Acest articol
este continuare la articolele Holocaustul
(genocidul) evreilor împotriva
românilor. Cerem 200 (două) sute de miliarde euro despăgubiri
şi Evrei vinovaţi de crime la
dresa umanităţii.
Când
şi poate înceta valabilitatea acest tratat?
Articolul
27
Prezentul Tratat se încheie
pe termen de 10 ani. Valabilitatea lui se prelungeşte automat pe perioade
de câte cinci ani, dacă nici una din părţile contractante nu
va încunoştiinţa în scris cealaltă parte despre intenţia
de a-l denunţa, cu cel puţin un an înaintea expirări perioadei
de valabilitate respective.
Tratatul
a fost parafat la Kiev, de către miniştri de externe ai României
şi Ucrainei, la 3 mai 1997, a fost semnat de preşedinţii celor
două ţări, la Neptun, la 2 iunie 1997, iar la 14 iulie 1997
apare legea 129, de ratificare.
Care
este situaţia reală dintreRomânia şi Ucraina?
În
vara anului 1940 URSS ocupă partea de răsărit a României, Basarabia,
conform Pactului dintre Hitler şi Stalin (Pactul Ribbentrop-Molotov,
semnat la 23 august 1939), dar de-odată cu Basarabia, mai ocupă
şi partea de nord-est a României, Tinutul Herţa şi nordul Bucovinei,
stabilind, în interiorul României, noua graniţă, dintre URSS şi
România. In Tratatul de Pace de la Paris, din 1947, URSS introduce textul:
„Frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate
cu Acordul româno-sovietic din 28 iunie
1940”…( Ministerul Afacerilor
Străine, Tratat de pace între
România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10
februarie 1947, Bucureşti, 1947, Partea I, Frontiere, Articolul I, p.8
).
Prin
dispariţia URSS, teritoriile româneşti, precizate mai înainte, au
rămas la Ucraina. Nu pentru multă vreme, considerăm noi. Dar
nici Insula Şerpilor şi celelalte insule.
Tratatul
de la Paris, în cazul României, este un tratat mincinos
Între
România şi URSS nu a existat un „ acord româno-sovietic din 28 iunie
1940”. A existat ultimatumul dat de URSS, în faţa căruia România
a fost silită să se retragă.
Existând
„acordul” din 28 iunie 1940, nu mai exista pactul Ribbentrop-Molotov. După
război, deci şi în 1947, cei cuceriţi erau criminali, nazişti,
fascişti, iar sovieticii, sfinţi.
Existând
„acordul” din 28 iunie 1940, nu mai exista ultimatumul sovietic.
Existând
„acordul” din 28 iunie 1940, se lăsa sub tăcere genocidul împotriva
românilor, declanşat de evrei, în chiar această zi de 28 iunie
1940. Numai alţii erau criminali, nazişti, fascişti, iar evreii,
sfinţi.
Insula
Şerpilor
Insula
Şerpilor fost ocupată de
către URSS în luna august, dupa 23 august 1944. Va rămâne în
interiorul graniţei României până în 1947. Tratatul de Pace de la
Paris, semnat la 10 februarie 1947, confirmă această situaţie.
Cu alte cuvinte Insula Şerpilor era a României şi după data
semnării acestui tratat. URSS încalcă acest tratat, la scurtă
vreme după semnare, impumând modificarea graniţei cu România
şi anexarea Insulei Şerpilor. Pentru a acoperi
această nouă anexare, se procedează la un act formal.
Armata URSS a ţinut sub stare de ocupaţie întreaga Românie, pâna
în 1958, când a fost retrasă. În aceste condiţii redactează
Molotov, ministrul de externe al URSS, textul acestui act, împreună
cu Ana Pauker, ministrul de externe al României.
Ana
Pauker hotăra ce trebuie să se facă în România şi cum să
se acţioneze. Cu ceilalţi, din jurul său, veniţi tot pe
tancurile sovietice. Puşcăriile deveniseră abatoare pentru români,
din 1948 funcţionând la capacitate maximă.
Textul
devine Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de
stat între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor
Sovietice Socialiste, în care se preciza că Insula Şerpilor intră
în cadrul URSS. Şi această linie a frontierei a fost impusă
abuziv, URSS anexând acum şi alte insule româneşti. Protocolul a
fost semnat de Molotov şi de Petru Groza, primul ministru al României. Decizia
pentru semnarera acestui document, fusese luată, din partea României, de
către Biroul Politic al CC al PCR, constituit din Gheorghe Gheorghiu-Dej,
Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Vasile Luca (Luka Laszlo) şi Teohari
Georgescu (Burach Tescovici). Ministrul adjunct de externe al României,
Eduard Mezincescu (Eduard Mezinger) a semnat, la 23 mai 1948, pe Insula Şerpilor,
procesul verbal de predare-primire a insulei. Din partea URSS a semnat primul
secretar al ambasadei, reprezentând MAE al URSS. Si toate acestea erau
cuprinse sub titlul Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă
mutuală între Republica Populară Română şi Uniunea
Republicilor Sovietice Socialiste. Care preietenie?! Care colaborare?! Care
asistenţă mutuala?! URSS
s-a folosit la aceast act formal, de agenţii săi din România, aduşi
pe tancurile sovietice, conducători dictatoriali ai statului român. Dar
Protocolul, din care face parte şi procesul verbal, nu
a fost supus ratificării de către puterea legislativă română.
Adevărată
piraterie teritorială!
Din
1948, până în 1991, Insula Şerpilor a fost bază militară
a URSS, cu cel mai mare centru de ascultare al URSS din toată Europa de răsărit.
Din 1991, bază militară ucrainiană.
URSS
dispărând, Insula Şerpilor şi celelalte, se
vor întoarce la adevăratul proprietar, România. Si va fi Insula Şerpilor
o insulă a bucuriei şi a păcii.
Tratatul
cu Ucraina
-
citate din preambul
Condamnând actele
injuste ale regimurilor totalitare şi de dictatură militară
care în trecut au afectat în mod negativ relaţiile dintre poporul român
şi poporul ucrainian şi convinse că lichidarea moştenirii
dureroase a trecutului se poate face doar prin dezvoltarea relaţiilor
prieteneşti şi de
cooperare între cele două popoare, care năzuiesc spre edificarea
unei Europe unite.
Considerând
că evaluarea obiectivă a trecutului va contribui la întărirea
înţelegerii şi încrederii reciproce între cele două state
şi popoare,
Au convenit...
In
trecut relaţiile dintre poporul român şi poporul ucrainian nu au
fost afectate negativ, ci dintre România şi URSS.
Se
recunoaşte existenţa moştenirii dureroase a trecutului. Dacă
suntem corecţi şi cinstiţi moştenirea este dureroasă
numai pentru poporul român. Poporul ucrainian doar a moştenit de la URSS
un teritoriu care nu-i aparţine.
Ce
încredere poţi avea în cineva care deţine, în mod cinic, cauza durerii
poporului român? Durerea încetează, când încetează cauza durerii.
Abia după aceea urmează întărirea înţelegerii şi
încrederii reciproce. Durerea aceasta este menţinută activă
chiar de către acest tratat.
Trecutul
nu a fost evaluat obiectiv. Dacă ar fi fost evaluat obiectiv, azi Ucraina
nu ar mai fi imperiul sovietic de apus, iar teritoriile româneşti s-ar
fi întors în interiorul României.
Marele câştigător ar fi fost Ucraina. România doar
ar fi intrat în drepturile fireşti.
Lichidarea
moştenirii dureroase a trecutului se poate face doar prin dezvoltarea
relaţiilor prieteneşti şi de colaborare între cele două
popoare. Poporul român a avut şi are un comportament prietenesc faţă
de poporul ucrainian. Poporul ucrainian trebuie să renunţe la moştenirea
rămasă de la URSS, moştenire care trebuie să ajungă
la adevăratul proprietar, poporul român.
Părţile
Contractante, România şi Ucraina condamnă actele injuste ale
regimurilor totalitare şi de dictatură militară. Actele injuste
sunt ocuparea de către URSS a Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a
Ţinutului Herţa. Şi a Insulei Şerpilor şi a
celorlalte insule. Este normal ca Ucraina să acţioneze pentru îndreptarea
injustiţiei, să accepte ca această injustiţie să înceteze.
Articolul
1, paragraful nr.2
Părţile
Contractante vor respecta, în relaţiile reciproce, ca şi în relaţiile
cu alte state, principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite
şi ale Acului Final de la Helsinki: egalitatea suverană,
nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa,
inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială a statelor,
reglementarea paşnică a diferendelor, neamestecul în treburile
interne, respectarea drepturilor omului, egalitatea în drepturi si dreptul
popoarelor de a dispune de ele însele, cooperarea între state şi îndeplinirea
cu bună credinţă a obligaţiilor asumate conform dreptului
internaţional.
Articolul
2, paragraf 1
Părţile
Contractante, în concordanţă cu principiile şi normele
dreptului internaţional şi cu principiile Actului final de la
Helsinki, reafirmă că frontiera existentă între ele este
inviolabilă şi, de aceea ele se vor abţine, acum şi în
viitor, de la orice atentat împotriva acestei frontiere, precum şi de la
orice cerere sau acţiune îndreptată spre acapararea şi
uzurparea unei părţi sau a întregului teritoriu al celeilalte Părţi
Contractante.
Actul
final de la Helsinki este valabil pentru toate statele semnatare. Nu poate fi
invocat parţial şi nu poate fi ignorată nici o parte, în nici
un tratat dintre state. Abţinerea de la orice cerere este anulată de
Actul final de la Helsiki în care este cuprins şi principiul rezolvării
pe cale paşnică a unor probleme teritoriale.
Gheorghe
Gavrilă Copil
