MIRCEA ELIADE

de ALEXANDRU E. RONNETT, D.M.D., D.D.S., M.D.

 
 

Despre Mircea Eliade s'au scris 5 sau 6 tratate pe vremea când încă mai era în viată. După moartea lui în 1986 s'au publicat mai multe articole si carti. Unele cu tendinte malicioase de a discredita această mare personalitate română.Mircea Eliade Profesor universitar, scriitor si filozof de renume mondial, membru al mai multor academii din diferite tari si conferentiar la mai multe universitati de prestigiu mondial. A fost propus pentru premiul Nobel de două ori. Anumite cercuri iudeo-masonice-comuniste au reusit să blocheze aceasta onoare, pe care Mircea Eliade o merita. Cauza era ca Eliade a fost nationalist crestin si membru al Miscării Legionare ( Legiunea Arhanghelul Mihail ) creată de Corneliu Z. Codreanu. Opozitia majoră a venit de la organizatiile talmudiste.
     Despre Mircea Eliade auzisem încă din timpul când eram elev, la liceul "Aron Pumnul" din Cernăuti. In sedintele noastre, la Frătia de Cruce, deseori se discuta despre marile personalităti legionare. In toamna anului 1937, de mai multe ori s'a vorbit de candidatii partidului Totul Pentru Tară. Unul dintre candidati era si Mircea Eliade. In anul 1938 când eram închis pentru activitatea în favoarea Legiunii am văzut cartea lui, YOGA: In anul 1940, cand eram în închisoarea din Craiova, am auzit de numirea lui ca atasat cultural la Ambasada Română din Londra, de către guvernul Giugurtu. Incepuse destinderea politică a lui Carol al II-lea si eliberarea multor legionari din închisori. Acest rege criminal si acolitii lui au dus tara la dezastru.
     Personal, l-am cunoscut pe Eliade abia la Chicago. După ce mi-am echivalat ambele diplome, una de medicină generală si alta de stomatologie generală, si am obtinut licentele pentru a putea practica ambele profesiuni în statul Illinois si după ce îmi terminasem stagiul militar în armata americană cu gradul de maior si obtinusem privilegiile de veteran al războiului din Korea, am deschis un cabinet medical si unul dentar. Nu după mult timp Mircea Eliade a devenit pacientul meu în ambele cabinete. Intâlnirile profesionale au servit la stabilirea unei prietenii si la crearea unei relatii confesionale. Cu timpul aranjasem ca după vizita profesionala să avem si timp pentru lungi discutii politice si sociale.
     Voi încerca să relatez mai multe despre Eliade, omul de toate zilele. De mai multe ori am fost invitati la o bună româncă, Ana Lupean, din orasul Gary la o masa cu alese mâncăruri românesti. Lui Eliade îi făcea mare plăcere când era servit cu sarmale, pui prăjiti si ciorbă românească. In cercuri restrânse, la care mai participau câteva românce si câtiva noi veniti în America, legionari cunoscuti, Eliade si-a manifestat adevărata lui personalitate. Lipsit de orice orgoliu, cu mult bun simt si întelegere pentru cei prezenti care nu aveau titluri academice si erau oameni simpli. Sotia lui, Cristinel, contrar bunului simt, avea o atitudine insolentă, orgolioasă si abrazivă fată de oricine care era prezent si avea un trecut legionar. Nu am înteles marea ei ură fată de Miscarea Legionară. De mai multe ori, la mine acasă, când aveam invitati si când Eliade era cu sotia în grădină, mi s'a atras atentia în legătură cu atitudinea ei intolerantă.
     Un grup de medici de la spitalul unde eram si eu, în suburbia Des Plaines, Il. stiind de cunoscutul filozof român si de relatiile mele cu el, m'au rugat sa-l întreb dacă ar binevoi să participe la o masa în onoarea lui. Doreau sa-l cunoască. Chirurgul Peter Beblis, de origine din Iran, si cercetator al istoriei moderne, a oferit casa lui unde să ne întâlnim. Au participat 18 medici, de origine germană, iraniană, evreiasca, mexicană si câtiva născuti în America, majoritatea având cunostinte de filozofie, istorie si stiinte. După fabuloasa cină cu specialităti iraniene, am stat în jurul profesorului până la ora unu dimineata. O multime de întrebări din diferite domenii au fost adresate profesorului. Cu mare întelegere si cu o finete extraordinară, Eliade le-a răspuns. Unul dintre evrei, cam necioplit, a mentionat un articol care făcea aluzii la trecutul nationalist al profesorului, subliniind afiliatia sa cu fascismul german. Acestui om, profesorul i-a răspuns cu multă finete si simpatie, referindu-se la suferintele evreilor si subliniind cauza reactiilor germane în urma articolului publicat într'un ziar londonez (London Times), cu câteva zile înainte de invazia în Polonia.
     Era vorba de declaratia marelui sef sionist Weitaman, care asigura Marea Britanie de suportul evreimii mondiale. Câteva zile mai târziu am găsit acel articol în biblioteca orasului Chicago. Toti cei care au participat au exprimat multumiri pentru aranjamentul făcut de Beblis. Un evreu, Herman Sostrin cu vaste cunostinte în istorie si folozofie si care citise mai multe volume din cartile profesorului si-a exprimat recunostinta, în mod exceptional. A spus: "Sunt fericit că l-am cunoscut pe acest mare filozof român."
    Cu ocazia unei vizite la cabinetul dentar, am discutat cu Eliade activitătile legionare din diferite tari. Aveam atunci la mine în mână o copie a unui document al armatei americane (CIC) care descria activitatea politică a diferitelor organizatii politice din răsărit. In acest document se vorbea si de Miscarea Legionară, de activitatea ei postbelică. Se mentiona trei grupe de legionari. Marea parte, condusă de Horia Sima cu centrul la Madrid, o gruare mică în Gemania si Italia condusa de un comitet, si una în vest ( America si Franta), condusă de Mircea Eliade. Am spus: "Vezi maestre cum culeg aceste servicii informatiile!!" Cu un zâmbet pe fată a afirmat că informatia despre el era complet eronată. L-am asigurat că si eu stiu că cineva răuvoitor a făcut această afirmatie sau cine stie din ce surse vin acele comentarii. Amândoi am fost de acord că toată activitatea lui după război a fost si este pur academica si că singura lui atitudine a fost si rămâne anti-comunistă. Cert era că nu face parte din nici o formatie sau organizatie politică. Am făcut mai multe glume asupra sistemului de colectie a informatiilor făcut de comunisti si în special de evreimea din Vest. Cu un cuvânt: maliciozitatea talmudică!!!

      In toamana anului 1972, când mă îngrijeam de sorta profesorului Vasile Posteucă la spitalul Columbus din Chicago, am constatat gingăsia si marea milă a lui Eliade privind suferinta umană.
      Profesorul universitar, poetul si scritorul bucovinean, comandant legionar, Vasile Posteucă, se afla în pargul mortii afectat de cancer terminal (mezenteliomă), fără nici o sansă de scăpare. Intâi a fost internat la Mayo clinic si trimis acasă ca să moară, fiind imposibil să se facă vreo interventie chirurgicala de restaurare a functiilor gastro-intestinale.

 Când l-am văzut în Mankato, Minnesota, am aflat dorinta lui de a-si vedea fata, Doina si nepotelul Alexandru. Guvernul lui Ceausescu si Secutitatea i-au refuzat fetei viza de iesire în md brutal si categoric. Cu câtva timp mai înainte au lăsat-o pe Zamfira, sotia lui, să vină în America. Apoi au permis fiului, Doru, sa vină numai în vizită în U.S.A.. Odată sosit aici, Doru a refuzat să se mai întoarcă în tară. Politrucii de la Securitate s'au îndrăcit si au refuzat plecarea fetei si a nepotului.
      Pe Vasile Posteucă îl cunosteam încă din timpul când eram în Cernăuti. Am discutat cu el toate posibilitatile de a-i prelungi viata si cum am putea obtine vizita fetei si a nepotului. Acest stoic legionar, constient de inevitabila soartă, a acceptat să vină la Chicago sub îngrijirea mea. Stia că moartea este inevitabilă în scurt timp. Ne-am înteles că îmi va lăsa mie toate deciziile si metodele le ce voi uza. Noua operatie s'a dovedit total inutilă. Intestinele erau încărcerate în cancer masiv. A acceptat mentinerea vietii prin uzarea metodelor intravenoase. Imediat după operatie, am alarmat presa majoră locală si cele trei statiuni majore de televiziune. In câteva zile au apărut articole si comentarii în presă si la cele trei canale TV. Am apelat la toti cunoscutii mei din Senat si Congres cât si la Casa Albă. Nu după mult timp s'au văzut rezultatele. Am obtinut viza de iesire si fata cu copilul au venit la Chicago.

M. Eliade m'a rugat să-l duc pentru o vizită la Posteucă. Intr'o după masă a venit la spital. După circa 15 minute am văzut cum Eliade se făcuse alb la fată fiind cât pe ce să lesine. L-am dus în altă cameră si si-a revenit cu încetul. Maestrul mi-a spus că văzând atâtea tuburi în trupul lui Vasile si suferinta în care se găsea a depăsit toleranta sa. Om gingas la suflet si îngrozit de suferintele altui om, mi-a spus clar: "Doctore, eu nu as putea accepta nici o interventie în caz de boală terminală." In anul 1986, când a fost internat în spitalul universitătii cu diagnoza de boală terminală, cred că a interzis orice interventie mecanică. S'a incinerat fiindcă nu accepta venerarea cadavrului si toată pompa ce se uzează aici în U.S.A. si în alte tări.
     In toamna anului 1977, după o vizita la cabinetul neu dentar, i-am spus lui Eliade că planuiesc ca să-l onorez cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor la 24 Ianuarie 1978 ca pe cel mai distins cărturar român din exil.
     După ce i-am explicat în detaliu planul, a acceptat cu un zâmbet pe fată. La 22 Ianuarie, 1978 a avut loc această sărbătorire. Anuntasem din timp toate bisericile din Chicago si împrejurimi (ortodoxe, unite si protestante). De la majoritatea lor am primit răspunsuri încurajatoare. Aranjamentele au fost făcute în numele CONGRESULUI NATIONAL ROMÂNO - AMERICAN, INC., organizatie întemeiată în 1975 aici în Chicago. Am rezervat sala mare a bisericii "Sf Maria", plătind suma cerută de biroul administrativ. Cu entuziasm, membrii organizatiei s'au oferit să ajute în toate cele necesare. S'a alcătuit un program si o masă românească cu ajutorul doamnelor de la organizatie si clubul femeilor de la biserică. Toti legionarii din garnizoana Chicago s'au oferit să ajute ca să avem un succes mare. Am vorbit la telefon cu Episcopul Valerian Trifa si mi-a promis că va participa si el. Din ce cauze exacte nu stiu dar la Biserica "Nasterea Domnului" din Chicago, parohul Zmed a blocat participarea bisericii lui. De la doi prieteni am aflat că el a afirmat ca "acest român frantuzit si fascist" nu merită să fie onorat. Când mi-a refuzat el însusi cooperarea la acest eveniment, nu am mai insistat.
     In plus ulterior am aflat ca l-a amenintat pe Episcopul Valerian că dacă suportă această manifestare, el va părăsi cu biserica lui episcopatul condus de Valerian. Cine l-a sfatuit si l-a manevrat, stie doar el singur si câtiza din jurul lui ( fosti cumunisti în celula comunistă din Chicago si poate încă agenti ai ambasadei romane din Washington). Parohul bisericii "Sf. Maria", la prânz, după slujuba religioasă a simulat un atac de anghină pectorală si s'a internat la spitalul Coumbus. In consecintă, nici un preot ortodox nu a o participat la acest banchet si Episcopul Valerian nu si-a arătat fata. Sărbătorirea lui Eliade a decurs mai frumos decât m'am asteptat. Preotii uniti si predicatorul prtestant au vorbit despre Eliade.
     Harry Porterfield de la Canalul 2 TV a vorbit scurt elogiind comunitatea română locală. El m'a ajutat enorm de mult în cazul Vasile Posteucă. A comentat zilnic situatia lui Posteuca si a exercitat mare presiune în cercurile politice. Ca punct culminant, l-am prezentat pe Eliade în limba română audientei prezente.

 Aveam de la sotia lui întregul curriculum vitae al lui si toate onorurile date lui de diferite universităti si academii din vest. I-am pus pe piept o medalie de aur cu simbolul Congresului National Româno-American pe fată si în spate cu simbolul legionar, Garda de Fier. Cu ochii umezi, Eliade a multumit pentru onoarea acordată. Eliade a spus că pentru prima dată este onorat de românii lui si într'o comunitate românească. Sala Centrului Cultural a fost plină, nemaiavând nici un scaun liber. Un număr mare de oameni nu au putut intra din cauza lipsei de loc si a restrictiilor codului local al clădirilor.
     La prima vizită în biroul meu i-am explicat necazurile avute cu popa Zmed si cu opozitia netrebnicilor din Chicago si sovăielile lui Trifa. A răspuns cu mare întelegere si blândete, ce l-a caracterizat întotdeauna. Tot atunci si Dna Cristinel si-a arătat sentimentele ei fată de Miscarea Legionară când a zis brusc: " De ce ai pus pe medalie la spate semnul Garzii de Fier? M'a enervat mult când am văzut medalia." I-am răspuns tot brusc si cu un ton aspru: " Dnă, această medalie este pentru Mircea, si dacă nu-ti place nu te uita la ea." A tăcut.
     In repetate ocazii Eliade mi-a multumit pentru banchetul dat în onoarea lui. După câtiva ani, când Valerian Episcopul intrase în ghearele iudeo-comuniste si era în vestitul proces de expulzare din U.S.A., mă chemase într'o seară la telefon cu fierbintea rugăminte să-l rog pe Eliade, fiind bun prieten cu el, ca să vină ca martor în apărarea lui. I-am amintit de rusinoasa lui atitudine în Ianuarie 1978 si împotriva sentimentului meu fată de el, i-am promis că voi discuta cu Eliade si sunt sigur că îl va ajuta. Trifa, fiind povătuit de cercul lui de consilieri, si-a pus coada între picioare, si a renuntat voluntar la cetătenia americană si a plecat în Portugalia. Eliade acceptase rolul de martor, stiind bine riscul de a se expune la posibilele atacuri din partea talmudo-comunistilor. De fapt în multe discutii cu el l-am avertizat să nu răspundă la nici o insinuare, să nu facă nici o declaratie referitoare la atitudinile sale politice antebelice cât si postbelice. Să nu se angajeze în nici o polemică cu adversarii nostri. După vizitele profesionale în cabinetele mele, când eram numai nor doi, îl informam despre vizitele mele în lumea largă la conferinte patronate de către Liga Anticomunistă Mondiala (WACL).

 Această mare organizatie avea ca participanti reprezentantii natiunilor din vest si ale celor subjugate din Rusia comunistă. Peste 100 de natiuni. Eram seful delegatiei române cât si al Miscării Legionare. De la mine afla multe informatii si actiuni politice, plus informatii secrete obtinute de la guvernul Taiwan cât si a celui din Korea de Sud si Japonia. Stia de la mine ce se plănuia de catre centrul Miscării din Madrid condus de Horia Sima. De la mine primea mereu câte o copie a conferintelor mele si discutiile din cadrul organizatiilor etnice americane unde aveam of activitate extrem de mare. Sotia lui, Cristinel avea totdeauna obiectii la toate documentele ce le prezentam lui Mircea, că sunt nepotrivite si că mă leg de jidani si masoni mereu. Nu stiu din ce familie se trăgea ea. Am cunoscut-o pe sora ei la New York, căsătorită cu vestitul dirijor Ionel Perlea. Stiam de a treia soră a ei din Paris, căsătorita cu un francez si care murise de cancer la sân. Când a adus-o pe sotia lui Perlea pentru o vizită medicală, mi-a introdus-o ca pe sora ei Rifca. Am glumit si i-am spus că la mine în cabinet toate fiintele umane sunt tratate cu respect, indifernent de religie sau apratenentă etnică si că am ca pacienti doi rabini care stiau că sunt legionar si nationalist crestin român. De multe ori i-am atras atentia maestrului în legătură cu atitudinea pe care o are sotia lui. Stiam că era prietenă cu mai multe doamne românce cu păreri politice de stânga si anti-legionare. In special Dna Florica Bagdazar, care fusese sotia marelui neurochirurg român si comunist devotat si care avusese imediat în guvernul comunist postul de ministru al sănătătii. A murit de cancer cerebral. Inainte de moarte a regretat contributia lui la guvernarea comunistă. O frază mi-a fost citată si anume: "Ce am crezut si ce am văzut si cât de rau m'am lăsat influentat."

Stiu ca maestrul Eliade scria un jurnal. Mai avea si un caiet cu note foarte personale si cu notatii politice. Nu stiu nici un detaliu. El mi-a spus ca acele scurte note nu vor vedea lunina zilei decât după moartea lui. Unde sunt aceste note? In discutiile mele cu Prof. Pricketts care se ocupa de jurnalele lui Eliade am pomenit despre aceste note speciale. Nu stia despre ele. Se poate că au ars în biroul lui sau poate că doamna Cristinel le-a distrus din motive personale. Un incident care l-a întristat pe maestrul Eliade, a fost cel legat de un imigrant postbelic în USA, Ilie Olteanu. Fost director la o bransă a băncii nationale, implicat în cazul Iorga si refugiat în Germania. A plecat din tară împreună cu amicul lui Nicolae Petrascu, secretarul Miscării Legionare. Cunostea bine limba gemană. Imediat după sosirea mea la Rostock si cunoscând bine germana, am fost angajat la biroul de plată intr'o hală de productie la firma Heinkel. In acest birou lucram împreună cu Ilie Olteanu. Desi mai în vârstă decât mine, ne-am împrietenit bine. In tot timpul cât am stat în Rostock el era ca un frate mai mare. Avea legaturi cu vechi politicieni taranisti si liberali.In 1942 când s'a încercat acea împăcare cu Antonescu si care era si în interesul Germaniei, la banchetul aranjat de von Faber, cuvântarea în germană a fost făcută de nea Ilie. Antonescu cerea înlocuirea lui Sima cu altă persoana. Influenta lui Stoicănescu cu lozinca "cu Sima numai sau nimic" a dus la un esec al acestui plan. In lagărul Buchenwald, Ilie Olteanu a trecut la micul grup de dizidenti si mai târziu a cerut să fie scos din lagăr. Colonelul Pister l-a băgat în celula si l-a tratat brutal. A stat acolo în acel buncăr până la eliberarea din lagăr si transferarea la Viena.

In lagărul Fichtenhaim conducerea grupului mare a interzis orice contact sau discutii cu grupul disident. In această situatie nu am mai avut contact cu nea Ilie. După război Ilie Olteanu s'a dus la Roma si s'a făcut catolic. După sosirea lui ân U.S.A., s'a angajat ca muncitor într'o fabrică de lanturi în Milwaukee, Wisconsin. Stiind că sunt în Chicago, la Universitatea Illinois, venea des la Chicago si ne întâlneam si cu alti legionari. Când s'a pensionat, s'a mutat la Detroit. Spre mirarea noastă si-a adus familia în U.S.A. si ne-a povestit că uniunea muncitorilor l-a ajutat sa-si aduca familia in U.S.A Totdeauna o făcea pe marele credincios catolic. Se interesa cu amănunte de activitatea tuturor legionarilor si în special de Mircea Eliade. Umbla mereu să afle ce gândeste Eliade si mă tot necăjea să-l duc la Eliade. L-am întâlnit si la Madrid unde propunea lui Horia Sima să mă convingă să accept cooperarea si asistenta lui în eforturile mele politice în America. L-am rugat pe Sima să nu-l bage sub piele, căci comportamentul lui si manifestările deochiate religioase nu-mi convin deloc.

L-am întrebat odată de unde are posibilitatea financiară de a se plimba prin U.S.A. si prin Europa, fiind doar un darac pensionar. Nu mi-a dat nici o explicatie plauzibilă. In Octombrie 1980 primesc un telefon de la Olteanu. Voia să mă vadă urgent. I-am spus că voi fi la Detroit, participând la nunta fiicei prietenului meu Dr. Dean si i-am dat hotelul unde să mă caute după sosirea mea. Alarmat mi-a spus că un procuror de la oficiul de imigrare si naturalizare, Thierolff, l-a amenintat cu deportarea. I-a spus: " Pe Trifa l-am aranjat, acum este rândul tău." M'a rugat să apelez la toti prietenii mei din Congresul American ca să-l ajute în această grozavă situatie. L-am întrebat ce motiv au ca să-l poată ameninta în felul acesta. Era vorba de cazul Iorga. A început să-mi povestească cum el a devenit, timp de 14 ani, agentul plătit al ambasadei comuniste române din Washington. Ei i-au adus familia si i-au cumpărat casa din tară. Nicolae Irinoiu si un alt politruc culegea de la el einformatii despre toti legionarii din Vest. Mi-a dezvăluit de ce umbla după Eliade si cât de mult interesati erau cei de la Bucuresti să stie totul despre el. Raporta si tot ce putea afla despre mine. Amărît l-am ascultat. Mi-a afirmat că în acelasi timp informa biroul F. B. I. I-au cerut să tină o contabilitate exacta de banii primiiti. Dupa informarea dată la F. B. I. se ducea la confesorul lui, un jezuit care cu interes lua note despre activitea lui de informator si triplu agent.
     Inspăimântat si înfricosat de amenintarile procurorului de la ministerul justitiei din Washington, sectia investigări speiciale ( biroul OSI ) care avea functia de a descoperi nazistii si criminalii de război, s'a dus imediat la F. B. I. A cerut agentilor cu care avusese contacte ca să-l contacte ca să-l ajute în necazul lui cu Thierolff. După ce au ascultat cerinta lui de ajutor, l-au informat ca F. B. I.-ul nu are nici o intentie de a se amesteca în problemele lui legale. L-au îndemnat să-si angajueze un avocat si să nu mai vină la ei. Cu un zâmbet sarcastic l-au dat afară din birou! Disperat s'a dus la calugărul catolic, confesorul lui cu rugămintea ca să-l ajute. Călugarul, după ce l-a ascultat, i-a explicat că el nu poate face nimic si că relatia lui cu el este confidentială si personală. A plecat acasă mâhnit si disperat. Atunci si-a amintit de mine si de relatiile mele la Washington.
     Cu prima ocazie i-am povestit lui Elaide ticălosia acesti om "extrem de religios." El a rămas socat. Mi-a spus: "Doctore asa suntem noi românii, plini de trădători si vânzători. Istoria noastră este plină de asemenea ticălosi". Ilie Olteanu a murit. In 1981 i-am povestit si lui Horia Sima această afacere de spionaj. A rămas si el consternat. Cu Olteanu nu am mai avut nici o convorbire sau contact. De mai multe ori Eliade s'a referit la oameni ca Olteanu din comunitătile române din exil.
     Multe discutii între noi rămân în sfera confidentialitătii. La fel, problemele lui intime si cele medicale rămân în această zonă de confidentialitate. Cred că as face un mare păcat si as ofensa sensul moral al intimitătii dintre medic si pacient cât si acea bună prietenie care mă obligă să las uitării aceste părti private ale acestui mare român.
     Bârfelile, ponegrirille si manipulatiile de toate felurile vor continua la adresa acetui savant român, chiar post mortem, fiindcă a fost părtas în revolutia spirituală a lui Codreanu. Cândva se vor limpezi valurile urii iudeo-masonice si adevărata personalitate a lui Eliade va fi fără pete malicioase.

 

 

MIRCEA ELIADE SI MISCAREA LEGIONARĂ

 

 

Acest subiect a fost mai controversat. S'au scris aticole si s'au vociferat multe posibilităti. După moartea lui se dezbat multe versiuni. Nevasta lui se înfiora când auzea de sotul ei ca legionar. Pentru a clarifaca aceste multe întrebări voi face câteva afirmatii definitive: