GÂNDURI DE BINE
|
"Trebuie să
continuăm lupta natională, în cadrul noilor conditii a
împrejurărilor istoriei; deci nu resemnare, cu capul plecat, nu
tânguiri ci reactie constientă si de fiecare clipă, contra unor
împrejurări ostile. Cu picioarele înfipte în pământul
strămosesc si cu mâinile agătate de toarta cerului mergem cu
piepturile mereu înainte".
Corneliu Z. Codreanu |
|
|
"Cuvintele
Căpitanului: 'Cine renuntă la mormânt, renuntă la înviere, pentru
că, conditia învierii stă în acoperirea prealabilă, nesovăitoare,
senină a durerilor si apăsării mormântului', - sunt inspirate de-a
dreptul din pilda lui Iisus si contin în ele adevărul vesnic, pe
care vor trebui să-l realizeze oamenii, azi ca si ieri, ca si în
vecii vecilor, ori de câte ori vor voi să se depăsească pe ei si
să înceapă o viată nouă, de mântuire sau măcar de creatie."
Victor Puiu Gârcineanu |
|
|
"Corneliu
Zelea Codreanu era un bărbat frumos, înalt, drept, construit
armonios, cu părul castaniu ondulat, care îi cădea câte odată pe
frunte. Avea ochi albastri-verzui, pătrunzători, din care radiau
raze puternice si strălucitoare de noblete sufleteasca. Era un om
bun, corect, cinstit, uman si plin de dragoste pentru toti din jurul
său. Era de o credintă si convingere nestrămutată în misiunea pe
care o avea de îndeplinit. Corectitudinea lui se împletea cu
virtutea onoarei, pe care o aplica cu o mare severitate nu numai fată
de el si de ai lui, dar si fată de dusmani "mai bine să cazi pe
drumul onoarei, decât să învingi prin miselie" - spunea adesea.
Era de o înaltă si mare judecată, - Suprema judecată cu strategia
unui mare conducător de armată pe câmpul de bătălie. Dacă-l
cunosteai mai îndeaproape, îti dădeai seama că stai în fata unui
urias, care întrece dimensiunile unei plămade omenesti. Avea în el
un magnetism din orbita căruia nu te puteai elibera. De mergea pe jos,
lumea se lua după el. In tramvai sau pe stradă, sopteau unul altuia:
"ăsta e Corneliu Codreanu". Judeca cu o repeziciune
uimitoare. Voia să stie tot ce se petrece. Era pe pământ si parcă
nu era. Intreaga lui fiintă ardea ca o flacără ce mistuia în
interior probleme si gânduri greu de descifrat. Naturalul si
supranaturalul se oglindeau în întreaga lui fiintă. Era un om si
împărat. Flăcările mistice din privirea lui dădeau legionarilor
arme sufletesti nebănuite, care se înăltau până la devotament si
sacrificiu".
Stelian Stănicel
|
Ai nostri sunt acesti munti
de Aron Cotrus
Ai nostri sunt acesti munti
pietrosi, mănosi, cărunti.
Căci noi ne-am cătărat pe ei spre Cer.
Noi ne-am deschis adâncurile de aur si de fier
si-am suferit cu ei prin ploi si ger...
Noi le-am spintecat uriasele pântece,
noi le-am proslăvit frumuseti si cântece
Si le-am cunoscut sufletul si furtunile
mai bine ca oricine.
In haiducia grea ori doinind domol după ei
nimeni nu i-a cunoscut si îndrăgit ca noi.
Da, acest pământ daco-roman,
Cine ar putea mai mult ca noi sa spue
c-al lui e?
Cine l-a arat
din începuturile vremurilor neîncetat?
Cine l-a semănat?
Cine i-a fost slugă si stăpân?
Care dintre neamurile vechi si noi
au îngropat în sânul lui atâti eroi?
si cu doina de veacuri aicea plânge?
Cine l-a apărat mai dârz de-al năvălirilor puhoi
si l-a adăpat atâtea mii si mii de ani,
cu sânge si sudori
Ca noi?
De-ai iesi din
mormânt
de Aron Cotrus
de-ai iesi din mormânt între noi
si-ai vedea atâtia moti zdrentărosi pe munti goi
si neamu-ti flămând ca acu,
ce-ai zice Horia, tu?!...
te-ai jeli, ai doini din fluer
........un nou si lung, si rosu suer,
muntii toti să se cutremure,
liftele câmpiei să tremure,
să le vezi, îngrozite, de pe culmea-ti săracă,
din ale belsugului cum pleacă?!...
de-ai trăi tu
acu,
ce-ai face Horia, cu miseii ce vând
norodul flămând?!...
nu ti-ar veni să-i cauti pe toti,
de gâturi, să-i scoti,
din paturi, de la cini, de la prânzuri,
si'n mijlocul pietelor celor mai mari,
ca pe cei miselnici tâlhari,
de limbă să-i spânzuri?!
Lumină din Lumină
de Dumitru Leonties
Flămând, L-am chemat pe Dumnezeu,
Cu preotii si dascălii din cărti,
Cu geografii m'am uitat pe hărti,
Si nu-L găseau nici ei, nici eu.
Dar la întâia adunare de "Frătie",
Cu bratu'ntins, ca sabia spre cer,
L-am presimtit pe undeva'n eter,
Si parcă l-am trăit în carne vie...
De-atunci, pasii m'au dus la întrunire
Ca la o sărbătoare, să-l privesc,
Cum dăruie lumină si iubire;
De stau cu fratii si cu El la Cină,
Din duhul Lui să mă împărtăsesc,
Să mă renasc, lumină din lumină...
FĂT
FRUMOS
de Mircea Dunăreanu
Ai apărut ca un izvor de munte
Crai nou pe cerul trist al tării mele;
Bătrâni viteji, cu pletele cărunte,
Flăcăi si fete'n zale si mărgele,
Te însoteau în drumul greu spre stele.
Venit-ai Făt-Frumos, în gânduri pure,
Dând sens adânc avânturilor noastre,
In vers duios, în freamăt de pădure,
In rugăciuni, sau în tăceri sihastre,
Sau în mânii de fulgere albastre.
In golul ce seca a inimii bătaie,
Ai revărsat efluvii noi de viată;
Ardea credinta nouă 'n vâlvătaie,
Se risipeau genunile de ceată,
Se ridica din noapte-o altă dimineată.
Chemarilor aprinse de 'nviere,
Ai asternut covorul fermecat;
Se 'nvăluia pământul în mistere,
Altare noi cresteau înalte 'n veac,
Se semănau troite 'n lung si 'n lat.
Era un cântec tara din poveste,
Elanul ei crestea în aprig val,
Izvor ce sparge stânca si tîsneste,
De la Hotin, din Pind, sau din Ardeal,
Dinspre Moldova 'n vârfuri de Predeal.
Si-apoi deodată visul plin de aur,
Urzit de cuibul verzilor zidari,
S'a prăbusit în sânge; un balaur,
Cu ochi sireti, cu pânde de tâlhari,
A nimicit al Neamului tezaur.
S'a stins cantarea 'n negre prevestiri,
Blestemul s 'abatea peste hotare
Sub pasul crud al grelei prăbusiri,
Surpate 'n praf sfintitele altare,
Si dinspre Nistru val de 'nmormântare.
Azi tara voevozilor se zbate,
Incătusată 'n temniti moscovite;
Catapetesmele'n furtună-s despicate,
Mormintele ne sunt batjocorite,
O noapte neagră, plină de ispite.
De ani se taie'n carnea noastră vie,
Nu mai tronează zeu decât argintul;
Cei mari îl împărtesc cu lăcomie,
Iar libertatea si-a spurcat vesmîntul,
Ialte perfide 'ntunecă pământul.
Si totusi nimeni nu ne'ndoaie firea,
Credinta noastră'n veci nu se va pierde,
Din tată'n fiu va trece mostenirea,
O sabie'nfrătită cu psaltirea
Ne duce'n timp spre-o nouă Casă Verde .