Mișcarea Legionară / Legiunea "Arhanghelul Mihail"

Bine ati venit Mișcarea Legionară
Monday, October 16 2017 @ 06:13 PM MDT

Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

DUNĂRE de Ștefan Gheorghe Theodoru

Dunăre copilărie, Dunăre iubită tară,
Ti-am privit a tale ape, ochi închisi, o'ntreagă vară.
Dunăre împărătie de poteci de stuf si ape
Unde umbre se strecoară în tăcere să s'adape.

Lumea toată flori si gâze si un infinit de pene,
Tu, cu apa to opacă, te întinzi la soare-alene,
Si cu coama ta de valuri, tulburi dar strălucitoare,
Mâzgălesti tot orizontul drumetit de mândrul soare.

Dunăre, împărătie, tie'n fie-ce primăvară
Logofeti vin să-ti slujească, mândri crai cu pană rară,
Făr' să mai vorbesc de-aceia cari, cu-a lor credintă mare
Te păzesc de gerul iernei si de-a vântului suflare.
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

GÂNDURI MUZICALE de J. N. MANZATTI

Dispersiunea involuntară provocată de părăsirea fortată a patriei de origine după instaurarea comunismului de tip sovietic, ma îndeamnă a semnala celor mai tineri aflati in libertate unele aspecte ale culturii muzicale românesti. După un secol de libertate, ea si-a pierdut din nou identitatea, trecând de la obscurantismul musulman la autoritarismul sovietic. Nu se poate insă nega că imperiul tarist a contribuit in mod strălucit la marea muzică a lumii, alături de popoarele de origine germanică. Compozitorii si interpretii rusi au dominat un vast sector al umanitătii. Nu e locul de a-i enumera aici. Imi permit doar a mă ocupa pe scurt de începuturile muzicii noastre culte nationale după 1880.
Am avut in copilărie privilegiul de a studia programul de violină al Conservatorului din Bucuresti, cunoscând apoi pe mai toti fruntasii artei nationale, in ciuda faptului că personal am compus asa zisa muzică usoară, siropoasă, romantată, ce nu aspiră a trece dincolo de veac. Ca fost membru timp de aproape 30 de ani al Societătii compozitorilor români de sub presedintia Maestrului George Enescu, am fost in contact permanent cu elita artistică natională, făcând totodată si cronica muzicală in paginile unui mare săptămânal bucurestean.
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

MOȘ OSMAN, CHELARUL de Paraschiv-Nămoloasa

Când am auzit de sosirea lui în sat mi l-am închipuit cu turban și șalvari așa cum văzusem turcii prin cărțile de scoală. Dar moș Osman n'avea nimic din portul lui de origină; în loc de iatagan purta mai întotdeauna cu el un cuțit lung, cu mâner gros de parea mai mult sabie. Cine știe din ce bucată de fier și unde își făurise el acel cuțit? Se vedea bine că trecuse prin bătăi de ciocan, pe nicovală. Când din curiozitate îl priveam printre garduri "să văd cum arată un turc", mai întotdeauna era cu el în mână. La lucrul în vie, la cioplitul lemnelor, în jurul căsutei, îl purta mereu cu el. Nu-l lăsa niciodată pe afară.
Moș Osman nu lăsa locuinta si via decât când aducea apă dela fântână. Mălai si alte lucruri care-i trebuiau lui i le aducea reangajatul, stăpânul viei, care, ieșit la pensie, se stabilise la Focșani. Până și tutunul tot reangajatul i-l aducea. Moș Osman trăia ca rupt de lume. In singurătatea lui părea "câine credincios numai stăpânului"... "Mult o fi umblat hotul de reangajat, până să-și găsească un astfel de chelar" auzeam eu vorbind pe cei mai mari.
Ziulica'ntreagă mos Osman mereu pe afară îsi făcea de lucru, chiar atunci când în vie nu mai avea nimic de făcut. Cu luleaua'n dinți si mâinile cruciș pe pântece, sta ore înregi nemișcat pe colțul prispei. Se misca numai atunci când i se stingea luleaua sau i se termina tutunul. Când simțea că noi îl priveam printre garduri, îsi arunca si el privirea spre noi, în care eu nu citeam decât indiferența. Atunci însâ când veneam încet aproape de căsuța lui, (mai mult o baracă decât casă) pe nesimțite, mos Osman parea dus departe pe gânduri. La isbucnirile noastre in râs sau trosnetul unei ramuri uscate el tresărea ca întors grăbit de prin cine stie ce lumi îndepărtate, apoi, lua poziția omului fără griji; ochii lui însă trădau nostalgia după lucruri si ținuturi cunoscute numai de el.
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

TIMPURI UITATE - IN SAT

Revista Scriitorilor Români, Nr. 18, Munchen, 1981

"Da' vin odată Americanii ăia, Doamnă Sofico? Doar am cărat cu spinarea atâtia saci cu grâu de-al lor pentru Rusi, când eram prizonier in Siberia. Să facă acum ceva si pentru noi!"
Nică a lui Gheorghe Bătrânul vorbea rar si fără să participe la ceea ce zicea, parcă ar fi citit ceva neinteresant, tărăgănat si cu acel accent ardelenesc, la care inima mea bătea mai repede, la care mă cuprindea întotdeauna un val de bucurie si vioiciune pe care eu in restul timpului, la Bucuresti, nu le aveam niciodată atât de intens.
Era noapte, trenul venise ca de obicei cu întârziere si toti eram obositi. "Nenea Nică" vorbea fără patimă, cu ocel scepticism atavic al tăranului care stie că viata este asa cum e ea si că viitorul, chiar dacă nu aduce neapărat ceva mai rău decât ce a fost până acum, este atât de nesigur, încât nu poti si nu merită sa-ti pui sperante de bine in el. El fusese prizonier la Rusi si cărase într'adevăr luni de zile saci cu grâu american.
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

ROBIA VINE DELA RĂSĂRIT

Calendarul "AMERICA", 1950

Sub ochii nostri se desfăsoară cea mai cumplită dramă.
Cârmuitorii străini de legea si de Neamul Românesc, s'au întronat cu forta în scaunul de conducere si dela adăpostul baionetelor moscovite complectează opera de sugrumare a unui popor care timp de secole s'a luptat cu barbarii asiatici si hoardele semilunei, îndeplinindu-si cea mai nobilă misiune în istorie:
Sentinelă crestină la poarta Europei.
De data aceasta însă valul păgânismului e mai mare ca oricând si amenintă si înnece pe toti deopotrivă.
Având de luptat cu criminali feroci care întrebuintează metode de tortură moderne, rezistenta Neamului e pusă la grea încercare.
Cu inima strânsă de durere ne întrebăm: Cât vor putea oare suferi jugul fratii Români de dincolo?
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

VERSURI DE EXILAȚI

Revista Scriitorilor Români, Nr. 1, Munchen, 1962

Ț A R A

Te-ascult în sânge si te-aud amiază
Zvonită'n flori si'n zumzet de albine
Si simt cum dorul tău doineste'n mine,
Vocală rodnică si vrere trează,
Ca soarele ce dăinuie'ntr'o rază...

Te-ascult si văd Cosmine si Moldove
Cum chiotesc în tarina ta mută,
Si te deschid, mistic altar de slove,
Spre'mpărătia'n veci necunoscută
Ce-ti prinde rugăciunea pe lăută...
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

NEDUMERIRE de Valeriu Cercel

Libertatea, N.Y., Anul VI, Nr. 56, Aprilie 1987

Povestea unui taran din Scornicesti venit in vizita la Bucuresti

Eu, Mărin, din sat cu Nae,
Fiind odat' prin Capitală,
Auzii lumea'n tramvaie,
Prin masini, în piată'n hală,
Folosind cuvântul "COADĂ",
Foarte des, chiar m'am mirat,
Stiind bine că acesta,
Se vorbeste doar în sat!! !
Coada vacii, coada sapii,
Si toporul are coadă,
Iar muierea mea a naibii,
Părul, la fel si-l înnoadă.
Ce-o'nsemna cuvântul "coadă"
In orasul ăsta mare?
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

CAII CEI MAI BINE ÎNGRIJIȚI de Petru Dumitriu

Revista Scriitorilor Români, Nr. 1, München, 1962

Satul este însirat dealungul soselei care serpuieste prin mijlocul lui. Casele sânt lipite unele de altele. Unele sânt văruite si vopsite albastru cu flori si cruci de stuc alb. Acestea sânt casele tăranilor români. Altele sânt văruite si vopsite în cafeniu deschis si galben trandafiriu. Acestea sânt casele tăranilor sasi. Spre un capăt sânt mai multe albastre, spre celălalt mai multe galbene-cafenii sau galbene roz. Altminteri sânt la fel. Poate ale Sasilor ceva mai mari si mai bogate. Fetele Românilor se îmbracă în alb si negru. Fetele Sasilor, în albastru si negru, si poartă panglici lungi în coadă pe spate, care le ajung până la marginea rochiei. Bărbatii poartă cizme, femeile tot cizme, dar cu tocuri înalte. In sat e o biserică ortodoxă, si una evanghelică. Unde era cârciuma, e cooperativa. Unde era primăria, e sfatul popular. Unde era postul de jandarmi, e militia. Sătenii nu prea vorbesc între ei. Intâi, fiindcă sânt de două natii deosebite. Al doilea, fiindcă asa sânt vremurile. Se retrag îndărătul portilor mari, îndărătul zidurilor, sub acoperisurile de olane mai înalte decât casa.
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

ÎNTRE TRADITIE SI SCRIPTURĂ de George Racoveanu

Revista Scriitorilor Români, Nr. 1, München, 1962

Dorul Părintelui Nae de-o cafea turcească pregătită de Părintele Callist ne făcuse să batem la usa vlădicăi Tit, directorul Sinodului. L-am aflat aplecat asupra unor spalturi pentru revista «Biserica Ortodoxă Română». Ridicându-se spre a-si întâmpina oaspetii, Părintele Nae grăi:

- Prea Sfintite, venind noi spre biserica Antim, îi spuneam fratelui G.: să stii bine că vlădica are să creadă că Dorul de o «turcească» ne aduce la Prea Sfintia Sa...
Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta

FRICA E DE VINĂ de Neculai Aluinică

Oamenii întindeau cererile:
- Mă dau si eu în colhoz.
- Si eu.
- Si noi...
- Veneau buluc?
Toader făcu siret din ochi.
- Buluc mare nu se prea vedea, că erau chemati câte unul. Unul iesea si altul intra...
- Unde intrau?
- In cabinet. La o masă învelită cu pânză rosie stăteau doi împuterniciti ai raionului, iar lângă ei - trei de-ai nostri. Pleava satului...
- "Asezati-vă", - zicea mieros cel din capul mesei. Si te asezai. Scaunul era pus în mijlocul odăii, la vreo doi metri de masa lor si nu puteai să nu te asezi...

VORBE INȚELEPTE

+ Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fată de Dumnezeu. (Pr. Arsenie BOCA)