Drumul porneste dela o Idee, ideea comunitatii romînesti cum ar trebui sã fie, coboarã apoi si se înfige în realitatea socialã romîneascã, brãzdînd-o, rãscolind-o pentru a o plãmãdi si turna în tiparul acelei idei. In acest proces de înfãptuire a comunitãtii romînesti ideale materia sociala trebuie prelucratã, structurata.
    Din sfera teoriei pure unde ideea comunitãtii omenesti se naste ca imagine desprinsã de conditiunile de timp si spatiu, actiunea o atrage în cîmpul înfãptuirilor practice, punînd-o în contact cu substratul social concret si singular, supus determinãrii istorice si geografice. Din aceastã clipã ideea devine o fortã creatoare. Ea pune în miscare ritmicã si ordonatã elementele sociale, indivizii, grupîndu-i într'o comunitate spiritualã, într'o unitate însufletitã de un ideal comun.
    Ideea îsi are deci originea si teoria purã, în stiinta socialã, asa cum a fost elaboratã si expusã în lucrãrile noastre: ,,Introducere în Sociologie", „Sociologia generalã" si ,,Politica".
    De aci ea s'a coborît în zbuciumul vietii sociale romînesti. In „Insemnãrile"^*) noastre se oglindeste lupta ei cu materia, drama în care ideea, asa nãdãjduim, va iesi triumfãtoare. Dar ,,Insemnãrile" nu au numai rolul pasiv de oglindã, ci si de îndreptar, de verificare a teoriei si cãlãuzire a actiunii. In ,,Insemnãri", înfãptuitorii comunitãtii romînesti ideale vor putea urmãri drumul parcurs, vor putea mãsura etapele, pe scurt, vor putea munci dupã un plan bine chibzuit, farã primejdie de a devia dela drumul drept.
    „Insemnãrile" contin astfel o tehnicã socialã, un ansamblu de regule servind actiunea practicã si întemeiate pe stiintã. 

 Pornind dela Idee noi nu suntem utopisti. Noi n'am plasmuit idealul nostru din dorinte vagi si himerice, ci acest ideal este rodul stiintei, al cumpenirii rationale a tintei spre care tinde actiunea noastrã si a mijloacelor potrivite pentru atingerea tintei.
    „Republica lui Platon, zice Kant (în Critica ratiunii pure), a devenit proverbialã ca un exemplu, pretins izbitor, de perfectiune visatã ce-si poate avea sediul numai în creerul unui gînditor fãrã ocupatie, si Brucker gãseste cã e ridicolã afirmatia filosofului cã nicicînd un principe n'ar guverna bine, dacã nu s'ar fi împãrtãsit de idei.

   Dar am face mai bine sã urmãrim aceastã cugetare mai aproape si, (acolo unde eminentul bãrbat ne lasã fãrã ajutor), sã o lãmurim printr'o nouã strãduintã, decît sã o punem ca nefolositoare la o parte subt pretextul prea mizerabil si pãgubitor cã ar fi irealizabilã. O constitutie avînd ca scop cea mai mare libertate omeneascã dupã legi cari fac ca libertatea fiecãruia sã poatã coexista cu cea a altora, (nu avînd ca scop cea mai mare fericire, cãci aceasta va urma acuma dela sine), este totusi o idee necesarã, care trebuie pusã la bazã nu numai în primul proiect al unei constitutii, ci si la toate legile si unde la început trebuie sã facem abstractie de piedicele prezente, cari poate cã n'ar rezulta în mod inevitabil atît din natura omeneascã cît mai vîrtos din neglijarea adevãratelor idei la legiferare. Cãci nimic mai pãgubitor si mai nedemn de un filosof nu se poate gãsi decît apelul vulgar la o experientã pretinsã contrarã, care doar nici n'ar exista dacã acele institutii ar fi întemeiate de cu bunã vreme pe idei si în locul lor concepte necioplite n'ar fi zãdãrnicit toatã intentia bunã, chiar din cauzã ca au fost scoase din experientã. Cu cît legislatia si guvernãmîntul ar fi întocmite mai în conformitate cu aceastã idee, cu atît mai rare fãrã îndoialã ar deveni pedepsele, si atunci e deci foarte rational (cum afirmã Platon) cã, la o orînduire perfecta a lor, pedepsele sã nu fie deloc necesare. Ori, desi acest din urmã lucru nu s'ar înfãptui niciodatã, totus e perfect justã ideea care ia acest maximum ca arhetip pentru a apropia, dupã el, constitutia legalã a oamenilor tot mai mult de perfectiunea cea mai mare posibilã... E cu totul condamnabil de a lua legile pentru ceea ce trebuie sã fac dela ceea ce se face sau de a vrea sã le limitãm prin ceea ce se face".
    Ideea ,,natiunii romîne ca organism politic", structurat dupã legi izvorîte din firea sa, stã la temelia doctrinei si actiunii „nationaliste" romînesti. „Insemnãrile" cautã sã dea acestei idei puterea de a strãbate spre tintã, sustinînd astfel nãzuinta acelora cari si-au pus mintea si bratele în slujba înfãptuirii ei.

Traian BRÃILEANU

(Sociologia si Arta Guvernãrii, Articole politice), 

Ed. "Cartea Româneascã,  ed. a II-a, Buc., 1940

1) -Este vorba despre revista "Insemnãri Sociologice" fondatã la Cernãuti la mijlocul anilor '30 (Anul I, Nr. 1, 5 Aprilie 1935) al cãrei Director a fost autorul de mai sus si unde initial a apãrut acest articol.