În
noaptea de 29/30 octombrie 2005 s-au împlinit 13 ani de la moartea cântăreţilor
Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Vă
reamintim faptul că soţii Teodorovici – români din Basarabia - au
militat pentru unirea Basarabiei cu România, imediat după revoluţie
au început activ propaganda pentru unire şi pentru introducerea limbii
române în Basarabia. Dacă
astăzi se învaţă în limba română şi dacă
alfabetul latin a fost reintrodus în Basarabia este în parte meritul lor. Soţii
Teodorovici au fost cei care au cântat după 1989 despre Eminescu (domnul
Eminescu - cum îl numeau ei) şi astfel l-au reintrodus în cultura
basarabeană ca pe o comoară pierdută şi regăsită.
Glasul celor doi (care reuşise să anime atât de mult pe românii
basarabeni şi sa obţină atâtea victorii politice) a trebuit să
fie curmat... Astfel în noaptea de 29/30 octombrie 1992 au fost asasinaţi.
Masina în care se deplasau spre Chisinau a intrat într-un copac în
apropierea localităţii Coşereni. În maşină se aflau
patru persoane, şoferul şi însoţitorul au scăpat fără
nici o zgârietură în timp ce Doina şi Ion aflaţi pe bancheta
din spate au fost striviţi între greutatea maşinii şi copacii
de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data
respectivă ca o tragedie naţională. Cu toate astea autorităţile
nu au făcut dreptate morţilor, catalogând totul drept un nefericit
accident în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către
crimă. Astăzi cei apropiaţi cuplului Teodorovici evită să
răspundă la întrebarea: accident sau crimă? Mulţi spun că
au dovezi dar nimeni nu le scoate la suprafaţă. Totuşi nu putem
ignora unele amănunte care la vremea respectivă au fost făcute
publice. De exemplu faptul că ceilalţi doi pasageri ai maşini
au scăpat teferi. Şoferul nu a fost condamnat iar celălalt
pasager a dispărut fără urmă până în ziua de azi. Europa
liberă a difuzat o ştire chiar în noaptea în care cei doi au
murit, ştire în care se vorbea despre apariţia pe sosea a unei maşini
blindate care ar fi provocat accidentul. Scriitorul Grigore Vieru, prieten
apropiat al soţilor Teodorovici a declarat că avea la cunoştinţă
faptul că cei doi primeau telefoane şi scrisori în care erau ameninţaţi
cu moartea. Apoi un alt element prezentat chiar pe canalele media în 1992 a
fost relatarea privind sosirea ambulanţei la locul accidentului, Doina nu
murise pe loc iar ambulanţa a refuzat să o transporte la spital
şi a luat numai trupul fără viaţă al lui Ion.
Doina s-a zbătut între viaţă şi moarte un timp fără
să primească ajutor. După ce într-un final a murit a fost
ridicată de salvare... Cei doi au lăsat în urmă un băieţel
Cristofor care la vreme aceea avea 11 ani. Cristofor a fost crescut de mama
Doinei, Eugenia Marin. Aceasta a declarat în 2004 Ziarului de Garda din
Chisinau: “Când
am declarat, într–un cerc restrâns, că voi depune o cerere pentru ca
dosarul să fie reactivat, seara am şi fost telefonată de o
persoană necunoscută şi ameninţată. «Să nu uiţi
că ai copil», mi–a spus vocea şi eu, cum am rămas numai cu
Cristi, am renunţat...”. Autorii asasinatului continuă să facă
presiuni aşteptând ca anii să estompeze amintirea soţilor
Teodorovici şi moartea lor să fie uitată. Cu toate astea noi nu
putem uita cele întâmplate şi nici nu ne este teamă să afirmăm
că soţii Ion şi Doinea Aldea Teodorovici au fost omorâţi
ca toţi luptătorii noştri pentru unitate şi neam: Horea,
Avram Iancu, Eminescu, Corneliu Zelea Codreanu – toţi au fost asasinaţi
şi noi trebuie să avem curajul să o spunem.
Fundaţia
George Manu a organizat sambătă 29 octombrie un parastas pentru soţii
Aldea Teodorovici. Parastasul a avut loc la biserica Sfântul Ilie Gorgani
şi s-a desfăşurat într-un crec restrâns. După aceea câţiva
membrii ai Fundaţiei ne-am deplasat la Coşereni la monumentul
ridicat în memoria soţilor Teodorovici. La intrarea în comuna Coşereni,
pe parte dreaptă sa află o cruce de marmura albă, amplasată
pe locul în care cei doi şi-au pierdut viaţa.
Monumentul este ocrotit de o salcie care deplânge cu fiecare adiere de
vânt destinul tragic al soţilor Aldea Teodorovici. În mijlocul câmpului
întregul ansamblu pare fantomatic: florile plantate în jurul monumemtului
sunt sugrumate de bălării, la baza crucii o coroană ofilită
de luni de zile, candeli părăsite de lumina lumânărilor... Din
fotografie Doina şi Ion ne privesc întrebători: fraţi români
aţi venit ca să ne faceţi dreptate? Am aprins lumânări,
am facut rugăciuni, am depus câteva flori şi am legat de cruce o
bentiţă tricoloră. Apoi am plecat lasându-i pe cei doi în
singurătate.
Concomitent
cu acţiunile făcute în Bucureşti şi Coşereni, s-a făcut
şi la Chişinău o slujbă de pomenire pentru soţii
Aldea Teodorovici. Reprezentanţii Fundaţei George Manu au adus un
omagiu atât în faţa statuii soţilor Aldea Teodorovici cât şi
la mormântul lor din Cimitirul Central Ortodox din Chişinău.
Cezarina
Bărzoi
cezarinaioana@yahoo.com - 0726.384.375
E
M I N E S C U
La
zidirea soarelui se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncim întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră
Eminescu.
Refren:
Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.
Mi-l furară, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri,
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa ţară -
Eminescu. |
Refren:
Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.
Acum am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi mi-eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu floarea mea albastră
Eminescu.
Refren:
Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece. |
In
cele ce urmează, o serie de imagini dela Parastasul în memoria celor doi
care a avut loc la Bis. Sf. Ilie Gorgani din Bucuresti:
Biserica
Sf. Ilie Gorgani, Bucuresti...
Parastas
în memoriam...
Moment
de reculegere...
Pr.
Vasile Gordon în timpul slujbei de pomenirea...
"Pomeneste-i
Doamne pe robii Tăi, Doina si Ion..."
Vesnica
lor pomenire...
Sfintirea
mesei...
La
Monumentul Eroilor dela Cosereni, Ialomita