BALADA DIN BUCEGI de Radu Gyr

In sălbatece zănoage
ape fierb adânci.
Jnepii sue, greu, pe brânci,
basmu'n văi se trage.

Peșteri ies, sub râpi, să prade.
Scapără ereti,
când se scaldă dimineti
goale, în cascade.

Urme de sălbăteciune
pe coștile zac.
Cetinele sună-a veac
și a rugăciune.

- Limpede Ialomicioară,
pentru ce oftezi ?
- Jos, la Cheia-Orzii, vezi,
vulturii coboară.

Dau târcoale în lumină,
c'au aflat un leș.
Părea floare de cireș
fata lui mezină...

- Ce băsmești, Ialomicioară ?
- Spun că vultur șui
inima străinului
a furat-o 'n ghiară.

Pajuri au scobit, flămânde,
ochii unde, ieri,
lăcrimară primăveri
și fântâni rotunde.

Pliscul sfârtecă și ghiara
rupe'n măruntai...
Către cearcăne de rai
muntii-și urcă tiara.

Brazii-și clatină suspinul,
zadele se sbat.
- Spune-mi, râule 'ntristat,
cine a fost străinul?

- Nu 'ntreba ce-a fost și cine
Pieptul lui: pământ,
iar obrajii hrană sânt
pajurii haine.

Vr 'un tâlhar la drumul mare
poate va fi fost,
sau drumet făr' adăpost,
călător spre soare.

Poate voevod cu spadă
și cu basm de fum,
părăsit în toi de drum
pasărilor pradă.

Taina lui cine s'o știe ?
Nu-i decât un leș .
Or s'o'ngroape codrii deși,
apa viorie.

- Limpede Ialomicioară,
cu arginturi vii,
taina lui dacă n'o știi
de ce plângi, amară ?

- Eu plâng buzele-i închise,
trupul ros de ploi,
ochii lui cu gene moi
ciuguliti de vise.

Si plâng mâinile lui, care
astăzi nu mai pot
să culeagă cerul tot
într'o desmierdare.

Radu Gyr
"Universul Literar", Anul XLIX, Nr. 36, 31 August 1940