"Nesfârşită zare de cruci şi morminte. Morminte şi cruci mari cât veacurile. Mormântul lui Mota şi Marin. Mormântul Căpitanului. Mormintele elitei legionare. Cu sutele, cu miile... Morminte, morminte... E plină tara..." (Vasile Posteucã - Desgroparea Cãpitanului)

"Ard sute de lumânări de ceară, aruncând umbre şi lumini pe fetele icoanelor înegrite de vreme. O noapte ireală. Suntem undeva pe-o margine de cer, în legendă şi veşnicie..." (Vasile Posteucã - Desgroparea Cãpitanului)

"Păduricea Jilavei pare o armată de duhuri cu bratele tremurate a rugăciune spre cer... Cele 14 trupuri stau inşirate unul lângă altul, între lumânări, icoane, jerbe de flori, steaguri verzi şi tricolore. Fumul din cătuile de tămâie se urcă înalt şi drept, spre cer, ca nişte rugăciuni fără cuvinte..." (Vasile Posteucã - Desgroparea Cãpitanului)

"Cu grijã, înfãsurate în cearceafuri, trupurile sunt identificate de familii şi scoase pe mal, unde se înşiră lângă cel al Căpitanului. Tărâna din jurul trupurilor rămâne plină de sânge. O scormonim, o frământăm în mâni, o amestecâm cu lacrimile ce ne curg fără încetare, o sărutăm şi o luăm cu noi, ca talisman. Tărâna Căpitanului, a Nicadorilor, a Decemvirilor. "Acum slobozeşte, Doamne, pe robii tăi"... Plângem cutremurati..." (Vasile Posteucã - Desgroparea Cãpitanului)