Mișcarea Legionară / Legiunea "Arhanghelul Mihail"

Bine ati venit Mișcarea Legionară
Tuesday, December 12 2017 @ 10:36 AM MST

Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

COLINDUL NINSORII de Vasile Voiculescu

Crăciun RomânescA suflat prin cer un vânt,
Răsturnând stupinele.
Azvârlite pe pământ,
Năpădesc albinele.

Prisăcarul lui Christos
Prăpădindu-si cheile
Mi se uită mânios
Cum i-a spart stubeile

Negrii stupi rostogoliti
Tot văzduhu 'ntunecă
Dar din stupii răscoliti
Roiuri albe lunecă;

Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

NE-A PĂRĂSIT MIRCEA NICOLAU

De la Fundația "George Manu" am primit vestea încetării din viață a lui Mircea Nicolau, președinte acestei organizații. Mircea Nicolau a decedat în această dimineață, la vârsta de 97 de ani. Trupul neînsuflețit va fi depus marți 13 decembrie la ora 12,oo, la biserica Sf Ilie Gorgani, unde va avea loc miercuri slujba înmormântării. Ora va fi anunțată de Fundația George Manu. fgmanu.ro

Militant neobosit al Mișcării Legionare, Nicolau s-a născut la București, în anul 1914, urmînd facultatea de Litere și Filozofie din București, unde a avut ca profesori pe Nae Ionescu, Mircea Eliade și Mircea Vulcănescu.

În această perioadă se încadrează în Miscarea Legionară, în cadrul căreia devine, în 1936, seful organizatiei judetene Ialomita. În 1938-39, sub dictatura lui Carol II, activează activează clandestin în rețeaua de sprijina Comandamentului de prigoană, constituind legături cu structurile din întreaga tară. Începând din ianuarie 1939, este alături de Horia Sima, coordonatorul Comandamentului clandestin, pe care îl găzduieste si îl conduce la diverse gazde, până în martie, când acesta iese din tară pe la frontiera cu Iugoslavia.

Martie 1939. Mircea Nicolau este arestat dar este eliberat din lipsă de probe, după care preia în clandestinitate conducerea organizatiei Corpului Răzleti din Miscarea Legionară. În octombrie 1940, în timpul Statului National Legionar este numit sef al Politiei în regiunea Oltenia.
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

Ce a însemnat Marea Unire? de Dr. ing. Răzvan Voicu

Ca și alte natiuni de pe bătrânul Continent (germanii, italienii etc) această Natiune Română, greu încercată de sute și sute de ani, a ajuns să-și cunoască (partial) originile, a început cu adevărat să producă valori recunoscute de Europa abia după anul 1848. Sunt și valori nerecunoscute de Europa. Atât în timpul Revolutiei de la 1848, cât și după aceea românii au început să-și dorească cu adevărat Unirea ca neam într-o singură yară, adică au început să conștietizeze foarte clar că au același grai, obiceiuri și traditii asemănătoare uneori poate chiar identice. Toate acestea nu fac altceva decât să confirme unitatea etnică a celor trei mari provincii românești. In timpul revolutiei de la 1848 a început să se consolideze nationalismul moderat românesc, ceea ce era un lucru absolut normal, pentru o Natiune ancestrală care începuse să-și regăsească valorile și care dorea să formeze un stat pe teritoriul vechii Dacii. Dezbinările, lipsa educatiei istorice, dușmanii numeroși au făcut ca Unirea realizată de Mihai Viteazul să nu dăinuie decât două luni, dar a fost un eveniment istoric premergător Unirii de la 1859. Dacă un personaj ca Mihai Viteazul ar fi existat la 1848, Unirea ar fi durat mai mult timp pentru că Natiunea Română era mult mai matură. Abia în 1859 s-a putut realiza prima treaptă a unirii realizată cu inteligentă și încredere în sine. După 1859, de fapt după 1862 când România a fost recunoscută ca stat de Marile Puteri, a început Natiunea Română să producă multe valori. De unde atâtea valori? Din stabilitatea ce oferă un Stat National, din mândria și multumirea enormă că apartinem lumii civilizate și din faptul că orice descoperire rămânea Statului Român și nu era furată sau distrusă de nu știu ce Imperiu.
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

Ernest Bernea: George Vâlsan, dela știință la artă

George Vâlsan, plecat dintre noi înainte de vreme întăreste mai mult gândul că oamenii nostri alesi, marii creatori ai culturii si spiritului românesc, au un sfârsit potrivnic. Dela Eminescu la Pârvan, e o galerie întreagă de mari sicriitori si învățați care s'au stins atinsi de aceias aripă a unui destin tragic. George Vâlsan vine în rândul lor.
Un învătat adevărat, un artist mare si un om de omenie cum putini se află, George Vâlsan a lăsat in urma sa o singurătate, un gol in care gândul oboseste fără rost, fără sprijin.
Intre oamenii nostri de stiintă, George Vâlsan are o situatie cu totul proprie. El este dintre acei care au făcut stiintă cu orizont larg până in limitele filosofiei si artei. Cercetător riguros, pasionat al faptelor precise, dublat de un artist de valoare, el a studiat fără a confunda domeniile si nici mestesugurile.
Omul de stiintă, asa cum ni l-a dat ultimul veac, este un cercetător migălos, stăpân pe amănuntele, dar nu pe secretele realitătii. Specialistii au reluat tipul mestesugarului precis dar fără orizont, fără stiintă in intelesul superior al cuvântului. George Vâlsan nu a fost dintre acestia. O personalitate complexă ca a sa nu putea practica o stiintă lipsită de orizont, lipsită de valoare umană. Cercetător riguros cum putini se află, el era un educator si un artist. Fire vibrantă si însetată de frumuseti noui, George Vâlsan îsi dubla curiozitatea stiintifică cu elanul învătătorilor si setea de azur a artistilor. Acest învătat nu se apleca asupra lucrurilor ca asupra unui cimitir, ci ca asupra unor fapte pline de înteles a căror taine omul de stiintă este chemat să le desvălue. Cea mai aridă temă de specialitate devenea in mâna sa o floare rară, de un ales colorit si parfum.
George Vâlsan a fost un invătat si un artist. Lucrările sale de specialitate, chiar cele mai stricte in acest sens ne descoperă un scriitor si un poet ales. Scrierile sale stiintifice pot fi cetite cu plăcere nu numai de către specialisti, dar si de orice om de cultură, dornic de învătătură aerisită, nu rareori sclipitoare.
Prin aceste daruri, George Vâlsan se asează in rândul marilor nostri învătati, care au fost astfel pentrucă nu le-a lipsit darul poesiei. Nicolae Iorga, Ovid Densusianu, Vasile Pârvan, sunt înaintasii săi din aceias familie de spirit. Stăpânind deodată însusirile de om de stiintă si artist, George Vâlsan nu a confundat domeniile si nici metodele acestor activităti, ci dimpotrivă le-a folosit cu grijă, desprinzând din colaborarea lor, cele mai bogate roade.
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

Sihastru evacuat de autorități de pe Masivul Postăvarul

După 19 ani de sihăstrie, pustnicul Onufrie este izgonit din pădure, pe motivul rău-voitor că "chilia stă în calea pârtiei de schi".
În întunericul paraclisului, icoanele de pe pereți par vii. Părintele slujește în altar, tot el iese apoi la strană și citește din cele sfinte, în timp ce mireasma de tămâie și smirnă arsă se ridică ușor, în aer, ca un abur ceresc. Așa face în fiecare zori de zi, seara și apoi, târziu în noapte până pe la 3:00-4:00 dimineața. Singur. Stă în genunchi, se roagă și aduce slava lui Dumnezeu. Pentru El a renunțat la tot. La mama. La tata. La tot ce-l lega de ce-i pământesc. Și-a mers în pustie. Ne întâmpină în ușa bisericuței întunecoase și-și mângâie barba bogată și căruntă. E bucuros de oaspeți. Numai câțiva tineri care-i cer sfaturi ce-i mai calcă pragul din când în când. Ca să ajungi la călugăr, trebuie să străbați drum de temerar, pe masivul Postăvarul. Prin pădure, pe drum forestier. Acolo unde vântul bate de parcă ar vrea să spulbere tot ce-i nelalocul lui. Doar în vale, unde călugărul Onufrie a poposit în urmă cu 19 ani, cu o bocceluță cu cărți la spinare, vântul se îndulcește în adieri cu miros de brad. Totul tace. Doar cei trei câini vestesc pașii noștri. Pe unul dintre ei, mai gălăgios, l-a luat părintele și l-a dus departe, în oraș, de teamă să nu se supere schiorii, că-i sperie. A doua zi, dimineața, când părintele a ieșit din chilie, a văzut cum câinele îl aștepta liniștit la ușă, gudurându-se pe lângă el. Călugărul ne binecuvintează. Are mâinile aspre. Dar privirea senină. Singur și-a construit chilia în care locuiește, și-a făcut loc special pentru toacă și clopotniță, iar pentru cei care vor să-i lase acatiste și pomelnice și-a înjghebat ca o cutie poștală. Are 7 găini, porumbei, un pește în micul heleșteu creat tot de el. Până nu demult, avea și un măgar primit cadou de la oamenii buni. Într-o zi a dispărut, pur și simplu. Furat de cine știe cine. Atunci, călugărul Onufrie a hotărât că nu mai are rost să țină micuța căruță pe care o avea. "Am dat-o unei familii, la ce bun să o mai țin?", spune el simplu, și zâmbește. Pe prispa de lemn, pustnicul a așezat un trunchi de copac cioplit în care a sădit flori. Tot el a sculptat zile la rândul troița pe care a așezat-o la intrare în "împărăția" lui. De la 22 de ani a intrat în mănăstirea Cernica, după ce un an a pribegit prin țară.
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

Legionarii parașutați de avioanele militare americane au fost comemorați la Jilava

Comunicat de presă / Fundatia "Ion Gavrila Ogoranu"

Luptătorii anticomuniști parașutați de aviația militară americană între 1951 și 1953 au fost omagiați sâmbătă 29.10.2011, chiar în locul în care au fost executați de comuniști la 31.10.1953.

Lângă înfricoșătoarea închisoare de la Fortul 13 Jilava, la câteva zeci de metri de zidul execuțiilor din Valea Piersicilor, s-au adunat deopotrivă foști deținuți politici, rude ale celor executați, precum și tineri adepți ai idealurilor naționale și creștine, în jurul crucii de beton amplasată de militanții Fundației "Ion Gavrilă Ogoranu" pe locul unde se dorește a se ridica un monument în memoria acestor eroi.

Tineri și copii arborînd în bernă drapele tricolore au făcut de gardă în jurul crucii, în timp ce un preot a oficiat tradiționala slujbă de pomenire a celor răpuși în urmă cu 58 de ani. Voluntarii Fundației "Ion Gavrilă Ogoranu" au distribuit asistenței pliante cuprinzînd fotografiile celor 13 eroi, precum și fragmente din documentele și presa vremii, cu privire la acest episod necunoscut de opinia publică românească și asupra căruia autoritățile continuă să păstreze tăcerea.

Acesta este motivul pentru care, dl Florin Dobrescu a anunțat oficial, cu acest prilej, că Fundația "Ion Gavrilă Ogoranu" va solicita autorităților române de resort, dar și celor din SUA și Franța, să declasifice arhivele legate de acest episod istoric. De asemenea, Fundația Ogoranu va cere oficialilor în drept să demareze cercetări în vederea identificării locului unde au fost îngropați cei 13 luptători după execuție.
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

EROII REZISTENȚEI ANTICOMUNISTE

In Romania anilor `50, inchisorile gemeau de arestati, grupurile de rezistenta din munti erau deja slabite, iar poporul era anesteziat de frica. Asa s-a incercat o "infuzie de curaj" din afara. Zeci de tineri, in mare parte legionari, au fost parasutati in regiunile muntoase, printre care si Baia Mare, ca sa organizeze miscarea de rezistenta anticomunista.
Cei mai multi insa au fost tradati, capturati si arestati ori ucisi. In Romania, inchisorile erau pline, gemeau de arestati. Singura "bruma" de oameni liberi era retrasa in munti. Numai ca, si de aici, tâsnea sange. Cei mai multi dintre luptatorii anticomunisti au fost arestati, altii au fost santajati sa se predea, fiind amenintati ca li se ucide familia. In aceasta imensa inchisoare, numita Romania, au fost parasutati in tara mai multi tineri scoliti afara special pentru spionaj si transmitere de informatii. Ei trebuiau sa organizeze miscarea de rezistenta din Romania. Cei mai multi erau legionari refugiati in Germania dupa iesirea de la guvernare a Miscarii Legionare. Horia Sima, comandantul Miscarii Legionare povesteste in cartea "Guvernul National Roman de la Viena" ca aceasta operatiune s-a facut cu sprijinul Germaniei: "dintre legionarii intrati in scolile speciale s-au format in total zece echipe care au fost parasutate in tara. Aceste echipe erau alcatuite din specialisti T.F.F., care proveneau de la Breitenfurth, unde nu se invata altceva decat telegrafie fara fir. In total, din aceasta scoala au iesit 20 de elemente cunoscatoare ale manuirii acestor aparate. La fiecare echipa erau repartizati doi absolventi ai acestei scoli. Dar echipele trimise in tara erau mai numeroase. Fiecare era formata din 5-6 persoane. In afara de telegrafisti, intrau in compunerea echipelor inca 3-4 legionari, iesiti din alte scoli, unde se invata manuirea armamentului si a explozivilor. Misiunea acestor echipe, asa cum li se indicase de la scolile absolvite, era sa provoace acte de sabotaj in spatele frontului si sa transmita informatii de ordin militar locurilor de receptie din Germania". "Parasutistii" trebuiau sa ia legatura cu membrii grupurilor de rezistenta din munti si sa se opuna comunistilor.
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

De vorbă cu Neamul de Ion Golea dela Fetea

O, neam al meu,
a vremilor nemernică ursită,
cu mâna-i urgisită,
ti-a scris mereu în cronici si zapise
încătusări,
si sângerări,
cum nu au mai fost altui neam niciodată scrise.

Dusmani din cele patru laturi de pământ,
umblata-au ani de-arândul să-ti caute mormânt,
si cu mult încercatele lor iatagane,
să-ti curme firul visurilor tale transilvane...

Din timp în timp, mâncat de neputintă,
ai trimis răvase în care tu ti-ai spus
jalbă către o lume din Apus,
ce-si rumega tihnita ei credintă.
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

ÎN ZILE GRELE de Alexandru Vlahuță

Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei,
Și nu mai știm de-ai noștri, nici ei de noi nu știu...
Cu gândul doar, pe negre întinderi de pustiu,
Ne căutăm, ca orbii, în volbura urgiei.

Citeam, și-mi păreau basme, cum se lăsau pe țară
Întunecate oarde, ca norii de lăcuste.
Vuia'n văzduh năvala puhoaielor din puste,
Cum răpăie pământul sub ploile de vară.

Citeam de lanuri arse, de sate pustiite,
Femei, cu prunci în brațe, prin codri rătăcind,
Câte-un bătrân ce cată, din vârful unui grind,
Cum trec, mânați în cârduri, ca turmele de vite,

Cum trec, duși în robie, subt bici, feciori și fete,
Și carele'ncărcate cu bogăția țării,
Și'n urmă, cât bat ochii, în limpezișul zării,
Grămezi de scrum din toată strânsura pe-ndelete...

Citeam și-mi păreau basme. Și iată că destinul
Vru să trăiesc aievea acele zile grele;
Și văd cum calcă lifta pământul țării mele,
Cum tot avutul nostru ni-l bântuie străinul:
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

MĂRTURIA LUI URSEA de Alexandru Constant

Vizita Conducătorului la Berlin a avut si episoade... neoficiale, dar, poate, deaceea mai semnificative. Ursea Iosif, conducătorul trenului special, ne-a mărturisit la întoarcere că, împreună cu ceilalti camarazi, s'a bucurat din partea "colegilor" germani de o primire cum nu s'a mai văzut niciodată în cei 20 de ani de când colindă prin Europa... "Ne-au primit, domnule Ministru, pân toate părtile în masini, ne-au explicat despre toate si ne-au dus în cofetarii si la restaurant unde au plătit tot ei... Atâta prietenie si dragoste ne-au arătat ca nici nu mai stiam cum să multumim".
L-am descusut pe Ursea si mi-a destainuit: "In sinea mea, domnule Ministru, mi-a fost rusine că nu eram un legionar încadrat. Fi'ncă "colegii" germani ne spuneau camarazi legionari".
Dacă ar sti Ursea că acelas spirit de camaraderie a domnit si sus de tot, că aceleasi brate larg deschise ne-au întâmpinat pretutindeni, că s'au născut spontan prietenii trainice, că Legiunea este iubită până la răsfătare in Germania national-socialistă, ar întelege el, simplu conducator de tren, ce mântuitoare perspective deschide tării noastre revolutia legionară.
Poate Ursea chiar a înteles. Acesta si părea să fie tâlcul mărturiei lui.
Inteles-au oare noua eră duhurile întepenite ale criticistilor nostri profesionisti?

Alexandru Constant
Ziarul "Buna Vestire", Anul VI, Seria II, Nr. 63, Miercuri 27 Noembrie 1940