TINERETUL SI ORTODOXIA de NAE IONESCU
Ziarul "CUVÂNTUL", Iunie 1926
Cu vreo două săptămâni in urmă am fost într'o adunare de tineri. Erau oameni cari încercau să se lămureaseă - mai întâi fiecare pe el însusi - si să se precizeze asupra câtorva principii de bază ale credintii lor. Spectacol emotionant fără îndoială, adunarea aceasta, însufletită mai ales de bună vointă, nelinistită de îndoeli si nesigurantă, bătută de vânturile tăioase ale încăpătânării tineresti, dar si încălzită de dorinta aproape rugătoare a cunoasterii si a întelegerii.
In această dorintă de lămurire, cineva se întreba asupra fundamentelor credintei sale proprii si asupra îndreptătirii afirmatiilor sale. Problemă îndrăzneată întru toate - si mai ales penibilă pentru oameni slabi, cărora le lipseste curajul unor răfueli radicale, singurele in adevăr rodnice. Dar acest curaj, tinerii mei prieteni l-au avut. Este un prilej de mare bucurie pentru cei ce urmăresc cu grije si dragoste evolutia spirituală a tineretului nostru, si cu un asemenea sentiment am vorbit atunci când am crezut că le pot fi de un folos.
Eu am spus - in scurt - că garantia adevărului stă mai presus de orice în comunitatea de iubire, care este, cu alt nume, însăsi biserica credinciosilor. Am putut să o spun astfel încât gândul meu să fie înteles complet? Nu stiu.
Dar era de fată um scump prieten cu mult mai in vârstă decat noi si cu o experientă care întrecea pe toată a noastră, a celorlati, adunată la un loc. A dat si el lămuririle lui: a1tfel; altfel, cel putin in parte. Nu stiu când voiu mai avea prilejul a fi iarăsi in acea adunare. Treburile fiecăruia probabil că ne vor răspândi până in toamnă. Si totusi gândurile noastre trebuesc spuse întregi; asta nu suferă întârziere. Pentru prietenii mei din acea adunare si pentru cei ce aiurea ostenesc pe aceleasi drumuri grele ale 1ămuririi lăuntrice, dau aci un fragment dintr'o hotărîre bisericească răsăriteană, răspuns la o scrisoare a Papei Pius IX: La noi n'au putut niciodată nici patriarhi, nici sinoade să introducă lucruri noui, pentrucă apărătorul religiei este însusi trupul Bisericii, adică poporul însusi".
Textul nu e mai vechi de trei sferturi de veac. Prietenii mei vor trebui să-l gândească. In el însusi, si in consecintele lui.
Ce spune textul acesta e clar: nu există într'un anumit sens, deosebire între cler si laici. Si mai ales nu există in sânul bisericii celei adevărate si vesnice o biserică a... scolarilor alături de o ecc1esia docens.
Aceasta trebue scos la iveală; si urmărit in toate dedesubturile istorice; cu toată grija si constiinta întreagă: pentru ca nu cumva, ferindu-ne de Scylla protestantismului, să ne lovim de Carybda sfintei biserici romane; care desigur nu merită ocara de a fi comparată cu cel dintâi; dar totusi nu este - si nu poate fi scăparea noastră.
30 Iunie 1926
Nae IONESCU
Cu vreo două săptămâni in urmă am fost într'o adunare de tineri. Erau oameni cari încercau să se lămureaseă - mai întâi fiecare pe el însusi - si să se precizeze asupra câtorva principii de bază ale credintii lor. Spectacol emotionant fără îndoială, adunarea aceasta, însufletită mai ales de bună vointă, nelinistită de îndoeli si nesigurantă, bătută de vânturile tăioase ale încăpătânării tineresti, dar si încălzită de dorinta aproape rugătoare a cunoasterii si a întelegerii.
In această dorintă de lămurire, cineva se întreba asupra fundamentelor credintei sale proprii si asupra îndreptătirii afirmatiilor sale. Problemă îndrăzneată întru toate - si mai ales penibilă pentru oameni slabi, cărora le lipseste curajul unor răfueli radicale, singurele in adevăr rodnice. Dar acest curaj, tinerii mei prieteni l-au avut. Este un prilej de mare bucurie pentru cei ce urmăresc cu grije si dragoste evolutia spirituală a tineretului nostru, si cu un asemenea sentiment am vorbit atunci când am crezut că le pot fi de un folos.
Eu am spus - in scurt - că garantia adevărului stă mai presus de orice în comunitatea de iubire, care este, cu alt nume, însăsi biserica credinciosilor. Am putut să o spun astfel încât gândul meu să fie înteles complet? Nu stiu.
Dar era de fată um scump prieten cu mult mai in vârstă decat noi si cu o experientă care întrecea pe toată a noastră, a celorlati, adunată la un loc. A dat si el lămuririle lui: a1tfel; altfel, cel putin in parte. Nu stiu când voiu mai avea prilejul a fi iarăsi in acea adunare. Treburile fiecăruia probabil că ne vor răspândi până in toamnă. Si totusi gândurile noastre trebuesc spuse întregi; asta nu suferă întârziere. Pentru prietenii mei din acea adunare si pentru cei ce aiurea ostenesc pe aceleasi drumuri grele ale 1ămuririi lăuntrice, dau aci un fragment dintr'o hotărîre bisericească răsăriteană, răspuns la o scrisoare a Papei Pius IX: La noi n'au putut niciodată nici patriarhi, nici sinoade să introducă lucruri noui, pentrucă apărătorul religiei este însusi trupul Bisericii, adică poporul însusi".
Textul nu e mai vechi de trei sferturi de veac. Prietenii mei vor trebui să-l gândească. In el însusi, si in consecintele lui.
Ce spune textul acesta e clar: nu există într'un anumit sens, deosebire între cler si laici. Si mai ales nu există in sânul bisericii celei adevărate si vesnice o biserică a... scolarilor alături de o ecc1esia docens.
Aceasta trebue scos la iveală; si urmărit in toate dedesubturile istorice; cu toată grija si constiinta întreagă: pentru ca nu cumva, ferindu-ne de Scylla protestantismului, să ne lovim de Carybda sfintei biserici romane; care desigur nu merită ocara de a fi comparată cu cel dintâi; dar totusi nu este - si nu poate fi scăparea noastră.
30 Iunie 1926
Nae IONESCU