MIRCEA ELIADE de ALEXANDRU E. RONNETT, D.M.D., D.D.S., M.D.
|
Despre
Mircea
Eliade s'au scris 5 sau 6 tratate pe vremea când încă mai era în viată.
După moartea lui în 1986 s'au publicat mai multe articole si carti. Unele cu
tendinte malicioase de a discredita această mare personalitate română.
Profesor universitar, scriitor si filozof de renume mondial, membru al mai multor
academii din diferite tari si conferentiar la mai multe universitati de prestigiu
mondial. A fost propus pentru premiul Nobel de două ori. Anumite cercuri iudeo-masonice-comuniste
au reusit să blocheze aceasta onoare, pe care Mircea Eliade o merita. Cauza
era ca Eliade a fost nationalist crestin si membru al Miscării Legionare ( Legiunea
Arhanghelul Mihail ) creată de Corneliu Z. Codreanu. Opozitia majoră a venit
de la organizatiile talmudiste.
Despre Mircea Eliade auzisem încă din timpul când
eram elev, la liceul "Aron Pumnul" din Cernăuti. In sedintele noastre,
la Frătia de Cruce, deseori se discuta despre marile personalităti legionare.
In toamna anului 1937, de mai multe ori s'a vorbit de candidatii partidului
Totul Pentru Tară. Unul dintre candidati era si Mircea Eliade. In anul 1938
când eram închis pentru activitatea în favoarea Legiunii am văzut cartea lui,
YOGA: In anul 1940, cand eram în închisoarea din Craiova, am auzit de numirea
lui ca atasat cultural la Ambasada Română din Londra, de către guvernul
Giugurtu. Incepuse destinderea politică a lui Carol al II-lea si eliberarea
multor legionari din închisori. Acest rege criminal si acolitii lui au dus tara
la dezastru.
Personal, l-am cunoscut pe Eliade abia la Chicago.
După ce mi-am echivalat ambele diplome, una de medicină generală si alta de
stomatologie generală, si am obtinut licentele pentru a putea practica ambele
profesiuni în statul Illinois si după ce îmi terminasem stagiul militar în
armata americană cu gradul de maior si obtinusem privilegiile de veteran al
războiului din Korea, am deschis un cabinet medical si unul dentar. Nu după
mult timp Mircea Eliade a devenit pacientul meu în ambele cabinete.
Intâlnirile profesionale au servit la stabilirea unei prietenii si la crearea
unei relatii confesionale. Cu timpul aranjasem ca după vizita profesionala să
avem si timp pentru lungi discutii politice si sociale.
Voi încerca să relatez mai multe despre Eliade, omul
de toate zilele. De mai multe ori am fost invitati la o bună româncă, Ana
Lupean, din orasul Gary la o masa cu alese mâncăruri românesti. Lui Eliade
îi făcea mare plăcere când era servit cu sarmale, pui prăjiti si ciorbă
românească. In cercuri restrânse, la care mai participau câteva românce si
câtiva noi veniti în America, legionari cunoscuti, Eliade si-a manifestat
adevărata lui personalitate. Lipsit de orice orgoliu, cu mult bun simt si
întelegere pentru cei prezenti care nu aveau titluri academice si erau oameni
simpli. Sotia lui, Cristinel, contrar bunului simt, avea o atitudine insolentă,
orgolioasă si abrazivă fată de oricine care era prezent si avea un trecut
legionar. Nu am înteles marea ei ură fată de Miscarea Legionară. De mai
multe ori, la mine acasă, când aveam invitati si când Eliade era cu sotia în
grădină, mi s'a atras atentia în legătură cu atitudinea ei intolerantă.
Un grup de medici de la spitalul unde eram si eu, în
suburbia Des Plaines, Il. stiind de cunoscutul filozof român si de relatiile
mele cu el, m'au rugat sa-l întreb dacă ar binevoi să participe la o masa în
onoarea lui. Doreau sa-l cunoască. Chirurgul Peter Beblis, de origine din Iran,
si cercetator al istoriei moderne, a oferit casa lui unde să ne întâlnim. Au
participat 18 medici, de origine germană, iraniană, evreiasca, mexicană si
câtiva născuti în America, majoritatea având cunostinte de filozofie,
istorie si stiinte. După fabuloasa cină cu specialităti iraniene, am stat în
jurul profesorului până la ora unu dimineata. O multime de întrebări din
diferite domenii au fost adresate profesorului. Cu mare întelegere si cu o
finete extraordinară, Eliade le-a răspuns. Unul dintre evrei, cam necioplit, a
mentionat un articol care făcea aluzii la trecutul nationalist al profesorului,
subliniind afiliatia sa cu fascismul german. Acestui om, profesorul i-a răspuns
cu multă finete si simpatie, referindu-se la suferintele evreilor si subliniind
cauza reactiilor germane în urma articolului publicat într'un ziar londonez (London
Times), cu câteva zile înainte de invazia în Polonia.
Era vorba de declaratia marelui sef sionist Weitaman,
care asigura Marea Britanie de suportul evreimii mondiale. Câteva zile mai
târziu am găsit acel articol în biblioteca orasului Chicago. Toti cei care au
participat au exprimat multumiri pentru aranjamentul făcut de Beblis. Un evreu,
Herman Sostrin cu vaste cunostinte în istorie si folozofie si care citise mai
multe volume din cartile profesorului si-a exprimat recunostinta, în mod
exceptional. A spus: "Sunt fericit că l-am cunoscut pe acest mare filozof
român."
Cu ocazia unei vizite la cabinetul dentar, am discutat cu
Eliade activitătile legionare din diferite tari. Aveam atunci la mine în
mână o copie a unui document al armatei americane (CIC) care descria
activitatea politică a diferitelor organizatii politice din răsărit. In acest
document se vorbea si de Miscarea Legionară, de activitatea ei postbelică. Se
mentiona trei grupe de legionari. Marea parte, condusă de Horia Sima cu centrul
la Madrid, o gruare mică în Gemania si Italia condusa de un comitet, si una
în vest ( America si Franta), condusă de Mircea Eliade. Am spus: "Vezi
maestre cum culeg aceste servicii informatiile!!" Cu un zâmbet pe fată a
afirmat că informatia despre el era complet eronată. L-am asigurat că si eu
stiu că cineva răuvoitor a făcut această afirmatie sau cine stie din ce
surse vin acele comentarii. Amândoi am fost de acord că toată activitatea lui
după război a fost si este pur academica si că singura lui atitudine a fost
si rămâne anti-comunistă. Cert era că nu face parte din nici o formatie sau
organizatie politică. Am făcut mai multe glume asupra sistemului de colectie a
informatiilor făcut de comunisti si în special de evreimea din Vest. Cu un
cuvânt: maliciozitatea talmudică!!!
In toamana anului 1972, când mă îngrijeam de
sorta profesorului Vasile Posteucă la spitalul Columbus din Chicago, am
constatat gingăsia si marea milă a lui Eliade privind suferinta umană.
Profesorul universitar, poetul si scritorul
bucovinean, comandant legionar, Vasile Posteucă, se afla în pargul mortii
afectat de cancer terminal (mezenteliomă), fără nici o sansă de scăpare.
Intâi a fost internat la Mayo clinic si trimis acasă ca să moară, fiind
imposibil să se facă vreo interventie chirurgicala de restaurare a functiilor
gastro-intestinale.
Când
l-am văzut în Mankato, Minnesota, am aflat dorinta lui de a-si vedea fata,
Doina si nepotelul Alexandru. Guvernul lui Ceausescu si Secutitatea i-au refuzat
fetei viza de iesire în md brutal si categoric. Cu câtva timp mai înainte au
lăsat-o pe Zamfira, sotia lui, să vină în America. Apoi au permis fiului,
Doru, sa vină numai în vizită în U.S.A.. Odată sosit aici, Doru a refuzat
să se mai întoarcă în tară. Politrucii de la Securitate s'au îndrăcit si
au refuzat plecarea fetei si a nepotului.
Pe Vasile Posteucă îl cunosteam încă din
timpul când eram în Cernăuti. Am discutat cu el toate posibilitatile de a-i
prelungi viata si cum am putea obtine vizita fetei si a nepotului. Acest stoic
legionar, constient de inevitabila soartă, a acceptat să vină la Chicago sub
îngrijirea mea. Stia că moartea este inevitabilă în scurt timp. Ne-am
înteles că îmi va lăsa mie toate deciziile si metodele le ce voi uza. Noua
operatie s'a dovedit total inutilă. Intestinele erau încărcerate în cancer
masiv. A acceptat mentinerea vietii prin uzarea metodelor intravenoase. Imediat
după operatie, am alarmat presa majoră locală si cele trei statiuni majore de
televiziune. In câteva zile au apărut articole si comentarii în presă si la
cele trei canale TV. Am apelat la toti cunoscutii mei din Senat si Congres cât
si la Casa Albă. Nu după mult timp s'au văzut rezultatele. Am obtinut viza de
iesire si fata cu copilul au venit la Chicago.
M.
Eliade m'a rugat să-l duc pentru o vizită la Posteucă. Intr'o după masă a
venit la spital. După circa 15 minute am văzut cum Eliade se făcuse alb la
fată fiind cât pe ce să lesine. L-am dus în altă cameră si si-a revenit cu
încetul. Maestrul mi-a spus că văzând atâtea tuburi în trupul lui Vasile
si suferinta în care se găsea a depăsit toleranta sa. Om gingas la suflet si
îngrozit de suferintele altui om, mi-a spus clar: "Doctore, eu nu as putea
accepta nici o interventie în caz de boală terminală." In anul 1986,
când a fost internat în spitalul universitătii cu diagnoza de boală
terminală, cred că a interzis orice interventie mecanică. S'a incinerat
fiindcă nu accepta venerarea cadavrului si toată pompa ce se uzează aici în
U.S.A. si în alte tări.
In toamna anului 1977, după o vizita la cabinetul neu
dentar, i-am spus lui Eliade că planuiesc ca să-l onorez cu ocazia
sărbătoririi Unirii Principatelor la 24 Ianuarie 1978 ca pe cel mai distins
cărturar român din exil.
După ce i-am explicat în detaliu planul, a acceptat
cu un zâmbet pe fată. La 22 Ianuarie, 1978 a avut loc această sărbătorire.
Anuntasem din timp toate bisericile din Chicago si împrejurimi (ortodoxe, unite
si protestante). De la majoritatea lor am primit răspunsuri încurajatoare.
Aranjamentele au fost făcute în numele CONGRESULUI
NATIONAL ROMÂNO - AMERICAN, INC., organizatie întemeiată în 1975 aici
în Chicago. Am rezervat sala mare a bisericii "Sf Maria", plătind
suma cerută de biroul administrativ. Cu entuziasm, membrii organizatiei s'au
oferit să ajute în toate cele necesare. S'a alcătuit un program si o masă
românească cu ajutorul doamnelor de la organizatie si clubul femeilor de la
biserică. Toti legionarii din garnizoana Chicago s'au oferit să ajute ca să
avem un succes mare. Am vorbit la telefon cu Episcopul Valerian Trifa si mi-a
promis că va participa si el. Din ce cauze exacte nu stiu dar la Biserica
"Nasterea Domnului" din Chicago, parohul Zmed a blocat participarea
bisericii lui. De la doi prieteni am aflat că el a afirmat ca "acest
român frantuzit si fascist" nu merită să fie onorat. Când mi-a refuzat
el însusi cooperarea la acest eveniment, nu am mai insistat.
In plus ulterior am aflat ca l-a amenintat pe Episcopul
Valerian că dacă suportă această manifestare, el va părăsi cu biserica lui
episcopatul condus de Valerian. Cine l-a sfatuit si l-a manevrat, stie doar el
singur si câtiza din jurul lui ( fosti cumunisti în celula comunistă din
Chicago si poate încă agenti ai ambasadei romane din Washington). Parohul
bisericii "Sf. Maria", la prânz, după slujuba religioasă a simulat
un atac de anghină pectorală si s'a internat la spitalul Coumbus. In
consecintă, nici un preot ortodox nu a o participat la acest banchet si
Episcopul Valerian nu si-a arătat fata. Sărbătorirea lui Eliade a decurs mai
frumos decât m'am asteptat. Preotii uniti si predicatorul prtestant au vorbit
despre Eliade.
Harry Porterfield de la Canalul 2 TV a vorbit scurt
elogiind comunitatea română locală. El m'a ajutat enorm de mult în cazul
Vasile Posteucă. A comentat zilnic situatia lui Posteuca si a exercitat mare
presiune în cercurile politice. Ca punct culminant, l-am prezentat pe Eliade
în limba română audientei prezente.
Aveam
de la sotia lui întregul curriculum vitae al lui si toate onorurile date lui de
diferite universităti si academii din vest. I-am pus pe piept o medalie de aur
cu simbolul Congresului National Româno-American pe fată si în spate
cu simbolul legionar, Garda de Fier. Cu ochii umezi, Eliade a multumit pentru
onoarea acordată. Eliade a spus că pentru prima dată este onorat de românii
lui si într'o comunitate românească. Sala Centrului Cultural a fost plină,
nemaiavând nici un scaun liber. Un număr mare de oameni nu au putut intra din
cauza lipsei de loc si a restrictiilor codului local al clădirilor.
La prima vizită în biroul meu i-am explicat
necazurile avute cu popa Zmed si cu opozitia netrebnicilor din Chicago si
sovăielile lui Trifa. A răspuns cu mare întelegere si blândete, ce l-a
caracterizat întotdeauna. Tot atunci si Dna Cristinel si-a arătat sentimentele
ei fată de Miscarea Legionară când a zis brusc: " De ce ai pus pe
medalie la spate semnul Garzii de Fier? M'a enervat mult când am văzut medalia."
I-am răspuns tot brusc si cu un ton aspru: " Dnă, această medalie este
pentru Mircea, si dacă nu-ti place nu te uita la ea." A tăcut.
In repetate ocazii Eliade mi-a multumit pentru
banchetul dat în onoarea lui. După câtiva ani, când Valerian Episcopul
intrase în ghearele iudeo-comuniste si era în vestitul proces de expulzare din
U.S.A., mă chemase într'o seară la telefon cu fierbintea rugăminte să-l rog
pe Eliade, fiind bun prieten cu el, ca să vină ca martor în apărarea lui.
I-am amintit de rusinoasa lui atitudine în Ianuarie 1978 si împotriva
sentimentului meu fată de el, i-am promis că voi discuta cu Eliade si sunt
sigur că îl va ajuta. Trifa, fiind povătuit de cercul lui de consilieri, si-a
pus coada între picioare, si a renuntat voluntar la cetătenia americană si a
plecat în Portugalia. Eliade acceptase rolul de martor, stiind bine riscul de a
se expune la posibilele atacuri din partea talmudo-comunistilor. De fapt în
multe discutii cu el l-am avertizat să nu răspundă la nici o insinuare, să
nu facă nici o declaratie referitoare la atitudinile sale politice antebelice
cât si postbelice. Să nu se angajeze în nici o polemică cu adversarii nostri.
După vizitele profesionale în cabinetele mele, când eram numai nor doi, îl
informam despre vizitele mele în lumea largă la conferinte patronate de către
Liga Anticomunistă Mondiala (WACL).
Această
mare organizatie avea ca participanti reprezentantii natiunilor din vest si ale
celor subjugate din Rusia comunistă. Peste 100 de natiuni. Eram seful
delegatiei române cât si al Miscării Legionare. De la mine afla multe
informatii si actiuni politice, plus informatii secrete obtinute de la guvernul
Taiwan cât si a celui din Korea de Sud si Japonia. Stia de la mine ce se
plănuia de catre centrul Miscării din Madrid condus de Horia Sima. De la mine
primea mereu câte o copie a conferintelor mele si discutiile din cadrul
organizatiilor etnice americane unde aveam of activitate extrem de mare. Sotia
lui, Cristinel avea totdeauna obiectii la toate documentele ce le prezentam lui
Mircea, că sunt nepotrivite si că mă leg de jidani si masoni mereu. Nu stiu
din ce familie se trăgea ea. Am cunoscut-o pe sora ei la New York,
căsătorită cu vestitul dirijor Ionel Perlea. Stiam de a treia soră a ei din
Paris, căsătorita cu un francez si care murise de cancer la sân. Când a adus-o
pe sotia lui Perlea pentru o vizită medicală, mi-a introdus-o ca pe sora ei
Rifca. Am glumit si i-am spus că la mine în cabinet toate fiintele umane sunt
tratate cu respect, indifernent de religie sau apratenentă etnică si că am ca
pacienti doi rabini care stiau că sunt legionar si nationalist crestin român.
De multe ori i-am atras atentia maestrului în legătură cu atitudinea pe care
o are sotia lui. Stiam că era prietenă cu mai multe doamne românce cu păreri
politice de stânga si anti-legionare. In special Dna Florica Bagdazar, care
fusese sotia marelui neurochirurg român si comunist devotat si care avusese
imediat în guvernul comunist postul de ministru al sănătătii. A murit de
cancer cerebral. Inainte de moarte a regretat contributia lui la guvernarea
comunistă. O frază mi-a fost citată si anume: "Ce am crezut si ce am
văzut si cât de rau m'am lăsat influentat."
Stiu
ca maestrul Eliade scria un jurnal. Mai avea si un caiet cu note foarte
personale si cu notatii politice. Nu stiu nici un detaliu. El mi-a spus ca acele
scurte note nu vor vedea lunina zilei decât după moartea lui. Unde sunt aceste
note? In discutiile mele cu Prof. Pricketts care se ocupa de jurnalele lui
Eliade am pomenit despre aceste note speciale. Nu stia despre ele. Se poate că
au ars în biroul lui sau poate că doamna Cristinel le-a distrus din motive
personale. Un incident care l-a întristat pe maestrul Eliade, a fost cel legat
de un imigrant postbelic în USA, Ilie Olteanu. Fost director la o bransă a
băncii nationale, implicat în cazul Iorga si refugiat în Germania. A plecat
din tară împreună cu amicul lui Nicolae Petrascu, secretarul Miscării
Legionare. Cunostea bine limba gemană. Imediat după sosirea mea la Rostock si
cunoscând bine germana, am fost angajat la biroul de plată intr'o hală de
productie la firma Heinkel. In acest birou lucram împreună cu Ilie Olteanu.
Desi mai în vârstă decât mine, ne-am împrietenit bine. In tot timpul cât
am stat în Rostock el era ca un frate mai mare. Avea legaturi cu vechi
politicieni taranisti si liberali.In 1942 când s'a încercat acea împăcare cu
Antonescu si care era si în interesul Germaniei, la banchetul aranjat de von
Faber, cuvântarea în germană a fost făcută de nea Ilie. Antonescu cerea
înlocuirea lui Sima cu altă persoana. Influenta lui Stoicănescu cu lozinca
"cu Sima numai sau nimic" a dus la un esec al acestui plan. In
lagărul Buchenwald, Ilie Olteanu a trecut la micul grup de dizidenti si mai
târziu a cerut să fie scos din lagăr. Colonelul Pister l-a băgat în celula
si l-a tratat brutal. A stat acolo în acel buncăr până la eliberarea din
lagăr si transferarea la Viena.
In
lagărul Fichtenhaim conducerea grupului mare a interzis orice contact sau
discutii cu grupul disident. In această situatie nu am mai avut contact cu nea
Ilie. După război Ilie Olteanu s'a dus la Roma si s'a făcut catolic. După
sosirea lui ân U.S.A., s'a angajat ca muncitor într'o fabrică de lanturi în
Milwaukee, Wisconsin. Stiind că sunt în Chicago, la Universitatea Illinois,
venea des la Chicago si ne întâlneam si cu alti legionari. Când s'a pensionat,
s'a mutat la Detroit. Spre mirarea noastă si-a adus familia în U.S.A. si ne-a
povestit că uniunea muncitorilor l-a ajutat sa-si aduca familia in U.S.A
Totdeauna o făcea pe marele credincios catolic. Se interesa cu amănunte de
activitatea tuturor legionarilor si în special de Mircea Eliade. Umbla mereu
să afle ce gândeste Eliade si mă tot necăjea să-l duc la Eliade. L-am
întâlnit si la Madrid unde propunea lui Horia Sima să mă convingă să
accept cooperarea si asistenta lui în eforturile mele politice în America.
L-am rugat pe Sima să nu-l bage sub piele, căci comportamentul lui si
manifestările deochiate religioase nu-mi convin deloc.
L-am
întrebat odată de unde are posibilitatea financiară de a se plimba prin
U.S.A. si prin Europa, fiind doar un darac pensionar. Nu mi-a dat nici o
explicatie plauzibilă. In Octombrie 1980 primesc un telefon de la Olteanu. Voia
să mă vadă urgent. I-am spus că voi fi la Detroit, participând la nunta
fiicei prietenului meu Dr. Dean si i-am dat hotelul unde să mă caute după
sosirea mea. Alarmat mi-a spus că un procuror de la oficiul de imigrare si
naturalizare, Thierolff, l-a amenintat cu deportarea. I-a spus: " Pe Trifa
l-am aranjat, acum este rândul tău." M'a rugat să apelez la toti
prietenii mei din Congresul American ca să-l ajute în această grozavă
situatie. L-am întrebat ce motiv au ca să-l poată ameninta în felul acesta.
Era vorba de cazul Iorga. A început să-mi povestească cum el a devenit, timp
de 14 ani, agentul plătit al ambasadei comuniste române din Washington. Ei i-au
adus familia si i-au cumpărat casa din tară. Nicolae Irinoiu si un alt
politruc culegea de la el einformatii despre toti legionarii din Vest. Mi-a
dezvăluit de ce umbla după Eliade si cât de mult interesati erau cei de la
Bucuresti să stie totul despre el. Raporta si tot ce putea afla despre mine.
Amărît l-am ascultat. Mi-a afirmat că în acelasi timp informa biroul F. B.
I. I-au cerut să tină o contabilitate exacta de banii primiiti. Dupa
informarea dată la F. B. I. se ducea la confesorul lui, un jezuit care cu
interes lua note despre activitea lui de informator si triplu agent.
Inspăimântat si înfricosat de amenintarile
procurorului de la ministerul justitiei din Washington, sectia investigări
speiciale ( biroul OSI ) care avea functia de a descoperi nazistii si criminalii
de război, s'a dus imediat la F. B. I. A cerut agentilor cu care avusese
contacte ca să-l contacte ca să-l ajute în necazul lui cu Thierolff. După ce
au ascultat cerinta lui de ajutor, l-au informat ca F. B. I.-ul nu are nici o
intentie de a se amesteca în problemele lui legale. L-au îndemnat să-si
angajueze un avocat si să nu mai vină la ei. Cu un zâmbet sarcastic l-au dat
afară din birou! Disperat s'a dus la calugărul catolic, confesorul lui cu
rugămintea ca să-l ajute. Călugarul, după ce l-a ascultat, i-a explicat că
el nu poate face nimic si că relatia lui cu el este confidentială si
personală. A plecat acasă mâhnit si disperat. Atunci si-a amintit de mine si
de relatiile mele la Washington.
Cu prima ocazie i-am povestit lui Elaide ticălosia
acesti om "extrem de religios." El a rămas socat. Mi-a spus: "Doctore
asa suntem noi românii, plini de trădători si vânzători. Istoria noastră
este plină de asemenea ticălosi". Ilie Olteanu a murit. In 1981 i-am
povestit si lui Horia Sima această afacere de spionaj. A rămas si el
consternat. Cu Olteanu nu am mai avut nici o convorbire sau contact. De mai
multe ori Eliade s'a referit la oameni ca Olteanu din comunitătile române din
exil.
Multe discutii între noi rămân în sfera
confidentialitătii. La fel, problemele lui intime si cele medicale rămân în
această zonă de confidentialitate. Cred că as face un mare păcat si as
ofensa sensul moral al intimitătii dintre medic si pacient cât si acea bună
prietenie care mă obligă să las uitării aceste părti private ale acestui
mare român.
Bârfelile, ponegrirille si manipulatiile de toate
felurile vor continua la adresa acetui savant român, chiar post mortem,
fiindcă a fost părtas în revolutia spirituală a lui Codreanu. Cândva se vor
limpezi valurile urii iudeo-masonice si adevărata personalitate a lui Eliade va
fi fără pete malicioase.
MIRCEA ELIADE SI MISCAREA LEGIONARĂ
|
Acest subiect a fost mai controversat. S'au scris aticole si s'au vociferat multe posibilităti. După moartea lui se dezbat multe versiuni. Nevasta lui se înfiora când auzea de sotul ei ca legionar. Pentru a clarifaca aceste multe întrebări voi face câteva afirmatii definitive:
Mircea Eliade a fost un legionar încadrat.
S'a apropit de Codreanu si Miscarea Legionara, ca si mentorul său Nae Ionescu.
A fost membru în Clubul Axa din care faceau parte cele mai mari personalităti legionare.
In presa legionară din acele timpuri a publicat o multime de articole care dovedesc atasamentul lui la Miscarea Legionară pe care a considerat-o ca o revolutie sprituală si o mare sansa de a schimba mentalitatea dominantă a poporului nostru. O mare revolutie care era singura sansă de a supravietui ca natiune.
In timpul arestării lui si a internării în lagăr a fost sef de cuib.
A scăpat de la masacrul lui Carol al II-lea si de ucigasii lui, numai prin circumstanta că era în spital bolnav de plămâni.
A fost ales deputat în alegerile din 1937 reprezentând partidul Totul Pentru Tară, bardul politic al Miscării Legionare.
Cât timp a fost atasat cultural în Londra si imediat după război nu a mai avut nici o activitate legionară.
A rămas însă un anticomunist dedicat total.
Nu a făcut niciodată declaratii perjorative la adresa legionarilor activi în diferite grupari. Nu l-am auzit niciodată să facă comentarii critice la adresa lui Horia Sima.
In discutiile noastre stia precis că eu colaborez cu Horia Sima.
A socotit ca prematură declararea statului ca "stat national legionar."
A fost convins că aruncarea Miscării în arena murdară a politicii românesti a fost o greseală capitală. Miscarea Legionară trebuia lăsată să functioneze mai departe ca o mare scoală si renastere a spiritului national. La guvernare trebuia să participe partidul Totul Pentru Tară împreună cu celelatlte partide.
A fost convins ca Antonescu si cei din spatele lui au folosit Miscarea pentru îmblânzirea Axei.
Uciderea călăilor de la Jilava, acei mari pervertiti si unelte servite ale lui Carol al II-lea trebuiau judecati de un simplu tribunal national si spânzurati în public. Si-au meritat soarta.
Cazul Iorga si Madgearu, sunt o pată rea. L-a considerat pe Iorga un pervertit si orgolios fără simt moral, în tinerete un mare nationalist si antisemit, ca la vârstă înaintată să fie sluga lui Carol al II-lea si a duduiei Lupescu. Faptul că l-a sfatuit pe Carol al II-lea si Călinescu cum să împrăstie Legiunea lui Codreanu, l-a făcut moral partas la cea mai odioasă crimă a guvemului si a monarhiei. Ar fi fost mult mai bine din orice punct de vedere daca Iorga ar fi fost spânzurat sau belit de viu după o sentintă a tribunalului national ad-hoc, imediat după formarea guvernului Antonescu-Sima.
Guvernul de la Viena a fost dupa Eliade un act fără rost. Era mai bine daca Miscarea Legionară rămânea numai într'o pozitie de opunere la actul din August 1944, fără participare militară alaturi de Germania. Miscarea Legionară trebuia să rămână credincioasă ideologiei ei, anti-comunistă si anti-rusă.
In conceptia lui Eliade istoria neamului nostru este un sir de nenorociri. Nu a avut speranta că dominatia comunistă se va prăbusi în curând.
A murit fără sperante!!