Ernest Maftei: Badia, românul cu o mie si una de fete

S'a născut la 6 martie 1920 în comuna Prăjeşti de lângă Bacău. Ca elev, începe să scrie versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi de la Şcoala Normală din Bacău.

La vârsta de 17 ani intră în Frăţia de Cruce de la Şcoala Normală, al cărei lider devine. Este închis în lagărul de la Vaslui în anul 1938, timp de cinci luni, pe timpul lui Armand Călinescu.

Între 1941-1945 studiază la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi.

Deţinut politic în închisorile Galaţi, Jilava şi Văcăreşti. Judecat de patru ori pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară, este achitat de fiecare dată. După război este şomer, hăituit pentru tinereţea lui legionară. Joacă la Teatrul Poporului sub numele de Erma Valahul şi i se conferă Meritul Cultural clasa I, la care renunţă pentru a nu se deconspira.

Actor! Cati inteleg cu adevarat ce inseamna asta? Chiar: oare cati realizeaza ca daca nu ar fi filmele poate nu ar mai fi nici televiziune si zilele noastre ar fi pustii si triste“. Daca nu ar fi filmele acestea bune sau proaste n-am sti aproape nimic nici despre rusi, nici despre americani, nici despre razboi... Dar, culmea, n-am sti nimic nici despre istoria noastra. Cata istorie s-a facut in scoli in 50 de ani de comunism? Cati au citit carti interzise? Cati sunt cei care cunosc adevarul despre noi?
Ce-ar ramane din acest adevar daca n-ar fi fost filmele si actorii? Cat de saraci am fi atunci?
Il ascult pe Badia povestind si mi se sparie gandul; inchis fiind la Vaslui, s-a primit un ordin ca jumatate dintre detinuti sa fie impuscati. Si comandantul inchisorii i-a adunat pe toti in spatiul ingust dintre celule, s-a ordonat sa se aseze intr-un rand si acolo, in fata celorlalti, fiecare al zecelea detinut era impuscat in cap. Se ajungea la capatul sirului si iar incepea numaratoarea: al zecelea era impuscat.
Zburau creierii prin gaura facuta de glonte. Se imprastiau pe pamantul acoperit cu sange. Badia era acolo si a scapat. „E un destin si asta!" De 13 ori a fost judecat, a stat aproape zece ani prin inchisori si, dupa fiecare proces, verdictul a fost acelasi: ACHITAT!
Viata lui poate fi subiect pentru un film tulburator despre Romania si despre noi. Nu, nu un film, poate zeci de filme. Dar astea exista, sunt filmele in care a jucat Badia. Nu le mai stie nimeni numarul. Dar filmul acela, despre el, despre romanul cu o mie si una de fete, nu l-a facut nimeni inca.

„Uiti, bai: in celula asta am stat! De Pasti! Cu catuse la picioare ne duceau la biserica!"

Povesteste Badia. E fantastic sa-l vezi cum intra in poveste. Parca s-ar imbraca. Isi pune pe el sufletul, apoi trece, ca printr-o poarta, prin amintirea unei iubiri si dintr-o data se arunca in apa tulbure a unei nenorociri. El este! Mereu e de acolo. A trait-o si pe asta...
„...S-a facut un film care se cheama «Convoiul». Domnule, io am trecut prin multe scenarii care ar fi fost geniale. Daca s-ar fi facut ca lumea! «Convoiul»! Formidabil a fost. Trei luni am filmat pi la Campina, prin toati vagaunile selea. Trii luni! Daca n-am umblat o suti di kilometri cu catusi la picioare, n-am umblat! Mi-au facut din alea de plastic si si rupeau. Si mi-am luat io catusi din alea, li am s-acum la tari, devarati catusi. Pas alergator, catusi la picioare, si cantam.
Rade, amar: Viata! Se ridica in picioare de la masa, se indeparteaza de mine pentru a-si crea un spatiu de miscare, si continua sa povesteasca de parca atunci, in locul meu se afla obiectivul aparatului de filmat. Si aveam replisi, domnuli. «Ci ni dusi si ni da chirpisi!». Subiectu' a fost asa: Sinzasi di puscariasi, politici, arestati politici, purtati cu catusi la picioari di la o puscarii la alta, la sinzasi di kilometri di mers pi jios, ei tot, in convoi, 50 de ins, si pana acolu trebuiau tot, omorat! Ideea grozavi! Numa c-asa: io aveam replisi asa: «Uiti-acum ni da chirpisi». Nu, intai: «Uiti, ci ni bagi catusi! Ni puni catusi». «Uiti, bate nitu pe butuc!». «Uiti, ne-a dus la chirpisi, ni da chirpisii!». Era malai intr-o tavi, si punia faini di porumb si api clocotiti, si s-intaresti putan. Ti-l tai, ca pi o caramidi, si ti-l da; dupa si l-ai bagat in buzunar si sfarmi, i faini! Am mancat asa in puscarie, si la Vaslui, si la Galati... Alti s-au imbolnavit di stomac atuncsi, da' io nu. La Vacaresti -chirpisi, la Galat - chirpisi...
...am ajuns la intrarea in inchisoarea Vacaresti, nu era daramata atunsi.
Si era Anestin, actorul Anestin, baiatul pictorului Anestin - era politaiu' ala rau, avea si moaca aia... Da' io ii spun lu' Moldoveanu, regizorul: «Ma, ma lasi sa-l iau mut?». Ca numa prostii aveam di spus! «Uiti, acu ni da chirpisi», «uiti-acum ne-aleargi», «uiti-acu da tonu' si cantam!».

Am facut un rol de mut, c-o scris si cronicile. Si era si Ovidiu Moldovan arestat. «Ba, Ovidiule, tu esti fecioru-meu, arestat; eu - tata-tu si tu - fecioru-meu». Arestati politici. «Din ochi! Zic. Sa nu spui nisi o vorbi. Le spui si la astia: Tata-i mut! Si ni videm din ochi!» S-am facut un rol..., domnule. Rol! Da', si vez: la jumatatea filmului, Ovidiu moari. Impuscat dintr-o gresali; gardianul traji si-l omoari... S-atunsi, io m-am dat di gol ca vorbesc. Domnule, am avut niste aplauze la scena deschisa, la Patria, ceva... Io, in film, umblam descoperit; nu am pus nic pi cap, nisi boneta aia; aveam paru mai bogat, asa si barba mari, albi... Si... si crez?! Io mi-am pus mainili in cap - ploua pi noi; a adus pompieri, domnuli, scotea api rasi, din rau, scotea api rasi din paraieli alea din Prahova, cu furtunili o scoteau si o varsau pi noi.
De zaceai ca-ti ingheata creierii pe tine... Pompierii scoteau apa cu furtunele si ploua intr-una... Asa trebuia si merjem! Haine ude, frig, iti inghetau creierii, domnuli... Si cand am samtat ca-mi ingheati creierii, mi-am pus mana, iac-asa, pi cap - si face gestul aidoma si-atunsi moari ala. S-am zas: «Si mi-ai facut, mai, baieti?! Si mi-ai facut?!». M-am scapat ci vorbesc - era fesioru-meu. Si filmu l-am facut iar pe mutu, da nu mi-a mers; n-am mai scos o vorbi pana la sfarsitu filmului.
... Si cu Ovidiu mort, in caruti, intram - toti seilalt vii - in Vacaresti.
S-atunci, acolu la Vacaresti, le-am aratat celula in care am stat io in '42, di Pasti, in haini vargati... La toti colegii cari filmau: «Uite, bai, in celula asta am stat arestat di Pasti! Cu catuse la picioare ne duceau la biserica!».
Am facut, domnule, vreo zasi ani puscarie...".
- Din '42, pana cand?

„M-au luat si dupa 23 august, da si inainte. Io am 13 proses, la toati ACHITAT! N-am cazier, domnuli! De aia supravietuiesc. Da', stii di si? Nu! Parci, t-am mai spus io. La Bacau erau 80 la suta ovrei. Ovrei!
Legionarii murisari prin puscarii, toti! In '39, ii omorasi. Di 29 septembrie - Armand Calinescu, stii povestea. Pi undi i-a prins. Am mai ramas io, cari aveam 21 di ani, si patru mai in varsta, cari conduseau judetu. Si vini o listi di la Bucuresti; ci mai erau si ordini tampiti, Doamni! Io l-am cunoscut pi Codreanu, personal, da nu eram cu crimi si din astea. N-am facut crimi nisiodati. Asa cum ti-am spus, vini o lista: 136 di ovrei cari trebuiau ridicat. Erau banuit di comunism, di mafii, di fapt ii o facut comunismu! Tot din Bacau. Si io - lista la mini. Si i-am strans pi tot - tata nu era taran sarac cum am scris io in biografie la Bucuresti - i-am luat si i-am dus la tata, la Prajesti".
- De unde i-ati luat pe toti 136?
„De-acasa!"
- Va trebuia o saptamana sa cautati acasa 136 de oameni?
„Cu oamenii mei, domnule.
V-am spus cum era organizarea legionari. I-am gasit pe toti intr-o zi. Si cand au venit de la centru dupa ei, daca nu i-au gasit, a ramas asa. Si ei, tot, erau angajati la tata, la movilele de piatra de la sosele. Si cazati pi la tarani. Dupa trii saptamani s-a aflat treaba si l-a bagat pi tata in puscarii. Si ma duseam pi la el, la Penitenciarul din Bacau. «Si mi-ai facut, mai, baieti?! Si mi-ai facut?!». «Tati, ai si ies tu acus, si o si intru io!». S-asa a fost!".
- Mai traieste vreunul dintre cei pe care i-ati salvat atunci?
„... Poati. Au vinit la prosese. La toati cati am avut, erau in sali. Ei m-au scapat! La Galati, am avut un proses greu, greu tari. Ultimul. Ci m-au prins in ilegalitate comunistii, am patit multi, bre. Eram sef, atunsi, in patru judeti!... Da' si vez: cand s-a deschis teatrul din Bacau, in '47, eu am jucat la deschidere. Au venit, de la mine din sat, cu carutele taranii sa ma vada. Directorul teatrului era unul, Bernstein, ovrei si el. Si-mi spune: - eram tanar, bre, aveam 27 de ani - si-mi spune Bernstein: «Mi-au jinit multi aisi c-ai fost bandit. Dar mi-a jinit un ovrei, care mi-a zis ca esti un om formidabil. Asa ca si nu ti temi, io ti apar». Si m-a aparat, domnuli. Nu stiu daca mai traieste, a fost director la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt. Am facut multi trasnai, asta e. Am plecat din Bacau, dar la Galati am avut iar proses. M-au aparat, din oficiu, Ionel Teodoreanu - fratele lui Pastorel - si Radu Budisteanu, fost ministru de Interne sub legionari. Se dusese, domnuli, pe front, in prima linie; Antonescu i-a iertat pe cei care s-au dus pe front in prima linie. Radu Budisteanu inca mai traia inainte de '90, avea 92 de ani si vroia sa plece in strainatate. Si nu-l lasau...

...Ceausascu, totusi, a avut un merit. El a scos ultima oari legionarii din puscarie. In '48, iar fusesera arestati, cei care se mai stiau... Io eram actor de-acuma, mare, decorat, la Teatrul Giulesti, si atunsi am scris io piesa «Razasai lui Bogdan», in doua saptamani aproapi. La Tribunalul Militar era judecat unul, Victor Boca, acuzat ca a fost mana mea dreapta! Si si-i dea pi viati, puscarie. S-am vrut sa ma duc la Tribunal. Si m-au sfatuit multi ca sa nu ma duc, ca ma ia si pe mine! Zac: «Nu ma ia, bre!»
S-atunci, auzand treaba asta, in doua saptamani am scris piesa «Razasii lui Bogdan». Dupa ce-a fost premiera, «Razasii lui Bogdan» a fost oprita. Pe urma, i s-a dat drumul. S-am fost chemat iar - patru zali si patru nopti m-au tinut la Securitate - neveste-mii i-am spus ca am filmare. La Banu Manta, la Primarie, intr-o camera mare. Domnule, atatea cercetari au facut, da’ nu m-au dibuit... Ma luasera din '53, de cand am jucat in «Desfasurarea». Film mari, ar putea si-e dea s-acu. M-au intrebat di si am primit rol in «Desfasurarea». Trebuia sa le spun c-am fost inchis si si nu joc. «Da, ca sa ma inchideti voi?!» Domnule, pani n-am spart cu pumnu' cristalu' di pi masi, nu s-au lasat. «Ba, ninorositilor! Daca vin americanii isi, printr-un absurd, si si dusi comunismu di rapi, voi fujit la Moscova. Da pi mini ma iau in primiri ci di si-am scris «Razasii lui Bogdan!!» «Razasii lui Bogdan» era o piesa in care lamuream lumea sa se inscrie la colectiv. Mi-a facut un rau mari «Europa Libera», m-au laudat acolo, seva di spariet. «Nu credeam ca asemenea piesa de teatru poate sa fie aprobata dincolo de Cortina de Fier». Aveam si replici din astea - taranii vorbeau ca ei - «Crusea mamii lor de americani, tot vin si nu mai vin! Fir'ar mama lor a dracu'». Am fost decorat cu premiul I ca autor, au venit aisi de la Uniunea Scriitorilor sa ma faca membru...
Patru ani «Razasii lui Bogdan» a fost inclusa in programa analitica pentru cei care dadeau la litere. Mai am trei exemplare la Academie la biblioteca, trei exemplare batute la masina...
Si piesa mea asa incepe, cu Jataru: «Pani-aisi colectiva, di-aisi - Bogdanesti!». Acolo s-o facut emerit pe rol, asta, Mihailescu-Braila, a Jatarului. Stii, cum e Arcul de Triumf la oras, asa era pe vremuri, la sati, poarta jatariei... Acolo era unu', sel mai sarac din sat, cari isi fasea o poiata, si el pazea campu'. Si tot, toamna, cand veneau, ii dadeau un sac di grau, un sac di cartofi... Acolu', la poarta jatariei. Si piesa mea asa incepe: cu jataru".

«Pani-aisi colectiva, di-aisi - Bogdanesti!». A avut succes mari piesa. S-a oprit si pi urma i-au dat drumu' iar... Ci era in Comitetul Sentral, aaa... un baiet, la cari fusasi comandant legionar la tineretul pe Piatra-Neamt. Era responsabil pi culturi. Si... m-am dus la el: «Ioti, astia mi-au oprit piesa». Si zase: «Lasi, dau ordin si dea drumul pani m-or afla...». L-au aflat si l-or impuscat!".
- Ce grade erau in Miscarea Legionara?
„Al mai mare-i «Badia»!".
- E o gluma sau...?!
„Nu-i glumi! Toati tara imi zasi «Badie», si nu stie di si!...Asta am spus-o si la televizor; am filmat cu Eugenia Voda, o si cer si mai deie emisunea, da' li-i frici! L-a dat ultima dati pi saracu'... pe Bibanu', acu vreo cativa saptamani... A filmat cu mine acu vreo trei ani, atunsi am inseput... S-am vorbit cu ea: «Bre, nu vorbim politica... Si vorbim dispri film, dispri teatru...». S-a iesat numa' politici! S-am spus la montaj: si tai asta, si tai asta, asta... I-am povestit si de Oprisan. Venisera rusi aisi. Era o prostie sa ti-apusi si organizezi legionarii. E un fenomen care nu se mai poati intampla. Ma ia acum Besoiu: «Nu-i asa, Badie, ca numai legionarii ne-au salvat?!». «Du-ti, bai, di-aisi! Undi vez' lejionari? Cati mai sunt, li curg basinili, iar tineretul se dusi la discoteci! Da-mi o suta di tineri cari si moari pentru neam!?»... Apropo de muritu pentru neam, asta am spus-o la televizor. S-a dat, domnule, dupa un an s-a dat. Le era frica... Am primit telefoane de prin strainatate... «Cum de-ai avut Badie, asa curaj?!» Am spus adevarul, e istorie de fapt.
In 1947, dupa si-am jucat la Bacau, eram in Bucuresti la Teatrul Poporului. Nu ma dusesem la Bacau sa infiintez, nici la Pitesti. La Pitesti, m-am dus in '49... S-am infiintat Teatrul de Stat. Am jucat in multe teatre la infiintare... Si, sa revin: a venit in tara, parasutat, Costica Oprisan. In '47, Goma vorbeste despre el. Si m-am intalnit cu el zasi duminisi. Zasi duminisi, in Bucuresti, in fiecare duminica in alta biserica. «Ci - imi zasi el - io si iau Moldova»; in '47, bre! «Si organizez io lejionarii pi Moldova, si el Ardealu'». Si l-am lamurit ci ni prindi. «Bai, omule, zac, a zas Capitanul sa murim pentru neam, dar istoria s-a schimbat; comunismu-i isi, baioneta rosai i la cur, ti prindi bai, imediat. Io zac asa: si schimbam lozanca: SA TRAIM PENTRU NEAM!» Da, ai fi crezut? Costici Oprisan, domnule! L-au prins, a murit in chinuri la Pitesti. L-au prins dupa doua saptamani la Cluj. Dar el mi-a zis asa, dupa zece intalniri: «Bai, Ernest, imi juri ca daca tu ramai in viata reinfiintezi miscarea legionari?!». S-acuma, la filmari, Voda ma intreba: «N-o reinfiintati? Nu, doamna. Nici n-ari rost!». «Pai - iar ea - nu mai sunt legionari?». «Sunt. Cred ca vreun milion sunt sigur». «Cum? Unde?». «Pai la dealuri, zac, asa...».
Noi, sa va mai spun seva, nu aveam doctrini. Doctrina noastri era credinta in neamul romanesc. Daci, acum, pi la dealurile noastre mai vez tarani vrednisi, aia sunt legionari! Orsi roman dintr-o bucati, cari nu furi, nu ucidi, nu minti, cari mai ari credinti in Dumnezau si in neam, i legionar! Ce sa mai infiintam?!»".

„... Le-am vorbit la studenti. Vreo trei ore le-am vorbit. Le-am spus multe. Sa nu-si spuna legionari. Altceva. «Di si?», m-au intrebat. «I bau-bau! S-acu, aisi, aveti kaghebisti printre voi. Si rost ari? Vini un pusi la Moscova si murit in puscarie pi dijiaba. Voi studenti, zac, trebuie sa invatati ghini, si fit cinstit, buni romani... Vet condusi neamu mai tarziu. Undi santet sa nu hie in jur poluari morali. Asta trebui! Numa si nu va spunet lejionari ca-i bau-bau!».
Stiu, domnule! Am vorbit cu colonei de la Arhivi, sunt documente. Pe Iorga l-a omorat un kaghebist imbracat in camasa verdi. E dosarul! «Nu-i voie si-l dam, ci afli lumea!»
Eram, da, io, eram cu Horia Sima in masina. Am alergat pana la Valenii de Munte, dar am ajuns dupa si l-au luat si l-au omorat. Atunsi s-a desprins de noi Cioran, era si el legionar, am pozi cu el la tari, imbracat in camasi verdi..."
- De unde ati aflat atunci ca-l vor omori pe Iorga?
„Pai, eram la putere. Legionarii erau la putere. Aveam noi interese sa-l omoram pe Iorga? Legionarii au fost adusi la putere ca sa fie compromisi. Asa cum s-a intamplat acum, dupa Revolutie, cu partidele istorice. Da, ca sa fie compromisi... M-au intrebat la televiziune - au dat filmul de vreo doua ori - «Stiati c-o sa fie Revolutie?». «Nu, domnule. Da’ eram sigur!» Vitanidis m-a intrebat.
Si inainti di Revolutie eram in Consiliu, la Cinematografie, ca-s membru fondator, eu si Colea Rautu... M-au ales fara sa hiu membru de partid. A umblat mult Amza Pellea atunsi, mi-a facut propaganda... Din 1201 participanti, am avut 1200 de voturi. Nicolaescu a avut unul singur. I-am si spus: «te-ai votat singur!». Era galban ca siara! Iar acuma is ales in Comitetul inteleptilor. Ca sa vezi si-mi fasi! Sinsi insi, io-s presedintele lor: Comitetul inteleptilor din cinematografie".
- Se mai fac filme romanesti?
„Se fac, da nu-s toate... Ca Blaier, care, dupa revolutie, a facut «Crucea de piatra». Si ma cheama pe mine: «Mai, Maestre, asa ma lua ca, deh,... Blaier! Ai sa joci un rol cum n-ai jucat niciodata»... «Ce roluri?! Taci, nimica. Ai sa joci un popa care merge la curve...»
Cand l-am auzit! «Si si fac, bre?» N-ati vazut «Crucea de piatra»?! Cand s-a desfiintat «Crucea de piatra» - casa di curvi, asta era subiectu'... Le-au carat pi curvi, le-au dus cu camionili, atunsi, imediat... Si, pi asta, a facut subiect di film. Si Dinica e patronul lor, ia, glumi di aistea... femei goali, fac amor... Cum era dupa Revolutii - nu vazusi lumea! Acuma nu s-ar mai dusi! «Si si fac, bre?!». «Josi un popi-i grozav rolu', imi zisi el - josi un popi care vini la curvi! Si faci amor!»... «Si si fac, mi?!» «Asta rol, Badie!» El - mie! Zac: «Te-ai ramolit, bre! Pot si joc un preot - s-am jucat, aveam nevoie di bani - daci m-ascult, cari merji pe la bordeluri si dusi lamuriri ci nu-i fumos si fac fetili... I bini?». «Daca sti tu si-l fasi!...». «Pai, asa, il fac! Ma videi si ma filmezi ridicand poalili si facand amor cu una la marjinea patului, si dracu'?» Is nebuni, bre.
A facut, pe urma, «Terente». A jucat tot Dinica si nu mai stiu cari, io trebuia si joc pi un bunic al lui Terente. Si n-am vrut. A durat filmul doui zali la Patria. Atat! Si nu s-a mai dus lumea! Terente, mari curvari, lua gajisili la boieri, li baga in balti... amor pi viu... Pai, astea-s filmi, bre?!"

„Jicman, regizorul, face un serial de opt serii; am jucat intr-un episod. Daa... am pus carni pi el, adica... Nisi nu-l cunosteam, auzasam di el ci-i rejizor bun, da... Mi-a dat pasi si fac textu', domnule. Am filmat o zi intreagi. Is doi ziaristi cari umbli prin cartierul respectiv catand un tip ca si afli daci a fost executat sau a murit di moarti buni... Si-ajung in curti la mini... Am scris textul din nou, am facut un rol...! Mi-a placut de Jicman, ca si radea: «Da, Badie, asa! Fasi si vrei! Uiti si iesi!». Io mai traiesc, sel' laltu a murit. Ma-ntreabi reporterii daci s-o omorat?! «Cum sa si omoari? A fost profesor di vioari, avea nevasti draguti, gospodini, ave s-un baiet... Si, gata, a disparut?! Nu si poati! Era di mult, cand o vinit rusi aisi...»
N-am sitit tot scenariul, nu-l stiu!
Si doi ziaristi tot umbli si depisteazi ii hirili astea, si afli... Io mai traiesc, am o casa pi Calarasi, o curti mici, asa, si sangur... Si ma trezesc cu ii in curti...
«Stai di mult aisi?»
«Di cand Pamantu', bre! Da si-i cu voi?!...». Si insep a spuni. «Haii, il stiu, cum si nu-l stiu?! Vinea la mini sa joasi sah. Asta nu era in text, am pus-o io. «Daaa?». «Daa!». Tari ii plasea si josi sah. Atunsi a fost ancheti mari... Mari. Noapti di noapti vinea duba, oprea colu-sa la coltul strazii. Ma uitam di dupa perdea. Unul nu avea coraj si iasi afari din casi...».
Io am facut rolul asa...
Si-i intreb io pi ziaristi, in film: «Cum sa si omoari omu, cand avea nevasti, vrednici, cu copil... In ziua cand a disparut, ma-ntalnii cu el uiti pi drum, chiar aisi, casa lui era undi ii blocu ala acu... Si m-am intalnit cu el, zac, ci era zaua mea. Trebuia si vini la mini, ci vinea la o tuici, eii, sagur, si la un sah! Si lasa si-l bat, era di treabi... Da' stiti cum il bateam, bre? Stati si va spui...»
Luasem o tabla de sah, eram cu ea atunsi cand au inseput filmarile... Am zas la unu: «ada-mi o tabla de sah, bai! » S-au gasit. In Bucuresti am filmat, cum am spus, pe Calarasi... Si jucam io, sangur, sah...".
Cum singur?
„Io cu mini: «Hai, muti, bai. Aaa, ti fac mat! Acusi ti fac mat!». Di unul sangur: stanga - negrele, si albul - dreapta! Sah!
Intri ziaristii.
... Si-ncep a spuni si dor mi-era mie di-un sah... «Luam calul, auzi, ba, pustiule? Luam calu' in mani si, cu salalti mani, ii puniam vesinului asta tuici facuti di mini... El savura tuica, si io, in timpu asta, vezi, puneam calu' undi imi trebuia... Luam partida, nu si supara. Ha, ha...».
Glumi de-aistea, asa am facut rolu'. Am facut un rol! Asa si fasi! Li spun io: «Acu, dac-at vinit, nu jucati un sah?! Ci tari mi dor! Cari stie?»
La unu ii dau tuici, unu joaci sah cu mini...
Am imbracat rolul, domnule. Vezi mata, au intrat in rol... Tineri! O zi am filmat. Am facut rol mari!... Is doi baiet tineri, da' nu stiau nisi rolul; io spuneam di la mini si ei si zapuseau...".
- Ce inseamna „sa stiu rolul?"
„Sa stii personajul care-l joci, domnule. Stii cum gasesc personajele? Uiti: Io pi dumneata ti cunosc, ca ti-am citit cartile..."