Miscarea Net Blog

Casa-muzeu din comuna Straja, judetul Suceava, a fost inaugurata oficial Duminica, 25 Octombrie 2009, in cadrul manifestarilor prilejuite de sarbatoarea intalnirii fiilor comunei, eveniment organizat de primaria din localitate. Casa a fost realizata de consilierul local Dorin Patraucean, fiind o replica a casei datind din 1760, si care in 1960 a fost adusa la Muzeul Satului din Bucuresti de etnologul Focsa. De altfel, replica realizata de Dorin Patraucean se afla foarte aproape de amplasamentul originalului ridicat in 1960.

Casa reflecta stilul caracteristic locuintelor vechilor razesi din aceasta zona, fiind construita prin tehnici exclusiv traditionale, specifice mesterilor locului. Ea adaposteste o impresionanta colectie de vechi obiecte, incepand de la cele de uz casnic, continuind cu port traditional, si pana la icoane, documente vechi, arme de vanatoare sau de aparare, multe din ele avind o vechime de peste un secol. Inedit este si faptul ca Dorin Patraucean a realizat aceasta bijuterie etnografica, printr-o munca uriasa, exclusiv prin eforturi proprii, nebeneficiind de nici o sponsorizare sau finantare publica sau privata.In eforturile sale de ridicare a constructiei propriu zise, a fost ajutat de mesterul dulgher Ilie Popescu, precum si de inimosii Petrea Patraucean si Dan Juravle. Colectia de obiecte de mare valoare patrimoniala, provine, in cea mai mare parte din obiectele mostenite de la bunicii si strabunicii lui Patraucean, la care se adauga un numar mare de obiecte puse la dispozitie de cativa localnici iubitori de cultura traditionala.

Cu ocazia inaugurarii casei muzeu din Cutul de Sus (asa se numeste din batrani partea de sat in care se afla amplasat muzeul), la care au fost prezenti un mare numar de localnici, dar si personalitati ale zonei Radautilor, au participat prof. dr. Vasila Pasaila, originar din Straja, care ulterior a lansat la caminul cultural monografia "Straja - vatra de istorie bucovineana din Valea Sucevei", prof. Vasile Barbuta de la liceul din Radauti si altii.

Dorin Patraucean, in varsta de 38 de ani, este descendentul unei vechi familii de strajeni. El este consilier la Primaria Straja incepand din anul 2000, din partea Partidului "Pentru Patrie", facand parte din comisia locala pentru cultura si sport. Manifesta preocupari pentru identificarea, recuperarea, restaurarea si conservarea obiectelor cu caracter istoric, traditional, etnografic, reaizand prin munca si tenacitate o impresionanta colectie, pusa acum in valoare in cadrul unei adevarate bijuterii de arhitectura traditionala romaneasca. In familia lui Dorin Patraucean se poate spune ca exista o adevarata traditie in ceea ce priveste administratia publica locala. Bunicul sau, Miron Patraucean, a fost primar al comunei Straja in perioada 1940-1941, el fiind ulterior persecutat de regimurile totalitare antonescian si comunist, fiind detinut politic.

Ziarul "Buna Vestire", Bucuresti. Anul II, Nr. 270, Duminicã 23 Ianuarie 1938, pag. 4

A murit ca sa ne învete pentru ce trebue sa traim. In cei sasesprezece ani - ai ei - a tainuit atâta dor de lumina, adânca întelegere si dragoste de tot. Ceiace da sens vietii unui om, chiar si când se strecoara sub valul celei mai delicate discretii! Un suflet abia înflorit, primea îndemnul dela Bunul Dumnezeu ca sa îsi scrie gândurile despre El, despre Cãpitan si despre Neam, într'un caet, pe care l-a tinut ascuns, pâna când i l-a dat în vileag... moartea.
"Ce mort glasuieste?" - a fost încheierea unei însemnari a zilei, în care a cuprins, cutremurator, spovedania vizionara a unui final care a mistuit-o în luciditatea-i prematura.
A mai însemnat - "ca sa nu se uite" - ziua de 13 Ianuarie, pe fila cu data de 13 Ianuarie 1937. Peste un an, moare chiar în aceiasi zi, în care fusese pecetluit martiriul lui Mota si Marin si este îngropata a treia zi.
De aceea, a fost zguduit întreg orasul Craiova, când i-a fost dat sa vada cea mai frumoasa si grandioasa înmormântare, în ziua de 15 Ianuarie 1938. Murise eleva Maria Cristescu din clasa VI-a secundara.
Cine era? - O premianta, o fata frumoasa si cuminte, pentru îndureratul ei tata, scriitorul Traian Cristescu, care i-a dat o crestere aleasa; pentru profesoarele, colegele si cunoscutii ei. Un mugur de geniu legionar, invitat de vreme în sânul Ingerilor, pentru "însemnarile" ei.
A reaparut în rugaciune, frumos, cerand sa-i dea Dumnezeu "sfârsit crestinesc". Caci stia si cuvântul si tâlcul pe care-l auzea la sfintele slujbe bisericesti unde era nelipsita si atentã. A rapus-o boala si parerea de rau. Dar, chipul ei de mireasa în sicriu, a trecut surazând pe sub arcadele de flori, ridicate de bratele camaradelor. Iar sufletul ei, strabatea vazduhul, strapuns de tipatul sfâsietor al trâmbitelor fanfarei care intona marsul celor plecati si cântecele tineretii regretate.
Pentru acest ultim salut, ca si pentru dragostea de tot ce i-a fost scump - viata, parinti, profesoare, camarade si colege - Maria Cristescu a lasat în dar "testamentul" înfloririi ei întelepte, cuprins în "caetul" pe care i-l va publica la timp, cetatuia din care a facut parte.
Asa pare a fi taina vremii noastre, înteleasa si tâlcuita atât de duios de sufletul ei, luminat de cel al Martirilor Legiunii: tineretea jertfita, lasa mosteniri fara asemuire, prin "Testamente" spirituale, într'o tara primejduita de atâtea alte mosteniri care îi umbresc numele si-i darama cele mai îndreptatite asteptari.
Un necunoscul copilei, care a plecat necunoscuta, vazând, la înmormântarea ei, cum se înalta neprihanirea la cer, ca sa mijloceasca celor ramasi apropierea de folosinta cea buna, înseamna aceste recunoscatoare marturisiri despre binecuvântatul suflet al camaradei care a plecat la Dumnezeu.

Pr. Im.

Ziarul "Buna Vestire", Bucuresti. Anul II, Nr. 270, Duminicã 23 Ianuarie 1938, pag. 7

Care este atitudinea guvernului român?

Sunt cunoscute suferintele nesfarsite indurate de catre fratii nostri de peste hotare.
Romanii din Bulgaria, mai ales, indura cele mai neomenesti persecutii - in timp ce minoritatile dela noi sunt tratate cu un exces de ingaduinta care ar trebui sa ne dea de gandit.
Protestul de mai jos - o frantura numai din sufletul chinuit si protestator al romanilor din Bulgaria - trebue sa determine o actiune energica a Statului Roman, care nu poate ramane impasibil in fata tragediei fratilor nostri de peste Dunare.
Publicam mai jos o scrisoare impresionanta primita din partea d-lui Radulescu-Orasanu, un glas numai, de desnadejde si protest, din cele doua sute de mii care asteapta zadarnic indreptarea.
Iata ce ne scrie:

Autoritatile bulgare exercita in ultimul timp cele mai barbare persecutii asupra noastra, a romanilor din partile Vidinului si Plevnei!
De ce?
a. Pentruca avem indrazneala de a vorbi limba materna si de a practica datinile stramosesti prin care ne pastram caracterul etnic in tinuturile care ne-am nascut.
b. Pentruca dorim ca fratii si copiii nostri sa invete carte romaneasca in singura scoala care le deschide portile culturii. Liceul Institutului Roman din Sofia.
c. Pentruca tinerii romani, absolventi ai liceului bulgar, carora portile universitatii le sunt inchise, voesc sa-si continue studiile in patria-muma si neobtinand pasapoarte sunt nevoiti sa treaca granita clandestin.
d. Pentruca avem îndrazneala de a întreba autoritatile de ce înlatura din functiune pe dascal, pe preot si pe notar numai pentruca sunt romani.
e. Pentruca ne revoltam cand autoritatile bulgare ne rapesc pamantul spre a coloniza pe bulgarii din interior, cand noi avem familii lipsite cu totul de pamant, (cazul com. Cozlodui an. 1934 August).
Iata dece suntem chemati si batuti la politie. Iata dece suntem deportati in Rodopi si la granita turceasca, lipsiti de orice mijloc de existenta, lasand familiile noastre in mizerie neagra. Iata dece amenzile sub diferite pretexte smulg ultimul ban din mainile noastre.
La acest lant de persecutii se adauga cazul recent de arestare a celor cinci tineri romani din plasa Rahova: Politia bulgara a ridicat de acasa la 28. XII. 1937 pe Dumitru Tereanu (fratele elevului Tereanu Petre cl. V.L.I.R. din Sofia), Stancu Munteanu, absolvent al liceului bulgar, pe Marin Ratiu (fratele elevului Gh. Ratiu cl. VIII L.I.R.S. si pe Costache si Petre Dinu toti din comuna Cozlodui, sub pretextul ca Dumitru Tareanu ar fi incercat sa inlesneasca la trecerea Dunarii pe Marin Christu (fost elev al L.I.R. din Sofia) si Ion Stefan (fratele elevului Anghel Stefan cl. III L.I.R.S.) primul din com. Butan, ultimul din com. Sarbenita. Pana acum nu stim nimic de soarta lor.
Astfel se petrec lucrurile aici. Iar daca noi ridicam glas de protest contra acestor barbarii, autoritatile imediat gasesc o cale "legitima" pentru a lua masuri impotriva noastra.
Si daca noi suntem vinovati fata de tendintele de asimilare ale bulgarilor, nu avem noi dreptul de a cere dela guvernul Roman sa ne ia apararea? Este pretext serios faptul ca imprejurarile vitrege au contribuit ca sa fim supusi bulgari? Pana cand guvernul roman se va folosi de noi numai pentru reglementarea politicei minoritare interne de Sud?
Pana cand intelectualii din partile noastre in Romania numai pentru a-si face cariere egoiste, spre a nu se mai intoarce niciodata in randurile noastre? Ce au dat acesti intelectuali pentru fratii lor din Bulgaria?
Nu trebue acesti 200.000 de romani sa-si aiba conducatori luminati in mijlocul lor?

M. Radulescu-Orasanu, român din dreapta Dunarii - Bulgaria

Ziarul "Buna Vestire", Anul II, Nr. 270, Duminicã 23 Ianuarie 1938, pag. 1

Ziarele din zilele trecute ne-au adus o veste care, probabil, a trecut neobservata.
Doi copilasi, Toma Tudor si Vasile Nandrea, vlastarele unor familii romanesti din Valea Timocului, au fost adusi in fata tribunalului Constanta pentru faptul ca au incercat sa treaca frontiera in mod clandestin.
Iata cum relata un ziar de dimineata intamplarea:
"Cei doi copii sunt de fel din Valea Timocului, unde se gasesc foarte multe familii de romani. Autoritatile bulgare exercita un control riguros al acestor romani si nu le da voie sa vorbeasca macar limba materna.
Intr'una din sarbatorile Craciunului, copiii Toma Tudor si Vasile Nandrea, jucau bile pe una din ulitele satului vorbind si cantand romaneste, limba mostenita dela parintii lor.Veselia lor a fost curmata de aparitia unui jandarm, care auzindu-i vorbind romaneste i-a arestat, conducandu-i la post. Cu actele dresate cei doi "infractori" au fost înaintati tribunalului si pana la judecarea procesului au ramas incarcerati intr'o inchisoare. Cu ajutorul unei santinele care probabil ca isi daduse seama de nevinovatia lor, micutii arestati au reusit sa evadeze. De teama pedepselor ce îi astepta ei nu s'au mai reintors la caminul parintesc si si-au pus in gand sa vina in Romania.
Astfel au ajuns la frontiera in apropierea punctului Oboriste si au incercat sa intre in tara.
Cei doi "fraudulosi" au ajuns sa fie prinsi de granicerii romani si adusi din nou in fata judecatii.
Fugarii au marturisit toata jalea de peste Dunare. In lacrima lor au venit mustrarile si blestemele Timocului, sa ne caute si sa ne ceara socoteala".
Fuga acestor doi copilasi, care si-au invins in suflet dorul de parinti, dand drumul altui dor mai mare, - dor de tara si de grai romanesc, - inchide in filmul ei dramatic povestea tuturor abdicarilor noastre.
Noi n'am fost romani - si e un fel de a zice si aceasta decat intre hotarele noastre politice. Noi n'am plecat niciodata dintre Dunare, Nistru, liniile conventionale de frontiera, pentru a vedea ca fiinta Neamului nu s'a oprit la Dunare si nici in umbra liniilor depe harta. Pentru noi Dunarea a fost un zid.

N'am auzit strigatele de dincolo de bariera geografica.
Lacrima celor instrainati n'a prea avut cuvant la noi.
Bulgarii si Sarbii au purtat totdeauna de grija fratilor lor de peste hotare. Noi i-am incarcat cu drepturi. Le-am dat drept sa-si vorbeasca limba stramoseasca si le-am zidit scoale.
Banatul romanesc este marturie vie in privinta aceasta.
Si n'am respectat numai o litera de tratat cand am acordat aceste drepturi, ci am raspuns unui fel de-a fi al neamului romanesc. In schimb, fratii nostri de peste granita, n'au avut niciodata dreptul sa-si vorbeasca in deplina libertate graiul strabun. Oprelistele si prigoanele s'au tinut lant.
Si asa, peste fictiunea conventiilor si paraconventiilor de reciprocitate in tratamentul minoritatilor, regiuni compacte romanesti si-au alterat infatisarea, odata cu trecerea anilor vitregi.
Neamul nostru de peste hotar este carunt. E singura frantura de Neam care are varsta. Mosnegii de peste granita, cu ochii prinsi in amarul lacrimii, au drept sa-si rosteasca ruga in graiul bunilor doar in ceasul mortii.
Cand se strang, trec toti granita, clandestin, si vin langa noi, in tara, ca doar-doar i-om auzi, baremi atunci cand vorbim romaneste.
Cei doi copilasi, Toma Tudor si Vasile Nendrea, unul de 12 si altul de 14 ani, au reactualizat o drama.
Durerea din spovedanie e mai grea decat o simpla spovedanie. Au vorbit cu doi batrani.
Au plans ca doi mosnegi, la sfarsit de viata robita.
Au plans ca doi copii ai blestemului de peste Dunare.
Copilaria nu si-au trait-o decat in lacrima. Si ne-au adus-o in dar, la judecata tribunalului.
Tribunalul din Constanta nu va judeca o trecere clandestina a frontierei.
Ne va judeca pe noi. Si la aceasta zguduitoare judecata, nu vom avea alti martori in afara de povara pacatelor noastre fara numar.
Toma Tudor, - neamul din exil.
Vasile Nandrea - lacrima Timocului.
Iertati-ne. Si nu ne blestemati.

Valeriu CÂRDU