MISCAREA LEGIONARÃ

“Curentul”, Luni, 11 Noembrie 1940 • S’au împlinit 9 ani de când un mare luptator nationalist, Tudose Popescu, a murit. Amaraciunile si suferintele îndurate în anii de miscare studenteasca l-au doborît mai înainte de a-si vedea visul cu ochii, prea de timpuriu pentru cauza romaneasca.
Tudose Popescu a fost vestitorul vremurilor noi la Cernauti. S’a alaturat din primul moment la actiunea de redesteptare nationala si el a fost cel dintâiu care a rãscolit Bucovina cotropita de dusmanul din nauntru. Ca presedinte al societatii “Arboroasa”, Tudose era idolul studentimii bucovinene. Mereu în neobosita activitate, mereu pe drumuri pentru a mentine viu, printre români, spiritul ce se nascuse, mereu în închisori.
Il vãd cu pletele lui de plães si cu ochii ca jarul. Il aud vorbind în procesul complotului studentesc din Martie 1924, cu glasul lui cumpãtat, dar nesovãielnic. Il vad în capul manifestantilor, alaturi de Capitan, de Ionel Mota si de ceilalti camarazi dupa verdictul de achitare din acest proces, pe bulevardul Academiei. Il simt lângã mine, ca altadata, cu sfatul si întelepciunea lui. Il stiu lipsit de bani, îndurând mizeria. Il vãd îmbãrbãtând studentii la Iasi. Ii aud poruncile lui de potolire a furiei studentilor, la Oradea, în fata hotelului lui Weislovitch, cel care înjunghiase un camarad. Il vãd mire la nunta ce a facut-o în pavilionul din Crangul Buzaului. Ii simt respiratia calda, când, tatã fericit, a venit sa ma anunte ca Dumnezeu i-a daruit al doilea copil. Recitesc scrisoarea doamnei Popescu prin care ma vestea ca fratele Tudose a murit. A fost primul luptator cãzut.

Read more! »

G L O A T A

Aceia ale cãror patimi si vlagã au fost creme scânteietoare în revolutiile Ardealului, sunt neînfricatii oameni de munte. Sunt oamenii vigorilor de codru. E gloata stãpânitã de elanurile sângelui si ale flãcãrilor.
Suferinta si chinul le-a fost dalta destinului care i-a cioplit aspru cum se cioplesc stâncile. Si cum sufletul le-a fost mereu mistuit de revolte ochii le strãfulgerã lumini de otele.
Asa i-a crescut asuprirea si mãretia care au trãit. Asa si-au izbãvit viata.
Trocile in care si-au frãmântat pita mizeriilor au fost si leagãne pentru noile vlãstare cari erau pita nãdejdilor in zilele de mâine.
Tãria lor a fost ca stejarul si vrerea le-a fost muntoasã.
N’au trãit sub bolti de palat, dar au respirat sub bolti de codru. Au iubit pãgân pãmântul ce li s’a furat si s’au legat fanatic de glie.
Au vietuit pe culmi, mai aproape de stele si mãretia le-a mãrit credinta.
Au fost pãrtasii grandorilor de munte si forta le-a devenit amenintãtoare.
Din pruncie, topoarele lor au despicat codri si au sfãrâmat mãruntaie de munte, de aceea, in fantezia lor s’a sãlãsluit si a crescut Strâmbã-Lemne si Sfarmã-Piatrã. Viata a devenit basm.
Sub vigoarea barbarã si mãreatã, sub tãria pe care munca si îndârjirea o fãcuse osoasã, pietroasã, patimile lor au devenit pasiune tragicã si pasiunea eroism aspru ca un cântec sãlbatic.
Când nu mai puteau rãbda asuprirea, atunci începeau rãzvrãtirile. Si revoluiiile lor nu erau din îndemnuri si teorii, ci consecintã a vietii trãite, erau scrâsnetul si furia sclavilor, cari din robia grofilor au ajuns in halucinanta robie a dorului de libertate, care nu le cerea decât patimile devenite furii si pumnii lor aspri, cari înelestati pe securi au încercat de atâtea ori sã doboare grinzile unei stãpâniri strãine. In fiecare veac au aprins de mai multe ori, culmile, si-au fãcut sã clocoteascã vãile de tumult, contra acelora ce, din tiranie, s’au jucat cu focul.
Ca descendenti ai Dacilor le-a fost parcã prin blestem hãrãzit sã-si câstige cu lancea, necontenit, dreptul la viata asprã. In veacul al XII, al XIII-lea si al XIV-lea revolutiile s’au înlãntuit atât de des, încât toatã epoca a rãmas caracterizatã prin acel “tumultus rusticorum”.

Read more! »

Are 90 de ani, locuieste la Suceava si este printre ultimii veterani de rãzboi care mai poate povesti despre prizonierat si despre deportarea în Siberia. Camarazii lui au murit la scurt timp dupã ce s-au întors acasã. Cel de-al Doilea Rãzboi Mondial l-a lãsat fãrã prieteni si tovarãsi de armã, l-a pedepsit sã stea departe de pãrinti si frati, aproape l-a condamnat la moarte, scrie Adevarul.
Gheorghe Crãciun a muncit patru ani la minele de cãrbune din lagãrul de concentrare din Siberia. Pânã sã ajungã pe mâna rusilor însã a lucrat ca transmisionist în prima linie pe front.

„Stãteam prin poduri si urmãream fiecare miscare a inamicului. Era periculos pentru mine, puteau sã mã gãseascã imediat. Am fost si rãnit de câteva ori, da’ am scãpat cu viatã. Când am auzit cã trupele rusesti au spart frontul la Iasi, am fugit spre Brodina, sã-mi vãd pãrintii pentru ultima datã», povesteste bãtrânul.
Nu a apucat sã ajungã deoarece a fost prins pe drum. Împreunã cu alti prizonieri au fost dusi pe jos în Republica Moldova, de unde au fost suiti în trenuri. „Când sã urcãm în tren, trãgeau în noi. Cine reusea sã urce, urca. Cine nu, rãmânea pe peron plin de sânge. Eram mii si ne dãdeau de mâncare peste sãrat. Ca sã ne fie sete. Apã nu ne dãdeau. Nu aveai cum sã iesi afarã sã-ti faci nevoile, le fãceai acolo», îsi aminteste cu durere bãdia Ghitã. Atunci a stiut cã rãzboiul s-a întors împotriva tuturor si cã este posibil sã nu iasã cu zile din lagãr.

Îsi sãpau singuri groapa

Soldatii îi îmbrânceau cu vârful pustilor, iar oamenii munceau pânã cãdeau morti de obosealã si frig. Dacã ajungeau la pãmânt, erau bãtuti. Însã cei mai multi au murit în minele de cãrbune, iar bãdia Ghitã îsi aminteste de acel loc ca de fundul iadului. Li se aprindeau plãmânii si mureau, iar soldatii îi îngropau în pãmântul bocnã.
Îsi aminteste cã acolo nimeni nu-si plângea mortii, moartea era ca la ea acasã. În gropile fãcute de ei în pãmântul înghetat multi rãmâneau pe veci cu hârletul în mânã. Bãtrânul povesteste cum a doua zi gãseau mormintele descoperite. Câinii din lagãr scurmau noaptea hãmesiti de foame.

Prizonierii ajungeau sã se mãnânce între ei

Dupã ce s-a întors acasã s-a cãsãtorit si si-a încropit o gospodãrie. Pãrintii îi muriserã între timp, iar camarazii de rãzboi se stingeau fiecare pe la casele lor. „Luca, un consãtean de-al meu, s-a întors dupã sase ani din Siberia, iar dupã un an de zile de libertate a murit. Mâncase numai coji de cartof fierte cu oase de animale. Unii se mâncau si între ei, nu mai exista Dumnezeu. Acum nu mai stiu pe nimeni care sã fi fost în lagãr, s-au dus toti», mãrturiseste bãdia Ghitã.
A fãcut sapte copii, patru bãieti si trei fete, si stie cã istoria nu mai poate sã-l pãcãleascã. I-a fost camarad de rãzboi în transee si de suferintã în mina de cãrbune.

Adevarul de Suceava

- INTERVIU CU ADRIAN LUPESCU -

S-a nãscut la 18 Ianuarie 1925, in Brãila. Nationalitatea: românã. Religia: ortodoxã. Studii: Politehnica Bucuresti. Profesie: sublocotenent de marinã. A fost arestat pe 2 iunie 1948 sub acuzatia de activitate politicã antistatalã si condamnat la sase ani de detentie. A executat pedeapsa in închisorile Jilava, Pitesti, Gherla, Aiud si la Canal. La data interviului locuia in Brãila. Interviu realizat de Adrian Sandu la 15 Aprilie 2007. Transcrierea, tehnoredactarea si editarea interviului - Adrian Sandu. Interviul se aflã la A10-IICCR, având cota 64.

-În ce conditii ati fost arestat, vã mai amintiti?
În '48 terminasem facultatea si am fost arestat... Asta a fost toatã chestia...
-Descrieti putin momentul arestãrii.
In momentul arestãrii eram la Bucuresti, in cãminul studentesc la care sedeam; era cãminul Brigãzii Brãila, pentru cã facultãtile erau împãrtite si pe brigãzi zonale, judetene. Vã dau exemplu: erau hoteluri nationalizate si, chiar in spatele hotelului Opera, acolo era, in dosul Cismigiului. E un hotelas drãgut, asa, pe colt. Si acolo eram trei brigãzi Brãila, Cãlãrasi si Dolj. Structura acestor brigãzi era ca a brigãzilor de muncã voluntarã. Sâmbãta se faceau cursuri si duminica dimineata se mergea la santicrele Apaca, care erau santiere de muncã voluntarã ale brigãzilor de tineret, care erau si la facultãti. Si mergeam la aceste munci "voluntare".
-Si pe ce motiv v-au arestat?
Pãi, pe motive de activitate politicã interzisã. Atunci nu erau partide oficiale, erau doar neoficiale... De fapt, nici nu erau partide, sau cel putin al nostru nu era partid, cã era o miscare : Miscarea Legionarã. Si acolo eram toti cei care am fost arestati. Si ne-a luat într-o singurã searã... Arestãrile au început din 15 mai 1948 si, pe mãsurã ce fãceau cercetãrile, depistau noi filiere. "Uite, Politehnica are si la hotelul Opera"..., unde eram noi. Si luau si de acolo. Ca era de ajuns ca unul sã scrie ceva... si din fiecare declaratie din asta rezulta un nume si o adresã. Pac ! Si de la nouã nume si nouã adrese apãreau alte nume si alte adrese... Ãsta era lantul care nu se mai termina...
-Vã mai amintiti data exactã când ati fost arestat ?
Da, pe 2 iulie 1948.
-Si dupã arestare v-au dus la anchetã ?
Nu... Eu eram si militar, eram sublocotenent de marinã, aspirant cum se spunea atunci, si primele douã zile am fost tinut la închisoarea Armatei, care era la Uranus, si dupã aia am fost vãrsat la Ministerul de Interne, la subsolul 4. Stiti unde e Ministerul de Interne? Are etajele superioare si subsolul, tot cu etaje. Si tiu minte cã eu am fost la minus 4
-Cum a fost ancheta ?
Ancheta a fost foarte usoarã, pentru cã, din punct de vedere al datelor, adica nu se urmãrea atunci intrarea in amãnunte, se urmãrea sã obtinã nume, oameni. Cu cât erau mai multi oameni, cu atâta era mai bine pentru ei.
-Vã mai amintiti cine v-a anchetat ?
Parcã unu' Stãnescu, da' nu, nu sunt sigur... În orice caz, in documente apar... Daca as sta sã reiau toate documentele, ar apãrea...

Read more! »