Gem
târgurile de carte, librăriile, ştandurile stradale, de cărţi
scrise de evrei, în care, de nenorocirile întâmplate în România,
de la 23 august 1944, până în anul 1989, sunt de vină doi
români, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. De ce vor să
ascundă ceva cutremurător de grav?
Responsabilitatea
pentru tot ce s-a întâmplat în comunism aparţine unicului factor de
decizie, partidului comunist, de la factorul centralizat, la cel teritorial.
El hotărăşte ce să se facă şi cum să se facă.
Factorul
comunist de preluare a puterii în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul
Herţa, în timpul rebeliunii iudaice antiromâneşti din 1940, a fost
deţinut de evrei. Tot de ei, în continuare, aşa cum reiese din
tabelele cu repartizarea teritorială a sutelor de evrei comunişti (Vezi
Holocaustul (genocidul)
evreilor împotriva românilor). E de ajuns să suprapunem localităţile
din care s-au făcut arestările şi întemniţările românilor,
dar şi deportările
şi ne dăm seama cine a decis ca asupra românilor să se
practice genocidul. Soldaţii sovietici mongoli şi nu numai, nu
ştiau care sunt români, sau de alt neam. Şi nici alţi conducători
veniţi degrabă din URSS. Evreii localnici ştiau.
Dar
în România din noile ei graniţe, impuse de URSS? Se poate ajunge cu uşurinţă,
după opinia noastră, la un număr de vreo zece mii de tovarăşi
comunişti evrei, care au fost factori de decizie în România, de la
factorul centralizat, la cel teritorial. Ideologii evrei de azi, pentru a
evita ajungerea evreilor în situaţia de a răspunde în faţa
poporului român de holocaustul săvârşit asupra românilor, îşi
amintesc sectorial şi evaziv de unii evrei cu responsabilităţi,
dar şi atunci arată spre cei doi români, Gheorghe Gheorghiu-Dej si
Nicolae Ceauşescu.
După
23 august 1944 evreii bolşevici s-au trezit într-o situaţie stânjenitoare.
Partidul Comunist din România era un partid al evreilor, dar cu un număr
prea mic de evrei. Români să fi fost câţi să-i numeri pe
degetele unei mâini. De numărul acesta mic de evrei se prevalează
ideologii evrei, mai reducând numărul. E adevărat,
documentele din arhiva românească a vremii reţine un număr
mic, de evrei bolşevici, până în 1940. Văzându-se Ana Pauker
et Co., că are Armata Roşie la dispoziţie în toată România,
îi iscodi mintea o fabrică de evrei ilegalişti. Doi ilegalişti
dacă depun mărturie pentru al treielea, este şi acesta
ilegalist (Practica minciunii prin mărturii mincinoase s-a transformat în
“documente” şi în alte domenii). Adică a desfăşurat
activitate în clandestinitate, în calitate de comunist (bolşevic) al
P.C. din România. Şi fabrica de minciuni a funcţionat. Din mincinoşi,
la mincinoşi, la mincinoşi, până Partidul Comunist din România
s-a îngroşat cu cinci mii de ilegalişti. Şi cu ceilalţi,
de dinainte, vreo mie, în total şase mii de bolşevici evrei se
instalează brutal şi sângeros,
la pârghiile de conducere ale României.
Şase mii? Nici vorbă. Ci vreo zece- douăsprezece
mii. Cei şase mii de evrei şi ce evrei, ilegalişti, n-au
mai avut şi ei alţi evrei, care să dea năvală, la
absolut toată bogăţia României? Soţii, fraţi, surori,
nepoţi. Prieteni. Cunoscuţi. Pe un lung şir de ani. Se regăsesc
în dominarea numerică, în structurile centralizate statale şi
teritoriale, în instituţii. Acolo, unde, în mod excepţional nu au
dominat şi numeric, au avut funcţiile de decizie, de conducere. Aşa,
în agricultură. Întreaga ţară căzuse
sub dictatura iudaică. Din 1940, până în 1989 (Cu întrerupere
în 1942 şi 1943 şi parţial în 1940).
Tot ei pot fi identificaţi în structurile decizionale ale
ţării şi după 1989. In ultima perioadă, înainte de
1989, românii urcau printre evrei în structurile centrale, dar şi
teritoriale, spre disperarea evreilor, care sufereau o anume restrângere de
autoritate. În următorii vreo zece-cincisprezece, românii ani ar fi
redevenit stăpâni deplini în propria lor ţară. Aşa se
explică lovitura de stat anti românească şi executarea lui
Nicolae Ceauşescu. Tot cu ajutorul Uniunii Sovietice. Si au pus mâna din
nou pe România. Cu siguranţa nu pentru prea multă vreme. Dar am
anticipat destul. Aşa cum în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul
Herţa, unde se cunosc, până acum, peste trei sute de bolşevici
evrei vinovaţi, să dăm şi din România cu graniţele
de azi, nume de tovarăşi evrei bolşevici. O mică parte din
cei vreo zece mii. Pe cei de azi, de după 1989, îi vor trece sudorile
reci, ei fiind urmaşii celor din 1940, până în 1989.
1)
Urmaşii
familiilor de evrei (tatăl evreu, mama evreică).
2)
Urmaşii românilor
căsătoriţi (măritaţi!) cu evreicile aduse din URSS,
evreice cărora Ana Pauker le-a dat o destinaţie clară, căsătoria
cu acei români care vor fi toleraţi în funcţii de conducere,
necesari. Sărmanii români le spuneau rusoaice, aşa aveau sarcină
de la evrei. Nu le scoteau în
publicul de jos şi la rudenii, nu
ştiau româneşte şi românaşii isteţi, ar fi înţeles
şi ce fel de “rusoaice” sunt. Si acestea au fost spionii propriilor
soţi în favoarea comunităţii bolşevice evreieşti. Si
prin soţii lor aflau unele, altele, pe care le raportau confidenţial.
Iar o parte din aceste soţii erau ele însele,
cu anumite funcţii importante. Si urmaşii acestora sunt înfipţi
şi azi la cârma ţării.
3)
Si
urmaşii românilor căsătoriţi cu evreice din România.
Se ştie că la evrei, în cazul familiilor mixte, cu mamă evreică,
apartenenţa la comunitatea evreiască, o dă mama. Când tatăl
este evreu şi soţia nu este evreică, aceasta trece la religia
mozaică. Şi se mai ştie că Sinagoga de regulă nu
permite căsătoria unui evreu cu o creştină, sau a unei
evreice cu un creştin, doar atunci când există anume interese
iudaice. Interesele iudaice pot fi uşor contabilizate şi în cazul căsătoriilor
mixte, de sub controlul evreilor comunişti din România. Si al sinagogii.
Este de ajuns că se ştiu
cei care au fost înainte de 1989
în structurile guvernamentale şi teritoriale, în fruntea unor instituţii
culturale, ştiinţifice şi se va descoperi, cu stupoare,
că sunt evrei (tatăl evreu, mama evreică), sau români
ajunşi acolo prin faptul că erau căsătoriţi cu
evreice. Şi soţiile lor evreice. O listă cu evreicile din
structurile guvernamenmtal si din alte instituţii ar fi edificativă.
Că unii au ajuns cu timpul personalităţi, e firesc. Au avut
toate condiţiile şi avantajele. Dar românii căsătoriţi
cu românce nu au beneficiat de sprijinul comuniştilor evrei. Ajunşi,
în anii de dinainte de 1989, în instituţiile la care ne-am referit, ori
deveneau colaboraţionişti ai evreilor, ori li se făceau zile
fripte. La fel şi azi. (Sărmanii, unii au devenit porta vocea
evreiască împotriva românilor. Lor le-a fost şi le este bine. Au
ajuns şantajabili.). Că după trecerea unor ani, cei mai mulţi
evrei din România îşi ascund originea, dar continuă să acţioneze
în interesul evreilor din România
şi din întreaga lume, este ştiut. Dacă ar fi fost
loiali poporului român, n-ar avea de ce să-şi ascundă
originea. Simpatia faţă de confraţii evrei ar fi fost de înţeles
şi facilitarea unor legături culturale, ştiinţifice,
economice, între poporul român şi
evreii de dinafara României, ar fi fost normală. Iar părerea multor
evrei, că nu li se mai ştie apartenenţa etnică la evreime,
este eronată. In continuare să argumentăm cele de mai înainte,
limitându-ne la spaţiul restrâns al unui articol, dar cei interesaţi,
pot afla ei înşişi numele a mii de evrei bolşevici din
România. Ilegaliştii au primit indemnizaţii mari, sfidătoare
faţă de nivelul de trai al românilor. La rang de demnitari de stat.
Unii trăiesc şi azi. Şi urmaşii lor au primit ajutor de
urmaş de ilegalist, de parcă nu aveau beneficii mult prea mari faţă
de nivelul de trai al românilor. Iar deţinuţii politici români,
supravieţuitori ai închisorilor şi lagărelor, au fost muritori
de foame, situaţia lor financiară fiind şi azi ofensator de mică,
faţă de a călăilor României. Comparaţi nivelul
financiar al ilegaliştilor în viaţă şi al deţinuţilor
politici români.
Desigur
exista şi evrei (propriu-zişi, sau din familii mixte) cu un
comportament normal în relaţiile cu românii. Dar şi aceştiea
se fac a nu şti despre activităţile incorecte, intolerabile,
ale altora. Îşi păstrează avantajul unor relaţii.
Sunt
şi excepţii. Cunoaştem cazul lui Bruhis, autorul cărţii
Rusia, România, Basarabia,
Universitas, Chişinău, 1992, în care nu a ezitat să deconspire
activitatea netrebnică a evreilor bolşevici faţă de
poporul român.
În
rândurile ce urmează ne vom restrânge la numele unor evrei din
structurile de conducere ale României.
Cele
ce urmează sunt extrase din cărţile pe care le vom cita la sfârşit:
Pe
urmaşii lui Cain, destinaţi să instaureze comunismul în România,
capitularea necondiţionată de la 23 august 1944 i-a surprins la
Moscova...
Sosind
de la Moscova la 17 septembrie 1944, grupul Anei Pauker a dat peste cap
conducerea provizorie a PCR şi de fapt i s-a substituit... Întrucât din
totalul de 900 de comunişti existenţi la acea dată în România,
cei de etnie română puteau fi număraţi pe degetele de la o mână,
“greul” îl duceau urmaşii lui Cain şi câţiva comunişti:
unguri, bulgari, ruşi, ucrainieni şi armeni. Pentru acest motiv,
această adunătură se numea nu Partidul Comunist Român, ci
Partidul Comunist din România.
Pentru
a spori numărul comuniştilor s-a trecut la completarea Partidului cu
“ilegalişti”. Această măsură a condus la creşterea
numărului membrilor de partid, dar compoziţia naţională nu
s-a schimbat, alogenii şi în special urmaşii lui Cain erau
majoritari. Pentru a deveni comunist
“ilegalist” aveai nevoie de doi martori “ilegalişti” şi cum
români nu aveau precursori, nu deveneau “ilegalişti”
comunişti.
In
scurt timp, “ilegaliştii” au ajuns la 5000 de membri. În faţa
argumentului de “ilegalist” cădeau toate criteriile de selectare
şi promovare a cadrelor, inclusiv criteriile de clasă, aplicate cu
stricteţe românilor.
Fabricanţi,
bancheri, negustori şi tot felul de alţi bogătaşi, dar mai
ales descendenţii lor, care
în nici un caz nu aparţineau clasei muncitoare sau ţărănimii
sărace, au revenit la statutul din perioada capitalistă, de
subordonare a muncitorilor şi ţăranilor. Au devenit ofiţeri
cu funcţii de comandă care să apere ţara, aşa cum
orice animal îşi apă prada. Pe mâna lor au încăput finanţele
ţării, economia, comerţul interior şi exterior, producţia,
cercetarea, ştiinţa, cultura, mass-media, politica şi
reprezentarea diplomatică a ţării. “Ilegaliştilor” li
s-au oferit toate privilegiile: pensii FIAP, spitale şi policlinici
speciale, magazine speciale şi li s-a deschis calea promovărilor în
cele mai înalt funcţii din partid şi administraţie.
Nici
un sector politic, economic, cultural, ştiinţific nu a rămas
neacoperit de aceşti misterioşi “ilegalişti”. Cine erau ei,
unde şi cum luptaseră în ilegalitate? Răspunsul era pe buzele
tuturor românilor năpăstuiţi: erau sionişti care desfăşuraseră
o activitate specifică acestei organizaţii de întrajutorare
evreiască. Cei mai mulţi dintre ei, fiindcă erau bogaţi,
cotizaseră cu importante sume de bani la ajutorul sionist, pe care, la
recunoaşterea calităţii de “ilegalist PMR” îl
transformaseră în “ajutorul roşu”. Merită a fi amintit
cazul baronului Neuman, patronul fabricii de textile de la Arad şi a
prietenului său, bogătaşul Donath Andrei.
Lista
“ilegaliştilor” s-a îngroşat cu maghiarii proveniţi din
puzderia de organizaţii existente în Transilvania, inclusiv în partea
de nord, cedată Ungariei prin odiosul Diktat de laViena.
În
perioada octombrie 1944-martie 1945, când Ardealul de nord s-a menţinut
sub ocupaţie sovietică, în înţelegere cu Moscova, au fost aduşi
în aceste teritorii aproximativ 200 000 de unguri, care i-au înlocuit pe cei
care au fugit din România, de teamă să nu fie judecaţi pentru
faptele săvârşite în timpul ocupaţiei hortyste. În categoria
“ilegalişti” au fost incluşi şi foştii agenţi
KGB, care în proporţie de peste 90% erau urmaşii lui Cain.
În
Biroul Politic al CC al PCR, cel mai autoritar organism politic la acea vreme,
erau: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Robinsohn Puker, Teohai Georgescu (alias
Burach Tescovici) şi Vasile Luca (alias Luka Laszlo), respectiv un român
şi trei alogeni.
În
cartea sa, Primejdii, încercări, miracole, rabinul-şef din România,
Moses Rosen, scria: Dej şi Luca erau socotiţi formal, primii, însă
toată lumea ştia că ea (Ana Pauker n.a.) era numărul unu...
In
PC(b) urmaşii lui Cain deţineau puterea în proporţie mai mare
de 80%. În compensaţie toate secţiile Comitetului Central erau
conduse de aceştia, astfel:
1.
Mihai Roller. A condus sectia de istorie. Este făcut academician. Nu avea
studiile terminate. Iată cei mai apropiaţi colaboratori ai săi:
2.
Filipovici (venit şi el din URSS).
3.
Onesacu Marcu (nume de împrumut). Absolvent al Facultăţii de drept
din Bucureşti.
4.
Marusohn. Studii medii.
5.
Krakauer Charlota. Profesoară de franceză.
6.
Langfelder Paul. Venit din Occident în 1946. Nu ştia româneşte.
7.
Aronovici.Arhitect.
8.
Milka Herşcovici.
9.
Iosif Chişinevschi. A condus secţia
de propagandă. Evreu Basarabean. L-a avut alături pe evreul
transnistrian
10.
Miron Costantinescu. Împreună
şi-au adus contribuţia la uciderea bestială, cu ranga, a lui
Lucreţiu Pătrăşcanu, care avea “vina” că se
declarase român.
11.Teodor
Rudenco. A condus secţia de
cultură. Evreu din Basarabia. Acum apar “poeţii muncitori”
Ion Păun Pincio, Marcel Breslaşu, A.Toma, E. Frunză, Th. Neculuţă
s. a.
12.Vincze.
A condus secţia pentru îndrumarea şi controlul armatei, justiţiei
şi securităţii. Evreu ungur.
13.
Ghizela Vass. A condus secţia externe. Evreică maghiară. Asistată
de 14. Lidia Lăzărescu (nume de împrumut), 15. Olga
Deuth, 16. Andrei Goanţă
(nume de împrumut).
In
ministere situaţia era identică:
17.
Ana Robinsohn Pauker. Evreică.
Ministrul Afacerilor Externe. Îi
avea ca adjuncţi pe 18.
Eduard Mezincescu (Mezingher), evreu. 19. Grigore Preoteasa. Căsătorit
cu o evreică, 20. Nicolae Cioroiu. Căsătorit cu o evreică.
Toţi
directorii din Ministerul Afacerilor Externe erau evrei
:
21.
Lăzărescu, 22. Mircea Bălănescu, 23. B. Şerban, 24.
Clara Ardeleanu, 25. Ida Felix, 26. E. Păsculescu, 27. Ana Toma, 28.
Cornel Bogdan, 29. Petre Iosif, 30. Dionisie Ionescu, 31. Nicu Şerban.
Ambasadori
evrei: 32. Gheorghe Stoica, la Berlin, 33. Davidovici, în Israel, 34. Simion
Bughici, la Moscova, 35. Mircea Bălănescu, la Paris, 36. Petre Iosif,
la Roma, 37. Silviu Brucan (Samuil Brukner), la Washington.
Toamna,
când începeau sesiunile ONU, mass-media care anunţa sosirea delegaţiilor
se amuza, anunţând că Israelul a veni la sesiune cu două
delegaţii, una din Israel şi alta din România.
In
ministerul de externe singurii români erau femeile de serviciu, portarii
şi şoferii. In rest “poporul ales”.
Circula
atunci în minister o vorbă de duh, sau de năduh, conform căreia
în MAN funcţionau 11 sinagogi. Talmudul prevede că unde sunt 10
iudei (bărbaţi) poate lua fiinţă o sinagogă şi
în Ministerul de Externe erau 112 evrei (bărbaţi).
38.
Mihai Florescu (nume de împrumut).
Ministrul Petrolului şi al
Chimiei. Venit din URSS cu Ana Pauker. S-a strecurat în casa lui Nicolae
Ceauşescu, jucând un rol nefast în toate evenimentele “epocii de aur”.
Şi
acesta a avut grijă să umple ministerul cu oameni de încredere după
modelul Anei Pauker. A înfiinţat celebrul SOVROM-PETROL: altă pâlnie
prin care petrolul românesc s-a scurs fără greutate spre Uniunea
Sovietică. Prin anii 50, o societate sovietică (Cuarţit) a început
exploatarea sălbatică a uraniului din Munţii Apuseni, despre
care se spunea că este cel mai pur din lume. Românii îl scoteau din pântecul
pământului, îl încărcau în lăzi speciale şi lua drumul
URSS. Era material strategic pentru interesul socialismului.
Valoarea
uraniului jefuit de sovietici a depăşit trei miliarde de dolari.
La
Ministerul Apărării Naţionale,
la început a fost ministru ruteanul Emil Bodnarebko (Botnăraş). Mai
târziu,
39.
Leontin Silaghi (Sălăjan). Căsătorit
cu o evreică.
40.
Walter Neulander (Roman). Responsabil
cu educaţia politică a armatei
(îndoctrinare).
Aceştia
au fost groparii armatei române din cel de al II-lea război mondial.
41.
Luka Laszlo (Vasile Luca). Ministrul
Finanţelor. Prieten apropiat al evreilor unguri Bela Kun
şi Mathyasz Rakoczi. Un adept făţiş al falsei teorii că
Ardealul e unguresc. Şi-a văzut
împlinit visul
, după care râvneşte şi azi UDMR, de a înfiinţa Regiunea
Autonomă Maghiară. În scută
vreme şi acest minister a fost dominat de urmaşii lui Bela Kun
şi ai lu Cain. Un glumeţ spunea că în Ministerul de Finanţe
nu mai vorbeau româneşte decât femeile de serviciu şi portarii.
În
timpul războiului, mareşalul Ion Antonescu i-a obligat pe nemţi
să plătească nu cu mărci, ci cu aur masiv, toate
exporturile României către Germania şi s-au adus în ţară
40 de tone de aur masiv. Sovieticii l-au considerat aur german şi l-au
confiscat, drept pradă de război...
Deşi
prin armistiţiul semnat la Moscova, în noaptea de 12-13 septembrie 1944,
despăgubirile de război fuseseră fixate la 300 milioane USD, în
realitate, până la semnarea tratatului de pace de la Paris s-au plătit
mai mult de 1,5 miliarde USD. Prin SOVROMURI, România a fost exploatată
mai sălbatic decât coloniile.
42.
Ana Toma, evreică. Ministrul Comerţului
Exterior. Fostă şefă de cabinet la Ana Pauker. Soţia
lui Bodnarenco Pantelei Pantiuşa (alias Pintilie Gheorghe) din Tiraspol,
şeful Securităţii Române.
Ana
Toma a avut sarcina de partid să prezinte la procesul lui Lucreţiu Pătrăşcanu
dovezile fabricate, cum că acesta era duşmanul Uniunii Sovietice,
dovezi care, deşi nu au convins pe nimeni, au stat la baza condamnării
la moarte a celui care a declarat la Cluj, că în primul rând este român
şi apoi comunist.
Şi
în acest minister şi în societăţile de comerţ exterior
organizate pe ramuri ale economiei naţionale, majoritatea conducătorilor
şi funcţionarilor erau evrei.
Aceştia afirmau că românii nu au calităţi de comercianţi.
Pagubele
provocate economiei naţionale prin operaţiuni frauduloase în comerţul
exterior au fost fabuloase. Oala era bine acoperită, astfel că nu a
fost dat în vileag decât cazul de la AGROIMPORT-EXPORT, când grupul de
delapidatori condus de Donath Andrei a furat şi depus la băncile
elveţiene 50 de milioane USD.
43.Alexandru
Moghioroş (evreu din Ungaria-n.n.).
Dirija Ministerul Agriculturii, de la nivelul Comitetului Central.
44.
Teohari Georgescu (Burach Tescovici).
Ministru de Interne.
45.Alexandru
Nicolschi (Grumberg Boris Nicolschi) . Evreu basarabean. Sovieticii i-au
dat gradul de general. La începutul
anului 1945, pentru Grumberg Boris Nicolschi s-a creat o structură
specială: Brigada mobilă, care poate fi socotită nucleul
viitoarei securităţi. Această formaţiune de represiune
formal era încadrată în cadrul Direcţiei Generale a Securităţii
Statului, însă acţiona independent şi avea misiuni speciale de
informaţii, de arestare şi cercetare a populaţiei (s.n.).
46.Serghei
Niconov. Şeful spionajului român. Avea o biografie asemănătoare
cu a lui Alexandru Nicolschi.
În
anul 1948 s-a înfiinţat Direcţia Generală a Securităţii
poporului (DGSP), condusă de evreii Alexandru Nicolschi,
47.
Bodnarenco, 48. Pantelei Pantiuşa, 49. Vladimir Mazuru. Dintre oamenii
care în primii ani de existenţă a DGSP au ocupat funcţii de
conducere, până la şef de birou inclusiv, atât în compartimentele
operative cât şi în cele administrative, erau: Serghei Niconov (enumerat
mai înainte), 50. Cacica Sasa, 51. Oprescu Dorel (nume de împrumut), 52.
Rita (soţia lui Oprescu Dorel), 53. Slechinger Paul, 54. Chioreanu
Magdalena (nume de împrumut), 55. Blaukenstein Magdalena, 56. Roza Adalbert,
57. Bichel Ivan, 58. Mişa Protopopov, 59. Bercovici, 60. Ijak Adalbert,
61. Szabo Eugen, 62. Maximenco Feodor, 63. Hollinger Isidor, 64. Teişanu
Eugen (nume de împrumut), 65. Hirch Tiberiu, 66. Friedlander Eugen, 67. Herişan
Alina (nume de împrumut). Tatăl ei era proprietarul unei rafinării
şi al unor sonde din Moldova. 68. Ebner Silvia, 69. Kovaks Pius, 70.
Demeter Şandor, 71-72. Fraţii Ady, 73. Hirch-Haiducu, 74. Fux Beria,
75. Herscovici , 76. Schmerler, 77. Hary Bogadan, 78. M. Pacepa. Si alţii
.
În
Direcţia de Cercetări Penale, întregul efectiv, în frunte cu
Dulgheru Mişu, erau evrei:
79.Dulgheru
Mişu (Dulbergher), 80.Aritonovici Samy, 81. Matusevici Nathan, 82. Ficher
Simon, 83. Zigler Simon, 84. Davidovici Leon, 85. Segal Luiza. Si alţii
(s.n.).
Şeful
de cadre din Ministerul de Interne: 86. Demeter Şandor.
Secretar
general al Ministerului Afacerilor Interne:
87. Iosif Straier.
Unităţile
teritoriale aveau în conducere, în majoritatea cazurilor, de asemenea evrei.
La
regiunea Bucureşti: 88. Stancu Aurel. Venit în 1944 de la Moscova. Avea
ca principali colaboratori pe: 89. Weis Isidor, 90. Kohn Bernanrd, 91.
Edelstein, 92. Rodelstein, 93. Hâncu (nume de împrumut). Şi alţii.
La
regiunea Ploieşti: 94. Ştrul Mauriciu, colonel.
La
Braşov: 95. Kalausek Koloman, colonel.
La
Piteşti: 96. Nedelciu Mihailo, apoi, 97. Wisting Eugen.
La
Galaţi: Ijak Adalbert (enumerat mai înainte).
La
Cluj: 98. Patriciu Mihail (nume de împrumut).
La
Bacău: 99. Câmpeanu (nume de împrumut), colonel.
La
Suceava: 100.Popic Adalbert. Paraşutat de sovietici în timpul războiului).
La
Târgu-Mureş: 101. Daszkel Eugen.
La
Oradea: 102. Zeller.
La
Maramureş: 103. Davidovici- Dascălu. Şi altii.
La
Satu-Mare: 104. Ludovik Weiss.
Mişu Dulgheru (enumerat mai înainte)...angajat al
Ministerului de Interne în 1945, apoi trecut la Serviciul Special de Informaţii.
Între 1948 şi 1952 a fost şeful Direcţiei de Anchete Penale,
poziţie în care a instrumentat cazul Lucreţiu Pătrăşcanu,
condamnat la moarte şi ucis în aprilie 1954. La începutrul anilor 80, călăul
a emigrat în Israel.
Ludovik
Weiss...a lucrat în Siguranţă în 1946-1948, iar ulterior la
Securitate (1948-1960), fie ca şef al Serviciului judeţean Satu-Mare,
fie în cadrul Direţiei Anchete Penale, care i-a încredinţat
loturile Canal şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Pentru
ultima “ispravă, Weiss a fost decorat cu
Ordinul Steaua RPR. In anii 80 a plecat în Israel. In
anul 1949 a împuşcat patru ţărani din Odorhei (Satu-Mare):
Andrei Pop, Chira Gheza, Biro Andrei, Gyla Alexandru.
Regiune
Prahova: 105. Iţic Averbach. Comandantul Securităţii.
La
Iaşi: 106. David Isidor şi 107.Vasile Dascălu.
108.
Ştefan Koller. Locotenent colonel de securitate. A funcţionat din
1952, în Ministerul Afacerilor Interne, în Direcţia Generală a
Lagelor, iar între 1954 şi 1957 a fost comandantul închisorilor din
Aiud şi apoi a Văcăreştilor.
Şi
justiţia se afla în mâinile urmaşilor lui Cain:
109.
Avram Bunaciu, “măritat” cu o evreică. Secretar general la
Ministerul de Interne. Preşedinte al Tribunalului Poporului.
La
Parchetul general şi mai târziu, la Tribunalul Suprem:
110.
Alexandru Voitinovici. Apropiat colaborator al familiei Brukner (Brucan).
111.
Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan).
Aceştia
au trimis în faţa plutoanelor de execuţie, sau la moarte lentă,
în închisori, floarea intelectualităţii româneşti, care era
vinovată de faptul că şi-a iubit ţara şi a militat
pentru înălţarea neamului românesc.
În
spatele Anei Pauker şi a baionetelor armatei roşii, având drept
model procesele staliniste din anii 30, acuzatorul public Alexandra Sidorovici
şi-a permis să urle şi să îndrepte arătătorul
spre boxele în care se aflau nişte monştri sacri ai neamului românesc:
Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Gheorghe Brăteanu,
Constantin Titel Petrescu şi alţii.
Singurul
minister în care predominau români era cel al agriculturii, dar dirijat, la
nivelul Comitetului Central, de Alexandru Moghioroş.
La
instituirea acestei stări politico-sociale au contribuit nu numai
Kremlinul, ci şi organizaţiile mondiale evreieşti, interesate
de extinderea comunismului pe întreaga planetă.
În
lucrarea sa Contribuţia unor
minorităţi naţionale la bolşevizarea României,
analistul politic, generalul Neagu
Cosma, arată că în România erau “instructori”
israelieni, care instituiau sarcini speciale pentru Ambasada Israelului
şi pentru evreii din România”: 112.
Scholmo Leibovici, 113. Yeschaianu
Dan.
Silviu
Brucan (Samuil Brukner). Enumerat mai înainte. Cel mai teribil acuzator,
redactor-şef al ziarului Scânteia.
La
Botoşani: 114. Moritz Feller, 115. Ruchenstein,116.Solomovici.
Toată
România era ocupată şi torturată de călăi de teapa
unui Feller, Ruchenstein, Solomovici, Grundberg, Nicolschi, Grumberg, isterizaţi
de un Brukner. (Ieronim Hristea, De
la steaua lui David la steaua lui
Rothschild, Editura Ţara noastră, Bucureşti, 2004, p.
326-336, 341, Neagu Cosma, Cupola-Din
culisele securităţii, Editura
Globus, Bucureşti, p. 44-83).
Numerotarea
şi sublinierile de mai înainte ne aparţin-G.G.C.
Să
continuam şi cu alţii, care s-au înscăunat în locul românilor?
Să aleagă cititorii, domeniile care-i
interesează. Noi am precizat că în afara
agriculturii- pe care tot bolşevicii evrei au sovietizat-o,
martirizând un mare număr de ţărani,- evreii dominau
numeric în structurile centralizate şi teritoriale.
Subliniem
că nu a fost o cale legală de pătrundere în mecanismele vitale
ale României, ci prin forţă brutală, criminală, apoi abuzând
de poziţiile obţinute. Aşa cum se întâmplă şi azi.
Procesul de eliberare naţională, la care se angajează românii,este
legitim şi de nestăvilit. Au dreptul să îndepărteze pe
uzurpatori şi să preia controlul mecanismelor de control şi dăinuire ale poporului roman. Evreilor
inteligenţi le va fi bine, plecând de bună voie din locurile pe care le deţin prin abuz criminal, sau le menţin
ca uzurpatori, prin moştenire.
Inclusiv cei care s-au revărsat
din nou, după 1989, în structurile informative.
In locul lor se vor înălţa
românii.
Să
presupunem că palestinienii, ajutaţi de o forţă militara
straină, ar fi ajuns în fruntea Israelului şi ar fi lichidat israelienii
valoroşi, politicieni, oameni de stiinţa, de cultura, rabini şi
ar fi reuşit să-şi prelungeasca autoritatea la urmaşi, iar
acestia să şi-o menţină. Ce ar face evreii din Israel
şi nu numai? Ar actiona cu toate mijloacele pentru eliberare. Pentru
preluarea destinului neamului lor în propriile mâini.
Gheorghe
Gavrilă Copil