CRĂCIUN ÎN EXIL
MICĂ ANTOLOGIE A CELOR MAI FRUMOASE VERSURI DE CRĂCIUN PUBLICATE ÎN EXIL

- Ediție întocmită de Nicolae Niță -

Colecția “Libertatea”, Jacksonville, 2014

CRĂCIUNUL IN POEZIA EXILULUI ROMÂNESC de Nicolae Novac

Dintre toate sărbătorile crestine, Crăciunul a fost unul din cele mai frumoase motive de inspirație în poesia românească din toate timpurile, atât în cea populară, cât si în cea cultă.

Venirea în lume a "Celui fără de început" a dărâmat templul păgânismului si a înlocuit sărbătorile fără de Dumnezeu de până aci, dându-le prin nasterea sa în umilul staul din Betlehem, un sens profund crestin. Lumina, învingea întunericul. Binele, răpunea răul, iar bucuria împlinirii unei profeții îndelung asteptate, deschidea omenirii orizonturi largi spre noi speranțe. Niciodată neamul omenesc n'a trăit o revoluție mai uriasă ca aceea ce s'a săvârsit în noaptea Crăciunului in Betlehemul Iudeii. Nasterea lui Iisus, a schimbat profund si definitiv sensul istoriei, dându-i un conținut crestin: "Pe pământ pace, si între oameni bună învoire." Mesagiul acesta a cuprins sufletele mulțimilor. Le-a schimbat. Le-a transformat. Le-a dat speranța într'un viitor mai bun, în viața de aici si credința nestrămutată în viața de dincolo.

În ziua de Crăciun, sărbătorim nu numai nasterea Domnului si Mântuitorului nostru, ci însăsi schimbarea la față a omenirii...

...În poesia Crăciunului din lirica exilului românesc, ne întâlnim nu numai cu descrierea evenimentului din noaptea betlehemică, nu numai cu datinile si tradiția noastră ortodoxă si românească, ci cu însusi sensul crestin al nasterii lui Iisus: dorul de pace, de libertate, de înfrățire între oameni. Depărtarea de țară si tragedia pe care greu încercatul nostru neam o trăeste din plin din cauza unei asupriri si tiranii cum n'a cunoscut încă omenirca, răbufneste vulcanic în aceste poeme de Crăciun. În ele, poeții nostri din exil vor să amintească omenirii libere, că, în această zi mare, nu poate fi cu adevărat o sărbătoare a bucuriei depline pe care a adus-o Iisus prin nasterea sa, atâta timp cât dincolo de Cortina de Fier, milioane de oameni, nu au Crăciun. Nimicirea comunismului pe care ei o cântă si o cer în versurile lor, nu are nimic anticrestin. Ba dimpotrivă, ea se clasează pe linia de luptă a crestinismului împotriva materialismului păgân pe care-l propagă doctrina comunistă. Căci, nu trebue să se uite; venind în lume, Iisus dădea o lovitură de moarte culturilor păgâne, nimicindu-le din rădăcină. Si iarăsi, nu trebue să se uite că, atâta timp cât comunismul materialist si ateu nu va fi distrus din rădăcină, nu va fi "pace si bună învoire între oameni." Crăciunul, ne va fi iarăsi Crăciun, abia atunci când comunismul va fi sters, de pe fața pământului. Coexistența între bine si rău, între lumină si întuneric, nu este posibilă!

Nicolae NOVAC

Almanahul America, 1957

CU STEAUA SI CU PLUGUSORUL de Vasile Posteucă

Sfintele Sărbători de iarnă sunt legate de o aleasă atmosferă de pace si bucurie, de minunate tradiții strămosesti. Familiile se adună laolaltă, comunitățile se regăsesc în entuziasmul serbărilor îmbelsugate. Pentru noi Românii, Nasterea Domnului Nostru Isus Hristos, ca si Anul Nou, sunt de importanță specială. Pentrucă suntem un popor crestin în întregimea lui, si povestea cu pruncul născut într'un staul sărac, si cu cei trei magi, condusi de o stea, ne găsesc uniți lângă flacăra aceleiasi taine. Pe un drum pe care până la urmă vor trebui să vină toate neamurile lumii.

Si apoi pentrucă, noi ne legăm de tradițiile Anului Nou destinul nostru de plugari. Dacă de Crăciun umblăm cu steaua si cu Irozii ca să vestim, să ducem si altora o nespusă bucurie, de Anul Nou noi trăim anticipat lucrarea si rodirea pământului. Povestea bobului de grâu care e aruncat în brazda rodnică a recoltelor viitoare, prefigurând tot drumul trăirii noastre în lume ca țărani, dela înjugatul boilor până la venirea dela moară, si la colacii de pe masă, frumosi ca fața lui Hristos. Cum stiu că farmecul nespus al sfintei sărbători începe să ne încălzească sufletele cu săptămâni înainte, m'am hotărît să scriu ceva despre colinde si plugusor, cu gândul că voi putea ajuta astfel la o reînviere a obiceiurilor noastre în comunitățile românesti si voi putea îndemna pe frații nou veniți să dea elan si ritm nou serbărilor de Crăciun si de Anul Nou, asa cum deja fac în câteva centre românesti. Ce splendid ar fi dacă s'ar face în TOATE centrele românesti, concerte de colinde si s'ar juca Irozii, în preajma Crăciunului, iar în marea noapte s'ar face steaua tradițională si s'ar umbla cu colindul pe la case. Si ce nespusă bucurie s'ar putea face familiilor noastre, daca am umbla de Anul Nou cu uratul, cu plugusorul si capra. Vorbeam nu de mult cu câțiva din ai nostri, si când am venit cu ideia plugusorului, deodată s'a facut tăcere între noi. Unul a oftat adânc: "Plugusorul ca'n țara veche..." Si avea lacrimi în ochi. Da. Asa ca'n țara veche a dorurilor noastre pe care nu vom putea s'o uitam niciodată... Nu stiu cum as face si îndemn pe tot mai mulți frați noi veniți să pornească cu steaua si plugusorul. Căci, colindând sub lumina blândă a stelei, vor putea răspândi în inimi bucuria de peste veac a nasterii Mântuitorului si vor putea aduce în multe case mesagiul de tristețe si neagra suferință a fraților de sub robia bolsevică. Iar cu plugusorul, pe lângă cinstea ce-o vor face unei sfinte tradiții naționale, vor putea desțeleni ogorul sufletelor pentru a arunca în el sămânța dragostei si lucrării pentru binele tuturor. La flacăra fierbinte a unor asemenea ocazii, ghiața răcelilor si urii se topeste. In bucuria unor asemenea momente, se apropie si altarele străbune si tinerii români cari, în multe cazuri, din neglijența noastră sunt atrasi spre alte cercuri sociale. Să iesim din Crăciunul "fiecăruia". Să pornim cu colindul si plugusorul. Să sărbătorim Crăciunul celor mulți. Crăciunul românesc de totdeauna. Cu bucurie si generozitate. Cu sufletul smerit si regăsit. Porniți, să-l colindam si să-l urăm, în aceste momente cruciale ale istoriei, pe însusi Dumnezeu. Căci sărbătorile iernei sunt ale pacii si ale întoarcerii la ordinea naturală a lumii. Nu ezitați, deci, frații mei. Aici nu aveti de străbătut troenele grele din țară. Aici până si plugusorul e motorizat. Nu costă nici oboseală. Numai dragul de a merge. Si mesagiul bucuriei pe care trebuie să-l împărtăsiți... Trăind bucuriile împreună, vom sti toți să fim împreună si la greu. Că orice am zice si face, până la urmă nu putem evada din destinul românesc. Să pornim deci cu steaua. Iar pentru Sf. Vasile pregătiți-vă harapnicele si clopotele...

Vasile POSTEUCĂ
Ziarul "America", 24 Decembrie 1957

NASTEREA DOMNULUI de Ion Protopopescu

Când Magii au ajuns la Ierusalim au întrebat: "Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă i-am văzut steaua la răsărit si am venit să ne închinăm lui." (Matei, Ev., 2-2.) Când Filip a spus lui Natanael că a găsit pe Isus din Nazaret cel prevestit de lege si prin prooroci "Natanael i-a zis: Poate iesi ceva bun din Nazaret?" (Ioan, Ev., 1-46)

Fără a merge la explicații si interpretări, constatăm față în față două poziții. Din fericire si unul si celălalt au sfârsit prin a descoperi pe Fiul Omului. Si toți I s'au închinat si au crezut în El. Nu e mai puțin adevărat însă, că s'a ajuns la acelasi sfârsit dela două poziții opuse.Asa s'a născut Credința pentru înfăptuirea căreia Fiul lui Dumnezeu a venit să se nască pe pământ.

Să se nască pentru a ne mântui. Mântuirea ne vine, prin urmare, prin nastere. Prin nasterea în trup a Mântuitorului si prin nasterea în Duh a noastră. Asa a si spus-o El lui Nicodem: "Trebue să vă nasteți din nou."

Nimeni nu poate, si deci ar fi zadarnic să încerce, a împiedica această nastere din nou.

Nici Irod nu a putut ucide pe cel "Cel ce s'a născut pentru noi si a noastră mântuire" si nici Apostolii, neîncrezători la început, nu au mai încercat să oprească pe Saul să devină Sf. Pavel.

Ori de unde vine cel care crede e binevenit si nimeni nu-i poate cere socoteală ce a fost, dacă el într'adevăr s'a născut din nou.

Acum în preajma Sfintelor Sărbători ale Nasterii Mântuitorului, aceste gânduri ale noastre se împletesc cu dorul de țară si de cei rămasi acolo în suferință si în grele încercări.

Pentru unii aceste sărbători vor fi fără de nădejde pentrucă sunt fără bucurii. Altora rămas numai Nădejdii.

Tuturor, noi care ne mai bucurăm încă de libertate, le trimitem frățească dragoste, făgăduiala că nu-i uităm si că nu vom înceta lupta până nu-i vom izbăvi.

Puterile noastre lumesti sunt însă mici. Ca să ne putem mântui va trebui să ne nastem din nou.

Să ne nastem în Credința pe care Cel nou-născut ne-a dat-o, cu Nădejdea Invierii pe care ne-a adus-o, dându-si viața pentru oameni si din dragoste de oameni.

"Acum dar rămân aceste trei: credința, nădejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea" (Pavel, 1. Cor., 13-13).

Să ne nastem deci în această dragoste crestină care "nu se bucură de nelegiuire ci se bucură de adevăr si care nu va pieri niciodată" (Pavel, 1 Cor., 13-16. 8).

Hotărîrea de a ne naste din nou stă în noi. Fiecare, de oriunde am fi pornit, să întoarcem spatele tuturor ispitelor care ne țin pe căi gresite si să ne călăuzim pasii spre viitor numai cu "dragoste de adevăr".

Astăzi, când ne amenință pe toți deopotrivă nimicirea ca oameni, ca crestini si ca neamuri, trebue să ne desprindem de tot ce este rătăcire, de tot ce a putut - din pizmă sau din trufie - să ne depărteze de adevăr.

"Dragostea nu va pieri niciodată", "oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății... iar oricine-i va zice: "Nebunule" va cădea sub pedeapsa focului gheenei" (Matei, Ev., 5-22).

Acolo, în țara în care colindele au amuțit, unde ochii sunt plini de lacrimi si unde sufletul caută cu deznădejde Mântuirea, se asteaptă dela noi altceva decât zavistie.

De sfânta nastere a Măntuitorului, în adâncă reculegere, să încercăm să ne nastem din nou.

Ion PROTOPOPESCU

COLIND de Nicolae Novac

Leroi, Doamne, Ler,

pace pe pământ şi'n cer -

lângă d'auritu-ţi prag,

îţi cântăm colind pribeag,

un colind cu dor de ţară,

că ni-i pâinea prea amară;

un colind cu lacrimi şi suspin

pentru-al neamului amarnic chin -

fulg de ne'ncrustat pe-un lăicer,

albe şi iar dalbe flori de măr.

Fă dreptate, Doamne, celor care gem

închistaţi în spaime şi'n blestem,

ia-le chinul şi nevoia, Tu,

şi spre alte stele şi-alte vise-i du,

ieslea Ta în suflet le-o ridică,

fă-le inima mai tare şi voinică

şi le-aprinde iar nădejdea, - muc de lumânare,

sara-i dalbă, sara-i mare,

că'n ţara cu Leroi-Ler,

a murit colindul astăzi, pe pământ şi'n cer... 

Aplecaţi-vă urechea, boieri mari;

iată-ne aicea, crai fugari,

care scriu cu lacrimi şi cu sânge,

Leroi-Ler ce inima le-o frânge,

şi nu cer colac, nici nuci, nici bani -

vă cer plumbi pentru duşmani

şi dreptate pentru'n neam robit,

undeva, departe'n răsărit,

ca să fie iară pace pe pământ şi'n cer, -

albe şi iar dalbe flori de măr.

Nicolae NOVAC

COLIND de Nicolae Novac

Pentru cei fără Crăciun

Sus pe cale pe cărare

Văd venind trei crai călare

Colindând colind ceresc

Pentru Fiu Impărătesc

In iesle de boi născut

Si'n lumină învăscut,

In iesle de boi culcat

Si'n scutece înfăsat.

Cântă îngerii în cer:

Lerui Doamne, Ler...

Iată-i poposiți acum

Lângă margine de drum

Intrebând pe fiecare

Unde-i steaua mare care

I-a condus prin neagra noapte,

Prin lumi si străinătate;

Dar nimeni nu poate spune

C'a văzut asa minune...

Lerui Doamne Ler,

S'aud cântece din cer.

Si pornesc, asa, în zori,

Craii mei rătăcitori,

Purtând, dorul, drept merinde

Si visele lor - colinde,

Să se'nchine lui Christos,

Mesia cel luminos

Si'n genunchi, dar aducând,

Să-l mărească pe cel Sfânt...

Se coboară lin din cer;

Lerui Doamne, Ler.

Ca si craii din poveste,

Sufletu-mi, fără de veste,

Pleacă'n noaptea asta sfântă

Unde nimeni nu mai cântă,

Unde lacrime se cern

Peste-al veacului blestem...

Jalea urcă pân' la cer;

Lerui Doamne, Ler.

Acolo în țara 'n care

Neamul nostru astăzi moare,

Nu vin crai, nu sunt colinde,

Nu's bucurii, nici merinde;

Numai focul, numai chinul

Ce l-a sămănat străinul,

Numai foamea de dreptate

Si setea de libertate...

Să s'audă până'n cer:

Lerui Doamne, Ler...

Către voi mă poartă gândul

Si vă'nchin smerit colindul

Din seara de Mos Ajun,

Frații mei făr' de Crăciun.

Nicolae NOVAC, East Chicago, 1954

COLIND de Alexandru Gregorian

La margini de cer

Cântă si colindă,

Pe drum de oglindă,

Colăcei sub lună

In sarici de brumă:

Lerui si iar Ler.

Din bice de ger

Trosnesc să-mi aprindă

Stele mii în tindă

Si din viers coboară

Svon nou peste țară:

Lerui si iar Ler.

Că'mpărat stringher,

Cu chipul de raze,

Cu ochi de topaze,

S'a'ntrupat din Cânturi

Fără de'nceputuri:

Lerui si iar Ler.

Luceferii'n cer

Pornesc în alaiuri

Si'n dulămi de plaiuri

Muntii, voevozii,

Cântă cu irozii:

Lerui si iar Ler.

Bat opinci de fier

Jos, la poarta serii,

Toți trei colăcerii.

Si ce spun din graiuri

Infloreste'n raiuri:

Lerui si iar Ler.

Alexandru GREGORIAN

TREI CRAI de Alexandru Gregorian

Seara bună, seara bună:

Bolțile se despreună

In trei raze

Ca'n amiaze,

Că trei crai în cusme albe

Au pornit pe drumuri dalbe,

Toate poleite'n sori,

Inflorite din ninsori.

Seara bună, seara bună:

Vin colindători pe lună

La Icoane

Cu plocoane,

Stele mii care anină

Policandre de lumină

Sus, în pomii gerului,

La curțile cerului.

Seara bună, seara bună:

Muntii, lumile, 'mpreună,

In stihare

De izvoare,

Intind mese si ospete,

Crailor, cinstite fețe,

Pe treapta tăcerilor,

Până'n poala norilor.

Seara bună, seara bună:

Umbla îngerii cunună

Ca'ntr'un cânt,

Lângă pământ,

Om calic si om bogat

S'a prins crailor argat:

Craii, domnii, să le dee

Simbria în curcubee.

Seară bună, seară bună:

Si le-au dat si-un rai arvună

Si'n chimire

Trei safire

Să le-arunce'n scăldătoare

Domnului - sfinte odoare

Când L-or lăia ploile

Si L-or culca văile.

Alexandru GREGORIAN

CRĂCIUN PRIBEAG de Alexandru Gregorian

Pe Mos-Crăciunul megies 

L-am întâlnit printre smochini.

Infofolit, bietul unchies,

Cu barba plină de ciulini,

Mai mult sbura decât mergea

- Cu veacu'n gând, cu lumea'n poală - 

Si schiopăta. Parcă plângea

Întors din zările de smoală.

Mi-a povestit că'n răsărit 

Muscalii l-au oprit la vamă, 

I-au jefuit tot ce-au găsit

In sac si'n sfânta lui dulamă,

Că pe acolo nu-i Crăciun,

Nu-s îngeri, nici viori - ci ură,

Si că Iisus într'un cătun

Tăcea cu degetul la gură.

Alexandru GREGORIAN
15 Dec. 1980, Benalmadena, Spania

“Revista Scriitorilor Români”, Nr. 18, 1981  

ORA NOULUI COLIND de Nicolae Novac

Floare albă, Lerui Ler,

Îngerii deschid spre cer

Poartă de mărgăritar

Pentru-al Domnului altar

Si-o cărare de lumină

Pe care Pruncul să vină

Vestind o nouă colindă

În a inimilor tindă

Ce s'au deschis să-L primească

In a sufletului casă...

Stelele se prind în salbă,

Lerui, floare d'albă.

Noaptea e străluminată,

Nu-i mai neagră c'altădată;

Că pe cerul Țării mele

Stelele sclipesc, mărgele,

De gând bun si crez curat

Pentru Marele 'mpărat

Ce în lume azi veni

Pace că ne dărui,

Pace si bună'nvoire

Pentru-a noastră mântuire...

Lerui, floare albă,

Stelele sclipesc în salbă.

Din biserici luminate

Cântă clopotele toate;

Cântă neamul românesc

Scăpat de cnut muscălesc,

Țara 'ntreagă-i cântec viu

C'a scăpat de greu pustiu

Stelele s'aprind în salbă,

Lerui, floare dalbă.

Chiot de biruință aud,

Dela Tisa pân' la Bug,

Că pe muche de cuțit

Vaetul a amuțit.

Nimeni astăzi nu mai plânge

Că în gâlgâit de sânge

Durerea s'a înecat

S'a'nceput un nou veleat

Sub semnul lui Lerui Ler,

Pe o pajiste de cer...

Lerui, floare albă,

Cântă stelele în salbă.

Nicolae NOVAC

GÂND DE CRĂCIUN de St. Gh. Theodoru

Un cer senin si inimi tot senine.

Urări de tot ce e frumos si bine.

Printre drumeți, sub geamuri, trec fantasme

Si peste tot plutesc cântări si basme.

De-a-lung de străzi; prin case si oriunde,

Ceva de dincolo de lumi pătrunde.

Si'ncet, încet, toate ce-au fost uitate

Se nasc din nou să fie noutate.

Si bucurii, speranțe, 'nfiorare

Transformă niste zile'n Sărbătoare.

Doar dincolo de zarea alburie

E-un cer venin, minciună si urgie.

Sub care nu-i Crăciun si nu e pâine

Ci, poate doar, speranța unui Mâine.

St. G. THEODORU

CÂNTEC DE STEA de Vasile Posteucă

Vino, Mos Crăciun, si-mi cântă

Ca si 'n alte dăti colindul:

"Trec trei Crai prin noaptea sfântă,

Pruncul Păcii preamărindu-L"...

Treci prin vifor si te-arată

La fereastra Tării mele,

Clopot, veste minunată,

Stea de lacrimi si de jele...

Vino'n plaiul sfânt si 'mplântă

Steaua'n Caraiman de dor,

Drag colind si iesle frântă

De dusman cotropitor...

Cântă, Mos Crăciun, pe zare,

Dor de moarte si otele,

Bucium lung de liberare

Dela Nistru'n Măgurele...

Mos Crăciun, din veac departe,

Vino, iarăsi, să vestim

Peste temniță si moarte

Strămosescul Rusalim...

Că de-o vreme, rana coaptă,

Rod de pace si de pâine,

Plânge'n noapte si te-asteaptă

România mea de mâine...

Mos Crăciun, colind, minune,

Stea de dor, prin vifor greu,

Ia-ne chinul si ni-l pune,

Crin, în prag la Dumnezeu.

Vasile POSTEUCĂ

COLIND DIN EXIL de Vasile Posteucă

Mos Crăciun cu barba albă,

Vino'n noaptea asta dalbă,

Treci Cortina cea de Fier

Si vino cu Lerui-Ler.

Vino si la casa noastră

Si ne bate la fereastră,

Vin bătrâne'n fapt de sară,

Si la cei fără de Țară.

Mosule cu zâmbet drag,

Vino si la mine'n prag.

Si te rog să nu-mi aduci,

Nici stafide si nici nuci.

Roscove si jucării,

Să le ții pentru copii.

Mie Mos Crăciun îți cer,

Să-mi aduci un colț de cer,

Din îndepărtata Țară,

Ferecată'n grele fiară.

Mos Crăciun te rog mai adă,

Doar un bulgăr de zăpadă.

Bulgăras de albă nea,

Să-l lipesc de fața mea,

Obrajii să-l încălzească,

Lacrimile să-l topească.

Vasile POSTEUCĂ


C O L I N D de Ion Sân-Giorgiu



Colind de surghiun

Pentru Mos Crăciun

Care nu mai vine

Cu traistele pline

Ci deabia'si mai duce

Sărăcia-i luce.

Si venea cu drag

Pân'la noi în prag

Colind de surghiun

Pentru Mos Crăciun

Florile dalbe Lerui ler

Unde-i steaua de pe cer?

Colind fără cântec

Tulbure descântec

Cine te trimite

Pe drumuri cumplite

Să ne spui ce jale

Ai găsit pe cale

Să ne spui că'n țară

Lumea stă să moară

Colind fără cântec

Tulbure descântec.

Colind care plângi

Si'n lacrimi te frângi

Colind de prigoană

Care-aduci în goană

Vis de patru vânturi

Sus peste pământuri.

Unde-i mântuirea?

Unde ți-e iubirea?

Colind care plângi

Si'n lacrimi te frângi.

Colind de surghiun

Oaspe de Crăciun

Vino si ne-ascultă

Suferința multă

Si o du departe

Peste câmp de moarte

Până'n țara unde

Dorul ți-a răspunde

Colind de surghiun

Oaspe de Crăciun.


Ion Sân-Georgiu

"Vocea Rezistentei Nationale", Decembrie 1947

CRĂCIUNUL MEU de Aron Cotrus

"Imaginea-mi mă îndeamnă

spre căile'ncuşite

Ce atâţia azi le calcă

cu chinuri şi plânsori

Să văd cum dura-i soartă

popoarelor sclavite

Ce n'au nici lumânare

Speranțelor din zori.

M'închin atuncea fruntea

să uit de pasul vieţii,

Ce azi mă copleşeşte

în lungul meu surghiun,

Să-mi curme întristarea

azi, când atât sufăr,

Si ruga-mi pentru dânşii

să fie al meu Crăciun."

Aron COTRUŞ

COLIND FĂRĂ ŢARĂ de Alexandru Gregorian

Urcăm scările de ger

spre Țara lui Lerui Ler.

Doamne, sus, câte minuni!

Curcubeele, cununi,

mări întinse de lumini,

munții, nalții pelerini,

îsi închină vântului crestele,

potecile.

Vin cerbii: sorb serile,

pomi rodesc tăcerile,

lupii si cu ciutele

înstrunesc lăutele,

vulpu purtând în vârf de cozi

argintul pentru irozi,

luminile care-au apus

înviază'ntru Iisus,

sfinți la masa cu țărani

cinstesc veacul la mulți ani.

Ce ospături cresc sub ploi 

din pluguri cu patru boi! 

Grâul verde sub zăpezi 

coace spicul la nămiezi

- dulce pâinea câmpului 

pentru foamea Țâncului - 

faguri plini de miere grea 

se'ntind Maicii Precista. 

Ingerii culcă'n mărgean 

adânc somnul pământean, 

iar pe marea cerului 

mâinile Dulgherulul

tot pun poduri fără fier 

si pe ele, bun oier, 

trece Sântion c'un dar: 

diminețe'ntr'un stergar, 

proaspat cas din târla lui, 

si o mierlă si-un vătui.

Atâtea minuni sunt sus: 

toate'n poala lui Iisus.

Dar la margini de pământ, 

nici o stea si nici un cânt.

In țara lui Lerui Ler 

stă o capiste de ger, 

rugile, icoanele,

le pătrund piroanele, 

bubele, rubine mari,

- veninuri dela tâlhari - 

rod fețele lumilor

si viețile bunilor, 

iar puterea beznelor 

pune fiare gleznelor, 

ocnele'nchid îngerii 

în văile plângerii, 

grele zăvoare trosnesc 

în pământul românesc, 

în oasele magilor

si în trunchiul fagilor. 

Iar din negre văgăuni 

urlă guri de căpcăuni, 

si Irodul împărat, 

lepădat cu chip bubat, 

stă pe tronul de văpăi 

si răcneste la călăi: 

să-mi prăvăliți zările,

să se verse mările, 

ucideți luminile, 

pândiți vizuinile, 

spânzurați luceferii, 

zăcuții si teferii, 

coconii să mi-i tăiați, 

magii să îi junghiați!

Coborîm pe scări de ger 

în țara lui Lerui Ler. 

Doamne'n margini de pământ: 

nici o stea si nici un cânt! 

Fugar, Hristos într'un sat

a uitat de colindat.

Alexandru GREGORIAN

COLIND de Vasile Posteucă

Măr domnesc, Mărie bună,

Maica Domnului si mie,

Crin de liniste si lună,

Lacrimă si liturghie,

Maica Domnului, Mărie…

Prunc cu zâmbet de mătasă;

Pază: înger somnoros,

Pribegim si n'avem casă

Si Irod e dusmănos...

Cerul ni-l purtăm pe jos,

Maica Domnului, Mireasă…

Drag luceafăr de-altădată,

Du-ne'n strămoseasca glie

C'am bătut pământul roată

Si sinedriul nou nu stie

Decât ură si urgie…

Una, Sfânta, Preacurata,

Maica Domului, Măria...

Vasile POSTEUCĂ

DOINIȚA SCRIE LUI MOŞ CRĂCIUN de Vasile Posteucă

O, Mos Crăciun, bătrâne bun,

Am vrut să te'ntalnesc si eu.

Si-am vrut. O Mos Crăciun,

Am vrut să-ți spun,

Tot chinul meu si tot amarul greu;

Că numai tu asculți copiii, Mos Crăciun,

Da, numai tu esti bun,

Si Dumnezeu...

Am, Mos Crăciun, o caldă rugăminte.

Anume, de te duci prin țări, departe,

Sa-i iesi si lui taticul înainte,

Si roagă-l să ne scrie grabnic, carte,

Că noi numai de lacrimi avem parte...

Mămica n'a mai râs de ani de zile,

Sau răsfoim scrisori cu învechite file,

Venite de la dânsul din război,

Si oridecâteori e vorba de tăticul,

De când se mai bătea cu bolsevicul,

Se las'o toamnă neagră peste noi...

Mămica tace vesnic si oftează,

Si-aprinde seara lumânarea'n sfesnic,

De noi topim cu Precista'ntr'o rază,

Cu plânsul ei si Pruncul ei cel vesnic...

Să-i spui asa, țațichii, Mos Crăciune,

Că suntem mari si-umblăm acum la scoală,

Dar basme nu mai are cin'ne spune...

Bunica -spune mama, când ne spală -

S'a dus într'o Duminecă la liturghie

Si s'a'ntâlnit cu Dumnezeu,

Si-au tot vorbit mereu si s'au tot dus...

Si ea acuma nu mai stie înapoi să vie,

Nici plânsetele noastre pân'la ea n'ajung,

Că-i drumul lung,

Si-a pus-o Dumnezeu,

Ingrijitoare peste lumânările de seu

Ce se aprind, în ceruri, sus,

Când susoteste frunza si se lasă seara...

De-o vreme Dorul nu mai cântă cu vioara

Că n'am avut cu ce plăti chirie,

Si-a scos mămica lucruri la vânzare;

Dar Dorul, Dorul, bietul, el nu stie,

Si-si cântă'n gând romanțele lunare...

El crede că vioara-i la tocmit...

Da, Mos Crăciun, trăim cu toții ca'ntr'un schit,

Si ochii mamei parca's flori de țintirim...

De când tăticu-i dus si n'a venit...

In tot ce facem, spunem si gândim,

Noi numai de tăticul povestim...

Ascultă, Mos Crăciun, mămica spune,

-Povestea ei de leagăn, cu'n tăciune,

Ce s'a'ntâlnit odată cu'n cărbune-

Că tata se mai bate... Si'ar să vie,

Dar n'are cum pleca din bătalie.

Ea biata spune, dar eu nu o mai cred,

Si-i plâng de milă uneori sub pled.

Si-as vrea s'o mângâi... Ah, de-as sti cum!

De-aceea, Mos Crăciune, dac'o fi si-o fi,

Si-l vei căta si nu-l vei mai găsi,

Sub nici o zare si pe nici un drum,

Sa-mi spui în față... nu mă mai minți,

Că mie de atât mi-i frică:

De jalea ce-o va prinde pe mămica

-S'o prapadi si dânsa ca bunica...-

Si vom rămâne mici si fără de mămica...

Să-mi spui în față că eu n'am să plâng.

Si mâna palidă la piept am să i-o strâng,

Am s'o desmierd, obraz lângă obraz,

Si am sa-i spun tot întâmplări cu haz,

Ca să uitam de toate... Si-or să treacă,

Ani după ani prin casa-ne săracă,

Pân' ce vom sti cu toții, într'o zi,

Că el, taticul, nu va mai veni...

Si ne vom mângâia'n tăcere, ca orfanii,

Ce duc tristeți pe umeri si litanii...

Ți-am pus atâtea lacrimi în scrisoare!

Intâi spre răsărit si-apoi spre soare-apune,

Acuma du-te, Mos Crăciune,

Si cată-ni-l si adă-l pe tăticul.

Si dac'ar fi să nu-l gasesti,

Să nu-mi mai scrii povesti,

Trimite-mi îndărăt doar plicul...

Că eu cunosc povestea care minte,

Si rugăciunile si lacrima fierbine;

Si-acuma du-te, Mos Crăciun,

Drum bun, bătrâne drag, drum bun...

Doinița, fata mamei cea cuminte...

Vasile POSTEUCĂ

CRĂCIUN 1951 de N. S. Govora

(Viorelei)

A pornit ca si-alte dăți,

Prin troiene de nămeți,

Ieri asa cam pe la toacă,

Cu mustăți de promoroacă,

A pornit hoinar la drum,

Si-i deja pe-aproape-acum,

A pornit copiii spun,

De departe, Mos Crăciun.

Mos Crăciun cu barba albă,

Vino'n noaptea asta dalbă,

Treci cortina cea de fier

Si vino cu Lerui-Ler.

Vino si la casa noastră

Si ne bate la fereastră,

Vin bătrâne'n fapt de sară,

Si la cei fără de Țară.

Mosule cu zâmbet drag,

Vino si la mine'n prag.

Si te rog să nu-mi aduci,

Nici stafide si nici nuci.

Roscove si jucării,

Să le ții pentru copii.

Mie Mos Crăciun îți cer,

Să-mi aduci un colț de cer,

Din îndepărtata Țară,

Ferecată'n grele fiară.

Mos Crăciun te rog mai adă,

Doar un bulgar de zăpadă.

Bulgăras de albă nea,

Să-l lipesc pe fața mea,

Obrajii să-l încălzească,

Lacrimile să-l topească.

Mos Crăciun, Mos Crăciun,

Asi mai vrea ceva să-ți spun.

Înainte de-a veni,

Treci la mândra într'o zi.

Si din părul ei bălai,

O suviță tu să-i tai.

Si să mi-o aduci apoi,

Când ai să ajungi la noi.

Mos Crăciun si de-ai putea,

Încă asi mai vrea ceva.

Si te rog, te rog în soapte,

Cel puțin pentru o noapte,

Pentru noaptea de Crăciun,

Mosule cu zâmbet bun,

Ca'n povesti, pe-un nor de pară,

Adă-ne, întreaga Țară.

N. S. GOVORA

COLINDUL ÎNGERULUI de Alexandru Gregorian

Era odat'un înger mic

pitic, pitic,

un înger mic era.

Si era'n soare îmbrăcat,

căltuni de nea

si stele'n mâini

avea,

Pe frunte murul mi-l ungea,

lumina'n tâmple-i înflorea

si fulgerul mi-l încingea,

îngerul mic.

Si'n noaptea'n care regii magi

cu strălucit alai de paji

porniră'n sir pe drum de cer

spre Vifleem,

porni si el pitic, pitic,

pe-o stea de ger

la colindat, îngerul mic.

Si-a mers prin țări, pe munți, pe mări

cântând colindul lui Cristos,

si-a văzut minuni, minuni:

cerbi cu coarnele'n cununi,

pajuri grele de lumini,

miei cu lână de zăpezi,

pământul cât un alic

(mai pitic si mai pitic decât el, îngerul mic)

si a umblat si-a colindat

până seara pe'nnoptat,

si pe urmă, obosit, s'a culcat

si-a adormit

pic, pic, pic,

aici sus,

pe-o arcadă de portic

cu Iisus

la noi în sat.

Toată noaptea i-am cântat,

i-am cântat, l-am legănat:

Nani, nani, puiul mic,

c'a plecat la colindat

îngerul pitic, pitic....

Alexandru GREGORIAN

LERUI LER... de Nicolae Niță

Lerui Doamne, Lerui Ler,

Fără bucurii din Cer,

Asteptăm si de-astă dată

Ziua sfântă si-adorată,

Ziua nasterii lui Christ,

Sfânt Crăciun, atât de trist

Sub teroarea de-antichrist...

Inc 'un an de patimire,

Dela cruda stăpânire!

Pe Iisus l-au pus pe cruce

Tâlhari noi cu minți năuce

Răsăriți din iaduri hâde,

Toti croiți din piei de gâde...

Si ne-au ars biserici sfinte

Răscolindu-ne morminte,

Moaste sfinte profanate

Si troițe răsturnate

Câtă-i Țara'n lung si'n lat,

Jalea toată ne-a surpat...

Lerui, Doamne, Ler,

Gânduri dragi nu pier...

Pe Iisus cel sfânt

Il avem în gând;

Țara toată 'n fiare

Crede'n închinare...

Si' ntr'o zi, deodată,

Lerui, Doamne, Ler

Cu gândul la Cer,

Mic si mare laolaltă,

Iar vom răspândi în zare

Sfinte cruci, sfinte altare;

Troițele răsturnate

Le vom zidi mai înalte

Țara 'ntreagă să le vadă

Să se roage si să creadă.

......................

Îngerii din Cer,

Lerui Doamne, Ler,

Pe aripi de nea,

Sub colțuri de stea,

Vestesc lumii toate,

Că 'n Sfânta Cetate

Iisus s'a născut,

Cel făr' de'nceput...

Nicolae NIȚĂ

COLIND II de Vasile Posteucă

Cad în seara asta mare

F'ulgi bogați ca niste stele

Rupți din destrămata zare

A copilăriei mele.

Bat tăcerilor mătănii

Si spre ceruri se închină;

Trec trei magi în albe sănii

Inspre staul de lumină.

Ninge larg ca'n ierni de basme

Peste svonuri de colindă,

Lume veche de fantasme

Cearcă forme noi să prindă.

Ninge molcom peste toate,

Peste vremi, peste coline

De sub zări îndepărtate

Numai steaua mea nu vine...

Unde sunteți pârtii grele

Ce duceați spre vesnicii?

Ning pe voi aceleasi stele

Râd aceleasi bucurii?

Vrui să mă întorc prin vreme

Să mă regăsesc sub stea

Printre fulgi si crisanteme

De poveste si de nea.

Am pornit pe drum de seară

In alai de magi si regi

Si-am uitat că nu e țară

Pentru dorul de pribegi.

Am cântat lângă fereastră

Unde plânge-un dor si-o doină,

Lacrimi sfărâmând în glastra

Inimii'ngropate'n moină.

Vasile POSTEUCĂ

COLIND MIC de Nicolae Novac

Ca o taină mare

steaua sus răsare,

peste Semenic,

peste neam voinic

si setos de pace.

-Doamne, ce n'as face

să pot să vestesc,

să pot să vorbesc

inimii ce-asteaptă

țării care-asteaptă

semnul mântuirii

si al izbăvirii

si să-i spui, să-i spui

că nu-i nimeni, nu-i,

cari să poată stânge

dorul scris în sânge;

foamea de dreptate

si de libertate...

Peste munții sui,

gândul azi mi-l sui,

la frăținii care

mor făr' lumânare,

înclestați în luptă

cu ciuma cea slută

intrată în casă

pe nepusă masă

ca să-i strâng la piept

si cu ei s'astept

ziua izbăvirii

si a mântuirii...

Sus, steaua răsare

ca o taină mare.

Nicolae NOVAC

CÂNTĂ MAICA DOMNULUI de Aron Cotrus

Ca pe bolta raiului,

cerul Betleemului

i-a aprins la căpătâi,

stea ca steaua nimănui.

Si de-atunci, ființa Lui

e temei pământului,

alb izvor cuvântului,

cumpănă văzduhului,

vâlvătae, duhului;

împărat al soarelui

si stăpân al harului...

La ieslele slomnului,

pe leagănul somnului,

cu-ochi caprui

pe chipul Lui,

cântă-un dulce liuiliuiliui,

liuiliuiliui, cum altul nu-i

pe pânza pământului;

cântă Maica pruncului,

cântă Maica Domnului...

Liuiliuiliui si liuiliuiliui,

pentru fiul cerului!...

Fie 'n veci mărirea Lui,

pe fața pământului,

si'n cerul cuvântului;

în vuetul mărilor,

si'n cartea schimbărilor;

în roadele humelor

sub biciul urgiilor

în țara robiilor!...

Si în sufletul oricui,

aibă tron din tronul Lui,

mărirea măririlor,

Maria Mariilor!...

Aron COTRUS

POVESTE DE CRĂCIUN de Vasile Posteucă

(Pentru Doina si Doru)

Departe, într'un târg, printre străini,

Pe-o stradă grea de bucurii si lume,

Gătiți cu daruri multe si lumini

Trec vechii crai în splendide costume,

Si cântă despre-un staul, despre-o stea,

- S'audă până si Irod nebunul... -

Că azi se naste'n iesle Mesia

Si mâine e Crăciunul...

I-atâta voie bună azi pe stradă

De parcă-i toată zarea o colindă,

Si'n fulgii mari si lenesi de zăpadă,

Copiii fug si-aleargă să se prindă.

Si Mos Crăciun cu marea lui desagă

Nu-l trece cu vederea pe nici unul,

Că lui i-i astăzi toată lumea dragă

Si mâine e Crăciunul...

Intr'un târziu rămâne strada goală,

Doar un străin mai stă lâng'o vitrină

Privind pierdut risipa de beteală

Si splendida poveste de lumină:

Un biet pribeag, bătut de dor si soarte,

Ce-si vede'n visuri Țara si cătunul.

Sunt sase ani de când e dus departe.

Si mâine e Crăciunul...

Ci gândul lui e-acum de mult acasă:

Prin mari troiene el aleargă'n grabă

Infiorat de-o veste bucuroasă

Spre-un geam sărac, c'o luminiță slabă.

Acolo-i inima rămasă'ntreagă!

Mai sunt trei pasi. Acum e numai unul...

E chiar sub geam si-i vede cum se roagă.

Si mâine e Crăciunul...

E ea! Mămica! Lângă ea copiii,

Ingenunchiați tustrei lângă icoană:

-Tu care rânduiesti pe morți si viii,

Stăpân a toate, fără de prihană,

Azi toată lumea-i numai răni si sânge.

Opreste moartea si-amuțeste tunul

Indură-te de lumea care plânge,

Că mâine e Crăciunul...

Pe cei căzuți pe fronturi depărtate

Păziți de-o cruce albă si de-o cască,

Pe toți cei ce-au murit pentru dreptate

Primeste-i Doamne'n linistea cerească.

Iar celor dusi cu miile'n prinsoare

Ce nu mai stiu ce-i patul si dejunul,

Deschide-le si lor un colț de zare,

Că mâine e Crăciunul...

Si de-i fi scris în marea-Ți carte

Noroc si pentru noi Ceresc Părinte.

Avem si noi pe cineva departe -

Si plâng tustrei, cu hohote, fierbinte.

-Desehide-un drum prin marea'ntunecime

Si ada-ni-l acasă pe tătunul,

Că suntem singuri si n'avem pe nime,

Si mâine e Crăciunul...

Sunt sase ani de chinuri si-asteptare:

-Ba vine azi, ba poate vine mâne.

Si cresc copiii'n viață fără soare.

Tu stii amarul codrului de pâne.

Tu stii cum doare fața'n lacrimi arsă,

Si zi de zi se'ntoarce câte unul

Ci numai el nu face calea'ntoarsă,

Si mâine e Crăciunul...

El stă sub geam si-ascultă cum se roagă,

Ii vede-apoi cum stau tustrei la masă.

Copiii țin pe braț păpusa dragă

Iar mama-i azi în haina cea aleasă.

Si'n locul unde stase mama mare,

Azi stă numai psaltirea si zăbunul.

Si-i o tăcere grea, ca la'ngropare,

Si mâine e Crăciunul...

Mămico, spune Doina, într'o vreme,

Si-i sterge ochii dulce cu baticul.

Ce-ar fi să-i spui lui Mos Crăciun să-l cheme,

Din depărtarea lui si pe tăticul?

Si spune Dorul gales si cuminte:

-Ce-ar fi să-i dăm scrisoarea cu lăstunul?

Si plâng tustrei mai gales ca'nainte,

Si mâine e Crăciunul...

El stă sub geam. Si-i arde'n lacrimi fața.

Si nu mai poate. Se repede'n usă :

Deschideți, Lerui-ler, că-i dimineață...

S'aude-un sgomot surd ca de cătusă

Vitrina cade'n cioburi pe zăpadă.

Vin gardieni: "Nu face pe nebunul!

Ci hai cu noi. Te-ai apucat de pradă?"...

Si mâine e Crăciunul...

Departe, într'un târg, sub zări străine

Pe-o stradă'ntunecoasă si pustie

Păseste'ncet, plângând printre suspine,

Un biet pribeag fără cămin si glie,

Si-l năpădesc aducerile-aminte:

Era odată soim pe'ntreg Cordunul...

Si plânge-asa si merge înainte;

Si mâine e Crăciunul...

Vasile POSTEUCĂ

IN NOAPTEA SFÂNTĂ de Sergiu Grossu

In noaptea sfântă de Crăciun,

Pe drumul nins de lună,

Trei magi călări, cu suflet bun,

Aleargă împreună.

De unde vin? Cum se numesc?

Ce doruri îi frământă?

Spre-o iesle ei călătoresc

Si cerurile cântă.

Si cântă'n inimile lor

Aprinsă, bucuria:

Azi s'a născut un Salvator,

Azi s'a născut Mesia.

Nu simți fiorul de atunci 

Si'n noaptea asta, frate?

Isus te-asteaptă să-I arunci 

Povara de păcate.

El stă în ieslea Lui si azi

Iertare dând si viață.

Incearcă în 'genunchi să-I cazi 

Cu inima-ti de ghiață.

Mărturiseste-I fapta rea 

Si-a patimii revoltă - 

Si-o albă, minunată stea 

Va răsări pe boltă!

Vedea-vei îngeri si lumini 

Pe umerii tăi subrezi, 

Când vei veni să I te'nchini 

Cu ochi smeriți si umezi.

Sergiu GROSSU

COLINDĂM LUI DUMNEZEU de D-tru Paulescu

Trei pui de români cu steaua

Am pornit să colindăm,

Prin noaptea albă ca neaua,

Pe Iisus să-l venerăm.

Ne rugăm lui Dumnezeu,

Să nu mântuie de rău.

Să nu fim de veci tot robi,

La păgâni si la neghiobi.

Trei copii din Țara Sfântă,

Colindăm casă cu casă,

Colindăm si Cerul cântă,

Steaua bine ne cuvântă.

Colindăm cu dor de Țară,

Colindăm ca în pustiu,

In această sfântă seară,

Doamne! Tu ne pari ca viu.

Colindul nostru-i străbun,

Colindăm de mii de ani,

Pentru Tara noastră dragă,

Ca s’o scăpăm de dusmani.

Primeste colindul, Doamne,

Scris cu litere din stele,

De sub freamăt trist de toamne,

Du Lumină Tării mele.


Dumitru PAULESCU

GÂNDURI DE CRĂCIUN de Alexandrina Isac

Privesc cu ochi de doruri plini:

Lumini, lumini si iar lumini...

In case, pe balcoane, prin arbori, printre flori,

Pe vârfuri ascutite de falnici zgârie-nori.

Lucesc ca niste stele, voios, ochi de copii,

Ce-si duc grăbiți părinții, întins, spre jucării.

S'apropie Crăciunul; natura'n sărbătoare,

Imbracă haina albă - si'n aer e răcoare.

S'apropie Crăciunul, cu datini si cu cântec, 

Care pătrunde'n suflet, ca un vrăjit descântec.

Mă poartă amintirea, cu-al gândului catarg, 

Pe'ntinsele oceane, pe drumul meu pribeag, 

Cu dor călăuză închid privirea trist,

Să meargă gândul singur, prin zări de ametist.

Serbează frații nostri venirea lui Isus, 

Pe-ascuns, ca'n catacombe. Colindele-au ajuns 

O parodie tristă, rostită de copii,

Că n'au voie să cânte frumoase melodii, 

Cu datinile sfinte rămase din strămosi, 

De plâng bătrânii'n barbă, cu ochi de lacrimi storsi.

In case cu sumane, pe masă sărăcie.

Căldura si mâncarea sunt numai fudulie.

Crăciunul de-altădată e doar o amintire, 

Ce-o povestesc bătrânii...

Si'n taină dau citire 

Călătorii cu magii ce-au mers după o stea, 

S'ajungă lângă ieslea din care le zâmbea 

Copilul Dumnezeu, născut s'aducă'n lume iubirea Sa, 

Si jertfa, cereasca Lui minune.

Si gândul trist se'ntoarce cu lacrimi de durere. 

Dar orice fac păgânii, credința tot nu piere. 

Căci adevăru-i magic, de veacuri, din bunici, 

Nu fariseic rânjet, de-atei si venetici.

Alexandrina ISAC, New York

MOŞ CRĂCIUN (I) de D. Leonties

Ai sosit cu-atâtea lucruri

de tot felul,

Moş Crăciun,

să ne vezi,

şi să ne bucuri,

vrăjitor bogat şi bun!…

Fost-ai însă, dragă frate,

cu ochi calzi
şi barba blândă,

pe la casele uitate

de prin Ţara cea flămândă ?

Câte nopţi n’am stat de pază

să te văd

pornind din cer

şi-aruncând

din sac o rază

pe cortina cea de fier!…



Să ‘ncălzească ‘ntreaga Ţară

glia, apele,

Carpaţii,

să tâşnească’n

viaţă iară,

beţi de libertate, fraţii!…

Demetrius Leontieş
“Prin Mlaştini şi Furtuni”, Ed. Dacia, 1969, Rio de Janeiro, Brazilia

MOŞ CRĂCIUN (II)
December 17, 2011

Pornit-ai pribeag

la drum,

mult iubite

Moş Crăciun.

Coborâşi din vârf

de nea,
lung e drumul,

traista grea…

dar mai greu

e dorul meu,

dor de neam…

dor de Rarău…

Hei,

dincolo de cortină,

a murit

orice lumină…

a murit

orice dreptate

şi speranţa ‘n

libertate !


Moare Ţara

de venin,

de Marx,

Engels

şi Lenin…

Mor de norme

de ‘ndustrie

boii’n jug,

struguri’n vie !…

Demetrius Leontieş
“Prin Mlaştini şi Furtuni”, Ed. Dacia, 1969, Rio de Janeiro, Brazilia

COLINDUL PEŞTERII de Dumitru Ichim
December 15, 2011

Intr’un târg cu case mici

Cât poiata de furnici,

Unde sunt sapte castele

Care au în cuiburi stele,

Iar în vârf, pe turnu’ nant

Balauri de diamant,

Intr’un târg cu străzi hai-hui

Umblă Maica Domnului

Si nu-i loc ca să găsească …

Toate porțile’s de iască,

Inghețate,

De-a’ndărate

Piticii au pus lăcate,

Legând sus privighetori

In pivnițe reci de nori.

Nu găsesti un glas prin spuze,

Doar ferestrele lehuze.

*

Noaptea-i cu pumnal în gaică,

Iar prin târg e Sfânta Maică -

Lună plină pe la nori

Cătând drumuri de cocori.

Ajungând la o dugheană

Intreabă pe o sărmană,

Spunând că de când îi e

Ora la răspântie,

Că’n târg stărețit de broaste,

Pe nimenea nu cunoaste,

Dar sărmana ce să spuie

Că si ea acasă nu e.

*

Ora e vârtelniță!

Iată-o urechelniță:

Fără loc sunt ca si tine,

Hai în pesteră cu mine

Că-ți fac laviți din pănusă

De porumb până la usă!

Si-apăru o greieră:

Ce necaz cutreieră,

Că în ochi ai cântec rar

De herub si de amar?

*

Si adânc săpată’n stâncă -

Maica pesteră pe brâncă:

Mă doare noaptea de veacuri!

Sfântă Maică – crin pe lacuri,

Dat mi-a fost s’aud ca scoică

Leprele pământului,

Dat să leagăn ca o doică

Cerul tot Cuvântului,

Dat mi-a fost… Că vezi, de dai că

Trebuie să dai mereu.

Iată’n piatră curcubeu

Că te-astept de secoli Maică!

*

Cum te-am ascultat ghioc -

Inima-mi tăcerilor

Bătea valul mărilor

In stânca uitărilor

Scriind glas de prooroc:

Că Fecioară

Stea pogoară,

Că prin maică-o să coboare

Prin Prea Sfânta Născătoare,

Ca prin norul

Unde rază mesteră

A’nflorit o pesteră

Iisus Mântuitorul.

Dumitru D. ICHIM


Revista Scriitorilor Români, Nr. 17, Munchen 1980

Colindul copiilor din România

(O mie nouă sute optzeci şi ceva…)

Moş Crăciune, Moş Crăciune,

Moşul nostru bun şi drag,

te-o lăsa securitatea

să ne treci al casei prag?

Fii atent, drag Moş Crăciune

când ne spui de Prunc Iisus,

Popa ne-a vorbit de Domnul

şi prin puşcării l-au dus.

Am şi eu o rugăminte;

nu îţi cer căluţ, păpuşi,

nu îţi cer o jucărie;

dar când vii din nou, la noi,

bate’ncetişor căci tata

o să creadă că “îl ia”

iar mămica, sărăcuţa,

se tot sperie şi ea



şi când vii, drag Moş Crăciune,

daca eşti aşa bogat
a
dă pâine, multă pâine,

să mănânc pe săturat.

Aş mai vrea – dar astea-s vise -

poate lapte, pâine, ou,

Toată Țara-i numai foame.

Cui să-i dai întâi cadou?

Dar mai bine şi mai bine

roagă-l Tu pe Tata Doamne

să ne schimbe niţel burta

să nu doară când i-e foame!

(FOLCLOR)

COLIND 1970 de Horia Stamatu

So sind wir nicht am rechten Ort / Und ziehen unseres Weges weiter fort.
 Goethe (“Epiphanias-Fest”)

Beau si mănâncă
regii magi
la casele noastre
de țărani săraci

mănâncă si beau
regii magi
la casele voastre
de boieri bogati.

si beau si mănâncă
tot ce e din cer
cu țăranii si boierii
ce de-o foame pier

mănâncă si beau
toate câte cad
cu țăranii si boierii
ce de-o sete ard

de foame si sete
suflete pe oase
pier si se usucă
în palate’n case

foame de arhia
arborelui TOT
sete de vecia
apei SABAOT

cu ochii în grindă
dau si dau în bobi
umbrele colindă
noaptea fără ochi

magilor Măria Voastră

la țărani si la boeri 

cer ce e pe masă 

cer azi mâine ca ieri

ce-ați mâncat


si ce-ați băut 


cer e nedumicat 

cer e neîceput

ce-ati băut


si ce-ați mâncat 


ne-a ‘nsetat 


ne-a ‘nfometat 

ce-am mâncat 


si ce-am băut 


v’a răsfătat 


si v’a durut

noi cu voi mâncăm 


tărâm din tărâm 


si flămânzi oftăm


în cei ce rămân

de asa oftare 


mările nu dorm 


cu Soare-Răsare 


pică de somn

Horia STAMATU

Revista Scriitorilor Români, Nr. 10,
Munchen 1971

POEMUL NAŞTERII de Nicolae Novac 

Nu mă întrebaţi cine mi-a spus

C’a intrat azi noapte în Cetate Isus!

I-am văzut steaua pe cer şi-am pornit

Să-l găsesc în mine pe cel prorocit!…

Ingerii îi auzeam cum cântă:

-Leroi-Ler, e Noaptea Luminată, Noaptea Sfântă!

“Noaptea întruparii în Duh şi’ Adevăr,

Albe şi iar dalbe flori de măr!…”

Am simţit în mine lumina cum coboară,

Cum mă pătrunde, mă doare, mă înfioară.

Mi-a fost frică de moarte, frică de viaţă

Şi-am vrut să mă întorc lângă tăcerile-mi de ghiaţă.

Dar cineva m’a luat de mână şi mi-a spus:

-”La sfârşitul drumului îl vei întâlni pe Isus!

Nu te opri în lut, nu te poticni în tină

Caută calea spre adevăr şi spre lumină.”

Ş’am purces iarăşi cu dorul alb-merinde,

Când stelele torceau pe cer, caer de colinde.

Şi înfăşat în scutece de vis, Tu Fiu de Dumnezeu,

Eu te-am găsit culcat în ieslea sufletului meu!…


Nicolae NOVAC

COLIND de Nicolae Novac 

(Pentru Dora Lu)

S’a deschis o poartă’n cer
Flori de măr si Lerui-Ler
Că un Înger a plecat
Cu steaua la colindat…

Singur, singur, singurel,
Prin omăt, noapte si ger,
Ni se-opreste la fereastră
Nasterea să ne-o vestească.
Să ne spuie de Hristos -
Mesia cel luminous;
Care’n iesle s’a născut
Si’n scutece s’a’nvăscut…

Să ne spuie cum din munți,
Coborau ciobani cărunți
Să se’nchine Pruncului -
Pruncului si Mamei Lui,
Lângă ieslea cea de lemn
Din grajdul din Betlehem…

Domnul l-a trimis de sus,
Să-l vestească pe Iisus
La copii cuminți ca tine
În seara de Mos Ajun, -
Îngerul meu mic si bun
Cu ochi rupți din cerul sfânt,
Cum nu-s alții pe pământ,
Cu suflet de crin si nea
Si cu trup de viorea…

Pe raze de Lerui-Ler
Mi-a trimis cu tin’ din cer,
Bucurie, Dumnezeu -
Dora Lu, îngerul meu !...


 Nicolae NOVAC
r 18, 2010

DUIOŞIE de V. Orheianu

  De ce-am crescut prea mare, Moş Crăciun,

Şi’n cartea ta m’ai sterş dintre copii?

Opreşte săniuţa! Hai, fii bun!

Te-aştept măcar odată să mai vii!

Azi nu râvnesc la sacul tău din spate
Şi nici la dulciuri sau la jucării.
       
Mi-e dor de tine, mit de bunatate,
      
De nerăbdarea de copil, că o să vii.

Mi-e dor de-a ta mustaţă de fuior,

De albul bărbii lungi de vată,

Lipită’n grabă, strâmbă uneori;

De vorba ta blajină, tremurată,

      De duioşia ta când ascultai
Prinosul meu de poezii, şoptite,
     
Atunci când pentru mine coborai
     
Pe pârtii cu steluţe troienite.

E mult de-atunci… Azi, straiu-ţi de poveste

L-am regăsit uitat la naftalină.

Nimic din acea vrajă nu mai este;

Doar neaua ca atunci cade’n grădină…

      Printre nămeţi, pe drumul troienit,

Azi ce n’aş da să-mi vii, moşnege bun!
     
Eram atunci atât de fericit!…
     
De ce-am crescut prea mare, Moş Crăciun?

V. ORHEIANU

CRĂCIUN LA NOI
 de Iulia Carâp


Undeva în depărtare

Din cer cad stelute albe

Si zăpada-i tot mai mare.

Prin văzduh florile dalbe

Nu se-aud ca'n alte rânduri

Si'n păduri cu căprioare

Brazii falnici stau pe gânduri,

Sub povara de ninsoare.

Intr'o casă, ca'n mai multe

Lângă soba aproape rece

Un copil sade s'asculte

Poate Mos Crăciun va trece

Si-o intra c'o jucărie.

-Ei, de si-ar aduce-aminte

Mosu ar trebui să vie

că si eu am fost cuminte

Mamă,

Tu crezi că mai vine?

Mama-l mângâie pe frunte

-"Tata l-a trimis la tine

Dacă l-a'ntâlnit pe munte".

In sfârsit somnu' l-înfrânge.

Obosit, cu fața suptă

Adormit, în mână strânge

O jucărioară ruptă.


Iulia CARÂP,
 Viena, 1945

Revista "Cetatea Luminii", Brazilia.

MOŞ CRĂCIUNE! de Ion Țolescu

Mos Crăciune,

Mos Crăciune,

Că vii tu cu daruri bune,

Mă rog tie
Cu facile

Pentru ce mi-aduci tu mie…

Să stii că

Nu voiu nimica

Doar s’o aperi pe mămica,

C’aicea-s

Doar eu cu ea,

Că n’avem pe nimenea!

Pe poteci

Din cer să treci

Printre îngerii din veci.

Cu căluți

La sănii iuți,

Ca să nu cumva să-i uiți

Si să spui

Tăticului
Că sunt eu în locul lui…

Si ce-a zis

Să-mi spui în vis

Sau să-mi lasi sub pernă scris.

Ion ȚOLESCU

LEROI DOMN

Imi întinsesem oasele pe rogojină

Noaptea pela straja dintâi
 

Cu opaiţul pâlpăindu-mi lumină
 

La căpătâi…
 

Şi deodata: “Leroi Domnul: Leroi Domn…”
 

Credeam că m’ajunsese visul prin somn
 

Sau poate că vreo vedenie…
 

Dar nici că dormeam şi’n jurul meu nici ţipenie!


Şi-a doua oară la fel:


“Leroi Domnul! Cine-i ca El!”
 

Şi numai cât
 

Din tavan o văpaie
 

A coborât
 

La mine’n odaie…
 

Un trăsnet, mi-am zis, şi-am căzut în genunchi
 

Ca’ntr’o pădure
 

Un trunchi
 

Doborât de săcure!


Cine credeţi, oameni buni, că era?


Că nici că-mi mai trăiam viaţa mea…
 

Eram eu… m’aţi crede, bine de bine…
 

Şi tot eu singur mă speriasem de mine,


Ca de-un trăsnet, ca de-o furtună,


Ca de-o trâmbiţă care din moarte răsună.

Ion ȚOLESCU

EXTRA – COLINDE DE VASILE MILITARU

AM VORBIT CU MOŞ CRĂCIUN

M VORBIT CU MOS CRĂCIUN de Vasile Militaru

Mos Crăciune, Mos Crăciune, vrăjitor cu barba albă,
Ce te-arăți la toți copiii în a visurilor salbă, -

Câtă sfântă bucurie mi-aduceai, - la toate leac,

Când veneai, luptând prin vifor, mai acum un sfert de veac!


Te-am văzut în vis si-azinoapte, Mos Crăciune bun si sfânt,

Se făcea că, eu căruntul - tot copil ca'n vremuri sânt,

Insă, trist iesind în cale-ți si de doruri mari pătruns,

Tu m'ai întrebat, mosnege, de ce's trist, si ți-am răspuns:


Mos Crăciune, Mos Crăciune, vesel nu mai pot să fiu

Fiindcă azi, - nu stiu de unde, stiu atâtea câte stiu,

Si, anume, stiu, mosnege, că în tolba ce-ai în spate,

Tu-aduci daruri la copiii, fericiți, de prin palate;

Duci acelor care în lume sunt în adevăr bogați, -

Ce'n căminuri mângâioase au si mame, au si tați.

Insă uiti mereu orfanii aruncați de nenoroc

In coliba fără pâine, în bordeiul fără foc!...

Si-astfel, sfinte Mos Crăciune, - pe când unii veseli cântă

Incărcați de-atâtea daruri ce le-aduci în tolba sfântă,

Alții, tristi, cu frigu'n oase lunecând pe-al mortii iaz

Plâng în umbră si le'nghiață lacrămile pe obraz!...

NAŞTEREA DOMNULUI

Pe cer, în noaptea ceia, ardea un colb de stele 

De-asupra omenirii cu păcătoase gloate,

Cu Regi, pe fruntea căror sclipiau Coroane grele, 

Cu-Impărătii supuse pe veci pieirii toate...

Si-atunci, in noaptea ceia senină si adâncă, 

Zăriră Magii lumii, pe cer, o mare stea, - 

O stea străluminată, ne mai văzută încă, 

Si-au fost purces, cu daruri, călăuziti de ea !...

Căci, - cititori în stele fiind în noaptea humii, - 

Trei Magi stiau că vine, cu strălucire foarte, 

Iisus-Mântuitorul sau Impăratul lumii,

Cel  Care-avea să calce cu moartea peste moarte ?...

Ei au stiut că'n lume Cel care-avea să vină,

Va 'ntuneca, prin Mila-I, toti Regii si-Impăratii :

La slabi, va da toege, la orbi va da lumină,

Va sătura flămânzii, va adăpa 'nsetatii !...

Si L'au aflat pe-Acela a Cărui sfântă milă, 

Ca soarele venit-a pe oameni să-i mângâe, - 

Si Magii 'ngenunchiară pe umedă argilă,

Si daruri I-au dat : aur, si smirnă, si tămâe !...

Atunci, berbecii, boii, vițeii si asinii,

Cu-al răsuflării abur, au încălzit pe-Acel

A Cărui sfântă frunte urma s'o 'ncingă spinii,

Si 'n cue mari, pe Cruce, să-L bată  I s r a e l !...

NOAPTEA SFÂNTĂ

Când pe cer vãzut-au Magii stea nemaivãzutã încã, 

Strãlucind pe-a omenirii de pãcate noapte-adâncã, 

Inteles-au cã e steaua unui Impãrat ce vine,

Lumea toatã sã-L slãveascã si pe veci Lui sã se'nchine!

Si'ncãrcând pe-a lor cãmile daruri scumpe, cum anume 

Magii n'au mai dus nici unui Impãrat din larga lume, 

Au pornit în cãutarea Celui care-avea sã vinã, 

Sufletele sã le umple de Cereasca Lui luminã!...

Pe când însã împãratii au palate aurite, 

Impãratul omenirii se nãscu 'ntr'un tarc de vite, 

Si'naintea fruntii Celui care-avea sa poarte spinii 

Cei dintâi îngenunchiat-au mieii, boii si asinii!...

Din câmpii, trimisi de Ingeri ce veneau cântând de sus, 

Au intrat apoi pãstorii sã se'nchine lui Iisus

Si'n genunchi, cei trei Magi cãzurã'n urmã,

Ca sã'nchipuiascã astfel toatã-a omenirii turmã!...

Mieii, boii si asinii, erau, astfel, însãsi Firea; 

In pãstori îngenunchiatã - era toatã omenirea; 

Iar în Magi, era stiinta sau întreaga 'ntelepciune 

Ce veneau, cu umilintã, lui Iisus a se supune!...

Aducând la noi iubirea care nu cunoaste urã, 

El venea sã nãruiascã idolii cu mutã gurã; 

Celor urgisiți în temniți, sã le fie soare'n prag; 

Istoviților - odihnã; slabãnogilor - toiag;

Stâncã celor în vâltoare; reazem celor buni si blânzi; 

Insetaților, fântânã; azimã, la cel flãmânzi; 

Desnãdejdea s'o mângâie; lacrãmile sã usuce, - 

Când stia cã, pentru toate, rãstignit va fi pe cruce!...

Astfel, când veni din Ceruri Mila Lui fãrã mãsurã -

Pe pãmânt nãscu 'mpotriva-I cea mai ne'mpãcatã urã, - 

Urã care'n veci nu iartã, urmã mai presus de fire 

Ce-a dospit mereu în inimi pân'la crunta rãstignire!

Iar de-atunci, -desi milenii anii lumii trec mereu,

Cei ce n'au primit în suflet pânã azi pe Dumnezeu, 

Dusi de marea lor trufie, -aur adunând comoarã, - 

Pe Iisus-Mântuitorul îl ucid a doua oarã!...

Vasile MILITARU

www.miscarea.net

CENTRUL DE DOCUMENTARE LEGIONARĂ