Editura Miscării
Legionare, Madrid, 1988
-
F R A G M E N T E -
UN SUPRAVIETUITOR AL PRIGOANELOR
Horia
Sima
Intre putinii camarazi de front cari au supravietuit prigoanelor
deslăntuite contra Legiunii în perioada 1938-1944, este si autorul acestor
memorii, Marin Bărbulescu.
A
apartinut Centrului Studentesc Legionar Timisoara, acelui
grup de tineri dela Politehnica din acest oras cari s'au înrolat in Miscare
de timpuriu si au adus o contriburie decisivă la răspândirea crezului legionar
in această regiune.
Când am descins in această parte a României in 1932, Banatul nu avea
decât o vagă cunostintă despre isprăvile temerare ale lui Corneliu Codreanu. Se svonea
ceva, se astepta să vină si prin măndrele sate
bănătene echipele de cămăsi verzi, cu cântacele lor duioase, in cari se
îngemânau jalea cu eroismul si nădejdea de mai bine pentru masele obidite,
dar abia după prigoana din 1933-1934 au căzut obloanele cari tineau lumea in
întuneric si s'au revărsat, ca o binecuvântare a cerului, formatiile de
tineri legionari, până in cele mai îndepărtate cătune. In câtiva ani,
1935-1937, Banatul a devenit una din cele mai puternice regiuni ale Miscării
Legionare.
Cum
spune foarte bine Marin Bărbulescu in memoriile lui, această adeziune si convertire
a maselor românesti din Banat la idealurile Miscării nu ar f i fost posibilă
fără de existenta Centrului Studentesc Legionar dela Timisoara. Oriunde era
nevoie să se înfrunte un pericol, să se pâtrundă într'un teren necunoscut,
să se elimine teama populatiei de politic să de jandarmi, se făcea apel la
grupul legionar dela Politehnică. Acestia reprezentau rezerva dură a organizariei
noastre si când apăreau studentii prin sate se schimba climatul local si toate
amenintările si oprelistile cădeau. După succesul alegerilor din 1937, când
Miscarea a obtinut 66 de locuri de deputat, a venit înghetul carlist: dictatura,
suprimarea constitutiei, disolvarea partidelor, si apoi arestarea si condamnarea
Căpitanului. In această prigoană, studentimea legionară dela Timisoara a intrat
cu aceeasi vigoare in luptă cu regimul, suferind grele pierderi. Etapele acestei
lupte si sacrificiile făcute sunt infăfisate de Marin Bărbulescu in toate
amănuntele ei tragice. Figuri de dragi camarazi au disparut in f loarea vietii
pentru totdeauna, devorate de molohul nesătios al unui regim scelerat, aflat
in slujba inamicilor patriei. Marin Bărbulescu a scăpat printr'o pură întâmplare
să nu cadă si el victimă asasinatelor din Septembrie 1939.
După scurtul popas al guvernârii
legionare, când tara reînvie din
propria ei cenuse si isi reia un nou avânt spre un viitor plin de sperante,
alt crivăt se abate asupra Legiunii: urgia antonesciană. Din nou se umplu
inchisorile de legionari si mii dintre ei îsi pierd viata, fie in fata
plutoanelor de executie fie trimisi pe front cu ordine speciale.
Marin
Bărbulescu o victimă predilectă si a acestei prigoane trebue să se ascundă.
Isbucnind războiul din răsărit, el crede, împreună cu alti camarazi, că este
o datorie a lui să se predea autoritătilor, cerând să fie trimis pe front.
Desi era liber in clandestinitate, desi putea să treacă oricând f rontiera
in Jugoslavia, ca atâtia alti legionari, Bărbulescu consideră că datoria lui
este să fie alături de acei cari îsi varsă sângele in Basarabia. Dar în loc
să fie felicitat pentru gestul său si să i se îndeplinească dorinta, e arestat
si condamnat la 6 ani inchisoare.
In tot cursul guvernării
antonesciente, el este prizonierul regimului si îsi petrece
viata îndărătul zăbrelelor. Si din această înclestare cu suferinta si
mizeria, scapă la limită, exact cum s'a întâmplat
si in
cursul prigoanei carliste. In 13 August 1944 este eliberat
din închisoare pe baza unui decret de amnistie pentru studenti. Dacă ar mai
fi intârziat cateva zile acest decret, l-ar fi prins viforul bolsevic si ar fi
rămas în închisoare ca atâtia alti camarazi, până in 1964.
Si acum ultima etapă a vietii lui in
tară. Odată eliberat, revine la Timisoara
si începe împreună cu alti studenti reorganizarea regiunii. Din nou Centrul
Studentesc Legionar Timisoara, decimat in cele două prigoane, îsi reia vechea
lui functiune, de motor al Banatului. Această actiune era cu atât mai
necesară cu cât la 23 August 1944 se anunta desprinderea României de
Germania si fraternizarea ei cu armatele sovietice. Evenimentele se succed
într'un ritm vertiginos. In scurtă vreme tancurile sovietice pătrund pela Orsova
in Banat, Nemtii nu le pot opune decât niste slabe formatiuni, la cari se
adaugă si un grup de voluntari români. Intre acestia se află si Marin
Bărbulescu. După o încercare nereusită de a pătrunde în Timisoara,
formatia mixtă germano-română se retrage spre Banatul sârbesc.
De
aici, urmăriti de puhoiul bolsevic, care se apropia de frontieră, Marin
Bărbulescu cu refugiatii români au prins ultimul tren
care pleca dela Jimbolia trecând peste Ungaria si au ajuns la Viena, sediul
guvernului national român. Pentru a treia oară se salvează la limită, când
simtea respiratia balaurului din spate. Permanent cu fata la dusman, Marin
Bărbulescu a scăpat printr'o minune din incercările prin cari a trecut. Si
dacă e azi printre noi si ne-a dăruit această carte, e mâna lui Dumnezeu,
care l-a crutat pentru a reînvia viata eroica a camarazilor lui, căzuti
pentru Neam si Cristos.
Horia Sima
CUVÂNT INAINTE
Desvoltarea Centrului Studentesc Legionar Timisoara a fost
lentă, cu multă
întârziere fată de celelalte centre studentesti, dar sigură, asa că după
1935 devine motorul de actiune in toată regiunea Banatului.
Prin tipul de organizare specific si educatia ce
si-a insusit-o, Centrul se
va prezenta matur in luptele din prigoana 1938-1940, prin elementele ce se vor
impune tuturor cari i-au cunoscut.
Sunt elementele cari au inscris pagini de istorie prin
credinta,
devotamentul si dăruirea lor.
Unii au căzut mai
devreme, inclestati in lupte cu fortele răului ce
măcinau tara si-i pregăteau mormântul; altii, eroic, pe meterezele cele mai
înaintate in războiul din răsărit, ce Neamul a dus contra molohului
moscovit, iar dacă unii au ramas in viată încă, este probabil din vointa
Divină ca ei să mărturisească pe cei dintâi.
Se vor desprinde elemente ce se ridică pe
inăltimi, alesi printre «marii anonimi», cum ar zice... un alt mare anonim, Comandantul
Legionar, Mircea Musetescu.
Numele lor s'a inscris in cartea de aur a acestui Centru
Studentesc...
Gheorghe
Constantin, Oreste Totoescu, Muica Daba, Petru Vârlan, cu numele de prigoană,
«Negru», Bumbărus Olteanu, Gheorghe Ercuta,
Ion Căpăt, Gheorghe Ferăstrău, Ion Rentea, Gheorghe Silion, Petrus
Stănescu, Ion Constantin, Streinu Dragomir, Onofrei Ungureanu, Gheorghe Fira, Nicu
Pârâu, Dumitru Crihană, Liviu Păcuraru, Virgil Gheorghiu, Alexandru Topciu, Dan
Milcoveanu, Costel Bărbulescu, Gheorghe Croitoru, Octavian Craiciovici, Constantin
Bodea, Petru Hutanu, Chiu Trifu, Ion Cioară, Leonte Cojocaru, Costică
Constantinescu, Eugen Manolescu...
Eugen
Necrelescu, depăseste acest grup prin permanenta lui căutare de a
primi loviturile in apararea celorlalti. Tumultos, ager, cu vointă fărâ a
jigni, asa 1-am cunoscut pe «Compu», cum fusese botezat de ceilalti samurai,
Fleschin, Ghită Constantin, Ungureanu Onofrei, Oreste Totoescu.
El pleacă la Politehnica din
Bucuresti, la sfârsitul anului 1937. Iată
dece Necrelescu va intra in luptele din Prigoana 38-40 in cadrul Centrului
Studentesc Bucuresti, a cărui comandă a avut-o in cadrul reorganizării ce
s'a initiat după 30 Aprilie 38.
Pleiada acestui Centru o reprezintă:
- Mircea
Dimitriu.
- Augustin
Micu.
- Petru
Fleschin.
- Alexandru
Tănase.
- Gheorghe Clement.
- Tuliu
Basiu.
- Gheorghe
Brahonschi.
Mircea Dimitriu
Originar din
Panciu, moldovean cumpănit, muncitor in câmpul ce-1
desteleneste cu toata dârzenia, făra a fi agresiv.
Prezent, făra a fi
sâcâitor, negociază constructia cu toată arta diplomatiei.
Această
aplicatie i-a atras porecla de «Macul-Rosu», lansată de Fleschin, într'un
grup de camarazi, ce asistau la desfăsurarea filmului, opera lui Alex. Dumas,
«Le Chevalier de Maison Rouge».
Veghează asupra
unitătii, prevenind orice incercare de abatere dela linia trasată.
Cu toată
modestia, roadele muncii sale le atribue mai de graba calitătii
aluatului prelucrat.
E'ste un catalizator de
potente.
Augustin Micu
Fecior de
preot, originar din finutul Dejului.
Gusti, cum îi zicea cu atata gingăsie bunul său camarad Clement, cu o fată
serafică, blând, gingas, avea eleganta luptatorului de cea mai pură rasă.
Din toată fiinta lui emana acea putere mistică ce te
invălue, te
pătrunde ca o mireasmă divină, alinându-ti orice necaz, orice suferintă.
Aceeasi senzatie de
usurare, ca o trezire la o altă viată, am avut când,
din fericire, m'am găsit in fata Părintelui Doară, din Vâlcea si in fata
Comandantului Legionar, Iordache Nicoară.
Caracterul,
munca, disciplina, credinta lui, atât religioasă cât si in
destinul legionar, impun acelor ce se apropiau de el.
Un
izvor de apa vie la care multi au reusit să se adape.
Petru Fleschin
Pentru carura
lui, blond, cu un păr scurt, cret, parcă frizat, colegii
1-au botezat «Frit». Venea de prin plaiurile Sibiului. Inteligent, muncitor,
corect, era un luptător de prima linie. Preocuparea lui pentru destinul
Legiunii o ascundea sub o mască flegmatică, gata la o glumă, la un chef cât
si la cele mai grele incercări.
Era un bun
organizator. Avea. simtul responsabilitătii de cel mai înalt ordin.
Dacă a gresit fată de
cineva, recunostea franc, fără vorbă multă,
fară explicatii.
Prin această
caracteristică, prin energia ce revărsa, atrăgea si angaja
in drumul lui ca si cum asa era firesc.
Fleschin era o locomotivă continuu sub
presiune, gata să străbată si muntii.
Alexandru Tănase
Ică, pentru toată lumea cu care a venit in contact. Originar din
Mehedinti, băiat vânjos, cu o întătisare sportivă, cu ochi mari adumbriti
de sprâncene stufoase.
Inteligent,
vioi, Ică avea o putere de muncă extraordinara. Perseverent,
cu mult bun simt, de o modestie exemplară, impune si atrage simpatiile celor
ce se găsesc in drumul lui, chiar când apriori cineva îi era ostil.
Era un excelent
luptător, viteaz, gata de a se dărui pentru a apăra pe
cei mai slabi sau mai tineri.
Primea suferinta fără să o
exteriorizeze. Intr'o continuă miscare,
dinamica lui îl duce in luptele de înăltare a Neamului pâna la ultimele
limite.
Viteaz între
viteji, Ică avea sensibilitatea omului ce jertfeste pe
altarul unui ideal.
Gheorghe Clement
Geo pentru
noi, era originar din Făgăras. De talie mai
degraba mijlocie,
apărea vânjos.
Prin firea lui
blândă, prin corectitudinea cât si devotamentul lui,
atrăgea si prietenie si respect.
Geo
era preocupat în continuu de reusita celorlalti, cu simplicitatea tăranului
sănătos, credincios si cu mult bun simt. Nimic nu-l îndepărtează dela drumul
ce si-a trasat, chiar de s'ar revărsa toate zăgazurile cerului peste el.
Tuliu Basiu
Venea dintr'o familie
modestă, adânc crestină, tatăl preot unit, in Contei, aproape de Lugoj,
Banat.
Tuliu,
înalt, prezenta o înfătisare robustă, demnă, însă nu arogantă.
Un spirit
cartezian, dublat de cel religios, avea sensibilitatea omului sobru.
Era
corect in toata acceptiunea cuvântului, cu el însusi si cu ceilalti.
Constient
de responsabilitatea istorică ce poartă, nu admitea compromisuri nici în
închisori nici in lagărele de prizonierat din Rusia si nicicând.
Gheorghe Brahonschi
Stejar
bucovinean, mucalit, tăran de cremene, cum ar fi zis poetul Aron Cotrus.
Dorul,
răscoala, viforul ce îi clocotea cu atâta ardoare in piept, le
revărsa prin doinele, horele si bătutele haiducesti, cu neintrecută
măestrie, din fluerul lui celebru, o teavă de fier.
In rezistenta contra regimului
moscovit, devine o figură legendară,
tinând piept neînfricat si tentatiilor si oprimărilor in iadul Aiud-urilor.
1. ORIGINILE CENTRULUI STUDENTESC
TIMISOARA. PRIMELE
INJGHEBĂRI LEGIONARE
Alături de celelalte
centre, Iasi, Cluj, Cernăuti, Bucuresti, de veche traditie universitară, Centrul Studentesc
Timisoara, îsi face aparitia pe
scena luptelor nationale cu multă întârziere; iar in istoria Miscării
Legionare încă si mai târziu.
In
Timisoara, cu un comert relativ bine desvoltat si cu
tendinta de a-si
mări potentialul industrial, mediul universitar s'a creat după 1925, când
s'a deschis Scoala Politehnică cu primul ei rector, matematicianul Traian
Lalescu, cred, bănătean de origine. Avea două sectii:
-Sectia de Mine si
-Sectia de
Electro-Mecanică.
După 1930 a luat fiinta si o sectie de
«Arte-Frumoase»,
dependentă de Facultatea din Cluj.
Abia
prin 1932 se ajunge la capacitatea maxima, de
400-450 de studenti înscrisi.
Frământările, luptele
nationale, la cari erau angajate de
multi ani
celelalte centre, au avut răsunet si in acest proaspăt centru universitar.
Studentii, in majoritate
desigur, erau nationalisti. Arborau culorile «cuziste»,
reminiscente depe timpul «LANC»-ului.
Câtiva dintre ei erau mai
activi, cu precadere toamna, odată cu sosirea
noilor înscrisi, in vederea alegerilor de comitet.
Intre celelalte
curente, «grupul liberal» de 30 până la 40 de membri
ce se făceau cunoscuti, in majoritate olteni, tot cu ocazia alegerilor, se
arătau in vervă, probabil pentru a justifica bursele ce primeau dela partid,
dealtfel singura lor trăsătură de unire.
Printre tinerii
ardeleni, putini se arătau a fi, după regiunea lor, fie
cu Iuliu Maniu fie cu Alexandru Vaida Voevod; însa fără organizare activă.
Printre Studentii
basarabeni, cei de origine rusă, cât si
câtiva studenti de origine maghiari se arătau, mai bine zis, încercau să activeze
sub eticheta de «progresisti».
Dar Studentii de origine
israelită?... Pur si simplu se prezentau foarte
putini si chiar de reuseau, unu-doi, rar terminau anul. Unul singur a reusit sa stea trei
ani.
Cum totul le era permis cu
bani, veneau cu recomandatii. Profesorii,
cărora le aducem omagiul nostru, erau, am zice azi, alergici 1a interventii de
orice natură si nu numai in cazul ovreilor.
Respectivii postulanti câstigau un singur
drept, acela de a fi aproape
sută in suta respinsi cu brio.
Curios, cel putin până prin 1940, este singurul centru universitar care nu
a eliberat o diploma vreunui absolvent de origine israelită.
*
Diversele comitete dela conducerea asociatiei au creat un fel de spirit
romantic, in genul celui din piesa de teatru «Heidelbergul de Altădata».
In fond, toată manifestatia lor se reducea la câteva discursuri
patriotarde cu ocazie sărbatorilor nationale, 24 Ianuarie, Ziua Unirii
Principatelor, 10 Mai, Ziua Independentii si a Regalitătii României, sau a
celor studentesti, la începutul lui Noembrie, când se făcea cu fast
primirea in Asociatia Studentilor Crestini a «bobocilor», adica
cei proaspeti veniti pe băncile universitare.
La 10
Decembrie, Ziua Studentimii, toată studentimea. română comemora,
luptele dela 1922.
O astfel de comemorare se începea cu un «Te Deum» la, catedrala
ortodoxă din cartierul Fabrica.
Dela căminul Politehnicei spre catedrală si
invers,
studentimea in coloană, având in frunte steagul trei culori, pe care era, brodat cu fir de
aur emblema Centrului, apoi membrii Comitetului cu presedintele, fiecare cu
banderola corespunzătoare functiei, urma parcursul prin centrul orasului.
Pe tot parcursul se cânta Imul
Studentesc, Pe-al Nostru Steag, etc...
si
intre ele, se scanda, asa ca un vuet... jos ji- da- nii... jos ji- da- nii...
Te-Deum-ul odată
terminat, in fata Catedralei se intona «Trăiască Regele»,
apoi Presedintele Centrului arăta semnificatia zilei ce se comemora, eventual si alti vorbitori completau importanta
zilei.
Ajunsi din nou la
Cămin, se tineau alte cuvăntari, se intindea cu veselie
si Hora Unirii, apoi toată asistenta, cu satisfactia, datoriei împlinite,
se îndrepta spre cantina, unde se servea o masa colegială.
La masa de onoare cu Presedintele Centrului se asezau
invitatii, Rectorul, Profesorii, câti acceptau.
Presedintele
aducea multumiri invitatilor, in onoarea cărora, ridica paharul in aplauzele
asistentei, se citeau telegramele trimise în numele Centrului cât si
cele primite.
Pe măsura ce ospătul se
întindea, limbile se deslegau, se cânta
si
Gaudeamus Igitur si altele la moda la ocazii vesele... intre vecinii de masă
se închegau discutii, de una, de alta, chiar si evenimentele la ordinea zilei...
Erau
putini, acei ce prelungeau «agapa» si înca mai putini, acei cari o
prelungeau in oras.
Studentii,
in majoritatea lor, aveau resurse asa de reduse ca nu puteau să-si permită
luxul chefurilor prelungite. Veniseră aici cu vointa de a-si însusi
o bună pregătire pentru a-si onora meseria aleasă.
Corpul profesoral avea un nivel destul de
ridicat. Dintre ei aduceau, cu
toată autoritatea de altfel, experienta întreprinderii ce unul sau altul
conducea. Altii aprofundau si ridicau la nivel cat mai înalt cercetările de
laborator.
Voiu aminti dintre cei mai proeminenti între 1930 si 1940:
Aurel
Cândea, de Chimie ; Ion Magheru, de Fizică ;
Ion
Cristescu, de
Termodinamică ;
Pompiliu
Nicolau, de Hidraulică ; Costică-Teodorescu, apoi Nădăsan, de
Rezistenta Materialelor ; Ion Protopopescu, de Constructii ; Lupan de Cazane,
Arhitectul Vlad de Geometrie Descriptivă ; Severineanu, de Motoare Termice ;
Baconi, de Tehnologie; Misu Ghermănescu, Mat. Sup.
Ovidiu
Tino, de Geometrie Analitică ; Andronescu, zis «Nabla», după simbolul ce
întrebuinta în lectiile de Teorie Vectorială, necesară cursului ce
ilustra, de Electrotehnica.
In
general profesorii erau apropiati de studentii lor, le impărtăsau sau cel
putin aprobau ideile lor; unii erau chiar angajati în luptele nationale.
Unul singur se declara «progresist», Ilie Murgulescu, Conferentiar.
*
Prin
1932-1933 se simte un alt suflu odată cu aparitia si începutul de afirmare
a unui grupulet de legionari, în acele timpuri sub denumirea de «gardisti»,
adică membri in Garda de Fier.
Cu
ocazia alegerilor de comitet, in Noembrie 33, afirmarea acestui grupulet surprinde
si atrage adeziuni prin seriozitatea probleinelor aduse in discutie, atât
in vederea activitatii imediate, cat si in timp, pentru a se încadra actiunii
generale a întregei studentimi române.
Ca studentii din Centrul
Timisoara, cunoscut linistit si aplecat numai
spre pregătirea profesională, să se deschidă problemelor exterioare, a
contribuit si contactul cu studentimea din celelalte centre universitare, in
timpul vacantelor sau cu ocazia congreselor studentesti, dar mai ales
necazurile, nemultumirile si mizeria din familia, satul sau orasul lor.
Din 1929 tara suferea criza
economica, acea criză teribilă ce-a sguduit
lumea intreaga. Asta nu deranja nici învârtelile oamenilor partidului la
guvern nici ghesefturile si nici afacerile veroase.
Insă bietului
român, fiecare zi îi mărea mizeria. Tot ce putea oferi
stomacurilor din ce in ce mai goale, era un bot de mămăligă ce-l muia
într'o zeamă de varza si, de nu o avea, intr'o zeamă de mujdei, adică apă
sărată, in care s'a fiert o ciuscă-două de ardei iute, eventual si un cătel de
usturoi.
De se întâmpla să aducă dela
târg, pentru copilasii înfometati, o bucătică de pâine neagră, o adevărată
sărbatoare. Cea mai mică
fârămitură era adunată cu multă religiozitate ; fiind tare ca piatra, nu
rareori cu un amestec de rumegus de lemne, ca in Maramures, la spart, se
făcea fărâmituri.
*
Când
un grup social încerca ceară dreptul la o pâine, guvernul răspundea cu dusul
de apă a pompelor puse în baterie de pompieri, ca în cazul invalizilor
si văduvelor de războiu, drept recunostinta pentru sacrificiile ce-au făcut
ca să realizeze Romania Mare. Sau a scos armata să împroaste cu rafale de
mitralieră, ca in cazul grevistilor dela atelierele căilor ferate din Grivita,
in Februarie 1933.
O singură voce se ridică in apărarea
lor, aceea a
tânărului deputat
Corneliu Zelea Codreanu, Seful Miscării Legionare, cunoscută sub denumirea
de Garda de Fier.
Citez din cartea sa
«Pentru Legionari»:
«... scârbit până in adâncul inimii de atitudinea comunistilor din
Partidul National Tărănesc, care aplaudau măsura guvernului, m'am ridicat la
tribună si am simtit de a mea datorie să vorbesc după cum urmează:
«E rău că nenorocitii de muncitori au iesit in
stradă, dar e mai rău
si de ei si de neamul nostru dacă in fata nedreptătii strigătoare la cer
n'ar iesi ci si-ar pleca resemnati capul in jug, lasând tara pe mâna unor
politicieni exploatatori»
... tin să afirm că mie, ca si tuturor oamenilor
de bun simt din această tară, nu ne este frică de comunism sau de bolsevism.
Noua ne este frica de altceva, de faptul că oamenii dela acele
ateliere nu au ce mânca; le este foame...» si in continuare: «Mie, in al
doilea rând, mi-e frica si de altceva: de setea de dreptate. Atunci D-voastră
veti trebui să satisfaceti aceste două: foamea si setea de dreptate».
Poporul necăjit de mizeria in care se scufunda zi de
zi, privea cu
amărăciune perindarea guvernelor la carma tarii, uitand repede promisiunile, si cu
câtă mărinimie, facute inainte de alegeri.
Insă, ca să ascundă si incapacitatea si afacerile veroase in cari se
înfundau acolitii lor, iar pe de alta parte ca sa multumească «influentele
binevoitoare», camarila dela palatul regal, bancherii, ale căror cadouri
rotunjeau bine veniturile, înfeodati subversiunii internationale, fiecare
guvern deslăntuia, cu furie crescândă, opresiuni si prigoane distrugătoare
contra Miscarii Legionare, adică in contra Gărzii de Fier.
Toate mijloacele de atac erau intrebuintate cu
măestrie,
calomnia lansata direct si prin presă, cea de partid si mai ales a oficinelor
iudaice.
Inscenare de procese sub tot felul de acuzatii : fabrică de bani falsi, in
solda străinilor, a lui Hitler, a Moscovei, conspiratie contra ordinei publice..., pregătire de lovitura de stat, ca să întroneze
dictatura...
2. PRIMELE
DIZOLVĂRI ALE LEGIUNII
In Ianuarie 1931, Ion
Mihalache, fiind Ministru de Interne, Partidul National-Taranesc era la guvern, printr'un Jurnal al Consiliului de Ministri
a dizolvat organizatia «Garda de Fier».
Automat, politia si jandarrneria au fost asvârlite asupra
prazii; au
confiscat arhivele si au inchis sediile, iar prin perchezitii in casele
legionarilor (gardistilor) se cauta, in ciuda realitatii, «documente
compromitătoare».
In contra tuturor
probelor, a sentintelor de achitare
unanime pronuntate
fie de Tribunal fie de Curtea de Apel fie de Curtea de Casatie, guvernul nu
numai ca nu revine asupra actului de dizolvare, ci, din contra, intensifica
masurile arbitrare de a împiedica membrii Garzii de Fier dela orice
manifestare politica si sub orice forma, folosind desigur politia sau
jandarmeria.
Apoi, si in Martie 1932, noul guvern Iorga-Argetoianu îsi va face o
onoare in a dizolva «Garda de Fier».
Căpitanul, Corneliu Zelea
Codreanu, desi deputat, ales in judetul Neamt,
in alegerile partiale in luna August 1931, sub eticheta de «Gruparea Corneliu
Zelea Codreanu», in parlament a fost împiedicat sa protesteze contra
acestei decizii, ce era flagrant in contradictie cu achitarile pronuntate de
diversele instante judecătoresti.
3. VAIDA VOEVOD PRIM
MINISTRU. MARSUL LEGIONARILOR IN ARDEAL
SI BANAT
Anul
1933 nu aduce o cât de mica îmbunatatire; guvernul Iorga-Argetoianu, zis si
guvern de tehnicieni, fusese inlocuit inca din Iunie 1932 cu un guvern condus
de marele luptator ardelean de pe timpul Austro-Ungariei, Alexandru Vaida-Voevod.
In
primăvara acestui an, 1933, o echipa de legionari, in frunte cu Nicu Constantinescu,
Tocu, Iovin, preotii Dumitrescu Borsa si Dumineca Ionescu, Adochitei, Savin...
in total vre-o 18, au plecat cu «Caprioara», camioneta lor, spre Banat si
sudul Ardealului in propaganda. Doua puncte erau inscrise in program: Resita-Banat,
si Teius-Ardeal, ca să pregătească reuniuni la cari veneau să vorbească, tânărul
deputat Corneliu Codreanu, tatăl său, profesorul Ion Zelea Codreanu, in plus,
cei din echipă: Constantinescu, Tocu sau Savin...
Au plecat cu veselie ca sa afirme determinarea lor de a indura toate
greutătile unei astfel de întreprinderi. Toti erau saraci; putinii bani ce-i
aveau dela prieteni erau necesari pentru benzina si intretinerea camionetei.
S'au botezat «Echipa Mortii».
Acesti tineri se considerau purtătorii unei
«noi credinte», cum descrie
Nicu Iancu, in versurile inchinate lor, «Echipa Mortii». Ei au simtit si
suferinta si strigătul desnădăjduit al bietului popor:
,,E jale multă'n
tară,
Căci străinul e
stăpân,
Cersetor la el acasă
A ajuns bietul
român...
Insa din ordinul subsecretarului de stat la
Interne, Armand Călinescu,
politia si jandarmeria isi fac onoarea, de a împiedica prin toate
mijloacele balada acestor tineri si mijlocul cel mai apropiat a înăbusi
orice pretentie era de a-i aresta si a deschide procese sub acuzatia de «provocări
si stricarea ordinei publice».
Justitia, pe atunci incă
independentă, atât cea dela
Arad in Iunie,
cat si cea dela Alba-Iulia, in Iulie, a trebuit să dea sentinte de achitare, deoarece probele aduse inculpau deadreptul pe
jandarmi, pentru
abuz de putere si creare de dezordine.
Ura lui Călinescu nu se impiedică de aceste
sentinte; din ordinul lui, 200 tineri, adunati in regiunea Visani ca sa construiasca un baraj de îndiguire
a apelor râului Buzău, sunt bătuti in mod barbar, apoi arestati si închisi
la Râmnicul-Sărat.
Căpitanul, Corneliu Zelea
Codreanu, Seful Miscarii Legionare, deputat
in parlamentul român, in scrisoarea de protest adresată Primului-Ministru,
Alex. Vaida Voevod, după ce a denuntat sălbăticiile autoritatilor, enuntând faptele
petrecute, a lămurit in felul următor scopul acelei tabere, citez:
«... era chemarea tineretii noastre in slujba marilor nevoi de
fapta sanatoasa...
«... era chemarea tineretii noastre in slujba marilor nevoi de acei care
îsi pot imagina că o Romanie puternică ar putea iesi din mila altora si
nu din munca noastră a tuturora»...
Toate aceste opresiuni nu fac decât să contribue in schimb la cresterea
curentului de popularitate pentru Garda de Fier. Seful ei, Corneliu Codreanu,
nu era de loc pe placul «camarilei» si cu atat mai putin al subversiumi
internationale.
4. GUVERNUL DUCA. A TREIA DIZOLVARE A
GĂRZII DE
FIER. TEROARE FĂRĂ PRECEDENT
In
Noembrie 1933 este instalat un alt guvern la cârma tării. Prim-Ministru figurează
seful partidului liberal de atunci, I. G. Duca; în sfârsit partidul
liberal a iesit din carantină, fiind iarăsi agreat de Rege.
Cei
ce nu cunosteau dedesubtul acestui «eveniment» , revenirea partidului liberal
la cârma tarii, au crezut că situatia se va îmbunătăt:i; doar lansasera
pe sub mână ideea că -de câte ori liberalii ajung la putere, aduc bani-. Probabil,
însă cu ce pret si cu ce angajamente?
Acest
nou guvern nu va, întârzia să le arate... Ca de obiceiu desfiinteazã
parlamentul si fixează noi alegeri pentru 20 Decembrie 1933.
Politia si Jandarmeria primesc consemnul de a împiedica pe legionari
(gardisti)
dela orice manifestatie sau propagandă politică.
Tensiunea creste, lumea începe să fie nelinistită ; un vânt rece
parca s'a abătut asupra tării,, se precipită o nouă prigoană contra
legionarilor, cu fiecare zi mai aspră. Se trece chiar la eliminarea directă a
persoanei umane.
La mânuirea bastoanelor, vinelor de bou, a patului de
puscă, se adaugă
focul de armă.
Studentul Virgil Teodorescu este împuscat la
Constanta, in 22 Noembrie,
in timp ce lipea afise ; asasinul, gardian public, probabil avansat, poate
chiar decorat pentru bravură.
La Iasi studentii legionari, baricadati in
camin, erau inconjurati de armată.
Din lumea care, in spatele armatei, astepta, cu înfrigurare desnodământul, soferul Nită Constantin
îsi îngădue, ce sacrilegiu?, să arunce câteva
pâini celor asediati. Acest gest crestinesc a fost sanctionat pe loc cu un
glonte, in ziua de 28 Noenrbrie.
In 9 Decembrie este asasinat Nicolae
Bălaianu, plugar din judelul Vlasca.
Goana după «gardisti» continuă cu toata
furia, totusi ei
vor reusi să depună candidaturi in 66 judete, sub eticheta de «Gruparea
Corneliu Zelea Codreanu».
In
noaptea de 9-10 Decembrie, printr'un Jurnal al Consiliului de Ministri, guvernul,
in linia celorlalte, si el dizolvă Miscarea Legionara, Garda de Fier, si,
prin alt Jurnal ulterior, Gruparea Corneliu Zelea Codreanu.
Sediile sunt închise, documentatia si arhivele confiscate, casele
legionarilor sunt răscolite, in goană după «documente compromitătoare».
Fruntasii, cel putin socotiti asa, arestati...
In
ziua de 10 Decembrie, serbata de toată studentimea română in amintirea erei
1922, după Te-Deurn, in fata Catedralei din cartierul Fabrică, presedinfele
Centrului Studentesc, Inginerul Lungu, cuzist, a adus la cunostinta studentimii
actul de dizolvare a «Gărzii de Fier», si arestarile de membri începute
în timpul noptii, pe intreaga tară, din ordinul d-lui I. G. Duca.
Cu
toată demnitatea, in modul cel mai solemn, a lansat in numele său personal
si al studentimii din Centrul Timisoara protestul lor contra actului de dizolvare
si, cu atât rnai mult, contra arestărilor arbitrare.
Aminteste că sunt garantate, prin
Constitutie, libertatea de expresie,
libertatea religioasă si libertatea politica; in consecintă, -partenenta
politică nu este un delict si, ca atare, toate arestarile trebuesc suspendate.
Pentru imediat, a propus ca toată studentimea sa se indrepte spre
Prefectura Judetului, ca o delegatie impreuna cu dânsul sa prezinte d-lui
Prefect protestul studentimii contra actului de dizolvare cât si cererea de
eliberare imediata a celor arestati.
La Prefectură, in tot timpul tratativelor,
studentii, masati in strada,
cântau cântece patriotice si intre ele lansau diverse slogane... desigur si:
«jos liberalii»... si: «jos jidanii».
După
aproape patru ore de discutie, delegatia a iesit dela Prefect. Presedintele
a adus la cunostintă că s'a obtinut eliberarea imediată a doi sau trei gardisti
ce se găseau incă la, Chestura de Politie si promisiunea de a fi eliberati
cei ce se găseau la penitenciar cat si cei dela posturile de jandarmi.
Acest succes a fost rasplătit cu urale. Apoi in
coloană, toată asistenta
s'a îndreptat spre căminul Politehnicei, la a cărui cantină s'a servit
traditionala agapă.
Tot timpul manifestatiei, grupusorul de legionari ce se remarcase in
Noembrie cu ocazia alegerilor de comitet, a fost foarte activ, reusind prin lămuriri
si argumente bine sustinute să determine întreg centrul să ia această
pozitie de protest masiv.
Desigur că, dupăce studentimea s'a linistit, in timpul noptii au fost din
nou arestati cei ce fusesera eliberati ziua. Evenimentele incep să se
precipite ; tensiunea e in crestere galopantă.
In urma acestor evenimente, consiliul profesoral
universitar, sesizat de
autoritătile superioare, nu a admis eliminarea studentilor membri in «Garda
de Fier».
La prima oră de Fizică, dupa sedinta
consiliului, profesorul Ion Magheru ne-a adus la cunostintă decizia lor si a
justificat-o in felul următor:
- Credinta politică nu este un delict ; in
consecintă, studentii nu pot fi
îndepărtati dela cursuri, dela lucrările practice, dela lucrările de laborator
si, cu atât mai putin, să fie împiedicati a se prezenta la examene.
*
Iată că evenimentele aduc la lumină că si in acest colt, de
tară, binecuvântat de Dumnezeu, sământa
legionară începe să prindă, să se
desvolte si să dea roade.
De prin 1930, profesorul de liceu, Ilie
Ghenadie, legionar cu săcusorul de pământ, animă cu alti profesori un
cenaclu, la care, cu timpul, au început
să participe si ceva studenti.
In
acest cadru, pe lângă literatură, se tratau între altele si problemele politice
la ordinea zilei. Se analiza actiunea lui Corneliu Zelea Codreanu contra comunismului,
cat si chemarea la o participare a tineretelui roman, de orice apartenena
politică, in cadrul grupării de luptă denumită «Garda de Fier».
O paranteză: Ilie Ghenadie este cel ce a determinat pe colegul sau Costi
Stoicănescu să accepte a candida pe lipsa ce s'a depus, pentru alegeri, sub
eticheta «Gruparea Corneliu Zelea Codreanu». Costi Stoicănescu apoi s'a
atasat Miscării Legionare si a devenit tribunul cunoscut, respectat si iubit
de toată lumea care a avut norocul să-l cunoască.
Intre studenti, sământa aruncată de Ilie
Ghenadie, a prins, va înflori
si va da roade sub îngrijirea si munca neobosită a lui Mircea Dimitriu.
El este primul «gardist» venit la Scoala Politehnică din
Timisoara, in anul 1932.
Astfel dupa un an, adica in toamna anului 1933, alături de Mircea Dimitriu
se găseau:
Micu Augustin.
Gheorghe Clement.
Tatu Emil.
Rentea Ion.
Dan Traian.
Dan Milcoveanu.
Ing. Novac.
Cu noua serie de studenti, venită in
Noembrie, se alătură:
- Eugen Necrelescu.
- Marin Iliescu.
- Teodor Humita.
- Nicolae Pârâu.
- Gheorghe Silion.
- Petrus Stănescu si Gheorghe Constantin.
Munca acestui grup de legionari era
îngreunată, ei insisi trebuind să-si
facă ucenicia, cum s'ar zice, de lipsa de scrieri si presă proprie.
Totusi găsesc un sprijin
în:
- Pămantul Stramosesc, singurul ziar
legionar, si când putea să apară
;
- Cuvântul Studentesc, scos de Uniunea Studentilor ;
- Calendarul, ziar al cărui director era Profesorul
universitar, Nichifor
Crainic ;
- Cuvântul, ziar condus de ganditorul si Profesor
universitar, Nae Ionescu
;
- Axa, revista la care colaborau Mihail
Polihroniade, Alexandru Constant,
Ion Vojen, Radu Gyr, Vasile Cristescu, Vasile Marin, Vladimir Dumitrescu,
pictorul Basarab, Ion Mota, grup ce apoi s'a încadrat in Miscarea Legionară...
Până
la deslăntuirea prigoanei, studentii locatari ai caminului Politehnicei se
obisnuiseră, as zice, să astepte serile de Sâmbăta si Duminecă, să asculte
marsurile si cântecele cu cari se întorcea grupul legionar dela întrunirile,
fie din oras fie din sate.
*
Anul 1933 se sfârseste sub semnul ilegalitătilor si al teroarei deslăntuite
din «ordin superion».
Incep să se cunoască, dedesubturile venirii la putere a
liberalilor. Li
s'a pus din străinătate conditia sa fie eliminat pericolul legionar.
Umilinta la care au fost supusi legionarii si familiile
lor, tara întreagă,
la ordinul bancherilor straini, a avut urmări, căci s'a călcat in picioare
toată demnitatea umană, voit si cu ură.
Trei tineri, cari trăiseră toată gama
umilintelor, Nicolae Constantinescu,
Ion Caranica si Doru Belimace, s'au ridicat năpraznic si au pedepsit pe acel
ce avea si îsi asumase toată responsabilitatea umilintelor si teroarei
declansate, pe însusi seful guvernului, I. G. Duca.
Primul Ministru, I. G. Duca a căzut sub gloantele acestor
tineri, pe
peronul gării Sinaia, in noaptea de 29-30 Decembrie 1933.
Cei trei, Nicadorii, botezati astfel de camarazii
lor, prin prescurtarea numelor, au fulgerat cu sabie de foc, pentruca istoria să inregistreze că
«încălcarea
demnitătii si umilirea fără margini a unei natii, sunt si vor fi in veci arse
cu fier rosu»...
După ce si-au îndeplinit această sacră
misiune, s'au prezentat autoritătilor,
pentru a răspunde in fata legii de actul lor... Tensiunea creste, asasinatele
continuă, se promulgă o lege prin care s'a instituit starea de asediu si încă
având efect retroactiv. In baza acestei legi, trimiterea in judecată a
revenit justitiei militare ; in opunere cu cea civilă, se sconta să se obtină
condamnări, nu numai a celor trei, ci si a intregului grup de conducere.
Studentii legionari din Centrul Timisoara, ca si ceilalti de
pretutindeni,
muncesc ca albinele să lămurească opinia publică asupra dramei la care
asista natia ; însusi Căpitanul este căutat de tot aparatul politienesc
pentru a fi asasinat.
Desigur mijloacele de presă le lipsesc. Axa,
Calendarul, Cuvântul, cari
avuseseră curajul să le ia apărarea, erau suspendate si cei doi directori,
Nichifor Crainic si Nae Ionescu, împreună cu redactia Axei, au fost încarcerati
la Jslava.
In schimb, toată presa de stânga, direct in slujba subteranei
judeo-comuniste, spumega de ură, creind astfel o psihoză de nesigurantă.
Printre politicieni si responsabili, adică inalte
autorităti, nu se
inregistrează vreun semn de protest, cu exceptia protestului ridicat in
parlament de Octavian Goga si Grigore Iunian, contra asasinatelor executate de
politie ; se descoperise trupul lui Sterie Ciumeti, asasinat pentrucă nu a
stiut sau nu a vrut să desvălue unde ar fi ascuns Corneliu Codreanu.
Cu procesul din 17 Martie 1934, Legiunea va fi
nimicită? Iata, că si
justitia militară, consiliul format din generali, intre acuzati fiind si
generalul Gheorghe Cantacuzino Grănicerul, găsind acuzatiile contra Miscării
cât si a căpeteniilor ei lipsite de orice fundament, prin sentinta de
achitare ce a pronuntat, a risipit orice îndoială.
Este ultima instantă de judecată care a refuzat orice influentă exterioară
si a dat sentintele de achitare pentru Miscare si căpeteniile ei, liber si in
profundă cunostintă asupra adevărului.
Sentintele se înscriu in lungul sir de sentinte de
achitare, pronuntate de
instantele civile pe intreg cuprinsul tării, ca dovadă că probele aduse
incriminau mai degrabă autoritătile de nerespectarea legilor.
*
Se merge către sfârsitul anului 1934 cu multă
amărăciune. Lumea îsi
revenea cu greu de sub strânsoarea teroarei ce trecuse ca un uragan
devastator...
In toamna acelui an, printre noii veniti in Centrul Legionar
Timisoara, voiu
aminti pe:
- Daba Muică, de origine bănătean, venea dela
Bucuresti, unde cred că
făcuse un an de matematici. Fusese arestat in Decembrie trecut,
când s'a ales cu o boală de piept, de care nu s'a putut vindeca până
la bâtranete.
- Petru Fleschin, botezat «Frit» de colegi pentru carura si blondeta
lui,
originar depe la Sibiu. Fusese frate de cruce, apoi incadrat in grupul legionar
din Cluj, unde urmase un an la Facultatea de Matematici.
- Totoescu Oreste, bucovinean de origine. Avea vocea putin
stinsă, dând
impresia de o intonatie nemtească. Nu pot să spun dacă pentru asta l-au
botezat «arpafleghes» , nici azi nu am inteles semnificatia. Nasul cred că a
fost tot Fleschin, după obiceiul lui.
De aici înainte, toamna, an de an, rândurile se măreau cu elemente ce
veneau din alte centre, cu fratii de cruce, cari terminând liceul, se înscriau
la Universitate, cât si cu prietenii care-si exprimau dorinta.
Prietenii era încadrati după un timp destul de lung de
pregătire. Era necesar:
- Ca fiecare să fie constient de sarcina, grea la care se
angaja, drumul legionar, fiind lung, presărat cu multe si mari greutăti, drum de sacrificii
;
- pentru o cunoastere mai profundă a
personalitătilor, defecte si calitati, dar mai ales, capacitatea de a se
transforma, de devenire spre «omul nou» .
Printre acesti prieteni deveniti legionari, încă din 1934-1935, voiu cita
pe :
- Babită Lacea, Tică Paraschivescu, Nitu
Nicolau, Ion Boeru, Ion Vanca,
Gheorghe Arcuta. Ghebhart, Romi Davidescu, dela Politehnică,
- Mărcus si Chira, dela Artele
Frumoase.
5. CONGRESUL STUDENTESC DELA CRAIOVA
In luna Aprilie 1935, cum era la inceputul vacantei de
Pasti, majoritatea
studentilor din Centrul Timisoara au participat la Congresul studentesc ce a
avut loc la Craiova.
Cei ce-au participat, nu vor uita toată viata lor acel
congres.
De câtiva ani deja începuse să se simtă schimbări profunde
în
atitudinea studentimii fată de problemele ce se desbăteau, profunzimea
desbaterilor si conceptia de ansamblu.
Este primul congres la care imensa majoritate se confirmă a fi
legionară.
Erau cunoscuti sub eticheta de «gardisti», adica membri in Garda de
Fier.
Această organizatie a fost infiintată in Iunie 1930, când Corneliu Zelea
Codreanu a lansat un manifest adresat întregului tineret român, de orice
apartenentă politică, să se unească pentru a face zid de apărare contra
pericolului ce vine din răsărit.
Cum toti legionarii au aderat la acest instrument de luptă
anticomunist,
s'au făcut cunoscuti a fi membri ai Gărzii de Fier, adică gardisti.
Congresul studentesc dela Craiova râmâne înscris cu litere de aur in
analele studentesti.
O revărsare de lumină, o feerie de culori, împerechere de minti
eminente,
luptători cu traditie, tinere vlăstare ce înfloreau si împreună oficiau pe
altarul Neamului.
Am ajuns la Craiova a treia zi a congresului, venind acasă in vacanta de
Pasti.
Dela coborîrea din tren, in gara, simt o altă atmosferă decât cea
obisnuită.
Pe
măsură ce înaintam pe drum spre casă, depe fetele lumii ce întâlneam descopeream
o multumire si speranta, o voiosie, asi zice, imbietoare. O transfigurare
ce mai simtisem în copilărie, in 1925, când toti craiovenii alergau
la gară să întâmpine trenul «cu studentii ce însoteau pe Zelea Codreanu dela
Turnu-Severin, unde fusese judecat si achitat de oamenii de omenie si buni
români».
Deslegarea enigmei am avut-o acasă, unde am găsit aceeasi atmosferă de
nestăpânită bucurie.
Cu
ce însufletire îmi vorbeau despre «tinerii nostri studenti»! Feti Frumosi
si Ilene Cosânzene, par'că veniti pe roibi înaripati, ca în basmele
ce le legănase copilăria.
In după amiaza acelei zile, mi-am îndreptat pasii spre amfiteatrul
Colegiului Carol I, unde congresul, fiind ultima zi, se pregătea să încheie
lucrările.
Piata
imensă din fata Colegiului era neîncapătoare pentru lumea care se adunase
în mare sărbătoare, în mijlocul căreia misunau costumele nationale, petale
în mii de culori, mai strălucitoare prin asistenta cămăsilor verzi.
Amfiteatrul era arhi-plin. Cu greu am reusit să intru la balcon. Feeria de
culori, evlavia cu care se ascultau conferintele, melodiile psalmodiate de
miile de piepturi, o muzică ce te pătrundea până in cea mai lăuntrică
fibră.
Acolo, acele momente, pentru mine si probabil si pentru
altii, au fost o
revelatie, un gaj pentru viitor, un drum fără întoarcere. Se adunase depe
toate meleagurile tării floarea tineretului românesc, elita luptătoare,
nădejdea de maine, o pleiadă care s'a înscris cu litere de aur in analele
studentimii române
- Traian
Cotigă,
- Gheorghe
Furdui,
- Ion
Antoniu, Pâsu,
- Serban
Milcoveanu,
- Toader
Ioras,
- Iosif
Bozântan,
- Filon Laurie,
- Prof.
Mărie,
- Emil
Bulbuc,
- Vasile
Posteucă.
6. PARTIDUL «TOTUL PENTRU
TARĂ»
Dacă anul 1934, mai precis, după marele proces, prezintă istoricului
perioada, să zicem, de armistitiu, se explica prin aceea că atât camarila, sef de filă, Magda Wolf Lupescu, botezată Elena, cât si subversiunea
internatională, in urma esecului suferit, vor revizui planul de atac si, in
timp ce vor pregăti metodic lovituri mortale, pentru a elimina pentru totdeauna
inamicul de moarte, Corneliu Codreanu, si cu el, însăsi Miscarea Legionară.
In acelasi timp, Miscarea isi leagă rănile, inaltă
rugăciuni de
multumire, construeste scoli, cămine, sanatorii... munca voluntară ce
demonstrează o altă conceptie de redresare a unei tari.
Cu anul 1935, activitatea politică este reluată in cadrul partidului «Totul
Pentru Tară», avand ca presedinte pe Generalul Gheorghe Cantacuzino
Grănicerul.
De aici înainte se prezintă un fenomen, un fel de suvoiu de multime care
măreste albia si îngroase rândurile legionare. Este o revărsare de lumină,
si dragoste pentru un viitor, la care toată lumea aspiră si pe care multimea
românească îl credea posibil numai prin acesti tineri ai lui Codreanu...
El
credea ca salvarea, din drumul ce duce Tara in prăpastie, nu poate fi asteptată
dela politicianismul veros, vândut si corupt până în măduva oaselor,
ci numai dela el însăsi, dela transformarea românului intr'alt om, «om nou»,
citez:
- un om cu calităti de erou. Un urias in mijlocul istoriei noastre, care
să lupte,
- si să biruiască impotriva dusmanilor Patriei ; lupta si biruinta sa,
trebuind sa se prelungească si dincolo, asupra inamicilor nevazuti, asupra
răului...
Iată piatra fundamentala, omul: misiunea Miscării este aceea de a crea
mediul in care să se plamădească acest erou al credintei, al muncii, al
corectitudinii, al responsabilitătii...
*
Apar reviste si ziare cari aduc in colturile cele mai îndepărtate ale
tării noutăti, evenimente din interior si din străinătate.
Se desprinde o altă conceptie, un alt spirit in tâlmăcirea evenimentelor
cât si pozitia fermă pentru asumarea responsabilitătii actelor din partea
celor ce s'au ridicat in posturi de comandă, de actele lor depinzând tot
viitorul tării.
Poetii prind cu pana lor măiastră acest nou suflu, iar muzicantii creiază
melodii ce vor tâsni din mii de piepturi, glorificând vitejia strabună si
trezind credinta si nădejdea într'un viitor demn de trecutul acestui neam.
-
Cântati, spunea Căpitanul in tabăra dela Carmen Sylva, Iulie 1935,
- cântecul deschide inima, face pe om mai bun, mai
primitor,
- hotul când
se duce la furat nu cântă, are inima impietrită,
- cântecul este
armonie...
Cu această ocazie ne-a învătat cântecul «Inainte», care, după
explicatiile Căpitanului, fusese discursul unui ofiter, prin 1917, ce a tinut
oamenilor de sub comanda lui, înainte de a pleca la atacul liniilor inamice:
Copiii mei
înaintând,
la mine luati aminte
si atâta doar s'aveti în
gând,
'nainte, tot
înainte.
-Misel nici unul nu-i din
voi,
căci ochiul meu nu
minte,
copii rusinea
e'napoi, 'napoi,
victoria e
'nainte.
*
In
timpul celor două săptămâni de vacantă, studentii au adus in familia lor noul
duh cu care se împartăsiseră la congresul dela Craiova, cât si hotărîrea
de a munci la zidirea unui viitor sigur si sănătos pentru neamul lor.
La Facultate se simte un ceva nou, mai multă aplicatie, o dorintă mai mare
de a pregăti cât mai bine lucrările si examenele de sfârsit de an. Cei mai
in vârsta parca îsi găseau cu plăcere timp ca să dea sfaturi si sa-i ajute pe tineri in pregatirea
lucrărilor.
Grupul legionar va câstiga in adâncime si se va întări prin noi
adeziuni. An de an se vor încadra elemente cari, prin munca, atitudinea
intransigenta si jertfa lor, au contribuit la înscrierea glorioasă a
Centrului Studentesc Legionar Timisoara, alături dn celelalte Centre in
Istoria Miscării Legionare.
Timpul îl impart între pregatirea profesionala, cat si educatia proprie
in cadrul cuibului sau să impărtăsească, in orase si la sate, noul crez.
De aici înainte incepe să devină un ajutor pretios organizatiei de
Timis,
ca apoi, in timp, să devină motorul regiunii Banat.
Comuniunea care se va creia între
legionarii studenti si cei din
organizatia orasului, deveniti mai apoi «Grupul Rasleti» si «Grupul
Muncitoresc»,
se va dovedi indestructibilă.
Când erau împreună, doi-trei, pe drumuri, in reuniuni, in
marsuri, in santiere
sau tabere, dece nu chiar la un chef cu bun vin, nu puteai distinge, care este
student si care este muncitor.
Se înscriu nume despre cari vom afirma ca ne-au fost
părtasi frăteste si
la bucurii si la greu, au adus aceleasi sacrificii, au murit dintre ei
împreună cu dragii lor camarazi studenti.
Citez, fără o ordine prealabilă, o parte dintre ei,
aducând omagiul
întregului grup:
- Gavrila
Brindescu,
- Ferdinand
Ghedeon,
- Pavel
Boaru,
- Ion
Popa,
-
Marcu,
- Alexandru
Cocora,
- Toader
Udrea,
-
Sabău,
-
Remetean,
- Valeriu
Galu,
-
Zăriu,
- Gheorghe
Dragomir,
- Gheorghe
Daria,
-
Pârva,
- Gheorghe
Simicin,
- Ion
Simicin,
-
Jiblea,
- Valer
Vintan,
-
Jebeleanu,
-
Văteanu,
- Vasile
Jurca,
-
Iancu Vasiu,
-
Ion Tolcea.
7. ORGANIZAREA CENTRULUl STUDENTESC LEGIONAR TIMISOARA
Din punct de vedere al organizarii, Centrul Studentesc Legionar
Timisoara,
a fost o experientă unica in tară.
Si aici unitatea de bază era cuibul. La inceput de an, adica in luna
Noeinbrie, toate elementele legionare, vechi sau noi venite in centru, erau
repartizate pe cuiburi, astfel ca majoritatea dintre ei să fie din acelasi an
scolar. Ca urmare, unitatea putea să-si aranjeze cu usurinta programul de
lucru, ca sa răspundă necesitatilor de luptă legionara.
Sefii acestor cuiburi formau un
cuib, «cuibul central».
Seful cuibului central, cat si ajutorul lui, in acelasi timp era
Seful,
respectiv Seful-ajutor, al Centrului Studentesc Legionar. Functiile de sef de
cuib, casier, etc... erau îndeplinite timp de un an.
Functiile de Sef si Sef-ajutor al cuibului central, erau indeplinite, prin
rotatie, de membrii acestui cuib, numai pe timp de o luna de zile.
Astfel oraanizat, Centrul Studentesc Legionar constituia o unitate de luptă
in cadrul Regiunii Banat. Adică nu depindea direct de comandamentul studentesc
dela Bucuresti.
Firul conducător pentru aceasta organizare, autor si
executant, fiind Mircea
Dimitriu, ajutat de Micu Augustin, era expus după cum urmează:
- Legionarul trebuie să depuna maximum de efort, atât ca
sa-si insuseasca bine
meseria ce a ales, trebuind sa fie bun in toate, adică
exemplu. Sa fie prezent in permanenta in lupta de transformare spre omul nou, a
lui însusi si a celor din jur ;
- fiecare trebuie sa sacrifice din putinul timp liber, ce-i mai
rămâne
fată de cel necesar pentru cursuri si pregătirea lucncrilor, cu atât mai
mult acel ce ocupă si îndeplineste o functie;
- ca urmare, cerându-se eforturi in plus, pentru ca sa nu fie periclitată
pregătirea profesională, se limitează in timp functia.
- Functia pe timp limitat permite fiecaruia sa o îndeplineasca, as
zice in termeni tehnici, cu maximum de randament.
In cuibul central s'au luat toate deciziile, erau discutate mijloacele,
timpul si efectivele ce trebuiau angajate pentru actiunile propuse, fie ca erau
initiative proprii sau cerute de autoritatea superioară.
Functia de Sef, respectiv Sef-ajutor, al cuibului central,
limitata numai
la o lună de zile, a permis sa faca aceasta scoala de comandă unui bun
grup de elemente.
Astfel s'a putut realiza, intr'un timp relativ scurt, o pregătire intensă a
elementelor, desvoltând calitatile personale de adaptare:
- De a fi
comandat,
- de a comanda, cât si
- simtul responsabilitatii, in angajarea de
actiuni.
La sfârsitul lunei, Seful cuibului central, inainta
Sefului de Regiune,
raportul de activitate.
Raportul
cuprindea:
- O sinteză a rapoartelor saptămânale ale sefilor de cuib ;
- o expunere scurtă a realizarii initiativelor proprii sau eventualelor
ordine primite ;
- observatii personale ;
- propunere de noi initiative si cererea de aprobare pentru executarea
lor ;
- numele legionarilor cari preluau respectiv functia de Sef,
Sef-ajutor al Centrului,
pe luna ce urma.
Tipul acesta de organizare a fost supus Sefului Regiunii Banat, Comandant
Legionar, Horia Sima care apoi a obtinut aprobarea Căpitanului.
*
Centrul Studentesc Legionar Timisoara, astfel organizat, a activat
până
la auto-dizolvarea din 1938, când s'a deslantuit o noua prigoana in contra
Miscarii Legionare.
Astfel, într'un timp relativ scurt, 1932, primul legionar venit in Centru,
Mircea Dimitriu, 1938, auto-dizolvarea a 8-10 cuiburi, s'a reusit să fie
pregătită o pleiadă de luptători ce au stat dârzi in vifornită, pe
meterezele cele mai înaintate.
Cei ce-au îndeplinit o functie, au făcut-o in toată
umilinta, constienti de obligatiile ce luau fata de camarazii lor, de unitate, de
neam.
Se rugau Dumnezeului părintilor nostri să le dea putere ca să ducă la
bun sfârsit misiunile încredintate si să fie vrednici de încrederea ce li
s'a acordat.
Putem spune cu mândrie că in Centrul Studentesc Legionar
Timisoara nu
s'au cunoscut nici certuri, nici goană după sefie, pentrucă (ei) considerau
misiunea lor ca o incercare extrem de grea.
Amintesc sefii de cuib din această perioadă, indiferent de ordinea sosirii
lor in Centru sau adeziunea lor la Miscare:
Mircea Dimitriu
Augustin Micu
Gheorghe Clement
Bibită Lacea
Tuliu Basiu
Petru Fleschin
Eugen Necrelescu
Gheorghe Constantin
Petrus Stănescu
Ion Constantin
Marin Bărbulescu
Dragomir Streinu
Daba Muică
Curuleac
Ică Tănase
Gheorghe Brahonschi
*
Educatia se făcea in cadrul cuibului, reuniune de prieteni, minimul trei,
maximum treisprezece, ce au aceleasi aspiratii si preocupări pentru viitorul
tării.
In
cuib, cel ce aspiră spre omul nou, face primii pasi de cunoastere a unei alte
lumi, a unei alte întelegeri a rostului si datoriei fiecăruia.
Dintr'un început, aici in cuib, el învată că nu are decât un
singur drept, acela de a da totul, de a sacrifica totul pentru a asigura infăptuirea
unei tări «ca soarele sfânt de pe cer».
In această tară, unde romanului i se facea educatia
capitulării, gen -capul
plecat sabia nu-l tae-, a lasitătii si a iresponsabilitatii, Căpitanul opune:
-Omul
viteaz, stăpân pe el si pe propria lui soartă,
-omul ce răspunde cu capul de actele
lui,
-si nu pregetă sa ardă cu fierel rosu miselia si
trădarea,
-omului de cafenea îi opune omul de
muncă,
-omului de învârteli si afacerist îi opene omul cinstit in toată
acceptiunea cuvântului,
-omului imberb si plin de el, îi opune omul cu bun simt floarea virtutilor
românesti, cum zicea el,
-spiritului
negativ, de vesnică nemultumire si de desbinare îi opune:
-încrederea in
sefi,
-camaraderia, acea fortă a sufletului care uneste într'o sfântă frătie
pe toti luptătorii,
-disciplina, acea fortă exterioară care armonizeazâ toate vointele in
vederea realizării aceluias scop (Vezi C. S. C., pag. 42 ed 71).
Si mai departe
spune:
- In timp ce încrederea in sefi si camaraderia vin de jos in sus,
disciplina vine de sus in jos; astfel este asigurată unitatea indispensabilă si luptei
si victoriei...
*
Sedinta de cuib, normal odată pe săptâmână, este momentul de
reculegere, de inchinare si de jertfire, de cunoastere proprie si a celorlalti.
Fiecare, aplecat in adâncul sufletului său, aduce mica lui
ofrandă, constient că se pun cărămizi la înăltarea României Noi.
Elementele dinamice, împlinind si functia de Sef (Sef de cuib sau al
cuibului central), îsi completau educatia si in sensul de comandă, de
responsabilitate pentru grupul in subordine când era să fie angajat in diverse
actiuni.
Comanda unui grup mic cere eforturi, sacrificiu de timp, insă
si
întelepciune ca să poata modela caracterele atât de diferite, pentru a
asigura întelegere si importanta unei actiuni, dar mai ales conlucrarea
unitară cu tot elanul, la implinirea ei.
Seful de cuib trebue să aibă multă răbdare, să cumpănească bine
posibilitătile fiecărui camarad, si să încerce să potentializeze
părticica aceea bună, Divină, ce este in fiecare din noi.
El va reusi, mai putin sau mai bine, pe măsura umilintei lui in fata
uriasei sarcini ce si-a luat pe umeri, dar mai ales, dăruirea si dragostea cu
care o îndeplineste.
In sistemul specific de organizare, seful unui cuib avea posibilitatea, in
cuibul central, să confrunte cu ceilalti sefi de cuib problemele ce se iveau
in unitatea lui, eventual si a altora. Se discuta solutia dată de fiecare sau
se preconiza una.
Aici, din rapoartele sefilor de cuib, se constata evolutia fiecărui
element încadrat, atât a pregatirii pe plan profesional cât si a capacitătii de a se integra
grupului.
Se
discutau, la sedintele cuibului central, noutatile culese de fiecare,
ordinele sosite dela autoritatea superioară, organizarea si executarea lor sau
a initiativelor pentru cari se obtinuse aprobare.
Planul unei actiuni era pregătit astfel, ca să fie realizat cu cel mai mic
număr de elemente, însă cu cea mai mare eficacitate. La sedintele cuibului
central, in afară de sefii cuiburilor existente, incepând cu toamna anului
1936, iau parte si cei doi vechi Sefi de cuib, Mircea Dimitriu si Augustin
Micu, proaspăt ridicati la gradul de Comandant-Ajutor Legionar, cât si Seful
grupului FDC (Frătia de Cruce) din Timisoara si imprejurimi, Onofrei
Ungureanu, originar din Bucovina, si apoi urmasul său, Dumitru Crihană,
originar din Galati.
Acestia doi au fost ridicati la gradul de Instructor Legionar, însă in
cadrul FDC.
In cadrul centrului studentesc, au mai fost ridicati la gradul de
Instructor Legionar, Petru Fleschin si Curuleac.
Seful Regiunii Banat, Horia Sima, a justificat această
putinatate de
ridicări in grad, cam in felul următor:
- Am propus pentru ridicări in grad un număr extrem de redus de legionari,
pentru a marca simbolic si trăirea fenomenului legionar si gradul de daruire, puterea de sacrificiu, ce încep să emane cu intensitate tot mai
mare in această regiune.
8. TABERE SI SANTIERE
In vara anului 1935 este o înflorire nemai întâlnită până aici de
santiere si tabere de muncă voluntară. Se fac aici o fântână, dincolo cărămizi,
fie pentru o scoală, fie pentru o casă a unei văduve sau o casă de odihnă,
in bună dispozitie si cu drag, ceiace exprimau prin cântecul «Dealul
Negru», de Misu Gaftoiu:
- Se stinge var, se scoate piatră
si din păduri se taie brazi
si'n cântece legionare,
lucrează dragii
camarazi.
Iar Stefan Curcă, seful taberii dela Chintău, lângă Cluj, unde se
făceau cărămizi, in versuri de o simplicitate rară, dă la lumină toată
filozofia taberilor:
- Clădim din zori si până'n
seară,
clădim ca'n vremuri
strămosesti,
clădim pe piatra unghiulară,
altarul vrerii
românesti...
Si bardul tineretii legionare, Radu Gyr, cu suflet de crin
si fruntea ca un
iezer carpatin, mărturiseste:
- Cu bratele suim in soare
catapetesme pentru
veac.
Le zidim din stânci,
din foc, din mare,
si dârz le tencuim cu sânge
dac.
Aici,
în tabere, adevărate universităti de educatie spre devenire a omului
nou, prin cunoasterea si respectul reciproc, tineri si bătrâni, muncitori
si intelectuali, se câstigă încrederea si se întăreste spiritul de unitate,
indispensabil in drumul ce au de străbătut pentru a clădi un viitor demn neamului
lor.
*
Astfel, in toamnă, cei câtiva cari am participat in vreuna sau alta din
tabere, am adus cu noi roadele experientii trăite, pe cari le-am împărtăsit
si celorlalti camarazi.
Nicu Pârâu a lucrat in tabăra dela Bărăteaz-Banat, initiată si
condusă de advocatul Dr. Ilie Radu, unde s'a construit o casă culturală.
Eugen Necrelescu, Petru Fleschin, Gheorghe Constantin, poate si Costică
Constantinescu, au adus noutătile din tabăra dela Chintău sub comanda celui
ce va fi printre «Decemviri», Stefan Curcă.
Petrus
Stănescu a lucrat in tabăra dela Drăgăsani, unde
se făceau cărămizi pentru Catedrală.
Ion
Constantin a participat, in luna August, în tabăra dela Carmen-Sylva,
sub comanda Căpitanului.
Eu am luat parte, in luna Iulie, in tabăra din Carmen-Sylva, apoi primele
zece zile din luna August, in tabăra dela Arnota; aici se tăia in stâncă
drum spre mânăstire. Comanda o avea Andonescu dela Iasi ; advocatul Leatu,
comanda santierul.
La Arnota am avut ocazia să-i cunosc pe Crânganu si pe cei trei
muschetari Stângă, Manta si Strugaru. Ceahlăi si Parângi, îi priveam cu toată
admiratia, feti frumosi coborîti din negura istoriei. Amintesc dela
Carmen-Sylva pe Tudose, Gh. Istrate, Caratănase, Vasile Posteucă, farmacistul
Popovici, cuartetul Hoinic, Părintele Cucuetu, Ing. Eugen Ionică, Polihroniade,
Vasile Marin, Alexandru Cantacuzino... Nicoleta Nicolescu, Lucia Trandafir,
Sofica Nicolete, Olimpia Zeana...
La Arnota am mai cunoscut pe Bozântan, Monoranu, Remus Tincoca, din grupul
iesenilor. Dintre cei originari din Oltenia, pe Zguroiu, Părintele Doara,
Victor Belici, Radu Gyr, care a venit in «inspectie» si ne-a tinut o
conferintă.
Din
cele ce mi s'au întipărit in minte si am asternut pe hârtie în «Mărturii
despre Căpitan», volum apărut cu ocazia semicentenarului Miscării, citez,
in parte, din preocupările Căpitanului, pentru educatia omului nou:
- Lupta cu noi însine si cu ceilalti este grea, lungă,
însă cu dragoste,
cu credintă, cu voie bună si strâns uniti vom birui...
- Unitatea este esentială, de vom fi uniti chiar pe drum
gresit, in iad de
vom ajunge, ne vom bate, vom învinge si vom iesi pe drumul cel bun...
-...
«Omul nou» trebuie să aibă constiinta faptelor lui. Neamul romanesc este
sătul de lipsa de răspundere, lipsa de răspundere în mânuirea banului
public sau in conducerea politică a intereselor vitale...
- Dacă ai gresit trebue să
plătesti...
El insista ca fiecare legionar să dea toată atentia si să măsoare bine
consecintele actelor sale, pentrucă poate angaja chiar răspunderea grupului de
care apartine, si, după caz, chiar răspunderea întregei organizatii legionare. De
aceea, astfel:
-
«Sper că: niciun legionar nu se va face vinovat de un astfel de act necugetat.
-... Legionarul angajează Legiunea prin actele lui, fată de care trebuie
să răspundă...»
Marin
BÃRBULESCU