In noaptea'n care s'a născut Iisus,
Impodobit cu multe jucării,
Un brad frumos - un pom pentru Crăciun
Se tot gătea, să placă la copii...

De cetina lui verde atârna
Bomboane și smochine - biscuiți,
Nuci învelite'n poleială și -
Atâtea bunătăți, vă'nchipuiți!...

Și'n noaptea'n care vin' cu Moș-Ajun
Să cânte la fereștri, colindători,
Un brad frumos, cu lumânări arzând
Simboliza 'nceput de sărbători...

Și-afar'-atât de liniștit ningea
C'ai fi crezut că-i vis, nu adevăr,
De-ai fi văzut, în noaptea de Crăciun
Cum înflorise crengile de măr...!

O! noapte de Crăciun, cu vis de
Copil, fără părinți, pe drum rămas.
Când văd un brad cu amintiri gătit
De bucurie plâng, la ori ce pas...

George PETRACHE

Bună dimineața, floarea merilor,
Ia sculați din așternut boierilor !

Că s'a ivit la poarta lui Ion,
Vestind dumnezeesc cocon,
Mărită stea de carton.

Pe urmă-i vin iscoditori
Trei magi în stele cititori.

Calcă satul prin apă și sclim,
Ca 'n Ierusalim. -

Intre fiece poartă și vatră
Ies câinii de-i latră.

Prunc nevinovat treapădă prin glod
Și 'n toată casa-l ucide Irod.

Bună dimineața ! 'N strașine și stuh
Va ședea trei zile Sfântul Duh .

I. CALBOREANU

În coliba întunecoasă
Din carne și os lucrată
A intrat Hristos deodată
Nu făclie ce se stinge,
Nu icoana ce se frânge,
Ci El Însuși, trup și sânge
Preschimbat pentru făptură
Într'o scumpă picătură,
Dulcea Cuminecătură.
Coliba cum L-a primit
S'a făcut cer strălucit
Cu bolta de mărgărit
Și pe ea soare și stele
Cu luceferi printre ele.
În mijloc tron luminos
Și pe el Domnul Hristos
Care mult se bucura
Duhul Sfânt Se alătura
Și acolo rămânea
Și acum și pururea.

Și noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curățat
Uși, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intră și la noi!

A suflat prin cer un vânt,
Răsturnând stupinele.
Azvârlite pe pământ,
Năpădesc albinele.

Prisăcarul lui Christos
Prăpădindu-si cheile
Mi se uită mânios
Cum i-a spart stubeile

Negrii stupi rostogoliti
Tot văzduhu 'ntunecă
Dar din stupii răscoliti
Roiuri albe lunecă;

Sculati, sculați boieri mari
Florile dalbe de măr dulci,
Si sculați și slugile,
Florile dalbe de măr dulci.
Sculați, sculați, boieri mari,
Că vă vin oaspeți rari.
Și v-aduc pe Dumnezeu
Să vă mântuie de rău.
Cu tichia de mătasă
Și cu fața prea frumoasă,
Iar tichia ce-o poartă,
Este-o chiatră nestimată.
Când chiatra s'o clătina,
Lumea s'o cutremura.

NOI UMBLĂM ȘI COLINDĂM

Noi umblăm și colindăm
Florile dalbe,
Pe Dumnezeu căutăm,
Florile dalbe.
Alergarăm și-L aflarăm
In iesle la boi născut.
Vântul dulce tragănă,
Pruncul de mi-L leagănă.

- Brad înalt, bătrân de zile,
De ce râzi, sfidând nămeții? 
- Astăzi s'a născut, copile,
Domnul dragostei și al vieții.

- Vultur vulturaș de munte,
De ce stai la sfat cu norul?
- Cerul azi lăsat-a punte
Prin Iisus Mântuitorul.
 
- Stea, ce luminezi pământul,
Raza ta vreo veste are?
- Bucură-te, căci Cuvântul
S'a'ntrupat să-ți dea iertare.

De artificii însteiat
Și mici lumânărele prinse
Pe crengile cu vată ninse,
Scânteie bradul luminat.
Sub care-așteaptă jucării:
Un urs, un cal, un miel, un tun
Păpuși, căsuțe, panoplii,
Aduse'n sac de Moș Crăciun.

M'am furișat încetisor,
Pe lângă bradul luminat
Și tot așa l-am întrebat
De codru dacă nu-i e dor,
Și dac'atunci când l-au tăiat
A plâns sau chiar s'a bucurat.

Foșnind încet, el mi-a răspuns:
"Nu-mi pare rău că am ajuns
Simbol atât de luminat
Al unui Crist nevinovat
In mii de scânteieri ascuns.

Leroi, Doamne, Ler,
pace pe pământ și'n cer -
lângă d'auritu-ți prag,
îți cântăm colind pribeag,
un colind cu dor de țară,
că ni-i pâinea prea amară;
un colind cu lacrimi și suspin
pentru-al neamului amarnic chin -
fulg de ne'ncrustat pe-un lăicer,
albe și iar dalbe flori de măr.

Fă dreptate, Doamne, celor care gem
închistați în spaime și'n blestem,
ia-le chinul și nevoia, Tu,
și spre alte stele și-alte vise-i du,
ieslea Ta în suflet le-o ridică,
fă-le inima mai tare și voinică
și le-aprinde iar nădejdea, - muc de lumânare,
sara-i dalbă, sara-i mare,
că'n țara cu Leroi-Ler,
a murit colindul astăzi, pe pământ și'n cer...

Literatura populară nu e anonimă în sensul în care e anonim mugetul mării sau freamătul codrului, adică nu tâsneste deodata din sufletul colectiv al poporului. Ci un flăcău sau altcineva, simtindu-si sufletul potopit de clocot si poezie, tălmăceste'n ritm si sonorităti de argint, ceeace poporul trăieste dureros sau vesel laolaltă. Asa se naste literatura populară. Acest proces însă, frământat între canal si plug, între frunză si cazanii, nu se opreste aici. Ci năzuintele odată rotunjite in vers, muzică sau poveste, sunt bun obstesc. Ele încep să bată drumurile tării si se netezesc, ca o piatra rostogolită în albie de râu, până la desavarsire.
Sub acest unghiu trebuie interpretată perfectiunea Mioritei.
Asa s'au născut doinele, baladele, colindele, asa s'a nascut literatura populară.
Dar pe când în doine si'n balade Românul isi plânge durerile si-si cântă nădejdiile pentru sine si pentru ai săi, în colinde - si'n toată literatura religioasă populară - versul se'ncheaga sub zodie de cer si se cantă pentru Dumnezeu. Adesea insă, alaturi de gândurile indreptate pios si fremător spre slavă, stăruie si simtaminte mai putin senine, uneori păgâne. Dar această impletire cât e firească, atât timp cat Romanul mai e - pe alocuri - el insusi o asemenea impletire.
Cu toate acestea, religiozitatea literaturii populare e atat de viguroasă, că uneori crezi că ai sub ochi autentice pasagii biblice.

Pentru cei fără Crăciun

Sus pe cale pe cărare
Văd venind trei crai călare
Colindând colind ceresc
Pentru Fiu Impărătesc
In iesle de boi născut
Si'n lumină învăscut,
In iesle de boi culcat
Si'n scutece înfăsat.

Cântă îngerii în cer:
Lerui Doamne, Ler...