Mișcarea Legionară / Legiunea "Arhanghelul Mihail"

Bine ati venit Mișcarea Legionară
Tuesday, December 12 2017 @ 10:49 AM MST

PREGĂTIRE DE MOARTE de Mircea Streinul

Și-acuma, Doamne, am rămas cu Tine
să stau de vorbă. Inima-mi tresare,
iar glasu-mi scade și-i atât de bine,
că'n răsuflarea Ta de-albastră glie
mă simt ca păcuraru'n dulcea înserare,
când somnul ni-i prieten și'n cărare
dulăii îl așteaptă cu lătrat de bucurie.

Ca aburul pe codri, zarea
ușor se pierde prin fereastră;
aleargă 'n miriști depărtarea
și'n frunze-i seara iar albastră.

Curând va 'ncepe toamna fumurie . . .
Răcoarea serii aspre mă 'nfioară
și-i'n aer ca și când o liturghie
s'ar pregăti. Vrea robul Tău să moară,
Doamne.

Vrea'n arbori iar să treacă, iar în grâne
să circule, spre lauda Ta, și'n rouă
să-și aburească răsuflarea, pâne
să-i fie inima, ca'n două
să i-o frângi.

Pătrund de-acum' apropierea
de floare-a frunții Tale înstelate,
de-acuma inima, ca'n pieptu-mi slab mai bate,
e-a Ta - și-a Ta e și tăcerea
ce-mi urcă umerii cu aripi de eternitate.

Odaia, Doamne, plină-i de tămâie
și, când veștmintele-Ți adie
ca vântul slobod la câmpie,
Te simt trecând prin grâie
și prin veșnicie.

Mi-i ca și cum m'ar fi nserat frunzișul
pădurilor de fagi, cu cerbi sfioși in ele;
sunt seară eu, iar Tu ești luminișul,
in oare-am semănat câmpii întregi de stele.

E-un somn al țărilor înalte,
pe care nimeni nu-l mai știe,
că Dumnezeu s'a dus în veșnicie,
iar eu la celelalte.

Din mine țară am crescut,
azururi leneșe pe-a mărilor singurătate;
pădure-am fost și n'm crezut -
și hat de țarini nearate.

îmi știe mineralul boarea gurii,
mă poartă apa 'n glii legănătoare;
la fruntea-mi, care-i ploi de soare,
nicicând n'abate umbra stearpă a pădurii.

Oare suntem altceva decât o seară -
sau amiază, în care Dumnezeu
stăpânește, și nu sună mai clară
inima, atunci, de sângele meu?

E sufletul unora crin subțire
de-argint cu fulguiri albastre de ninsoare,
al altora - o albă mănăstire
cu turle svelte, cari tălăzuiesc la soare.

Văzut-am rânduindu-Ți casă
mezinii - trupul Tău de foc
să stea 'nlăuntru bine, ca'n mătasă,
iar lumea se mira de unde
răsare-atâta busuioc
și boarea lui dece-o pătrunde.

Dar eu m'am ostenit cărare
ușorului Tău pas și, totuși, greu, -
și mult m'am bucurat că sufletul, prin care
- ca'n veșnicie - trece Dumnezeu,
a fost cădere'n lut și'n timpuri înălțare.

Pășește, Doamne, pe cărarea mea umilă
și codrii Ți-or ieși în cale,
să-mi spună, filă după filă,
istoria vieții Tale,

iar dimineața, de-i ajunge 'n rai
cu mine - ne'nsemnat grăunte! -
așează-mi, Doamne, sufletu'ntre scai -
lumina lor să-mi sângere pe frunte.

Mircea STREINUL
Gând Românesc, Anul VI, Nr. 5-12, 1938

Grafica: Radu Bercea (2011)

Notă: Poezie destinată initial publicării în revista "Iconar" dela Cernăuti, publicatie care din pricina instaurării dictaturii carliste în Februarie 1938, a fost silită să-si înceteze aparitia...

Trackback

Trackback URL for this entry: http://miscarea.net/geek/trackback.php?id=20130518091034498

No trackback comments for this entry.