Marea cameră ce purta nr. 87 si unde eram aglomerati acum, era situată pe latura mică dinspre oras a clădirii principale a penitenciarului Gherla. Cele opt ferestre ale camerei aveau gratii si obloane si erau orientate trei spre Zarcă si cinci spre curtea interioară. Cândva mai fuseseră câteva ferestre spre oras, dar acum erau zidite. Printre cărămizile dintre gratii am săpat câteva găuri prin care reuseam să vedem zidul închisorii, o mica parte a orasului, Somesul, câteva dealuri si uneori chiar oameni liberi. Tot pe aici era si cimitirul închisorii, cu gropi comune si morminte fără cruci.

Cu ocazia reorganizării ne-am reîntalnit in camera câteva prieteni din Aiud, Timisoara ori chiar Gherla. Am căutat să ne grupăm si să ne simtim mai bine, dar era greu in noua atmosferă care curând a devenit încărcată. Spre norocul nostru, noua încăpere avea si o anexă, camera 86, care avea chiuvetă cu apă curentă si W.C. cu scurgere ceea ce ne usura substantial existenta si făcea aglomeratia mai usor de suportat.

Am fost arestat de la locuinta mea din Bucuresti în dupa-amiaza zilei de 28 Octombrie 1948 si am fost dus în arestul Prefecturii politiei Capitalei. Inchisoarea era imaginea reala a iadului. Tot ceea ce este mai degradant, mai pervers, mai sub orice critica este în închisoare. In fiecare dimineata erau transportati cu duba prefecturii la tribunal "criminalii" de razboi. Acestia, în marea lor majoritate, erau batrâni, neputinciosi, fiind dusi de brat de catre altii mai tineri. Imi amintesc ca filosoful Ion Petrovici, de la Iasi, fala filosofilor din toata tara, ajunsese aproape orb. Ii dadeam zahar cubic, pe care îl cumparam la negru. Spunea ca-i face bine. Mai era generalul Radu Rosetti, fostul ministru al învatamântului, grav bolnav de prostata. Se zbatea în niste chinuri groaznice.

("Mercenarii Infernului", Ed. Elisavaros, 1999)

...S-a nimerit însă ca, într-o minută de ghinion, să am "norocul" a-l avea vecin cu patul pe un câmpulungean, un fost coleg de liceu: Dumitru Fetitari. La liceul "Dragoș Vodă" din Câmpulungul Bucovinei, cu multi ani în urmă activasem amândoi în "Frătia de Cruce" și eram în raporturi de mare prietenie.

Acest Dumitru Fetitari fusese arestat și judecat într-un mare lot de legionari in frunte cu Barbântă (un tânăr frumos și plin de energie fost coleg cu fratele meu, profesorul Emil Blănaru) și cu Alexandru Latiș pe care îl lăsasem la Aiud într-o stare de distrofie cumplită. Din acestă întâlnire mi-a rămas in amintire doar o frântură din următorul dialog, ca o mărturisire de credintă:

"De ce ne-am oprit aici?", ne întrebam. Nimeni nu știa. Din indiscreția gardianului șef al dubei aflasem că eram trași pe o linie moartă a stației Chitila. De câteva ore păstram acea neînțeleasă imobilitate. În ajun, de dimineață, legați de picioare câte doi într-un lanț, traversam Aiudul pentru a ne îmbarca în acel neîncăpător vagon. Eram îngrămădiți în el 42 de legionari. Toată averea noastră, o raniță cu boarfe. Mâncarea pentru drum ni se proporționase în penitenciarul Aiud și era compusă din 2 kg de cartofi fierți și ½ kg de ceapă crudă. Aceste bunătăți trebuia să ne înșele foamea până la Suceava, noua reședință gratuită ce ne-o punea la dispoziție guvernul țării noastre. Iar acuma, după aproape 30 de ore de drum, ne aflam staționați pe o linie moartă din apropierea Bucureștiului.

Fragment din lucrarea "Intoarcerea din Infern" de Ion Cârja, vol. II, N.Y. 1973

...(Raoul) Volcinschi a intrat în închisoare în luna Noembrie 1956.

La 5 Mai 1957 Volcinschi a încercat prima evadare din Securitatea Cluj. Prima, în sensul, că nimeni până aici nu mai încercase o alta si nici dela această dată încoace, nu se mai stie de vreuna.

Intâmplându-se să se afle în celula Nr. 25, dela Sectia a treia a Securitătii, în tovărăsia unui tehnician constructor, Eugen Crisan, care era de loc din aceeasi comună, Mihai Viteazul, judetul Turda, cu cel care scrie aceste rânduri, ambii au constatat că s'a nimerit să fie o foarte mare apropiere a firii lor. Amândoi erau la fel de revoltati împotriva regimului, amândoi la fel de îndrăzneti pentru a încerca o evadare care, părea, aproape imposibilă.

Fragment din lucrarea "Canalul Mortii" de Ion Cârja, N.Y., 1974

...Era o dimineată senină de vară si lagărul părea pustiu. Aproape toată lumea iesise la lucru si în interiorul sârmelor nu se mai aflau decât două sau trei brigăzi cari ieseau numai la ora 5 după masă, fiind schimb de noapte, o brigadă de constructii interioare si de întretinere si o jumătate din brigada de constructii a studentilor care, dintr'un motiv pe care nu mi-l amintesc, rămăsese si ea în interior. Cei ce urmam să iesim în schimbul doi, eram pusi dimineata între 11 si 3 ca să facem corvezi interioare, ajutând la constructiile de barăci. De data aceasta eu am fost repartizat la poartă. Treaba pe care o aveam de făcut era să preiau dela gardianul din poartă căruta cu piatră sau nisip, care era adusă până aici de un civil, si să o conduc undeva mai departe, la locul de constructii, si să o descarc. Aproape 20 de oameni din brigada mea făceau acelasi lucru. Eram morti de somn. Veneam dimineata la ora 7 dela lucru, dela Cariera Canara, luam cafeaua neagră si ne culcam ceeace, dupăce ne desechipam, era 8. La ora 11, tot a doua zi, ne venea rândul la corvezi, câte o jumătate de brigadă.

Fragment din lucrarea "Intoarcearea din Infern" de Ion Cârja, vol. II, N.Y., 1973

...Cu câteva luni mai înainte, a închis ochii pentru totdeauna profesorul George Manu la infirmeria închisorii, respingând cu dispret orice târguială cu schingiuitorii Neamului. Profesorul George Manu a fost una dintre cele mai eminente figuri ale închisorii din Aiud si, probabil, în întreaga tară nu am avut multi ca el. Lui i s'a solicitat cu stăruintă, luni întregi, ca să accepte misiunea de intermediar între detinuti si administratie, în vederea pregătirii căii de reeducare în lumea detinutilor din închisoare. Cu pretul propriei sale vieti, el nu si-a trădat constiinta si a rămas tot timpul pe o pozitie netă si categorică contra regimului comunist, pe care l-a denuntat si l-a condamnat pentru infamiile lui.

Fragment din vol. "Dumnezeul meu, pentru ce m'ai părăsit?", Ed. Napoca Star, 1999

Intr-o zi de vară - prin Iunie sau Iulie - s-a auzit o împuscătură. După împuscătură niste strigăte... Se împărteau ordine..., zgomotul crestea. De la ferestrele noastre se putea vedea spre curtea centrală, dar am înteles ca ceva groaznic se întâmplase.
În scurt timp zgomote uriase se auzeau dinspre celular. Cred că se bătea în toate usile de fier. Zgomotele se amestecau cu strigăte: "Asasini, asasini!"
A început să functioneze intens sistemul de comunicatii prin morse, între camere si etaje. Între pavilioane vestile se transmiteau mai ales prin macedoneni in dîalectul lor pe care gardienii nu-l întelegeau.

- f r a g m e n t -

...In panteonul neamului intră victimele rezistentei armate din muntii României (1946-1958), unică în istoria tărilor cotropite de sovietici in timpul celui de al doilea război mondial în Europa, una din cele mai crâncene si mai eroice rezistente depuse în tările din spatele cortinei de fier, împotriva comunismului. Martiriul partizanilor români a fost reeditat două decenii mai târziu de mujahedinii afgani care, alături de români, îsi merită un loc aparte în panteonul luptei anticomuniste. Unul din putinii supravietuitori ai înclestării cu securitatea, legendarul Ioan Gavrilă-Ogoranu, el însusi conducător al grupului de partizani de pe versantul nordic al muntilor Făgărasului, remarcă trei caractere distincte ale rezistentei din muntii României: caracterul national (implicati erau militari, studenti, tarani, elevi, membri sau nu ai partidelor politice, tărănisti, liberali, legionari), caracterul crestin si caracterul monarhist, întrucât cel anticomunist era de la sine înteles. Acelasi personaj de legendă, încă în viată, remarca cu franchete că "niciodată nu ne-am bazat actiunile pe venirea americanilor...

CÂTEVA EPISOADE DIN VIATA BUNICULUI MEU POVESTITE DE DOI MARTORI OCULARI

Anul 1954...

Este perioada sumbră a vânătorii necontenite de oameni, decisi să reziste colectivizării cu orice pret. Refugiati în adâncimile codrilor din calea agentilor Securitătii tot mai numerosi care scormonesc metru cu metru locurile, asteaptă cu înfrigurare un ajutor care nu vine de nicăieri. Neputându-i prinde pe cei fugiti, represaliile agentilor regimului se îndreaptă asupra populatiei satelor, si în special asupra rudelor "reactionarilor fascisti si legionari, chiaburilor si burghezilor"...