Muntele Athos, Iulie 2007
Ca si anul trecut, Asociatia PREZENT! sprijinã efortul pãrintilor români de la Muntele Athos de a-si clãdi sau reconditiona chiliile, prin trimiterea unor bãrbati care au rãspuns la apelul de a deschide o nouã tabãrã de muncã (la sfârsitul lunii Iulie). Prima echipã si-a îndeplinit "misiunea", muncind si rugându-se alãturi de pãrintii si fratii chiliei Sfantul Gheorghe Colciu. Prin ajutorul prietenilor Asociatiei s-a construit o scarã si s-a participat la lucrãri de (re)constructie, pânã la finisaj interior.
Camarazii nostri s-au bucurat cã atmosfera crestineascã, fireascã în Sfântul Munte, se întregeste prin românismul manifestat de monahii care se roagã pentru neamul nostru, sustinând în modul lor specific împlinirea telului sãu final: Invierea în numele Mântuitorului Iisus Hristos.
Duminica si în alte zile de sãrbãtoare pãrintii s-au îngrijit de a facilita vizitarea unor mânãstiri si schituri atonite, între care si Schitul românesc Prodromu.
Pentru a putea împlini actiunea la care ne-am angajat, invitãm pe cei ce înteleg sã ne sprijine la sustinerea eforturilor prin formarea unor noi echipe.




Predeal, August 2007
Ca si anul trecut, desi e în toi vremea taberelor, monumentele românesti rãmân în paraginã. Autoritatile nu mai gãsesc timpul si resursele pentru a se ocupa de toate monumentele avute în evidentã. Cum voluntariatul nu mai are azi cãutare, cine sã facã treabã de dragul memoriei?
Câtiva membri si prieteni ai Asociatiei PREZENT! am fãcut, ca si anul trecut, curãtenie la unul dintre acestea, din Predeal, smulgând buruienile si lãsând mãcar pãmântul sã respire.
Acest Mausoleu, amplasat pe marginea drumului ce leagã Predealul de Pârâul Rece, este închinat soldatilor care au cãzut în Primul Rãzboi Mondial în zona Predealului. In el odihnesc osemintele soldatilor români si germani. Monumentul, ridicat imediat dupã terminarea Primului Rãzboi, a fost refãcut în 1938 de Societatea Nationalã pentru Cultul Eroilor.
Aceastã actiune dorim sã mângâie sufletul luptãtorilor cãzuti în bãtãlii, ce-si asteaptã Invierea în binecuvântatul pãmânt românesc si, printr-o modestã pildã, sã scoatã din amortire resursele vitale ale neamului nostru.





| Sun | Mon | Tue | Wed | Thu | Fri | Sat |
|---|---|---|---|---|---|---|
| << < | Current | > >> | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | |||
| 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
| 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
| 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
| 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | |