65 DE ANI DELA RÃPIREA TERITORIILOR ROMÂNESTI  

Nicolae Lupan

Am în fatã un studiu istorico-politic pe care profesorul Ion Cretu îl publica la Bucuresti în 1941. Aparitia acestei lucrãri, cum nu e greu de înteles, era prilejuitã de ruperea cu forta din trupul tãrii-mame a Basarabiei, Bucovinei de Nord si tinutului Hertei.

Stiam de existenta acestei neobisnuite cãrti dispãrute de la '44 încoace de pe rafturile tuturor bibliotecilor publice dintre Nistru, Tisa, Dunãrea si Marea Neagrã.

Odatã întoarsã ultima paginã, întelegi de ce de-a lungul celor 40  de ani de regim zis popular la Bucuresti si de putere sovietica - la Chisinãu, marele nostru poet n-a fost comemorat niciodata în aceste douã capitale ca neîntrecut patriot roman, ci numai ca scriitor: ba al românilor - pe malul Dambovitei, ba al moldovenilor - pe malul Bâcului.

Iar faptul cã mostenirea sa publicisticã, o mostenire a neoamului nostru întreg ne este interzisã în mod arbitrar de cãtre o minoritate infamã ce ne tine in supunere oarbã cu forta armatã, te face sã parcurgi cu emotie de nedescris cele opt articole politice eminescene publicate pe paginile ziarului "Timpul" în primãvara anului 1878. Anul congresului de la Berlin ce consfintea fãrã scrupule reanexarea de cãtre Rusia a Basarabiei de Sud, retrocedate României în urma rãzboiului ruso-turc din Crimeia.

De ce le-o fi fiind oare fricã cerberilor dezinformãrii - ma întreb! De fotografia lui Eminescu de pe prima copertã, de cea a statuiei lui "Stefan cel Mare si Sfânt" de pe ultima sau de satira eminesceanã cu "Împãrati pe care lumea nu putea sã-i mai încapã/ Au venit si-n tara noastrã de-au cerut pãmânt si apã..."? Ori poate de celelalte patru fotografii, redând Palatul Mitropolitan, Universitatea din Cernãuti, Cetatea Albã si cea a Hotinului?

Putin probabil. Adevãrul istoric - iatã ce-i scoate din sãritele imposturii pe sovietici! "Învoirea smulsã cu de-a sila, care stã la baza anexãrii teritoriilor românesti, nu poate constitui un drept. Cãci, continua Mihail Eminescu in articolul "Basarabia, numele si întinderea ei", publicat in "Timpul" de la 3 Martie 1878: "A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominatiunii rusesti", adãugând cã "Numele Basarabia si Basarabia existã cu mult înaintea vremii in care acest pãmânt devenise românesc: acest nume singur este o istorie întreagã", scanda Luceafãrul poeziei atotromânesti. Scanda si adãuga: "Tarul nu avea niciun drept pe care si-ar fi putut întemeia aceastã cerere atunci, când a luat teritoriul din Nistru pânã la Prut".

Astazi, ca si acum o sutã de ani, articolele politice ale lui Eminescu n-au pierdut nimic, dar absolut nimic, din puterea lor de demascare si condamnare a celor ce calcã in picioare dreptul popoarelor la autodeterminare si integritate teritorialã, cum este cazul nostru de la 1812, 1878 sau 1940. "Nici atunci", - constatã Eminescu, dupã cum nici astãzi, as adãuga eu, - "nu vom avea însã dreptul de a ceda, ori a consimti la cedare, întocmai cum nu am consimtit la cedarea Bucovinei ori la cedarea Basarabiei, ci, ca popor slab dar hotãrît, ne-am rezervat" - si ne rezervãm, putem adãuga - "dreptul de a respinge orisicând învinovãtirea, cã însine am stat la târguialã asupra vetrei strãmosilor nostri". Si poetul continuã: "Dacã nu am putut pãstra întreaga mosie rãmasã de la pãrintii nostri, ne-am pãstrat si voim sã ne pãstrãm constiinta întãritoare, cã ne-am fãcut datoria si cã din vina noastrã, nu cu învoirea noastrã a fost stirbitã".

Ar fi, cred, o impietate fatã de marele Eminescu dacã as veni astãzi cu considerente de ordin personal in problema problemelor românesti: integritatea neamului din care ne tragem! Pentru cã, cine ar fi in stare sã scrie mai bine decat Eminescu despre lupta României cu panslavismul într-un articol pe al cãrui parcurs el comparã destinul "moldovenilor cãzuti sub stãpânirea pravoslavnicului tar" cu cea a românilor din Bucovina. Numai cã, in timp ce aceasta "formeazã un mic centru pentru desvoltarea vietii românesti", se are in vedere realitatea de pe timpul stãpânirii austro-ungare, Basarabia, - continuã poetul, - "este deslegatã si tinutã cu sila departe de poporul românesc... Rusia nu a luat aceastã parte din Moldova pentru ca sa-si asigure granitele, ci pentru ca sã înainteze cu ele si nu voieste sã înainteze decat spre a putea stãpâni cât mai multe suflete, fãcând in asa fel ca din Basarabia sã poatã inrâuri asupra Moldovei si asupra întregului popor românesc..."

O constatare valabilã si pentru zilele noastre!...

"Împãrãtia ruseascã", - constata Mihail Eminescu în articolul "România în luptã cu panslavismul", publicat in numerele ziarului "Timpul" de la 9, 22, 24 si 27 lunie 1878, - "Împãrãtia ruseascã", deci, "nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreagã, care negãsind in sine nimic de o mãretie intensivã, cautã mângâierea propriei mãriri in dimensiunile mari... Documentele istorice... ne dovedesc cã Rusii sunt o putere mistuitoare nu numai prin puterea bratului, ci si prin urmãrile demoralizatoare ale înrâuririi lor... Românii pusi în contact cu Rusii sunt mai mândri de rornânitatea lor... Nu. Înrâurirea fîreascã a Rusiei nu e stricãcioasã, ea nu ne poate nimici. Pentru ca sã ne ia individualitatea, Rusia ar trebui sã ne dea alta în schimb si cel putin deocamdatã nu suntem copti pentru o asemenea degenerare..."

Orice comentariu, chiar si cel al profesorului Ion Cretu din 31 Decembrie 1940, ar fi de prisos.

Nicolae Lupan

(din vol. "Basarabia si Bucovina sunt Pãmânturi Românesti", Ed. Nistru,Bruxelles 1984)

 

Unitatea nationalã fu visarea iubitã a voievozilor nostri cei viteji, a tuturor bãrbatilor nostri cei mari, care întruparã in sine individualitatea si cugetarea poporului spre a o manifesta lurnii. Pentru dânsa ei trãirã, muncirii, suferirã si murirã. Pentru dânsa Mircea cel Bãtrîn si Stefan cel Mare se luptarã toatã viata lor îndelungatã si traserã asuprã-le nãvãlirea îngrozitoare a turcilor, pentru dânsa Mihai cel Viteaz cade ucis în câmpul Turda, pentru dânsa Serban Cantacuzino bea otravã, pentru dânsa Horia moarte cumplitã pe roatã sufere. Desele rãzboaie între Moldova si Tara Româneascã n'avurã altã pricinã...

Nicolae BÃLCESCU

 

Desteaptã-te, pãmânt român! biruieste-ti durerea... E vreme sã iesi din amortire, semintie a domnitorilor lumei! Astepti oare, spre a învie, ca strãmosii sã se scoale din morminte?... Într'adevãr ei s'au sculat, si tu nu i-ai vãzut... ei au grãit, si tu nu i-ai auzit... Cinge-ti coapsa ta, cautã si ascultã... ziua dreptãtei se apropie... toate popoarele s'au miscat... cãci fortuna mântuirei a început... Vezi! cu cât mai mult pleci capul, cu atâta cei nelegiuiti îsi bat gioc de tine si sug sângele tãu...

Alecu RUSSO

 

Natia este poporul cara are acelasi sânge, vorbesce aceeasi limbã si are aceleasi datini sau obiceiuri. Poporul este trupul, ear' limba este sufletul natiei. Pentru aceea precum trupul fãrã suflet este mort, asa este moartã si natia fãrã limbã. Nationalitatea este dumnedzeescul, vecinicul si de odatã cu omul nãscutul drept, de a se folosi de limba sa in toate trebuintele vietii, in casã, in scoalã, in bisericã si în cele ale cârmuirii. Nime pe lume nu poate lua dreptul acesta al limbei. - Limba romãneascã este cel mai sfânt si mai pretios odor al natiei române, pentru-ca este sufletul ei. Pânã când se va vorbi limba romãneascã, pãnã atunci va trãi si natia românã; ear' stîngându-se limba, se stînge si natia însasi.

Aron PUMNUL

 

EPISTOLÃ CÃTRE ROMÂNI

 

Cu dragoste frãteascã, frati Români, mã bucur cã v'ati unit, si înalt rugãciunea cãtre Domnul Dumnezeu, cel ce a scãpat si a pãstrat Muntenia si Moldova in mijlocul tuturor cataclismelor, al tuturor prefacerilor si nimicirilor ce de atâtea ori au schimbat fata Europei, atunci când Statele cele mai puternice cãdeau pentru a nu se mai ridica. Sã dãruiascã Dumnezeu, vouã si viitoarelor lãstare ale voastre, acele zile senine de fericire si slavã, de care s'au bucurat strãmosii vostri sub scutul celor de Dumnezeu asezati si de Dumnezeu înãltati Domnitori, Stefan cel Mare si Mihai Viteazul.

Vã trimit urãri de bine din partea Basarabiei, pentru care sunt scumpe si pline de însemnare viitoarele destine ale României unite, patria-mamã; primiti aceste urãri ale mele ca un glas sufletesc al unui frate, pentrucã eu sunt trup din acelas trup si os din aceleasi oase, din care sunteti plãmãditi voi si in vinele mele curge acelasi sânge românesc care curge in vinele voastre...

Multe mai sunt, despre care as fi vrut sã vã scriu, dragii mei frati Români... Oricum, fiti încredintati cã sunt al vostru, un frate Român. Ce vã pasã de numele meu personal? În momentul de fatã, in afacerea comunã a României, e destul sã stiti cã sunt un frate Român, a cãrui soartã este de a îndura adevãrul cel însufletit al poetului persan: "A trãi fãr'de tine si afarã de tine, o patria mea scumpã!, se poate; dar o asemenea viatã e mai groaznicã decât de a muri mii de ori si iarã a învia pentru o clipã!"

Cristinesti-Hotin, Februarie 1859

Alexandru HASDEU

 

 

  HARTA BASARABIEI