VALERIU CÂRDU de Nicolae Novac

Saturday, November 29 2008 @ 06:46 AM MST

Scris de: garda

Stejar mândru, cu fruntea si pieptul mereu în furtună,
Purta în ochi cerul cu soare si'n plete noaptea cu lună.
In inimă ducea cu el grădina înflorită a Neamului;
Era fratele de cruce al Motilor si al Ardealului.

Banatul îl strângea în brate, că-i era drag,
Cât Semenicul de mare îi era sufletul lui de Mag.
Răstignită pe cruce -Tara, îl făcea să sângere.
Căci el credea în biruintă, nu în înfrângere.



Carasul, cuib de lumină, îi curgea în vine spumos;
Ca el era, când melancolic, când furtunos.
Dar, într'o noapte de toamnă, umbra lui de Profet s'a pierdut-,
De atunci, nimeni nu l-a mai auzit nici văzut.

Unii spun c'ar fi murit împuscat la Vaslui,
Altii, că ar sta curcubeu aplecat peste Tară.
Eu cred mai de grabă că l-a răpit Dumnezeu în cerul lui,
Ca să ni-l trimită de acolo, într'o bună zi, iară.

Nicolae NOVAC

Comments (0)


Mișcarea Legionară
http://miscarea.net/geek/article.php?story=20090404064634420