Revista ICONAR, Anul II, Nr. 4, 1936

S'au proptit tus-trei, măi frate,
sub un geam cam cât o palmă;
(cearcă unul o sudalmă
râd cei doi pe înfundate).

Trei lumini s'aprind, măi nene,
si colinda cea măiastră
o 'nfiripă sub fereastră
trei voinici cu glas alene.

Afară ninge linistit
Si'n casă arde focul
Iar noi pe lângă mama stând
Demult uitarăm jocul...

In casa patul e făcut
Dar cine să se culce
Când mama spune de Iisus
Cu glas duios si dulce...

Din an în an sosesc mereu,
La geam cu Mos Ajun.
E ger cumplit, e drumul greu
Da-i obicei străbun.

Azi cu strămosii cânt în cor
Colindul sfânt si bun.
Tot mos era si'n vremea lor
Bătrânul Mos Crăciun. (bis)

O, ce veste minunată
In Vifleem ni s'arată,
Astăzi s'a născut
Cel făr-de'nceput
Cum au spus proorocii.

O, brad frumos; o, brad frumos,
Cu cetina tot verde,
Tu esti copacul credincios,
Ce frunza nu si-o pierde,
O, brad frumos; o, brad frumos,
Cu cetina tot verde.

O, brad frumos; o, brad frumos,
Mă'ndemni să fiu ca tine:
Statornic, drept si credincios
Si făcător de bine.
O brad frumos, o brad frumos,
Mă'ndemni să fiu ca tine.

Steaua sus rasare
Ca o taina mare,
Steaua straluceste
Si lumii vesteste. (bis)

Ca astazi Curata,
Prea Nevinovata
Fecioara Maria
Naste pe Mesia. (bis)

Există două negatii fundamentale: a unui "dincolo" care dă coherenta lui "aici", si a unui sens al istoriei care să ne justifice calitatea de om. Prima este ateismul, a doua nerecunoasterea Intrupării lui Dumnezeu în Christos. Aceasta din urmă poate simpla consecintă a ateismului, dar poate fi si o scindare violentă a misterului Dumnezeirii, întrucât se acceptă principial un Dumnezeu creator si atotputernic, dar în acelasi timp i se neagă libertatea, asa ca Dumnezeu devine prizonierul unei ratiuni mărginite. Negarea Dumnezeirii văzute în Christos înseamnă implicit si a Dumnezeirii nevăzute din Creator, ceea ce duce si la negarea a ceea ce este dumnezeesc în om.

Când pe cer văzut-au Magii stea nemaivăzută încă,
Strălucind pe-a omenirii de păcate noapte-adâncă,
Inteles-au că e steaua unui Impărat ce vine,
Lumea toată să-L slăvească si pe veci Lui să se'nchine!

Si'ncărcând pe-a lor cămile daruri scumpe, cum anume
Magii n'au mai dus nici unui Impărat din larga lume,
Au pornit în căutarea Celui care-avea să vină,
Sufletele să le umple de Cereasca Lui lumină!...

Era odat'un înger mic
pitic, pitic,
un înger mic era.
Si era'n soare îmbrăcat,
căltuni de nea
si stele'n mâini
avea,
Pe frunte murul mi-l ungea,
lumina'n tâmple-i înflorea
si fulgerul mi-l încingea,
îngerul mic.

Lerui Doamne, Lerui Ler,
Fără bucurii din Cer,
Asteptăm si de-astă dată
Ziua sfântă si-adorată,
Ziua nasterii lui Christ,
Sfânt Crăciun, atât de trist
Sub teroarea de-antichrist...
Inc 'un an de patimire,
Dela cruda stăpânire!