Preot Liviu Brânzas

Horia Sima, Comandantul

La rãscruce, Nr.3/1998.

La Rãscruce, publicatie editatã de: Asociatia 2
Actiunea Crestinã Arhanghelul Mihail
3400 Cluj, str. Mehedinti 11/12064-177773

Director onorific: pr. Liviu Brânzas Redactor sef: diacon Cãtãlin Dumitrean

Redactori: Dinu Condurache, Costel Condurache

Scrisoare deschisã cãtre dr. Serban Milcoveanu

Domnule Serban Milcoveanu

De curând, am gãsit pe un stand trei cãrti semnate de dvs: Corneliu Codreanu altceva decât Horia Sima - douã volume - si Partidul Comunist si Miscarea Legionarã - un volum. Am stat în cumpãnã dacã ar trebui sã vi se rãspundã sau nu. O primã atitudine fatã de atacurile dvs. la adresa Comandantului Miscãrii Legionare ar putea fi cea de ignorare totalã. Într’adevãr, pe legionarii încercati prin lupte si închisori - în care multi au intrat încã din adolescentã -nu-i intereseazã obsesiile, resentimentele, calomniile si fanteziile dvs. Dar întrucât actiunea dvs. este pubilcã, a nu tine cont de ea este ca si cum am gãsi pe stradã flacoane de otravã, împachetate în ambalaj îmbietor, sub titlul de medicament tonic si le-am ignora, neavertizând pe tinerii care ar fi tentati sã le ia ca atare. Pentru ei scriem, de fapt, rândurile ce urmeazã.

***

Întrucât tot ceea ce ati scris dvs. este o însiruire de idei si întâmplãri prezentate de-a valma, este foarte dificil de a vi se rãspunde într’un mod care sã pãstreze o anumitã ordine si continuitate. Voi încerca sã fac, totusi, câteva puneri la punct privind unele probleme fundamentale, pornind de la afirmatiile dvs. Citatele din scrisul dvs. le-am pus între ghilimele. Voi cita acuzatiile dvs. - oricât de grave -fãrã nici o teamã, cãci din comentarea lor se va dovedi cât sunt de subrede si ireale, unele fiind doar interpretãri fortate, iar majoritatea calomnii, niciodatã dovedite, sau pur si simplu afirmatii gratuite si insinuãri revoltãtoare. Pentru a facilita dialogul cu dvs. voi scrie Horia Sima si nu Comandantul, asa cum mi-ar fi dictat inima.

***

Dintru început frapeazã strania dvs. pretentie exprimatã prin formula “n-am obligatia de a dovedi”. Cum adicã, d-le Serban Milcoveanu, care vã pretindeti un istoric infailibil, conform cãrui principiu al cercetãrii istorice nu aveti obligatia de a dovedi ceea ce sustineti? Singur acest fapt poate anula valabilitatea tuturor“teoriilor” si “informatiilor” pe care le vehiculati. Pornind de la o asemenea atitudine, se explicã de ce “versiunile” dvs. - cu care ne coplesiti ca o avalansã - contin o multitudine de lucruri contradictorii, prin haosul cãrora nu se poate întrezãri nici o finalitate creatoare. Singura consecventã în care excelati este doar obsesiva si neîmpãcata dvs. urã fatã de Horia Sima. Este firesc ca, în urma aplicãrii acestui principiu absolut original în cercetarea istoricã, rezultatele“cercetãrilor” dvs. sã fie pe mãsura rationalitãtii si moralitãtii unei astfel de maniere de a lupta pentru adevãr. Adicã negative. Dar dvs. vã consolati foarte repede citând un aforism sanscrit:“Când un om inteligent nimereste între foarte multi prosti, existã riscul sã se piardã, nefiind înteles si nefiind recunoscut”. De acord! Însã existã si riscul ca un prost sã nu fie acceptat, chiar dacã e înteles, atunci când nimereste între foarte multi inteligenti, iar vãicãrelile lui de “geniu neînteles” nu pot fi decât ridicole. Si, har Domnului, s’a dovedit cã în Miscarea Legionarã sunt mai multi - mult mai multi- inteligenti decât prosti! Dar noi trecem, deocamdatã, peste aceastã insultã a dvs. la adresa majoritãtii legionarilor.Trebuie sã vã amintim, înainte de a porni la drum - si nu putem ocoli aceastã observatie, - cã titlul initial si oficial al Miscãrii Legionare nu a fost “Legiunea Arhanghelului Mihail”, cum mereu scrieti, ci Legiunea Arhanghelul Mihail, ceea ce este cu totul altceva. Legiunea Arhanghelului Mihail este formatã din cetele îngeresti din ceruri, iar Legiunea întemeiatã de Corneliu ZeleaCodreanu este o formatiune pãmânteanã, pusã sub patronajul ceresc al Sf. Arhanghel Mihail. Am fãcut aceastã precizare întrucât modificati constant denumirea originarã si corectã. Pentru istoricul care vã pretindeti a fi, acest lucru ar fi trebuit, totusi, sã-l cunoasteti!

***

Este firesc sã ne punem de la început întrebarea: oare care a fost si este mobilul real al zvârcolirilor dvs? Rãspunsul sper sã-l aflãm când vom stabili cât de adevãrate si ce sens creator pot avea cele cele scrieti si propagati. Pânã atunci, avem ca rãspuns doar pretentia dvs. de a fi “salvatorul” Miscãrii Legionare. În urma dezbaterilordin acest dialog de la distantã, sper sã fie clar pentu toatã lumea în ce mãsurã aveti dvs. capacitatea si mai ales îndreptãtirea moralã ca sã fiti, pentru prezentul si viitorul Legiunii, ceea ce vã pretindeti. Din nefericire, de multe decenii Miscarea Legionarã se confruntã cu douã categorii de oameni: cu “groparii” si cu “salvatorii” ei. Undeva, în orizontul invizibil al lucrurilor, actiunile celor douã categorii se întâlnesc, având aceleasi efecte. Primii se strãduiesc, cu pretentiile lor ridicole, sã îngroape definitiv Miscarea Legionarã sub cenusa istoriei. Dar cele câteva decenii dramatice din istoria legionarã au arãtat cã nici unul din cele trei regimuri represive anti-legionare nu si-au atins telul. Cu atât mai mult îti vine sã zâmbesti când vezi, astãzi, pretinsi intelectuali români trudindu-se cu puterilelor de pigmei, cot la cot cu neromânii, sã ducã treaba aceasta pânã la capãt. Desi ei nu pot încropi decât o groapã mult prea micã pentru dimensiunea realã a Legiunii, spre a putea fi înmormântatã. Nu de mult, un domn ce se mândrea în fata opiniei publice românesti cã a fost teolog si securist în acelasi timp, se amãgea în iluzia si pretentia trufasã cã va îngropa Miscarea Legionarã prin publicarea cãrtii lui Stefan Palaghitã. Dacã rezistenta Miscãrii Legionare ar fi putut fi zguduitã de o simplã carte netrebnicã si mincinoasã, ea s’ar fi prãbusit de mult, sub presiunea puternicã si de duratã a terorismului de stat exercitat de cele trei regimuri necrutãtoare fatã de legionari. Acesta fiind adevãrul istoric, persecutorii de azi si de mâine ar trebui sã stie cã Miscarea Legionarã nu este o sandrama care sã se clatine la orice suflare de vânt, ci o constructie solidã, asezatã pe temelia de granit a jertfelor, care a rãmas în picioare chiar si sub bãtaia celor mai mari furtuni. Dvs. aveti pretentia cã veti “salva” Miscarea Legionarã. Numai cã toatã activitatea dvs. se reduce la o logoree nesfârsitã împotriva lui Horia Sima. Prin tot ceea ce rãspânditi prin publicatiile dvs, turnati vitriol la temelia pilonilor care au sustinut Miscarea Legionarã în teribila derulare a destinului ei din ultima jumãtate de veac.Numai pe aceastã bazã ati fost publicat de d-l Amedeo Lãzãrescu, dupã ce Cuvântul românesc din Canada v’a refuzat (cinste lor!). Dacã dvs. credeti cã masonul de frunte din România a fãcut acest lucru în interesul adevãrului legionar, noi nu mai avem nimic despus. Tragem doar concluziile în tãcere, mai ales cã am aflat dintr’o afirmatie a dvs. cã, dupã regele Mihai I, cea mai mare personalitate românescã în viatã ar fi d-l Amedeo Lãzãrescu. Si noi, care credeam cã dupã regele Mihai I ar trebui asezat un fost luptãtor anticomunist, ca Mihai Timaru, de pildã. În concluzie, privind activitatea“groparilor” si a “salvatorilor”, este clar cã actiunea “salvatorilor”este mai nocivã decât a “groparilor”, cãci, potrivit Sf. Scripturi, zidurile cetãtii ce se dezbinã din interior se prãbusesc mai usor.Din obsesia de a bara cu orice pret ascensiunea lui Horia Sima în vârful ierarhiei legionare, vã strãduiti sã gãsiti argumente dinorice. Nu ne îndoim cã doar cu aceastã intentie afirmati la un moment dat cã “fortele creatoare si marile valori ale Miscãrii Legionare nu erau în provincie”. Dimpotrivã, d-le Milcoveanu. Marile personalitãti legionare veneau din provincie: Ionel Mota si ceilalti Vãcãresteni, Ion Banea, Gheorghe Clime, Traian Brãileanu etc.Numai cã nu spuneti - în stilul lui Natanail din Sf. Evanghelie - cu dispretul suveran al celui din metropolã: din provincie poate fi ceva bun? Dar rãspunsul a fost dat de la bun început: însusi Cãpitanul venea din provincie. Probabil cã în mentalitatea dvs. capitala terbuia sã fie un fel de “oras închis” unde cei fãrã buletin de Bucuresti nu aveau ce cãuta.Nu putem sã nu amintim impresia pe care ne-o creazã scenele pe care le descrieti în calitate de singur martor sau supravietuitor: impresia de nefiresc, de fantastic, ca sã nu zicem altfel. Noi am înteles cauza: toate aceste relatãri au menirea de a ilustra o “tezã”prestabilitã a dvs. “Informatia” fratelui dvs., soptitã la reteaua de sârmã a vorbitorului, face parte din aceastã categorie. Vã mãrturisim - fãrã a fi nepoliticosi - cã ne este imposibil sã vã credem. De ce? Cum putea cineva sã se declare “noul Cãpitan”, atât timp cât Cãpitanul trãia? Ati fãcut greseala de a anticipa un “argument”pe care, ca sã fie credibil si posibil, trebuia sã-l plasati mai târziu. Neavând martori, oricine poate declara orice. Dar mãrturia trebuie sã reziste la proba logicã. Neverosimilã si contradictorie e si atitudinea familiei Codreanu fatã de Horia Sima, în versiunea descrisã de dvs. Scrieti dvs. cã, dupã vizita de la închisoarea Râmnicu Sãrat din 1938, d-na Codreanu a transmis ceea ce ar fi spus Cãpitanul: în acel moment, oricare dintre legionari putea lua comanda “în afarã de Horia Sima”. Nu întelegem, în acest caz, de ce atunci, mai târziu, în varalui 1940, prof. Ion Zelea Codreanu, vã va spune, dvs. personal, cu “voce tare” si dupã ce a luat o pozitie martialã: “Horia Sima e continuatorul Cãpitanului. Horia Sima e copilul meu sufletesc. Horia Sima e Comandantul Miscãrii Legionare”. Singura concluzie logicã este cã “ordinul” adus de d-na Codreanu nu a existat niciodatã (sau poate cã era exact contrariul celui de care amintiti!). În tot cazul, retinem aprecierile elogioase ale tatãlui Cãpitanului la adresa lui Horia Sima! Neîntelegerile ulterioare vor apãrea când s’a pus problema cine va sta pe “scaunul Cãpitanului”. Ion Zelea Codreanu a uitat cã în fruntea Legiunii se ajunge prin legea selectiei si nu prin ereditate. Întemeietorul Legiunii statuase legea selectiunii.
Tot în aceastã categorie se înscrie si “telegrama” pe care ati trimis-o, imediat dupã 23 August 1944, Ministerului de Interne din noul guvern, prin care vã exprimati sincera si loiala adeziune fatã de noul regim. Aceastã telegramã a avut darul - sustineti dvs. -de a opri deportarea si lichidarea a 10.000 de legionari.Miraculoasã telegramã! Numai cã noi am dori sã ne dovediti în mod indubitabil cã telegrama dvs. a avut realmente o asemenea putere si consecintã. Si noi, pânã la explicatia dvs. crezuserãm cã initiativa cu telegrama era încercarea unui oportunist grãbit sã se punã bine cu noile autoritãti, renegându-si trecutul!

***

“Simismul” este, conform sentintei fãrã drept de apel rostitã de dvs., nici mai mult nici mai putin decât: “conspiratia Securitãtii de stat si a regimului comunist”. Dvs., care ati fost antisimist, ati stat 18 luni în închisorile comuniste, în timp ce legionarii lui Horia Sima au stat douã decenii si au fost supusi tot timpul unui regim de exterminare. Stranie atitudine din partea Securitãtii, de a lichida pe cei care, potrivit dvs., le serveau interesele. Dar partea cea mai gravã a afirmatiei dvs. constã în caracterul de odioasã impietate al acestor cuvinte, prin care jigniti jertfa unei întregi generatii. Dar despre aceastã imensã culpã a dvs. vom mai vorbi. În raport de acest tineret legionar, în alt context, afirmati cã:“Tânãra Gardã din Universitatea anilor 1945-48 n’are legãturã de filiatie cu Vechea Gardã”. Aveti dreptate! Numai cã trebuie sã stabilim mai întâi cu care tabãrã din “Vechea Gardã” era acel tineret într’un raport de incompatibilitate absolutã. Vã întrebãm: cam ce afintate ar fi putut avea fratii de cruce, în pieptul cãrora clocotea dorinta de a lupta împotriva comunismului, cu opinia prietenului dvs. Virgil Ionescu cã “singurul lucru pozitiv este sã ne dãm la o parte din drumul comunistilor”, opinie pe care ati împãrtãsit-o si dvs? Desigur cã nici una, cãci existã o prãpastie enormã între constiinta datoriei si psihologia de dezertor. Nu se pot confunda actele de lasitate ale unor pretinsi legionari de tipul lui Virgil Ionescu, cu actele de eroism pe care le-au realizat acei tineri când le-a stat în fatã marea si aspra misiune în momentul bolsevizãrii României, misiune pentru împlinirea cãreia acesti tineri au dat un înfiorãtor tribut de suferintã.Vã plângeti, la un moment dat, cã “nu ne întreabã nimeni, dar noi trebuie sã vorbim si la nevoie sã strigãm”. Aveti dreptate! Nu vã întreabã nimeni, cãci oamenii de bun simt din aceastã tarã nu sunt curiosi sã vã asculte cum debitati eternele dvs. calomnii si inventii (unele la concurentã cu literatura fantasticã). Noi le-am mai auzit si am vãzut clar cine le inspirã si le dirijeazã: dusmanii Legiunii. Cred cã este de mare importantã constatarea cã de 50 de ani nu s’a aflat nici un dusman învederat al Miscãrii Legionare care sã spunã mãcar un singur cuvânt de apreciere la adresa lui Horia Sima. Toti îl urãsc! De ce? Pentru cã sub comanda lui Legiunea a fost mereu o primejdie pentru ei si nici o clipã nu a încetat lupta. Dvs. v’ati asociat glasul la corul urii dusmanilor Legiunii împotriva lui Horia Sima. Acest fapt ne dã posibilitatea de a trage anumite concluzii.

***

“Nimeni nu poate dovedi sau prezenta argumente împotriva celor relatate de mine.” Chiar asa, d-le Milcoveanu, nimeni nu vã poate contrazice? Noi stiam cã pânã acum infailibilitatea era o prerogativã exclusivã a Papei. Deci, dacã dvs., în plinã zi, când strãluceste soarele, veti afirma cã este întuneric, noi nu avem voie sã vã contrazicem!? Noi însã, netinând cont de pretentia dvs., vom aduce argumente prin care va fi demontat, bucatã cu bucatã, întreg esafodajul calomniilor dvs., fapt ce va fi evident la sfârsitul acestei dezbateri.

***

Scontati pentru dvs. pe o “victorie în viitor”. Vã considerati în prezent un profet neînteles, care are speranta cã va triumfa în viitor. Numai cã noi nu prea întelegem cum ar putea triumfa vreodatã cel care, în momentul crucial al istoriei nationale, când se cîstigau drepturile morale pentru viitor, dvs. v’ati “autoîngropat” în pasivitate. Zadarnicã sperantã, d-le Milcoveanu, în vreo “victorie în viitor”. Chiar dvs. ziceti într’un context: “În politicã, ca în rãzboi”. Deci un conducãtor politic trebuie sã fie, ca si conducãtorul de osti, un strateg. Din cele ce scrieti se degajã impresia cã dvs. vã considerati un mare strateg, întrucât faceti aprecieri asupra bãtãliilor legionare din trecut, iar pentru viitor ati lansat un plan de reînviere al Miscãrii Legionare, din initiativa si sub comanda dvs. Dar ca sã vã dovediti dotarea si dreptul pentru o actiune de asemenea anvergurã, ati putea sã ne spuneti care au fost bãtãliile legionare ce le-ati condus si câstigat în trecut si care a fost numãrul luptãtorilor care v-au urmat pânã la sacrificiu? Cãci noi vã putem dovedi cã oastea, bãtãliile si mortii din Legiunea condusã de Horia Sima reprezintã exact istoria eroicã a Miscãrii Legionare din ultima jumãtate de veac. Sau, dvs. ati avea îndrãzneala sã sustineti cã de la moartea Cãpitanului pânã la initiativa dvs. cu “Arhiva istoricã Învierea”, Miscarea Legionarã nu a existat? Când sunteti, totusi, obligat sã recunoasteti existenta si activitatea Miscãrii dupã moartea Cãpitanului, numiti perioada 1938-1953 “anii catastrofelor”. Vã înteleg! Sunteti gelos pe eroismul legionarilor luptãtori. Anii aceia, d-le Milcoveanu, au fost ani de glorie legionarã! Dvs. ati uitat cã Miscarea Legionarã nu este un partid politic ale cãrui merite s’ar aprecia dupã vreun succes electoral si o guvernare îndelungatã, ci o revolutie spiritualã, cu o misiune istoricã asumatã fatã de neam, misiune care are o finalitate transcedentalã. Este adevãrat cã senilele istoriei au încercat sã zdrobeascã fiinta Miscãrii prin toate fortele ostile fenomenului legionar si au fost perioade dramatice în viata si istoria legionarã. Dar cauza cea mai profundã a acestei presiuni a istoriei era cã Miscarea Legionarã se voia vie si activã, nerenuntând nici o clipã la datoriile asumate fatã de neam. Iar în fruntea acestei strãdanii uriase era Horia Sima! Mã faceti sã zâmbesc când vã surprind uneori în postura de apologet involuntar al lui Horia Sima. Dar patima care vã orbeste nu vã îngãduie sã observati acest lucru. În legãturã cu guvernarea din 1940 ziceti, privind numirile în functiile importante: “Nu cunosc nici un caz de imposturã”. Cu alte cuvinte, omul potrivit la locul potrivit. Într’adevãr, privind numirile din 1940, nici nu putea fi mai bine. Concluzia? Toatã admiratia pentru întelepciunea lui Horia Sima! Si sunt sigur cã, cel putin în câteva cazuri, de pildã al celor care nu l-au aprobat sau chiar s’au opus strãdaniei sale de a aduce Miscarea la putere si au primit, totusi, functii, si-a cãlcat pe inimã, numai sã se împlineacã interesul Legiunii si unitatea ei. Într’o curioasã “Hotãrâre”, semnatã “arhiva Învierea”, propuneti sã preluati “în propriul capital moral (în contul dvs.): întregul devotament si întreaga combativitate, întreaga suferintã si toate jertfele vechilor si noilor legionari, din 1941 încoace, sub comanda sau în credinta lui Horia Sima”. Cum adicã, d-le Milcoveanu? Cine sunteti si ce ati reprezentat în lupta legionarã de o jumãtate de veac, ca sã pretindeti a vi se preda în beneficiul dvs. meritele si jertfele legionarilor de sub comanda lui Horia Sima? Valoarea moralã a luptelor si jertfelor legionare e proprietatea exclusivã si pentru eternitate a celor care au sângerat pentru a o dobândi. Dvs. ati uitat cã v’ati “autoîngropat” de mult si nu puteti avea parte sub nici o formã la imensul patrimoniu moral al Legiunii care a continuat lupta.

***

Sã trecem acum la probleme care necesitã dezbateri mai ample.Dvs. afirmati cã “Horia Sima a fost o nãpastã adusã din iad pentru a nenoroci Miscarea Legionarã”. Aceastã formulare pare titlul unui roman de groazã. Dar pe noi nu ne sperie si, pentru a nu pierde vremea, vom trece imediat la inventrierea actelor prin care Horia Sima a “nenorocit” Miscarea Legionarã:1) Rãmâne pe pelilcula memoriei istoriei românesti imaginea acelei multimi de oameni ce a umplut pânã la refuz marea Piatã a capitalei în ziua de 6 Octombrie 1940. Acea imagine - ce nu poate fi stearsã din documentele clare ale istoriei de cãtre nimeni si prin nici o substantã - rãmâne dovada clarã a adeziunii românilor la Legiune. Fãrã acea imagine, astãzi falsificatorii istoriei nationale ar putea sustine cu mai multã sansã cã Miscarea Legionarã a fost o grupare de agitatori, cu un numãr restrâns de aderenti (desi rezultatul alegerilor din 1937 a arãtat contrariul). Acele fotografii, luate din toate unghiurile, aratã cã la 6 Oct. 1940 era acolo toatã tara. Cine a dus Legiunea la un asemenea moment de importantã istoricã? Evident cã acel care stãtea la tribunã si saluta multimile entuziaste cu bratul ridicat, având în spatele si deasupra lui fotografia uriasã a Cãpitanului (ce imagine simbolicã!), care plutea dominator de dincolo de moarte peste marea multime de români, nu numai cu chipul, ci si cu duhul.2) Scoaterea Cãpitanului de sub placa de beton de la Jilava si reînhumarea lui în regim de doliu national. Strãzile pe care cu doi ani în urmã Cãpitanul fusese dus în duba politiei ca un infractor, se transformaserã într’un traseu apoteotic, în care primea omagiul pios al natiunii. Erou national si martir, reintra în drepturile si titlurile sale legitime de cel mai mare iubitor de neam si apãrãtor al intereselor nationale. Sfâsierea hotarelor României Mari - care sângerase tara - l-a confirmat ca profet national, el prevãzând în 1936 tragedia nationalã. Când a fost asasinat Cãpitanul, catapeteasma României Mari s’a crãpat spre toate punctele cardinale ale hotarelor.
Am insistat asupra dezgropãrii si reînhumãrii Cãpitanului pentru cã acest fapt este de o maximã importantã pentru triumful adevãrului în cazul Comandantului Miscãrii Legionare. Dacã nu era detronat Carol II - ca efect al actiunii lui Horia Sima din 3-5 Sept.1940 - când ar fi vãzut românii si când ar fi luat la cunostintã tribunalul moral al istoriei cã cel mai mare român al veacului a murit cu funia de gât, printr’un omor miselesc, si nu în mod “legal”, cum încercau asasinii sã mintã; acei asasini care fãcuserã tot timpul atâta caz în raporturile cu legionarii de “democratie” si de “statul de drept”. El, Horia Sima, l-a ridicat pe Cãpitanul din mormânt si l-a arãtat lumii în chip de victimã nevinovatã. Când zic “scoaterea de sub beton”, nu mã refer la actul material al lucrãrii, care s’a fãcut în prezenta familiei Cãpitanului, ci la actul politic care a fãcut posibil acest lucru. Am mai spus-o, si o repet, cã este regretabil faptul cã familia Cãpitanului nu a înteles în lumina adevãrului aceastã faptã a lui Horia Sima, de nemãsuratã importantã pentru imaginea moralã a Cãpitanului si a Miscãrii. Si trebuie sã ne întrebãm: dacã regele asasin ar fi rãmas pe tron, ar fi acceptat el, oare, vreodatã ca sã se ridice uriasa placã de beton de la Jilava pentru a se vedea oribila crimã pe care a ordonat-o? Iar odatã cu sosirea tãvãlugului comunist ar mai fi fost posibil asa ceva? Când si cine ar mai fi prohodit, dupã rânduiala legii strãmosesti, rãmãsitele pãmântesti ale marelui martir, asezat pe catafalc si în prezenta întregului românism? Rãmâne gloria lui Horia Sima de a fi fãcut pentru Cãpitanul ceea ce a fãcut Iosif din Arimateea pentru Mântuitorul lumii!3) Prin biruinta legionarã din 1940 - pe care detractorii lui Horia Sima o minimalizeazã sau îi contestã orice valoare istoricã - a fost posibil un alt mare act în favoarea memoriei Cãpitanului: reabilitarea lui juridicã. Fapt de cea mai mare importantã, cãci asupra personalitãtii lui morale plana suspiciunea cã ar fi fost capabil de trãdare de tarã, asa cum un complet de judecatã, la ordinul unui rege irodian, a dat verdictul. Atunci, în timpul biruintei temporarea Miscãrii, s’a restabilit dreptatea, prin decizia liberã si absolut legalã a celor mai înalte foruri juridice din România. Pentru acele timpuri, acel act de reabilitare juridicã era o necesitate absolutã. Nu este cazul, însã, astãzi în privinta celor condamnati de tribunalele comuniste. Luptãtorii anticomunisti nu au nevoie de nici o reabilitare, întrucât a fi condamnat de comunisti e o onoare.
De aceea privim cu nedumerire si percepem ca un fel de impietate graba familiilor unor români, condamnati de comunisti si morti în temnitã, de a reabilita pe cei dragi. La fel, nu întelegem cu ce drept moral intervin din oficiu unele institutii juridice actuale pentru a cere recurs în anulare pentru victimele comunismului. Cine ar avea ascendentul moral de a declara “reabilitati” pe eroii rezistentei anticomuniste? Judecãtorii formati la scoala justitiei proletare? Toate sentintele tribunalelor militare comuniste (denumite cinic Tribunalul poporului) sunt nule prin ele însele si cei condamnati nu au nici o nevoie de a li se reabilita onoarea. A gândi altfel, înseamnã cã nu considerãm comunismul un vast imperiu al minciunii si al injustitiei totale. 4) Crearea, în momentul instaurãrii comunismului în România, a celui mai mare front de rezistentã româneascã anticomunistã prin reorganizarea Miscãrii Legionare ordonatã de Guvernul de la Viena si coordonatã apoi de la Madrid. Suprematia legionarã în lupta anticomunistã e incontestabilã; dovada cea mai clarã: faptul cã pentru încarcerarea legionarilor a fost nevoie de cea mai mare închisoare din România, Aiudul. Numai conspiratia antilegionarã talmudo-masono-bolsevicã la care s’a asociat, din pãcate, o parte dintre membrii partidelor istorice încearcã sã oculteze la nesfârsit aceastã glorie nationalã a legionarilor condusi de Horia Sima. Despre celelalte fapte absolut meritorii ale celui ce a cârmit corabia Legiunii prin furtuna veacului potrivnic vom mai vorbi. Ne oprim deocamdatã la acest scurt inventar al faptelor de comandã ale lui Horia Sima; în opinia dvs. el a “nenorocit” Miscarea Legionarã, desi este clar ca lumina zilei cã adevãrul este tocmai contrariul.

***

Formulãri prãpãstioase de genul celei pe care am comentat-o mai sus si care vã apartine se regãsesc la toti dizidentii. Vom da un singur exemplu - din multele - care este suficient sã justifice revoltasi repulsia noastrã fatã de aceastã cohortã de matadori care, ca într’o halucinantã coridã, s’au nãpustit asupra lui Horia Sima cu o pasiune si o cruzime caracteristice unei haite. Duritatea expresiilor sã nu contrarieze pe nimeni, cãci este justificatã, întrucât toatã actiunea dizidentilor se caracterizeazã printr’o lipsã de respect al adevãrului si o lipsã de iubire a aproapelui rar întâlnite chiar si la cei care nu se pretind, ca si acestia, de a fi campionii virtutilor.
În Introducerea “memoriilor” sale, Nicolae Arnãutu, dorind sã-si justifice cele afirmate, spune cã s’a hotãrât sã scrie “pentru ca lumina adevãrului sã fie restabilitã acolo unde întunericul luciferic servind interese încã nedivulgate, cautã sã se impunã... Scriu acum ca sã restabilesc anumite adevãruri denaturate total de Sima, individul care în mod tâlhãresc, cu ajutorul dusmanilor, a ajuns în fruntea Miscãrii Legionare ca sã o distrugã” (subl. n.). Bietii oameni! Cât de multã urã trebuie sã fi acumulat în inimile lor pentrua se dezlãntui într’un asemenea mod. Noi suntem convinsi cã frustrãrile din timpul participãrii la guvernare în 1940 si internareaîn lagãrul de la Buchenwald au fost determinante în aceastã revoltã a dizidentilor. Când te gândesti cã o parte dintre legionarii refugiati în Germania nu au fost capabili sã suporte o internare de doi ani (cu un regim incomparabil mai blând decât cel din temnitele comuniste), în timp ce o parte din fratii de cruce arestati în 1941au suportat fãrã nici un murmur 22 de ani de temnitã! Este clar cã dizidentii si-au pierdut cu desãvârsire simtul realitãtii si nu mai sunt capabili sã întrezãreascã adevãrul dincolo de negura urii lor. În legãturã cu cele douã afirmatii ale lui N.Arnãutu subliniate de noi, întrebãm: unde este “întunericul luciferic” din Miscarea Legionarã condusã de Horia Sima, când, privind la cei ce l-au urmat, te coplesesc cu superioritatea lor moralã, cu lumina si mãretia vietii si jertfelor lor? Voi aminti doar câteva nume de tineri, despre care nu se poate spune cã l-ar fi urmat din anumite obligatii sau interese: Valeriu Gafencu, Gheorghe Jimboiu, Costache Oprisan, Virgil Maxim - si lista ar putea continua cu nume de acelasi calibru moral - ei constituind piscurile unei generatii, care prin sufletul si pãtimirile lor au devenit blazon al nobletei legionare, ridicându-se la înãltimea unui Iordache Nicoarã sau Puiu Gârcineanu. Despre ce distrugere a Miscãrii Legionare se poate vorbi, dacã în timpul cât a fost Horia Sima în fruntea Legiunii s’au format si afirmat asemenea valori legionare? Acei tineri superbi, dintre care o parte si-au gãsit sfârsitul în temnitele comuniste, rãmânând pânã la moarte sub ascultarea lui Horia Sima, ridicã glasul din adâncul mormintelor fãrã cruce si strigã tuturor detractorilor: Nu vã mai strãduiti cu puterile voastre de pigmei sã doborîti pe cel de nebiruit!Noi l-am iubit si l-am urmat pentru cã ne-am regãsit în el: în scrisul lui, în faptele lui, în râvna lui de a ridica Miscarea Legionarã, în chemarea lui la jertfã! La voi nu am gãsit decât orgoliu rãnit, urã neputincioasã, fugã de sacrificiu, actiune denigratoare, dusã cu perseverenta spiritelor malefice pânã dincolo de orice ratiune si omenie si care, în final, nu a avut altã consecintã decât îmbogãtirea cu noi arme a perfidului arsenal antilegionar. Cât de mult bucurã pe dusmani sansa de a gãsi aliati în chiar sânul Legiunii! Si vã rugãm sã nu mai plângeti cu lacrimi de crocodil suferintele îndurate de noi în temnite si munti, pentru a scoate din aceasta o vinovãtie a Comandantului Horia Sima. În duhul Cãpitanului si al lui Mota, noi însine ne-am oferit voluntar jertfei. De aceea compasiunea voastrã o respingem ca pe o imensã ofensã! Dupã acest protest imaginar - dar cât de adevãrat, o zic întrucât am cunoscut o parte din acei tineri si stiu cum gândeau si simteau -sã ne oprim, o clipã, asupra atitudinii lui Horia Sima fatã de adversarii sãi. În contrast cu stilul încrâncenat si mereu ofensator al detractorilor sãi, stilul lui Horia Sima apare în toatã frumusetea lui. Si “stilul este omul”, deci tot ceea ce a scris Horia Sima îl mãrturisesteca pe un om admirabil. Când pune la punct câte o problemã controversatã, când rãspunde la unele acuzatii sau insinuãri nedrepte, ce stil calm, retinut, fãrã note discordante. Cât despre insulte la adresa altora, chiar si a celor mai nemilosi adversari ai sãi, lipsesc cu desãvârsire. Câtã elegantã! În schimb, toatã “opera” unora dintre detractorii sãi nu este decât o hazna în care colcãie viermii urii. În acest loc cred cã a sosit momentul sã mãrturisesc, cu mâna pe inimã si nu pentru prima oarã, cã nu am gãsit în scrisul lui HoriaSima (în toate cãrtile si în Antologia în sapte volume) nici mãcar osingurã frazã care sã fi contrazis gândirea si simtirea mea!

***

Sã revenim la cãrtile dvs. Aproape la fiecare paginã ne întâlnim cu un termen care nu se gãseste în toatã literatura legionarã clasicã.Vã întrebãm: de unde ati scos termenul de “codrenism”? Am fi curiosi sã stim pe ce elemente de doctrinã legionarã se bazeazã aceastã inovatie bizarã în terminologia legionarã. Nu am gãsit acest termen în Cartea Cãpitanului, nici în Circulãrile lui. Cine v’a inspirat acest termen? Când punem aceastã întrebare, ea se adreseazã tuturor dizidentilor care folosesc acest termen ca pe o formulãmagicã pentru a-si valida - cred ei - “teoriile” lor oricât de aberante.
Dvs., care vã pretindeti a fi “Solutia Viitorului”, ar trebui sãstiti cã nu existã decât Miscarea Legionarã si legionarismul, nicidecum codrenismul, o inovatie pe care am putea sã o considerãm nãstrusnicã, dacã nu ar fi o suspectã diversiune si, mai ales, strãinã de gândirea Cãpitanului. “Teoria” cu cele douã Miscãri Legionare: codrenistã si simistã, nu constituie o noutate pentru mine. Aflasem despre ea - nu vã vine sã credeti - încã din copilãrie, atunci când a apãrut Pe marginea prãpastiei. Era o formulã vehiculatã de dusmanii Miscãrii. Acolo se fãcea referire la codrenism si neo-codrenism (viitorul simism). În anii copilãriei rãsfoiam cartea: îndeosebi pentru a admira fotografiile în care apãreau Cãpitanul si Comandantul. Dar când am devenit adolescent si am început sã judec, am refuzat sã accept ca adevãratã dihotomia care se insinua în acea carte denigratoare. Peste câtiva ani, însã, aveam sã cunosc direct si la fata locului - adicã în închisoare, unde era Miscarea Legionarã (în tarã) în acele vremuri - cã, de fapt, nu existã nici“codrenisti”, nici “simisti”, ci pur si simplu numai legionari; si cã nu existã douã Miscãri Legionare, ci una si singurã, indivizibilã, vie si activã: Miscarea Legionarã condusã de Horia Sima. Cei care rãtãceau pe alte cãrãri alcãtuiau o minoritate nesemnificativã. Ziua de nastere a lui Horia Sima era sãrbãtoritã la Aiud, alãturi de celelalte momente legionare legate de întemeierea Legiunii si de Cãpitanul, ca o zi nationalã. Miscarea Legionarã condusã de Horia Sima era cunoscutã si de prieteni si de vrãjmasi, iar ecoul faptelor ei se pãstra în memoria publicã româneascã. Unde era atunci Miscarea Legionarã“codrenistã”, cine o comanda, care era numãrul celor care o alcãtuiau si care sunt faptele ei de rezonantã istoricã? Degeaba vã osteniti sã scoateti din neant o entitate care n’a existat în realitate niciodatã, asa cum încearcã unii sã o impunã. Acestia uitã, însã, cãactul de creatie din nimic este o prerogativã divinã. Sã admitem - prin absurd - cã sunt douã Miscãri Legionare. Iar dvs. sustineti cã “Miscarea codrenistã” este infinit superioarã “Miscãrii simiste”. Superioritatea se reclamã din toate punctele de vedere, mai ales din cel al calitãtii oamenilor. Pretindeti sã vã credem cã aripa “codrenistã” era formatã numai din “comandanti extraordinari”. Caracterizarea superlativã vã apartine. Dar iatã, eu refuzsã vã cred. Asa sunt eu - vorba Cãpitanului cãtre Corbela: nu vã cred pe dvs., care vreti sã-mi impuneti o idee, ci cred ceea ce am vãzut cu ochii mei, timp de peste un deceniu în închisori! Dvs. nu ati fost prezent în faimoasa celulã 321 de la Aiud, în timpul“reeducãrii”, ca sã aveti posibilitatea de a vedea cum conducãtorul acelei încercãri de asasinare moralã a personalitãtilor reprezentative ale Miscãrii Legionare era “codrenistul” Ion Victor Vojen, iar protagonistii principali erau tot “codrenisti”, ca pãrinteleDumitrescu-Borsa, Tache Savin, Iosif Costea, Dumitru Groza si altii. Din nefericire, cât timp am fost prezent la 321, pãrintele Borsa s’a comportat în modul cel mai lamentabil si revoltãtor. Dvs., care l-ati asezat la un moment dat pe locul trei în ierarhia legionarã, dupã Cãpitan si ing. Clime, trebuie sã fiti primul care sã cunoasteti - si noi ne facem datoria, informându-vã - cum s’a comportat în mod real eroul dvs., cel care în 1940, stimulând din umbrã pe Mos Zelea, a încercat sã punã mâna pe conducerea Miscãrii Legionare. Ne punem întrebarea - si, dupã dramaticele întâmplãri din interiorul Legiunii, suntem chiar obligati sã ne-o punem - dacã în toamna lui 1940 pãrintele Borsa avea vreo îndreptãtire sã smulgã din mâinile lui Horia Sima comanda Legiunii. Dacã pãrintele Borsa ar fi murit de timpuriu, aceastã problemã ar fi rãmas o enigmã, în jurul cãreia s’ar fi putut face speculatii la nesfârsit. Dar pãrintele, fãrã sã vrea, a dat rãspuns la aceastã întrebare: Dumnezeu l’a mentinut în viatã pânã când adevãrul a iesit la luminã. Sunt martor (fericit si îndurerat în acelasi timp) al acelui moment. Bazânu-se, chipurile, pe un îndemn ca legionarii care vor supravietui prigoanelor sã povesteascã generatiilor viitoare tot ceea ce s’a întâmplat “si bun, si rãu” si considerând cã momentul sosise atunci, în catacomba de la Aiud, pãrintele Borsa a început sã criticeMiscarea Legionarã si sã denigreze chiar si pe Cãpitanul. Dintr’un sentiment de pudoare absolut real nu pot reproduce ceea ce a spus pãrintele Borsa despre Cãpitanul. Nici nu mai conteazã acum ceeace a spus atunci, într’un moment de neasteptatã slãbiciune din partea unui preot si comandant legionar. Conteazã doar semnificatia esentialã a gestului sãu: anume cã acolo, la celula 321de la Aiud, în mijlocul atâtor legionari bãtrâni si tineri, pãrinteleDumitrescu-Borsa a dat un examen hotãrâtor, care a arãtat în modclar si definitiv, cã nu era el cel chemat si demn de a fi urmasul Cãpitanului. Pãcat de eroismul sãu din Spania!
Cartea sa de amintiri din rãzboiul antibolsevic din Spania se terminã cu o invocatie cãtre Mota si Marin: “Dati-ne o fãrâmã mãcar din marea voastrã credintã ce v’a urcat pe culmi ceresti, ca si noi aici sã mergem pe calea ce ne-ati arãtat ca sã putem muri ca voi”. Ce frumos ar fi fost dacã în ultimii ani de închisoare pãrintele Borsa si-ar fi adus aminte de propriile sale cuvinte. Dar se vor adeveri alte cuvinte, tot ale lui, aflate în aceeasi carte si adresate tinerilor: “Noi vom pleca, ducând în mormânt si oarecare pãcate.Ceea ce nu a dat sufletul nostru, veti completa voi. Sperãm ca cei pe care-i avem urmasi sã ne fie superiori”. Nu stim dacã pãrintele Borsa a trãit vreun sentiment de remuscare pentru lepãdarea sa si aplâns cu amar - ca Apostolul - pentru lasitatea sa si mai ales pentru ingratitudinea imensã pe care a manifestat-o fatã de cel care l-a scos din anonimat si l-a ridicat pe o treaptã nevisatã de el vreodatã. Iatã cum a rãmas pãrintele Borsa “fidel si mereu fidel” Cãpitanului, cum ziceti dvs. cã au rãmas toti “codrenistii”, fidelitatea extremã fatã de Cãpitan fiind semnul lor distinctiv. Suntem indulgenti cu slãbicuinile firii omenesti, dar atunci când cei care au dat dovadã de un asemenea comportament sunt dati ca modele,trebuie sã fim mai severi si sã accentuãm notele grave si incriminatorii la adresa unor astfel de “modele” pe care dvs. le oferiti tineretului român de azi. Pentru cã nu putem admite ca în Miscarea Legionarã slãbiciunea sã fie consideratã tãrie de caracter, lasitatea sã-si punã mascã de eriosm, iar trãdarea sã ia chip de fidelitate. Nu pe pãrintele Dumitrescu-Borsa, Dumnezeu sã-l ierte - l-am asezat sub biciul cuvântului, ci încercarea de a ridica asemenea  oameni pe un piedestal înalt, de pe care ei s’au prãbusit de mult!

* * *

Este locul aici ca sã spunem cã toti acesti renegati, prin obedienta lor fatã de colonelul Crãciun, erau vinovati fatã de camarazii lor, pentru cã lepãdarea lor constituia pentru inchizitorul de la Aiud justificarea actiunii de persecutie împotriva celor care nu acceptau libertatea fãrã onoare. Zelul lor de apostati întãrea bratul celui care ne lovea cu foamea, frigul si carcera de la Zarcã. Fostul proletar, devenit ofiter superior MAI, a fost foarte satisfãcutcã a gãsit atâtia insi dintre detinuti dominati mai mult de instinctul de conservare decât de principii, care sã i se subordoneze fãrã nicio rezervã în actiunea bolsevicã de genocid moral sãvâsit asupra legionarilor în timpul “reeducãrii” de la Aiud. Din nefericire, s’au gãsit pe lângã un numãr de intelectuali si câtiva clerici. Pe lângã pãrintele Borsa, au mai fost un diacon si un monah, a cãror prezentã în tagma liderilor “reeducãrii” era cu atât mai vinovatã, cu cât acolo se punea pe lângã renegarea politicã si problema lepãdãrii de credinta crestinã. Spun, în memoriile lor, o parte din fostii întemnitati de la Aiud cã unii din acesti presupusi oameni ai Bisericii fãceau în cadrul “reeducãrii” propagandã atee. Poate s’ar fi asternut vãlul uitãrii peste aceste fapte nedemne, dacã unii dintre ei nu ar fi avut pretentia de a mai juca ulterior în viata publicã si în BOR roluri la care, în calitate de fosti colaboratori ai colonelului desecuritate Gh. Crãciun, nu ar mai fi avut nici un drept moral! Nu mai poate pretinde cineva titlul de ostean al lui Hristos dupã ce a fost un subordonat al celui care prigonea pe luptãtorii crestini anticomunisti prizonieri în cazemata de la Aiud. În urma acestor experiente si drame la care am fost martor, mãrturisim cã nu ne mai impresioneazã - si nici nu ne intimideazã, asa cum încercati dvs. de-atâtea ori - titlurile din trecut ale nimãnui, dacã nu au fost confirmate cu toate clipele unei vieti obligatorii pentru un legionar. De asemenea, nu ne impresioneazã nici cuvintele, oricât de mari, rostite de unii cu un patetism demagogic. Pentru noi rãmâne principiu suveran si permanent îndemnul lui Mota de a lãsa la o parte “vorbãria cea multã” si “lupta de vorbã goalã” si sã nu credem cã ne-am împlinit datoriile dacã ele nu sunt urmate de“aspra greutate a faptei, a jertfei, a poverei”. Pe dvs., care v’ati dedicat viata unei lupte fãrã sfârsit de “vorbã goalã”, porunca lui Mota ar trebui sã vã trezeascã la realitate si, înainte de a fi procurorul necrutãtor al altora, sã vã întrebati dacã toate clipele vietii dvs. au stat sub semnul jertfei si al poverii pentru ridicarea Miscãrii.

***

Prin contrast cu “pleiada” codrenistilor, la a cãror prãbusire am fost martor, trebuie sã vã amintim de moartea de erou al onoarei a profesorului atomist George Manu, asasinat de colonelul Crãciun prin regimul de exterminare la care a fost supus pentru a ceda si a i se subordona; de comportamentul aproape unic al “simistului”Alexandru Ghica, supranumit în temnitã “Printul demnitãtii legionare”; de atâtia legionari, bãtrâni si tineri, care i-au secondat. Dintre cei din urmã amintim pe Virgil Maxim care, înfruntând 22 de ani în închisoare într’un mod exemplar, a rãmas ceea ce s’ar putea numi: apologetul neclintit al lui Horia Sima. Acest om cu o profundã vocatie religioasã, chinuit cumplit în timpul “reeducãrii”de la Gherla, a înteles, ca putini dintre legionari, cã Horia Sima a reprezentat cel mai fidel spiritul legionar pe linia Cãpitanului. Dacã un om cu o atât de profundã viziune si trãire religioasã a avut aceastã credintã, nu stiu cine s’ar putea gãsi sã-l contrazicã cu argumente valabile. I-am fost ucenic în închisoare acestui om superior care a reprezentat pentru mine legionarul prin excelentã, încât în postfata Memoriilor sale am afirmat: “Acolo unde esteVirgil Maxim, acolo este Miscarea Legionarã”. Pentru aceasta la moartea lui, care a fost una dintre cele mai mari pierderi pentru Miscarea Legionarã din ultima vreme, mi-am permis - în cuvântul rostit - sã-i acord trei titluri, convins total cã le merita deplin. Titlul de cetãtean de onoare al României, titlul de mãrturisitor al lui Hristos, prin suportarea schingiuirilor de la Gherla, si titlul de comandant legionar post-mortem. Acordarea ultimului titlu era o îndrãznealã din partea mea si teoretic nu aveam dreptul sã o fac.Dar în fata sicriului sãu am simtit nevoia, ca o datorie moralã cãreia nu i-am putut rezista, sã afirm adevãrul cã, dacã a existat vreun legionar - dintre cei care si-au trãit toatã viata în inima Miscãrii -care sã fi meritat titlul de comandant legionar si care s’a comportatpânã la moarte ca si cum l-ar fi avut, acela a fost Virgil Maxim! Ce departe de acest model superior de legionar au fost majoritatea “codrenistilor” dvs!

***

Faceti afirmatia - în mod sententios ca întotdeauna si fãrã a dovedi - cã “Politia Secretã Politicã ne vrea autoblocati pe linia moartã a lui Horia Sima”. Pe niste gurã-casã naivi ati avea sansa de a-i convinge în acest sens. Numai cã nu chiar toatã lumea a fost strãinã de viata legionarã, iar experienta unora contrazice total ceeace sustineti dvs. Eu am avut privilegiul - dupã cum am mai spus - de a participa la ceea ce s’ar putea numi cel mai mare proces al Miscãrii Legionare, care a avut loc la faimoasa celulã 321 de la Aiud, unde era prezentã toatã elita legionarã (cu exceptia domnului Nicolae Pãtrascu, grav bolnav la acea datã, a printului Al. Ghica, care refuza orice discutie cu colonelul Crãciun, si a prof. G. Manu, care murise cu putin timp înainte). Era un proces inedit si straniu, în care participantii erau concomitent acuzati, procurori si judecãtori. Numai cã unii au respins orice alt rol decât cel de acuzat. Probabil cã pentru dvs. este o noutate absolutã sã aflati faptul cã cei care au excelat în rolul de procurori si judecãtori se regãsesc pe lista“codrenistilor” alcãtuitã de dvs: pãrintele Borsa, Vojen, Stere Mihalexe et comp. Colonelul de securitate Crãciun, comandantul penitenciarului Aiud, cerea ca cei prezenti sã se desolidarizeze de trecutul lor legionar si sã condamne “crimele” sãvârsite de Corneliu ZeleaCodreanu si Horia Sima. Totul se fãcea sub lozinca (înscrisã de niste renegati pe frontispiciul “clubului de reeducare”): “MiscareaLegionarã - crimã si teroare, misticism si trãdare”. Cuvântul de ordine era ca Miscarea Legionarã sã fie condamnatã integral. Nu era permis ca cineva sã denigreze pe Comandant si sã se eschivezede a face acelasi lucru cu Cãpitanul si invers. Cãpitanul si Comandantul erau considerati autoritãtile supreme ale Miscãrii Legionare si de ei trebuiau sã se lepede legionarii, desi erau la Aiud atâtea personalitãti legionare. Chiar la celula 321 era prezent si domnul Radu Mironovici, unul dintre fondatorii Legiunii, dar colonelul Crãciun nu a cerut nimãnui sã se desolidarizeze de el. Ca nu cumva cele spuse în fraza de mai sus sã fie interpretate tendentios, în sensul lipsei de respect fatã de un Comandant al Bunei Vestiri, trebuie sã mãrturisesc cã am avut fatã de domnul Radu Mironovici un desãvârsit respect si multe clipe ne-am plimbat împreunã prin tarcul Sectiei, tinând la brat pe acest om legendar. Nu era oricând la îndemânã sã cunosti pe unul dintre fondatorii Miscãrii Legionare. Eu a trebuit sã parcurg - pânã la data întâlnirii cu el - 11 ani de temnitã ca sã am acest privilegiu. Gestul meu de dragoste si respect avea valoare de simbol. Era omagiul generatiei tinere, ce apãrea din vâltoarea furtunii, închinat cu pietate generatiei venerabile care era în pragul apusului. Trebuie sã fie clar pentru toatã lumea cã la “reeducarea” de laAiud, dupã lepãdarea de Cãpitanul, lepãdarea de Horia Sima era semnul prin care se renunta la calitatea de legionar. Si atunci, ne putem mira cât de prosti erau bolsevicii care obligau pe legionari sã pãrãseascã pe Horia Sima. Dacã Horia Sima era cel ce se strãduia- dupã opinia dvs. - sã gareze trenul Legiunii pe o linie moartã, dece nu-l lãsau bolsevicii sã-si ducã opera pânã la capãt si de ce voiau sã salveze Miscarea Legionarã din mâinile celui care o ducea la pieire? Enigmaticã aceastã strãdanie a “tovarãsilor” de a scoate pe legionari din trenul ce se înfunda pe o linie moartã. Numai cã noi, tinerii care asistam cu durere la acel proces dramatic de la celula 321, nu pierduserãm nici discernãmântul si nici simtul moral. Ba dimpotrivã! Cãci în bezna de la Zarcã adevãrurile legionare se vedeau atât de clar! Noi stiam cã bolsevicii nu sunt nicidecum prosti si cã nu fac niciodatã acte în detrimentul lor si în beneficiul adversarilor lor. Era clar cã tocmai prezenta la comanda Legiunii a lui Horia Sima, dovedit a fi în permanentã ofensivã împotriva monstrului rosu, deranja cel mai mult pe comunistii “români” si voiau sã obtinã cu orice pret repudierea lui. Si iatã cum, în lupta dusã pentru a-l detrona pe Horia Sima de la comanda Legiunii, legionarii dizidenti se regãsesc cu bolsevicii “români” de aceeasi parte a baricadei. Nu ne rãmâne decât sã-i felicitãm, exclamând: onorabilã companie, dragi camarazi!

***

Vã lansati la un moment dat într’o ditirambã de genul “noi am fost si noi vom drege”. Cine “noi”, d-le Milcoveanu? Si vã întrebãm, pentru cã legionarii din marea garnizoanã Aiud nu v’au zãrit printre ei. Atunci cine sunt acei “noi”, din moment ce nu au fost prezenti în sediul elitei legionare din Zarca Aiudului?

***

O altã afirmatie: “Înainte pe drumul viitorului nu putem merge cu Horia Sima”. Fiti linistit, d-le Milcoveanu, nimeni nu vã cheamã pe acest drum de bunã-credintã si sacrificiu pe care a mers o întreagã generatie, ducând mai departe, prin furtuna veacului, torta credintei si onoarei legionare. Tinerii care au mers fãrã sovãiresi neclintit pe acest drum nu au avut de câstigat pentru aceastã fidelitate decât o recluziune pe parcursul a douã decenii si o prigonire pentru tot restul vietii. Nu simtiti, d-le Milcoveanu, cã aici este cel mai autentic eroism legionar? Pe un asemenea drum nu pot merge decât legionarii care nu se retrag niciodatã de pe metereze. Si - lucrul cel mai important! - pe acest drum nu se intrã când nu mai existã riscuri, ci s’a intrat în momentele cele mai dramatice ale istoriei românesti. Numai asa s’a asigurat reala continuitate legionarã.Tot în acest sens exclamati: “Se vrea un nou Horia Sima!” Desigur, un Horia Sima asa cum îl vedeti dvs. nici noi nu am vrea. În nici un caz! Cãci un om “fãrã calitãti de intelect”si “fãrã virtuti de caracter”, cum îl descrieti dvs., n’ar avea dreptul sã se înalte în fruntea Miscãrii Legionare. Dar eu sunt sigur cã un asemenea omnici nu ar putea parveni pânã acolo. Suntem, deci, de acord: nu vrem pe Horia Sima cel din viziunea dvs. Dorim, în schimb, pe Horia Sima asa cum l-am descifrat si cunoscut noi din caracterul si actele vietii sale. Dacã pentru dvs. Horia Sima a fost un om “fãrã calitãtide intelect”, pentru noi a fost o mare personalitate creatoare în sens intelectual: miile de pagini rãmase de la el îl confirmã în aceastã calitate. Iar în legãturã cu lipsa “virtutilor de caracter” ne faceti sã zâmbim. Putea un om lipsit de vituti de caracter sã înfrunte pe mai-marii României si ai Europei, pe unii biruindu-i politic, iar pe altii moral? Se vede cã diferenta dintre conceptiile noastre despre intelect si caracter este enormã. Dacã Horia Sima si-ar fi pus calitãtile si virtutile sale în slujba iudeo-masoneriei si nu a Miscãrii Legionare, fiti sigur cã ar fi azi renumit, cu atât mai mult cu cât iudeo-masonii sunt maestri în a crea chiar si din mediocritãti oameni cu faimã de personaltãti. Dar orice valoare legionarã este supusã conspiratiei tãcerii. atã o ultimã mostrã: revista Dilema dedicã un întreg numãr prezentãrii lui Carol II. Culmea lipsei de obiectivitate si corectitudine gazetãreascã: sunt prezenti cu numele o serie de oameni fãrã nici o importantã pentru perioada respectivã si destinul fostului rege, dar lipseste exact numele celui care a determinat abdicarea lui, respectiv Horia Sima. Asa se scrie astãzi istoria la români! Ati putea sã ne facem sã întelegem de ce s’au temut de HoriaSima dusmanii Miscãrii - mai ales comunistii - dacã a fost un omatât de putin dotat intelectual si moral? Un om mediocru si instabilnu reprezintã nici un pericol pentru nimeni, cu atât mai putin pentru un stat atotputernic. De unde, atunci, frica aproape obsesivã de el? Orice om lucid nu se teme de un cãtel, ci de un leu! E adevãrat, nu-i asa? Ura neîmpãcatã a dusmanilor Legiunii contra lui Horia Sima e dovada valorii lui. Dvs. însivã ati spus, referindu-vã desigur la altcineva: “Ura si înversunarea dusmanilor nu-s oare dovada capacitãtii si consacrarea valorii?” Ba da, d-le Milcoveanu! Si nimãnui, ca lui Horia Sima, nu i se potriveste mai bine acest adevãr!

***

Vorbiti de “exploatarea memoriei Cãpitanului”. Pentru tinerii care au albit în închisori este evident cine exploateazã memoria Cãpitanului. Memoria Cãpitanului se cinsteste prin jertfã. Tinerii legionari care s’au organizat sub autoritatea moralã si politicã a lui Horia Sima au cinstit memoria Cãpitanului prin îndelungate si uneori crunte suferinte si jertfe, fãrã nici un murmur. Singurul murmur care s’a auzit din gura lor în bezna carcerelor a fost: “Durere lângã durere, chin lângã chin, suferintã lângã suferintã, ranã lângã ranã, pe trupuri si în suflet, mormânt lângã mormânt, asa vom învinge”. Sunt cuvintele Cãpitanului, d-le Milcoveanu, care exprimã credinta lui profundã cã numai prin jertfã permanantã poate veni biruinta. Acesta, si numai acesta, este spiritul legionar autentic. Numai în acest spirit se poate învinge, nu prin îndemnul dvs. la “autoîngropare” în vremurile de restriste. Îndemnul dvs.era atât de favorabil comunistilor, care ar fi luat în stãpânire tara fãrã nici o împotrivire. Dar nu le era permis românilor sã nu facã act de împotrivire la invazia bolsevicã. Mai ales legionarilor!

***

Sã ne oprim acum asupra cazului Victor Biris. Dvs. afirmati:“Prima luminã s’a fãcut în 1960 în închisoarea din Aiud, când principalul sãu colaborator din anii 1938/40 a dezvãluit relatia secretã evident reciproc avantajoasã dintre Horia Sima si Mihail Morusoff, seful Serviciului Secret de Informatii”. Eu am asistat le“auto demascarea” lui Victor Biris si la aceastã mãrturie a lui la celula 321 de la Aiud. “Spovedania” lui Biris a fost un act conceput dupã modelul “auto demascãrilor” de la Pitesti. Dacã afirmatiile fãcute în acel scenariu de Biris pot fi folosite ca argumente si documente istorice, trebuie sã acceptãm ca adevãrate si declaratiile nefericitilor de la Pitesti (care la urmã au plãtit cu viata obedienta totalã si încrederea acordatã mercenarilor diavolului), cum cã Horia Sima, prin Vicã Negulescu, a transmis legionarilor din închisori ordinul ca sã se distrugã reciproc. Ar fi capabil vreun legionar sã accepte ca adevãratã aceastã versiune a Securitãtii? Dacã afirmatiile fãcute ca în transã în cadrul “reeducãrilor” din închisorile comuniste pot constitui documente veridice si indubitabile, înseamnã cã legitimãm imensul sistem al minciunii care este bolsevismul.Dacã dvs. luati drept absolut reale “mãrturisirile” celor ce se“autodemascau”, nici nu vã dati seama ce consecinte are oasemenea atitudine. Vã asigur - ca martor direct la apostazia lui Biris, a pãrintelui Borsa si a altora - cã astfel de acuzatii mârsave au fost aduse si împotriva Cãpitanului. În acest caz, vã întrebãm: dvs.ce ziceti, sã le acceptãm ca perfect adevãrate? Un legionar stie cã cel care a dat legea onoarei nu putea sãvârsi vreo faptã nedemnã.Deci, cele ce spuneau “reeducatii” împotriva Cãpitanului nu erau adevãrate. Dacã este asa, de ce nu aplicãm acest rationament si încazul lui Horia Sima? Logica obligã la aceasta. Dar procedând asa, dvs. ati scãpat din mânã marele atu cu “întelegerea secretã”. Din aceastã dificultate ar putea sã vã scoatã doar logica dvs. bizarã, care sã proclame: toate cele spuse contra Cãpitanului sunt în întregime minciuni, dar cele spuse împotriva lui Horia Sima sunt adevãrate.Dacã credeti cã printr’o asemenea stratagemã ati putea rezolva dilema, vã înselati. Dupã cum existã o consecventã în bine, existã oconsecventã si în rãu; mincinosul e foarte consecvent în mania sa. Iar dvs. vreti sã scoateti dintr’un om mincinos un om sincer si virtuos, mãcar pentru timpul si în cazul când v’ar confirma “teoriile”.Au trecut peste 50 de ani de la evenimentele din 1938-40 si nimeni - nici persoane, nici institutii - nu au putut prezenta vreo dovadã în sensul acuzatiei de mai sus. Se insinueazã - eterna metodã- cã ar exista ceva, undeva, dar - fapt de neînteles - nimeni nu scoatela luminã presupusul document. Dar ceea ce consider foarte important în aceastã problemã este faptul cã Victor Biris a sfârsit la fel ca protagonistii “reeducãrii” de la Pitesti si Gherla: acestia din urmã au fost condamnati si executati, iar Victor Biris a fost împins sub rotile unui tren într’o dimineatã cetoasã în gara Medias. Este clar ce rationament au fãcut bolsevicii: martorii trebuiau sã disparã, iar “mãrturiile” lor sã rãmânã, nemaifiind cine sã le nege. Noi credem cã Biris a murit dintr’o asemenea ratiune a statului bolsevic.

***

Acum sã ne oprim asupra unei “ipoteze” a dvs., care este poatecea mai gravã versiune si diversiune dintre cele pe care le-ati debitat, întrucât impieteazã asupra imensului tribut de suferintã si sângepe care l-a dat o generatie legionarã în lupta si rezistenta împotriva comunismului. La ceea ce numiti dvs. “ipoteza unei conventii secrete a lui Horia Sima de la Madrid (unde, fie spus, nu ajunsese încã) si Politia Secretã de la Bucuresti” (cea comunistã, se întelege)în legãturã cu reorganizarea Miscãrii Legionare din 1948. Cât de usor este pentru dvs. sã aruncati cu noroi peste martiriul unei generatii! Deci, conform “ipotezei” dvs., nu credinta în Dumnezeu si iubirea de neam si tarã a tineretului crestin din România a fost mobilul luptei si jertfei lui, ci “conventia secretã” a lui Horia Sima cu dusmanii lui Dumnezeu, ai Neamului si ai Leguinii. Asadar, reorganizarea din 1948 nu era determinatã de împlinirea vocatiei anticomuniste originare a Miscãrii Legionare care pornea din pãdurea Dobrina, ci de “acelasi egoism monstruos al lui Horia Simade a sacrifica Miscarea Legionarã pentru persoana sa”. D-le Serban Milcoveanu, care acum vã asumati rolul de “nou Cãpitan”, nu ati sesizat ce impietate impardonabilã ati sãvârsit?Toatã mãretia moralã si nationalã a luptelor din munti si a pãtimirilor din închisori dvs. o puneti în contul unei “conventii secrete” infame? Pentru aceastã blasfemie izvorâtã din întunericul urii care vã devoreazã, veti primi, fiti sigur, verdictul moral meritat. Pânã atunci trebuie sã suportati adevãrul cã prin initiativa lui Horia Sima s’au înscris pagini nemuritoare în epopeea rezistentei românesti împotriva bolsevismului. Ordinul de reorganizare a Miscãrii Legionare coincidea cu vointa de luptã a legionarilor împotriva bolsevismului care se instaura prin trãdare si teroare în România. Reorganizarea si lupta Miscãrii se realiza concomitent cu reactia natiunii române împotriva monstrului bolsevico-asiatic. De când legionarii nu mai fac parte din natiunea românã? Si, oricât ati dori, nu se poate despãrti eroismul românesc legionar din ultima jumãtate de veac de numele lui Horia Sima, pe care vã strãduiti sã îl desfiintati. Asa s’a scris istoria legionarã: prin lupte si jertfe, si nu prin penibila dvs. teorie a “autoîngropãrii”! Cât de ticãlosi sunt unii detractori ai lui Horia Sima ne-am dat deplin seama când i-am auzit fãcând afirmatia cã seful Miscãrii Legionare dupã ce trimitea echipele de parasutisti în tarã, anunta Securitatea spre a fi arestati. Din faptul cã temerarii veniti în România din înaltul cerului au fost descoperiti si arestati, s’a nãscut în capul vânãtorilor de “crime” ale lui Horia Sima aceastã insinuare perfidã. Descoperiserã argumentul zdrobitor: Horia Sima preda pe legionari în mâinile cãlãilor! Nu agentul sovietic Kim Philby (camuflat în fruntea serviciului de contraspionaj britanic) sãvârsea aceste acte criminale împreunã cu agentii sãi, ci Horia Sima. Dar timpul si-a rezervat rolul de a face luminã. Agentul sovietic a fost demascat si s’au deconspirat afacerile tenebroase din istoria serviciilor secrete occidentale. Dacã Kim Philby nu ar fi fostdescoperit, acesti detractori ar li lãtrat pânã astãzi pe aceastã temã. Ah, cât am dori sã stim dacã mãcar unul singur dintre ei, dupã aflarea adevãrului, a trãit în adâncul sufletului sãu o cât de micã stare de cãintã cã a fost capabil sã gândeascã asa ceva. Cât despre faptul de a-si cere iertare, nici nu poate fi vorba.Pe astfel de interpretãri si insinuãri niciodatã dovedite se bazeazã “dosarul” pe care atâtia detractori l-au întocmit Comandantului Miscãrii Legionare.

***

Dar sã mergem mai departe cu comentarea “teoriilor” dvs.Constatãm cã patima si subiectivismul care vã animã vã fac sã dati pentru situatii similare, chiar identice, solutii si verdicte diametral opuse. Exemplu: pentru cã în 1938 ati fost arestat, toti cei care s’au sustras arestãrii sau au plecat în exil, nu ar mai fi fost legionari veritabili, pentru cã nu erau în închisoare. În schimb, pentru perioada prigoanei comuniste - care a durat, precum se stie,aproape o jumãtate de veac - ati lansat teoria “autoîngropãrii”,învinuind pe cei care au “provocat” arestãrile în urma cãrora s’au gãsit în închisori mii de legionari (o adevãratã armatã!). În plus,exilul - atât de blamabil în 1938 - va deveni dupã 1948 “Sfântul Exil Românesc”. Nu prea am înteles noi în ce constã “sfintenia”exilului si de ce trebuie scris cu majuscule. Noi credem cã betonul carcerelor stropit cu sânge tânãr românesc se poate numi loc sfânt cu mai multã îndreptãtire. Este inutil sã mai facem pe naivii, cum cã nu am întelege contradictia dvs. Ea are o cauzã precisã: prezenta sau absenta lui Horia Sima sau a luptãtorilor sãi în situatiile respective. Acest mod de a da verdicte opuse pentru situatii identice este o mostrã - foarte elocventã pentru noi - în ceea ce priveste capacitatea dvs. de gândire logicã si reflectie eticã. Dvs. semnalati cã în 1938 “nimeni nu s’a sesizat cã singurul sef din conducerea superioarã a Miscãrii care nu a fost arestat a fost Horia Sima”. Si, prin aceastã afirmatie, deschideti cutia Pandorei, pentru suspiciunile si insinuãrile de rigoare. Desigur, pentru dvs.acest fapt se datoreazã “relatiei secrete reciproc avantajoasã” cu Morusoff. Dvs. nu vreti sã admiteti cã ar exista oameni dotati cuun exceptional simt al prevederii, care îi face capabili sã iasã din cele mai dificile primejdii si capcane. Dvs., ce ziceti: luptãtorul din muntii Fãgãrasului, Ion Gavrilã, care a reusit sã se sustragã arestãrii 27 de ani, a realizat aceastã performantã datoritã faptului cã ar fi fost în “relatii secrete reciproc avantajoase” cu vreun tovarãs Morusoff de la Securitate? Dar noi constatãm cã vina lui Horia Sima din 1938 de a se fi sustras arestãrii se transformã în 1948 drept un merit în contul dvs.Pentru cã - sustineti dvs. - în 1948 legionarii trebuiau sã evite cu orice pret arestarea pentru a se conserva pentru bãtãliile viitoare. Numai cã nu ati precizat în ce mod putea evita un legionar adevãrat arestarea într’un regim comunist represiv si care vor fi “bãtãliile”pe care le vor purta si câstiga legionarii care s’au “conservat” în acest fel. Nimeni nu vã acuzã pentru abilitatea dvs. de a fi evitat sã fiti condamnat la 25 de ani de muncã silnicã (asa cum au fost condamnati multi frati de cruce care nu aveau nici o însemnãtate sau pretentie în Miscarea Legionarã). A fost sansa dvs. si norocul familiei dvs. Nu suntem noi sadicii care sã se bucure de suferinta altora. Omeneste, îi chiar si întelegem pe cei care, punând capul pe perna gloriilor trecute, voiau sã tragã un pui de somn pânã când ar fi trecut urgia. Dar un rol atât de important, ca cel de autoritate moralã în Miscarea Legionarã, nu se poate cuceri decât prin jertfã! Este o lege de la care nici chiar dr. Serban Milcoveanu nu poate face exceptie, cu toate cã a avut - dupã propria mãrturisire -privilegiul de a intra în biroul Cãpitanului “fãrã a bate la usã”. Dar ca sã anulati orice posibilitate de a vi se dovedi inconsecventa ati confectionat - în doi timpi si trei miscãri - o nouã“teorie”: teoria “câmpurilor de bãtãlie”. Si pentru cã vã considerati dotat cu o mãiestrie inegalabilã de a dovedi orice, nici nu vã dati seama cã vã plasati într’o posturã deloc convenabilã - ca sã nu folosesc alt termen - pentru un luptãtor si apologet al superioritãtii Miscãrii Legionare, asa cum vã prezentati în fata lumii nelegionare. Ziceti dvs. cã în 1938 “câmpul de bãtãlie” a fost rezistenta în lagãre si închisori, iar în 1948 “cîmpul de bãtãlie” trebuia sã fie - atentie mãritã! - nici mai mult nici mai putin decât “autoîngroparea în anonimatul societãtii si pãstrarea intactã a fortelor pentru ora H”. D-le Serban Milcoveanu, dvs. faceti o imensã si inadmisibilã confuzie: confundati pe legionari cu o ceatã de fakiri, care se autoîngroapã pentru o perioadã de timp, uitând cã legionarii sunt o trupã de ostasi angajati într’o luptã pe toatã durata vietii lor.
Bãnuim cã visati sã rãmâneti în istoria Miscãrii si României: fiti sigur cã veti rãmâne, cel putin prin aceastã expresie mai mult decât bizarã si cu iz de fakirism: autoîngroparea.Mai ziceti dvs. cã “ordinul dat de Horia Sima din Madrid pentru mobilizare, organizare si activitate n’a fost altceva decât ignorarea conditiei de timp oportun si ignorarea conditiei de loc convenabil”. Admirãm din nou stilul si profunzimea rationamentului dvs. de mare strateg! Iar “autoîngroparea” ce ati preconizat’o ar fi avut drept scop final “lansarea victorioasã odatã cu libertatea de actiune”. Cred cã orice român care citeste aceste “directive”pentru Miscarea Legionarã exclamã coplesit de admiratie: Tii, ce genial strateg acest domn Serban Milcoveanu! Numai cã imediat simte nevoia sã se întrebe: care ar fi fost pentru viitorul Miscãrii Legionare consecintele acestui plan în care actul “autoîngropãrii” tine loc de frunte si cui i-ar fi folosit cel mai mult o asemenea strategie?

***

Înainte de a dezbate “strategia” dvs., mã voi referi la unul dintre entuziastii dvs. aderenti: tânãrul ing. Silviu Alupei, care s’a lãsat sedus de artificiile pe care le-ati înãltat pe firmamentul atentiei publilce. Domnia sa, într’o scrisoare adresatã dvs., formuleazã un fel de definitie a Legiunii: “ultima armatã crestinã în luptã cu Antihrist”. Frumos! Este îmbucurãtor cã un tânãr român a înteles nedreptatea calomniilor împotriva legionarilor si are o asemeneaviziune si convingere despre Miscarea Legionarã si rostul ei. Dar nu ar fi lipsit de importantã de a se sti dacã tânãrul Silviu Alupei s’a interesat în ce batalion a luptat dr. Serban Milcoveanu în momentul când a pãtruns Antihrist pe teritoriul Patriei noastre, care a fost numãrul ostasilor de sub comanda sa, data si locul marilor bãtãlii legionare pe care le-a purtat împotriva satanizãrii României, asa cum a prevãzut Cãpitanul cã se va întâmpla prin intrarea trupelor rusesti la noi. Acordându-i d-lui Alupei prezumtia de totalã bunã-credintã si nãzuinte idealiste, îi facem rugãmintea de a urmãri în continuare cele ce se vor spune. Cãci ar fi pãcat ca un tânãr dornic de a lupta pe linia idealului legionar sã nu cunoascã adevãrul si,cunoscându-l, sã nu ia decizii decât exclusiv în raport cu el. Deci, în continuarea pledoariei noastre pentru triumfuladevãrului, vã întrebãm, d-le Serban Milcoveanu, si vã întrebãm în modul cel mai serios: Îl vedeti dvs. pe Cãpitan conformându-se recomandãrii dvs. de “autoîngropare” si stând pitit undeva, dupã un boschet al lasitãtii, în timp ce comunismul se instala în România,iar ceilalti români luptau în munti sau umpleau cu zecile de mii închisorile? Este o impietate fatã de el chiar si numai sã ne punem aceastã întrebare. Noi mãrturisim cã nu ni-l putem imagina decât participând cu tot elanul si constiinta de cruciat la lupta împotriva comunismului, murind pe crestele Carpatilor pecetluit cu un glonte în frunte. Când peste neamul nostru s’a abãtut aceastã ultimã nãvãlire barbarã care a fost bolsevismul, atunci întreaga Românie devenise o imensã pãdure Dobrina! Putea sã nu fie prezent Cãpitanul? Atunci sutele de legionari temerari, care priveau tara cotropitã de pe înãltimea stâncilor de granit din muntii României împlineau, prin lupta si jertfa lor, profetia Cãpitanului cã va veni vremea când adevãratii români vor fi urmãriti de “batalioane si regimente românesti” si cã atunci multi dintre ei “vor primi moartea”. Astfel s’a rostit în acel moment istoric “cel mai marediscurs” legionar adresat neamului românesc! În 1936 legionarul desãvãrsit care a fost Ionel Mota pleca în Spania ca sã moarã pentru Hristos, luptând împotriva Fiarei rosii.Când aceastã Fiarã a nãvãlit ca un tãvãlug peste pãmântul strãmosesc, ce trebuiau sã facã legionarii ca sã rãmânã fideli Testamentului lui Mota? Sã arunce arma din mânã? Cum ar fi fost calificat cel care ar fi dat un asemenea ordin? Nu trãdãtor al jurãmântului Mota-Marin si dezertor de la datoria fatã de Dumnezeu si neam? Jertfa lui Mota si Marin constituie piscul gloriei legionare. Numai cine a urmat asprul si în sângeratul drum al jertfeilor a rãmas legionar! Oare ce va spune în adâncul sufletului sãu d-l Alupei - si ceilalti tineri aflati în aceeasi situatie - când va citi cele ces’au spus mai sus? Ar putea oare gândi si simti altfel? Cât de mult am dori sã aflãm opinia domniei sale în legãturã cu cele ce s’au spus despre Cãpitan si prin aceasta despre datoria vietii fiecãrui legionar.

***

Vorbiti în “strategia” dvs. despre “timp oportun” si “loc convenabil”. Din punctul de vedere al instinctului de conservare,într’adevãr betonul carcerelor si lespedea de granit de pe cresteleCarpatilor nu erau deloc “locuri convenabile”. Nu prea era comodsã dormi în astfel de locuri! Iar în sensul “timpului oportun” vorbiti de “prezenta inoportunã” a legionarilor reorganizati de Horia Sima în 1948. Pentru cine era inoportunã si nedoritã reorganizarea Miscãrii Legionare, d-le Milcoveanu? Rãspunsul este clar: pentru bolsevicii “români”, pentru care Miscarea Legionarã era cea mai mare primejdie. Nu trebuie sã o spunem noi, cãci au declarat-o ei însisi tot timpul, agitând cu orice ocazie “pericolul” legionar. În statul bolsevic a fi legionar este cea mai mare vinovãtie! Este evidentcã de acest statut atât de onorant într’un regim anticrestin si anti-national nu se puteau bucura decât legionarii activi. Si iatã cum ni se reveleazã un fapt care cred cã si pe admiratorii dvs. îi deruteazã:în mod inexplicabil si dintr’un motiv mai mult decât misterios “strategia” d-lui Serban Milcoveanu pentru acele vremuri coincidea cu interesele bolsevicilor “români”! Ce linistiti ar fi fost politrucii cu stea în frunte dacã nu le-ar fi creat probleme legionariipretutindeni în tarã, iar batalioanele de securitate ar fi hibernat încazãrmi. Ar fi fost o mai mare tãcere în tarã de n’ar fi fost legionariicare au urmat ordinul de rezistentã anticomunistã, acei “imbecili”,“corupti” si “trãdãtori”, cum îi calificati dvs. pe cei care l-au urmat pe Horia Sima. Ca mare patriot, dezavuati ordinul lui Horia Sima de la Madrid. Am înteles: doreati si dvs., ca si altii, “liniste” în tarã.De ce sã fie atâtea împuscãturi pe crestele Carpatilor si atâtea lanturisi cãtuse la mâinile si picioarele românilor? Nu mai compãtimiti penimeni, d-le Milcoveanu, ci sã stiti cã, în ceea ce priveste pelegionari, ordinul lui Horia Sima coincidea cu ordinul propriei lorconstiinte si cu datoria de la care nu si-au propus sã dezerteze. Dar dvs. o dati mai departe cu “planul” de salvare a Legiunii,plan codificat prin termenul “autoîngroparea”. Ce conteazã pãdurea de la Dobrina, ce conteazã steagul de pe atelierele Nicolina, ce conteazã sângele de la Majadahonda, totul era ca prinfaimosul “plan” sã ne salvãm noi însine pielea, pãstrându-ne totusi,dacã s’ar putea, aura de eroi! Nu conteazã cã prima întrebare careni s’ar fi pus dupã 22 Decembrie ’89 ar fi fost: unde ati fost,domnilor legionari, în timpul comunismului? Cum ne-am fijustificat noi, în acest caz, lasitatea si nulitatea moralã ce ar fi decursdin absenta noastrã de la marele ceas al istoriei? Si care ar fi fostrampa “lansãrii victorioase” pe care ati preconizat-o în utopia dvs.?În tot cazul, nu pititul dupã tufis!Nici acum nu vã dati seama ce erori - ca sã nu spun orori -sustineti? Unde este logica si morala din “teoriile” dvs?

***

Dar mãiestria dvs. intrã din nou în actiune si gãsiti argumente prin care sã vã confectionati o aurã si mai si decât cea a luptãtorilor cu arma în mânã. Iatã argumentul: un politruc NKVD, instalat laBucuresti dupã 1945 - ne informati dvs. - ar fi declarat (cui si cu ceocazie?) cã “nouã nu este fricã de cei ce ni se împotrivesc..., nouã ne este fricã de cei ce pãstreazã tãcerea si simuleazã indiferenta”.Extraordinar! Cât de “periculosi” pot fi cei ce tac si nu se împotrivesc! Si noi habar nu aveam de aceasta, pânã nu ne-a luminat tovarãsul NKVD-ist. Dar noi, d-le Serban Milcoveanu, nu suntem chiar atât de naivi ca sã credem cã un politruc sovietic gândea în acest fel. S’a pregãtit o adevãratã armatã compusã din informatori si trupe de securitate pentru a anihila pe cei ce se împotriveau. În acele vremuri a fost un adevãrat rãzboi national pe care românii îl purtau cu cei ce sovietizau tara. Cât priveste pe cei care “tãceau sisimulau indiferenta”, nu s’a auzit încã sã se fi trimis împotriva“periculosilor” de acest soi nici mãcar o patrulã! Nu vã dati seamade penibilul încercãrii dvs. de a vã cosmetiza imaginea?Si ca o culme a acestei maniere de a vã dichisi biografia,explicati eliberarea dvs. din depozitul MAI-Jilava dupã “18 luni”,timp în care ati fost anchetat la MAI “zi de zi”, de “50” de ofiteride securitate, pentru cã politrucii de la Securitate “au cãpãtatconvingerea cã eu am secrete politice pe care nu le spun în detentie.Ca atare m’au scos din închisoare... ca astfel prin gesturi, acte si relatii sã-mi dovedeascã vinovãtia si sã ofer dovezile de condamnare”. Nici mai mult, nici mai putin! Ce ghinion pentrumiile de legionari care n’au avut “secrete politice” pe care sã lespunã numai în libertate si, astfel, au stat aproape douã decenii întemnitele comuniste. Si când te gândesti cã fostii detinuti politicidin România credeau, în nestiinta lor, cã este mai usor sã pãstrezi un secret politic în libertate decât dupã un tratament special înbeciurile Securitãtii!Desi toate problemele pe care le dezbatem sunt serioase si grave, nu pot evita, din loc în loc, câte o ironie sau notã de umor, oironie putând fi de multe ori mai sugestivã si mai revelatorie pentru sublinierea unui adevãr.Lãsati-o baltã, d-le Milcoveanu, si nu mai încercati sã vãjustificati prin argumente mai mult decât jenante, ca sã nu folosesc alt termen! Nimeni nu vã reproseazã cã n’ati luptat în munti saun’ati stat cu noi în Zarcã la Aiud. Desi unii sustin cã legionarii care au renuntat la luptã sunt trãdãtori ai unui jurãmânt. Acesti camarazi exagereazã si nu au dreptate. Cei incriminati nu sunt trãdãtori, ci doar dezertori. Vorba dvs: “A nu face nimic nu-i trãdare”. Esteabsolut adevãrat cã este foarte greu sã stai mereu în linia întâi când focul inamic este atât de intens si dureazã atâta vreme. Încât retragerea din front - adicã dezertarea - este omeneste explicabilã; numai cã avem o nedumerire: de ce vor acesti dezertori sã-si punãiar pe umeri galoanele pe care ei însisi si le-au smuls si sã pretindã sã comande? În viata militarã, în timp de rãzboi, dezertorii sunt condamnati la moarte si executati. În Miscarea Legionarã dezertarea este o sinucidere moralã. De când cei morti la zidul dezonoarei pot pretinde sã comande în viitor o trupã de viteji? Nimeni nu le reproseazã cã au iesit din front. În Miscarea Legionarã participarea la luptã si jertfã este un act voluntar. Numai cã cei care au lipsit de la aceastã ultimã bãtãlie legionarã nu mai pot suna goarna pentru o nouã luptã! Cine are urechi de auzit sã audã!

***

Si, pentru cã dvs. sunteti atît de neîndurãtor cu altii, sã ne maioprim la o singurã explicatie a dvs., din categoria celor mai multdecît jenante: la cea cu flagrantul chiuretajului ilegal. Cred cã a fost o mare imprudentã din partea dvs. de a face public acest caz personal. Cazul este foarte revelatoriu în ceea ce priveste judecãtilemorale pe care suntem obligati sã le facem. Dvs. sustineti cã‘’Securitatea de Stat si-a pus problema unei stigmatizãri de neiertat si de neacceptat în caz de schimbare a regimului comunist’’. Las la o parte faptul cã bolsevicii “români” s’ar fi gândit vreodatã laschimbarea regimului, pe care îl considerau etern, si retin doarfaptul cã, prin cele spuse mai sus de dvs., ati sesizat gravitatea actuluila care ati participat. Dar eterna dvs. mãiestrie de a iesi curat ca lacrima din orice dificultate intrã din nou în actiune si afirmati:‘’refuzul de acceptare a misiunii si conformarea la ordin avea semn de egalitate cu activitatea zisã anti-muncitoreascã si cu pozitia dusmanului de clasã’’. Si, cu aceasta, dvs. v’ati spãlat pe mâini ca Pilat din Pont si v’ati redobândit inocenta. Dar acest lucru extrem dedelicat nu se poate termina chiar atât de simplu, d-le Milcoveanu.
Sã acceptãm cã planul Securitãtii era cel pe care l-ati afirmat: se voia condamnarea unui medic legionar prin depozitia altui medic legionar. Sã admitem. Dar acum urmeazã întrebarea cea mai importantã: pe ce se baza Securitatea când a apelat la dvs. pentru îndeplinirea acelei “misiuni” (dvs. o numiti asa!) care era de competenta exclusivã a Militiei si de ce ati acceptat, fãrã o realã împotrivire (nu reiese din descrierea dvs. contrariul), acel rol considerat în epocã drept infam. Dvs., care erati o mare personalitate moralã, (cãci numai în aceastã calitate puteti pretinde rolul de salvator al Legiunii pe care îl afisati, nu-i asa?) cum de ati execut atautomat scenariul ce punea în pericol libertatea unui om? Desigur,dvs. lãsati sã se înteleagã cã, în final, s’a evitat tocmai acest deznodãmânt nedorit. Probabil. Dar parcã acest argument prea seamãnã - pe plan moral - cu cel al colaborationistilor, care au sustinut ulterior, cã s-au angajat în slujba ocupantului sovietic tocmai pentru a salva ce se mai putea salva. Dar toate detaliile -care, în descrierea dvs., sunt incomplete si unele neverosimile - sunt secundare în fata întrebãrii: ce cãutati dvs. în trupa Militiei (secretesau economice) care voia sã trimitã un om la închisoare? Si, pentrucã ceea ce discutãm în aceastã Scrisoare deschisã este de fapt destinul legionar, punem întrebarea: care ar fi fost azi capitalul moral al Legiunii dacã toti legionarii ar fi acceptat - chiar si pentru o singurã datã - asemenea roluri? Îmi pare rãu cã asemenea întrebãri vã pun în maximã dificultate, dar dvs., care sunteti atât de necrutãtor cu altii, sper cã v’ati pregãtit sufleteste pentru oasemenea eventualitate.În concluzie, considerãm cã, din punct de vedere moral, tot ceea ce ati scris si realizat pânã acum nu are absolut nici o importantã si nici o valoare atâta timp cât nu veti rãspunde clar la aceastã întrebare majorã care vi s’a pus: ce justificare moralã, profesionalã sau în orice alt sens a avut participarea dvs. la acea actiune militieneascã periculoasã pentru un semen al dvs., participare care putea avea ca rezultat - cum însivã ati recunoscut - o “stigamtizare”a dvs. pentru tot restul vietii? Si de-abia dupã aceea veti avea libertatea si dreptul moral de a vã ocupa si de destinul MiscãriiLegionare. Cãci numai printr’un rãspuns clar ca lumina zilei ati putea convinge cã dr. Serban Milcoveanu este “cineva” - dacã nu“altceva” - fatã de prof. Horia Sima, în locul cãruia visati sã ajungeti.

***

“Adevãrul istoric - afirmati dvs. - e cã Horia Sima a pierdut toate bãtãliile Miscãrii Legionare angajate de el”. O sentintã fãrã drept de apel! Dar, cunoscând din scrierile Sf. Pãrinti care sunt mobilurile cele mai profunde ale sufletului omenesc, sunt sigur cã un om, care ar fi urmãrit fãrã scrupule doar interesul sãu personal, s’ar fi comportat cu totul altfel decât Horia Sima. Dacã ar fi avut caracterul pe care i-l atribuiti, ar fi fost dispus oricând sã vândã Miscarea Legionarã pe care a avut-o în mânã, fie lui Carol II, fie lui Antonescu, fie lui Hitler, în schimbul unor avantaje personale. Darel a ales drumul aspru al riscurilor si prigonirilor care vor dura pe tot parcursul vietii sale. Un om inteligent ca el s’ar fi putut cãpãtui, dacã acesta ar fi fost mobilul faptelor sale. Privind mai profund si din perspectiva timpului constatãm tocmai contrariul celor afirmate de dvs. Anume: cã Horia Sima a câstigat bãtãliile esentiale în favoarea Miscãrii Legionare. Dacã pentru propria cãpãtuire pãrea atât de incapabil, pentru perpetuarea si înzestrarea moralã a Miscãrii Legionare a dat dovadã de o capacitate care te uimeste.“Orice act istoric se judecã prin consecintele sale”, afirma cu dreptate Pamfil Seicaru referindu-se la un context al istoriei românesti. Iar toate actele politice majore ale lui Horia Sima au avut consecinte fericite pentru destinul Miscãrii Legionare. Mã voiopri numai la cele mai la cele mai importante dintre ele, fãrã de care viitorul Miscãrii ar fi fost compromis.Este vorba, în primul rând, de refuzul lui Horia Sima de a subordona Miscarea Legionarã intereselor celui de-al III-lea Reich. Chiar dvs. sunteti unul din apologetii lui involuntari, când afirmati cã “Horia Sima a refuzat sã fie chemat la raport de Hitler”. Este perfect adevãrat. Numai cã, în conformitate cu mania dvs. de a denigra cu orice pret, numiti acest act de demnitate si întelepciune“culmea iresponsabilitãtii”.Vã întreb, d-le Milcoveanu, dvs. vã dati seama ce consecinte ar fi avut pentru viitorul Miscãrii Legionare colaborarea cuAntonescu si Hitler pânã la sfârsit? Credeti cã Miscarea Legionarãar fi scãpat de verdictul nemilos al învingãtorilor, cum cã ar fi fost o formatiune “fascistã”, care a comis “crime de rãzboi” si “crime împotriva umanitãtii”? Ca sã se evite o asemenea sanctiune juridicã internationalã (nu conteazã cât de juste erau sentintele, odatã ce aveau putere executorie) a trebuit sã se întâmple un fapt - pe cât de neînteles, pe-atât de dezaprobat de unii legionari - la momentul respectiv: evadarea lui Horia Sima din captivitatea lui Hitler. Cãcicaptivitate era si nu azil, odatã ce nu avea nici o libertate de actiune.A stiut el atunci ce consecinte va avea actul sãu? Nu cred. El urma doar un principiu, acela al independentei Miscãrii Legionare, dar pe care dvs. îl dezaprobati pânã în ziua de astãzi, calificându-l ca “anormal” si justificând dezaprobarea lui pe motive, chipurile,morale. Pentru cã - ziceti dvs. - prin actul sãu Horia Sima “a încãlcat obligatiile legale ale azilului politic si a provocat internarea generalã în lagãrul de la Buchenwald”. Ati putea sã ne demonstrati în ce aconstat greseala lui Horia Sima, cãci noi vã putem demonstra - desi nu este necesar pentru oamenii de bunã-credintã - cã tocmai acesteacte ale lui Horia Sima au salvat Miscarea Legionarã. Asa cum în 1940/41 o intuitie misterioasã l-a îndemnat sã nu se ducã la Hitler (si astfel s-a înscris în istorie prin actul de curaj si onoare de a fi refuzat sã meargã cu cãciula în mânã la stãpânul atotputernic al Europei din acea vreme), tot asa, în 1942, a realizat un act care a “determinat” internarea în lagãrele din Germania lui Hitler a tuturor legionarilor aflati pe teritoriul Reichului. Prin aceste douã atitudini si initiative ale sale, Horia Sima si-a manifestat independenta de sef al unei miscãri nationaliste ce se respectã siexistã prin ea însãsi, neurmãrind decât interesele propriei natiuni.Astfel s’a realizat un fapt ce pãrea - si a si fost - un paradox straniu: legionarii împreunã cu evreii si comunistii în lagãrele naziste! Ce altceva decât acest fapt a constituit argumentul cel mai solid în combaterea etichetãrii si sanctionãrii Miscãrii Legionare ca “fascistã”, organizatie ce trebuia, în acest caz, sã fie interzisã în propria tarã pentru totdeauna? Un alt act inspirat al lui Horia Sima (ce nu însemna decât împlinirea unei datorii fundamentale a Miscãrii Legionare) de importantã capitalã în ceea ce priveste patrimoniul moral al Miscãriisi viitorul ei, a fost organizarea legionarilor în lupta împotriva comunismului. Sub comanda lui Horia Sima, Miscarea Legionarãa dat cea mai mare jertfã româneascã în rãzboiul pe care îl purta natiunea românã cu comunismul. Si chiar aducând acest argument redutabil pentru demonstrarea fidelitãtii legionarilor fatã de interesele nationale fundamentale, dusmanii Legiunii încearcã astãzi sã o mentinã într’un con de umbrã, fãcându-se, în acelasi timp, mult zgomot cu vehicularea calomniilor odioase, reluate din presa interbelicã iudeo-masono-comunistã. În acelasi timp, fostii membri si activisti ai partidului anticrestinsi antinational, care a asasinat în lagãre si închisori zeci de mii de români, se pot organiza si se pot parveni în fruntea institutiilor principale ale statului român asa zis “democratic” si “de drept” si au primit chiar si dreptul la existentã legalã sub vechile denumiri odioase ca “partid comunist” si “partid muncitoresc”, partide care au patronat genocidul rosu din România, prin crima împotriva vietii si libertãtii românilor. Toti marii asasini din trecut au dreptul la libertate în România, numai legionarii nu!Vedeti, d-le Serban Milcoveanu, cât de greu este astãzi legionarilor sã-si câstige un drept sub soarele românesc, desi ei au dat cea mai mare jertfã pentu libertatea care lor li se refuzã. A spune cã este o nedreptate strigãtoare la cer este prea putin. Este o monstruozitate moralã impardonabilã în fata lui Dumnezeu si a istoriei ca fostii cãlãi ai neamului românesc sã aibã mai multã libertate în presupusa tarã româneascã decât legionarii care, în momentele de restriste pentru istoria nationalã, au luptat pentru credintã si libertate. În timp ce comunistii terorizau si masacrau pe români, legionarii au dat dovadã de o înaltã constiintã a datoriei fatã de tarã, intrând într’o luptã pe viatã si moarte, în care singura perspectivã era un glonte în frunte sau îngroparea de vii în bezna temnitelor. Legionarii au fost români de neclintintã demnitate si simt al onoarei, care au sângerat în munti si închisori, pentru a salva onoarea acestui neam de a nu fi lãsat sã fie comunizat si satanizat fãrã nici o împotrivire. O parte din ei au fost tineri de extremã generozitate, adolescenti cu suflete nobile, din stirpea lui Fãt-Frumos,care si-au dãruit tineretea - iar unii din ei si sângele - ca jertfã pe altarul Patriei. Si totusi, cu toate aceste merite incontestabile, ei nuse bucurã nici mãcar de grija si protectia pe care slugãrnicia odioasã a unor români o acordã sodomitilor.Ce s’ar fi întâmplat dacã acestor dusmani nedrepti ai legionarilor li s’ar fi oferit în mod real temeiuri pentru a le nega dreptul la existentã si manifestare? Dar cel care a condus Miscarea Legionarã nu a oferit vrãjmasilor ei arme cu care sã loveascã. De aceea, afirmãm cu toatã tãria cã dacã astãzi, în România post-comunistã, legionarii se bucurã de o minimã libertate si se pot citi Cartea Cãpitanului si Testamentul lui Mota si se pot pune la vedere chipurile lor de Feti-Frumosi, ce vor fascina toate generatiile românesti, toate acestea se întâmplã pentru cã Horia Sima a refuzat sã se subordoneze lui Hitler si a ordonat legionarilor sã intre în luptã cu Fiara rosie, care invadase teritoriul si sufletul românesc. Nu este pentru prima datã în istorie când fapte ce apar initial catastrofe, se transformã ulterior în victorii. Dar eu prevãd cã atunci când veti citi (cel putin din curiozitate) pledoaria mea - cãci tot ceea ce am spus este în fond o pledoarie în procesul pe care l-ati intentat Comandantului Miscãrii Legionare -veti cãuta cu febrilitate contra argumentele de rigoare. Nu vã osteniti zadarnic, cãci nu se poate nega de nimeni si prin nimiccaracterul providential al acelor mai importante decizii ale lui HoriaSima. Si ne putem întreba astãzi: A fost el numai un om inteligent?A fost un vizionar dotat cu o claritate uimitoare? Sau a fost doarun om norocos, ale cãrui “greseli” au devenit, în perspectiva istoricã, merite incontestabile? Numai Dumnezeu stie! Dar noi credem - si un legionar nu poate gândi decât asa - cã Miscarea Legionarã luptãtoare pentru cauza Crucii nu putea fi lipsitã de protectia Providentei si suntem convinsi cã cel care o conducea a fost inspirat de cerescul ei Patron, Sf. Arhanghel Mihail, pentru ca aceastã armatã crestinã sã ajungã la liman.

***

În final, pentru a reliefa si mai clar incompatibilitatea absolutã dintre ”teoriile” dvs. si spiritul legionar autentic, vom imagina un dialog între un om crescut la scoala teoriilor dvs. si unul crescut la scoala bunului simt. Acesta din urmã, care tocmai citise memoriile unor fosti luptãtori anticomunisti, exclamã admirativ:- Domnule, sã stai stai cu arma în mânã în fata trupelor de Securitate este un adevãrat eroism! Trebuie cã cei care au fãcut-oau fost niste oameni de mare curaj, însufletiti de o înaltã constiintã a datoriei. Si când te gândesti cã o parte din ei erau niste copii!- Nu pot fi de acord!, intervine omul dvs.- De ce?, se mirã celãlalt.- Pentru cã faptele lor nu erau în conformitate cu dispozitiile domnului Milcoveanu.- Nu înteleg!
- Nici nu trebuie sã întelegi, ci doar sã accepti pãrerile domnului Milcoveanu care niciodatã nu dã gres. De aceea, ca sã nu mai fii influentat în sens negativ, cred cã cel mai bun lucru ar fi ca sã pui cãrtile acelea pe foc, pentru cã toti legionarii care nu au fost de acord cu camaradul Milcoveanu sunt niste mincinosi si ticãlosi. Iar la urma urmelor, ce cãutau ei în munti? Cine i-a trimis acolo? Cã doar domnul Milcoveanu recomanda tãcere si liniste. Era chiar prea mult zgomot cu împuscãturile acelea prin munti, încât bietii locuitori ai satelor de la poalele Carpatilor nici nu puteau dormi în tihnã.- Da, dar Cãpitanul a zis cã neamul nostru nu a trãit în istorie prin milioanele de lasi si cuminti care s’au supus opresorilor, ci prin cei care, luându-si flinta în spate, au urcat crestele muntilor, ducând cu ei onoarea si scânteia libertãtii.- În 1948 nu mai era valabilã aceastã viziune. În acel moment istoric nu rezistenta era necesarã si oportunã, ci conservarea.Domnul dr. Serban Milcoveanu si dãduse dispozitii în acest sens.- Si care erau acele dispozitii?- Domnia sa, în grija sa nemãrginitã pentru soarta Tãrii si viitorul Legiunii, a ordonat: în acest moment al istoriei nationale,orice legionar adevãrat îsi procurã o lopatã Liehneman si îsi sapã o groapã în care se vârã si asteaptã acolo ora H.- Si asa va veni biruinta legionarã? Eu tin minte cã în acest sens Cãpitanul a spus cã “biruinta adevãratã si vesnicã este biruinta nãscutã din martiriu”, iar Mota a spus cã “spiritul de jertfã este esentialul”.- Este asa cum spun eu, iar eu nu spun decât ceea ce a zis domnul Milcoveanu.- Dar mai am o nedumerire. Oare nu existã riscul ca cel care s’a “autoîngropat“ sã nu se mai poatã ridica din mormântul pe care sil-a sãpat? Gânditi-vã, fakirii se îngroapã o zi-douã, dar comunismula durat 40 de ani. Nu este prea mult? Si dacã se ridicã, nu rãmânecu murdãria impregnatã pe uniforma lui dupã ce a stat atâta timp acoperit cu tãrânã?- Pui prea multe întrebãri. Treci în tabãra noastrã si vei vedea cum cei ce s-au “autoîngropat”, dupã ce îsi vor scoate petele - stii cã azi existã atâtea substante miraculoase care fac sã disparã orice patã - vor repurta niste biruinti care vor uimi pe toatã lumea. Sã încetezi sã mai admiri oameni ce nu au ascultat pe d-l Milcoveanu!
- Atunci ce sã fac cu cãrtile lor?- Sã le pui chiar acum pe foc!- Da, ar fi foarte simplu sã le ard, dar este prea frumos ce se scrie acolo! Uite, eu am citit multe din aceste cãrti - pe fiecare de mai multe ori - si lectura lor mi-a pricinuit unele din foarte putinele momente din viata mea când m’am simtit mândru cã sunt român.Si când te gândesti cã cei mai multi din acei copii superbi au murit secerati de gloante, te sãgeteazã ceva pe la inimã si îti zici cã neamul acesta nu este format numai din ticãlosi si lasi. M’am rãzgândit! Nu mai ard cãrtile. Le las pentru nepotii mei, ca sã stie si ei, când noi nu vom mai fi, cã un legionar adevãrat nu aruncã arma din mânã niciodatã, în fata nici unei primejdii, iar biruinta legionarã nu poate veni decãt prin luptã continuã si jertfã!

Pr. Liviu Brânzas

P.S.Când am terminat de scris aceste ultime fraze,am simtit un tremur de lacrimã între gene. Si sunt sigur cã foarte multi legionari vor simti la fel.

Supliment Gazeta de Vest

Prin trecerea dintre noi a pãrintelui Liviu în rândurile nesfârsite ale sufletelor ce ocrotesc Legiunea, acest rãspuns dat etalãrii unei trãdãri ce se mai crede si deghizatã, primeste aura unui testament de îndrumare spiritualã. El este si o punere la punct a tuturor celor ce combat drumul MiscãriiLegionare în istorie. Fie ei “dizidenti”, dezertori, detractori sau de-a dreptul dusmani ai Legiunii. Din pricina bolii care-i slãbise puterile fizice si-l tintuia în patul suferintei, “materialul” ne-a sosit cu oarecare întârziere. Puterile sufletesti au mentinut însã spiritul pãrintelui Liviu treaz si lucrarea începutã a fost încheiatã de pe acest pat si datã spre aducere la cunostintã legionarilor si lumii aproape simultan cu încheierea fiintãrii sale printre noi. Am putea afirma chiar cã acesta este mesajul viu ce ni-l lasã aici si în acelasi timp ni-l transmite de dincolo, în ritmul versurilor de cântec legionar: 

Arhanghelul întinde palosul de parã 

Si spulberã satana în scântei! 

Cutremurati-vã deci, toti cei ce vã închipuiti cã nu mai are cine sã apere fiinta Legiunii!

Artenie Condurache