Miscarea Net Blog

"Ziarul de Gardã", Chisinãu, Nr. 212 (22 Ianuarie 2009)

Cimitirul Central din Chisinãu, acest oras al mortilor, a mai crescut cu un mormânt. Basarabia, alãturi de România, a mai pierdut un om, un poet, un scriitor al timpului si al neamului sãu. A murit? A fost omorât?
La mitingul de doliu de la cimitir, cu care s-a încheiat procesiunea funerarã a poetului Grigore Vieru, s-a spus cu text deschis cã scriitorul a fost omorât. Au spus-o în mesajele lor si poetul Valeriu Matei, si scriitorul Andrei Strâmbeanu, desi acelasi gând, într-o formulã mai atenuatã, avea sã-l exprime si marele ocrotitor si prieten al lui Vieru, titanicul Adrian Pãunescu. Strâmbeanu avea chiar sã mãrturiseascã cã Vieru i se destãinuise, cu putin timp înainte de accident, cã vrea sã scoatã o carte despre ucigasii sãi. De fapt, aceastã grea povarã cu care trãia Vieru de câtiva ani nu face decât sã confirme versiunea unui plan ascuns de asasinare lentã a Poetului. Motivul? Motivul este acelasi ca si în cazul Doinei si al lui Ion Aldea-Teodorovici, al primarului de Chisinãu, Nicolae Costin, al scriitorului Dumitru Matcovschi, al poetului Ion Vatamanu, al lingvistului Ion Dumeniuc, al rebelului Gheorghe Ghimpu, al ex-ministrului Apãrãrii, Ion Costas, al scriitorului si cineastului Iacob Burghiu etc. Cu mici exceptii, acestia aveau sã se piardã fie în accidente, fie de inimã. Surprinzãtor sau nu, dar serviciile secrete de la Chisinãu (ne-o demonstreazã realitãtile) continuã sã practice, cu destulã consecventã, traditia vechiului sistem kgb-ist, pentru care existau doar douã cãi de "plecare" din viata publicã dacã deveneai incomod: moartea sau dizgratia. Din moment ce nu este deloc simplu si usor, într-un sistem post-sovietic, sã arunci în dizgratie un poet, un scriitor, o personalitate publicã, în genere, varianta cea mai sigurã rãmâne a fi moartea. Directã sau provocatã.

Killerii lui Vieru

Presa de la Chisinãu, dar si cea de dincolo de Prut, a scris, inclusiv din mãrturisirile poetului Vieru, cã în ultimii doi ani el a avut sã treacã prin douã tentative de asasinat. Întâmplãtor sau nu, dar ambele aveau sã urmeze esecului de racolare a lui Vieru de cãtre actuala guvernare, chiar dacã presedintele Legislativului, Marian Lupu, reuseste sã aparã, languros, în câteva imagini decorative de televiziune, în preajma lui Vieru. Primul atentat la viata lui Gr. Vieru s-a fãcut în 2004. În urma aparitiei unui articol calomnios în ziarul "Flux", semnat de B. Asarov, poetul suportase un prim atac de cord. Cel de-al doilea intervine la ceva mai bine de un an, în urma unui nou si nesãbuit atac mediatic, semnat de Mihai Contiu. De data aceasta, în proguvernamentalul "Moldova Suveranã". Grigore Vieru, care era omul pãcii, dar nu si al compromisului conjunctural, scrie, dupã mai multe frãmântãri, în "Literatura si Arta" din 15 ianuarie curent, cerând organelor de anchetã si conducerii R. Moldova sã intervinã si sã punã capãt tiraniei mediatice la care este supus. În caz contrar, Vieru scrie cã se va vedea obligat sã ia singur o decizie prin care sã-si apere onoarea si demnitatea. Surse mai apropiate de Vieru sustin cã acesta ar fi expediat, în aceeasi problemã, un demers în scris presedintelui Voronin, iar pe 20 ianuarie, poetul era pregãtit sã anunte public greva foamei. Nu a reusit. Politica mortii a anticipat lucrurile. Greu de spus azi ce a fost, pânã la urmã, cu acest accident rutier, fatal pentru Vieru, din noaptea de 15 spre 16 ianuarie. Depozitiile acumulate, deocamdatã, se bat cap în cap. Estimãrile preliminare ale politiei nu coincid cu declaratiile initiale ale soferului, iar "cedarea" inimii trezeste dubii vizavi de corectitudinea deciziei Comisiei medicale, privind tratarea lui Vieru la Chisinãu si nu la Bucuresti. Circulã zvonuri cã comisia ar fi fost influentatã sã ia o atare decizie. Dar asta-i o altã problemã, care cere investigatii suplimentare. Sã revenim, însã, la cele douã tentative de asasinat si la "ucigasii" lui Vieru. Chiar dacã scriitorul nu mai este, "cazul Vieru", oricum, rãmâne. Interesant, Procuratura Generalã, MAI sau alte institutii de specialitate se vor implica si vor deschide dosare persoanelor care se fac vinovate de aceste atentate, asa cum s-a procedat, sã zicem, în "cazul Rosca"? Nu pun la îndoialã seriozitatea "cazului Rosca", dimpotrivã, doar cã "cazul Vieru" e cu mult grav, grav de tot. Vieru e mort. Si killerii lui Vieru nu sunt dispãruti, ei sunt cunoscuti, au nume, au adrese, pot vorbi, pot spune si cine a comandat asasinarea. Vor fi anchetati? Dacã Vladimir Voronin a avut curajul sã se atingã de sicriul lui Vieru, sã întelegem cã a venit sã-si cearã scuze pentru ce i s-a întâmplat Poetului (desi e greu sã ne imaginãm acest lucru) si sã dispunã, asa cum obisnuieste, atunci când vrea, anchetarea celor douã tentative de asasinat, desi nu-i exclus sã fie, pânã la urmã, trei? În caz contrar, la ce a mai trebuit sã se perinde prin fata sicriului si sef de stat, si presedinte de Parlament, si sef de Guvern, si ministri, si procuror general, si sef de SIS. Ori la Chisinãu sunt în uz practicile de comportament ale mafiei clasice: cine omoarã, acela îngroapã?

Prezentul continuu

Vieru la timpul trecut? Nu. E imposibil. E inimaginabil. Si asta nu pentru cã nu am vrea noi ori si-ar dori dusmanii lui, ci pentru cã asta a fost sã fie predestinatia lui Vieru. Poezia lui Vieru este dreptul sãu si datoria noastrã de a-l conjuga cu verbul "este" si, nicidecum, cu "a fost". Este o mostenire în care ne regãsim si mic, si mare. Regretãm cã l-am pierdut, dar multumim cã l-am avut. Si, poate, singura si cea mai linistitoare compasiune pentru noi rãmâne faptul cã poetii, ca si eroii, nu mor, ei doar se nasc. Si renasc prin ceea ce fac.
A murit Vieru? Nu, Vieru este plecat. Plecat de la noi. Asa cum a plecat un Eminescu, un Blaga, un Labis, Cosbuc, Preda, un Goga sau Iorga, un Mateevici, Damian, Teleucã, Vasilache… A plecat pe un alt tãrâm, necunoscut nouã, si poate cã prin asta si minunat, cã nu ne e cunoscut. Altfel, cine stie, ne-am fi îmbulzit, în felul nostru lumesc, sã ne facem ori sã ne cumpãrãm locuri de cu vreme si în ceruri, asa precum obisnuim s-o facem pe pãmânt. Dar, dacã tot vorbim de douã lumi, de ce nu am admite cã putem fi si acolo asteptati de cei plecati pânã la noi, tot asa cum ne-am obisnuit cu asteptarea si în viata asta lumeascã. De unde sã stim cã Eminescu, pe care l-a venerat atât de mult Vieru, nu îsi dorea sã-l vadã si sã-l stie? Scriu toate astea dintr-o încercare de a gãsi, dincolo de orice rationamente lumesti, o explicatie "cazului Vieru", la fel cum cãutãm aceste explicatii, fiecare, atunci când pierdem pe cineva foarte apropiat si drag. Mult am vrea si nespus de mult am da sã stim cã marile noastre dureri lumesti, atunci când ajung în ceruri, produc mari bucurii în lumea de dincolo. Dar, cine stie? Cât suntem pãmânteni, trãim dupã legile acestei lumi pãmântesti si ceea ce simtim si stim cu sigurantã, vizavi de Vieru, e cã, de trei zile încoace, România de pe ambele maluri ale Prutului e în doliu, iar românimea toatã este cu inimile în bernã. A murit un mare om. Ne-a rãmas un mare poet.

Petru AMARIEI

În aceastã dimineatã, la ora 1.30, poetul basarabean Grigore Vieru a murit la spitalul de urgentã din Chisinãu, ca urmare a rãnilor din accidentul rutier de joi noapte. Pe 16 ianuarie, acesta se întorcea de la un eveniment organizat la Cahul, cu ocazia a 159 de ani de la nasterea lui Eminescu.
Masina în care Grigore se afla era condusã de Gheorghe Munteanu, un alt artist moldovean. Politia a declarat cã starea vremii era nefavorabilã, viteza soferului fiind prea mare pentru conditiile de drum. La câtiva kilometri de Chisinãu, automobilul s-a izbit de un panou publicitar. Pe 14 februarie, Vieru urma sã împlineascã 74 de ani.

Sursa

Poetul Grigore Vieru s-a nãscut la 14 Februarie 1935, în satul Pererita de pe malul stâng al Prutului, fostul judet Hotin, în familia de plugari români a lui Pavel si Eudochia Vieru, nãscutã Didic.
1950
Absolva scoala de 7 clase din satul natal.
1953
Terminã scoala medie nr. 2 din orãselul Lipcani. Ani desculti si flãmânzi.
1957
Debuteazã editorial (fiind student) cu o plachetã de versuri pentru copii, "Alarma", care este apreciatã de critica literarã drept un început de bun augur.
1958
Absolva Institutul Pedagogic "Ion Creangã" din Chisinãu, Facultatea Filologie si Istorie. Din cauza lipsurilor materiale este nevoit sã abandoneze periodic cursurile. Apare a doua culegere de versuri pentru copii, Muzicute. Se angajeazã ca redactor la o revista pentru copii, actualmente "Noi".
1960, 8 iunie.
Se cãsãtoreste cu Raisa, profesoarã de românã si latinã, nãscutã Nacu. Redactor la revista "Nistru", actualmente "Basarabia", publicatie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. 16 iunie. Se naste primul copil al familiei Vieru - Teodor.
1960-1963
Redactor la editura "Cartea Moldoveneascã".
1961
La editura "Cartea Moldoveneascã" îi apar douã plachete de versuri pentru copii: "Fãt-Frumos curcubeul" si "Bunã ziua, fulgilor!".
1963
Apar douã cãrti pentru copii: Multumim pentru pace (versuri) si Fãgurasi (versuri, povestiri si cântece).
1964
Revista Nistru publicã poemul Legãmânt, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu.
1965
Prefatat de Ion Drutã, apare volumul Versuri pentru cititorii de toate vârstele, volum pentru care i se acordã Premiul Republican al Comso­mo­lului în domeniul literaturii pentru copii si tineret (1967). La 29 iunie. Se naste al doilea fiu, Cãlin.
1967
La editura Lumina i se tipãreste culegerea pentru copii "Poezii de seama voastrã". Revista Nistru publicã poemul "Bãrbatii Moldovei" cu o dedi­catie pentru "nationalistul" Nicolae Testimiteanu. Întregul tiraj este oprit, dedicatia scoasã.
1968
Se produce o cotiturã logicã in destinul poetului, consemnatã de volumul de versuri lirice "Numele tãu", cu o prefatã de Ion Drutã. Cartea este apreciatã de critica literarã drept cea mai originalã aparitie poeticã. În chiar anul aparitiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de literaturã nationalã contemporanã. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncusi, iar alte douã sunt închinate lui Nicolae Labis si Marin Sorescu. Asemenea dedicatii apar pentru prima oarã în lirica basarabeanã post-belicã.
1969
Tipãreste "Duminica cuvintelor" la editura Lumina cu ilustratii de Igor Vieru, o carte mult îndrãgitã de prescolari, care a devenit "obligatorie" în orice grãdinitã de copii.
1970
Editura Lumina scoate de sub tipar Abecedarul, ai cãrui autori sunt Spiridon Vangheli, Grigore Vieru si pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptã aprigã de câtiva ani pentru aparitia lui, luptã în care s-a an­­gajat si învãtãtorimea basarabeanã, lucrarea fiind con­sideratã nationalistã de cãtre autoritãti. Apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai câteva zile dupã aparitie, în urma unui denunt, este retras din librãrii pentru poemul "Curcubeul" în care s-a gãsit "ascuns" - Tricolorul Românesc.
1971
La editura Cartea Moldoveneascã, în colectia Miorita, apare placheta Versuri, cu o prefatã de George Meniuc.
1973
Grigore Vieru trece Prutul in cadrul unei delegatii de scriitori sovietici. Participã la întâlnirea cu redactorii revistei "Secolul XX": Dan Hãulicã, ªte­fan Augustin Doinas, Ioanichie Olteanu, Geo ªerban, Tatiana Nico­lescu. Vi­ziteazã, la rugãmintea sa, mãnãs­tirile Putna, Voronet, Sucevita, Dra­gomirna, Vãratec. Se întoarce la Chisinãu cu un sac de cãrti. Mai târziu poetul face urmãtoarea mãrturisire: "Dacã visul unora a fost ori este sã ajungã in Cosmos, eu viata întreagã am visat sã trec Prutul".
1974
Zaharia Stancu, presedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitatie oficialã din partea Uniunii Scriitorilor, cãreia poetul ii dã curs. Viziteazã Transilvania, însotit de poetul Radu Cârneci. Apare volumul de versuri lirice "Aproape" cu ilustratii color de Isai Cârmu.
1975
La editura "Lumina" apare cartea pentru cei mici "Mama" ilustratã de Igor Vieru.
1976
Editura "Lumina" lanseazã volumul "Un verde ne vede!", pentru care poetului i se decerneazã Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978).
1977
La invitatia Uniunii Scriitorilor din România viziteazã, împreunã cu sotia, mai multe orase din România: Bucuresti, Constanta, Cluj-Napoca, Iasi.
1978
Prin aparitia la editura Junimea din Iasi (director Mircea Radu Iacoban) a volumului "Steaua de vineri", cu o binecuvântare de Nichita Stãnescu, este ruptã gheata tãcerii între scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului. Apar "Clopoteii" - o culegere de cântece pentru copii de Iulia |ibulschi pe versuri de Grigore Vieru.
1980
Copiii de la grãdinite se bucurã de o nouã aparitie: "Abecedarul pentru prescolari" Albinuta -, ingenios ilustrat de tânãrul pictor Licã Sainciuc. "Fiindcã iubesc"! - o nouã culegere de versuri lirice, bine primitã de cititori si de criticaliterarã. "Sã cresti mari!" - culegere de cântece pentru copii.
1981
La editura Albatros din Bucuresti (director Mircea Sântim­breanu), în colectia "Cele mai frumoase poezii", apare o selectie din lirica poetului sub numele "Izvorul si clipa", cu o prefatã de Marin Sorescu.
1982
Este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela" al eminentului regizor Ion Popescu Gopo. Autorul muzicii - Eugen Doga, autorul textelor pentru cântece - Grigore Vieru. Moare mama poetului, Eudochia. Înmor­mân­tarea se face cu preot - lucru aproape condamnabil in acele timpuri.
1983
La editura "Literatura Artisticã" din Chisinãu apare cartea "Taina care mã apãrã". Primele accente profund sociale în creatia poetului se fac simtite în poe­mele "Un secol grãbit", "Imn globului pãmântesc", "Poetul".
1984
Poetul îsi adunã cele mai frumoase poezii si cântece, medalioane, secvente publicistice în volumul "Scrieri alese", prefatat de cel mai de seamã critic si istoric literar al Basarabiei, Mihai Cimpoi. Versurile noi pe care poetul le-a inclus in "Scrieri alese" (Ascultati, mãi copii, Floarea soarelui, Despre fericire) au în majoritatea lor un caracter social. De aici încolo, artistul, obligat de conditiile social-politice, devine un poet tribun. Într-un interviu el mãrtu­riseste: "Eu sunt un poet liric, chiar tragic, prãpãstios. Abia astept ca lucrurile sã se reaseze in matca lor, pentru a reveni, la chemarea mea fireascã, la poezia liricã". Apare un studiu semnat de Mihail Dolgan, "Creatia lui Grigore Vieru în scoalã".
1985
Poetul împlineste 50 de ani. Doreste cu aceastã ocazie sã facã un spectacol literar-muzical la Palatul Octombrie (azi "Palatul National"). Spectacolul este interzis la cel mai înalt nivel.
1987
"Poftim de intrati" - o altã culegere de cântece pentru copii, realizatã de aproape toti compozitorii basarabeni care scriu pentru copii. Pentru prima oarã Grigore Vieru se lanseazã si ca autor de melodii pentru copii. La editura Literatura Artisticã apare cartea de versuri, creionãri, inter­viuri, note, intitulatã "Cel care sunt".
1988
În sãptãmânalul "Literatura si Arta" apare primul text poetic post-belic tipãrit in Basarabia culitere latine semnat de Grigore Vieru. I se acordã cea mai prestigioasã distinctie internationalã în domeniul lite­raturii pentru copii: Diploma de Onoare Ander­sen. În acelasi an apare cartea de versuri "Rãdãcina de foc" la Editura Universul din Bucuresti (director Romul Munteanu). Culegerea Ramule-neamule cu muzica Iuliei |ibulschi pe versuri de Grigore Vieru apare la editura Literatura Artisticã.
1989
Este ales deputat al poporului. Adunând în jurul sãu pe cei mai populari interpreti si compozitori de muzicã usoarã din Basarabia, poetul între­prinde un turneu in Moldova de peste Prut. Artistii sunt primiti cu lacrimi in ochi. Iese de sub tipar "Culegerea de versuri, cântece, aforisme si publicisticã" - Cine crede.
1990
Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române. La editura Hyperion apare cartea pentru cei mici "Frumoasã-i limba noastrã".
1991
Membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii. La editura Orient-Occident din Bucuresti apare volumul "Hristos nu are nici o vinã!", cu o prefatã de Carolina Ilica si opostfatã de Dumitru M. Ion.
1992
Academia Românã il propune pentru Premiul Nobel pentru Pace. La Electrecord, Bucuresti, apare discul de cântece "Rãsai", realizat împreunã cu marii dispãruti: Doina si Ion Aldea-Teodorovici. Casa de discuri din Moscova scoate "Cântece" de Anatol Chiriac pe versuri de Grigore Vieru. La Electrecord apare discul "Versuri" in lectura autorului. I se conferã titlul onorific "Scriitor al poporului din Republica Moldova".
1993
Este ales membru corespondent al Academiei Române. La editura Porto-Franco, Galati, apare cartea de versuri "Curãtirea fântânii". (Selectie si aprecieri critice de V. Pâslaru, postfatã de V. Crãciun).
1994
La editura "Scrisul Românesc" din Craiova apare volumul "Rugã­ciune pentru mama", prefatatã de Tudor Nedelcea. Apare "Doinatoriu" de Tudor Chiriac - o tulburãtoare creatie muzicalã, una dintre compozitiile fundamentale ale muzicii basarabene, in care compozitorul reuseste sã ridice doina la nivel de oratoriu. Majoritatea versurilor apartin lui Grigore Vieru. Aprilie - Venirea la putere a Partidului Agrarian care renuntã la Imnul de Stat "Desteaptã-te, române". Este anuntat un concurs pentru un nou imn. Poetul publicã in revista "Literatura si Arta", in câteva numere la rând, urmã­toarele: "Dreptatea istoricã va blestema poetii si compozitorii care vor indrãzni sã ridice mâna asupra Imnului National "Desteaptã-te, române!", cocotân­­du-se ei în locul strãlucirii si necesitãtii lui istorice".
1995
Cu ocazia implinirii vârstei de 60 de ani este sãrbãtorit oficial la Bucuresti, Iasi si la "Uniunea Scriitorilor din Chisinãu". În acelasi an, poetul este ales membru al Consiliului de admi­nistratie pentru Societatea Românã de Radio-difuziune. Apar douã studii dedicate poetului: "Poet pe Golgota Basarabiei", semnat de Stelian Gruia, tipãrit la editura Eminescu, si "Grigore Vieru omul si poetul" de Fãnus Bãilesteanu, la editura Iriana, Bucuresti. Culegeri din lirica si poezia sa pentru copii au apãrut de-a lungul anilor in Franta, Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Armenia, Macedonia, Bulgaria, Bielarus, Tadji­kistan, Azerbaidjan, Kârgâzstan si in alte tãri.
1996
Este decorat cu Ordinul Republicii. Laureat al multor publicatii din România.
1996
În Ziua Duminicii Mari (Rusaliile), poetul pune o piatrã funerarã comunã (pentru mama si pentru el) pe mormântul mamei cu urmãtoarele epitafuri dãltuite de sculptorul Tudor Cataraga intr-o piatrã simplã de Cosãuti: "Pierzând pe mama, îti rãmâne Patria, dar nu mai esti copil", iar pentru sine: "Sunt iarbã, mai simplu nu pot fi". Sensul epitafului sãu poetul l-a explicat in felul urmãtor rudelor, elevilor si consãtenilor adunati in ci­mitir: "A fi simplu nu este o treabã usoarã. A fi simplu înseamnã sã mori câte putin în fiecare zi, în numele celor multi, pânã când te preschimbi in iarbã. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?!"Se turneazã un film documentar (scenariu Dumitru Olãrescu, regizor Mircea Chistrugã, operator Andrei Calasnicov) despre "Viata si activitatea lui Grigore Vieru". Editura Minerva din Bucuresti scoate de sub tipar in una din cele mai prestigioase colectii "Biblioteca pentru toti!" volumul selectiv de versuri, aforisme si confesiuni cu titlul "Vãd si mãrturisesc".
1997
Editura Litera din Chisinãu lanseazã volumul antologic "Acum si in veac" (Colectia: Biblioteca scolarului).
1999
La aceeasi editurã apare "Strigat-am cãtre tine" (Colectia Biblioteca de aur).La editura Edit Press din Galati apare volumul de versuri "Izbãvirea". Tot in acest an apare un CD, Chisinãu - Bucuresti, cu "Zece cântece pentru co­pii" de Gr. Vieru. Muzica: Nicolae Caragia, interpretã: Emy Cibotãras. La Grupul Editorial "Litera" apare editia a II-a a cãrtii "Acum si in veac" (Colectia Biblioteca scolarului).
2000
Este decorat cu Medalia guvernamentalã a României "Eminescu" - 150 de ani de la nastere. La Grupul Editorial "Litera" apare editia a III-a revãzutã si adãugitã a cãrtii "Acum si in veac" (Colectia Biblioteca scolarului).
2001
La editura Litera International si Grupul Editorial Litera apare editia a IV-a, revãzutã si adãugitã a cãrtii "Acum si in veac" (Colectia Biblioteca scolarului, serie nouã) si editia a II-a revãzutã si adãugitã a cãrtii "Strigat-am cãtre tine" (Colectia Biblioteca de aur, serie nouã).

Sursa

N'oi uita vreodatã, dulce Bucovinã,
Geniu-ti romantic, muntii în luminã,
Vãile în flori,
Râuri resãltânde printre stânce nante,
Apele lucinde'n dalbe diamante
Peste câmpii'n zori.

Ale sortii mele plângeri si surâse,
Îngânate'n cânturi, îngânate'n vise
Tainic si usor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o furã si cu dulci cuvinte
Îmi soptesc de dor.

Read more! »

Motto:
"Bucurati-va ca ceata voastra pururea se mareste cu cei noi de pe pamant veniti". Acatistul Tuturor Sfintilor, Icos 10

Ma intreb adeseori de ce calendarul sfintilor cuprinde atat de putine nume romanesti. Viata mi-a oferit adeseori raspunsuri fara contur. Am deslusit o "jena" seculara a Bisericii noastre de a-si promova valorile proprii. Desi suntem invatati la fiecare pas ca noi nu facem politica, in practica observ ca totusi suntem gatuiti de factorii politici, pana la taierea propriei respiratii harice. Ion Mota si Vasile Marin au dat lumii o pilda suprema de jertfa impotriva satanismului bolsevic. Pe deasupra, sacrificul lor a fost unul profund ecumenic. Conditiile canonice sunt indeplinite, dar diplomatia cu "stapanii" acestui veac, ne determina sa le tainuim sfintenia. Parintii cei adevarati ai Bisericii nu au tacut si de aceea vor ramane mereu in constiinta noastra. Noi nu cerem nimanui socoteala, dar bine ar fi sa nu calcam pe morminte, caci ziua "Invierii" este aproape. Suntem siguri ca odata si odata marturisirea romanilor va fi luata in seama. Chiar daca vom plati cu suferinta! Pana atunci, sa spunem impreuna cu Parintele Galeriu si fara frica: "Mota si Marin sunt Sfinti romani!". Amin.

Conditiile canonizarii sfintilor in Biserica Ortodoxa:
...proslavirea lui de catre Domnul, cel putin printr-unul din urmatoarele daruri sau puteri:
-puterea de a suferi moarte martirica pentru dreapta credinta;
-puterea de a infrunta orice primejdii sau suplicii pentru marturisirea dreptei credinte pana la moarte
-puterea de a-si inchina eroic viata celei mai desavarsite trairi morale si religioase;
-puterea de a savarsi minuni in viata sau dupa moarte;
-puterea de a apara sau a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxa.
(N. I. Floca -"Drept canonic", p.182)

Ce spun Parintii Bisericii:

Protopop Ioan Sima Dragoi:
"Biserica lui Hristos a fost cladita pe jertfa suprema a Intemeietorului sau divin, si pe cea a tuturoro urmasilor sai, de-a lungul veacurilor, care au iubit pe Dumnezeu si pe semenii lor, dupa modelul hristic. Calendarul crestin este plin de asemenea exemple.
In sanul Neamului Romanesc au existat intotdeauna marturisitori, mucenici si sfinti care au urmat pilda Domnului nostru Iisus Hristos, intru dragoste si jertfelnicie. Este semnificativa canonizarea Voevodului Stefan cel Mare si Sfant, care cu sabia in mana a aparat Moldova si Crestinatatea de dusmanii invadatori, straini de neam si lege, ce veneau si ei cu sabia sa ne cotropeasc. Prin aceasta canonizare, valoarea politica si militara si-a dobandit nimbul sfinteniei si al cinstirii.
Jertfa eroilor martiri Ionel Mota si Vasile Marin se incadreaza in aceasta categorie a aparatorilor Crestinatatii si ai Neamului Romanesc impotriva satanizarii; si astfel ei au urcat in randul celor mai mari eroi si martiri ai Bisericii si ai Neamului."Se clatina asezarea crestina a lumii! Puteam noi sa stam nepasatori?"
Ionel Mota, fiul protopopului din Orastie, prin viata si jertfa sa eroica,s-a ridicat deasupra celorlalti fii de preoti, luminand profetic destinul romanesc.
Ionel Mota, alaturi de Corneliu Codreanu, au intemeiat Miscarea Legionara dupa legi crestine care vor ramane etern valabile in drumul spre mantuire a neamului.
Se cuvine ca tineretul sa cunoasca si sa se apropie cu respect, dar si cu smerenie religioasa, de jertfele lui Mota si Marin care si-au dat viata intru apararea Sfintei Biserici in care se tragea cu mitraliera de catre comunisti."

Parintele Constantin Galeriu:
"Orice jertfa savarsita in numele lui Iisus Hristos e o piatra la zidirea neamului din sanul caruia a fost adusa si va fi o marturie a cinstirii neamului la judecata lui Dumnezeu si a istoriei. Astfel trebuie apreciata jertfa lui Ion Mota si a lui Vasile Marin,care au plecat in Spania pentru a apara credinta crestina grav batjocorita de fortele satanice ale comunismului ateu.
Biserica Ortodoxa Romana are datoria sacra ca eroii neamului jertfiti pe altarul Crucii - iar printre acestia un loc de frunte il ocupa desigur si Ion Mota si Vasile Marin - sa fie pomeniti cu sfintii".

Preot Vasile Gordon:
"In apelul dumneavoastra,dupa cateva consideratii intru totul actuale, va opriti la rugamintea expresa ca noi, preotii, sa ne expunem parerea in legatura cu "jertfa lui Ion Mota si Vasile Marin, ca aparatori ai Sfintei Biserici". Din capul locului ma asociez marturisirii dumneavoastra. Intr-adevar, s-au jertfit pentru Biserica si pentru credinta ei. Trebuie, insa, sa recunosc ca foarte tarziu am stiut de jertfa lor (aproape la 40 de ani, lucru de neiertat pentru cei care au avut in sarcina redactarea manualelor de istorie!). In anul 1937, cand ei doi s-au jertfit pe pamantul crestin al Spaniei amenintate de ateismul rosu, eu nu eram nascut.[...]. Ce datori in a face lumina in aceasta problema, nu trebuie sa aiba teama de unii oameni care doresc sa mentina inca o mare confuzie in aceasta problema: teama sa le fie numai de Dumnezeu, caci Mota si Marin, ca de altfel Miscarea in sine, pe Dumnezeu L-au Slujit!"

Parintele Dumitru Staniloaie:
"La rugamintea adresata de a-mi spune parerea cu privire la jertfa adusa de Ion Mota si Vasile Marin in lupta lor importiva comunismului din Spania, declar ca apreciez intru totul Testamentul lui Ion Mota si articolul profesorului Nicolae Iorga, pentru ca amandoua aceste scrieri afirma dragostea lor hotarata si capabila de ultima jertfa pentru credinta crestina care constituie fundamentul unitatii si identitatii poporului nostru si fara de care neamul nostru n-ar fi putut dura sub asaltul atator dusmanii si greutati din cursul istoriei sale si nu va putea exista nici in viitor.
Jertfa acestor "doi baieti viteji" are semnificatia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul roman, popor inzestrat cu o spiritualitate superioara, care poate servi de model pentru celelalte popoare si poate ajuta la ridicarea intregii umanitati pe o treapta superioara, caci ortodoxia poporului nostru este cea care traieste pe Hristos cu puterea bunatatii lui in mod concret si prezent in toate domeniile si actele vietii lui, spre deosebire de lumea occidentala care traieste un separatism fata de Dumnezeu, in care se observa negarea Sfintelor Taine pe care le considera o gratie creata, pricina pentru care multe formatii crestine ale Occidentului neaga Sfintele Taine si care a nascut toate filosofiile atee ale Apusului,culminand cu comunismul.
Aceasta fapta de jertfa suprema a lui Ion Mota si Vasile Marin pentru crestinism a meritat sa fie cinstita - destul de tarziu, la 3 ani de la inlaturarea comunismului - printr-un parastas prin care sa se pomeneasca sufletele celor doi martiri ai Crucii cu toata caldura in fata lui Dumnezeu si sa se atraga atentia poporului nostru asupra semnificatiei majore a acestei jertfe".

Iconom Stavrofor Preot Stefan Straja:
"Raspund la subiectul privitor la jertfa adusa pentru apararea Crucii si reinvierea vietii si spiritualitatii crestine in lume,prin martiriul lui Mota si Marin, fiii neamului romanesc.
Neamul nostru,nascut si nu facut crestin,isi indeplineste misiunea si rolul sau de a fi marturisitor si traitor in Iisus Hristos.
Ion Mota si Vasile Marin raspund acestei vocatii dumnezeiesti, prin jertfa constienta de a fi martirizati in lupta contra antihristului aparand Altarul Bisericii in care este prezent Hristos in Sfintele Taine.
Cred ca Biserica pastratoare a dreptei credinte si a Sfintei Traditii, ii va cinsti in randul Sfintilor.
Pentru mine, Mota si Marin, prin jertfa lor suprema, fac parte din randul eroilor legendari din trecutul istoric al poporului roman-ortodox, Sfinti Romani".

Sursa