Keyword(s): pãrintele

08/11/11

Ortodoxie si Nationalism în gândirea Pãrintelui Dumitru Stãniloae

Permalink 03:00:04 pm, Categories: Spiritualitate  

În multe dintre articolele scrise, pãrintele Dumitru Stãniloae abordeazã si problema raportului dintre ortodoxie si nationalism,
ca rãspuns la unele acuzatii potrivit cãrora nationalismul ar fi o grea cãdere în pãcat, ar fi pur biologic si a sfãrâmat ecumenicitatea crestinã. Argumentul principal pe care pãrintele îl aduce împotriva directiilor este învãtãtura crestinã despre ipostas. ''Ipostasul sau persoana este starea de sine a unei fiinte spirituale; e una din unitãtile unei altfel de firi, în strânsã corelatie cu celelalte unitãti, iar în cazul persoanei umane, în relatie cu Dumnezeu cel personal.'' Aplicând definitia persoanei la realitãtile concrete ale poporului român si la nevoia, fireascã, de comuniune a omului cu semenii, pãrintele aratã cã nu se poate vorbi despre nationalism ca despre o grea cãdere în pãcat. Biserica Ortodoxã Românã este nationalã. ''Calitatea nationalã este însusi umanul într-o anume formã a lui iar crestinismul national nu este pãgânism.'' Articolele care trateazã aceste probleme pot fi împãrtite în douã categorii: prima o formeazã cele scrise în anul 1937 ca rãspuns la acea disputã iscatã în presã între Radu Dragnea si Dragos Protopopescu, pe de o parte, si Nae Ionescu, pe de alta. Mãrul discordiei este raportul dintre ortodoxie si nationalism.

Read more! »

12/06/09

6 Decembrie - Ziua Sfântului Ierarh Nicolae

Permalink 08:36:54 am, Categories: Spiritualitate  

Sfântul Ierarh Nicolae este sãrbãtorit pe data de 6 Decembrie.
Cel între sfinti Pãrintele nostru Nicolae a trãit pe vremea împãratilor Diocletian si Maximilian. Mai întâi a strãlucit prin vietuire cãlugãreascã; iar pentru viata lui îmbunãtãtitã a fost fãcut arhiereu. Dar pentru cã sfântul propovãduia cu îndrãznealã credinta în Hristos a fost prins de mai-marii cetãtii, a fost bãtut si chinuit, apoi aruncat în temnitã, împreunã cu alti crestini. Când marele si binecredinciosul împãrat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împãrat al romanilor, au fost eliberati din legãturi toti cei închisi si, odatã cu acestia, si Sfântul Nicolae, care s'a dus în Mira. Nu dupã multã vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae.
Sfântul Nicolae a fãcut multe minuni asa cum aratã Istoria vietii sale. A izbãvit de la moarte pe trei bãrbati nãpãstuiti pe nedrept. Pe când acestia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau sã fie omorâti si au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit si de binefacerile ce le fãcuse cu altii, cum izbãvise de moarte pe alti trei bãrbati din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor si gata spre apãrare, s'a arãtat în vis împãratului si eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru cã a defãimat împãratului pe cei trei bãrbati, iar împãratului i-a arãtat si i-a dovedit ca bãrbatii aceia sunt nevinovati si cã din pizmã au fost pârâti cã au uneltit împotriva lui. si asa i-a izbãvit Sfântul Nicolae de la moarte.
Pe lângã acestea a fãcut încã si alte minuni. A pãstorit dumnezeieste poporul ortodox si ajungând la adânci bãtrâneti, s'a mutat cãtre Domnul.
Dar Sfântul Nicolae nici dupã moarte nu si-a uitat turma sa. Cã în fiecare zi face cu îmbelsugare bine celor ce au nevoie si-i izbãveste de tot felul de primejdii si nevoi. Cãci si acum, ca si atunci, acelasi Dumnezeu lucreazã prin sfântul Sãu minunile Sale cele fãrã de numãr.

Sfântul Ierarh Nicolae

10/30/07

Despre Sfintii inchisorilor, cu parintele Amfilohie, monahul Moise Iorgovan, Dan Puric si Razvan Codrescu (Sala Dalles, 2 Nov.)

Permalink 05:44:22 am, Categories: Spiritualitate  

Asociatia “Rost” organizeaza vineri, 2 noiembrie, incepind cu ora 17.00, la Sala Dalles din Bucuresti (Bd. Balcescu nr. 18), conferinta “Sfintii inchisorilor”. In cadrul acesteia va avea loc o dubla lansare de carte: volumul Viata Parintelui Gheorghe Calciu, dupa marturiile sale si ale altora, ingrijit la Sfinta Manastire Diaconesti (Bacau) si aparut, cu o predoslovie de IPS Bartolomeu Valeriu Anania, la Editura Christiana din Bucuresti, si volumul Sfintul inchisorilor. Marturii despre Valeriu Gafencu adunate si adnotate de monahul Moise, aparut, cu un cuvint inainte de IPS Andrei Andreicut, la Editura Reintregirea din Alba Iulia.
Vor vorbi protosinghel Anfilohie Branza (duhovnicul Manastirii Diaconesti), monahul Moise Iorgovan de la Manastirea Oasa (Alba) si actorul Dan Puric. Moderator va fi scriitorul Razvan Codrescu. Intrarea este libera.

AFISUL MANIFESTÃRII

11/24/06

COMUNICAT OFICIAL AL FAMILIEI PR. GH. CALCIU CU PRIVIRE LA SLUJBELE CARE VOR AVEA LOC IN ROMÂNIA

Permalink 03:44:55 pm, Categories: Spiritualitate  

Deoarece se vehiculeaza in presa/internet multe informatii false, neverificate, presupuneri etc., avem rugamintea sa precizam catre canalele media informatiile provenind de la familia Calciu:

Astazi, vineri 24 Noiembrie 2006, familia parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, in buna randuiala si cu binecuvantare, va facem cunoscut programul preliminar al aducerii in tara a trupului parintelui Gheorghe Calciu.
Bunul Dumnezeu a randuit ca trupul parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa sa ajunga in Romania, in ziua Sfantului Apostol Andrei, Sfant pentru care parintele nostru a avut o cinste si pretuire deosebita, legandu-l mai multe evenimente de aceasta data. Joi 30 noiembrie 2006, seara tarziu, parintele va sosi in tara dupa care va fi condus de mai multi preoti la Biserica Radu Voda a Seminarul teologic din Bucuresti, unde parintele a fost profesor mai multi ani.
Alaturi de familie avem bucuria sa va anuntam, din incredintarea si cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Nathaniell Popp, Arhiepiscop de Detroit si al Episcopiei Ortodoxe Romana din America, ca parintele va fi insotit in Romania Prea Sfintitul Irineu Duvlea, Episcop de Dearborn Heights si Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe Romana din America, de Parintele Protopop Dumitru Paun, fost elev al parintelui si de mai multi credinciosi.
Parintele va ramane la Biserica Radu Voda pana sambata dupa amiaza. Programul slujbelor pentru aceasta perioada urmeaza sa fie finalizat in urmatoarele zile. Preliminar va putem spune ca dorinta noastra ar fi ca vineri seara, 1 decembrie 2006, sa aiba loc Slujba Privegherii iar sambata dimineata, 2 decembrie 2006, sa aiba loc Sfanta Liturghie urmata de Slujba Prohodirii (inmormantarii). Slujbele vor avea loc cu participarea mai multor ierarhi si a numerosi preoti. Detalii vor fi furnizate ulterior.
Sambata 2 decembrie 2006, dupa amiaza, parintele va fi condus spre Manastirea Petru Voda. Sambata noaptea parintele va fi privegheat la Manastire urmand ca duminica 3 decembrie la pranz, dupa Sfanta Liturghie sa fie inmormantat.
Multumim Patriarhiei Romane si in mod deosebit Preafericitului Parinte Patriarh Teoctist pentru rugaciunile, grija si ajutorul acordat pentru a putea duce la bun sfarsit dorinta parintelui Gheorghe Calciu. Multumim cu smerenie Inalt Prea Sfintitului Daniel, pentru ca a raspuns cererii de binecuvantare trimise de familia parintelui. Multumim tuturor prietenilor parintelui care au ajutat la implinirea acestei dorinte dragi si stim ca parintele s-a rugat si se va ruga pentru noi toti si pentru stradaniile noastre.

Parintele a lasat trei scrisori pentru a fi deschise dupa moartea sa. Cea de fatã este prima dintre ele, a doua este cea catre familie cu indrumari privind moartea sa care s-a publicat imediat dupa trecerea sa la Domnul, iar a treia urmeaza sa se faca publica în preajma înmormîntarii din 3 decembrie 2006 si cuprinde indrumari privind ingoparea:

Scrisoarea I

Iubitii mei credinciosi,

"Dumnezeu m-a certat dar mortii nu m-a dat".
Desi eram bolnav nu m-am dus la medic ci am hotarat sa ma duc in tara sa-mi iau ramas bun pentru totdeauna de la preotii mei care mi-au fost elevi la seminar, de la neamurile mele, de la monahii si monahiile pe care iam cunoscut si de la locurile acestea in care am ingropat o comoara de sasezeci de ani de suferinta si de bucurii spirituale.
Eram sonvins ca nu ma voi mai intoarce in America si ca voi muri aici. M-a bucurat foarte mult valul de simpatie, de dragoste si de rugaciune din partea a sute si mii de persoane care m-au vizitat sau trimis vorba prin altii; si de faptul ca preoti din Bucuresti si din alte provincii ale tarii, inclusiv Bucovina au venit sa ma vada si sa siujeasca Sfantul Maslu aproape zilnic pentru mine.
Poate ca Dumnezeu a vrut sa inteleg ca ceea ce am facut eu, cu ajutorul Lui, a fost bine, si dau slava Domnului ca mi-a spulberat indoielile pe care le aveam in privinta afirmatiilor din predicile mele si a tonului lor. Aveam indoieli in privinta metodei pe care am folosit-o si stiu acum ca nu am ales-o pe cea mai buns dar Dumnezeu a deschis inimile oamenilor ca sa fie mai induratori cu mine.
In momentul in care va scriu aceasta scrisoare doctorii mi-au spus ca situatia mea s-a imbunatatit si ca aceasta este tot ce pot face ei pentru mine; ceea ce urmeaza de acum inainte tine de lnstitutul de cancer, tratament care poate da rezultate sau poate esua, dupa cum Dumnezeu a decis sorocul.
Vreau sa va marturisesc dragostea pe care o am pentru voi toti si va cer iertare pentru orice greseala am facut, ca cine poate spune ca este fara greseala?!....
Totusi va scriu aceasta scrisoare cu gandul ca daca nu voi ajunge viu in America, prin ea sa va ajunga la urechi marturisirea aceasta de dragoste si de iertare...
Dar acum vreau sa multumesc inca o data tinerilor din comitetul parohial, care cu sacrificiu si cu un curaj sfant au pomit acest proiect al construirii unei noi biserici si continua sa-l sustina in ciuda faptului ca suntem saraci si ca posibilitatea de a reusi nu este prea clara. Dar Dumnezeu va pune mila Sa si va trimite ingerii, pazitorii bisericii si pe patronul ei Sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat, crestinatorul romanilor, ca sa ne scoata din toate impasurile.
Sunt unii dintre dumneavoastra care cred despre ei ca sunt mai buni si judeca, iar acest lucru nu este ingaduit. Umilinta si smerenia sunt cheia tuturor virtutilor. Ce-ti pasa tie - spune Sfantul Apostol Pavel - daca sluga aproapelui tau sta sau cade, daca sta, pentru el sta, iar de cumva cade, pentru el cade. Cine priveste cu ochi duhovnicesc inlauntrul lui nu va zice niciodata: "eu sunt drept"; aceasta afirmatie o face vamesul; ci, cuprins de jalea pacatelor pe care le descopera intru el va spune impreuna cu Sfantul Simeon Metefrastul: "eu sunt cel mai mare pacatos".
Nimeni in lumea asta nu este fara de pacat. Unul singur este, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care n-a avut nici pacat, nici macar pravalirea spre pacat.
Scriu aceasta scrisoare cu o anumita indoiala, in sensul ca nu am certitudinea ca voi ajunge viu la Washington, nici certitudinea ca voi muri inainte de a atinge pamantul Americii. O scriu de aceea intr-un stil putin ambiguu, adica si pentru una si pentru cealalta posibilitate.
Ar trebui sa pomenesc pe fiecare dupa nume cu multumire si dragoste caci voi ati fost copiii mei iubiti si bucuria zilelor mele. Ar fi insa prea lung si ma simt obosit...
Binecuvantarea Domnului sa fie peste voi toti cu al Sau Har si cu a Sa
iubire de oameni. Amin.

Preot Gheorghe Calciu
31 octombrie 2006
Spitalul Militar Bucuresti

11/22/06

S'A STINS PÃRINTELE GHEORGHE CALCIU-DUMITREASA

Permalink 03:39:52 pm, Categories: Spiritualitate  

Intrarea in Biserica a Maicii Domnului
Marti 21 noiembrie 2006, ora 7 pm


Comunicat de presa al familiei Parintelui Gheorghe Calciu

Astazi, la praznicul Intrarii in Biserica a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, va anuntam ca parintele Calciu a trecut din Biserica Luptatoare in Biserica Biruitoare. Durerea ne cuprinde sufletele fiind o mare despartire, dar ne bucuram impreuna cu ingerii de urcarea Parintelui Calciu in ceruri.
Parintele Gheorghe ne-a lasat urmatorul testament pe care familia doreste sa il duca la indeplinire:

Indrumari pentru familie si biserica privitoare la moartea mea

Cand Dumnezeu ma va chema la El vor fi niste trepte de parcurs pentru pregatirea trupului meu spre ingropare.

Pr. GH. CALCIU

Mai intai sa stiti ca Parintele Staret al Manastirii Petru Voda, Arhimandritul Iustin Parvu ne-a acordat in cimitirul manastirii doua gropi alaturate, pentru ca asa cum am trait in viata sa fiu si-n moarte cu sotia mea Adriana, care m-a ajutat in imprejurarile grele cu un curaj pe care inainte de aceste imprejurari nici nu i l-am banuit.

La capatai va fii o singura cruce de piatra pe care vor fi scrise numele noastre, data nasterii si a decesului si un indemn catre cei care ne vor vizita mormantul sa se roage pentru noi.

Conform legilor americane trupul meu va fi depus intr-o casa mortuara care va indeplini procedurile prevazute pentru un trup care va fii transportat in Romania. Dupa spalarea profesionala facuta de casa mortuara, rugati un preot ortodox sa spele trupul cu vin si untdelemn rostind rugaciunile de cuviinta si miruindu-ma pe tot trupul. Apoi sa ma imbrace cu straiele preotesti si pe piept sa-mi puna icoana Maicii Domnului, cea sculptata in os si fixata intr-un cadru de lemn, pe care mi-a daruit-o in spital Prea Fericitul Patriarh Teoctist al Romaniei, care mi-a dat si binecuvantare pentru asta. In mana dreapta sa-mi puna sfanta cruce si metaniile primite de la Manastirea Diaconesti care vor merge cu mine in mormant.

De la aeroport din Bucuresti pana la Petru Voda sunt vreo sapte ore de mers cu masina... Prietenilor mei de o viata, ucenicilor mei si credinciosilor care ma vor insoti pe ultimul drum, le multumesc...

Dumnezeu sa le rasplateasca insutit dragostea, grija si ajutorul pe care mi l-au dat! Nu sunt in stare sa gasesc cuvinte de recunostinta pentru toate, cuvantul imi este prea slab si inima mea prea saraca ca sa pot exprima toata recunostinta mea pentru ei.

Pentru enoriasii mei las acest cuvant: Iubiti-va unii pe altii cum si Iisus ne-a iubit pe noi, ca sa se vada dintru aceasta ca suntem fii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Fiti jetrfelinici! Straduiti-va pentru zidirea bisericii! Rugati-va si milostiti-va de cei in nevoi!

Arhitectilor care au proiectat Biserica fara nici o rasplata materiala, sa le inmulteasca Dumnezeu harul, sa le rasplateasca dragostea cu care au lucrat la proiect luni de zile pentru a ajunge la cea mai desavarsita forma, prin inspiratia Duhului Sfant.

Va rog sa pastrati curata pictura bizantina, fara nici un fel de amestec cu alte influente. Numai pictura, culoare si lumina... nici o icoana in relief, nici o icoana atinsa de modernismul zilelor noastre!

Multumesc Consiliului Parohial care m-a sustinut si ajutat. Duc cu mine in mormant o dragoste uriasa pentru voi, pentru jertfa voastra, pentru sustinerea mea in fata greutatilor, a micilor neintelegeri si a propriilor mele slabiciuni.

Daca am uitat pe unii, ii rog sa ma ierte... Scriu asta pe patul spitalului, sunt slabit si fara indoiala ca mintea mea nu-i poate cuprinde astazi pe toti cei care m-au iubit si i-am iubit, dar Dumnezeu stie dragostea mea pentru toti, si-mi iarta neputinta.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu-Tatal si impartasirea Sfantului Duh, sa fie cu voi toti! Amin.

12 noiembrie 2006,
Spitalul Militar Bucuresti,

Preot Gheorghe Calciu

11/05/06

Autobiografia Preotului Arsenie Boca

Permalink 07:16:54 am, Categories: Spiritualitate  

A U T O B I O G R A F I A

Pr. Arsenie Boca

Subsemnatul m-am nãscut în 1910, Septembrie 29, în Vata de Sus, jud. Hunedoara. Scoala primarã si liceul în orãselul Brad, acelasi judet. De pe atunci mi se remarca o anumitã înclinatie spre singurãtate si spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Asa spre pildã am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele ratiunii” iscãlitã: „Boca Zian cl. IV. lic.”
La intrarea în cursul superior de liceu am rãmas orfan de tatã, care era cizmar de meserie si foarte bun pedagog cu fiul sãu. Stiu pânã astãzi cã m-a bãtut odatã pentru ca sã nu mai pierd timpul – ceea ce i-am fãgãduit cu lacrimi si n-am uitat pânã acum, si de multe ori mi-a folosit în viatã.
În cursul liceului mi-au plãcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul si muzica. Terminând liceul si luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre stiintele pozitive, dar dacã aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviatie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mã sãrãcia. Drept aceea a biruit înclinatia contemplativã, sau speculativã si în 1929 m-am înscris la Academia Teologicã din Sibiu.

În cursul teologiei mi-am vândut casa pãrinteascã spre a-mi putea continua studiile. Eram si bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor si nici nu mã înduram, întrucât era divortatã de tata iar eu eram dat tatii prin sentinta de divort, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur cã mã va da la scoalã. În timpul teologiei mi se lãmurea frumusetea chipului vietuirii cãlugãresti si doream sã mã instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura misticã a vietii. Cu prilejul acela aveam urmãtoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fãrã mine si cât mai fãrã corespondentã, ca oarecum sã mã uite si sã nu-i vie greu când va afla cã m-am cãlugãrit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumitã disciplinã austerã, care avea mai multe amãnunte greu de crezut. Asa de pildã mi-am propus ca toatã vremea teologiei sã nu fac nici o cunostintã cu fete. Ceea ce n-am reusit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngãduie si fetelor sã studieze teologia, si m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunostinte în oras am izbutit sã n-am. Asta am reusit toatã vremea teologiei, desi fãceam parte si din „Reuniunea de muzicã Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, si care era mixtã. Aveam problema vointei în stãpânirea simturilor. Mai mult chiar, mã preocupa, studiind mistica comparatã a diferitelor religii superioare, ca sã vãd prin proprie experientã, cât se întinde sfera vointei în domeniul vietii sufletesti si biologice. Mã interesa sã vãd dacã e adevãrat ce afirmã cãrtile asupra actelor reflexe, si asupra instinctelor, cã anume sunt independente de vointã si controlul constiintei. Experienta mea personalã însã mi-a dovedit cã actiunea vointei si a constiintei se poate întinde si peste instincte si actele reflexe dupã o oarecare variabilã. Mã ajutau la aceste adânciri si studiile ce le fãcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucuresti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipãrea în Revista de filosofie din Bucuresti, si-mi parveneau pe aceastã cale.
Toate acestea mã interesau sã le aflu si sã le probez în vederea cãlugãriei. Mã abtineam de la „voia în oras”, ci stam în curtea scolii cu poarta deschisã. Cu colegii nu ieseam în oras decât dacã trebuia în interesul scolii, a vreunui profesor, sau însotiti de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzicã. N-am dansat si n-am învãtat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – si mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui sã fac asa ceva.
De viata altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectã indiferentã si necunostintã. Toate preocupãrile mele erau si sunt pânã astãzi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtã de când mã stiu. Chiar numele cãlugãresc l-am ales pentru cã Avva Arsenie îsi alesese nevointa tãcerii, prin care s-a desãvârsit interior.
Teza de licentã în Academia Teologicã rezuma strãdaniile mele spre acea desãvârsire interioarã a omului, si purta titlul: „Încercãri asupra vietii duhovnicesti”. Terminam teologia prin 1933.
În vacantã mã ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit scoala. Cãci aflând Mitropolitul Nicolae Bãlan cã am talentul acesta, m-a trimis anul urmãtor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucuresti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Sirato, Costin Petrescu si Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicinã. La medicinã de multe ori nu puteam merge din cauza frãmântãrilor si grevelor studentesti, care mã supãrau pentru motivul cã pierdeam vremea si cunostintele de anatomie si antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea sã-si tinã cursul. Abia aci m-am lovit de miscãrile politice studentesti, care mi-au produs o impresie neplãcutã. În miscãri studentesti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era consideratã în cadrul Universitãtii, ci ca o scoalã aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafarã de studentii ce sã se poatã înscrie în centrul studentesc Bucuresti. Am fost complet în afarã de orice miscare studenteascã sau înscriere în vreo miscare politicã.


Vremea în Bucuresti

Am petrecut-o nelipsind de la scoalã niciodatã. Bolnav încã n-am fost, ca sã lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primãvara mergeam de la 5 dimineata si mã întorceam la internatul Radu Vodã unde locuiam, seara la cinã. Trei ani am stat la internat, ca sã fie o garantie pentru mine cã nu mã ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau si studenti legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodatã. Scoala mã absorbea total si n-aveam vreme de pierdut. (Bãtaia din copilãrie pentru a nu pierde vremea mã urmãrea ca un înger pãzitor.)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rãmânea liber acasã îl foloseam citind si discutând teologie cu încã un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Asa s-a întâmplat cã odatã, plãcându-mi foarte mult scrierea misticã a sfântului Ioan Scãrarul, am tradus-o în româneste, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în cãlugãrie.
În vremea aceea, miscarea legionarã era în toi si se discuta de ea în toate pãrtile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am gãsit înclinatie cãtre miscare. Apoi s-a întâmplat cã nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morti, Mota si Marin, am iesit cu colegi întâmplãtori prin curte pânã la trotuarul strãzii „Calea Grivitei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Cãci Academia noastrã era pe Calea Grivitei. Deci am privit o parte din convoi si pe cei doi morti. Atâta tot.
Colegi la scoalã am avut de toate soiurile si neamurile. Aveam, la alti profesori, pe unul Vulpescu; ãsta era comunist, purta cravatã rosie, însã discutii n-am avut împreunã niciodatã. Aveam coleg de clasã pe un evreu Ithoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodatã: Mãi Steinberg, tu esti evreu si eu crestin, deci ar fi sã fim unul împotriva altuia. Eu însã am sã fiu mai bun ca tine si tu n-ai sã te poti supãra pe mine, dacã în felul acesta te voi concura în viatã.
Mai pe urmã, când am citit Biblia, am vãzut cã ultima misiune mondialã e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Am terminat Belleartele cu bine, am fãcut anul de practicã, ce însã a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bãlan, în Sfântul Munte, ca sã deprind cãlugãria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetãri ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodatã sã nu poatã iesi din tarã. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obtinut pasaport de cãlãtorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura politiei din Sibiu.
Iar întrucât eram diacon, am obtinut si încuviintãrile speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului si a Atenei, precum si a celor douã guverne: român si grec, precum cã n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare cãtre desãvârsirea interioarã prin mestesugul cãlugãriei.
M-am întors în tarã la 8 Iunie 1938. Tin minte data pe aceea, cã intrând în tarã prin Moravita am vãzut drapelele românesti, de acel 8 Iunie de odatã.
De la data aceasta, pânã la Pastile anului viitor când am intrat în cãlugãrie, mi-am adunat unelte de picturã, materiale, am mai învãtat la Chisinãu cu niste mesteri rusi poleitura cu aur „cicanca”, si alte lucruri trebuitoare unui atelier de picturã.
În Vinerea Izvorului dupã Pastile anului 1939, am fost tuns în cãlugãrie primind numele Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodãria, eram primul si singurul cãlugãr la Mãnãstirea Brâncoveanu – Sâmbãta de Sus jud. Fãgãras. De picturã nu-mi mai rãmânea vreme. Al doilea an la fel. Pânã când m-am luat de grijã cã am învãtat pictura degeaba. Se întâmplã în vremea asta cã ne veneau oameni cu durerile lor si evlavie la Mãnãstire si cãlugãri. Mai intrase în cãlugãrie Pãrintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el sã primeascã preotia – eu simtindu-mã nevrednic. A primit-o. Asa au început slujbele la Mãnãstire dupã puteri.
Într-o iarnã, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalansã de oameni de toate vârstele si treptele, nãpãdindu-mã sã stau de vorbã cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit sã fac duhovnicie cu oamenii, desi nu eram preot. Stiam cã tot ce pãtesc oamenii, li se trage de pe urma greselilor sau pãcatelor. Asa m-am vãzut silit sã primesc preotia si misiunea majorã a propovãduirii lui Hristos-Dumnezeu adevãrat si Om adevãrat, precum si a sfintirii omului, ca sã aibã pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurãri s-ar afla în viatã. I-am învãtat sã fie curati fatã de oameni si fatã de Dumnezeu; sã dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetãteneascã, dajdie etc.) si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat si trup curãtit de patimi).
Despre aceastã învãtãturã, martori îmi sunt toti cei ce-au ascultat povetele cele dupã Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toti oamenii, fãrã deosebire, si viata curatã, care fac cu putintã reîntoarcerea noastrã, a împlinitorilor, iarãsi în Împãrãtia de obârsie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtã cercare a cuminteniei si a iubirii noastre, pe pãmânt, în stadia si arena vietii.
Asta îmi este toatã misiunea si rostul pe pãmânt, pentru care m-a înzestrat cu daruri – desi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate pãrtile, ca sã propovãduiesc iubirea lui Dumnezeu si sfintirea oamenilor prin iubire.
De alte gânduri si rosturi sunt strãin.
Ieromonahul Arsenie
R. Vâlcii. 17 Iulie 1945

August 2014
Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat
 << <   > >>
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

SPIRITUALITATE...

Search

Misc

XML Feeds

What is this?

powered by b2evolution free blog software