Omul
trebuie sã se judece singur, sã aibã curajul si loialitatea
de a da fiecãruia ceiace este al sãu, adicã de a fi drept.
Omul judecãtor în propria sa cauzã, drept si sever cu sine
însusi. Temelia unei tãri trebuie sã fie omul drept.
1 Din dragoste creste si înfloreste totul: plantã, om, Tarã,
Neam.
Toatã istoria socialã a omenirii e plinã de lupte, având
la bazã cele douã mari principii care cautã sã-si
facã loc unul în paguba celuilalt: principiul autoritãtii
si principiul libertãtii.
Dragostea e împãcarea dintre cele douã principii: autoritate
si libertate. Se aflã la mijloc, între ele si deasupra lor, cuprinzându-le
pe amandouã în tot ce au mai bun si înlãturând
conflictele dintre ele. Si nu poate aduce nici tiranie, nici împilare,
nici nedreptate, nici rãzvrãtire sângeroasã, nici
rãzboire socialã. Ea nu poate însemna niciodatã conflict.
Dragostea aplicatã înseamnã pace în suflete, în
societate si în lume.
Pacea nu ne va da-o justitia, ci numai bunãtatea si dragostea, pentru
cã justitia e foarte greu sã se realizeze integral, si chiar dacã
s-ar gãsi un aparat de realizare perfectã a acesteia, este imperfect
omul, care, neputând-o sesiza si aprecia, va fi un vesnic nemultumit.
În afarã de dragostea pe care Dumnezeu a sãdit-o în
sufletele oamenilor, ca o sintezã a tuturor însusirilor omenesti,
si ne-a trimis-o prin însusi Mântuitorul Iisus Hristos, care a pus-o
deasupra tuturor virtutilor, nu existã nimic care sã ne poatã
da liniste si pace.
Toate celelalte îsi au rãdãcina în dragoste: si
credinta,
si munca, si disciplina.
2 Voiosia stimuleazã pânã la maximum energiile creatoare
ale Natiunii. Si nu poate fi egalatã în randament nici de simtul
datoriei, nici de disciplinã, nici de autoritate.
3 O societate lipsitã de voie bunã produce mai putin si mai prost.
Un om nervos care supãrã pe un altul devine un rãspânditor
de supãrãri si de dureri pe apa linistitã a sufletelor.
Nu vã lãsati ademeniti de vorbe, de laude sau de bani.
Fugi de cei care voiesc sã-ti facã daruri. Nu primi nimic.
Dacã vrea cineva sã te ademeneascã sau sã te
cumpere:
scuipã-l în ochi.
Dã-ti seama bine pe cine ai în fatã. Si cântãreste-l
cum trebuie, si când este un inamic care vrea sã te însele,
si când este un prieten prost pe care l-a înselat mai înainte
un inamic.
Pãzeste-te ca de o mare nenorocire de omul strãin care te îndeamnã
sã faci ceva. El are un interes si voieste sã-si facã interesul
prin tine, sau sã te compromitã.
Când ajuti pe cineva ajutã-l din plin si sã nu-i scoti ochii
dupã aceea, lãudându-te sau cerându-i ceva în
schimb. Trãiti ca fratii între voi: UNIRE, unire si iar unire.
Sacrificã tot, calcã-te pe tine în picioare, cu toate poftele
si egoismul din tine, pentru aceastã unire. Ea, UNITATEA, ne va da
biruinta1).
Române,
Fii disciplinat, cãci numai asa vei învinge1).
1 Durerile si greutãtile vietii se suportã totdeauna mai usor
de mai multi împreunã decât de unul singur.
Biruintele, peste piedicile de netrecut câteodatã pentru unul
singur,
se câstigã pe nesimtite de cãtre mai multi împreunã.
Nu-ti vorbi de rãu camarazii. Nu-i pârî. Nu sopti la ureche,
nu primi sã ti se sopteascã1).
În SINGURÃTATEA TA, roagã-te lui Dumnezeu, în numele
mortilor nostri, pentru ca sã ne ajute sã suferim toate
loviturile,
pânã la capãtul suferintelor si pânã la marea
Înviere si biruintã2).
Nici o greutate, nici o mizerie materialã, nici o durere nu te desfiinteazã,
ci, dimpotrivã, fiecare îti dã o nouã tãrie,
o putere de viatã în plus, atunci când ai putut sã
prinzi marele secret al învãtãturei crestine: dragostea,
si sã te plasezi cu ea în slujba camarazilor si a Tãrii
tale.
1 Mai mult, în societate veti face scoalã de educatie cu toti cei
pe care îi veti întâlni mai putin pregãtiti decât
voi asupra urmãtoarelor: a fi drept cu toatã lumea, respect pentru
cei ce s-au jertfit.
Purtarea voastrã: pretutindeni, în orice împrejurare, sã
fie un adevãrat model.
Aseazã un lucru la locul sãu, chiar dacã nu e sarcina ta
a o face, ridicã o hârtie, ajutã un camarad. Nu zice ca
lenesul «asta nu-i treaba mea». Fã cât poti, fã
tot, fã mereu, observã tot din jurul tãu, judecã
tot, actioneazã cu repeziciune. Inteligent si viu ca un sarpe.
2 Rãzboaiele se câstigã de aceia care au stiut sã
atragã din vãzduh, din ceruri, fortele misterioase ale lumii nevãzute
si sã-si asigure concursul acestor forte. Fortele acestea misterioase
sunt sufletele mortilor, sufletele strãmosilor nostri, care au fost si
ei odatã legati de glia, de brazdele noastre, care au murit pentru apãrarea
acestui pãmânt si care sunt si azi legate de el prin amintirea
traiului lor aici si prin noi, copiii, nepotii si strãnepotii lor.
Dar mai presus de sufletele mortilor stã Dumnezeu. Odatã aceste
forte atrase, ele vin în balanta ta, te apãrã, îti
dau curaj, vointã în toate elementele necesare victoriei si te
fac sã învingi. Introduc panicã si groazã în
dusmani, le paralizeazã activitatea. În ultimã analizã,
biruintele nu depind de pregãtirea materialã, de fortele materiale
ale beligerantilor, ci de puterea lor de-a-si asigura concursul puterilor
spirituale.
Astfel se explicã, din istoria noastrã, biruintele miraculoase
ale unor puteri materialiceste cu desãvârsire inferioare.
Cum se poate asigura concursul acestor forte?
1) prin dreptatea si moralitatea cauzei tale;
2) prin apelul frecvent, insistent, la ele.
Cheamã-le, atrage-le cu puterea sufletului tãu si ele vor veni.
Puterea de atractie este cu atât mai mare, cu cât apelul, rugãciunea,
se face în comun de cãtre mai multi.
1 Disciplina este o îngrãdire a noastrã fie pentru a ne
conforma unor norme etice de viatã, fie pentru a ne conforma vointei
unui sef.
În cazul întâi o practicãm pentru a urca pe înãltimile
vietii, în cazul al doilea pentru a obtine succesul în luptã.
Pot fi o sutã de oameni care se iubesc între ei ca fratii. Dar
în fata unei actiuni, e posibil ca fiecare sã aibã câte
o pãrere. O sutã de pãreri nu vor birui niciodatã.
Dragostea singurã nu-i va putea face biruitori. Este nevoie de disciplinã.
Sã-si însuseascã toti o singurã pãrere, aceea
a celui mai experimentat dintre ei, a sefului.
Disciplina este chezãsia biruintei pentru cã ea asigurã
unitatea efortului. Sunt greutãti pe care numai un neam întreg,
unit, ascultând de o singurã comandã, le poate birui. Iar
dacã, întru tot adevãrul, disciplina este o renuntare, o
jertfã, ea nu înjoseste pe nimeni. Pentru cã orice jertfã
înaltã, nu coboarã.
Munceste, munceste în fiecare zi. Munceste cu
drag1). Rãsplata muncii
sã-ti fie nu câstigul, ci bucuria cã ai pus o cãrãmidã
la înflorirea României.
Vorbeste putin, vorbeste ce trebuie, vorbeste când trebuie.
Oratoria ta este oratoria faptei. Tu fãptuieste, lasã-i pe altii
sã vorbeascã.
Trebuie sã devii altul. Un erou.
Ajutã-ti fratele cãzut în nenorocire. Nu-l lãsa2).
Mergi numai pe cãile indicate de onoare. Luptã si nu fi niciodatã
misel. Lasã pentru altii cãile infamiei. Decât sã
învingi printr-o infamie, mai bine cazi luptând pe drumul onoarei3).
1 Orice muncã e onorabilã de la mãturãtor de stradã,
la plugar, muncitor etc.
Nu e onorabilã haimanaua, omul fãrã cãpãtâi,
betivul, coada satelor si a oraselor, pleava.
Ne trebuie în primul rând curajul de a sfãrâma mentalitatea
în care crestem noi, mentalitatea care face pe tânãrul intelectual
sã-i fie rusine, de a doua zi, dupã ce a devenit student, sã
mai ducã un pachet în mânã pe stradã.
2 Cãci nu avem nici un prieten. Nici o mânã sincerã
de ajutor nu se zãreste de nicãieri întinsã cãtre
noi. Cele pe care le vedeti, care încearcã sã ne ademeneascã
si sã ne cumpere, apropiindu-se binevoitoare, sunt mâini vrãjmase.
3 Pãziti-vã pe voi si copiii de azi si de mâine ai Neamului
Românesc si ai oricãrui Neam din lume, de aceastã racilã
îngrozitoare: miselia.
Învãtati-i pe copiii vostri sã nu întrebuinteze miselia
nici în contra prietenului si nici în contra celui mai mare dusman
al lor. Nici în contra miselului si a armelor lui miselesti sã
nu întrebuinteze miselia, pentru cã, de vor învinge, nu va
fi decât un schimb de persoane. Miselia va rãmâne neschimbatã.
Miselia învinsului va fi înlocuitã cu miselia învingãtorului.
În esentã, aceeasi miselie va stãpâni peste lume.
Întunericul miseliei din lume nu poate fi alungat prin alt întunerec,
ci numai prin lumina pe care o aduce sufletul viteazului, plin de caracter si
de onoare.
Crede în Dumnezeu1)
si roagã-te
Lui2). Si închinã-te
pentru cei morti care vegheazã asupra noastrã.
Clocoteste ura în jurul vostru ca marea în jurul unei insule de
piatrã. Vi se vor întinde paharele de ademenire, politicianismul,
prin miile de mijloace, va voi sã vã facã trãdãtori,
vor curge cuvintele mieroase si promisiunile, minciunile, calomniile. Vor încerca
dezbinarea voastrã, vor curge deopotrivã asupra voastrã
amenintãrile si ura. Veti fi prigoniti. Veti simti amarul nedreptãtilor. Eu vã strig: nu vã lãsati!
Cine vrea sã învingã trebuie sã stie sã
rabde. Acum e eroismul rãbdãrii3).
1 Cãci numai crezând în El, tot ce se face nu se face nici
din interes, nici din ordin, nici din Datorie, ci numai din dragoste.
2 Oamenii au o singurã posibilitate de contact cu Dumnezeu: rugãciunea.
3 Tineti minte pânã la sfârsitul zilelor voastre cã
Roma cea nebiruitã si armata romanã, pururea biruitoare, au fost
totusi învinse, definitiv învinse: de bietii, sãracii, ucenici
si credinciosi ai Mântuitorului cari, urmând învãtãtura
Sa, au primit din partea Romei pãgâne, uneltitoare, toate umilintele
si toate jertfele.
Mai târziu – ce vreti mai uriasã înfrângere –
toate drapelele armatei care a schingiuit, omorât, umilit, purtau semnul
Crucii, semnul celor umiliti si schingiuiti.
Radu
Mihai CRIŞAN
Doctor
în Economie
BIBLIOGRAFIE
Corneliu ZELEA CODREANU,
1. PENTRU LEGIONARI, vol. I, Editura Totul pentru Tarã, Sibiu, 1936;
2. CIRCULÃRI SI MANIFESTE – 1927-1938, Editia a V-a, reimprimare
dupã editia a II-a corectatã si întregitã, Colectia
Europa, München, 1981;
3. CÃRTICICA SEFULUI DE CUIB. MANUAL AL GÃRZII DE FIER, în
Revista Miscãrii Legionare, An I, nr.4, octombrie 2003;
4. SCRISORI STUDENTESTI. DIN ÎNCHISOARE, în Revista Miscãrii
Legionare, An II, nr. 9(15), septembrie 2004;
5. ÎNSEMNÃRI DE LA JILAVA, editie îngrijitã de Radu
DanVlad, Editura Majadahonda, Bucuresti, 1995
