Horia Sima

Extras din - "Era Libertatii" - Guvernul National Legionar - Colectia "Omul Nou", 1998

ALTE DOCUMENTE:

- Rolul lui Titulescu în dizolvarea Gãrzii de Fier -

- Articole apãrute în "Tara si Exilul"

Colectia "Omul Nou", 1998

"...Acel care iese întai din legalitate prin faptul ca provoaca, nu are dreptul a se plange de ilegalitatea faptului celui care îi raspunde, pentru ca el însusi, renuntand la respectul legii, nu are drept la garantia ei."

Nelu Ionescu, unul din aparatorii Capitanului, in " Opere Complete , de I. Banea, p. 60.

Cum si de ce a fost asasinat Duca

Fiind un asasinat politic, trebue mai intai stabilit, care erau fortele care se opuneau Garzii de Fier în Romania? Apoi, care a fost conjunctura politica a momentului, In toamna anului 1933?

Raspunsul este simplu: toate partidele dusmaneau Miscarea Legionara pentru propriile lor pacate. Ele vedeau în desvoltarea Miscarii o amenintare pentru viitorul lor, iar pe de alta parte, o multime dintre conducatorii acestor partide erau angajati fata de fortele conspiratiei anti-crestine si anti-nationale, cum era masoneria sau miscarea comunista din strainatate.

Intre politicieni cei mai înversunati oponenti ai Legiunii se numarau I.G.Duca si Nicolae Titulescu. La insistentele lui Titulescu, Duca dizolva Garda de Fier. Titulescu era exponentul intereselor conspiratiei mondiale comuniste si aceasta conspiratiei nu putea tolera ascensiunea Garzii de Fier, deoarece înscaunarea ei la putere ar fi însemnat anihilarea planului comunist de cucerire a Europei rasaritene. O victorie a Garzii de Fier trebuia împiedecata cu orice pret. De aici insistentele lui Titulescu pe langa Duca, cand acesta parea ca sovaie, sa dizolve Garda de Fier.

Duca a fost mai mult tarIt spre aceasta actiune fatala In urma unor puternice presiuni externe. Lui Duca nu i s'a dat puterea decat cu acest pret, cu acest teribil angajament de a porni o prigoana sangeroasa contra tineretului legionar, iar Titulescu a uzat de tot prestigiul sau international ca sa-l determine pe Duca sa lichideze Legiunea. Titulescu este deci principalul responsabil de dizolvarea Garzii de Fier si de tragedia ce a urmat la Sinaia.

Presa timpului descrie antecedentele venirii la putere a lui Duca. El nu a fost uns prim-ministru de Carol pana ce nu s'a dus la Paris si n'a facut promisiunea solemna lui Leon Blum si bancherilor evrei de acolo ca va disolva Garda de Fier. Calatoria lui Duca la Paris si conversatiile ce le-a avut cu cercurile politice de stanga nu pot fi ignorate de cine vrea sa scrie istorie. Ele explica seria de evenimente ce-au urmat, si anume:

- Venirea sa ia putere.

- Prigoana Impotriva Garzii de Fier.

- Dizolvarea ei.

- Reactiunea Nicadorilor - atentatul de la Sinaia.

Tragedia de la Sinaia este implicata In pretul sangeros ce l-a platit Duca la Paris ca sa vina la putere.

In timpul campaniei electorale au inceput atacuri la echipele de legionari angajate in propaganda electorala. Politia si jandarmii aveau ordin sa impiedece echipele de propa-ganda ale Garzii de Fier. Situatia s'a agravat si ciocnirile au devenit inevitabile cand guvernul a dat dispozitii organelor executive sa interzica accesul legionarilor in Tribunale pentru a depune listele de candidaturi. Masura era anti-constitutionala si era firesc ca legionarii sa nu se lase expropriati de drepturile lor cetatenesti, opunandu-se abuzurilor guvernamentale. La Giurgiu profesorul Vasile Cristescu a trebuit sa-si faca drum cu pistolul In mana printre agentii cari Inconjurau cladirea Tribunalului pentru a ajunge sa depuna lista.

In cursul acelei campanii electorale memorabile aufost sute de oameni maltratati sau arestati si pentru intaia oara au fost ucisi legionari de gloantele politistilor si jandarmilor, fara alta vina decat aceea de a inceca sa-si exercite drepturile Inscrise In Constitutie. Atunci au fost impuscati studentul Virgul Teodorescu la Constanta si muncitorul Nita Constantin la Iasi. Aceste crime s'au intamplat inainte de dizolvare, si oamenii acestia au murit de gloantele politistilor si jandarmilor in urma ordinelor date de Duca.

Teroarea deslantuita de Guvern In cursul campaniei electorale nu avea alt scop decat sa justifice actul de dizol-vare planuit de multa vreme In hrubele conspiratiei pro-comuniste. Acest crescendo de agresiuni guvernamentale contra legionarilor trebuia sa pregateasca opinia publica In vederea unei calcari de lege si mai grave: "Uitati-va ce fac legionarii? Pretutindeni se Incaiera cu jandarmii si tul-bura ordinea publica." Victimele agresiunii guvernamentale erau denuntate opiniei publice ca turburatori ai ordinei in Stat, cand in realitate cei care calcau legea era guvernul, presupusul ei paznic.

Cand s'a hotarît apoi dizolvarea, prin Jurnalul Consiliului de Ministri, acest act nu a fost o simpla dizolvare, destinat sa interzica participarea Garzii de Fier la alegeri, ci concomitent s'au efectuat 11.000 de arestari In toata tara, fara nici o baza legala, fara mandate emise de autoritatea competenta. Au fost arestari efectuate de organele executive, dupa ordinul primit de la Ministerul de Interne. Au avut loc sechestrari de persoane dupa cel mai tipic sistem bolsevic. Insusi eu, Horia Sima, am fost sechestrat si depus in inchisoarea Caransebes In urma ordinului abuziv al prefectului de judet.

Faptele acestea, aceste antecedente, nu pot fi trecutecu vederea cand se judeca atentatul lui Duca, pentru ca ele explica starea de spirit a tinerilor care au luat hotarIrea sa-l suprime. Loviturile, nedreptatile si umilintele suportate de tineretul Garzii de Fier de cand a venit Duca la putere, au umplut paharul rabdarii si o reactiune era inevitabila. Exista o scrisoare a Generalului Cantacuzino catre Duca, cu care era inrudit, prin care îi atrage atentia varului sau asupra gravitatii actului savarsit si la ce se poate astepta. Generalul Cantacuzino se atasase de Miscare tocmai in aceste momente dramatice, indurerat de suferintele tineretului legionar. Pusese casa lui la dispozitia legionarilor urmariti de politie dupa dizolvare si din contactul cu ei Isi daduse seama de starea lor de spirit. Scriindu-i lui Duca, Generalul Ii descria revolta care clocotea In sufletul acestui tineret torturat, revolta care s'ar fi putut descarca In capul lui Duca. Cand vezi ca se aduna norii pe cer, poti sa-ti dai seama ca va urma furtuna cu fulgere si traznete.

Asasinatul lui Duca a fost actul a trei legionari izolati, Nicadorii, care n'au mai putut suporta bestialitatile unui guvern deslantuite contra unor tineri fara aparare. Ei si-au asumat raspunderea in fata istoriei si a lui Dumneeu sa raz-bune toate aceste umilinte, chinuri si nedreptati. Conducerea Garzii de Fier a fost complet straina de hotarîrea lor. Acesta este adevarul care de altfel a rezultat cu prisosinta in cursul procesului.

Politia banuia ca Sterie Ciumeti ar sti unde este ascuns Corneliu Codreanu, si pentru asta l-au schingiuit sa-i smulga marturisirea, si comisarii furiosi ca nu au putut afla nimic, l-au Impuscat.

In cursul campaniei electorale si mai tarziu, dupa dizolvare, cand mii de oameni nevinovati fusesera intemnitati,Regele Carol al II-lea a refuzat sa ia act de salbaticiile savarsite, desi fusese solicitat de victime, intre altii si de Ion Mota, fapt care nu se poate explica altfel decat ca era de acord cu prigoana deslantuita contra legionarilor. Desi a fost partas la crimsa, el nu vroia sa participe la raspunderi, pentru ca sa nu-si atraga o eventuala rasbunare. Pentru asta a refuzat sa semneze decretul de dizolvare, cum ar fi vrut Duca, si a trebuit sa fie semnat de Consiliul de Ministri. Pe de alta parte, nu este exclus ca In sinea lui Regele sa fi suras la idea unei disparitii a lui Duca ca urmare a unei razbunari legionare. Cu o lovitura el scapa de doi oponenti: de seful Garzii de Fier si de seful Partidului Liberal, caruia nu-i putea uita atitudinea ostila ce a luat-o In momentul revenirii sale in tara. Raspunderea ce i se poate atribui Regelui In moartea lui Duca este ca, executand un mandat al bancherilor evreo-comunisti de la Paris, i-a dat acestuia puterea cu conditia expresa sa distruga Garda de Fier. In cursul acestei operatii de lichidare a Legiunii, Duca a cazut. A cazut ca urmare a conditiei ce i-a impus-o Regele, sa dizolve Garda de Fier. Raspunderea Regelui In acest atentat se circumscrie la raspun-derea lui politica ca factor constitutional, de aceeasi factura ca si raspunderea lui Titulescu, celalalt complice in dizolvarea Garzii de Fier. Amandoi l-au Impins pe Duca la moarte.

A fost Duca nevinovat, sau mai putin vinovat decat Regele si Titulescu? Nicidecum.

Atat "insistentele" lui Titulescu cat si conditia ce i-a impus-o Regele pentru a lua puterea, nu diminueaza raspunderea lui Duca. Niciun patriot adevarat nu poate accepta puterea cu conditia de a distruge viitorul tarii. Fapta lui ramane o pata monstruoasa In istoria tarii noastre si impuscarea lui a fost justa pedeapsa pentru crima ce a savarsit-o fata de natiune. Duca, din ambitie sau debilitate de caracter, pentru a-si satisface setea de putere, a consimtit sa verse sangele tineretului. Aceasta crima nu se poate ierta, pentru ca a fost o grava incalcare a libertatilor politice garantate de Constitutie si o tradare a intereselor nationale. El devenise instrumentul credincios al unor forte straine.

In ce priveste procesul care a urmat, dupa cum se stie, fruntasii Legiunii au fost achitati pentru ca nu a existat un complot al Legiunii, ci numai fapta celor trei tineri. "Complotul legionar", fabricat de politie, s'a destramat in cursul desbaterilor. Singurul avantaj, dar hotarItor, de care s'au putut bucura implicatii a fost faptul ca procesul s'a desfasurat in toata libertatea, Incat apararea a putut sa faca uz de probele de nevinovatie de care dispunea. Toti fruntasii opozitiei au depus în favoarea acuzatilor, acuzand guvernul de ilegalitatile savarsite. Impresia produsa asupra Curtii, cu avalansa de depozitii favorabile acuzatilor, a fost atat de puternica Incat Insusi Generealul Petrovicescu, procurorul militar, si-a însusit punctul de vedere al apararii si a cerut achitarea fruntasilor legionari, fapt rar întalnit în analele judiciare.

Cand desbaterile s'au Incheiat cu senzationala interventie a Generalului Petrovicescu, si cand nu mai urma decat pronuntarea sentintei de achitare, s'a prezentat în fata completului de judecata format din cinci generali, Insusi Ministrul de Razboi, Generalul Uica, spunandu-le ca "dorinta Majestatii Sale Regelui este ca fruntasii legionari sa fie condamnati." A fost nevoie de o alta interventie, a Generalului Moruzzi la Palat, prieten cu Generalul Cantacuzino, pentru ca acest ordin sa fie revocat. Acesta a fost rolul Regelui in proces. Ii vroia cu orice pret pe CorneliuCodreanu, pe Ion Mota, pe Inginerul Clime sub cheie, ca mai tarziu sa le faca de petrecanie intr'o forma oarecare.

De ce nu s'a predat Capitanul imediat justitiei pentru a raspunde acuzatiilor ce i se aduceau? Nu pentru ca i-ar fi fost frica de raspunderi, si nici de moarte, ci pentru ca nu vroia sa fie "ciumetizat" , adica ucis la invalmaseala de vreun comisar de politie (ca Sterie Ciumeti), asa cum daduse ordin Victor Iamandi, Subsecretar de Stat la Interne. El s'a predat In momentul in care atmosfera se linistise si dosarul atentatului iesise din mainile politiei pentru a intra pe caile justitiei. Ultima sa gazda a fost Colonelul Zavoianu. Cand s'a predat la Tribunalul Militar, in ziua de 25 Martie 1934, a fost însotit de Colonelul Zavoianu si de preotul profesor Dr. Grigore Cristescu. I-a luat pe cei doi martori pentru a avea certitudinea ca va ajunge in mainile justitiei militare si nu ale politiei.

O altã versiune a atentatului contra lui Duca

Ziarul "Lupta" de la Paris din Decembrie 1983, aduce o noua versiune a motivelor care au provocat moartea fostului prim-ministru relatate de ziaristul evreu Schaffermann intr'un ziar din Israel.

I.G.Duca, se spune, primise un dosar compromitator privitor la Principele Carol chiar din mainile lui Ionel Bratianu. Acesta fiind pe patul de moarte, i-a incredintat lui Duca dosarul pentru a-l folosi contra Principelui exilat, daca va fi nevoie, in eventualitatea ca ar incerca sa se intoarca in tara. Dosarul se referea la afacerea Focker, cu cumpararea unor furnituri de avioane, la care Principele incasase un comision considerabil.

Duca pastra dosarul la el acasa, in casa de fier, iar cheia o tinea permanent la el. In Octombrie 1933 Duca ajunge prim-ministru si primul lucru ce i l-a cerut Regele Carol a fost sa disolve Garda de Fier. Dupa oarecari ezitari Duca dizolva Garda de Fier la 10 Decembrie 1933, in conditiile atroce care se cunosc.

In noaptea de 29 Decembrie 1933 Duca e chemat de Carol la Sinaia cu un tren special, pentru o audienta de lucru. Dupa audienta era obiceiul, cand un oaspete ilustru inopta la Sinaia, sa fie retinut sa doarma la Palat. Dar cu Duca nu s'a Intamplat asa. Dupa terminarea audientei a fost expediat de Rege spre gara, sa se culce in vagonul de dormit al trenului special. Nicadorii au fost perfect informati atat de audienta cat si de revenirea lui Duca in gara Sinaia. In gara paza era ca si inexistenta, incat atentatorilor le-a fost usor sa traga in primul ministru.

Cand a aflat Regele de Intamplare, a dat ordin ca trupul neInsufletit a lui Duca sa fie dus la Castelul Peles, iar Doamna Duca a fost avizata sa vina cu un tren special la Sinaia, ceea ce s'a si Intamplat.

Si acum partea caramboleasca: In timp ce Doamna Duca venea spre Sinaia, un agent al Regelui pleca spre Bucuresti, Inarmat cu cheia de la casa de fier gasita in buzunarul lui Duca. Dosarul Focker a disparut.

Versiunea aceasta e putin de crezut si obiectivul lansarii ei este sa abata atentia de la adevarata inlantuire a faptelor cari au dus la impuscarea lui Duca.

Ordinul de dizolvare a Garzii de Fier a venit prin Nicolae Titulescu, ministru de externe al Romaniei, de la Internationala Comunista, al carei agent Titulescu era. Bine inteles ca si Regele Carol si-a adus aportul lui, sustinand teza lui Titulescu, insa cauzantul impuscarii lui Duca a fost Nicolae Titulescu.

Fara Indoiala, Regele Carol n'a deplans moartea lui Duca, aducandu-si aminte ca in momentul reinstaurarii sale (ca rege al Romaniei), Partidul Liberal a votat in bloc contra actului propus de Maniu. Dar de aici si pana a vorbi de o conspiratie (a lui Carol) cu legionarii, este o elucubratie. Dovada e ca Regele a facut tot posibilul ca, In procesul ce a urmat in Martie 1934, Corneliu Codreanu si ceilalti fruntasi ai Legiunii sa fie condamnati.... din inalt ordin . Numai miraculoasa interventie a Generalului Moruzzi a salvat situatia.

Duca a murit din cauza bestialitatilor savarsite in cursul dizolvarii Legiunii. Nicadorii au razbunat pe oamenii ucisi, schingiuiti si arestati cu miile fara nicio vina din ordinul lui Duca.

Cine era Generalul Petrovicescu?

Corneliu Codreanu vorbea mereu cu cel mai mare respect de "scoala armatei". Avea un adevarat cult pentru armata, pe care o considera scutul natiunii si refugiul ei cel mai sigur In vremuri de restriste. El a avut prilejul sa cunoasca si sa aprecieze spiritul armatei romane de la cea mai frageda varsta, el fiind elev al liceului "Manastirea Dealului". Toata viata lui de mai tarziu s'a resimit de " severa educatie ostaseasca" primita de la ofiterii-profesori ai acestui colegiu. De la Scoala Militara de Infanterie de la Botosani, unde a intrat In cursul razboiului, a ramas cu aceeasi imagine luminoasa despre corpul nostru ofiteresc. "Educatia primita la aceasta scoala", spune el, "mi-au indrumat pasii pe caile luptelor si sacrificiilor pentru tara." Nu s'a subliniat indeajuns rolul covarsitor pe care l-a avut in formarea personalitatii Capitanului educatia militara. El n'a urmat cariera armelor, dar spiritul ostasesc a lasat urme adanci in toate actele vietii lui. Nimic mai absurd decat sa se caute originile sistemului de organizare al Miscarii, bazat pe disciplina si ierarhie, in imitarea nu stiu caror organizatii straine. In realitate, la baza ei stau influentele binefacatoare ale unui corp ofiteresc de elita, care au modelat sufletul In sensul asprei vieti ostasesti. Corneliu Codreanu a ramas un soldat si in viata civila, permanent mobilizat in slujba apararii patriei de dusmanii interni si externi. El a conceput Miscarea, si aceasta inca de pe timpul cand se afla la Vacaresti, In anul 1924, ca o proiectie on viata publica a virtutilor, traditiilor sispiritului armatei romane; un partid al eroismului, in opozitie cu vechile partide, al caror stimulent si factor de aglutinare era interesul personal. Chiar in ceasurile grele de la Jilava, tinut in conditii inumane si pazit de garda militara a fortului, el a avut cuvinte de recunostinta si de lauda pentru modul civiincios In care a fost tratat de ofiteri si soldati. In ochii lor citea multa intelegere pentru soarta lui si, in cadrul severelor consemne primite de la stapanire, cautau sa îi usureze suferintele. Nu Impartasea aceleasi pareri despre Corpul Jandar-meresc, pe care Ii considera ceva aparte In armata, un instrument creat de clasa conducatoare corupta, pe masura mentalitatii ei corupte, cu scopul de a Inabusi orice aspiratie de inoire a vietii publice. Acest corp a desonorat haina militara prin crimele si abuzurile la care fusese asociat, Incat parerera lui era ca trebuia desfiintat si inlocuit cu o alta formatie de pastrarea ordinei interne, care sa aiba ca nota dominanta respectul pentru viata, averea si onoarea ceta-teanului.

Incontestabil, de alta parte, ca paralel cu propagarea spiritului militar, iar dupa razboi, al " spiritului transeelor" , In viata civila, ale caror manifestari mai importante au fost "Liga Poporului" a Generalului Averescu si apoi Miscarea Legionara, a existat si o influenta inversa, a clasei conducatoare corupte In directia corpului ofiteresc. Cele doua tendinte, "scoala armatei romane", bazata pe lealitate, corectitudine, competenta si demnitate nationala, si "scoala politicianista" , ale carei caracteristici fundamentale erau parvenitismul si selectia negativa, s'au Infruntat cu rezultate variabile In cadrul armatei romane. Ca exemple ale spriritului politicianist infiltrat in armata, citam pe ofiterii care au tradat pe Domnitorul Cuza, pe Generalul Iliescu-Turtucaia, o creatiea partidului liberal, pe Generalul Argesanu, care a patronat baia de sange din Septembrie 1939, pe Generalul Ravovita, care a acceptat sa participe la desorganizarea frontului din Moldova pentru a Inlesni invazia sovietica. Ca exemple de ofiteri cari reprezinta marile traditii ale armatei romane avem pe Generalul Dragalina, pe Generalul Cantacuzino, pe Gene-ralul Cristescu, pe Generalul Coroama, pe Generalul Petre Dumitrescu, pe Generalul Avramescu. Dar ca sa ne dam si mai bine seama de spiritul care a Insufletit armata romana, nu trebuie sa uitam pe miile de ofiteri activi si de rezerva cari au cazut In Rusia alaturi de sutele de mii de soldati, alaturi de floarea tineretului roman In lupta contra Antichristului moscovit. Aceasta e " scoala armatei romane", si nu servilismul abject, Impins pana la crima, a catorva rataciti, cari constituiesc o exceptie in cadrul acestui corp de elita.

Generalul Ion Petrovicescu este o figura clasica de ofiter iesit din scoala armatei romane. Incoruptibil si incapabil sa-si lege numele de o actiune nedreapta sau daunatoare tarii. Pus in mai multe imprejurari in situatia de a alege intre sacrificarea onoarei militare si sacrificiul vietii lui, cu toate posibiliitatile si tentantiile ce i se ofereau, el a optat pentru calea onoarei.

Numele Generalului Petrovicescu s'a popularizat In randurile legionare cu prilejul procesului din 1934. Pana atunci nimic deosebit nu l-a impus in atentia opiniei publice. Fiu de oltean, a îmbratisat cariera de ofiter, a facut razboiul si a strabatut toate treptele ierarhiei militare pana la gradul de general. In cursul acestui proces faima lui urca vertiginos, devenind pentru guvernamentali o enigma si un scandal, iar pentru legionari o aparitie providentiala care a schimbat cursul istoriei romanesti. Ce s'a Intamplat In acest proces? Ceturburare a provocat acest om? In loc sa sustina actul de acuzare, implicand în asasinatul de la Sinaia pe Generalul Cantacuzino, pe Capitan si pe toti fruntasii Garzii de Fier, rastoarna tot sistemul construit cu multa " truda " în trei luni de ancheta de catre guvernul liberal si uneltele lui, si scoate din cauza pe cei de mai sus. HotarIrea lui era cu atat mai grava In ochii guvernului si ai camarilei cu cat aceste forte erau mai putin interesate în condamnarea Nicadorilor; adeva-rata lor preocupare era sa obtina trimiterea la ocna a lui Corneliu Codreanu si a camarazilor lui. Cand eforturile lor combinate, vizibile si invizibile. pareau ca se apropie de acest desnodamant tragic pentru Miscare, acest general le strica tot planul, avand nemai pomenita Indrazneala sa declare nevinovati pe principalii acuzati. A fost o lovitura de maciuca In capul guvernului si a tuturor fortelor antinationale cari conspirau contra Miscarii. Odata ce comisarul regal Petrovicescu a luat apararea fruntasilor legionari, era putin probabil ca se va obtine o sentimnta de condamnare din partea generalilor cari formau Tribunalul Militar. Atunci s'a recurs in graba la cunoscuta interventie de la Palat, paralizata In momentul oportun de interventia generalului Moruzzi.

Generalul Ion Petrovicescu a fost designat comisar regal In procesul contra fruntasilor Garzii de Fier tocmai pentru ca era cunoscut in Ministerul Armatei ca un ostas strasnic, un executant perfect al ordinelor, un om crescut toata viata lui In cultul respectului legilor si regulamentelor militare. Aceste insusiri îl indicau, dupa parerea celor cari l-au ales si numit, a fi un perfect acuzator public intr'unul din cele mai mari procese politice ale Romaniei moderne. Va fi un executant si nimic mai mult, omul de care avea nevoie guvernul pentru a crea In cursul procesului un climat fa-vorabil condamnarii.

Guvernul s'a inselat in aprecierea personalitatii Gen. Petrovicescu. El era un militar strasnic, dar in acelas timp si un om de caracter. Tipul "cazon" , cum îl caracterizau superiorii lui, n'a stins in el nici focarul unei inteligente superioare si nici pe omul de omenie, cea mai scumpa mos-tenire de la parintii lui. pe care a pastrat-o in sine dealungul carierei sale militare. Cand Generalul Petrovicescu a Inceput sa studieze dosarele, el s'a pus pe treaba condus de aceleasi aprehensiuni pe cari le aveau majoritatea oamenilor "seriosi" ai tarii: atentatul de la Sinaia repugna fiintei noastre romanesti si lezeaza moravurile noastre politice. Acesti moralisti uitau sa adauge ca daca aceste moravuri existau realmente in viata publica, atunci ele interziceau cu aceeasi tarie si asasinarea cetatenilor pasnici de catre stapanire cand se aflau in exercitarea drepturilor lor politice. Dar pe masura ce a inaintat in examinarea dosarelor, si-a dat seama ca toata afacerea complotului era o inscenare a regimului si ca frun-tasii Garzii de Fier sunt nevinovati. Audierea martorilor i-a confirmat aceste rezultate. Acum, aceste convingeri putea foarte bine sa le pastreze pentru sine, iar in rechizitoriu sa ramana pe linia actului de acuzare. In definitiv, acesta era rolul lui. Meseria procurorului este sa acuze, independent de ceeace el ar putea sa creada. E treaba judecatorilor sa dea o sentinta justa, conform probelor existente. Dar el de ce sa se puna rau cu stapanirea, cu atat mai mult cu cat procesul se judeca in conditii de libertate si desfasurarea lui normala nu era primejduita. Nimeni nu putea sa-l condamne ca el isi indeplineste misiunea pentru care a fost desemnat din perspectiva Ministerului Public.

Maretia Generalului Petrovicescu consta in faptul caodata convins de nevinovatia acestor oameni, nu s'a spalat pe maini ca Pilat din Pont. El a refuzat sa se refugieze in comoditatea rolului sau oficial pentru a nu-si complica existenta. Toata firea lui se revolta la ideea ca ar putea fi complice cu nedreptatea si neadevarul. Dar daca prin acuzatiile lui, oricat de sterse, ar pune In primejdie viata si libertatea acestor tineri si ar distruge sperantele unei generatii? Nici in mormant nu ar mai avea liniste. Omul corect din el, patriotul fara prihana, militarul fara pata, s'a ridicat aspru si cutezator, Infruntand coalitia tuturor puterilor oficiale si oculte care guvernau pe atunci tara. Datoria lui nu era sa faca pe placul guvernantilor, ci sa sustina la proces ceea ce el a descoperit In cursul migaloaselor lui cercetari: completa nevinovatie a capeteniilor legionare. Odata ce si-a faurit aceasta convingere, el nu putea sa taca. Orice s'ar intampla cu el si oricate neajunsuri i s'ar trage In cariera lui. Si a vorbit asa cum numai un om de Inalte conceptii morale putea sa o faca. Rechizitoriul lui a fost o recompensa pentru suferintele celor din boxa si o desaprobare a abuzurilor guvernamentale.

Generalul Petrovicescu n'a avut nimic comun cu Miscarea nici In anul 1934 si nici mai tarziu. Aceasta este o alta enigma din viata lui. Dupa ce a iesit la pensie, a pastrat raporturi discrete cu conducatorii nostri, dar n'a cerut incadrarea lui in Legiune, desi politic si spiritual se gasea pe aceeasi linie. Nu voia probabil sa fie acuzat de nimeni ca atitudinea lui din 1934 s'ar datora altor mobile decat acelora impuse de propria lui constiinta. Nu s'a imbulzit la portile Legiunii nici in anul 1937, cand perspectiva unei victorii apropiate determinau chiar pe multi oameni politici sa se apropie de ea. Si trebue sa adaug ca nici in 1940 nu a cerutsa fie primit in randurile Miscarii, chiar daca in anumite ocazii a imbracat camasa verde, ca semn de apartenenta la regimul national-legionar. Generalul Petrovicescu n'avea veleitati politice si n'a incercat niciodata sa ceara din partea Miscarii nici cel mai mic semn de atentie pentru modul impartial cum s'a achitat de obligatiile lui de comisar regal In procesul din 1934. Idealul lui era sa isi sfarseasca zilele ca general-pensionar, in linistea casei lui de la Sibiu, unde se retrasese dupa iesirea din armata.

Eu nu am avut onoarea sa-l cunosc decat in vara anului 1940 cand l-am vizitat la Sibiu. Era in prima jumatate a lunii August. Mi-aduc aminte ca locuia intr'o casa cu gradinita in fata, pe care o strabateai pe o carare marginita cu gard viu. Eram insotit de Petrascu. Ne-a primit cu multa sensibilitate si prietenie. De statura potrivita, dar bine zidit, mi-a facut impresia unui legionar roman care cu pasul lui hotarIt a strabatut, a cucerit si a dominat Intreaga lume veche. Am remarcat la el ochii mari si negri, cari reflectau o inteligenta patrunzatoare si o energie neobisnuita. Foarte asezat in gesturi si in vorba. par'ca intruchipa toata cumintenia ancestrala a neamului nostru. Cum tot pe atunci l-am vazut si pe Corneliu Georgescu, m'a izbit inrudirea sufleteascsa dintre cei doi oameni. Aceleasi manifestari potolite, aceeasi blandete In privire si aceeasi inteligenta adanca, ce nu se lasa Inselata de aparente.

Am intrat in miezul subiectului fara nicio greutate, ca si cum ne-am fi cunoscut de multa vreme. Era foarte amarat de vestile ce i le aduceam: iminentele pierderi teritoriale in Ardeal si Dobrogra si impotenta guvernului Gigurtu de a le preveni. Ca noi incercam sa-l convingem pe Rege de necesitatea unui cabinet de salvare nationala, al carui pivot sa fieMiscarea, dar rezultatele sunt negative pana acuma. "Si daca Regele nu Intelege sa schimbe In mod radical politica interna si externa, ce se mai poate face?", m'a intrebat Generalul. Am avut atata incredere in omul acesta incat i-am desvaluit intentiile noastre ultime, lucru ce nu-l facusem nici cu multi legionari. Mi-a strans mana in semn de aprobare si Incurajare fara a rosti o vorb. A urmat o tacere apasatoare, ca si cum destinul batea la portile sufletului nostru. Ne-am despartit ingandurati, dar multumit ca am descoperit in Generalul Petrovicescu un om intreg si o rezerva a natiunii.

In constituirea guvernului national-legionar l-am propus Ministru de Interne. El n'a cerut nimic si n'a inter-venit prin nimeni. Noi aveam nevoie de el, deoarece trebuia gasit un om pentru aceasta functiune care sa se bucure atut de Increderea noastra cat si de a lui Antonescu. A fost unicul membru din cabinet asupra caruia nu am avut discutii cu Conducatorul. L-a acceptat din primul moment si cu vadita satisfactie. 'E un soldat constiincios si un om de ordine. Ma bucur ca îl vom avea la Interne." Trebue sa mentionez in continuare ca desi recomandat de mine in acest post, desi reprezenta miscarea In guvern, totusi colaborarea mea cu el nu a fost usoara. Impresionat de avalansa de informatii cari Ii ajungeau de la Ministrul de Justitie Mihai Antonescu, de la Serviciul Secret controlat de Rioseanu, de la Presidentia Consiliului de Ministri, de la alte oficine in slujba Generalului referitor le "desordinele" legionare, venea adeseori la mine si ma ruga sa iau masuri ca legionarii sa intre In legalitate.

Fireste, nici mie nu Imi placea sa fiu asaltat zilnic cu astfel de vesti, dar incercam sa îi explic momentul politic in care ne aflam. La 6 Septembrie nu s'a produs o schimbare deguvern, si nici de regim, ci o schimbare revolutionara. Oricarei revolutii îi trebuie un timp oarecare pana se aseaza, pana isi gaseste albia. Sa multumim lui Dumnezeu ca ne-a scutit de descarcari sangeroase, cum era de asteptat sa se întample dupa cate au patimit legionarii. Asimilarea mentalitatii de Stat nu se poate realiza in doua saptamani. Un aparat nou de guvernare nu se poate crea decat prin adoptari succesive, Recunosc ca in Miscare existau cateva focare de agitatie, dar majoritatea organizatiilor isi vad linistit de treaba. Nu stiu de ce se semnaleaza numnai expceptiile si nu regula. incidente se produc si se vor mai naste, dar nimic grav nu s'a Intamplat pana acuma (era in perioada înainte de Jilava). Examinand apoi impreuna lista cazurilor prezentate de General. i-am demonstrat ca majoritatea erau inventii, altele erau în asa fel exagerate si desfigurate încat nu mai aveau nimic comun cu realitatea, si numai o infima parte constituia materie de preocupare. Vor disparea si acestea daca mi se va da liniste si ragaz, dar daca se exploateaza pana la isterie orice incident, oricat de banal, din orice parte a tarii, atunci fireste ca se creaza o psihoza si o tensiune primejdioasa chiar In sanul guvernului.

Cei cari îl alimentau pe Generalul Antonescu cu toate aceste stiri fanteziste erau politicienii mari si mici din provincie, precum si o anumita lume a Bucurestilor, care toata viata ei a trait din intrigi si expediente. Aceasta lume nu mai avea ce face acuma. I se taiase oxigenul. Afacerismul nu mai înflorea si influentele laturalnice nu mai prindeau. Si atunci îl bombardau pe Generalul Antonescu cu scrisori, cu telefoane, cu audiente pentru a-i relata " anarhia " legionara. Era un vechi procedeu care a fost permanent aplicat contra Miscarii. O conducere de Stat leala si constienta nu ar fiacordat acestor denunturi decat importanta ce li se cuvenea, lasand timp Miscarii sa-si reorganizeze cadrele dupa pierde-rile suferite in doi ani de prigoana sangeroasa. Cum insa Generalul Antonescu nu era identificat cu idealurile Miscarii si Inca de pe atunci, probabil, se pregatea pentru expulzarea ei de la putere, simtea o deosebita placere sa îi masacreze nervii lui Petrovicescu, asvarlindu-i in fata tot ce primea, fara sa-si dea osteneala sa le verifice. Mi-aduc aminte ca intr'un Consiliu de Ministri s'a pierdut o jumatate de ora cu o chestiune de "ordine " ridicata de Antonescu. In judetul Romanati, un legionar trasese o palma unui mosier. Antonescu Il facea responsabil pe Petrovicescu pentru aceasta palma. Era regretabil ca se Intamplase, dar noi primiseram mii de palme de la toate regimurile si nu s'a gasit la Bucuresti niciun guvern, niciun ministru, nici chiar el, Antonescu, In 1938 cand era minustru, care sa le Inregistreze si sa faca scandal pentru ele. Asemenea incidente se mai puteau Intampla, caci o multime de mosieri, de sefi de Intreprindere se purtasera rau cu oamenii. Erau izbucniri naturale ale unor suferinte prelungite. Nu Intelegeam cum o palma poate afecta ordinea interna a unui Stat, sau turbura linistea unui guvern. Era o chestiune de competenta circum-scriptiei de politie sau a judecatoriei respective. Generalul Antonescu avea o mentalitate curioasa referitor la ordinea interna. Daca aparatul guvernamental tragea palmi, lovea, schingiuia, viola domiciliile, asasina pe legionari, atunci era In regula, atunci aceasta se chema " ordine ". Cand Regele Carol a suspendat Constitutia, savarsind un sperjur, aceasta se chema ordine în limbajul lui Antonescu, care se afla atunci In postul de Ministru al Armatei, dar cand Corneliu Codreanu voia sa faca o manifestatie contra actului ilegal al Regelui, l-aamenintat ca va trage In manifestanti. Daca victimele perma-nente ale tururor regimurilor Isi luau libertatea sa traga o palma unui om al fostului regim, aceasta, în mentalitatea lui Antonescu, se chema "anarhie" ; cand Insa Antonescu a or-ganizat dupa 23 Ianuarie 1941 regimul celor mai strigatoare abuzuri, crime si nedreptati, aceasta avea pentru el valoarea "ordinei" , pentru ca suprimase cu ajutorul baionetelor orice posibilitate de protest din partea opiniei publice.

Marea majoritate a cazurilor ce se prezentau Generalului Petrovicescu erau de aceasta natura. Importanta lor consta in faptul ca se gasea cineva la Centru, In speta chiar Conducatorul Statului, care sa le speculeze impotriva Miscarii.

Cu toate lamuririle mele, Generalul Petrovicescu era mai mult Inclinat sa dea dreptate lui Antonescu. M'am izbit de mentalitatea militarului care intra pentru întaia oara în desisul vietii politice, mult mai complicata decat conducerea unei armate. Simtul ordinei si raspunderea locului ce-l ocupa îl determinau sa priveasca cu îngrijorare manifestarile legionarilor. Asta pana Intr'o zi, cand a încoltit în sufletul lui banuiala ca Generalul Antonescu nu este sincer, ca în isbucnirile lui pe chestiunea ordinei e mult teatru si fatarnicie. Generalul Petrovicescu fusese desemnat ca împreuna cu Ministrul Agriculturii, Nicolae Mares, sa reprezinte guvernul in funeraliile protopopului Ion Mota. Antonescu se afla pe atunci in Italia. La Inapoiere Generalul Petrovicescu a venit la mine sa îmi comunice o stranie convorbire ce a avut-o pe drum cu Mares. Acesta l-a sondat cu multe precautiuni, care ar fi atitudinea lui în cazul unui conflict Intre Conducatorul Statului si Miscare. El ca ostas, de care parte s'ar alatura? Petrovicescu a ramas uluit. I-a raspuns ca Intrebarea i se pareatat de absurda incat nu poate raspunde la ea. Relatiile dintre Generalul Antonescu si Horia Sima sunt cordiale. Exista fric-tiuni de rutina, ca In orice combinatie noua, dar nu vedea ce-ar putea sa le turbure atat de grav. El a fost recomandat in acest post de Miscare, dar In acelas timp este tot atat de loial si Conducatorului, care nu este numai sef al Statului, ci si sef al regimului legionar. Nu vede rostul acestei întrebari. Mares a revenit asupra chestiunii, sugerandu-i ca într'o asemenea eventualitate sa se alature fara sovaire Generalului Antonescu. Generalul Petrovicescu s'a aratat mult mai îngrijorat decat mine în urma acestei convorbiri. Cum pana atunci colabo-rarea mea cu Antonescu se desfasurase în mod normal, cu mici ciocniri inerente oricarui Inceput, nu am acordat aceeasi importanta sondagiilor facute de Mares. L-am linistit pe Generalul Petrovicescu, spunandu-i ca schimbul de cuvinte avut cu Mares nu poate veni dintr'un îndemn al Generalului Antonescu; ca Imprejurul lui Antonescu sunt o multime de indivizi care urmaresc sa provoace o ruptura cu Miscarea, dar ca pana acuma nu am niciun motiv sa cred ca aceste intrigi au avut vreun rezultat. L-am rugat pe General sa aiba aceeasi încredere în Condcator si sa nu se ia dupa vorbele lui Mares. Petrovicescu a acceptat explicatia mea, dar nu era pe deplin convins. In sufletul lui a ramas ceva, un fel de punere in garda fata de Antonescu. Nu mai era dispus sa se asocieze cu aceeasi usurinta la indignarile lui Antonescu impotriva legionarilor pe chestiunea desordinelor.

In cursul Intamplarilor de la Jilava s'a Indepartat si mai mult de General. Si-a dat seama ca pe Antonescu Il inte-resa mai putin soarta celor suprimati cat mai ales sa se foloseasca de aceasta Imprejurare tragica pentru a smulge conducerea Miscarii. Petrovicescu a stat ferm alaturi de mineIn aceste ceasuri dramatice, refuzand sa faca jocul lui Antonescu. De atunci acesta i-a purtat o ura mortala si nu astepta decat momentul prielnic ca sa se razbune. Generalul Petrovicescu a fost pus, In cursul acestei guvernari, Intr'o alternativa asemanatoare cu aceea din 1934: sa aleaga Intre interesul personal, care Ii dicta sa se strecoare printre evenimente, sau sa Infrunte deschis Nedreptatea si Neade-varul. El a ales din nou calea onoarei, asa cum îl povatuia constiinta lui curata.

Din acest moment sederea lui la Ministerul de Interne a devenit un calvar. Zilnic era chemat la raport de Antonescu, trebuind sa suporte toate mojiciile acestuia. Aceeasi tactica pe care o întrebuinta el si fata de Sturdza si Braileanu, pentru a-i determina sa plece. De cateva ori a venit la mine pentru a-mi spune ca el nu mai poate suporta tratamentul Conducatorului si ca vrea sa-si prezinte demisia. L-am rugat sa mai ramana, sperand într'o îmbunatatire a relatiilor cu Antonescu. Plecarea lui ar fi creat o grava criza In guvern, mai ales dupa ce Sturdza fusese silit, prin aceleasi procedee nedemne, sa paraseasca Ministerul Afacerilor Straine.

La Radio se organizase un ciclu de conferinte cu subiecte luate din istoria Miscarii. Intre conferentiari figura si Generalul Petrovicescu, care Isi alesese sa vorbeasca despre procesul din 1934. Lui i-a cazut ca data a conferintei Dumi-neca, 19 Ianuarie 1941, adica o zi Inainte de a fi destituit. In cuvantarea lui a expus fazele procesului, Incepand de la dizolvarea Garzii de Fier. In partea finala a tinut sa precizeze ca Legiunea nu si-a sfarsit drumul ei de suferinte, ca mari si cumplite Incercari o mai asteapta. Pentru a da relief acestor presimtiri si previziuni, a încheiat conferinta cu semnificativele cuvinte: "Procesul Garzii de Fier continua."

Aceasta declaratie, facuta In ajunul loviturii de Stat a lui Antonescu, l-a fixat printre victimele predilecte ale Conducatorului. Desi n'a avut niciun amestec nici In organi-zarea manifestatiei facuta In favoarea lui si nici in asa zisa rebeliune, retragandu-se dupa ce a fost destituit In casa lui, a fost ridicat din prima zi si transportat la inchisoarea Serviciu-lui Secret de la Malmaison. Din acest moment Incepe a doua parte a vietii Generalului Petrovicescu, traita pe linia martira-jului. Atat In cursul cercetarilor cat si la proces a avut o tinuta demna. Calm si stapan pe sine, n'a facut nicio conce-siune tiranului si nici o Incercare directa sau prin prieteni sa Isi usureze soarta. L-a sfidat pe Antonescu asa cum merita, aratandu-i ca pentru el onoarea In apararea dreptatii conteaza mai mult decat cariera, libertatea si chiar viata. El era de parere ca la proces trebuie contra-atacat cu vigoare, ca trebuie adunate si administrate toate probele care sa dovedeasca ca ceea ce se cheama " rebeliune " e în realitate o lovitura de Stat a lui Antonescu. Intre alte dovezi era si o delaratie facuta de Generalul Vasiliu lui Alecu Ghica, pe cand se afla la Malmaison: Vasiliu primise ordin din partea lui Antonescu sa opereze o descindere la Sigurtanta Generala si cu acest prilej sa-l aresteze pe Ghica. Acest ordin Il primise cu trei zile Inainte de destituirea lui Petrovicescu si Inceperea asa zisei rebeliuni. Dar Vasiliu i-a adaugat: "E absolut confidential si va rog sa nu ma puneti sa declar." Generalul Petrovi-cescu era de parere sa fie chemat Generalul Vasiliu sa depuna ca martor sI sa fie utilizate toate probele de care se dispune pentru a se rasturna teza rebeliunii. Ceilalti Insa, avand In vedere situatia grea In care se aflau, complicitatea lui Hitler cu Antonescu, au fost de parere sa nu-l IntarIte si mai mult pe Antonescu, care suferea de delirul puterii, pentru a nu-siagrava situatia. Astfel au renuntat la propunerea lui Petro-vicescu si s'au marginit sa se apere, demonstrand nevinovatia lor.

In 16 Iunie 1941 s'a dat sentinta In procesul demnitarilor legionari. Generalul Petrovicescu a fost condamnat la 7 ani temnita grea, pentru absurda si nedreapta acuzatie ca ar fi Inarmat pe legionari. Dupa ce a fost supus ceremonialului umilitor al degradarii, a fost tansportat la Inchisoarea din Deva pentru a-si ispasi pedeapsa. In Inchisoare a dovedit din ce aluat sufletesc este cladit, ce structura solida poseda interiorul sau. In timp ce multi oameni cari In libertate dau dovezi de mare energie si curaj, In Inchisoare Isi pierd cumpatul, devenind umbra a ceea ce au fost odinioara, la Generalul Petrovicescu s'a petrecut un fenomen invers, crescand si mai mare, si mai curajos si mai glorios odata cu sdrobirea vietii lui personale In aceasta mlastina a desna-dejdii.

Pensionarul de la Sibiu, care ravnea la o viata tihnita dupa ani de munca si sacrificiu In slujba Statului, ajunsese pensionar al Inchisorilor antonesciene si apoi pensionar al Inchisorilor comuniste. Dar cata luminsa nu a lasat In urma lui prin locurile de suferinta pe unde a trecut. Niciun regret, nicio amaraciune, niciun pas Inapoi. Antonescu l-a lovit, l-a umilit, dar n'a putut sa-l Ingenunche. Se desprinsese atat de mult de toata viata lui anterioara, Incat se Inaltase peste viata, peste moarte, peste ura dusmanilor lui. Acolo unde se ridicase el, In lumea spiritului nemuritor, nimeni si nimic nu-l mai puteau atinge. Devenise impermeabil la toate mezeriile deten-tiunii, Dar si In aceste momente, cand nu mai era decat un numar Intr'o Inchisoare, un om fara personalitate sociala, el nu s'a considerat eliberat de obligatiile lui de general. Si în închisoare el a ramas un general, un general al rezistentei, un titan al mandriei si al demnitatii omenesti. El nu mai impartea de asta data ordine soldatilor lui, ci daruia camarazilor lui de suferinta comorile sufletului sau. Generalul Petrovicescu a fost un stalp de foc In bezna Inchisorii. Toti cari vorbeau cu el par'ca s'ar fi adapat dintr'un izvor de apa vie. Se simteau renascuti, refacuti si gata sa Infrunte o noua perioada de suferinta. Abia in inchisoare prietenul si admiratorul Legiunii si al Capitanului s'a identificat cu aspiratiile Miscarii Intr'un mod cutremurator, cu o consecventa si hotarîre de sacrificiu care îl aseaza în categoria marilor existente legionare.

Generalul a trait destul ca sa cunoasca tragedia lui Antonescu si sa se întrebe în sine, împacat cu soarta, de ce a fost nevoie ca Maresalul sa deslantuie o crancena prigoana contra unor oameni care nu i-au voit niciodata raul? Cand demnitarii antonescieni si-au facut si ei aparitia in inchisorile pline de legionari, aceeasi Intrebare s'a nascut spontan pe buzele tuturor. O ura inutila, stupida, care a ruinat toate sperantele de mantuire a natiunii. Generalul Petrovicescu s'a stins In Inchisorile comuniste, fara a fi putut lamuri acest mister, a unei prigoane contrara celei mai elementare logice politice. a carei victima principala a fost tara toata.

Generalul Petrovicescu ocupa un loc de frunte in istoria Legiunii prin trei momente mari: rechizitoriul din 1934, activitatea lui In guvernul national-legionar si atitudinea lui din Inchisoare. Afinitatile lui spirituale cu Miscarea se explica prin componentele principale ale sufletului sau: omenia romaneasca, adanca lui iubire de neam si simtul datoriei ostasesti. Trei coordonate pe cari le regasim incrucisate si in doctrina si activitatile Legiunii. Cine le are pe cele dintai, in mod firesc se simte atras de Miscare. Asa seexplica ca multi ofiteri de valoare au intrat In randurile noastre dupa ce ne-au cunoscut temeinic.

Omenia romaneasca e ceva care nu se poate defini, ca si cuvantul "dor", caci e un element constitutiv al sufletului national. Toti romanii au mostenit omenia de la parintii lor, dar multi o pierd pe drum In cursul luptei pentru existenta, al eforturilor de a-si întocmi o cariera si o situatie. A opera cu omenia In viata nu e comod. E o povara, un impediment pen-tru acel care vrea sa izbandeasca repede si fara meritele corespunzatoare.

Generalul Petrovicescu a ramas un om de omenie toata viata lui. Tot ce-a acumulat mai tarziu ca educatie, ca instructie, ca experienta, ca prestigiu, s'a cladit pe aceasta baza. Nimic nu-l atragea, nimic nu-l insufletea, nimic nu-l putea determina la o actiune daca nu avea un fond de adevar si dreptate.

Generalul Petrovicescu n'a fost un om de largi initiative, un cutezator ca Generalul Cantacuzino. Era un om modest, fara alte pretentii decît acelea de a-si realiza viata in mod decent. Imprejurari napraznice l-au smuls însa din acest cadru de liniste idilica la care nazuia, pentru a-l asvarli in valtoarea istoriei. Dar odata pus In situatii de destin, el nu-si dramuia riscurile si responsabilitatile. Modestia nu însemna si lipsa de curaj sau fuga de greutati. Omenia avea la el sensul unei valori combative, care obliga a fi permanent în serviciul dreptatii si al legilor onoarei. Cum ar fi putut el sa acuze pe nedrept niste oameni nevinovati? Cum ar fi putut el sa participe la prigonirea unui tineret care maine va fi chemat sa moara pe campul de lupta? Cum ar fi putut el sa se desprinda de suferinta colectiva a acestui tineret ajuns pe nedrept in inchisoare? Odata convins de dreptatea unei cauze, nicimoartea nu putea sa-l abata din drumul sau.

De unde venea acest cavaler "sans peur et sans reproche", acest nelegionar care a creat istorie legionara si s'a convertit la legionarism cand Miscarea nu-i putea oferi o alta perspectiva decat o lunga agonie in inchisoare? E Ion al pamantului romanesc, o aleasa intruchipare a zacamintelor de omenie cari se gasesc in sufletul neamului nostru. Ecuatia sufleteasca a Generalului Petrovicescu se rezolva fara greutate: e omul de omenie crescut in scoala armatei romane.

Din zidurile intunecate unde si-a petrecut ultimii ani ai vietii se inalta si astazi vocea lui, rostind ultimele cuvinte ce le-a spus in libertate: "Procesul Garzii de Fier continua".

Cine era Titulescu?

"Care sunt cauzele pentru care Garda de Fier m'a declarat obiect de agresiune? La cunostinta mea, ele sunt in numar de trei:

1. Faptul ca Garda de Fier crede ca eu as fi autorul dizolvarii ei in 1933.

2. Divergenta care exista In politica mea externa si a ei.

3. In fine, ca eu as fi lasat libera trecere Rusilor peste Nistru si astfel as fi admis Incalcarea fara rost de un popor strain a pa- mantului stramosesc."

Nicolae Titulescu, " Eu si Garda de Fier", Universul, Luni, 13 Dec. 1937, in Arhiva Academiei Romane.

Din Octombrie 1932 si pana In August 1936 postul de Ministru de Externe al Romaniei a fost ocupat de Nicolae Titulescu, fost ambasador In Anglia si apoi reprezentantul Romaniei la Societatea Natiunilor. Indiferent de ce guverne se succedau, Titulescu a fost mentinut permanent la Externe, bucurandu-se atat de Increderea partidelor cat si de a Regelui Carol.

In aceasta perioada si sub directia lui Nicolae Titulescu, politica externa a Romaniei a luat un curs diamentral opus adevaratelor interese romanesti. "Ministrul dusmanului" , cum Il numeste dl Mihail Sturdza, Titulescu intrase In serviciul conspiratiei comuniste si efortul luiconstant a fost sa Incadreze Romania In planurile moscovite de cucerire a Europei rasaritene, faimosul plan Lenin.

Titulescu, Impreuna cu Benes, au fost fauritorii principali ai premiselor care au dus la izbucnirea celui de al doilea razboi mondial. Nu putem intra In toate amanuntele operatiilor titulesciene de subminare a securitatii europene. Ele sunt pe larg expuse In "Romania si sfarsitul Europei" a lui Mihail Sturdza. Ne vom limita doar la expunerea lovi-turilor date de Titulescu contra propriei lui patrii, cu scopul de a o Impinge In orbita sovietica.

Tradarea lui Titulescu s'a realizat pe mai multe planuri, dar cari In final toate aveau o directie convergenta:

I. A impus guvernului Duca sangeroasa prigoana din 1933-34 contra Garzii de Fier, uzand de amenintari si de santaj cu "marii nostri aliati" . Provocand aceasta prigoana, Titulescu urmarea sa distruga singura forta politica interna capabila sa se opuna bolsevizarii Romaniei.

II. A determinat, In rastimpul cat a fost Ministru de Externe, o orientare a diplomatiei romanesti spre Rusia So-vietica, creindu-ne grave prejudicii.

In 9 Iunie 1934, gratie neobositei activitati a lui Titulescu, se reiau relatiile diplomatice Intre Romania si Rusia, cu circumstanta agravanta pentru noi ca alipirea Basarabiei la Patria Mama nu este recunoscuta de Kremlin.

Pornind de la acest " succes ", Titulescu are un plan si mai ambitios: sa integreze Romania In dispozitivul militar al Sovietelor, Ingaduind trupelor bolsevice sa treaca prin Nordul tarii în eventualitatea isbucnirii unui razboi în Europa Centrala. Planul nu a putut lua o forma contractuala din cauza darzei opozitii a lui Corneliu Codreanu si a altor personalitati politice din toate partidele.

III. Paralel cu criminala lui politica de apropiere a Romaniei de Rusia Sovietica, Titulescu mai duce si o alta politica, tot atat de grava pentru viitorul tarii noastre: o politica de provocare a Puterilor Axei. In vreme ce atat Germania cat si Italia se straduiau din rasputeri sa castige prietenia Romaniei, Titulescu, proaspat instalat la Externe, nu a scapat niciun prilej ca sa nu loveasca In aceste mari puteri. Faptul era cu atat mai suspect cu cat Romania nu era o mare putere ca sa-si Ingaduie acte de ostilitate contra unor forte mult superioare.

Cui servea aceasta politica? In niciun caz nu Romaniei, ale carei interese, începand din 1933, impuneau o atitudine binevoitoare fata de Italia si Germania. Romania avea nevoie de sprijinul Puterilor Axei ca sa se poata apara contra unui atac sovietic - foarte probabil Indata ce vechiul sistem de aliante, bazate pe hegemonia franceza pe continent, s'ar fi debilitat.

IV. Pentru a determina Romania sa se alinieze Moscovei, asa cum îi comandase Internationala Comunista, Titulescu recurge la o arma care stia ca-si va produce efectul dorit asupra sensibilitatii romanesti: chestiunea "pericolului maghiar" . In ce consta perfidia si tradarea lui Titulescu? El inversa ordinea de marime a primejdiilor care amenintau frontierele Romaniei. Pe de o parte exagera pericolul maghiar pana la isterie, In timp ce trecea sub tacere adevaratul pericol, pericolul Nr. 1, care venea de peste Nistru. Ungurii nu puteau sa ne atace singuri. Ei erau prea slabi pentru ca sa Intreprinda o campanie contra Romaniei, In timp ce Rusia oricand putea sa-si trimita diviziile peste Nistru si sa ne cotropeasca. Pericolul maghiar era un pericol potential. El putea sa devina operant numai daca se conjuga cu forta unor mari puteri, decichestiunea era, daca Ungurii puteau gasi audienta la Puterile Axei, pe cand Rusia Sovietica dispunea ea Insasi de capaci-tatea belica sa ne sdrobeasca, daca nu ne vom adapta noilor conditii europene si vom ramane singuri in fata ei. O politica de apropiere de Germania si Italia era necesara din amandoua motivele: pentru a impiedeca o luare In brate a revendicarilor maghiare asupra Transilvaniei de catre Germania si Italia, si pentru a ne asigura spatele contra Rusiei In eventualitatea lichidarii vechilor aliante.

Titulescu procedeaza însa exact invers: creaza intre Romania de o parte, si Germania si Italia de cealalta parte, o atmosfera de tensiune gratuita, prin nimic justificata, înlesnind în modul acesta jocul maghiar si lasandu-ne total descoperiti spre Rasarit, prada "bunavointei" sovietice.

Cand Titulescu savarsea aceste manevre sinistre pentru viitorul tarii noastre, favorizand pretentiile maghiare la Roma si Berlin, Miscarea Legionara si-a facut datoria si l-a denuntat ca instigator al desmembrarii Patriei. Atat In circulara din 30 Mai 1936 cat si in Memoriul adresat Regelui In 5 Noembrie 1936, Corneliu Codreanu a avertizat factorii raspunzatori ai tarii de politica de provocare ce-o duce Titulescu contra Romei si Berlinului, al carei efect a fost, intre altele, si un aspru discurs al lui Mussolini pronuntat dupa esuarea politicei de sanctiuni contra Italiei, in care lua partea revizionismului maghiar. Aceasta s'a intamplat dupa ce Romania, prin Titulescu, a fost prima tara care a decretat sanctiuni contra Italiei. "Discursul lui Mussolini", spune Capitanul In Memoriu, "este un raspuns sfasietor de durere pentru noi, la atitudinea de mare vrajmasie si de mare uneltire pe care politica noastra externa a avut-o fata de Italia fascista...."

"Noi am fost primul stat din lume care, ca cea mai depe urma sluga a iudaismului, ne-am repezit la ordinul aces-tuia sa decretam sanctiuni contra Italiei Intr'un moment greu al istoriei sale."

"Se mai mira cineva de ferocitatea discursului lui Mussolini?"

"Din acest punct de vedere socotim ca omul acestora, Nicolae Titulescu, a facut cea mai mare crima fata de viitorul Statului Roman."

A voit Hitler sã ne ia Ardealul?

Acesta este unul dintre cele mai mari neadevaruri istorice, amplu desbatut si lamurit de dl Mihail Sturdza In cartea "Romania si Sfarsitul Europei". Pentru increduli, cei ce-si Inchipuie ca In aceasta lucrare s'ar fi putut strecura vreun "parti pris", le stau la dispozitie lucrarile lui Petrescu-Comnen. Fost ambasador la Berlin si apoi Ministru de Exter-ne sub Carol. Petrescu-Comnen era si un adept al lui Titulescu si a metodelor acestuia de a conduce politica externa a tarii. Ei bine, acest diplomat, care a fost un dusnman de moarte al Noului Reich, scrie negru pe alb despre ofertele generoase facute de Hitler si Goring Romaniei inca din 1934. Hitler nu-i simpatiza pe Unguri, nu sprijinea revendicarile acestora si voia sa se Inteleaga cu Romania. oferindu-i garantii asupra integritatii ei teritoriale, inclusiv granita Nistrului, si armanent din abundenta pentru a crea o noua armata puternica. Si aceasta garantie Hitler era dispus sa o dea fara o contra-pretentie de aceeasi valoare, caci nu ne cerea nici macar o alianta formala, ci numai asigurarea ca teritoriul Romaniei nu va servi niciodata de vad de trecere armatelor sovietice spre Europa Centrala, iar In eventualitatea unui atac pe Nistru, ne vom apara cu armele In mana, avand certitudinea ca Reichul ne va veni In ajutor.

Mota avusese dreptate cand scria In articolul "Hitlerismul Germanilor din Romania", ca i se parea neverosimila o Incercare a lui Hitler de a ne rapi Transil-vania: "Inainte de toate declaram ca nu avem cunostinta ca Hitler ar fi dat a Intelege prin ceva ca urmareste o asemenea absurditate si deci socotim neserioasa o discutie asupra unoratari aberatiuni."

Nu numai ca Reichul national-socialist nu urmarea o politica de desmembrare a Romaniei, dar ne garanta granita de Vest contra revendicarilor maghiare si extindea aceasta garantie asupra tuturor granitelor romanesti.

Generoasele oferte ale Berlinului s'au reInoit fara Intrerupere din 1934, 1935, 1936 si 1937, si tot de atatea ori Titulescu si urmasii lui la Externe au sabotat aceste incercari de consolidare a relatiilor romano-germane in termenii mai sus amintiti. Abia din primavara anului 1938, cand politica externa a Romaniei si-a accentuat tendinta anti-germana, Hitler s'a hotarIt sa Incline balanta spre Ungaria si sa aplice Romaniei un tratament mai energic. Dar si aceasta schimbare s'a petrecut extrem de lent, pe etape si cu multa prudenta, sperand totusi intr'un reviriment final romanesc care sa nu-l sileasca pe Fghrer la alegerea prieteniei maghiare, incarcata de obligatia de a-i satisface revendicarile teritoriale in Transilvania. O ultima Incercare a de a castiga prietenia Romaniei a facut-o Hitler In Aprilie 1939, cu prilejul vizitei facute la Berlin de Grigore Gafencu, Ministru de Externe in guvernul dictaturii carliste. Gafencu, continuator fidel al politicii titulesciene, nu numai ca n'a dat nicio atentie propunerilor lui Hitler, dar s'a dus sa-l viziteze cu intentia de a-l iscodi si de a afla planurile Germaniei pentru a le impartasii apoi Londrei, Parisului si Moscovei. Romania a ramas ancorata in iluzoriile garantii franco-britanice, iar Germania, deceptionata de rezistenta ce-o intampina la Bucuresti, a decis sa joace in sud-estul european cartea Ungariei si a Bulgariei.

______________________________

MAREA MANIFESTATIE DE LA 6 OCTOMBRIE 1940

"- Domnule General, revin asupra problemei ce v'am pus-o înca înainte de formarea guvernului. Trebue sa procedam neIntarziat la legitimarea regimului de la 6 Septembrie, acceptand sa mergem la alegeri. Nu avem niciun interes sa creada partidele vechi si strainatatea ca am guverna contra vointei poporului, continuand si luand ca model regimul de dictatura al Regelui Carol.

" D-Voastra veti avea satisfactia sa fiti confirmat In pozitia de Conducator al Statului nu numai de Rege, dar si de Natiune printr'un Parlament liber ales."

"...Dintr'o astfel de discutie s'a nascut marea manifestatie legionara de la 6 Octombrie 1940."

Horia Sima, "Era Libertatii"

_______________________________