Biblioteca de Documentare DACIA, Nr. 6, 24 Iunie 1977 
Editura CARPATII, Traian Popescu, Madrid-6

 

PRELIMINARII

de Faust BRÃDESCU

 

Orice organizaţie politică, care vrea să se perpetueze in timp şi spatiu, e obligată să se proecteze intr'un anumit sistem de organizare, care să constitue structura ei vizibilă.

Multe formaţii politice s'au prăbuşit la prima suflare de vânt, cu toată perfectiunea doctrinei şi justetea cauzei lor. Le-a lipsit tocmai această structură, capabilă să înfrunte furtunile politice şi cataclismele istorice. In jungla politico-socială in care ne mişcam, nu există răgaz şi mult mai puţin, mila. Epoca recentă, mai ales, a pus in lumină metode de opresiune şi de distrugere cum n'au existat niciodată in societatea umană. Pentruca o organizaţie politică să poată rezista acestor presiuni, trebuia să aibă cadre puternice sau o structură internă de un gen particular.

Presiunea exercitată de catre puterile victorioase ale ultimului răsboi mondial asupra partidelor de opozitie sau a organizatiilor declarate "dusmane ale democraţiei" a provocat disparitia multora dintre formatiile nationaliste din tările occidentale. De altfel, cel mai adesea, cu moartea şefului de grupare, organizatia întreagă s'a măcinat. Uneori, deşi păstrând o mână de adepti organizatiile atinse de ostracism şi interdictie, suferă de o totală inactivitate. Ideile lor persistă, dar lipsa unei structuri interne bine închegate, împiedica reînăltarea energica a acestor organisme. Definitiv intrate in trecutul istoric, vegetează nostalgic in inima câtorva vechi luptători.

In ceeace priveşte formatiile nationaliste din tările răsăritene odinioară puternice, şi care au avut nefericirea să cădă in ghiarele comunismului, soarta lor a fost pecetluită odată cu luarea puterii de către regimurile populare. Prigoana s'a deslăntuit aşa de neumană şi sângeroasă încât orice posibilitate de opozitie a fost ştearsă in întregime, membrii lor fiind executati cu miile. In cursul acestor exterminări, nu numai nationaliştii au plătit un greu tribut de sânge şi de suferintă, dar şi democratii care pactizaseră înainte cu comuniştii. In prezent, nu mai exista nici urmă de viată politică independentă, cea mai neînsemnată veleitate de acest gen riscând să fie înecată într'o noua baie de sânge. E legea tiraniei comuniste care cere libertatea de opinie peste tot în lume, dar o strangulează fără milă acolo unde domină preceptele marxiste.

Totuşi, in mijlocul acestui dezastru şi in ciuda prigoanei sângeroase a regimului comunist, Mişcarea Legionară îşi continuă existenta atât in România cât şi peste hotare. Pierderile suferite nu i-au afectat decât numeric efectivele, fără sa-i poată atinge substanta doctrinară sau structura internă. Chiar in momentele cele mai grele, când aparentele o arătau ca moartă, iar oficialitatea o considera astfel, Mişcarea Legionară se mentinea în ascuns, ca un suflu liniştit şi regulat al unui organism ce-şi cunoaşte posibilitătile şi vitalitatea.

Pentru membrii săi, evenimentele care se înverşunau împotriva lor, pierderile pe care le suportau, anii care treceau, nu erau decât consecintele "mai violente" ale unei prigoane ca atâtea altele pe care le suportaseră. Chiar astăzi, acest organism plin de o vitalitate nesfârşită, palpită calm, sigur de el şi de viitorul lui, în inimile membrilor săi răspânditi pe toată suprafata globului. Si lucru mult mai straniu: in pofida acestei răspândiri şi-a greutătilor pe care le întâmpină, numărul lor se măreşte, pe când doctrina lor se afirmă ca una din temeliile de renaştere spirituală a omului şi de retopire a societătii.

E un fenomen unic pentru o formatie nationalistă de dincolo de Cortină, din care numai cateva mii de luptători s'au putut refugia în Occident, la sfârşitul ostilitătilor. Dar ceeace e şi mai curios e ca acest pumn de legionari, in ciuda circumstantelor, pericolelor şi anilor ce trec, continuă lupta lor cu acelaş entuziasm şi cu aceeaşi credintă. Nesdruncinati, işi îndeplinesc tăcuti sarcina ce le revine. Există in aceasrtă atitudine o adevărată traditie de comportament şi aceasta-i cu sigurantă ratiunea pentru care Mişcarea Legionară n'a pierit şi continuă să se manifesteze.

Chestiunea care se pune e de a şti, de a întelege, cum s'a stabilit această comportare încât să marcheze pe luptătorii legionari pentru toată viata. Traditia îşi are obârşia în începuturile Mişcării şi se bazează pe felul cum a conceput-o întemeietorul ei. Legiunea a fost structurată pe elementul om, ca oricare altă formatie politica, dar cimentul care trebuia s'o solidifice a fost de esenţa spirituală si morală, spre deosebire de toate celelalte partide politice.

 

STRUCTURA INTIMÃ A ORGANISMELOR POLITICE

 

Pentru partidele clasice, structura lor intimă e constituită de un clan politic conducător, de un grup financiar camuflat, plus o masă compactă de interesaţi. Inscărate pe trepte şi poziţii diferite, ceeace unesc aceste grupuri între ele sunt anumite interese particulare, excentrice aspiraţiilor populare. Bine'nţeles, in aceste partide clasice se întâlnesc foarte mulţi oameni cinstiti, patrioţi, morali; numai că, ei se găsesc la discretia bisericuţelor organizate, contra cărora nu ştiu cum să reacţioneze sau pe care nici nu le bănuesc.

Ceeace leagă între ei pe membrii activi ai unui partid, sunt succesele sale electorale, prestigiul câtorva conducători sau foloasele ce pot trage în cazul unei victorii. Deci, ceeace îi mentine uniţi, este INTERESUL şi, pentru cei mai umili, simpatia sau respectul ce-l au pentru unul sau altul dintre conducători. Această zidărie este puternică atâta timp cât lucrurile merg normal şi nimic nu amenintă edificiul in întregul lui.

De îndată ce vijelia se abate şi organul de conducere al partidului dispare, clădirea întreagă se prăbuşeşte ca un castel de cărti. Organizatiile de bază, conduse toate de oameni de partid, adica legati de interesele acestuia, dispar ca prin farmec. Ceeace rămâne, sunt câteva cadre superioare care, adunate în grupuri locale, aşteaptă ca lucrurile să se schimbe. Cum n'au făcut niciodată politică sub amenintarea vreunei prigoane, sunt incapabili să continue o actiune de anvergură. Izolati de restul lumii, ei nu ştiu să actioneze, şi nici să aştepte.

Dacă situatia se prelungeşte, abandonează pozitia şi trec in alt partid,' fie el chiar cel care i-a condamnat. Ceeace-i preocupă nu-i deloc "ideea", doctrina, programul, ale căror avantagii le predicau, ci propria lor securitate materială. Şi, dacă-i posibil, o frumoasă recâştigare de pozitie. Masele votante ale acestor partide fac la fel de partea lor, fără a resimti nicio constrângere. Lipsă de ideal, lipsă de respect fată de atitudinea anterioară? Fără indoială! Nu-i interesează, manifestând in schimb, o pozitie consecventă fată de înclinarea lor materialistă şi fată de interesele lor imediate.

In ceeace priveşte partidele revolutionare de stânga, structura lor internă este cu totul alta. In caz de posibilitate de organizare liberă alături de celelalte partide, se remarcă o înscărare a cadrelor putin diferită de cea a partidelor burgheze. Totuşi, o deosebire există: Comitetul Central este mult mai autoritar şi organizatiile de bază mult mai active. O disciplină strânsă uneşte cele două extreme, deoarece ele urmăresc un scop precis şi revolutionar. Ceeace apropie şi impune cadrele superioare unitătilor de bază este ceva mai puternic decât interesul - este URA pe care o nutresc cu totii fată de celelalte norme politice.

Spre deosebire de partidele clasice, comunismul a reuşit să toarne in mintea aderentilor un fel de mistică, aceea a necesitătii unei revolutii, pe ruinele căreia va tâşni o justitie nouă. Această formă de mistică este mai atrăgătoare decât interesul clasic, dar şi ea păcătueşte prin faptul că e bazată pe ură. In orice caz, forta ei de unificare este infinit mai puternică decât cea preferată de partidele burgheze.

In caz de clandestinitate, structura intimă nu dispare. Ea se adaptează circumstantelor, devenind mai elastică. Rezistă la presiuni cu uşurintă, deoarece organizatia are obişnuinta vietii de hărtuială. Comitetul Central conduce celulele ce subsistă prin directive, dar legătura stabilită nu-i decât de ordin ierarhic. Intre cele două extreme nu mai există nimic stabil, permanent.

Natural, această legătură are loc prin intermediul anumitor combatanti mai experimentati, dar aceştia nu constituesc o pătură naturală a organizatiei. Sunt simpli agenti de legătură, provocatori de turburări, instructori de guerillas sau specialişti ai atentatului. Vin, indeplinesc sarcina primită şi apoi, dispar. Ei nu formează decât nişte cadre flotante, nişte intermediari functionali, al căror rol nu depăşeşte niciodată functia materială ce le-a fost încredintată. Indeplinesc o misiune in cadrul revolutiei, urmăresc norme strategice sau tactice, in conformitate cu presiunea externă ce se manifestă sau a planurilor stabilite de Comitetul Central.

Astfel, între cadrele de directie şi unitătile de bază există un vid, care pune la o probă aspră organizatia clandestină. Dacă Comitetul Central cade, unitătile de bază se găsesc complect izolate. Constituirea unui nou Centru de conducere provoacă discutii şi certuri. Disidentele sunt frecvente, căci fiecare se crede liber şi capabil să organizare o rezistentă activă.

Deci, situatia este clară şi semnificativă in organizatiile politice care domină lumea noastră:

In partidele politice burgheze nu există absolut nimic între grupul conducător si masele neorganizate. In caz de desfiintare, ruptura este totala şi descompunerea rapidă. Ceeaee îi tinuse într'un oarecare echilibru şi într'o coeziune artificiala era pur şi simplu prestigiul personal al vreunui politician sau interesul. Cu disparitia acestora, dispare însăsi organizatia.

In partidele stângei revolutionare, există deasemenea un vsd relativ între cele două extreme. Totuşi, in caz exceptional, ruptura nu are loc. Intâi deoarece cadrele cu misiune sporadică intervin şi stabilesc raporturi. După aceea, pentrucă mistica răsbunării şi disciplina impusă in celule păstrează pe combatanti uniti in jurul câtorva precepte. Organizatia nu dispare.

Elementele-bază ale acestor formatiuni politice se stabilesc in modul următor:

Pentru partidele clasice, nu există decât un singur element esential: Grupul conducător. E prin el că partidul trăeşte şi se manifestă. Cu disparitia sau neutralizarea lui, organizatia politică incetează de a mai exista.

Pentru organizatiile stângei revolutionare, există două elemente de bază : Comitetul Central si Celulele. Avantajul este de netăgăduit. Disparitia sau darea la fund a unuia din aceste elemente nu provoacă disparatia organizatiei. Prin intermediul celuilalt, se perpetuează esentialul până la repunerea in mişcare a intregului.

 

STRUCTURA INTIMÃ A LEGIUNII

 

Cu Mişcarea Legionară se ajunge la un sistem cu totul original, in care marginea de securitate pentru supravietuire şi rezistenta la presiunile exterioare este asigurată prin TREI elemente de bază. Ele indeplinesc roluri diferite, dar au un fond comun care le garantează o viziune uniformă a situatiilor şi un fel asemănător de a actiona.

Acest fond comun, care pentru altii putea fi "interesul" sau "ura", se manifesta in Mişcarea Legionară printr'o uniformizare spirituală: legionarii cred in ceva măret, pe care-l servesc de-o formă cu totul dezinteresată. Fiecare dintre aceste trei elemente-cheie joacă rolul ce-i revine, asigurând astfel permanenta spatio-temporală a organizatiei.

Pe de altă parte, atitudinea acestor trei elemente-cheie (şefi de cuiburi - grade - şef suprem) depăşeşte actul de respect natural fată de organizatia legionară. Prin pozitia lor in cuprinsul organizatiei, fiecare reprezintă o parcelă importantă a Mişcării. In acest fel, responsabilitatea lor devine efectivă atât in activitatea cât şi pentru supravietuirea Legiunei. In timpul crizelor politice, care pot scoate Mişcarea din luptă, masele se găsesc oarecum neutralizate, ierarhia oficială disolvată, o bună parte din efective in inchisori. In acest caz, cei a căror responsabilitate n'a incetat nicio clipă in cadrul Mişcării, nu-si vor opri activitatea sub pretext că nu mai e nimic de făcut.

O organizatie vie nu-si încetează niciodată activitatea. A se da la fund, a interzice toate manifestatiile, adunările, a lua aparenta "inexistenţei", nu însemnează a fi renuntat la luptă sau a fi părăsit idealul. Când se urmareşte schimbarea radicală a societătii, timpul nu mai contează. Esentialul este continuitatea ideilor pănă când circumstante favorabile vor asigura victoria. In Mişcarea Legionară, continuitatea ideilor este asigurată de aceste trei elemente cheie care constituesc structura sa materială.

Legiunea este o constructie piramidală, stabilită pe sistem ierarhic şi bază umană calitativă. Iată, imaginativ, realitatea acestei organizatii socio-politice:

- Expresia "constructie piramidală" arată că in imbinarea sa efectivă există o continuitate de elemente stabile, care pornesc din josul scării până la şeful suprem şi care apără stabilitatea structurei vizibile.

- Expresia "sistem ierarhic" arată că o scară nouă de valori s'a stabilit, asigurând o disciplină permanentă intre diferitele trepte; această disciplină bine asimilată impiedecă descompunerea organizatiei.

- Expresia "pe bază umană calitativă" arată dela început tendinta spiritualistă a Mişcării. Ceace contează nu-i cantitatea de indivizi ce s'ar putea afilia, ci calitatea lor.

In această constructie revolutionară, se porneşte şi se ajunge la acelaş subiect: OMUL. Nimic nu-l poate înlocui. E vorba fără îndoială de omul integral, luat in toată complexitatea sa ontologică şi existentială. De la omul muncă, nevoi, suferintă, până la omul spirit, virtuti şi inaltare. Totul este luat in consideratie, deoarece se urmăreşte transformarea sa interioară. Efortul în acest sens este permanent, dat fiind că, prin mijlocirea omului modificat, se urmăreşte transformarea societătii insăşi. Potrivit conceptiei legionare, temelia societătii viitoare trebue să fie OMUL CALITATIV.

Toată activitatea legionară tinde spre formarea acestei om, care trebue să apară încet incet din masa crescândă a legionarilor. Deci, această masă de legionari constitue greutatea centrală a Mişcării şi a fiecărei unităti de bază luată in parte. Dar acestă masă de legionari nu trăeşte în voia soartei, bătută de toate vănturile, ca in partidele burgheze, şi nici nu-i calăuzită in sensul revolutiei armate ca in partidele stângei revolutionare. Viata legionară se desfăşoară in cadrul unitătilor constituite ierarhic şi conduse de şefi functionali. Pe de altă parte, educatia este complectată prin prezenta şi actiunea legionarilor gradati, care formează un strat cu totul particular în mijlocul unitătilor de bază.

Există deci, in îmbinarea lăuntrică a Mişcării legionare, un fel de tesătură inextricabilă de conducători, de cadre speciale de combatanti, de functiuni şi grade, ale căror activităti, misiuni, obligatii, mentin intact şi fac să progreseze tot edificiul legionar. Aparenta de complexitate a acestei organizări provine tocmai din faptul că există o împletire continuă a actiunilor şi un număr mai mare de pături active, urmărind transformarea individului. Omul, element de bază, asupra căruia se concentrează tot interesul şi atentia, se supune sau nu se supune, cedează sau rezistă presiunilor făcute asupra lui, devine sau nu devine acest personagiu calitativ, care este telul Legiunei. Totul e o chestiune de timp, de posibilităti interioare, de perseverentă sau de circumstante. Dar elementele-chei sunt mereu prezente, neobosite, gata să intervină.

Mişcarea, la rândul ei, se poate găsi în diferite situatii in mare activitate, in apărare sau in clandestinitate; poate sustine o ofensivă, rezista la un atac de calomnii sau suportă o prigoană sângeroasă. Structura oficială poate fi darâmată complect, conducătorii arestati, teroarea instalată şi, totuşi, viata legionară îşi continuă desfăşurarea in tăcerea ce-o înconjoară şi în ciuda pericolelor ce-o pândesc peste tot.

In aceste circumstante particulare intervine structura celor trei elemente de bază. Sunt elemente cunoscute, deoarece fac parte integrantă din organizatia Mişcării. Sunt cunoscute deasemenea atributiile lor normale în viata legionară. Dar, numai in epocile de criză, când omul in sine şi masele legionare nu mai pot fi controlate cu uşurintă rolul lor devine esential pentru supravietuirea Legiunei. Toată greutatea activitătii şi a continuitătii recade pe umerii acestor trei elemente care, prin calitătile lor, prin pozitia lor functională şi prin educatia particulara ce au, stabilesc o structură permanentă, rezistentă la orice probă.

In constructia piramidală a Mişcării, elementele-chei ocupă pozitiile strategice, pozitiile capabile să apere esentialul edificiului legionar împotriva oricărui cataclism. Raporturile lor sunt de aşa natură că atitudini, actiuni, tendinte, etc. se stabilesc aproape automat. Convergenta acestor eforturi către telul comun, uşurează coordonarea luptei in conformitate cu directivele şefului suprem.

Iată care sunt aceste trei elemente de bază:

 

PRIMUL ELEMENT: SEFII DE CUIBURI

 

La baza piramidei, constituind reteaua nesfârşită de puncte stabile, se găsesc şefii de cuiburi. Tineri sau bătrâni, recrutati din mediul tărănesc, muncitoresc, studentesc, etc., toti au o formatie spirituala aparte şi un sens ascutit al demnitătii. Educati în cultul responsabilitătii, curajului şi sacrificiului, toti ştiu ca rolul lor se întinde dincolo de interdictiile oficiale şi de turburările circumstantiale.

N'au fost acceptati ca şefi de cuib pentru a se bucura de o prerogativă de paradă, ci pentru a îndeplini o misiune de fiecare clipă, pentru a garanta o armătură sigură Mişcărei in momentele dificile. Răspânditi, datorită originei lor, in păturile cele mai diverse ale societătii, ei sunt ca nişte cârlige care fixează Mişcarea in sânul poporului. Prin numărul lor impunător, ei sunt deja o problemă pentru autorităţile care ar voi să-i neutralizeze. Pe de altă parte, prin întrebuintarea metodei de "dare la fund", toti devin insezisabili ca şi cum n'ar fi existat niciodată. Dar această metodă nu însemnează stagnare, ci pur şi simplu "activitate invizibilă".

In general, şefii de cuib nu sunt persoane instruite şi totuşi ei îndeplinesc o functie esentială in sistemul legionar. Au răspunderea unitătii de bază şi a educatiei celor ce constituesc cuiburile lor. Şi'n acest caz, totul depinde de formatia lor interioară şi de capacitatea lor personală de a transmite credintă, curaj si entuziasm celor pe care-i conduc.

Un cuib, al cărui şef nu posedă atributele necesare functiei, se descompune inainte chiar de a înfrunta vreo perioadă de mare tensiune politică. In schimb, un cuib al cărui şef arată calităti conforme principiilor legionare, devine o unitate de luptă de temut şi un grup ce rezistă la toate încercările. Membrii unui astfel de cuib, dinamizati de vointa şi curajul şefului, pătrunşi de credinta şi entuziasmul acestuia, se transformă ei înşişi in stânci nesdruncinate, gata la orice sacrificiu. Dar exemplu trebue să vină totdeauna de sus, şi "susul" cuibului este omul care-l conduce.

Functia de şef de cuib se modifică după împrejurări. In perioadă normală, ea este mai degrabă educativă. In perioadă de criză, devine forţă de exemplu. In timpul primei perioade, şeful de cuib transmite şi impune norme; in timpul perioadei a doua, verifică punerea lor in aplicare. Numai că, pentru a avea acest drept şi această autoritate, trebue să dea totdeauna exemplu.

Inainte de toate trebue să protejeze membrii cuibului; să nu-i expună niciodată dacă circumstantele exterioare sunt prea amenintătoare. El cunoaşte mai bine ca oricine calitătile şi posibilitătile fiecăruia. Or, în vitregia actiunilor se manifestă întelepciunea lui. Trebue să tină in mână (chiar în epocă de prigoană şi clandestinitate) pe toti membrii cuibului, adică: să nu piardă o clipă contactul cu ei; să-i vadă, să-i încurajeze, să-i facă să lupte pentru Legiune. Totuşi, în aceste activităti trebue să tină seamă de gradul lor de desvoltare legionară. Cei mai noi sau mai putin înaintati vor fi tinuti complect "în adormire". Aceştia trebuesc crutati până ce vor simti prin ei inşişi nevoia de a lua parte la lupta legionară. Ceilalti vor fi intrebuintati conform aptitudinilor şi posibilitătilor lor. In grup sau individual.

Arta şefului de cuib este de a păstra intactă unitatea ce conduce, in pofida circumstantelor; de a-i insufla încredere in lupta legionară şi in viitor. Şi chiar dacă întâmplările il obliga să pună in adormire pe toti membrii cuibului, activitatea sa personală nu incetează in acelaş timp. Un sef de cuib nu-şi întrerupe niciodată activitatea. Continuă a tine legatura cu camarazii, vizitându-i unul câte, unul, încurajându-i, calmând la nevoie nerăbdarea unora sau furia altora.

Cel ce a fost învestit cu functia de şef de cuib, ştie ca începand din acea clipă el reprezintă Mişcarea Legionară la nivelul autoritătii lui. Si-n calitate de purtător al acestui fragment de autoritate, are datoria de a cinsti marea organizatie pe care o întruchipează.

In timpul perioadelor normale, şeful de cuib este un "punct de legătură" între Legiune şi masele populare încadrate sau susceptibile de a fi încadrate. Işi face datoria de şef şi educator sub supravegherea directă a conducătorilor ierarhici şi conform instructiunilor primite dela Centru. Are o anumită libertate de manevră şi de initiativă, dar actiunile sale sunt in orice caz prevăzute şi limitate. Functia sa se desfăşoară in conformitate cu un proces bine stabilit în "Cărticica Şefului de Cuib". Insărcinările ce-i revin sunt numeroase, delicate, dar nu depăşesc niciodată limitele necesare bunei organizatii interioare a unei unităti închinată luptei politice şi educatiei individului.

In timpul perioadelor de criză, situatia se schimbă. Seful de cuib nu mai este un simplu punct de legătură; el devine un "Punct de sprijin independent", un adevărat punct de sinteză legionară. Functiunile sale specifice par scăzute prin faptul că instructiunile şi obligatiile obişnuite nu mai au curs. ,Si totuşi, numai începând din acea clipă şeful de cuib apare ca unul din elemenetele-cheie ale Mişcării.

Independenta de actiune ce se manifestă nu-i mai dă niciun ragaz şi niciun moment de linişte. Din contră. Obligatii noi şi grele îşi fac aparitia, transformând şeful de cuib într'un păzitor al stabilitătii legionare, la scara influentei sale personale. Responsabilitatea normală, care era un fel de supraveghere riguroasă a educatiei membrilor in sensul legionar, devine o responsabilitate de supravieţuire a unitătei de bază. Până atunci, avea in mână un grup de oameni organizat; de acum înainte, nu are decât oameni risipiti, mai mult sau mai putin educati pentru a înfruntă conditii grele, chiar primejdioase.

Astfel, faza care se deschide pentru şeful de cuib, este o "fază selectivă", în timpul căreia va verifica potentialitătile spirituale ale subordonatilor şi, la rândul său, va trece examenul propriilor sale posibilităti. Deoarece, seful de cuib care se dovedeşte incapabil de a păstra cu tărie cuibul in această perioadă neprielnică, sau îl lasă in voia soartei, nu va mai putea aspira niciodată să devină şef de cuib. Nu pierde calitatea de legionar, dar pierde dreptul de a relua conducerea unui grup legionar. Mişcarea n'are nevoie de indivizi frumos îmbrăcati pentru paradă şi incapabili de a face fată unor circumstante exceptionale, când curajul, abnegatia şi spiritul de sacrificiu sunt o nevoie vitală. Aceştia nu sunt certati, nici dati afară, deoarece pot avea alte calităti, dar sunt puşi la locul lor, pentru a lăsa liberă trecere celor ce posedă atributele necesare acestui gen de activitate.

Cu sosirea unei epoci de criză, obligatiile şefului de cuib se precizează. O noua linie de comportare îşi face aparitia, transformându-l in element nesdruncinat al structurei legionare. Există fără îndoiala o limită a responsabilitătilor vizibile, legată de capacitatea sa de comandă. In schimb, se produce o întărire a responsabilitătilor sale invizibile, cele care au un raport strâns cu credinta legionară, cu disciplina şi spiritul de sacrificiu. Seful de cuib se găseşte in fata unor probleme complicate, cărora trebue să raspundă în orice circumstantă şi din toată inima, pentru a nu-şi nega propria vocatie conducătoare şi misiunea.

Starea exceptională ce ia formă cu aparitia crizei, pune pe şeful de cuib într'o pozitie de singurătate, în care procesul de definire interioară trebue să se împlinească repede. E singur, cu conştiinta şi bagajul de precepte legionare care l-au format. Problema atitudinei sale ia o întorsătură nouă, a carei deslegare are trei aspecte diferite, adică, trei linii de obligatii convergente:

1. Fata de el insuşi: Pozitia sa de şef de cuib este, înainte de toate, o functie de responsabilitate morală, urmare a unui angajament solemn luat in forul lui interior. Deci, îl leagă de Mişcare o problemă de onoare personală. Criza pune in joc totul: credintă, combativitate, misiune. Or, el nu-i un simplu membru, a cărui disparitie de pe scena politică să nu schimbe nimic din întreg. Este un şef, cu misiune precisă şi substantială. Este omul care a transmis credinta legionară şi dârzenia in luptă subordonatilor săi. Moralmente, nu poate lua o atitudine care să-l facă să nege ceeace a afirmat înainte. Sentimentul său de onoare şi de respect fată de el însuşi îl obligă să rămână pe pozitie şi să se prepare de sacrificiu.

2. Faţă de camarazii de cuib: Aceştia nu sunt nici ei nişte afiliati "cu carnet de membru" ai unei organizatii politice. Sunt camarazi de credintă legionară ai celui care-i conduce şi care i-a făcut să îmbrătişeze această doctrină. Impreună constituesc o comunitate de gândire, de simţire si de acţiune. Sunt un tot care freamătă pentrucă există un şef de cuib, al cărui prestigiu, curaj, abnegatie, rezistentă morală şi credintă sunt totdeauna un exemplu viu. In aceste conditii slăbiciunea şefului ar dăuna profund unitatea de bază ce conduce. Aceasta ar pierde solidaritatea care o cimentează, toată forta ei combativă, ca şi armonia sa spirituală. Ar deveni o simpla "unitate moartă".

Şeful de cuib trebue să-si amintească in permanentă că el i-a adus in lupta legionară şi ca tot el i-a educat in sensul demnitătii şi loialitătii fată de Mişcare. Ii este deci interzis să se comporte in contradictie cu principiile pe care el însuşi le-a impus. Are o răspundere enormă fată de aceşti oameni care l-au urmat şi au învătat prin el importanta sacrificiului. Ceeace toti aşteaptă dela el, e să le arate fără şovăire calea de urmat, oricât de spinoasă ar fi.

In aceste conditii, datoria sa de şef îi comandă să continue lupta, să facă tot posibilul pentru a mentine tonusul psihic pe care l-a creat şi să ridice, prin prezenta sa permanentă, moralul camarazilor săi.

3. Fata de Miscarea Legionară: Şeful de cuib nu este numai un membru al Mişcării. El este deasemenea un om de incredere, un om în care Legiunea a pus o sperantă. El conduce un grup de combatanti şi a primit misiunea de a le face educatia legionară. Nu-i putin lucru. E chiar enorm, deoarece acolo, in cuib, sub supravegherea şi conducerea sa, are loc modificarea interioara a omului.

Această încredere acordată de catre Legiune nu trebule trădată. Din contră, ea trebue continuu confirmată printr'un comportament ireproşabil. Mai ales in epocile de criză, când amenintarea de distrugere apasă pe toată Legiunea. In acest moment dificil, o parte din responsabilitatea de supravieţuire recade asupra Şefului de cuib, in mod automat. Din cauza pozitiei sale, el este in contact permanent cu bazele. Fiecare şef de cuib, în cercul său restrâns, constitue un pion înfipt puternic in masa poporului. Astfel, el este singurul care poate pastra o oarecare continuitate de existentă legionară prin cei de jos.

In momentele de criză, misiunea de continuitate devine deci esentială, din cauza circumstantelor. Este obligat să garanteze supravietuirea cuibului ce conduce, cu orice pret. El singur o poate face şi de aceea rolul său se măreşte, iar responsabilitatea fată de Mişcare se înzeceşte. Atributia principala, şi poate cea mai grea in misiunea lui de şef de cuib, este de a mentine unitatea spirituală a camarazilor săi, în ciuda presiunilor, amenintărilor, suferintelor, ce se pot abate asupra lor. Indeplinită oarecum autonom, această misiune îl expune la o multime de pericole inexistente înainte. Şi totuşi, trebue s'o execute, deoarece e singurul mijloc de a onora încrederea pe care Mişcarea Legionară i-a acordat-o.

AL DOILEA ELEMENT: GRADELE

 

In tesătura complicată a piramidei legionare, între bază şi culme, se plaseaza al doilea element-cheie al organizatiei. Mai putin numeros decât primul, acest element se găseşte pe o altă linie de comportament şi îndeplineşte un alt rol. E vorba de aceşti oameni de elită care au primit "grade" in ierarhia spirituală a Mişcării.

Pentru a se intelege bine valoarea acestor combatanti in cadrul Mişcării, trebue retinut faptul că "gradul legionar" nu se acordă acelora care au comanda diverselor corpuri şi unităti. Gradele legionare nu au nicio legătură cu directia materială să-i spunem administrativă, a fortelor legionare. Paradoxal, cei care au astfel de responsabilităti indeplinesc numai "funcţii". In momentul unei crize, aceste functii dispar, precum şi formatiile in subordine. Cei care subsistă, nevăzuti dar reali, sunt "gradele". Ei intră într'o a:tă formă de activitate, cea a timpurilor de prigoană.

Gradul acordat in Legiune marchează depăşirea interioară a legionarului şi asimilarea sa din ce in ce mai profundă obiectivelor, metodelor şi principiilor legionare. Natural, în ierarhia Mişcării, se tine seama in mod respectuos de gradul fiecăruia. Există însă şi o contra-parte cu cât gradul este mai important, cu atât obligatiile fată de Legiune cresc, cu atât responsabilitatea devine mai grea.

Astfel, dacă şeful de cuib este considerat ca un cui de rezistentă înfipt in inima maselor, gradul poate fi considerat ca o verigă factotum între baze şi şeful suprem. Dealtfel, legionarul nu primeşte distinctia decât pentru fapte insemnate, care-l plasează in această categorie exceptională. Deaceea, există profesori, ziarişti, studenti, etc., ce au grad inferior unui lucrător sau tăran. Gradul nu arată superioritatea intelectuală, ci superioritatea spirituală şi capacitatea de sacrificiu. Fiecare grad corespunde unei trepte a credintei, devotamentului şi sacrificiului pentru Mişcarea Legionară. Aprecierea apartine dealtfel in mod exclusiv Şefului Legiunii, care face uz de ea cu multă economie.

Deşi elemente fundamentale ale Mişcării, gradele au o existentă stranie, deoarece nu-i lucru curent de a vedea persoane gradate care nu comandă nimic şi care, totuşi, prin simplul fapt de a fi primit un grad, devin luptătorii cei mai siguri şi loiali ce se pot imagina. In ce consistă strania lor situatie, care determină în bună parte originalitatea şi forta Legiunii:

- Nu sunt constituiti într'un "CORP" aparte.

- Se găsesc răspânditi, in calitate de grade, in toate "CORPURILE" legionare.

- Duc viata lor de legionari ca simpli membri ai unui cuib.

- N'au in mod obligatoriu functii specifice.

- Cea mai mare parte dintre ei nu sunt cunoscuti ca atare de autoritati, uneori nici măcar de camarazii lor de lucru.

Dece? Pentrucă, înainte de toate, sunt membri calitativi ai Mişcării. Adică, în această organizatie, al cărui scop e să cedeze oameni de calitate, ei, "gradele", sunt printre primii care au atins anumite trepte pe scara valorilor puse in practică. Calităti spirituale, morale, etice; de curaj, de sacrificiu, de credintă, indiferent; dar ei au depăşit in mod voluntar şi conştient stadiul mijlociu al celorlalti legionari. Bine'nteles, nu sunt nici ei la adăpost de erori, dar sunt mai putin susceptibili de a le face sau de a recidiva.

După aceea, răspânditi peste tot, ei sunt ca nişte puncte fixe pe toate treptele şi in toate mediurile. E ceeace face marea lor fortă, deoarece sunt prezenti peste tot, tăcuti şi siguri. Faptul de a avea un "grad" in mijlocul grupului, ridică calitatea spirituală a cuibului, prestigiul şi posibilitătile sale de realizare. In caz de incertitudine, de conflicte, de slăbiciuni, se face apel la el sau e chiar el care ia, cu dela sine putere, masurile ce se impun. Şi toţi îl ascultă. In timp normal, şeful de cuib conduce unitatea după directivele primite dela Centru, iar gradele ce fac parte din grupul său i se supun fără murmur. In clipa in care lucrurile se turbură, şeful de cuib e obligat să-i consulte, putând chiar, în caz extrem, să cedeze comanda cuibului unuia dintre ei. Gradele constituesc astfel o rezervă exceptională pentru înlocuirea cadrelor incapabile de a se mentine sau decimate in cursul nenumăratelor "limpeziri" întreprinse de către autoritătile guvernamentale. Gradele formează deasemenea pătura din care se recrutează in genere cadrele conducătoare ale Mişcării, până la şeful Legiunei.

Gradatii sunt in permanentă "pusi la probă" prin misiunile ce primesc şi pe care trebue să le ducă la bun sfârşit. Ei trebuesc să rezolve pe de altă parte toate problemele de ordin local, să intervină cu autoritate, dar in spirit de conciliere, in toate conflictele. In sfârşit, ei trebue să se arate demni de respectul ce le este mărturisit, printr'o comportare exemplară.

Prin mijlocirea acestor probe de prezenta ei îşi însuşesc o mai mare experientă şi-si arată in tot momentul eficacitatea. Astfel, când perioadele de criză isbucnesc, ei sunt deja "în lucru", neavând nevoie decât de un pic mai multă dăruire in activitătile lor.

Aceste activităti şi misiuni îi integrează din ce in ce mai mult in Mişcarea Legionară, provocând în ei un fel de "constiinţa a rolului ce le revine". Fiecare se consideră, acolo unde soarta l-a aruncat, un stâlp al Mişcării. Reprezentând Legiunea, şi fiind conştient de slăbiciunile umane care pot atinge pe oricine, mai ales in epocă de criză, gradul legionar are datoria să nu cedeze niciodată şi să-şi stăpâneasca propriile nelinişti pentru a deveni un exemplu viu al doctrinei pe care o intrupează.

Distinctia pe care a primit-o este o marcă de încredere, dar în acelaş timp şi o misiune de responsabilitate. Rolul său de luptător de elită devine proeminent in epocile de prigoană. A ajunge la această conştiintă este calitatea primordială a gradelor legionare.

Conştiinta rolului lor determină alte două atitudini fată de Legiune. Mai întâi, ei sunt cu totul devotaţi Mişcării, considerându-se in permanentă la dispozitia ei. Lucru extrem de important de a se putea conta pe o trupă de elită (insezisabilă pentru ceilalti şi in întregime devotată şefului suprem) care nu-şi pierde cumpătul şi nu ia niciodată in tragic loviturile ce se abat asupra ei. Din contră, in timpul perioadelor grele, se constată o apropiere şi mai strânsă intre aceste forte, de obiceieu risipite, precum şi o creştere a dovezilor de devotament fată de Mişcare şi de şeful ei.

In sfârşit, impregnate de sentimentul datoriei şi al responsabilitătii, gradele ajung să considere sacrificiul ca incoronarea activitătii lor legionare. "Gata de sacrificiu" ar putea fi deviza acestor forte nevăzute. Ei nu ştiu ce este oboseala, greul sau desperarea. Ei luptă, cad, se ridică şi reincep, fără să tină seama de ceeace li se mai poate intâmpla.

Pătură intermediară in structura piramidală a Legiunei, gradele sunt obligate, pe de o parte, să mentină raporturi strânse cu şefii de cuiburi şi să ridice moralul unitătilor de bază; pe de altă parte, ei constituesc elementele de încredere ale şefului suprem pentru continuarea luptei in timp de prigoană şi garantia de supravietuire a Mişcării. Pregatiti pentru orice misiune, ei alimentează trunele de sacrificiu. Prin forta lucrurilor devin - in timpul perioadelor de criză - pătura cea mai activă. Intre şeful suprem, obligat să rămână ascuns undeva şi şefii de cuib, răspânditi pe teritorii vaste, gradele formează elementul mobil, elementul permanent de legătură, de organizare şi de mentinere a spiritului legionar.

 

AL TREILEA ELEMENT: SEFUL SUPREM

 

In vârful piramidei se află şeful suprem, omul care conduce şi reprezintă Mişcarea Legionară, al cărui cuvânt este urmat cu fidelitate. Deşi in Legiune nu există cultul personalitătii şefului, viata sa este extrem de pretioasă, deoarece el reprezintă chintesenta calitativă a unei întregii selectii politico-spirituale.

Spre deosebire de alte organizatii politice din lume, şeful suprem legionar nu-i ales printr'o procedură clasică, adică de către o adunare care să voteze alegerea sa. E vorba de o procedură sui-generis: noul şef se impune prin faptele şi atitudinile avute in timpul vietii sale de legionar. In general, e vorba de un Comandant Legionar a cărui inteligentă, sens politic, credintă şi sacrificii ies din comun. Misiunile cu care este insărcinat sunt duse la îndeplinire cu maximum de succes, activitatea sa (constatată de toata lumea) e dedicată Legiunei, iar atitudinea sa in viata publică devine un simbol şi un exemplu.

In afara Mişcării, apare ca un prototip şi o fortă legionară; in Mişcare, este considerat ca un "primus inter pares", după şeful suprem existent. Când problema succesiunei se pune, el ia locul vacant ca o trecere naturală. El este acela care semnează prima noua Circulară in numele Mişcării, cu asentimentul tacit al egalilor săi Comandanti. Dacă nicio contestatie nu apare, el este recunoscut şi întărit ca Şef al Legiunei.

Faptul cel mai extraordinar al acestui procedeu, care nu-i simplu decât in aparentă, este că, odată recunoscut ca şef al Mişcării şi acceptat tacit de toti legionarii, el devine conducătorul suprem pe viata al Legiunei. Niciun protest ulterior nu-l mai poate atinge şi nu poate veni să-i sdrucine pozitia.

Această prerogativă de a fi şef pe viată, pune pe conducătorul suprem la adăpost de necazurile care otrăvesc existenta altor şefi de organizatii politice şi fi asigură perspectiva de a se dedica fără reticente Legiunei. Mişcarea Legionară nu-si poate permite luxul de a avea "alegeri presidentiale" la fiecare 3, 4 sau 5 ani, pentru a alege un nou şef. Dealtfel, sistemul nu s'ar acomoda deloc spiritului legionar. Acest spirit impinge toată lumea (membri, grade şi şef suprem) către indeplinirea acelei misiuni. Or, pentru aceasta, au nevoie să fie total deslegati de aceste preocupatii periodice, atât de absorbante şi periculoase.

Este imposibil de a disocia functia de Şef al Legiunei de prerogativele spirituale care constituesc fondul misiunei lui, pentru a face din ea o simplă realitate politică. Omul care conduce Mişcarea Legionară nu este un om politic ordinar, supus legilor majoritătii, relelor circumstantiale ale mediului care l-a creat, presiunilor altor partide, etc. El este o vointă neînfrântă. dublat de un om de credintă. Poartă in el o misiune natională şi nicidecum o ambiţie de partid. Reprezintă o cauză iar nu un simplu program. Astfel, conducătorul suprem cumulează functia de Şef al Legiunei cu aceea de păzitor al principiilor legionare.

Multilateral prin functie şi polivalent prin calităti, şeful suprem legionar este o personalitate in întregime integrată Mişcării, trăind viata sa in functie de viata acesteia. Nu este un "presedinte", un fel de PDG al politicei, ci culmea organica a unei constructii vii, între membrii careia există o sensibilitate particulară şi o comunicare continuă. Se trăeşte in Mişcarea Legionară într'o comuniune spirituală neîntreruptă, care vine fără'ncetare din vârful piramidei şi acolo se intoarce.

A apăra integritatea acestui edificiu însemnează a apăra mai întâi pe acela ce întrupează atât spiritualitatea cât şi organicitatea Mişcării. Prin pozitia ce are este unul din cele trei elemente de bază, pe activitatea şi supravietuirea cărora se sprijină propria existentă a Mişcării. Această calitate îi revine prin faptul că Legiunea fiind o organizatie ierarhică, toate prerogativele conducătoare se concentrează în persoana şefului suprem.

In caz de criză, atunci când manifestatiile deschise sunt imposibile şi când fortele legionare trăesc momente grele, şeful suprem întrupează toată speranta in viitor a acestor forte. Siguranta că el trăeşte, cugetă, prepară ceva, reprezintă firul nevăzut al spiritului legionar si al încrederei in lupta ce se duce. In aceste momente, el este Legiunea. O circulară, un ordin, venit din ascunzătoarea sa, constituesc suflul dătător de viată in furtună.

Şeful suprem nu este numai un simbol, ci un om de actiune permanentă. El actionează in orice circumstantă. Cuvântul său este aşteptat cu nerăbdare, deoarece el dictează linia de conduită pe care fiecare legionar trebue s'o urmeze. In circumstante normale sau in clandestinitate, şeful suprem se impune prin prestigiul său, prin marea sa capacitate de conducere şi prin încrederea sa in viitor. Comportamentul său sfidează nedreptatea şi amenintările autoritătilor. El este exemplul viu al tuturor virtutilor şi al tuturor atributelor ce caracterizează omul legionar.

Prezenta sa in fruntea Mişcării este o garantie de vigoare, de afirmare, de supravietuire, indiferent de întorsătura pe care o ia activitatea unitătilor legionare. Lupta Mişcării nu se găseşte niciodată in defectiune, dat fiind procedura de înlocuire care aduce in mod automat un alt şef suprem in capul Mişcării.

Ceeace constitue elementul-cheie, nu-i atât persoana şefului, cât functia pe care o întrupează. El ca om, poate dispărea, functia însă nu. Prin intermediul ei şi al înlocuitorului care o ia in sarcină, se perpetuează ideia de Mişcare Legionară. Atunci când unul din cântecele noastre spune 'Ne este dragă moartea pentru Capitan", nu-i vorba exclusiv de persoana marelui întemeietor, ci de această functie de şef suprem, incarnată la început de către Corneliu Codreanu, Căpitanul.

Deaceea, Legiunea nu a dispărut odată cu disparitia lui Corneliu Codreanu. Alti şefi au venit după el, au dispărut ca el, dar Legiunea îşi continuă calea fără nicio slăbire.

 

CONCLUZIE

 

Deci, forta şi supravieţuirea Mişcării Legionare sunt asigurate de aceste trei elemente-cheie:

Functia supremă - Şeful Legiunei. Functia de bază - Şeful de cuib.

Intre aceste două extreme, ca nişte noduri cervicale - gradele.

Organe independente, dar armonios unite intre ele prin credinta comună in destinul Mişcării şi prin spiritul de sacrificiu care le însufleteşte. Aceste trei element lucrează pe trepte diferite, dar ele constituesc urzeala indispensabilă, fără care Mişcarea Legionară nu mai este o organizatie activă.

Din ordin sau din cauza circumstantelor, legăturile între ele pot slabi sau chiar dispărea pentru câtăva vreme. In timpul acestor perioade, fiecare element de bază duce o viata aparte, inchis in el însuşi, aşteptând cu rabdare trecerea furtunei. Totuşi, lipsa de legături între ele nu-i posibilă decât pentru perioade limitate. De indată ce circumstantele o permit, legătura trebue restabilită. Şi ea se restabileşte prin ordin venit dela şeful suprem sau in mod natural, printr'o necesitate aproape organică a legionarilor. Luptătorul legionar nu poate trăi in inactivitate complectă. Sub impulsul spiritului său combativ şi al misiunei care formează orizontul său spiritual, simte nevoia de a relua cursul activitătilor.

Cu atât mai mult, şefii de cuib şi gradele resimt această chemare cu cât ei trebue să fie mereu gata să călăuzească pe ceilalti. Pentru ei, ca şi pentru şeful suprem, cele mai rele calamităti ce se pot abate asupra Legiunei nu sunt decât momente neplăcute de trecut. Ei sunt acolo, in miezul luptei, tocmai pentru a tine piept acestor calamităti şi pentru a garanta supravietuirea Mişcării. Convingerea e atât de puternica încât se zice că atâta timp cât va exista un şef de cuib conştient sau un gradat, Legiunea Arhanghelul Mihail este sigură de a reînvia. Fiecare ascunde in el potentialitătile necesare pentru a reface totul, plecând dela zero.

Această constructie piramidală a Mişcării Legionare a trecut toate probele în decursul îngrozitorului conflict ce-a pus-o in contact cu toate fortele negative ale societătii noastre. Legiunea a înfruntat autoritarismul guvernamental, dictatura, finantele internationale, comunismul şi prostia omenească. Patru şefi supremi au fost asasinati, cinci mii de legionari au fost omorîti sau au murit din cauza suferintelor îndurate, mai multe sute de mii au fost întemnitati, iar alte câteva mii au luat drumul exilului, in care trăesc şi astăzi.

Totuşi, spiritul legionar renaşte in sufletul tinerelor generatii ca o necesitate primară. Iar dacă acest spirit reuşeşte să se impună mereu, e datorită structurei intime a cadrelor legionare, bazate pe calitătile spirituale şi virtutile morale ale celor ce le compun. Aceste cadre esentiale, aceste elemente-cheie, poartă in ele substanta vitală care permite Mişcării de a nu fi niciodată doborîtă de cele mai teribile presiuni ce-ar putea fi întrebuintate împotriva ei şi de a relua forma sa initială in orice clipă, de îndată ce conditiile îi devin favorabile.

Faust BRÃDESCU

Es manuscrito.