Editura Miscãrii Legionare, Madrid, 1988

- F R A G M E N T E -

UN SUPRAVIETUITOR AL PRIGOANELOR

Horia Sima

 

Intre putinii camarazi de front cari au supravietuit prigoanelor deslãntuite contra Legiunii în perioada 1938-1944, este si autorul acestor memorii, Marin Bãrbulescu.

A apartinut Centrului Studentesc Legionar Timisoara, acelui grup de tineri dela Politehnica din acest oras cari s'au înrolat in Miscare de timpuriu si au adus o contriburie decisivã la rãspândirea crezului legionar in aceastã regiune.

Când am descins in aceastã parte a României in 1932, Banatul nu avea decât o vagã cunostintã despre isprãvile temerare ale lui Corneliu Codreanu. Se svonea ceva, se astepta sã vinã si prin mãndrele sate bãnãtene echipele de cãmãsi verzi, cu cântacele lor duioase, in cari se îngemânau jalea cu eroismul si nãdejdea de mai bine pentru masele obidite, dar abia dupã prigoana din 1933-1934 au cãzut obloanele cari tineau lumea in întuneric si s'au revãrsat, ca o binecuvântare a cerului, formatiile de tineri legionari, pânã in cele mai îndepãrtate cãtune. In câtiva ani, 1935-1937, Banatul a devenit una din cele mai puternice regiuni ale Miscãrii Legionare.

Cum spune foarte bine Marin Bãrbulescu in memoriile lui, aceastã adeziune si convertire a maselor românesti din Banat la idealurile Miscãrii nu ar f i fost posibilã fãrã de existenta Centrului Studentesc Legionar dela Timisoara. Oriunde era nevoie sã se înfrunte un pericol, sã se pâtrundã într'un teren necunoscut, sã se elimine teama populatiei de politic sã de jandarmi, se fãcea apel la grupul legionar dela Politehnicã. Acestia reprezentau rezerva durã a organizariei noastre si când apãreau studentii prin sate se schimba climatul local si toate amenintãrile si oprelistile cãdeau. Dupã succesul alegerilor din 1937, când Miscarea a obtinut 66 de locuri de deputat, a venit înghetul carlist: dictatura, suprimarea constitutiei, disolvarea partidelor, si apoi arestarea si condamnarea Cãpitanului. In aceastã prigoanã, studentimea legionarã dela Timisoara a intrat cu aceeasi vigoare in luptã cu regimul, suferind grele pierderi. Etapele acestei lupte si sacrificiile fãcute sunt infãfisate de Marin Bãrbulescu in toate amãnuntele ei tragice. Figuri de dragi camarazi au disparut in f loarea vietii pentru totdeauna, devorate de molohul nesãtios al unui regim scelerat, aflat in slujba inamicilor patriei. Marin Bãrbulescu a scãpat printr'o purã întâmplare sã nu cadã si el victimã asasinatelor din Septembrie 1939.

Dupã scurtul popas al guvernârii legionare, când tara reînvie din propria ei cenuse si isi reia un nou avânt spre un viitor plin de sperante, alt crivãt se abate asupra Legiunii: urgia antonescianã. Din nou se umplu inchisorile de legionari si mii dintre ei îsi pierd viata, fie in fata plutoanelor de executie fie trimisi pe front cu ordine speciale.

Marin Bãrbulescu o victimã predilectã si a acestei prigoane trebue sã se ascundã. Isbucnind rãzboiul din rãsãrit, el crede, împreunã cu alti camarazi, cã este o datorie a lui sã se predea autoritãtilor, cerând sã fie trimis pe front. Desi era liber in clandestinitate, desi putea sã treacã oricând f rontiera in Jugoslavia, ca atâtia alti legionari, Bãrbulescu considerã cã datoria lui este sã fie alãturi de acei cari îsi varsã sângele in Basarabia. Dar în loc sã fie felicitat pentru gestul sãu si sã i se îndeplineascã dorinta, e arestat si condamnat la 6 ani inchisoare.

In tot cursul guvernãrii antonesciente, el este prizonierul regimului si îsi petrece viata îndãrãtul zãbrelelor. Si din aceastã înclestare cu suferinta si mizeria, scapã la limitã, exact cum s'a întâmplat si in cursul prigoanei carliste. In 13 August 1944 este eliberat din închisoare pe baza unui decret de amnistie pentru studenti. Dacã ar mai fi intârziat cateva zile acest decret, l-ar fi prins viforul bolsevic si ar fi rãmas în închisoare ca atâtia alti camarazi, pânã in 1964.

Si acum ultima etapã a vietii lui in tarã. Odatã eliberat, revine la Timisoara si începe împreunã cu alti studenti reorganizarea regiunii. Din nou Centrul Studentesc Legionar Timisoara, decimat in cele douã prigoane, îsi reia vechea lui functiune, de motor al Banatului. Aceastã actiune era cu atât mai necesarã cu cât la 23 August 1944 se anunta desprinderea României de Germania si fraternizarea ei cu armatele sovietice. Evenimentele se succed într'un ritm vertiginos. In scurtã vreme tancurile sovietice pãtrund pela Orsova in Banat, Nemtii nu le pot opune decât niste slabe formatiuni, la cari se adaugã si un grup de voluntari români. Intre acestia se aflã si Marin Bãrbulescu. Dupã o încercare nereusitã de a pãtrunde în Timisoara, formatia mixtã germano-românã se retrage spre Banatul sârbesc.

De aici, urmãriti de puhoiul bolsevic, care se apropia de frontierã, Marin Bãrbulescu cu refugiatii români au prins ultimul tren care pleca dela Jimbolia trecând peste Ungaria si au ajuns la Viena, sediul guvernului national român. Pentru a treia oarã se salveazã la limitã, când simtea respiratia balaurului din spate. Permanent cu fata la dusman, Marin Bãrbulescu a scãpat printr'o minune din incercãrile prin cari a trecut. Si dacã e azi printre noi si ne-a dãruit aceastã carte, e mâna lui Dumnezeu, care l-a crutat pentru a reînvia viata eroica a camarazilor lui, cãzuti pentru Neam si Cristos.

Horia Sima

 

CUVÂNT  INAINTE

 

Desvoltarea Centrului Studentesc Legionar Timisoara a fost lentã, cu multã întârziere fatã de celelalte centre studentesti, dar sigurã, asa cã dupã 1935 devine motorul de actiune in toatã regiunea Banatului.

Prin tipul de organizare specific si educatia ce si-a insusit-o, Centrul se va prezenta matur in luptele din prigoana 1938-1940, prin elementele ce se vor impune tuturor cari i-au cunoscut.

Sunt elementele cari au inscris pagini de istorie prin credinta, devotamentul si dãruirea lor.

Unii au cãzut mai devreme, inclestati in lupte cu fortele rãului ce mãcinau tara si-i pregãteau mormântul; altii, eroic, pe meterezele cele mai înaintate in rãzboiul din rãsãrit, ce Neamul a dus contra molohului moscovit, iar dacã unii au ramas in viatã încã, este probabil din vointa Divinã ca ei sã mãrturiseascã pe cei dintâi.

Se vor desprinde elemente ce se ridicã pe inãltimi, alesi printre «marii anonimi», cum ar zice... un alt mare anonim, Comandantul Legionar, Mircea Musetescu.

Numele lor s'a inscris in cartea de aur a acestui Centru Studentesc...

Gheorghe Constantin, Oreste Totoescu, Muica Daba, Petru Vârlan, cu numele de prigoanã, «Negru», Bumbãrus Olteanu, Gheorghe Ercuta, Ion Cãpãt, Gheorghe Ferãstrãu, Ion Rentea, Gheorghe Silion, Petrus Stãnescu, Ion Constantin, Streinu Dragomir, Onofrei Ungureanu, Gheorghe Fira, Nicu Pârâu, Dumitru Crihanã, Liviu Pãcuraru, Virgil Gheorghiu, Alexandru Topciu, Dan Milcoveanu, Costel Bãrbulescu, Gheorghe Croitoru, Octavian Craiciovici, Constantin Bodea, Petru Hutanu, Chiu Trifu, Ion Cioarã, Leonte Cojocaru, Costicã Constantinescu, Eugen Manolescu...

Eugen Necrelescu, depãseste acest grup prin permanenta lui cãutare de a primi loviturile in apararea celorlalti. Tumultos, ager, cu vointã fãrâ a jigni, asa 1-am cunoscut pe «Compu», cum fusese botezat de ceilalti samurai, Fleschin, Ghitã Constantin, Ungureanu Onofrei, Oreste Totoescu.

El pleacã la Politehnica din Bucuresti, la sfârsitul anului 1937. Iatã dece Necrelescu va intra in luptele din Prigoana 38-40 in cadrul Centrului Studentesc Bucuresti, a cãrui comandã a avut-o in cadrul reorganizãrii ce s'a initiat dupã 30 Aprilie 38.

Pleiada acestui Centru o reprezintã:

- Mircea Dimitriu. 

- Augustin Micu. 

- Petru Fleschin.

- Alexandru Tãnase. 

- Gheorghe Clement. 

- Tuliu Basiu.

- Gheorghe Brahonschi.

Mircea Dimitriu

 

Originar din Panciu, moldovean cumpãnit, muncitor in câmpul ce-1 desteleneste cu toata dârzenia, fãra a fi agresiv.

Prezent, fãra a fi sâcâitor, negociazã constructia cu toatã arta diplomatiei.

Aceastã aplicatie i-a atras porecla de «Macul-Rosu», lansatã de Fleschin, într'un grup de camarazi, ce asistau la desfãsurarea filmului, opera lui Alex. Dumas, «Le Chevalier de Maison Rouge».

Vegheazã asupra unitãtii, prevenind orice incercare de abatere dela linia trasatã.

Cu toatã modestia, roadele muncii sale le atribue mai de graba calitãtii aluatului prelucrat.

E'ste un catalizator de potente.

 

Augustin Micu

 

Fecior de preot, originar din finutul Dejului.

Gusti, cum îi zicea cu atata gingãsie bunul sãu camarad Clement, cu o fatã seraficã, blând, gingas, avea eleganta luptatorului de cea mai purã rasã.

Din toatã fiinta lui emana acea putere misticã ce te invãlue, te pãtrunde ca o mireasmã divinã, alinându-ti orice necaz, orice suferintã.

Aceeasi senzatie de usurare, ca o trezire la o altã viatã, am avut când, din fericire, m'am gãsit in fata Pãrintelui Doarã, din Vâlcea si in fata Comandantului Legionar, Iordache Nicoarã.

Caracterul, munca, disciplina, credinta lui, atât religioasã cât si in destinul legionar, impun acelor ce se apropiau de el.

Un izvor de apa vie la care multi au reusit sã se adape.

 

Petru Fleschin

 

Pentru carura lui, blond, cu un pãr scurt, cret, parcã frizat, colegii 1-au botezat «Frit». Venea de prin plaiurile Sibiului. Inteligent, muncitor, corect, era un luptãtor de prima linie. Preocuparea lui pentru destinul Legiunii o ascundea sub o mascã flegmaticã, gata la o glumã, la un chef cât si la cele mai grele incercãri.

Era un bun organizator. Avea. simtul responsabilitãtii de cel mai înalt ordin.

Dacã a gresit fatã de cineva, recunostea franc, fãrã vorbã multã, farã explicatii.

Prin aceastã caracteristicã, prin energia ce revãrsa, atrãgea si angaja in drumul lui ca si cum asa era firesc.

Fleschin era o locomotivã continuu sub presiune, gata sã strãbatã si muntii.

 

Alexandru Tãnase

 

Icã, pentru toatã lumea cu care a venit in contact. Originar din Mehedinti, bãiat vânjos, cu o întãtisare sportivã, cu ochi mari adumbriti de sprâncene stufoase.

Inteligent, vioi, Icã avea o putere de muncã extraordinara. Perseverent, cu mult bun simt, de o modestie exemplarã, impune si atrage simpatiile celor ce se gãsesc in drumul lui, chiar când apriori cineva îi era ostil.

Era un excelent luptãtor, viteaz, gata de a se dãrui pentru a apãra pe cei mai slabi sau mai tineri.

Primea suferinta fãrã sã o exteriorizeze. Intr'o continuã miscare, dinamica lui îl duce in luptele de înãltare a Neamului pâna la ultimele limite.

Viteaz între viteji, Icã avea sensibilitatea omului ce jertfeste pe altarul unui ideal.

 

Gheorghe Clement

 

Geo pentru noi, era originar din Fãgãras. De talie mai degraba mijlocie, apãrea vânjos.

Prin firea lui blândã, prin corectitudinea cât si devotamentul lui, atrãgea si prietenie si respect.

Geo era preocupat în continuu de reusita celorlalti, cu simplicitatea tãranului sãnãtos, credincios si cu mult bun simt. Nimic nu-l îndepãrteazã dela drumul ce si-a trasat, chiar de s'ar revãrsa toate zãgazurile cerului peste el.

 

Tuliu Basiu

 

Venea dintr'o familie modestã, adânc crestinã, tatãl preot unit, in Contei, aproape de Lugoj, Banat.

Tuliu, înalt, prezenta o înfãtisare robustã, demnã, însã nu arogantã.

Un spirit cartezian, dublat de cel religios, avea sensibilitatea omului sobru.

Era corect in toata acceptiunea cuvântului, cu el însusi si cu ceilalti.

Constient de responsabilitatea istoricã ce poartã, nu admitea compromisuri nici în închisori nici in lagãrele de prizonierat din Rusia si nicicând.

Gheorghe Brahonschi

Stejar bucovinean, mucalit, tãran de cremene, cum ar fi zis poetul Aron Cotrus.

Dorul, rãscoala, viforul ce îi clocotea cu atâta ardoare in piept, le revãrsa prin doinele, horele si bãtutele haiducesti, cu neintrecutã mãestrie, din fluerul lui celebru, o teavã de fier.

In rezistenta contra regimului moscovit, devine o figurã legendarã, tinând piept neînfricat si tentatiilor si oprimãrilor in iadul Aiud-urilor.

 

1. ORIGINILE CENTRULUI STUDENTESC TIMISOARA. PRIMELE INJGHEBÃRI LEGIONARE

 

Alãturi de celelalte centre, Iasi, Cluj, Cernãuti, Bucuresti, de veche traditie universitarã, Centrul Studentesc Timisoara, îsi face aparitia pe scena luptelor nationale cu multã întârziere; iar in istoria Miscãrii Legionare încã si mai târziu.

In Timisoara, cu un comert relativ bine desvoltat si cu tendinta de a-si mãri potentialul industrial, mediul universitar s'a creat dupã 1925, când s'a deschis Scoala Politehnicã cu primul ei rector, matematicianul Traian Lalescu, cred, bãnãtean de origine. Avea douã sectii:

-Sectia de Mine si

-Sectia de Electro-Mecanicã.

Dupã 1930 a luat fiinta si o sectie de «Arte-Frumoase», dependentã de Facultatea din Cluj.

Abia prin 1932 se ajunge la capacitatea maxima, de 400-450 de studenti înscrisi.

Frãmântãrile, luptele nationale, la cari erau angajate de multi ani celelalte centre, au avut rãsunet si in acest proaspãt centru universitar.

Studentii, in majoritate desigur, erau nationalisti. Arborau culorile «cuziste», reminiscente depe timpul «LANC»-ului.

Câtiva dintre ei erau mai activi, cu precadere toamna, odatã cu sosirea noilor înscrisi, in vederea alegerilor de comitet.

Intre celelalte curente, «grupul liberal» de 30 pânã la 40 de membri ce se fãceau cunoscuti, in majoritate olteni, tot cu ocazia alegerilor, se arãtau in vervã, probabil pentru a justifica bursele ce primeau dela partid, dealtfel singura lor trãsãturã de unire.

Printre tinerii ardeleni, putini se arãtau a fi, dupã regiunea lor, fie cu Iuliu Maniu fie cu Alexandru Vaida Voevod; însa fãrã organizare activã.

Printre Studentii basarabeni, cei de origine rusã, cât si câtiva studenti de origine maghiari se arãtau, mai bine zis, încercau sã activeze sub eticheta de «progresisti».

Dar Studentii de origine israelitã?... Pur si simplu se prezentau foarte putini si chiar de reuseau, unu-doi, rar terminau anul. Unul singur a reusit sa stea trei ani.

Cum totul le era permis cu bani, veneau cu recomandatii. Profesorii, cãrora le aducem omagiul nostru, erau, am zice azi, alergici 1a interventii de orice naturã si nu numai in cazul ovreilor.

Respectivii postulanti câstigau un singur drept, acela de a fi aproape sutã in suta respinsi cu brio.

Curios, cel putin pânã prin 1940, este singurul centru universitar care nu a eliberat o diploma vreunui absolvent de origine israelitã.

 

*

 

Diversele comitete dela conducerea asociatiei au creat un fel de spirit romantic, in genul celui din piesa de teatru «Heidelbergul de Altãdata».

In fond, toatã manifestatia lor se reducea la câteva discursuri patriotarde cu ocazie sãrbatorilor nationale, 24 Ianuarie, Ziua Unirii Principatelor, 10 Mai, Ziua Independentii si a Regalitãtii României, sau a celor studentesti, la începutul lui Noembrie, când se fãcea cu fast primirea in Asociatia Studentilor Crestini a «bobocilor», adica cei proaspeti veniti pe bãncile universitare.

La 10 Decembrie, Ziua Studentimii, toatã studentimea. românã comemora, luptele dela 1922.

O astfel de comemorare se începea cu un «Te Deum» la, catedrala ortodoxã din cartierul Fabrica.

Dela cãminul Politehnicei spre catedralã si invers, studentimea in coloanã, având in frunte steagul trei culori, pe care era, brodat cu fir de aur emblema Centrului, apoi membrii Comitetului cu presedintele, fiecare cu banderola corespunzãtoare functiei, urma parcursul prin centrul orasului.

Pe tot parcursul se cânta Imul Studentesc, Pe-al Nostru Steag, etc... si intre ele, se scanda, asa ca un vuet... jos ji- da- nii... jos ji- da- nii...

Te-Deum-ul odatã terminat, in fata Catedralei se intona «Trãiascã Regele», apoi Presedintele Centrului arãta semnificatia zilei ce se comemora, eventual si alti vorbitori completau importanta zilei.

Ajunsi din nou la Cãmin, se tineau alte cuvãntari, se intindea cu veselie si Hora Unirii, apoi toatã asistenta, cu satisfactia, datoriei împlinite, se îndrepta spre cantina, unde se servea o masa colegialã.

La masa de onoare cu Presedintele Centrului se asezau invitatii, Rectorul, Profesorii, câti acceptau.

Presedintele aducea multumiri invitatilor, in onoarea cãrora, ridica paharul in aplauzele asistentei, se citeau telegramele trimise în numele Centrului cât si cele primite.

Pe mãsura ce ospãtul se întindea, limbile se deslegau, se cânta si Gaudeamus Igitur si altele la moda la ocazii vesele... intre vecinii de masã se închegau discutii, de una, de alta, chiar si evenimentele la ordinea zilei...

Erau putini, acei ce prelungeau «agapa» si înca mai putini, acei cari o prelungeau in oras.

Studentii, in majoritatea lor, aveau resurse asa de reduse ca nu puteau sã-si permitã luxul chefurilor prelungite. Veniserã aici cu vointa de a-si însusi o bunã pregãtire pentru a-si onora meseria aleasã.

Corpul profesoral avea un nivel destul de ridicat. Dintre ei aduceau, cu toatã autoritatea de altfel, experienta întreprinderii ce unul sau altul conducea. Altii aprofundau si ridicau la nivel cat mai înalt cercetãrile de laborator.

Voiu aminti dintre cei mai proeminenti între 1930 si 1940:

Aurel Cândea, de Chimie ; Ion Magheru, de Fizicã ; 

Ion Cristescu, de Termodinamicã ;

Pompiliu Nicolau, de Hidraulicã ; Costicã-Teodorescu, apoi Nãdãsan, de Rezistenta Materialelor ; Ion Protopopescu, de Constructii ; Lupan de Cazane, Arhitectul Vlad de Geometrie Descriptivã ; Severineanu, de Motoare Termice ; Baconi, de Tehnologie; Misu Ghermãnescu, Mat. Sup.

Ovidiu Tino, de Geometrie Analiticã ; Andronescu, zis «Nabla», dupã simbolul ce întrebuinta în lectiile de Teorie Vectorialã, necesarã cursului ce ilustra, de Electrotehnica.

In general profesorii erau apropiati de studentii lor, le impãrtãsau sau cel putin aprobau ideile lor; unii erau chiar angajati în luptele nationale. Unul singur se declara «progresist», Ilie Murgulescu, Conferentiar.

 

*

 

Prin 1932-1933 se simte un alt suflu odatã cu aparitia si începutul de afirmare a unui grupulet de legionari, în acele timpuri sub denumirea de «gardisti», adicã membri in Garda de Fier.

Cu ocazia alegerilor de comitet, in Noembrie 33, afirmarea acestui grupulet surprinde si atrage adeziuni prin seriozitatea probleinelor aduse in discutie, atât in vederea activitatii imediate, cat si in timp, pentru a se încadra actiunii generale a întregei studentimi române.

Ca studentii din Centrul Timisoara, cunoscut linistit si aplecat numai spre pregãtirea profesionalã, sã se deschidã problemelor exterioare, a contribuit si contactul cu studentimea din celelalte centre universitare, in timpul vacantelor sau cu ocazia congreselor studentesti, dar mai ales necazurile, nemultumirile si mizeria din familia, satul sau orasul lor.

Din 1929 tara suferea criza economica, acea crizã teribilã ce-a sguduit lumea intreaga. Asta nu deranja nici învârtelile oamenilor partidului la guvern nici ghesefturile si nici afacerile veroase.

Insã bietului român, fiecare zi îi mãrea mizeria. Tot ce putea oferi stomacurilor din ce in ce mai goale, era un bot de mãmãligã ce-l muia într'o zeamã de varza si, de nu o avea, intr'o zeamã de mujdei, adicã apã sãratã, in care s'a fiert o ciuscã-douã de ardei iute, eventual si un cãtel de usturoi.

De se întâmpla sã aducã dela târg, pentru copilasii înfometati, o bucãticã de pâine neagrã, o adevãratã sãrbatoare. Cea mai micã fârãmiturã era adunatã cu multã religiozitate ; fiind tare ca piatra, nu rareori cu un amestec de rumegus de lemne, ca in Maramures, la spart, se fãcea fãrâmituri.

 

*

 

Când un grup social încerca cearã dreptul la o pâine, guvernul rãspundea cu dusul de apã a pompelor puse în baterie de pompieri, ca în cazul invalizilor si vãduvelor de rãzboiu, drept recunostinta pentru sacrificiile ce-au fãcut ca sã realizeze Romania Mare. Sau a scos armata sã împroaste cu rafale de mitralierã, ca in cazul grevistilor dela atelierele cãilor ferate din Grivita, in Februarie 1933.

O singurã voce se ridicã in apãrarea lor, aceea a tânãrului deputat Corneliu Zelea Codreanu, Seful Miscãrii Legionare, cunoscutã sub denumirea de Garda de Fier.

Citez din cartea sa «Pentru Legionari»:

«... scârbit pânã in adâncul inimii de atitudinea comunistilor din Partidul National Tãrãnesc, care aplaudau mãsura guvernului, m'am ridicat la tribunã si am simtit de a mea datorie sã vorbesc dupã cum urmeazã:

«E rãu cã nenorocitii de muncitori au iesit in stradã, dar e mai rãu si de ei si de neamul nostru dacã in fata nedreptãtii strigãtoare la cer n'ar iesi ci si-ar pleca resemnati capul in jug, lasând tara pe mâna unor politicieni exploatatori» ... tin sã afirm cã mie, ca si tuturor oamenilor de bun simt din aceastã tarã, nu ne este fricã de comunism sau de bolsevism. Noua ne este frica de altceva, de faptul cã oamenii dela acele ateliere nu au ce mânca; le este foame...» si in continuare: «Mie, in al doilea rând, mi-e frica si de altceva: de setea de dreptate. Atunci D-voastrã veti trebui sã satisfaceti aceste douã: foamea si setea de dreptate».

Poporul necãjit de mizeria in care se scufunda zi de zi, privea cu amãrãciune perindarea guvernelor la carma tarii, uitand repede promisiunile, si cu câtã mãrinimie, facute inainte de alegeri.

Insã, ca sã ascundã si incapacitatea si afacerile veroase in cari se înfundau acolitii lor, iar pe de alta parte ca sa multumeascã «influentele binevoitoare», camarila dela palatul regal, bancherii, ale cãror cadouri rotunjeau bine veniturile, înfeodati subversiunii internationale, fiecare guvern deslãntuia, cu furie crescândã, opresiuni si prigoane distrugãtoare contra Miscarii Legionare, adicã in contra Gãrzii de Fier.

Toate mijloacele de atac erau intrebuintate cu mãestrie, calomnia lansata direct si prin presã, cea de partid si mai ales a oficinelor iudaice. Inscenare de procese sub tot felul de acuzatii : fabricã de bani falsi, in solda strãinilor, a lui Hitler, a Moscovei, conspiratie contra ordinei publice..., pregãtire de lovitura de stat, ca sã întroneze dictatura...

 

2. PRIMELE DIZOLVÃRI ALE LEGIUNII

 

In Ianuarie 1931, Ion Mihalache, fiind Ministru de Interne, Partidul National-Taranesc era la guvern, printr'un Jurnal al Consiliului de Ministri a dizolvat organizatia «Garda de Fier».

Automat, politia si jandarrneria au fost asvârlite asupra prazii; au confiscat arhivele si au inchis sediile, iar prin perchezitii in casele legionarilor (gardistilor) se cauta, in ciuda realitatii, «documente compromitãtoare».

In contra tuturor probelor, a sentintelor de achitare unanime pronuntate fie de Tribunal fie de Curtea de Apel fie de Curtea de Casatie, guvernul nu numai ca nu revine asupra actului de dizolvare, ci, din contra, intensifica masurile arbitrare de a împiedica membrii Garzii de Fier dela orice manifestare politica si sub orice forma, folosind desigur politia sau jandarmeria.

Apoi, si in Martie 1932, noul guvern Iorga-Argetoianu îsi va face o onoare in a dizolva «Garda de Fier».

Cãpitanul, Corneliu Zelea Codreanu, desi deputat, ales in judetul Neamt, in alegerile partiale in luna August 1931, sub eticheta de «Gruparea Corneliu Zelea Codreanu», in parlament a fost împiedicat sa protesteze contra acestei decizii, ce era flagrant in contradictie cu achitarile pronuntate de diversele instante judecãtoresti.

 

3. VAIDA VOEVOD PRIM MINISTRU. MARSUL LEGIONARILOR IN ARDEAL SI BANAT

 

Anul 1933 nu aduce o cât de mica îmbunatatire; guvernul Iorga-Argetoianu, zis si guvern de tehnicieni, fusese inlocuit inca din Iunie 1932 cu un guvern condus de marele luptator ardelean de pe timpul Austro-Ungariei, Alexandru Vaida-Voevod.

In primãvara acestui an, 1933, o echipa de legionari, in frunte cu Nicu Constantinescu, Tocu, Iovin, preotii Dumitrescu Borsa si Dumineca Ionescu, Adochitei, Savin... in total vre-o 18, au plecat cu «Caprioara», camioneta lor, spre Banat si sudul Ardealului in propaganda. Doua puncte erau inscrise in program: Resita-Banat, si Teius-Ardeal, ca sã pregãteascã reuniuni la cari veneau sã vorbeascã, tânãrul deputat Corneliu Codreanu, tatãl sãu, profesorul Ion Zelea Codreanu, in plus, cei din echipã: Constantinescu, Tocu sau Savin...

Au plecat cu veselie ca sa afirme determinarea lor de a indura toate greutãtile unei astfel de întreprinderi. Toti erau saraci; putinii bani ce-i aveau dela prieteni erau necesari pentru benzina si intretinerea camionetei. S'au botezat «Echipa Mortii».

Acesti tineri se considerau purtãtorii unei «noi credinte», cum descrie Nicu Iancu, in versurile inchinate lor, «Echipa Mortii». Ei au simtit si suferinta si strigãtul desnãdãjduit al bietului popor:

,,E jale multã'n tarã, 

Cãci strãinul e stãpân, 

Cersetor la el acasã

A ajuns bietul român...

Insa din ordinul subsecretarului de stat la Interne, Armand Cãlinescu, politia si jandarmeria isi fac onoarea, de a împiedica prin toate mijloacele balada acestor tineri si mijlocul cel mai apropiat a înãbusi orice pretentie era de a-i aresta si a deschide procese sub acuzatia de «provocãri si stricarea ordinei publice».

Justitia, pe atunci incã independentã, atât cea dela Arad in Iunie, cat si cea dela Alba-Iulia, in Iulie, a trebuit sã dea sentinte de achitare, deoarece probele aduse inculpau deadreptul pe jandarmi, pentru abuz de putere si creare de dezordine.

Ura lui Cãlinescu nu se impiedicã de aceste sentinte; din ordinul lui, 200 tineri, adunati in regiunea Visani ca sa construiasca un baraj de îndiguire a apelor râului Buzãu, sunt bãtuti in mod barbar, apoi arestati si închisi la Râmnicul-Sãrat.

Cãpitanul, Corneliu Zelea Codreanu, Seful Miscarii Legionare, deputat in parlamentul român, in scrisoarea de protest adresatã Primului-Ministru, Alex. Vaida Voevod, dupã ce a denuntat sãlbãticiile autoritatilor, enuntând faptele petrecute, a lãmurit in felul urmãtor scopul acelei tabere, citez:

«... era chemarea tineretii noastre in slujba marilor nevoi de fapta sanatoasa...

«... era chemarea tineretii noastre in slujba marilor nevoi de acei care îsi pot imagina cã o Romanie puternicã ar putea iesi din mila altora si nu din munca noastrã a tuturora»...

Toate aceste opresiuni nu fac decât sã contribue in schimb la cresterea curentului de popularitate pentru Garda de Fier. Seful ei, Corneliu Codreanu, nu era de loc pe placul «camarilei» si cu atat mai putin al subversiumi internationale.

 

4. GUVERNUL DUCA. A TREIA DIZOLVARE A GÃRZII DE FIER. TEROARE FÃRÃ PRECEDENT

 

In Noembrie 1933 este instalat un alt guvern la cârma tãrii. Prim-Ministru figureazã seful partidului liberal de atunci, I. G. Duca; în sfârsit partidul liberal a iesit din carantinã, fiind iarãsi agreat de Rege.

Cei ce nu cunosteau dedesubtul acestui «eveniment» , revenirea partidului liberal la cârma tarii, au crezut cã situatia se va îmbunãtãt:i; doar lansasera pe sub mânã ideea cã -de câte ori liberalii ajung la putere, aduc bani-. Probabil, însã cu ce pret si cu ce angajamente?

Acest nou guvern nu va, întârzia sã le arate... Ca de obiceiu desfiinteazã parlamentul si fixeazã noi alegeri pentru 20 Decembrie 1933.

Politia si Jandarmeria primesc consemnul de a împiedica pe legionari (gardisti) dela orice manifestatie sau propagandã politicã.

Tensiunea creste, lumea începe sã fie nelinistitã ; un vânt rece parca s'a abãtut asupra tãrii,, se precipitã o nouã prigoanã contra legionarilor, cu fiecare zi mai asprã. Se trece chiar la eliminarea directã a persoanei umane.

La mânuirea bastoanelor, vinelor de bou, a patului de puscã, se adaugã focul de armã.

Studentul Virgil Teodorescu este împuscat la Constanta, in 22 Noembrie, in timp ce lipea afise ; asasinul, gardian public, probabil avansat, poate chiar decorat pentru bravurã.

La Iasi studentii legionari, baricadati in camin, erau inconjurati de armatã. Din lumea care, in spatele armatei, astepta, cu înfrigurare desnodãmântul, soferul Nitã Constantin îsi îngãdue, ce sacrilegiu?, sã arunce câteva pâini celor asediati. Acest gest crestinesc a fost sanctionat pe loc cu un glonte, in ziua de 28 Noenrbrie.

In 9 Decembrie este asasinat Nicolae Bãlaianu, plugar din judelul Vlasca.

Goana dupã «gardisti» continuã cu toata furia, totusi ei vor reusi sã depunã candidaturi in 66 judete, sub eticheta de «Gruparea Corneliu Zelea Codreanu».

In noaptea de 9-10 Decembrie, printr'un Jurnal al Consiliului de Ministri, guvernul, in linia celorlalte, si el dizolvã Miscarea Legionara, Garda de Fier, si, prin alt Jurnal ulterior, Gruparea Corneliu Zelea Codreanu.

Sediile sunt închise, documentatia si arhivele confiscate, casele legionarilor sunt rãscolite, in goanã dupã «documente compromitãtoare». Fruntasii, cel putin socotiti asa, arestati...

In ziua de 10 Decembrie, serbata de toatã studentimea românã in amintirea erei 1922, dupã Te-Deurn, in fata Catedralei din cartierul Fabricã, presedinfele Centrului Studentesc, Inginerul Lungu, cuzist, a adus la cunostinta studentimii actul de dizolvare a «Gãrzii de Fier», si arestarile de membri începute în timpul noptii, pe intreaga tarã, din ordinul d-lui I. G. Duca.

Cu toatã demnitatea, in modul cel mai solemn, a lansat in numele sãu personal si al studentimii din Centrul Timisoara protestul lor contra actului de dizolvare si, cu atât rnai mult, contra arestãrilor arbitrare.

Aminteste cã sunt garantate, prin Constitutie, libertatea de expresie, libertatea religioasã si libertatea politica; in consecintã, -partenenta politicã nu este un delict si, ca atare, toate arestarile trebuesc suspendate.

Pentru imediat, a propus ca toatã studentimea sa se indrepte spre Prefectura Judetului, ca o delegatie impreuna cu dânsul sa prezinte d-lui Prefect protestul studentimii contra actului de dizolvare cât si cererea de eliberare imediata a celor arestati.

La Prefecturã, in tot timpul tratativelor, studentii, masati in strada, cântau cântece patriotice si intre ele lansau diverse slogane... desigur si: «jos liberalii»... si: «jos jidanii».

Dupã aproape patru ore de discutie, delegatia a iesit dela Prefect. Presedintele a adus la cunostintã cã s'a obtinut eliberarea imediatã a doi sau trei gardisti ce se gãseau incã la, Chestura de Politie si promisiunea de a fi eliberati cei ce se gãseau la penitenciar cat si cei dela posturile de jandarmi.

Acest succes a fost rasplãtit cu urale. Apoi in coloanã, toatã asistenta s'a îndreptat spre cãminul Politehnicei, la a cãrui cantinã s'a servit traditionala agapã.

Tot timpul manifestatiei, grupusorul de legionari ce se remarcase in Noembrie cu ocazia alegerilor de comitet, a fost foarte activ, reusind prin lãmuriri si argumente bine sustinute sã determine întreg centrul sã ia aceastã pozitie de protest masiv.

Desigur cã, dupãce studentimea s'a linistit, in timpul noptii au fost din nou arestati cei ce fusesera eliberati ziua. Evenimentele incep sã se precipite ; tensiunea e in crestere galopantã.

In urma acestor evenimente, consiliul profesoral universitar, sesizat de autoritãtile superioare, nu a admis eliminarea studentilor membri in «Garda de Fier».

La prima orã de Fizicã, dupa sedinta consiliului, profesorul Ion Magheru ne-a adus la cunostintã decizia lor si a justificat-o in felul urmãtor:

- Credinta politicã nu este un delict ; in consecintã, studentii nu pot fi îndepãrtati dela cursuri, dela lucrãrile practice, dela lucrãrile de laborator si, cu atât mai putin, sã fie împiedicati a se prezenta la examene.

 

*

 

Iatã cã evenimentele aduc la luminã cã si in acest colt, de tarã, binecuvântat de Dumnezeu, sãmânta legionarã începe sã prindã, sã se desvolte si sã dea roade.

De prin 1930, profesorul de liceu, Ilie Ghenadie, legionar cu sãcusorul de pãmânt, animã cu alti profesori un cenaclu, la care, cu timpul, au început sã participe si ceva studenti.

In acest cadru, pe lângã literaturã, se tratau între altele si problemele politice la ordinea zilei. Se analiza actiunea lui Corneliu Zelea Codreanu contra comunismului, cat si chemarea la o participare a tineretelui roman, de orice apartenena politicã, in cadrul grupãrii de luptã denumitã «Garda de Fier».

O parantezã: Ilie Ghenadie este cel ce a determinat pe colegul sau Costi Stoicãnescu sã accepte a candida pe lipsa ce s'a depus, pentru alegeri, sub eticheta «Gruparea Corneliu Zelea Codreanu». Costi Stoicãnescu apoi s'a atasat Miscãrii Legionare si a devenit tribunul cunoscut, respectat si iubit de toatã lumea care a avut norocul sã-l cunoascã.

Intre studenti, sãmânta aruncatã de Ilie Ghenadie, a prins, va înflori si va da roade sub îngrijirea si munca neobositã a lui Mircea Dimitriu.

El este primul «gardist» venit la Scoala Politehnicã din Timisoara, in anul 1932.

Astfel dupa un an, adica in toamna anului 1933, alãturi de Mircea Dimitriu se gãseau:

Micu Augustin. 

Gheorghe Clement. 

Tatu Emil. 

Rentea Ion.

Dan Traian. 

Dan Milcoveanu. 

Ing. Novac.

Cu noua serie de studenti, venitã in Noembrie, se alãturã:

- Eugen Necrelescu. 

- Marin Iliescu.

- Teodor Humita. 

- Nicolae Pârâu. 

- Gheorghe Silion. 

- Petrus Stãnescu si Gheorghe Constantin.

Munca acestui grup de legionari era îngreunatã, ei insisi trebuind sã-si facã ucenicia, cum s'ar zice, de lipsa de scrieri si presã proprie.

Totusi gãsesc un sprijin în:

- Pãmantul Stramosesc, singurul ziar legionar, si când putea sã aparã ;

- Cuvântul Studentesc, scos de Uniunea Studentilor ;

- Calendarul, ziar al cãrui director era Profesorul universitar, Nichifor Crainic ;

- Cuvântul, ziar condus de ganditorul si Profesor universitar, Nae Ionescu ;

- Axa, revista la care colaborau Mihail Polihroniade, Alexandru Constant, Ion Vojen, Radu Gyr, Vasile Cristescu, Vasile Marin, Vladimir Dumitrescu, pictorul Basarab, Ion Mota, grup ce apoi s'a încadrat in Miscarea Legionarã...

Pânã la deslãntuirea prigoanei, studentii locatari ai caminului Politehnicei se obisnuiserã, as zice, sã astepte serile de Sâmbãta si Duminecã, sã asculte marsurile si cântecele cu cari se întorcea grupul legionar dela întrunirile, fie din oras fie din sate.

 

*

 

Anul 1933 se sfârseste sub semnul ilegalitãtilor si al teroarei deslãntuite din «ordin superion».

Incep sã se cunoascã, dedesubturile venirii la putere a liberalilor. Li s'a pus din strãinãtate conditia sa fie eliminat pericolul legionar.

Umilinta la care au fost supusi legionarii si familiile lor, tara întreagã, la ordinul bancherilor straini, a avut urmãri, cãci s'a cãlcat in picioare toatã demnitatea umanã, voit si cu urã.

Trei tineri, cari trãiserã toatã gama umilintelor, Nicolae Constantinescu, Ion Caranica si Doru Belimace, s'au ridicat nãpraznic si au pedepsit pe acel ce avea si îsi asumase toatã responsabilitatea umilintelor si teroarei declansate, pe însusi seful guvernului, I. G. Duca.

Primul Ministru, I. G. Duca a cãzut sub gloantele acestor tineri, pe peronul gãrii Sinaia, in noaptea de 29-30 Decembrie 1933.

Cei trei, Nicadorii, botezati astfel de camarazii lor, prin prescurtarea numelor, au fulgerat cu sabie de foc, pentruca istoria sã inregistreze cã «încãlcarea demnitãtii si umilirea fãrã margini a unei natii, sunt si vor fi in veci arse cu fier rosu»...

Dupã ce si-au îndeplinit aceastã sacrã misiune, s'au prezentat autoritãtilor, pentru a rãspunde in fata legii de actul lor... Tensiunea creste, asasinatele continuã, se promulgã o lege prin care s'a instituit starea de asediu si încã având efect retroactiv. In baza acestei legi, trimiterea in judecatã a revenit justitiei militare ; in opunere cu cea civilã, se sconta sã se obtinã condamnãri, nu numai a celor trei, ci si a intregului grup de conducere.

Studentii legionari din Centrul Timisoara, ca si ceilalti de pretutindeni, muncesc ca albinele sã lãmureascã opinia publicã asupra dramei la care asista natia ; însusi Cãpitanul este cãutat de tot aparatul politienesc pentru a fi asasinat.

Desigur mijloacele de presã le lipsesc. Axa, Calendarul, Cuvântul, cari avuseserã curajul sã le ia apãrarea, erau suspendate si cei doi directori, Nichifor Crainic si Nae Ionescu, împreunã cu redactia Axei, au fost încarcerati la Jslava.

In schimb, toatã presa de stânga, direct in slujba subteranei judeo-comuniste, spumega de urã, creind astfel o psihozã de nesigurantã.

Printre politicieni si responsabili, adicã inalte autoritãti, nu se inregistreazã vreun semn de protest, cu exceptia protestului ridicat in parlament de Octavian Goga si Grigore Iunian, contra asasinatelor executate de politie ; se descoperise trupul lui Sterie Ciumeti, asasinat pentrucã nu a stiut sau nu a vrut sã desvãlue unde ar fi ascuns Corneliu Codreanu.

Cu procesul din 17 Martie 1934, Legiunea va fi nimicitã? Iata, cã si justitia militarã, consiliul format din generali, intre acuzati fiind si generalul Gheorghe Cantacuzino Grãnicerul, gãsind acuzatiile contra Miscãrii cât si a cãpeteniilor ei lipsite de orice fundament, prin sentinta de achitare ce a pronuntat, a risipit orice îndoialã.

Este ultima instantã de judecatã care a refuzat orice influentã exterioarã si a dat sentintele de achitare pentru Miscare si cãpeteniile ei, liber si in profundã cunostintã asupra adevãrului.

Sentintele se înscriu in lungul sir de sentinte de achitare, pronuntate de instantele civile pe intreg cuprinsul tãrii, ca dovadã cã probele aduse incriminau mai degrabã autoritãtile de nerespectarea legilor.

 

*

 

Se merge cãtre sfârsitul anului 1934 cu multã amãrãciune. Lumea îsi revenea cu greu de sub strânsoarea teroarei ce trecuse ca un uragan devastator...

In toamna acelui an, printre noii veniti in Centrul Legionar Timisoara, voiu aminti pe:

- Daba Muicã, de origine bãnãtean, venea dela Bucuresti, unde cred cã fãcuse un an de matematici. Fusese arestat in Decembrie trecut, când s'a ales cu o boalã de piept, de care nu s'a putut vindeca pânã la bâtranete.

- Petru Fleschin, botezat «Frit» de colegi pentru carura si blondeta lui, originar depe la Sibiu. Fusese frate de cruce, apoi incadrat in grupul legionar din Cluj, unde urmase un an la Facultatea de Matematici.

- Totoescu Oreste, bucovinean de origine. Avea vocea putin stinsã, dând impresia de o intonatie nemteascã. Nu pot sã spun dacã pentru asta l-au botezat «arpafleghes» , nici azi nu am inteles semnificatia. Nasul cred cã a fost tot Fleschin, dupã obiceiul lui.

De aici înainte, toamna, an de an, rândurile se mãreau cu elemente ce veneau din alte centre, cu fratii de cruce, cari terminând liceul, se înscriau la Universitate, cât si cu prietenii care-si exprimau dorinta.

Prietenii era încadrati dupã un timp destul de lung de pregãtire. Era necesar:

- Ca fiecare sã fie constient de sarcina, grea la care se angaja, drumul legionar, fiind lung, presãrat cu multe si mari greutãti, drum de sacrificii ;

- pentru o cunoastere mai profundã a personalitãtilor, defecte si calitati, dar mai ales, capacitatea de a se transforma, de devenire spre «omul nou» .

Printre acesti prieteni deveniti legionari, încã din 1934-1935, voiu cita pe :

- Babitã Lacea, Ticã Paraschivescu, Nitu Nicolau, Ion Boeru, Ion Vanca, Gheorghe Arcuta. Ghebhart, Romi Davidescu, dela Politehnicã,

- Mãrcus si Chira, dela Artele Frumoase.

5. CONGRESUL STUDENTESC DELA CRAIOVA

 

In luna Aprilie 1935, cum era la inceputul vacantei de Pasti, majoritatea studentilor din Centrul Timisoara au participat la Congresul studentesc ce a avut loc la Craiova.

Cei ce-au participat, nu vor uita toatã viata lor acel congres.

De câtiva ani deja începuse sã se simtã schimbãri profunde în atitudinea studentimii fatã de problemele ce se desbãteau, profunzimea desbaterilor si conceptia de ansamblu.

Este primul congres la care imensa majoritate se confirmã a fi legionarã.

Erau cunoscuti sub eticheta de «gardisti», adica membri in Garda de Fier. Aceastã organizatie a fost infiintatã in Iunie 1930, când Corneliu Zelea Codreanu a lansat un manifest adresat întregului tineret român, de orice apartenentã politicã, sã se uneascã pentru a face zid de apãrare contra pericolului ce vine din rãsãrit.

Cum toti legionarii au aderat la acest instrument de luptã anticomunist, s'au fãcut cunoscuti a fi membri ai Gãrzii de Fier, adicã gardisti.

Congresul studentesc dela Craiova râmâne înscris cu litere de aur in analele studentesti.

O revãrsare de luminã, o feerie de culori, împerechere de minti eminente, luptãtori cu traditie, tinere vlãstare ce înfloreau si împreunã oficiau pe altarul Neamului.

Am ajuns la Craiova a treia zi a congresului, venind acasã in vacanta de Pasti.

Dela coborîrea din tren, in gara, simt o altã atmosferã decât cea obisnuitã.

Pe mãsurã ce înaintam pe drum spre casã, depe fetele lumii ce întâlneam descopeream o multumire si speranta, o voiosie, asi zice, imbietoare. O transfigurare ce mai simtisem în copilãrie, in 1925, când toti craiovenii alergau la garã sã întâmpine trenul «cu studentii ce însoteau pe Zelea Codreanu dela Turnu-Severin, unde fusese judecat si achitat de oamenii de omenie si buni români».

Deslegarea enigmei am avut-o acasã, unde am gãsit aceeasi atmosferã de nestãpânitã bucurie.

Cu ce însufletire îmi vorbeau despre «tinerii nostri studenti»! Feti Frumosi si Ilene Cosânzene, par'cã veniti pe roibi înaripati, ca în basmele ce le legãnase copilãria.

In dupã amiaza acelei zile, mi-am îndreptat pasii spre amfiteatrul Colegiului Carol I, unde congresul, fiind ultima zi, se pregãtea sã încheie lucrãrile.

Piata imensã din fata Colegiului era neîncapãtoare pentru lumea care se adunase în mare sãrbãtoare, în mijlocul cãreia misunau costumele nationale, petale în mii de culori, mai strãlucitoare prin asistenta cãmãsilor verzi.

Amfiteatrul era arhi-plin. Cu greu am reusit sã intru la balcon. Feeria de culori, evlavia cu care se ascultau conferintele, melodiile psalmodiate de miile de piepturi, o muzicã ce te pãtrundea pânã in cea mai lãuntricã fibrã.

Acolo, acele momente, pentru mine si probabil si pentru altii, au fost o revelatie, un gaj pentru viitor, un drum fãrã întoarcere. Se adunase depe toate meleagurile tãrii floarea tineretului românesc, elita luptãtoare, nãdejdea de maine, o pleiadã care s'a înscris cu litere de aur in analele studentimii române

- Traian Cotigã, 

- Gheorghe Furdui, 

- Ion Antoniu, Pâsu, 

- Serban Milcoveanu, 

- Toader Ioras,

- Iosif Bozântan, 

- Filon Laurie, 

- Prof. Mãrie, 

- Emil Bulbuc, 

- Vasile Posteucã.

6. PARTIDUL «TOTUL PENTRU TARû

 

Dacã anul 1934, mai precis, dupã marele proces, prezintã istoricului perioada, sã zicem, de armistitiu, se explica prin aceea cã atât camarila, sef de filã, Magda Wolf Lupescu, botezatã Elena, cât si subversiunea internationalã, in urma esecului suferit, vor revizui planul de atac si, in timp ce vor pregãti metodic lovituri mortale, pentru a elimina pentru totdeauna inamicul de moarte, Corneliu Codreanu, si cu el, însãsi Miscarea Legionarã.

In acelasi timp, Miscarea isi leagã rãnile, inaltã rugãciuni de multumire, construeste scoli, cãmine, sanatorii... munca voluntarã ce demonstreazã o altã conceptie de redresare a unei tari.

Cu anul 1935, activitatea politicã este reluatã in cadrul partidului «Totul Pentru Tarã», avand ca presedinte pe Generalul Gheorghe Cantacuzino Grãnicerul.

De aici înainte se prezintã un fenomen, un fel de suvoiu de multime care mãreste albia si îngroase rândurile legionare. Este o revãrsare de luminã, si dragoste pentru un viitor, la care toatã lumea aspirã si pe care multimea româneascã îl credea posibil numai prin acesti tineri ai lui Codreanu...

El credea ca salvarea, din drumul ce duce Tara in prãpastie, nu poate fi asteptatã dela politicianismul veros, vândut si corupt pânã în mãduva oaselor, ci numai dela el însãsi, dela transformarea românului intr'alt om, «om nou», citez:

- un om cu calitãti de erou. Un urias in mijlocul istoriei noastre, care sã lupte,

- si sã biruiascã impotriva dusmanilor Patriei ; lupta si biruinta sa, trebuind sa se prelungeascã si dincolo, asupra inamicilor nevazuti, asupra rãului...

Iatã piatra fundamentala, omul: misiunea Miscãrii este aceea de a crea mediul in care sã se plamãdeascã acest erou al credintei, al muncii, al corectitudinii, al responsabilitãtii...

 

*

 

Apar reviste si ziare cari aduc in colturile cele mai îndepãrtate ale tãrii noutãti, evenimente din interior si din strãinãtate.

Se desprinde o altã conceptie, un alt spirit in tâlmãcirea evenimentelor cât si pozitia fermã pentru asumarea responsabilitãtii actelor din partea celor ce s'au ridicat in posturi de comandã, de actele lor depinzând tot viitorul tãrii.

Poetii prind cu pana lor mãiastrã acest nou suflu, iar muzicantii creiazã melodii ce vor tâsni din mii de piepturi, glorificând vitejia strabunã si trezind credinta si nãdejdea într'un viitor demn de trecutul acestui neam.

- Cântati, spunea Cãpitanul in tabãra dela Carmen Sylva, Iulie 1935,

- cântecul deschide inima, face pe om mai bun, mai primitor, 

- hotul când se duce la furat nu cântã, are inima impietritã,

- cântecul este armonie...

Cu aceastã ocazie ne-a învãtat cântecul «Inainte», care, dupã explicatiile Cãpitanului, fusese discursul unui ofiter, prin 1917, ce a tinut oamenilor de sub comanda lui, înainte de a pleca la atacul liniilor inamice:

Copiii mei înaintând,

la mine luati aminte

si atâta doar s'aveti în gând,

'nainte, tot înainte.

 

-Misel nici unul nu-i din voi,

cãci ochiul meu nu minte,

copii rusinea e'napoi, 'napoi,

victoria e 'nainte.

*

 

In timpul celor douã sãptãmâni de vacantã, studentii au adus in familia lor noul duh cu care se împartãsiserã la congresul dela Craiova, cât si hotãrîrea de a munci la zidirea unui viitor sigur si sãnãtos pentru neamul lor.

La Facultate se simte un ceva nou, mai multã aplicatie, o dorintã mai mare de a pregãti cât mai bine lucrãrile si examenele de sfârsit de an. Cei mai in vârsta parca îsi gãseau cu plãcere timp ca sã dea sfaturi si sa-i ajute pe tineri in pregatirea lucrãrilor.

Grupul legionar va câstiga in adâncime si se va întãri prin noi adeziuni. An de an se vor încadra elemente cari, prin munca, atitudinea intransigenta si jertfa lor, au contribuit la înscrierea glorioasã a Centrului Studentesc Legionar Timisoara, alãturi dn celelalte Centre in Istoria Miscãrii Legionare.

Timpul îl impart între pregatirea profesionala, cat si educatia proprie in cadrul cuibului sau sã impãrtãseascã, in orase si la sate, noul crez.

De aici înainte incepe sã devinã un ajutor pretios organizatiei de Timis, ca apoi, in timp, sã devinã motorul regiunii Banat.

Comuniunea care se va creia între legionarii studenti si cei din organizatia orasului, deveniti mai apoi «Grupul Rasleti» si «Grupul Muncitoresc», se va dovedi indestructibilã.

Când erau împreunã, doi-trei, pe drumuri, in reuniuni, in marsuri, in santiere sau tabere, dece nu chiar la un chef cu bun vin, nu puteai distinge, care este student si care este muncitor.

Se înscriu nume despre cari vom afirma ca ne-au fost pãrtasi frãteste si la bucurii si la greu, au adus aceleasi sacrificii, au murit dintre ei împreunã cu dragii lor camarazi studenti.

Citez, fãrã o ordine prealabilã, o parte dintre ei, aducând omagiul întregului grup:

- Gavrila Brindescu,

- Ferdinand Ghedeon,

- Pavel Boaru,

- Ion Popa, 

- Marcu,

- Alexandru Cocora,

- Toader Udrea,

- Sabãu,

- Remetean,

- Valeriu Galu,

- Zãriu,

- Gheorghe Dragomir,

- Gheorghe Daria,

- Pârva,

- Gheorghe Simicin,

- Ion Simicin,

- Jiblea,

- Valer Vintan,

- Jebeleanu,

- Vãteanu,

- Vasile Jurca,

- Iancu Vasiu,

- Ion Tolcea.

7. ORGANIZAREA CENTRULUl STUDENTESC LEGIONAR TIMISOARA

 

Din punct de vedere al organizarii, Centrul Studentesc Legionar Timisoara, a fost o experientã unica in tarã.

Si aici unitatea de bazã era cuibul. La inceput de an, adica in luna Noeinbrie, toate elementele legionare, vechi sau noi venite in centru, erau repartizate pe cuiburi, astfel ca majoritatea dintre ei sã fie din acelasi an scolar. Ca urmare, unitatea putea sã-si aranjeze cu usurinta programul de lucru, ca sa rãspundã necesitatilor de luptã legionara.

Sefii acestor cuiburi formau un cuib, «cuibul central».

Seful cuibului central, cat si ajutorul lui, in acelasi timp era Seful, respectiv Seful-ajutor, al Centrului Studentesc Legionar. Functiile de sef de cuib, casier, etc... erau îndeplinite timp de un an.

Functiile de Sef si Sef-ajutor al cuibului central, erau indeplinite, prin rotatie, de membrii acestui cuib, numai pe timp de o luna de zile.

Astfel oraanizat, Centrul Studentesc Legionar constituia o unitate de luptã in cadrul Regiunii Banat. Adicã nu depindea direct de comandamentul studentesc dela Bucuresti.

Firul conducãtor pentru aceasta organizare, autor si executant, fiind Mircea Dimitriu, ajutat de Micu Augustin, era expus dupã cum urmeazã:

- Legionarul trebuie sã depuna maximum de efort, atât ca sa-si insuseasca bine meseria ce a ales, trebuind sa fie bun in toate, adicã exemplu. Sa fie prezent in permanenta in lupta de transformare spre omul nou, a lui însusi si a celor din jur ;

- fiecare trebuie sa sacrifice din putinul timp liber, ce-i mai rãmâne fatã de cel necesar pentru cursuri si pregãtirea lucncrilor, cu atât mai mult acel ce ocupã si îndeplineste o functie;

- ca urmare, cerându-se eforturi in plus, pentru ca sa nu fie periclitatã pregãtirea profesionalã, se limiteazã in timp functia.

- Functia pe timp limitat permite fiecaruia sa o îndeplineasca, as zice in termeni tehnici, cu maximum de randament.

In cuibul central s'au luat toate deciziile, erau discutate mijloacele, timpul si efectivele ce trebuiau angajate pentru actiunile propuse, fie ca erau initiative proprii sau cerute de autoritatea superioarã.

Functia de Sef, respectiv Sef-ajutor, al cuibului central, limitata numai la o lunã de zile, a permis sa faca aceasta scoala de comandã unui bun grup de elemente.

Astfel s'a putut realiza, intr'un timp relativ scurt, o pregãtire intensã a elementelor, desvoltând calitatile personale de adaptare: 

- De a fi comandat,

- de a comanda, cât si

- simtul responsabilitatii, in angajarea de actiuni.

La sfârsitul lunei, Seful cuibului central, inainta Sefului de Regiune, raportul de activitate.

Raportul cuprindea:

- O sintezã a rapoartelor saptãmânale ale sefilor de cuib ;

- o expunere scurtã a realizarii initiativelor proprii sau eventualelor ordine primite ;

- observatii personale ;

- propunere de noi initiative si cererea de aprobare pentru executarea lor ;

- numele legionarilor cari preluau respectiv functia de Sef, Sef-ajutor al Centrului, pe luna ce urma.

Tipul acesta de organizare a fost supus Sefului Regiunii Banat, Comandant Legionar, Horia Sima care apoi a obtinut aprobarea Cãpitanului.

 

*

 

Centrul Studentesc Legionar Timisoara, astfel organizat, a activat pânã la auto-dizolvarea din 1938, când s'a deslantuit o noua prigoana in contra Miscarii Legionare.

Astfel, într'un timp relativ scurt, 1932, primul legionar venit in Centru, Mircea Dimitriu, 1938, auto-dizolvarea a 8-10 cuiburi, s'a reusit sã fie pregãtitã o pleiadã de luptãtori ce au stat dârzi in vifornitã, pe meterezele cele mai înaintate.

Cei ce-au îndeplinit o functie, au fãcut-o in toatã umilinta, constienti de obligatiile ce luau fata de camarazii lor, de unitate, de neam.

Se rugau Dumnezeului pãrintilor nostri sã le dea putere ca sã ducã la bun sfârsit misiunile încredintate si sã fie vrednici de încrederea ce li s'a acordat.

Putem spune cu mândrie cã in Centrul Studentesc Legionar Timisoara nu s'au cunoscut nici certuri, nici goanã dupã sefie, pentrucã (ei) considerau misiunea lor ca o incercare extrem de grea.

Amintesc sefii de cuib din aceastã perioadã, indiferent de ordinea sosirii lor in Centru sau adeziunea lor la Miscare:

Mircea Dimitriu 

Augustin Micu 

Gheorghe Clement 

Bibitã Lacea 

Tuliu Basiu 

Petru Fleschin 

Eugen Necrelescu 

Gheorghe Constantin 

Petrus Stãnescu

Ion Constantin 

Marin Bãrbulescu 

Dragomir Streinu 

Daba Muicã 

Curuleac

Icã Tãnase

Gheorghe Brahonschi

*

 

Educatia se fãcea in cadrul cuibului, reuniune de prieteni, minimul trei, maximum treisprezece, ce au aceleasi aspiratii si preocupãri pentru viitorul tãrii.

In cuib, cel ce aspirã spre omul nou, face primii pasi de cunoastere a unei alte lumi, a unei alte întelegeri a rostului si datoriei fiecãruia.

Dintr'un început, aici in cuib, el învatã cã nu are decât un singur drept, acela de a da totul, de a sacrifica totul pentru a asigura infãptuirea unei tãri «ca soarele sfânt de pe cer».

In aceastã tarã, unde romanului i se facea educatia capitulãrii, gen -capul plecat sabia nu-l tae-, a lasitãtii si a iresponsabilitatii, Cãpitanul opune:

-Omul viteaz, stãpân pe el si pe propria lui soartã,

-omul ce rãspunde cu capul de actele lui,

-si nu pregetã sa ardã cu fierel rosu miselia si trãdarea,

-omului de cafenea îi opune omul de muncã,

-omului de învârteli si afacerist îi opene omul cinstit in toatã acceptiunea cuvântului,

-omului imberb si plin de el, îi opune omul cu bun simt floarea virtutilor românesti, cum zicea el,

-spiritului negativ, de vesnicã nemultumire si de desbinare îi opune:

-încrederea in sefi,

-camaraderia, acea fortã a sufletului care uneste într'o sfântã frãtie pe toti luptãtorii,

-disciplina, acea fortã exterioarã care armonizeazâ toate vointele in vederea realizãrii aceluias scop (Vezi C. S. C., pag. 42 ed 71).

Si mai departe spune:

- In timp ce încrederea in sefi si camaraderia vin de jos in sus, disciplina vine de sus in jos; astfel este asiguratã unitatea indispensabilã si luptei si victoriei...

*

 

Sedinta de cuib, normal odatã pe sãptâmânã, este momentul de reculegere, de inchinare si de jertfire, de cunoastere proprie si a celorlalti.

Fiecare, aplecat in adâncul sufletului sãu, aduce mica lui ofrandã, constient cã se pun cãrãmizi la înãltarea României Noi.

Elementele dinamice, împlinind si functia de Sef (Sef de cuib sau al cuibului central), îsi completau educatia si in sensul de comandã, de responsabilitate pentru grupul in subordine când era sã fie angajat in diverse actiuni.

Comanda unui grup mic cere eforturi, sacrificiu de timp, insã si întelepciune ca sã poata modela caracterele atât de diferite, pentru a asigura întelegere si importanta unei actiuni, dar mai ales conlucrarea unitarã cu tot elanul, la implinirea ei.

Seful de cuib trebue sã aibã multã rãbdare, sã cumpãneascã bine posibilitãtile fiecãrui camarad, si sã încerce sã potentializeze pãrticica aceea bunã, Divinã, ce este in fiecare din noi.

El va reusi, mai putin sau mai bine, pe mãsura umilintei lui in fata uriasei sarcini ce si-a luat pe umeri, dar mai ales, dãruirea si dragostea cu care o îndeplineste.

In sistemul specific de organizare, seful unui cuib avea posibilitatea, in cuibul central, sã confrunte cu ceilalti sefi de cuib problemele ce se iveau in unitatea lui, eventual si a altora. Se discuta solutia datã de fiecare sau se preconiza una.

Aici, din rapoartele sefilor de cuib, se constata evolutia fiecãrui element încadrat, atât a pregatirii pe plan profesional cât si a capacitãtii de a se integra grupului.

Se discutau, la sedintele cuibului central, noutatile culese de fiecare, ordinele sosite dela autoritatea superioarã, organizarea si executarea lor sau a initiativelor pentru cari se obtinuse aprobare.

Planul unei actiuni era pregãtit astfel, ca sã fie realizat cu cel mai mic numãr de elemente, însã cu cea mai mare eficacitate. La sedintele cuibului central, in afarã de sefii cuiburilor existente, incepând cu toamna anului 1936, iau parte si cei doi vechi Sefi de cuib, Mircea Dimitriu si Augustin Micu, proaspãt ridicati la gradul de Comandant-Ajutor Legionar, cât si Seful grupului FDC (Frãtia de Cruce) din Timisoara si imprejurimi, Onofrei Ungureanu, originar din Bucovina, si apoi urmasul sãu, Dumitru Crihanã, originar din Galati.

Acestia doi au fost ridicati la gradul de Instructor Legionar, însã in cadrul FDC.

In cadrul centrului studentesc, au mai fost ridicati la gradul de Instructor Legionar, Petru Fleschin si Curuleac.

Seful Regiunii Banat, Horia Sima, a justificat aceastã putinatate de ridicãri in grad, cam in felul urmãtor:

- Am propus pentru ridicãri in grad un numãr extrem de redus de legionari, pentru a marca simbolic si trãirea fenomenului legionar si gradul de daruire, puterea de sacrificiu, ce încep sã emane cu intensitate tot mai mare in aceastã regiune.

 

8. TABERE SI SANTIERE

 

In vara anului 1935 este o înflorire nemai întâlnitã pânã aici de santiere si tabere de muncã voluntarã. Se fac aici o fântânã, dincolo cãrãmizi, fie pentru o scoalã, fie pentru o casã a unei vãduve sau o casã de odihnã, in bunã dispozitie si cu drag, ceiace exprimau prin cântecul «Dealul Negru», de Misu Gaftoiu:

- Se stinge var, se scoate piatrã 

si din pãduri se taie brazi 

si'n cântece legionare,

lucreazã dragii camarazi.

Iar Stefan Curcã, seful taberii dela Chintãu, lângã Cluj, unde se fãceau cãrãmizi, in versuri de o simplicitate rarã, dã la luminã toatã filozofia taberilor:

- Clãdim din zori si pânã'n searã, 

clãdim ca'n vremuri strãmosesti, 

clãdim pe piatra unghiularã, 

altarul vrerii românesti...

Si bardul tineretii legionare, Radu Gyr, cu suflet de crin si fruntea ca un iezer carpatin, mãrturiseste:

- Cu bratele suim in soare 

catapetesme pentru veac. 

Le zidim din stânci, din foc, din mare, 

si dârz le tencuim cu sânge dac.

Aici, în tabere, adevãrate universitãti de educatie spre devenire a omului nou, prin cunoasterea si respectul reciproc, tineri si bãtrâni, muncitori si intelectuali, se câstigã încrederea si se întãreste spiritul de unitate, indispensabil in drumul ce au de strãbãtut pentru a clãdi un viitor demn neamului lor.

 

*

 

Astfel, in toamnã, cei câtiva cari am participat in vreuna sau alta din tabere, am adus cu noi roadele experientii trãite, pe cari le-am împãrtãsit si celorlalti camarazi.

Nicu Pârâu a lucrat in tabãra dela Bãrãteaz-Banat, initiatã si condusã de advocatul Dr. Ilie Radu, unde s'a construit o casã culturalã.

Eugen Necrelescu, Petru Fleschin, Gheorghe Constantin, poate si Costicã Constantinescu, au adus noutãtile din tabãra dela Chintãu sub comanda celui ce va fi printre «Decemviri», Stefan Curcã.

Petrus Stãnescu a lucrat in tabãra dela Drãgãsani, unde se fãceau cãrãmizi pentru Catedralã.

Ion Constantin a participat, in luna August, în tabãra dela Carmen-Sylva, sub comanda Cãpitanului.

Eu am luat parte, in luna Iulie, in tabãra din Carmen-Sylva, apoi primele zece zile din luna August, in tabãra dela Arnota; aici se tãia in stâncã drum spre mânãstire. Comanda o avea Andonescu dela Iasi ; advocatul Leatu, comanda santierul.

La Arnota am avut ocazia sã-i cunosc pe Crânganu si pe cei trei muschetari Stângã, Manta si Strugaru. Ceahlãi si Parângi, îi priveam cu toatã admiratia, feti frumosi coborîti din negura istoriei. Amintesc dela Carmen-Sylva pe Tudose, Gh. Istrate, Caratãnase, Vasile Posteucã, farmacistul Popovici, cuartetul Hoinic, Pãrintele Cucuetu, Ing. Eugen Ionicã, Polihroniade, Vasile Marin, Alexandru Cantacuzino... Nicoleta Nicolescu, Lucia Trandafir, Sofica Nicolete, Olimpia Zeana...

La Arnota am mai cunoscut pe Bozântan, Monoranu, Remus Tincoca, din grupul iesenilor. Dintre cei originari din Oltenia, pe Zguroiu, Pãrintele Doara, Victor Belici, Radu Gyr, care a venit in «inspectie» si ne-a tinut o conferintã.

Din cele ce mi s'au întipãrit in minte si am asternut pe hârtie în «Mãrturii despre Cãpitan», volum apãrut cu ocazia semicentenarului Miscãrii, citez, in parte, din preocupãrile Cãpitanului, pentru educatia omului nou:

- Lupta cu noi însine si cu ceilalti este grea, lungã, însã cu dragoste, cu credintã, cu voie bunã si strâns uniti vom birui...

- Unitatea este esentialã, de vom fi uniti chiar pe drum gresit, in iad de vom ajunge, ne vom bate, vom învinge si vom iesi pe drumul cel bun...

-... «Omul nou» trebuie sã aibã constiinta faptelor lui. Neamul romanesc este sãtul de lipsa de rãspundere, lipsa de rãspundere în mânuirea banului public sau in conducerea politicã a intereselor vitale...

- Dacã ai gresit trebue sã plãtesti...

El insista ca fiecare legionar sã dea toatã atentia si sã mãsoare bine consecintele actelor sale, pentrucã poate angaja chiar rãspunderea grupului de care apartine, si, dupã caz, chiar rãspunderea întregei organizatii legionare. De aceea, astfel:

- «Sper cã: niciun legionar nu se va face vinovat de un astfel de act necugetat.

-... Legionarul angajeazã Legiunea prin actele lui, fatã de care trebuie sã rãspundã...»

Marin BÃRBULESCU