Director: Grigore
Manoilescu Prim Redactor: +
Mihail Polihroniade
Anul V,
Seria II, Nr. 7,
Duminică 15 Septembrie 1940
de
CONSTANTIN NOICA
«Nu
sunt asa de tineri!». E exclamatia cea mai semnificativă, poate, dintre cele
pe care cetăteanul de pe străzi le-a facut în fata manifestatiei legionare de
ieri. La totul se astepta, chiar neprietenul Legiunii: 
la ordine,
număr, pas
de biruintă, la prezenta nevăzută a mortilor si a Celui mai viu om din
România în rândurile celor cari păseau întru biruintă. Dar să nu fie asa de tineri?
De
aproape cincisprezece ani neamul românesc le spune: da, - dar sunteti tineri.
Acum a văzut printre ei multi oameni neasteptat de încăruntiti; fete
brăzdate
si maturizate de suferintă; gravitatea celor cari stiu si pot. Incercarea
anilor să nu fi trecut peste ei?
A
trecut mai mult decât peste oricine. Dar adevărul e că, în inimi, i-a
lăsat
tineri. Dacă publicul românesc i-ar fi recunoscut cu adevărat, ar fi văzut,
ieri, că în randurile lor, undeva la urmă, defila câte unul care ar fi putut
lesne fi ministru. Stiu pe trei sau patru dintre ei cari cu sigurantă ar fi
putut fi ministri. Au preferat să rămână tineri. Restul n'are
însemnătate.
A
fi tânăr - adică a te supune si oferi. A sluji mostenirile. Ce frumos le
spunea ieri Conducătorul Statului, generalul Antonescu: «sunteti
păstrătorii
unei mari si neuitate mosteniri!».
Dar
ei vor să fie mai mult decât păstrătorii acesteia. Vor să fie: înainte
purtătorii acesteia. Vor reusi? Va fi atunci neamul întreg care va reusi. In
mostenirea lor stărue si cuvântul acela al Căpitanului: «In momentul acesta
neamul nostru trăeste cu noi, luptă cu noi, 
birueste cu noi, sau - de vom
cădea - moare prin noi».
Si
dacă totusi - te întrebi din buze, numai din buze, - s'ar întampla să fim
nevrednici de biruinta deplină a neamului? Ar fi cei vii nevrednici. Iar
mostenirea mortilor ar trece mai departe.
Căci
aceasta au reusit cei cari, prin păcatele lor, au lovit în Căpitan, au silit
pe Mota să se daruiască pentru ei si au trimis în vesnicia românească pe cei
buni: au dat cu adevărat o vesnicie românească. E ceva incoruptibil în
mostenirea Legiunii. Iată ce au reusit călăii ei!
E
ceva incoruptibil, care ne înfricosează si înconvoaie. Dar care, pentru azi
sau mâine, a dat neamului nostru harul din poveste: «tineretea fără
bătrânete».
Ultimul
gând al Căpitanului - de vom cădea, neamul românesc moare prin noi - nu mai e
cu putintă. De vom cădea, Legiunea învie încă.
Constantin
NOICA
GARDA! ASCULTA COMANDA LA MINE!
La
Casa Verde, sub crucea mormântului lui Mota si Marin a răsunat ieri porunca
lui Horia Sima:
Gardă!
Ascultă comanda la mine!
Legionarii
s'au înfiorat uitându-se tintă în ochii conducătorului Legiunei. 
Trupurile
s'au încordat mai mult, mâinile s'au întins spre cer în jurământ, sufletele
s'au deschis largi ca să primească comanda.
Si
în puterea clipei rare, au vazut lucind în ochii lui Horia Sima, acea privire
de otel care pătrunde prin om, care ti se adânceste în suflet.
Au
văzut privirea care pătrunde dincolo de lucrurile mărunte ale ceasului,
adâncindu-se în marile linii ale veacului, au văzut sclipind un fulger din
privirea pe care o avea Căpitanul.
Si
în adancul sufletului lor au jurat odată mai mult să asculte fără preget,
fără
sovaire, gata de jertfă, legionăreste.
In
clipa aceia am simtit prezent duhul Capitanului. Am simtit cum cuta de pe frunte i
se încordeaza într'o multumire stăpânită.
Ascultând
comanda lui Horia Sima, Garda ascultă comanda Lui.
Grigore
MANOILESCU