Category: Mãrturii

09/30/14

CUM A FOST FOLOSITĂ PSIHIATRIA PENTRU REPRESIUNE IN COMUNISM

Permalink 05:05:05 am, Categories: Arhiva Video, Mãrturii  

Despre abzurile psihiatrice la care au fost supuşi opozanţii în timpul regimului Ceauşescu există foarte puţine documente. „Tratamentele psihiatrice administrate în mod arbitrar pot fi asimilate torturii”, a susţinut Ion Vianu, scriitor şi primul psihiatru care a semnalat abuzurile şi servilismul politic al unor medici din ţară, în cadrul unei dezbateri organizate de Centrul de Studii în Istorie Contemporană (CSIC).

Psihiatrul a arătat că în acea perioadă Securitatea nu era atotputernică şi medicii şi judecătorii se puteau opune internării unor adversari politici ai regimului, dar organul represiv al statului lucra prin intimidare. Nu rezistau decât oamenii cu un caracter mai ferm. Mulţi medici însă acceptau cererile regimului iar oameni sănătoşi internaţi în spitale psihiatrice se îmbolnăveau acolo de psihoze.

Read more! »

12/03/10

EROI UITATI: GHEORGHE GHEORGHESCU

Permalink 08:39:10 am, Categories: Mãrturii  

"Libertatea", New York. Anul I, Nr. 3, Octombrie 1982

Acum 30 de ani in urma, in anul 1952, in transeele de lupta din Coreea si-a pierdut viata un tanar compatriot roman de 22 de ani, Gheorghe Gheorghescu, unul din acei romani exilati care pentru Tara si Neamul crucificat, s'au oferit voluntar sa lupte cu arma in mana impotriva acelora care urmareau si aici, in aceasta parte a lumii, sa rapuna drepturi si libertati existente.
El se nascuse la Barlad, la 17 Septembrie 1930 si se refugiase impreuna cu tatal lui in Statele Unite spre a scapa de comunism. In tara îi ramasese mama, "in ghearele calailor", -cum spunea el. Cu gandul la ea, cu dor adanc de tara, cu nopti chinuitoare si soapte gemute care îi tremurau somnul, pentru a lupta impotriva acelora care îi terorizau mama, se inroleaza in anul 1951 in cadrul trupelor O.N.U.

Read more! »

09/22/10

22 SEPTEMBRIE 1939 - RÃSCRUCI INSÂNGERATE

Permalink 10:28:17 am, Categories: Miscarea Legionarã, Mãrturii  

Ziarul "Buna Vestire", 22 Septembrie 1940
In Constanta

Preotul Chivu Ion din Vilsoara-Cobadin, a fost impuscat de seful postului de jandarmi pe soseaua Constanta - Cobadin. Ranit numai, a incercat sa fuga dar plutonierul l-a doborât cu lovituri de pat si apoi cu focuri de revolver. Apoi l-a jefuit de bani si imbracaminte.
Il plang sotia si doi copii.
Preotul Secareanu din comuna Dulgheru a fost trecut telefonic pe lista de impuscare. Seful de post ezitand executarea ordinului, maiorul P.M. a venit personal cu masina sa-l ucida. Intre timp seful postului se decisese...
Il plang sotia si copiii.

ASTFEL DE SCENE GROAZNICE, DE LEGIONARI ASASINATI SI EXPUSI PUBLICULUI, AU AVUT LOC PE TOT CUPRINSUL ROMANIEI!...

Preotul Mocanu, tot din judetul Constanta a fost ucis in aceleasi conditii.
Toti au fost expusi in sosea cu placardele de tradatori de neam.
Au fost inmormantati fara popã si fara sicrie.
Tot in Constanta, in suburbana Bratianu a fost omorat in conditiuni necunoscute pana astazi studentul Chiriazi Constantin, secretarul sediului legionar. A fost si el expus in margine de drum.

Read more! »

09/05/10

O EVOCARE: TUDOSE POPESCU

Permalink 05:46:24 am, Categories: Miscarea Legionarã, Mãrturii  

“Curentul”, Luni, 11 Noembrie 1940 • S’au împlinit 9 ani de când un mare luptator nationalist, Tudose Popescu, a murit. Amaraciunile si suferintele îndurate în anii de miscare studenteasca l-au doborît mai înainte de a-si vedea visul cu ochii, prea de timpuriu pentru cauza romaneasca.
Tudose Popescu a fost vestitorul vremurilor noi la Cernauti. S’a alaturat din primul moment la actiunea de redesteptare nationala si el a fost cel dintâiu care a rãscolit Bucovina cotropita de dusmanul din nauntru. Ca presedinte al societatii “Arboroasa”, Tudose era idolul studentimii bucovinene. Mereu în neobosita activitate, mereu pe drumuri pentru a mentine viu, printre români, spiritul ce se nascuse, mereu în închisori.
Il vãd cu pletele lui de plães si cu ochii ca jarul. Il aud vorbind în procesul complotului studentesc din Martie 1924, cu glasul lui cumpãtat, dar nesovãielnic. Il vad în capul manifestantilor, alaturi de Capitan, de Ionel Mota si de ceilalti camarazi dupa verdictul de achitare din acest proces, pe bulevardul Academiei. Il simt lângã mine, ca altadata, cu sfatul si întelepciunea lui. Il stiu lipsit de bani, îndurând mizeria. Il vãd îmbãrbãtând studentii la Iasi. Ii aud poruncile lui de potolire a furiei studentilor, la Oradea, în fata hotelului lui Weislovitch, cel care înjunghiase un camarad. Il vãd mire la nunta ce a facut-o în pavilionul din Crangul Buzaului. Ii simt respiratia calda, când, tatã fericit, a venit sa ma anunte ca Dumnezeu i-a daruit al doilea copil. Recitesc scrisoarea doamnei Popescu prin care ma vestea ca fratele Tudose a murit. A fost primul luptator cãzut.

Read more! »

02/27/10

REVOLUTIA LUI HORIA de C-tin Stoicanescu

Permalink 03:26:28 pm, Categories: Mãrturii  

G L O A T A

Aceia ale cãror patimi si vlagã au fost creme scânteietoare în revolutiile Ardealului, sunt neînfricatii oameni de munte. Sunt oamenii vigorilor de codru. E gloata stãpânitã de elanurile sângelui si ale flãcãrilor.
Suferinta si chinul le-a fost dalta destinului care i-a cioplit aspru cum se cioplesc stâncile. Si cum sufletul le-a fost mereu mistuit de revolte ochii le strãfulgerã lumini de otele.
Asa i-a crescut asuprirea si mãretia care au trãit. Asa si-au izbãvit viata.
Trocile in care si-au frãmântat pita mizeriilor au fost si leagãne pentru noile vlãstare cari erau pita nãdejdilor in zilele de mâine.
Tãria lor a fost ca stejarul si vrerea le-a fost muntoasã.
N’au trãit sub bolti de palat, dar au respirat sub bolti de codru. Au iubit pãgân pãmântul ce li s’a furat si s’au legat fanatic de glie.
Au vietuit pe culmi, mai aproape de stele si mãretia le-a mãrit credinta.
Au fost pãrtasii grandorilor de munte si forta le-a devenit amenintãtoare.
Din pruncie, topoarele lor au despicat codri si au sfãrâmat mãruntaie de munte, de aceea, in fantezia lor s’a sãlãsluit si a crescut Strâmbã-Lemne si Sfarmã-Piatrã. Viata a devenit basm.
Sub vigoarea barbarã si mãreatã, sub tãria pe care munca si îndârjirea o fãcuse osoasã, pietroasã, patimile lor au devenit pasiune tragicã si pasiunea eroism aspru ca un cântec sãlbatic.
Când nu mai puteau rãbda asuprirea, atunci începeau rãzvrãtirile. Si revoluiiile lor nu erau din îndemnuri si teorii, ci consecintã a vietii trãite, erau scrâsnetul si furia sclavilor, cari din robia grofilor au ajuns in halucinanta robie a dorului de libertate, care nu le cerea decât patimile devenite furii si pumnii lor aspri, cari înelestati pe securi au încercat de atâtea ori sã doboare grinzile unei stãpâniri strãine. In fiecare veac au aprins de mai multe ori, culmile, si-au fãcut sã clocoteascã vãile de tumult, contra acelora ce, din tiranie, s’au jucat cu focul.
Ca descendenti ai Dacilor le-a fost parcã prin blestem hãrãzit sã-si câstige cu lancea, necontenit, dreptul la viata asprã. In veacul al XII, al XIII-lea si al XIV-lea revolutiile s’au înlãntuit atât de des, încât toatã epoca a rãmas caracterizatã prin acel “tumultus rusticorum”.

Read more! »

01/10/10

„Simt si acum frigul din Siberia“

Permalink 05:29:35 am, Categories: Mãrturii  

Are 90 de ani, locuieste la Suceava si este printre ultimii veterani de rãzboi care mai poate povesti despre prizonierat si despre deportarea în Siberia. Camarazii lui au murit la scurt timp dupã ce s-au întors acasã. Cel de-al Doilea Rãzboi Mondial l-a lãsat fãrã prieteni si tovarãsi de armã, l-a pedepsit sã stea departe de pãrinti si frati, aproape l-a condamnat la moarte, scrie Adevarul.
Gheorghe Crãciun a muncit patru ani la minele de cãrbune din lagãrul de concentrare din Siberia. Pânã sã ajungã pe mâna rusilor însã a lucrat ca transmisionist în prima linie pe front.

„Stãteam prin poduri si urmãream fiecare miscare a inamicului. Era periculos pentru mine, puteau sã mã gãseascã imediat. Am fost si rãnit de câteva ori, da’ am scãpat cu viatã. Când am auzit cã trupele rusesti au spart frontul la Iasi, am fugit spre Brodina, sã-mi vãd pãrintii pentru ultima datã», povesteste bãtrânul.
Nu a apucat sã ajungã deoarece a fost prins pe drum. Împreunã cu alti prizonieri au fost dusi pe jos în Republica Moldova, de unde au fost suiti în trenuri. „Când sã urcãm în tren, trãgeau în noi. Cine reusea sã urce, urca. Cine nu, rãmânea pe peron plin de sânge. Eram mii si ne dãdeau de mâncare peste sãrat. Ca sã ne fie sete. Apã nu ne dãdeau. Nu aveai cum sã iesi afarã sã-ti faci nevoile, le fãceai acolo», îsi aminteste cu durere bãdia Ghitã. Atunci a stiut cã rãzboiul s-a întors împotriva tuturor si cã este posibil sã nu iasã cu zile din lagãr.

Îsi sãpau singuri groapa

Soldatii îi îmbrânceau cu vârful pustilor, iar oamenii munceau pânã cãdeau morti de obosealã si frig. Dacã ajungeau la pãmânt, erau bãtuti. Însã cei mai multi au murit în minele de cãrbune, iar bãdia Ghitã îsi aminteste de acel loc ca de fundul iadului. Li se aprindeau plãmânii si mureau, iar soldatii îi îngropau în pãmântul bocnã.
Îsi aminteste cã acolo nimeni nu-si plângea mortii, moartea era ca la ea acasã. În gropile fãcute de ei în pãmântul înghetat multi rãmâneau pe veci cu hârletul în mânã. Bãtrânul povesteste cum a doua zi gãseau mormintele descoperite. Câinii din lagãr scurmau noaptea hãmesiti de foame.

Prizonierii ajungeau sã se mãnânce între ei

Dupã ce s-a întors acasã s-a cãsãtorit si si-a încropit o gospodãrie. Pãrintii îi muriserã între timp, iar camarazii de rãzboi se stingeau fiecare pe la casele lor. „Luca, un consãtean de-al meu, s-a întors dupã sase ani din Siberia, iar dupã un an de zile de libertate a murit. Mâncase numai coji de cartof fierte cu oase de animale. Unii se mâncau si între ei, nu mai exista Dumnezeu. Acum nu mai stiu pe nimeni care sã fi fost în lagãr, s-au dus toti», mãrturiseste bãdia Ghitã.
A fãcut sapte copii, patru bãieti si trei fete, si stie cã istoria nu mai poate sã-l pãcãleascã. I-a fost camarad de rãzboi în transee si de suferintã în mina de cãrbune.

Adevarul de Suceava

11/01/09

EXPERIENTE CARCERALE IN ROMÂNIA COMUNISTÃ (I)

Permalink 06:49:23 am, Categories: Miscarea Legionarã, Mãrturii  

- INTERVIU CU ADRIAN LUPESCU -

S-a nãscut la 18 Ianuarie 1925, in Brãila. Nationalitatea: românã. Religia: ortodoxã. Studii: Politehnica Bucuresti. Profesie: sublocotenent de marinã. A fost arestat pe 2 iunie 1948 sub acuzatia de activitate politicã antistatalã si condamnat la sase ani de detentie. A executat pedeapsa in închisorile Jilava, Pitesti, Gherla, Aiud si la Canal. La data interviului locuia in Brãila. Interviu realizat de Adrian Sandu la 15 Aprilie 2007. Transcrierea, tehnoredactarea si editarea interviului - Adrian Sandu. Interviul se aflã la A10-IICCR, având cota 64.

-În ce conditii ati fost arestat, vã mai amintiti?
În '48 terminasem facultatea si am fost arestat... Asta a fost toatã chestia...
-Descrieti putin momentul arestãrii.
In momentul arestãrii eram la Bucuresti, in cãminul studentesc la care sedeam; era cãminul Brigãzii Brãila, pentru cã facultãtile erau împãrtite si pe brigãzi zonale, judetene. Vã dau exemplu: erau hoteluri nationalizate si, chiar in spatele hotelului Opera, acolo era, in dosul Cismigiului. E un hotelas drãgut, asa, pe colt. Si acolo eram trei brigãzi Brãila, Cãlãrasi si Dolj. Structura acestor brigãzi era ca a brigãzilor de muncã voluntarã. Sâmbãta se faceau cursuri si duminica dimineata se mergea la santicrele Apaca, care erau santiere de muncã voluntarã ale brigãzilor de tineret, care erau si la facultãti. Si mergeam la aceste munci "voluntare".
-Si pe ce motiv v-au arestat?
Pãi, pe motive de activitate politicã interzisã. Atunci nu erau partide oficiale, erau doar neoficiale... De fapt, nici nu erau partide, sau cel putin al nostru nu era partid, cã era o miscare : Miscarea Legionarã. Si acolo eram toti cei care am fost arestati. Si ne-a luat într-o singurã searã... Arestãrile au început din 15 mai 1948 si, pe mãsurã ce fãceau cercetãrile, depistau noi filiere. "Uite, Politehnica are si la hotelul Opera"..., unde eram noi. Si luau si de acolo. Ca era de ajuns ca unul sã scrie ceva... si din fiecare declaratie din asta rezulta un nume si o adresã. Pac ! Si de la nouã nume si nouã adrese apãreau alte nume si alte adrese... Ãsta era lantul care nu se mai termina...
-Vã mai amintiti data exactã când ati fost arestat ?
Da, pe 2 iulie 1948.
-Si dupã arestare v-au dus la anchetã ?
Nu... Eu eram si militar, eram sublocotenent de marinã, aspirant cum se spunea atunci, si primele douã zile am fost tinut la închisoarea Armatei, care era la Uranus, si dupã aia am fost vãrsat la Ministerul de Interne, la subsolul 4. Stiti unde e Ministerul de Interne? Are etajele superioare si subsolul, tot cu etaje. Si tiu minte cã eu am fost la minus 4
-Cum a fost ancheta ?
Ancheta a fost foarte usoarã, pentru cã, din punct de vedere al datelor, adica nu se urmãrea atunci intrarea in amãnunte, se urmãrea sã obtinã nume, oameni. Cu cât erau mai multi oameni, cu atâta era mai bine pentru ei.
-Vã mai amintiti cine v-a anchetat ?
Parcã unu' Stãnescu, da' nu, nu sunt sigur... În orice caz, in documente apar... Daca as sta sã reiau toate documentele, ar apãrea...

Read more! »

09/21/05

Cum au fost martirizati legionarii dela Râmnicu Sãrat

Permalink 04:09:44 pm, Categories: Miscarea Legionarã, Mãrturii  

În dupã masa zilei de 21 Septembrie 1939 un plutonier de jandarmi, care comanda gãrzile de la închisoarea Râmnicu-Sãrat, le soptise celor închisi despre omorârea lui Armand Cãlinescu. Erau siguri cã deznodãmântul fatal se apropie. Li se spusese de multe ori cã cea mai micã agitatie în afarã îi va costa viata. Vor fi împuscati. Sima Simulescu vede pentru ultima datã coltul din spatele închisorii, unde el de mult prezicea cã vor fi împuscati si în care scop aranjase brazda de flori în formã de mormânt. Noaptea începe extrem de agitatã. Chiar în seara acelei zile se dubleazã gãrzile si mai ales cu soldati necunoscuti. Ba mai mult, toti devin extrem de gravi, chiar si plutonierii care mai înainte schimbau câte o vorbã cu ei. Celulele asezate pe culoarele înguste si igrasioase se pregãtesc de ceva groaznic. N’a dormit nimeni toatã noaptea. Cel mai mic zgomot îi face sã tresarã. Abia înspre ziuã, când atipise câte unul, se aud tropote de bocanci, zornãit de chei si apoi se opresc la celula inginerului Clime. Un sergent descuie zgomotos celula si un sublocotenent nou venit citeste de pe salã: “Inginerul Gheorghe Clime, sã iasã afarã!” În timp ce Ing. Clime, cu privirea lui semeatã si ochii de vultur încadrati de sprâncenele-i stufoase, îsi ducea cu demnitate trupul îmbrãcat în haine vãrgate, sublocotenentul îi aruncã o privire de fiarã nemiloasã. Toti se frãmântau nelinistiti de ce-i vor face. La vreo jumãtate de orã s’au auzit vaiete înfundate. Era glasul lui Clime desfigurat de chinuri cã abia mai puteai sã-l recunosti. Dupã altã jumãtate de orã, care a trecut greu ca un an, în care timp vaietele strãbãteau tot mai stinse, s’a auzit o rafalã de mitralierã si apoi, la câteva minute, douã gloante înãbusite care au încheiat calvarul. Toate aceste împuscãturi fiind trase în spatele închisorii, în chiar coltul prevãzut de Sima, au rãsunat asa de tare în celulele celorlalti si pe culoare, încât unii au cãzut pe paturi.

La vreo sãptãmânã a explicat un plutonier cã pe Clime l-au chinuit groaznic, i-au strãpuns mâinile cu baioneta, au tãiat din el bucãti de carne si i-au sfãrâmat apoi capul cu patul armei ca sã declare cã el a pus la cale omorârea lui Armand Cãlinescu. A suferit ca un mucenic, fãrã sã protesteze. Din când în când, câte un vaiet îi scãpa fãrã voie, dar se reculegea imediat. Vãzând cã nu îi pot smulge nici prin chinuri o infamie, l-au scos afarã. Aici, Clime, în luptã cu moartea, s’a sprijinit de sârmele ghimpate sã nu se prãbuseascã. A ridicat ochii în sus, la Dumnezeu, si a strigat: “Doamne, Doamne, facã-se voia Ta”. În acest timp, sublocotenentul care manevra mitraliera, congestionat la fatã, a început sã tragã. Când Clime s’a prãbusit la pãmânt, a rãsuflat si bestia: “Na, sã-ti arãt eu tie, sã mai strigi “Doamne, Doamne””. Acest martiraj l-a impresionat atât de mult pe plutonier, încât povestea cele de mai sus cu un fel de fior sfânt.

Din nou s’au auzit pasi pe scãri, din nou chei; s’au oprit apoi la Bãnicã Dobre si iar vocea sublocotenentului: “Sã iasã individul Bãnicã Dobre”. Ceea ce s’a si executat. Omul cât bradul, care în hainele vãrgate pãrea si mai lung, eroul din Spania, si-a urmat cãlãul fãrã murmur. De data aceasta mitraliera si cele douã gloante înãbusite cu care se asigurau cãlãii de distrugerea celui proscris au urmat mai repede. Rând pe rând au fost scosi: Ing. Aurel Serafim, Nicolae Totu, Gheorghe Istrate, Alexandru Cantacuzino, Sima Simulescu, Av. Cristian Tell, Gheorghe Furdui, Av. Mihail Polihroniade, Dr. Paul Craja si Gheorghe Apostolescu. La un moment dat nu s’au mai auzit pasii. A trecut un interval destul de lung pentru cei care îsi numãrau si clipele, dar nimica. “Oare nu ne mai împuscã pe toti? Sau ne lasã pentru mâine searã?” Socoteli de acestea îsi fãceau cei ce mai rãmãseserã înãuntru si care, în luptã cu moartea, nu-si mai puteau veni în fire. “Mai trãim sau nu mai trãim?”, se întrebau singuri si se pipãiau cu mâinile spre convingere.

Se luminase de ziuã. Dupã lumea adunatã în pietisoara din fata închisorii, pe care ei o simteau doar dupã zgomot, îsi dãdeau seama cã cei omorâti au fost expusi oprobiului public. Se aud glasuri de femei plângând si câte un tipãt de copil, dar care sunt fulgerate de strigãtele rãgusite ale jandarmilor, de înjurãturile si de insultele aduse “ticãlosilor ce au trãdat tara”. Celor dinãuntru li s’a scãzut ratia alimentarã la 4 lei si li s’a înãsprit la maxim regimul. Adicã li s’a luat dreptul de a face vreo cumpãrãturã, inclusiv tigãri, de a primi corespondentã, de a mai pãrãsi celula si de a mai lua contact unul cu altul. Au trãit sub teroarea mortii zece zile. Abia atunci s’a milostivit un plutonier sã le spuie cã ei nu vor mai fi împuscati.

*

În primãvara anului 1940, d-na Serafim, mergând la mormântul sotului ei, inginerul Serafim, care se afla în cimitirul din Râmnicu-Sãrat, a întâlnit în tren pe un domn învãtãtor din judetul Buzãu care, foarte linistit, povestea celor din compartiment cum el, care este sublocotenent în rezervã, fiind concentrat în Septembrie 1939 la închisoarea de la Râmnicu-Sãrat, a martirizat din ordinul Ministerului de Interne pe cei condamnati si detinuti aici… “Ce nu face omul pentru o bucatã de pâine?”, adãugã el, ca si cum aceste cuvinte îi erau absolut necesare si mai ales suficiente pentru linistirea constiintei lui.

Numele acestui învãtãtor era Popescu. Nu e de mirare cã soldatii români au putut sã se preteze la acte criminale, când însusi un intelectual, un învãtãtor român, poate comite asemenea acte si mai ales se poate justifica într’un mod atât de lamentabil. Între acesti cãlãi si criminalii de la drumul mare nu e decât o singurã deosebire. Cã acestia o fac în numele Statului în schimbul unei recompense, iar ceilalti împinsi de foame. “Ce nu face omul pentru o bucatã de pâine?”, poate fi scuza oricãrui criminal.

Virgil Mihãilescu
Buletin Informativ ptr. Legionari, Nr. 3, 18 August 1940

September 2017
Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat
 << <   > >>
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

MISCAREA LEGIONARÃ

Search

Misc

XML Feeds

What is this?

powered by b2evolution free blog software