In Țara Loviștei de Radu Gyr
In Țara Loviștei,descăleca bătrânul Lotru din Parâng,
cu steme verzi și zornăind din zale grele...
Jupani de fier, cu veacul la oblânc
și cerul răzimat pe brațul stâng,
veneau să ctitorească munți și stele.
Clădiți din vifor și din promoroacă
domnind în piatră, viscolind din ghioacă,
urcau alături, printre fulgere și stânci,
cu cerbii și cu ulii dimineții.
Se ploconeau pădurile, pe brânci,
și ei le mângâiați spinările adânci.
Din pumni le ciuguleau, rotind, ereții,
și li se gudurau, în drum, izvoare,
să le sărute glesnele de soare.
In veacu - acela de aramă,
Sân-Pătru se da jos din Carul-Mare,
umbla pe țară, în dulamă,
cu tălpi senine de mărgăritare.
Și mucenici desculți, cu mâini de iască,
încinși cu funii lungi de lună vie,
băteau în poarta cnejilor, crăiască.
Județii 'ngenunchiau cucernicie
pupând, smeriți, fără voroave,
mâinile vechi și 'ngălbenite
de drumuri, de luceferi și ceasloave.
Și sfinții iar porneau în țară,
să intre 'n câte-o mănăstire
și prin icoane să se-așeze, sub safire...
In Țara Loviștei,
granitul se proptea în toroipane
când lifte răbufneau peste fruntarii.
Tulnice lungi chemau răstoace cu bulboane,
cnejii sunau măciucile, arțarii,
mistreții, cremenea, slodunii...
Se încingeau în trăznete și stei,
își luau pe umăr ghioagele furtunii
și fulgerau cu munții după ei.
Printre sbârlite coame de baltage,
vâlvoi, jugaștrii alergau peste viroage.
Ursoaicele, cu pui sălbateci
ardeau, betege, în bârloage.
Vulturii 'n cer se năpusteau, zănateci,
pitindu-se în raiul cu agate.
Și peșterile 'nfricoșate
fugeau pe stânci, cu păru 'n vânt,
sa se ascundă 'n piatră și 'n pământ...
Hei, Țară - a Loviștei,
unde-amurgiră criptele de cneji ?
Unde - a murit pădurea de viteji ?
Vifornița și ghioagele de smeu
în care somn le-ai adormit atât de greu ?
In care veac zac pulbere, uitare,
parângurile ce luptau călare ?
Cum de muriră curcubeele, gorunii,
trăznetul, munții, stemele furtunii ?
Cum ? nimeni nu mai cheamă
inima - aceia de aramă
cât soarele, cât roata argintie
de la caleașca Sfântului Ilie ?...
A putrezit și pajura, sub zale,
lângă ciolanele voevodale.
Rumânii : sub zăvoare și belciuge.
Vipera suge.
Sug viermii groși cât bârnele, cât parii,
sug veneticii și tâlharii,
rup halci de munți și 'nfulecă din soare.
Căpușe, coropișnițe și fiare,
jivine roșii, molime, jigodii
sfâșie cer și aurori și zodii.
Gușile lor flămânde și puhave
beau sângele domneștilor ceasloave.
In vânătul, holbatul bereglej
pier stâncile ce-au cătănit sub cneji.
Moșnenii,
roși de vânturi, supți și goi,
doar noaptea umblă - umbre de strigoi -
și plâng în trențe hohote buimace

la porțile bătrânelor conace....
La porțile bătrânelor conace,
pe unde-au fost, în alte vremi, stăpâni...
In coaste jerpelite de rumâni
răni se aprind cu vâlvătae mare
și ard ca niște felinare.
Sub tălpile navalei roșcovane
se svârcolesc, umplute de urzici,
mormintele cu voevozi și cu vlădici.
Sfinții părinți au înghețat prin strane,
moloz, cad mucenicii din icoane.
Clopotnițe se darmă ca 'n blestem, -
și zidurile gem...
Și numai pravățele gem.
Și numai râurile gem.
Și doar topoarele mai gem,
în Țara Loviștei...
Radu GYR
Revista Gândirea, Anul XVI, Nr. 3, Martie 1937