Eugen St. Holban: "Prin veacurule învolburate ale Moldovei dintre Prut si Nistru", Ed. Cãpriana, Paris, 1991

• 8.III.1790. Ecaterina a II-a, a reactualizat planul constituirii statului independent, Dacia, sub domnia marelui duce Constantin sau a lui Potemkin. Planul a fost comunicat Prusiei si Angliei, ca o conditie pentru pacea cu Turcii.
   • 28.X.(ll.XI).1806. Urmare înlocuirii, de cãtre Poartã, a domnitorilor Valahiei si Moldovei, generalul Michelson, comandantul trupelor ruse$ti de la frontiera Nistrului, primeste ordinul de a trece Nistrul si de a ocupa Principatele. (Intrarea trupelcr rusesti si începerea unui nou rãzboi ruso-turc, "urmare înlocuirii domnitorilor", nu a fost decît un pretext).
   • 12.XII.1806. Odatã cu începerea rãzboiului ruso-turc, tarul Rusiei, declarã în manifestul dat celor douã principate, Moldova si Valahia, cã "le va pãzi de toate relele care amenintã pamîntul lor...".
   • 13.XII.1806. Ambasadorul rus la Poarta, aflã cu surprindere, despre actiunile militare ale tãrii sale. Intr'o notã adresatã Portii se desprinde totala lui confuzie. (Faptul dovedeste cît de arbitrarã a fost, decizia luatã de rusi).
   • 5.1.1807. Poarta publicã un manifest de rãzboi, prin care aruncã asupra Rusiei rãspunderea singelui care va fi vãrsat si a "nenorocirilor care vor apãsa umanitatea". Astfel incepe rãzboiul, care se va termina prin anexarea Moldovei dintre Prut si Nistru, la Imperiul rus.
   • 21.VI.(7.VII).1807. Se încheie întelegerea dintre Rusia si Franta, la Tilsit. Rusii acceptã medierea Frantei, în conflictul ruso-turc si se obligã sã-si retraga trupele din Valahia si Moldova. Pãrea cã Rusia avea intentia sã punã in aplicare prevederile intelegerii, apoi însã, va tergiversa retragerea in ideea de a acapara teritoriile celor douã Principate românesti.
   • 24.VIII.1807. S-a semnat la Slobozia, in prezenta colonelului francez Guilleminot, armistitiul, dintre Rusi si Turci, care prevedea evacuarea Valahiei si Moldovei, de cãtre rusi, în intervalul de 35 de zile (art. 3) si numirea plenipotentiarilor pentru încheierea tratatului de pace (art.2). Rusii vor eluda aplicarea.
   • 13.IX.1807. Impãratul Alexandru I, in întrevederea cu reprezentantul Frantei, se aratã nemultumit de prevederile unor clauze ale armistitiului încheiat cu Turcii, la Slobozia.
   • 26.IX.1807. In scrisoarea adresata ambasadorului rus la Paris (contele Tolstoi) se formuleazã, in mod clar, pretentiile teritoriale pentru posesiunea Moldovei si Valahiei, ca limitele Imperiului Pus, sã fie la Dunãre. Se dau instructiuni amãnuntite ambasadorului, de abilitatea la care trebuie sã recurgã, pentru a realiza dezideratele Tarului.
   • 14.XI.1807. Are loc o nouã discutie intre Alexandru I, Impãratul Rusiei si ambasadorul francez, Savary. Acesta din urma aminteste de angajamentele luate la Tilsit, si Slobozia privind retragerea trupelor rusesti din principate. Tarul se eschiveazã prezentînd diverse scuze.
   • 15.XI.1807. Ambasadorul francez la Petersburg, Savary, continuã cu Rumiantev, discutria începutã in ziua precedentã cu Alexandru I. Rumiantev face aluzie directã la dorinta Rusiei de a poseda Moldova si Valahia spunînd: "Singura parte bunã pe care noi puteam s-o prezentãm natiunii era aceea a Moldovei si Valahiei si dvs. ne-ati lipsit de aceasta! Cum vom rãspunde noi cînd vom fi întrebati,de ce nu le-am retinut si cum de ne-a fost retras acest avantaj?...
   • 27.IX.1808. Are loc întrevederea, de la Erfurt, dintre Napoleon si Alexandru. Tergiversarea aplicãrii de cãtre rusi a întelegerilor de la Tilsit, au condus la necesitatea unei noi întîlniri. Impãratul Rusiei, apeleazã la practici vechi si pune problema aplicãrii formulei "uti possiditis" (posesiunea de cãtre beligeranti a teritoriilor ocupate la un moment dat). Rusii îsi formuleazã astfel pretentii certe asupra Moldovei si Valahiei.
   • 12.X.1808. A avut loc la Erfurt, a doua întrevedere, la care Napoleon îsi dã asentimentul, la încorporarea la Rusia,a celor douã principate românesti (Moldova si Valahia) si a Finlandei. Se preciza cã dacã Poarta refuzã sã cedeze cele douã principate românesti, iar razboiul s-ar reaprinde, Napoleon nu va interveni, dar se va mãrgini sã foloseasca bunele sale oficii, pe lîngã Poartã.
   • 24.XII.1808. Sublima Poartã semneazã un tratat de aliantã cu Anglia. Apropierea Rusiei de Franta si planurile pe care le urzeau, in special încorporarea Moldovei si Valahiei la Rusia, au determinat Poarta sa-si întãreasca alianta cu Anglia, pentru a echilibra fortele.
   • 13.III.1810. Un înalt diplomat rus, de la Paris, scria într-un raport: "Se nutrea la St.Petersburg speranta de a dobîndi Moldova si Valahia si la Constantinopol se insinua de a nu le ceda niciodatã. Sunt destule probe a jocului dublu, al Frantei, in aceasta afacere".
   • 15.IV.1810. Printul Prozorovski a formulat un proiect de organizare a Principatelor române, dupã ce vor fi atasate la Rusia, divizîndu-le în patru gubernii.
   • 6.IX.1810. Amiralul Mordinov, într-o scrisoare adresatã Tarului, relata: "Prosperitatea Imperiului rus, singurul obiectiv demn de preocuparea Impãratului, nu necesitã achizitionarea Moldovei si Valahiei.... Intinderea imperiului rus este deja atît de mare cã extinderea si mai mare nu poate decît s-o slãbeascã..."
   • 25.IV.1811. Werther, ministrul Prusiei la Constantinopol, scrie la St.Petersburg: "Poarta se laudã ca in curînd un nou rãzboi continental va izbucni si ea va profita de aceste evenimente". Aceste stiri rele pentru rusi i-au pus in situatia sã grãbeascã semnarea tratatului cu Poarta, privind Tarile Românesti si sã-si reducã din pretentiile initiale.
   • 19.X.1811. La Giurgiu au loc tratative de pace ruso-turce, care vor continua la Bucuresti.
   • 31.X.1811. Au loc noi discutii între Turci gi Rusi pe tema cererilor teritoriale ale Rusiei. Tocmeala continua. Rusii renuntaserã de a mai cere Valahia, limitîndu-se la Moldova întreagã. Apoi se discutã cedarea Moldovei pe linia Siretului.
   • 1.XI.1811. Se continuã "tratativele-tîrgueli", dintre Turci si Rusi. Rusii declarã a accepta frontiera pe Siret si bratul Sulina pe Dunãre. Delegatii turci au cerut aprobarea Constantinopolului si autorizatia de a semna tratatul.
   • 29.XI.1811. Are loc o noua sedintã în tratativele ruso-turce. Delegatul turc comunicã cã Sultanul nu acceptã frontiera pe Siret. Reprezentantii rusi se aratã nemultumiti. "'Tratativele-tocmeli" continuã. Galib Efendi, seful delegaiyiei turce, lasã sã se înteleagã cã s-ar accepta o frontiera de-a lungul Prutului si bratul Chilia al Dunãrii. Gurile Dunãrii vor rãmîne la Turci, iar marile cetãti Hotin, Bender si Akerman vor fi cedate Rusiei.
   • 12.1.1812. A avut loc o altã sedinta, între reprezentantii rusi si turci. Dupã lungi tratative rusii îsi mentineau cererea frontierii pe Siret. Turcii ofereau frontiera pe Prut, in conditiile pãstrãrii Ismailului si Chiliei.
   • 15 .V.1812. Tratativele preliminare dintre rusi si turci au fost încheiate. Art. 1 prevedea delimitarea noilor frontiere: "Rîul Prut de la intrarea lui in Moldova pînã la confluenta cu Dunãrea, la fel ca si malul sting al bratului Chilia al Dunãrii trebuie sã formeze limitele celor douã state. Art.2 adãuga cã cetãtile Ismail si Chilia vor fi dãrîmate. Kutusov, scria împãratului: "Dumnezeu îmi este martor ca nu am putut obtine mai mult".
   • 16.(28).V.1812. Tratatul definitiv de pace, dintre rusi si turci s-a semnat. Jumãtate din trupul Moldovei a fost rupt, urmare unui tîrg rusinos, încheiat intre douã puteri orientale. In acelas timp Turcii si-au încãlcat obligatiile ce le reveneau, de a asigura integritatea teritorialã, in calitate de putere suzeranã. Oameni politici de seamã, inclusiv pãrintii comunismului si-au spus punctul de vedere in aceastã problemã, condamnînd actul.

 

MEugen St. Holban: "Prin veacurule învolburate ale Moldovei dintre Prut si Nistru", Ed. Cãpriana, Paris, 1991