MISCAREA LEGIONARĂ - GARDA DE FIER

 

 După această digresiune necesară mă întorc acum la Miscarea Legionară – Garda de Fier. Ea exercita în 1936, dar si înainte, o influentă extraordinară asupra tineretului liber si necorupt. Corneliu Zelea Codreanu, seful ei, avocat cu o licentă în drept luată la Facultatea de Drept din Iasi si cu un doctorat în drept început în conditii grele de trai, în lipsuri, la Grenoble în Franta, era privit de tineret cu o admiratie crescândă din an în an. Era un erou, robul unei cauze: salvarea României din mâinile evreilor, salvarea sufletului românesc ce se pervertea lent de presă , de scrierile evreiesti si de tot duhul ebraic ce desfă sura o actiune de despă rtire de valorile românesti autentice, împingând la un materialism deghizat si la ateism. Forta lui morală uimea. Un aer mistic împresura actele lui. Bă rbat frumos ca un print de legendă , bine legat, îmbră ca costumul national, cu suman în loc de palton, avea o privire pă trunză toare care te sfredelea până în adâncul sufletului. Multi oameni ce au stat linistiti în fata altor semeni sus-pusi, în fata lui aveau trac. Era un om uimitor! Trecutul lui de luptă , încă de când terminase Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, eroismul lui în atitudini, demnitatea lui înaltă , toate actele lui stârneau interes si entuziasm. Vorbea putin. Geniul lui a fost organizarea. În 1 936 avea în jurul lui un număr impresionant de oameni de mare calitate spirituală si de o fortă morală rar întâlnită . Toti erau luptă tori. Trebuiau să cucerească masele la programul legionar nationalist si crestin. Corneliu Zelea Codreanu nu publicase încă un program al Gărzii de Fier, dar toată lupta lui se ducea pe directia creă rii unui nou tip de român: viteaz, energic, corect, dezinteresat, ce trebuia să lupte pentru reintegrarea românilor în drepturile lor si cucerirea puterii economice din mâinile evreilor foarte bogati. Miscarea avea un caracter antisemit, antimaterialist. Ea lupta împotriva tuturor politicienilor corupti din România. Corneliu Zelea Codreanu spunea: „Vrem să întoarcem neamul cu privirile spre Dumnezeu”. Miscarea a început în 1936 un comert românesc care se impusese si mergea minunat. Seful lui era Viorel Trifa, licentiat al Facultătii de Teologie de la Chisinău. În Bacău si în alte câteva locuri erau „întreprinderi” ale comertului legionar ce se întindea treptat si în alte locuri. „Vânzătorii” erau de multe ori studenti sau licentiati. Câteodată doamna X rămânea mirată când afla că cel ce îi vânduse marfa si s-a oferit să -i ducă pachetul era licentiat sau chiar doctor în vreo stiintă . La tejghele s-au văzut atunci, pentru prima dată la noi, fete si doamne din familii princiare, bogate, vânzând în secret si fă ră publicitate, ca niste anonime, mă rfurile ce se găseau în prăvăliile în care lucrau fără plată . Era ceva cu totul nou în societatea românească si stârnea surprindere si admiratie. 

 

* 

 

Deci am intrat în Miscarea Legionară în 1936. Eram de 31 de ani, plin de vigoare, dornic de muncă si de afirmare. Învinsesem rezervele si am intrat plin de avânt si cu tot sufletul. Legionarii erau constituiti atunci în unită ti mici numite „cuiburi”. Am organizat în Bicazul ardelean primul cuib legionar. Eu eram seful cuibului. Ne ghidam după „Că rticica sefului de cuib”. Era o că rticică plină de principii morale, politice, sociale, toate de o rară frumusete. Era o că rticică educativă , ce trebuia să crească un ins menit să facă totul pentru tară . Deci nu pentru el si pentru familia lui, ci pentru tară . Cuibul era alcătuit din 12 membri plus seful. Propaganda se făcea mai ales prin marsuri si cântece. În cântece erau uneori expuse telurile legionare. Am plecat si eu la „cuceriri” prin sat si satele vecine. Marsurile le făceam după -masa, după programul scolar, că ci aveam si un post de învă tă tor în Bicazul ardelean, pe lângă cel de organizator al parohiei ortodoxe ce urma a se înfiinta aici. Mergeam cântând. Cântecele erau frumoase si variate, cu o tentă nationalist eroică . Sedinta se deschidea cu un jurământ ce se făcea cu bratul sus, îndreptat simbolic spre înă ltimi si care exprima hotă rârea de a nu fi trădător. El se termina cu exprimarea: „Trăiască Legiunea si Că pitanul”. Tinuta oficială legionarului era cămasa verde si cu centura cu diagonală . Cântecele erau creatiile mai multora, dintre care cele ale marelui poet Radu Demetrescu Gyr erau mai presus de celelalte si de un avânt deosebit. Poezia lui „Sfântă tinerete legionară ”, de o vigoare tinerească si de o lumină angelică , a fost declarată drept imn legionar. Nici o sedintă nu se tinea fă ră a se cânta acest imn...

Când legionarii au avut morti în luptă , cum au fost avocatii Ion Mota si Vasile Marin, care au murit în Spania în 1937 în lupta contra comunismului, s-a hotă rât ca în deschiderea sedintei să se facă pomenirea mortilor care cu sufletele lor erau prezenti si mergeau în luptă cu cei vii. De aceea se spunea: „Mota prezent! Marin prezent!”. Mortii totdeauna în rând cu viii. Astfel o sedintă apă rea ca o cuminecare cu tot sufletul neamului românesc din totdeauna si de acum. Era aici o notă mistică ce lega pe cei vii de toti cei morti din sânul neamului: o înfră tire cu stră mosii nostri. Pă mântul patriei primea un nimb de sfintenie, pentru că în el erau îngropati toti înaintasii si în el a rânduit Dumnezeu să se nască neamul nostru. Dacă Dumnezeu ar fi voit altfel, atunci neamul nostru s-ar fi nă scut în altă parte. Dar fiindcă el s-a nă scut aici, înseamnă că asa a binevoit Dumnezeu să fie, si deci a apă ra acest pă mânt era o necesitate: a împlini o hotă râre a lui Dumnezeu. Deci lupta pentru apă rarea celelalte motive, ca bună oară nevoia unui teritoriu pentru existenta si tră irea neamului, primea si un caracter religios - împlinirea voii lui Dumnezeu. Trebuie să amintesc că cei cinci membri întemeietori ai Legiunii Arhanghelului Mihail, ce s-ar putea numi pă rintii fondatori, purtau la piept un să culet cu pă mânt luat din locurile în care s-au dat luptele mari ale voievozilor nostri pentru Din cuibul meu fă ceau parte trei învă tă tori din satele vecine cu Bicaz-centru, unul bun cântăret si organizator de coruri, altul un bun viorist, iar al treilea, un consă tean, toti plini de visul creă rii unei Românii legionare, frumoase si pline de Mai era un vice-notar la primă rie, iar ceilalti erau tă rani tineri. Ajutat de ei, pregă team să ptă mânal un program cultural religios, cu serbare ce se tinea pe sate pentru luminarea mintii poporului si pentru cunoasterea noastră . Nu am adoptat în propagandă metoda critică rii altor partide si a laudei Miscării Legionare. Am considerat că e mai bine a expune programul nostru numai pentru a ară ta situatia tă rii coplesită de jidani, care erau sprijiniti de cei din afara Ară tam metodele evreilor de corupere a administratiei judetelor: prefecti, legiuni de jandarmi, deputati si senatori, care prin Cahal 7 le cumpă rau bună vointa prin daruri, invitatii la mese bogate, iar dacă erau masoni, prin ordine ce le primeau de la alti masoni evrei superiori în grad. Astfel ei deveneau inofensivi în raport cu tribulatiile lor. Ară tam că trebuie să apă ră m valorile nationale, culturale si credinta noastră , că unii români s-au 7 Organizatie evreiască având misiunea de a apă ra interesele tuturor jidovit si sunt pierduti pentru neamul românesc, sunt ca niste evrei „sintetici”, că trebuie să creă m un om nou, deosebit de cel de azi de la noi, dar si de cel din Apusul Europei, precum si de cel creat la rusi, un român adevă rat, care trebuie să întrupeze toate virtutile mari ale neamului: vitejie, spirit de sacrificiu, credintă , corectitudine, iubire de Dumnezeu, de oameni si de tară . Au fost să ptă mâni în care am fă cut zilnic marsuri de propagandă de 20 si 25 kilometri, după ce fă ceam orele de scoală , fă ră să fiu obosit, desi ră mânea putin timp de dormit. Ce înseamnă tineretea entuziastă robită de un ideal frumos si dezinteresat! Nici oboseală , nici tristete, ci bucurie si voie bună . Nu am reusit să formez în multe locuri „cuiburi” noi, întregi, dar am câstigat adeziuni active si nu sentimentale, si întelegere pentru problemele legionare. Până si secuii din Mures si Ciuc priveau cu atentie si admiratie „fenomenul legionar”. N-am amestecat politica în scoală . Am considerat că un copil e cu totul nevinovat si el nu trebuie să simtă o asuprire pentru că e evreu. El poartă chipul si asemă narea lui Dumnezeu în el si pentru asta trebuie privit cu respect. Cum să -l prigonesti atunci! Pe de altă parte, socoteam că problema evreiască la noi nu se poate rezolva asuprind niste copilasi. Pă rintii lor erau mirati că ci vedeau că fac propagandă legionară si totusi vedeau că copiii lor mă iubesc. De aceea se întrebau: „cum e cu putintă aceasta?” De mai multe ori mi-au adus multumiri. Evreii din satele Bicazului ardelean nu erau niste oameni bogati. Ei aveau niste pră vă lioare sau lucrau la joagă rul forestier din localitate. Deci nu fă ceam o propagandă contra acestor oameni simpli. Lupta se dă dea contra marilor industriasi si comercianti evrei, contra spiritului lor distructiv mercantil si abject. Marile transformă ri pe care le urmă rea Miscarea Legionară nu urmau a se face printr-o revolutie violentă si agresivă , care era metoda comunistilor de peste tot, ci printr-un proces lent al adoptă rii ideilor legionare de că tre poporul român, printr-o întă rire a constiintei nationale, prin crearea unui om nou ce nu admite compromisuri cu evreii. Dacă acest proces poate fi numit o „revolutie”, atunci aici este o revolutie a spiritului românesc, o întoarcere a românului spre el însusi, cu cresterea virtutilor lui nationale si crestine. Cum propaganda legionară o fă ceam si în afara Bicazelor, de la Centru a venit înaintarea mea la gradul de „sef de sector”. Eram seful sectorului Tulghes. Seful judetului era profesorul Iosif Duma, profesor în Gheorghieni, ce preda româna si franceza si care la examenul de capacitate a iesit primul pe tară . Cu el întretineam relatii camaraderesti si de la el luam ordinele ce veneau de sus, precum si materialul de propagandă legionară . Era un om plă cut si întelept, cumpă tat si neexcesiv, si La Miercurea Ciuc, capitala judetului Ciuc, ca sef de sector era Horatiu Comă nici, de profesie avocat. Alte sectoare legionare nu erau în judet, că ci în satele secuiesti noi nu fă ceam propagandă legionară . Materialul nostru de propagandă era foarte atractiv: foi volante mari cu feciori îmbră cati national ce plecau la sapă sau fete tinere care în costumele lor albe cu seceri în mâini. Erau colorate viu si fă ceau plă cere. Se vedea în ele vigoarea tineretii. Dar mai erau si câteva gazete si reviste legionare. Prestigiosul ziar „Cuvântul”, al că rui director era marele Nae Ionescu, profesor de logică si metafizică la Bucuresti, sprijinea acum pe legionari. Încrederea în legionari crestea treptat. Spiritul legionar se infiltra lent în masele românesti. Dar în multe sate opozitia de a pă trunde era atât de mare încât trebuia să fii un viteaz ca să risti să pleci în propagandă si să te lupti cu jandarmii, ce primeau ordine ca peste tot să împiedice propaganda legionară . De aceea legionarii plecau în grupuri, în echipe, ca să poată înfrunta jandarmii care le interziceau accesul în sat. A fost si o echipă a „mortii” în care cei ce au intrat erau hotă râti să meargă până la sacrificiul suprem în propaganda lor. Ei au început să fie temuti fiindcă afirmau că vor pedepsi sever când vor veni la putere pe toti tră dă torii poporului român, pe toti „vândutii”. Se zvonea, (că ci niciodată conducerea legionară n-a declarat oficial aceasta), că legionarii au format „listele negre” cu numele celor ce urmau a fi ucisi la venirea la putere a Miscă rii. Acest lucru a început să umple de spaimă pe unii potentati din clasele de sus ale societă tii si, ca urmare, să -i înversuneze să lupte cu furie, contra legionarilor. Legionarii în deveniseră 1 937 o fortă . Aveau organizatii în toate judetele, un corp legionar muncitoresc, o presă a lor, o disciplină severă , un tineret care ră spundea unitar si imediat la orice comandă a Că pitanului. Regele Carol al II-lea, privind unele manifestă ri legionare, ar fi spus: „Nu mi-e teamă de numă rul lor, dar mă îngrozeste ordinea lor.” În Miscarea Legionară era si o organizatie a tineretului: elevi, studenti, etc. Tinerii alcă tuiau „Fră tiile de cruce”, cu o conducere a lor, subordonată conducerii generale. Educatia lor se fă cea în chip deosebit de restul Miscă rii si un comandant legionar însă rcinat special comanda Fră tiile de cruce. Tână rul înscris în Fră tii trebuia să cugete ca în fiecare zi să facă o faptă bună . Urma să se facă alegeri. Toate partidele erau în campanie electorală febrilă . Astfel, în 1 937, spre sfârsitul anului, era termenul alegerilor. Liberalii lui Tă tă ră scu conduceau. Am intrat si eu într-o activitate sustinută de zi si noapte spre a avea în Bicaz cât de cât, un succes electoral. Regele tinea cu Tă tă ră scu si dorea să iasă în alegeri. Spre a împiedica agresiunile dintre partide în propaganda lor si în alegeri, ca să fie pace între oameni, Codreanu a propus un cartel tuturor partidelor politice: să nu se combată în propagandă , să nu se lupte între ele, ci fiecare să afirme programul să u si astfel să asigure libertatea alegerilor si să se cei cartelati. Era ceva nou si binevenit. Partidul National Ţă ră nesc, Gheorghe Bră tianu cu Partidul să u Liberal, si încă cineva, nu-mi mai amintesc exact, au încheiat Cu toate stră duintele si unele ingerinte oficiale, liberalii n-au reusit să ia 40% din voturi care le-ar fi asigurat guvernarea, si au că zut în alegeri. Ei au obtinut 39,6%, tă ră nistii 24% si Miscarea Legionară 1 6%, iar toate celelalte partide, restul. Deci Miscarea se apropia de guvernare ca al treilea partid din tară . Cei ce reuseau în alegeri să ia 40% luau o „primă ”, adică 20% din voturi...

 

PREZENT ÎN GUVERNAREA LEGIONARO-ANTONESCIANĂ

 

 Adio, studentie! Cum mai puteam continua în aceste vremuri de dezintegrare a tă rii? Schimbarea granitelor era un dezastru. Ion Antonescu încercă a-l opri cu o hotă râre demnă de admirat. Fă cu apel la partidele politice să -l ajute, dar ele refuzară . Ceru ajutorul legionarilor. Ei primiră , desi abia iesiseră din temnite si lagă re, iar capii lor, în proportie de 90%, erau ucisi. Cadrele ră mase nu erau verificate. Astfel se formă la 6 septembrie 1940 un nou guvern cu Antonescu prim ministru si cu profesorul Horia Sima, ce s-a impus ca sef al legionarilor, vice prim ministru, cu câtiva ministri legionari. Doream cu tot dinadinsul să iau o parohie, dar am fost rugat stăruitor: „Amână preotia, ajută -ne acum să guvernă m”. Am acceptat ca o concesie trecă toare până se vor pune lucrurile pe roate. Am luat postul de secretar al organizatiei legionare din judetul Bacău. Era al treilea post ca însemnătate. Întâi era seful judetului, al doilea era prefectul si al treilea secretarul organizatiei. Muncă neîncetată . Drumuri pentru organizarea judetului... Sedinte pentru formarea cuiburilor si unitătilor legionare. Nu mai ajungea timpul si acum, la 15 septembrie, Silvia a nă scut pe fiica Cei alungati din teritoriile cedate, flă mânzi, fă ră posturi, că utau o angajare, o bucată de pâine. S-a organizat un ajutor legionar la toate sediile legionare, pentru cei necă jiti: haine, mai ales, dar si alimente. După cuvântul Sfintei Scripturi: cel ce are două haine să dea una celui ce n-are. Multi au înteles si si-au deschis punga. Dar în programul legionarilor era prevă zută trecerea treptată a averilor si întreprinderilor evreiesti în mâinile românilor. Trebuia fă cut ceva în această directie. Bacă ul era cel mai mare oras din Moldova, după Iasi: 43.000 de locuitori, dintre care 15.000 de evrei. Era un oras industrializat. Marile întreprinderi Filderman erau aici, fabrici de stofe, de piele, de ciorapi, pestelci si de tot felul. Toate erau în mâinile evreilor, afară de o fabrică de ghete. Vestita moară Calmanovici era aici. M-am dus să vizitez întreprinderile să vă d cum tră iesc muncitorii. Nu m-am dus ca legionar, ci cu o delegatie de la Ministerul Muncii. M-am prezentat mai întâi la „Fabrica Izvoranu”, de stofe care avea cam 1.100 muncitori. Exista o lege, din 1 937, propusă de D. R. Ioanitescu, ministrul muncii din acea vreme, care se numea „legea pentru protectia muncii si personalului românesc în întreprindere”. Ea prevedea ca din personalul tehnic si administrativ 50% să fie români de origine iar dintre muncitorii necalificati 75% să I-am întrebat pe cei trei frati Izvoranu cum stau cu legea - În regulă , mi-au ră spuns si mi-au adus procese verbale semnate de vreo trei inspectori generali din care se vedea că totul e în regulă. Să vă d pe teren, am zis, după ce am cerut să mi se dea câte o copie a proceselor verbale. La verificare am gă sit 5 1 de functionari administrativi dintre care numai trei erau români, iar personalul tehnic cu 49 de insi avea numai 7 români. La întrebarea de ce n-au respectat legea, mi-au spus cu viclenie că n-au găsit români. - Vreti să vă dăm un ajutor pentru gă sirea oamenilor? - Da! au zis. - Vă vom da. M-am dus în atelierele întreprinderii. Era cald si putin miros. Lucrau femei, fete si bă rbati. Erau plătiti cu trei lei ora, iar unii cu 3,50 lei ora. Sâmbă tă la orele 1 3:00 se fă cea plata. Piata era în scumpire. De aceea, am convenit să li se ridice salariul cu jumă tate, si aceasta de la data de 1 a lunii precedente. Am întrebat ce plângeri au lucră torii si câtiva mi-au spus că au avut dreptul la concediu cu plată , dar nu li s-a plă tit de zece ani. Am dispus să li se calculeze drepturile cu dobânda respectivă . Apoi am stabilit ce loc ar putea fi ocupat de un român în întreprindere ca persoană administrativă sau tehnică ca să nu dezorganiză m munca. Am propus două locuri si au fost de acord. I-am trimis cu următoarea adresă : 

„Către Fabrica Izvoranu 

Dorind a veni în ajutorul dvs., pentru a intra în prevederile legii nr. ... din 1937 vă trimitem pe N. N., în postul cutare...

 Vă rog să-i înlesniti ca să -si însusească îndatoririle de servici cât mai repede. Vă rog să confirmati acceptarea. 

Cu stimă , Secretarul organizatiei legionare a judetului Bacău, N. Grebenea.  Data ...” 

După numire, angajatul se întorcea cu confirmarea primiri pe care o puneam la acte. Asa am procedat la absolut toate întreprinderile. La o lună si jumătate am vizitat din nou întreprinderile, pe toate. Si am ridicat din nou salariile muncitorilor cu un sfert din salariul ridicat ce-l aveau acum. N-am întâlnit opunere în demersurile pentru aceste schimbări. Remarc un caz curios. La o fabrică de pungi, cu numai 20 de muncitori, nu am gă sit patronul la sediul fabricii, ci numai pe o domnisoară evreică de o rară frumusete si de o elegantă exceptională . După ce am ridicat salariul muncitorilor am întrebat: - Dumneata ce salar ai? - 2.500 lei, a fost ră spunsul. - Poate nu te pricepi la meserie, am zis. - Nu, patronul e multumit de mine. - Atunci cum poti sta la o fabrică cu un salar atât de mic? - Sunt să racă , a spus. O priveam admirativ pentru eleganta vesmintelor ei. - Vreti ca si dumneavoastră să vă ridic salariul? - Oh, v-as fi recunoscă toare! - Ei, duduie frumoasă , aveti un salar de 8.000 lei. - Multumesc din inimă . După două să ptă mâni am înlocuit-o cu o fată fă ră serviciu de la Oradea, care nu avea cu ce tră i. Am zis: eleganta evreică are cu ce tră i, nu moare de foame, pe când cealaltă … Unor muncitori li s-au putut da locuinte, iar unora să ia masa la cantină . Câtorva li s-au dat ajutoare de Crăciun, până la 25.000 lei, de că tre Miscarea Legionară . Seful judetului, Andrei Costin Tescanu, îsi pregă tea acum că să toria cu o frumoasă fată din Bucuresti. Datorită acestui fapt, mai mult lipsea din Bacă u. De aceea, în acel timp am condus eu judetul. Prefectul judetului era Vasile Stoianu, profesor, apreciat de toti pentru corectitudinea lui, întelept si cumpă tat, cu mare credintă legionară . Evreii din judet, cu gândul captă rii bună vointei lui, i-au oferit 500.000 lei, dar el le-a zis: „Vă multumesc pentru ajutorul ce mi-l dati, însă el nu-mi apartine, ci Statului Legionar” - si în fata lor i-a depus la Administratia Financiară . Am colaborat perfect cu el. Când cineva i-a propus: trebuie să îl împuscă m pe cutare, el a ră spuns: „Pentru ordinea în judet ră spund eu. Dacă vii cu astfel de gânduri, te împusc pe tine.” Seful legionar pe toată Moldova, 13 judete, era comandantul legionar Eugen Dragomir. El era originar din judetul Bacă u. Bun avocat, energic, cu un trecut frumos de luptă , făcut în lagăr la Vaslui. Spirit practic, cu înclină ri înnă scute pentru organizare pe teren economic. Capabil, în unele momente ale vietii lui a fost viteaz si si-a asumat total ră spunderea unor actiuni ale sale. Fiindcă unii legionari aveau atitudini ofensatoare fată de unii functionari ce au fost corupti sau dusmani ai legionarilor, am trimis câteva circulare pentru reglementarea lucrurilor. Am dispus: atâta vreme cât cineva e în serviciul statului, în orice functie, el trebuie să fie respectat si nimeni nu are dreptul a-l blama. Dacă e vinovat, să fie dat în judecată si justitia să hotă rască dacă e vinovat sau nu. Dar până atunci să se bucure de toată cinstea oficiului să u. Seful corpului muncitoresc din tară , Dumitru Groza, fă răsă cer, a trimis o echipă de sase muncitori, calificati câtiva, să mă ajute la românizare. I-am lă sat să discute cu unii patroni de întreprinderi. Dar îndată am primit telefoane peste telefoane de la fabrici. Patronii speriati mă chemau la fata locului. Ei nu erau obisnuiti cu tonul agresiv si chiar foarte violent pe care l-au folosit acestia în dezbatere pentru unele schimbă ri ce pretindeau să se facă Doi dintre ei puseseră pistoalele pe masă , la discutie, pentru amenintare. Evreii tremurau. Eu mă obisnuisem să tratez toate schimbă rile ce doream a se face prin discutii pasnice, amiabile, si totusi cu hotă râre. Mi s-a pă ut că maniera lor nu corespunde stilului legionar si nu e potrivită pentru rezolvarea problemelor de la Bacău. Am telefonat lui Nicolae Pătrascu, secretarul general al Miscă rii Legionare, care era un prieten al meu, i-am spus situatia si i-am spus că nu am nevoie de astfel de ajutoare ce compromit actiunea si că pot să rezolv singur problemele de la Bacău. A doua zi nici unul din ei nu mai era la Bacău. Această manieră dură , excesivă, si cu o tentă teroristă pe care au avut-o acesti muncitori, a fost recomandată peste tot în tară de Dumitru Groza. Eram uimit de ce auzeam despre felul cum lucrau unii în unele judete. Nu semăna cu nimic din ce stiam eu si din ce învă tasem eu despre legionari, eram îngrozit de ce auzisem că se petrece bună oară în judetul vecin, Neamt, unde conducea un ardelean: Crăciunas. Acestia nu sunt legionari, îmi ziceam. Sunt niste intrusi. Conduce oare Miscarea Legionară sau niste netrebnici ai ei? mă întrebam. Eram nelinistit si îndurerat: nu mergea bine. Tineretul, prea îndrăznet si nepoliticos, cei în vârstă , prea agresivi. Lipsea la multi eleganta în atitudini pe care o dă cultura, civilizatia, Unii erau de o corectitudine dusă la limita extremă , dar tonul lor era dur, intimida. Iar oamenii aveau nevoie de liniste, pace, încredere. Mai multă răbdare si o bună vointă calmă ar fi dus la o descretire a fruntilor. 

În vreme ce unii se zbă teau în toate pă rtile să ajute, să mângâie, să dreagă lucrurile, să astupe gă urile, să unifice, să întoarcă privirile tuturor spre Dumnezeu - altii au dat drumul unor porniri lacome de îmbogă tire, prin lipsa de scrupule si agresivitate. Dar ei erau putini, intrusi, neverificati. Îmi spuneam: se vor îndrepta lucrurile. Se vor face unele verifică ri ale cadrelor si se va face o cură tire. Nu întelegeam de ce merg lucrurile prost, când ele trebuiau să meargă , dacă nu foarte bine, mă car multumitor. De-abia prin 1977 am aflat un răspuns: Dumitru Groza ar fi fost un agent al Rusiei, comunist, infiltrat în conducere. Lucra pentru compromiterea Miscă rii Legionare, pentru distrugerea ei, ca înaltul spirit de sacrificiu să nu se manifeste. Unii sustin însă desă vârsita lui corectitudine. În 1 966 am aflat si de Crăciunas, care făcea monstruozităti în judetul Neamt, că era agentul Angliei si lucra pentru distrugerea Miscării. După „rebeliune” a fugit la Londra cu banii Miscării de la Ajutorul Legionar, si a deschis un birou de import-export. Si câti nu vor fi fost ca ei! Asta pentru că Antonescu a cerut: deschideti usile să intre si altii în miscare. Au intrat, dar neverificati. N-am acceptat să intre cineva într-un post numai pentru că era legionar. Acel „scoală-te tu ca să mă asez eu” nu l-am acceptat. Cel ce urma a înlocui pe cineva trebuia să fie destoinic, pregă tit, eficient imediat si pă truns de cele mai curate sentimente si cu dragoste de mai bine. Pe această chestie am creat unele nemultumiri si chiar Astfel, într-o zi m-am trezit cu un mare grup de preoti ce veniseră să schimbă m pe protopopul Zota. Acesta era un om bă trân, mai avea doi ani până la pensie, nu aveai ce-i imputa. Mă informasem amă nuntit despre el. Era un om vrednic. As fi voit ca el să ră mână în postul lui până la pensionare. Mare a fost deceptia tuturor când le-am spus că întrucât Conducerea, seful judetului, prefectul si cu mine, nu a examinat această problemă , nu putem face această schimbare. Însă si soacra mea, institutoare, dorind să ajungă directoare la scoala unde functiona, desi mai capabilă decât directoarea ce-i era prietenă , a fost respinsă pe motivul că aceea, din veniturile grădinii scolii întretinea o soră foarte bolnavă , iar soacra mea era bogată , cu două grădini. De asemenea, l-am respins si pe socrul meu de la un post de director la moara Calmanovici, post pe care-l ceruse pentru că era plătit cu 60.000 lei lunar, sumă fantastică si, motiva dânsul, pentru că are experientă si e capabil. Dar nu l-ar fi putut primi, pentru că acolo trebuia un om incoruptibil si mă temeam că nu va putea rezista ispitelor evreilor de a-l cumpăra. 

 

 

Mi s-a pă rut curios că la mai toate întreprinderile evreiesti directorii erau plă titi cu 8.000 de lei si toti ceilalti functionari cu salarii mai mici. Am intrat la bă nuială . Cineva mi-a soptit că evreii lucrează cu state de plată duble: unele reale - cu salariul adevă rat, iar altele cu salarii mai mici ce trebuie prezentate fiscului pentru impozitul pe salariu. Acest impozit era atunci la Un functionar de la fabrica Izvoranu, pus de mine, mi-a adus statele reale de plată ale functionarilor. Le furase pentru scurt timp. Uimire: trei directori cu câte 60.000 lei fiecare, juristconsultul 47.000 lei si toti functionarii coborau de la 60.000 lei la 15.000 lei. Numai doi functionari români în functii administrative erau cu trei mii de lei ca să nu afle furturile ce le fă ceau ceilalti. Tinând cont că erau 1 00 functionari, putem vedea cu ce sumă enormă pă gubeau statul evreii de la fabrica Izvoranu prin această fraudă fiscală . Toate întreprinderile procedau la fel, in tot regatul. 

Numai cu sumele de bani cu care pă gubeau fiscul toate fabricile din Bacă u, cât si la întreprinderile din Moldova si Basarabia s-ar fi putut dubla salariile învă tă torilor si functionarilor si ale profesorilor din toată tara. Acum am înteles de ce ardelenii se plângeau că ei plă tesc 63% din impozitele pe tară si tot restul tă rii abia 37%. Cu astfel de plă ti la fabrici am înteles de ce evreii preferă să fie functionari comerciali, administrativi, în fabrici, sau functionari la bă nci, dar nu functionari la stat. Ca să poată face aceste matrapazlâcuri, evreii au trebuit să corupă mai întâi pe functionarii fiscului si pe inspectorii de control. Cât de departe erau de visul legionarilor! „Va trebui să creă m un om drept, cinstit, corect, incoruptibil, plin de avânt în lupta pentru binele patriei. El va trebui să fie înzestrat cu un înalt spirit de jertfă si cu un nemă rginit dor de desă vârsire. În acord cu spiritul stră mosilor, el va trebui să fie un luptă tor cu privirile îndreptate spre cer si cu gândul: «totul pentru tară ». Cu acest om de azi va trebui să lucră m, fă cându-l să înteleagă că binele general e mai presus de cel particular si să luă m treptat din mâinile evreilor comertul, industria si prea multele bunuri la care au ajuns prin coruptie si fraudă . Ei le mentin si le cresc prin aceeasi metodă : coruperea românilor. Deci influenta lor e nefastă . Va trebui treptat scă zută până ce ei singuri se vor adapta unei tinute de alt nivel sau vor pleca. În nici un caz nu vom putea adopta metoda turcilor care, în plin secol XX, au prins pe armenii ce acumulaseră acolo cele mai mari avutii si, pe cei ce nu au putut scă pa cu fuga, i-au ucis fă ră milă . Numă rul celor ucisi, dacă îmi amintesc bine, era de 1.600.000. Era ceva grozav si monstruos. Prea crestini, suntem departe de gândul vreunei ucideri. Hristos s-a răstignit pentru toti. Români constienti, nu-i putem lă sa să ne subjuge si să devină stă pânii nostri. Ungurii mai duri îi maghiarizează . Toată clasa de sus a grofilor unguri e corcită cu evrei din care cei bogati s-au pierdut în masa contilor unguri. Noi îi lă să m să ră mână evrei, dar nu va trebui să-i lă să m să fie stă pâni pe avutiile noastre. Este bine că n-au acaparat învătământul cum au fă cut în Franta si în Anglia precum si în alte câteva tă ri. Spiritul lor nu se potriveste cu spiritul nostru. Monoteismul lor uscat nu i-a învă tat să vadă si pe „tu” si pe „el”, ci numai pe „eu” si pe „noi”. De aici vine exclusivismul lor. Trinitarismul crestin ce s-a făcut cunoscut clar la Epifanie, Botezul Domnului, a ară tat un Dumnezeu Tată , un Fiu si un Duh Sfânt, o unitate a firii în treimea ipostaselor. El a deschis perspectiva întelegerii tuturor oamenilor între ei, înlă turând orice exclusivism ebraic. Cum ne-ar putea întelege evreii crescuti în Thora, în Vechea Aliantă , în Talmud si rabinism, pe noi, cei crescuti în Noua Aliantă , într-un crestinism care-i îmbră tisează pe toti, în care Dumnezeu e Tată l tuturor si toti oamenii, ca fii ai lui Dumnezeu, sunt frati între ei? Niciodată nu ar fi putut apă rea în crestinism, în interpretarea Evangheliei de vreun mare dască l crestin, ceea ce a apă rut în Talmud în interpretarea marilor rabini: „Pe cel dintâi dintre crestini ucide-l!” Câtă deosebire între mă retia sublimă a crestinismului si această conceptie inferioară a evreilor, în care îndemnul de a urî pe altii devine doctrină a religiei. În crestinism Dumnezeu nu exclude pe nimeni, El e Tată l tuturor, nu numai al evreilor, si pe toti îi iubeste si pe toti îi cheamă la desă vârsire. Hristos S-a jertfit pentru toti. De aceea, îmi ziceam, noi nu trebuie să ne lă să m cuceriti de spiritul evreiesc, care e cu totul contrar felului nostru de a gândi si a fi, credintei noastre, stilului nostru de viată . „Românizarea” mergea totusi înainte, la Bacău, fă ră convulsiuni, dar cu pasi lenti, nu cum ar fi dorit unii, mai gră biti. Tot asa si în orasele Moinesti, Târgu-Ocna, Comănesti, cât si la tara. 

 

* 

 

Colaborarea cu Ion Antonescu schiopă ta, dar totusi mergea. Când, deodată , s-a comunicat stirea că legionarii au ucis la închisoarea Jilava 64 de detinuti. Antonescu, revoltat, a denuntat faptul si s-a desolidarizat de el. Atrase atentia că acest lucru nu trebuia să se întâmple si nu va mai trebui să se întâmple în viitor si că el va pedepsi aspru orice altă faptă de acest fel. Aceasta se întâmpla la 28 noiembrie. Ce se întâmplase? Legionarii au prins pe cei care fuseseră marii lor dusmani, dintre care unii politisti, care au bătut si au ucis legionari: pe unii i-au spânzurat cu sfoară de mă tase în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, pe altii i-au aruncat de vii în flă că rile crematoriului. Generalul Argesanu era între ei, prins când voia să fugă în Bulgaria. Armand Că linescu, care a fost pus de Carol al II-lea, regele asasin, trei zile prim-ministru ca să reprime pe legionari, a fost ucis. El omorâse peste 250 de legionari, floarea conducerii legionare, oameni de mare valoare. Mai erau si altii, toti asasini si tră dă tori. Acum se gă seau în asteptarea judecă tii: la cei mai multi, cercetă rile vinovă tiei erau încheiate si procesele lor începute, iar câtiva erau încă în cercetă ri. Procesele însă se tergiversau. Între ei era si generalul Gabriel Marinescu, fost sef al Prefecturii Capitalei timp de 10 ani, temut si prea stiut asasin, om al Elenei Lupescu, al lui Carol si al ocultei europene. Desi fă ră delegile lor erau vă dite si stabilite, justitia amâna darea hotă rârilor de condamnare. Afară de 2-3 exceptii, oameni ce poate urmau a fi eliberati după terminarea cercetă rilor, toti erau niste brute, oameni încă rcati de fă ră delegi, dar foarte influenti. Acum, prin rude si cunostinte, că utau să scape. Antonescu a cerut, probabil influentat de neamurile lor, să fie mutati la o închisoare militară . Dar legionarii, temându-se că acolo vor gă si o modalitate să fugă , au luat repede hotă rârea ca mai bine să -i predea morti unită tii militare ce urma a-i lua în Fapt neasteptat, dureros, nedrept, dar fapt. Discutând mai târziu, în timpul detentiei mele, cu niste fruntasi comunisti, iată ce au spus cu privire la acesti detinuti: „Dacă e să vă felicită m pentru ceva, e că le-ati ucis pe bestiile de la Jilava. Acestia erau niste brute. Dacă nu-i ucideati, ati fi dat dovadă că nu sunteti luptători. Dacă scă pau, v-ar fi ucis în continuare si ne ucideau si pe noi”. Nici chiar asa, nu trebuie să fim felicitati, ci să regretă m momentul fatal.

 

REBELIUNEA: 21-23 IANUARIE 1941 

 

Crimele de la Jilava si uciderea lui Nicolae Iorga si a lui Virgil Madgearu au zdruncinat mult încrederea lui Ion Antonescu în legionari. La o întrunire legionară în Iasi, Antonescu s-a prezentat nu numai în că masă verde, ci si în pantaloni verzi. Dorea să placă si să câstige pe legionari, dar acestia nu l-au aclamat cum ar fi dorit. L-au aclamat frenetic pe Horia Sima si prea putin pe dansul. A cerut să i se dea comanda Miscă rii, dar legionarii n-au avut încredere în el, l-au refuzat. Poate că voia numai să frâneze abaterile legionare, să -i stă pânească mai bine, sau poate că avea si alte gânduri, nu stim. Însă legionarii s-au temut să nu abată directia generală de orientare de la telul lor fundamental: românizarea, crearea unui nou spirit românesc si a unei Românii legionare, în care românul să fie stă pân deplin în casa lui. Legionarii se temeau de influentele din jurul lui Ion Antonescu. Cel mai apropiat sfă tuitor al lui era Misu Antonescu, profesor universitar, pe care legionarii l-au prins la o sedintă a francmasoneriei si l-au fotografiat. Asta chiar în timpul guvernă rii. Masoneria era cea mai mare dusmană a legionarilor. Un lucru neplă cut s-a ivit pe drum la luarea unor întreprinderi din mâinile evreilor. Populatia de limbă germană , sasii si svabii au cerut să preia unele întreprinderi. Hitler a trimis capital german si l-a pus la dispozitia acestora pentru a participa la întreprinderi ală turi de români. Dar ei aveau pozitii economice mult mai tari decât românii, pozitii pe care le mosteniseră în urma situatiei privilegiate avute în Austro-Ungaria. A le da lor aceste avantaje însemna a schimba pe evrei cu nemtii. Fireste, legionarii au refuzat orice ingerintă germană în aceste treburi. Refuzul a dus la nemultumiri si conflicte între acestia si legionari. Lăcomia germană i-a revoltat pe legionari. Mai gravă a fost cererea lui Hitler ca la marile întreprinderi industriale ce trebuiau a se româniza nemtii să participe cu o mare cotă de actiuni. Asta însemna de acum înfeudarea unor bunuri din România nemtilor. Cererea a fost respinsă cu indignare. Hotărât! Legionarii n-au gă sit în germani niste prieteni si sprijinitori, ci mai curând niste dusmani. Asa si comunistii din România au gă sit în comunistii rusi niste dusmani deghizati. Pe de altă parte, fă ră să o poată spune tare, legionarii erau nemultumiti că trupele germane din tara noastră cumpă rau zilnic mă rfuri de la noi cu preturi mult ridicate, mai ales alimente, si le trimiteau acasă la ei, scumpind piata si destabilizând tara. Mai târziu s-a aflat că germanii falsificaseră banii nostri si emiteau în serie câti bani vroiau, bineînteles fă ră a avea vreo acoperire în Deci lucrurile nu mergeau bine nici cu Antonescu, nici cu nemtii care aveau mai mare nevoie de armată decât de legionari. În taină Antonescu cugeta si plă nuia o eventuală înlă turare a legionarilor de la guvernare, dacă va fi cazul. În acelasi timp si legionarii se gândeau să -l înlăture pe Antonescu. Dar pe câtă vreme ei nu au întreprins nimic, Antonescu aflând gândurile legionarilor, a pregă tit „lovitura”: a luat asentimentul lui Hitler si a multor generali din armata română . La 21 ianuarie 1941 , la câteva zile după confiscarea de către legionari a arhivelor si documentelor fracmasoneriei, el a dat ordin să se ia din mâinile legionarilor prefecturile judetelor, radioul, posta, telegraful, sediile legionare, toate institutiile de stat. Fireste, legionarii s-au opus în multe locuri si de aici lupte între soldati si legionari. Mai ales la prefectura capitalei, la postă , la telefoane. În Bucuresti opozitia a fost extrem de dârză . Manifestatii pe stră zi ale tineretului legionar si în alte locuri pentru apă rarea pozitiilor lor si pă strarea puterii. În cele mai multe locuri, atât militarii, cât si legionarii, în întelegere între ei, asteptau ce se va întâmpla la Bucuresti. Aici legionarii se opuneau la predarea celor cerute de Antonescu. Ziua de 22 ianuarie a fost cea mai îndârjită zi. Situatia era neclară . Oamenii asteptau să vadă de partea cui vor trece unită tile germane din În acest timp, radioul era în mâna lui Antonescu si el vorbea mereu că legionarii pe care i-a adus la putere au fost abuzivi, nerecunoscă tori si că e silit să -i doboare de la putere spre a stabili linistea si încrederea. Desi unii sunt de treabă , spunea el, Horia Sima i-a împins spre crime si fără delegi. În acest timp se comunică o stire care i-a ră sturnat pe toti cei ce nu cunosteau pe legionari. „Legionarii în stradă , în văzul tuturor, au uns cu petrol un soldat si l-au aprins de viu. Iată ce fac ei cu soldatii patriei”, se spunea. N-am crezut o clipă această informatie, dar ea s-a întins repede în toată tara si cei mai multi au luat-o ca reală . Sansele legionarilor în această luptă scă deau treptat. În Bucuresti, dar si în alte câteva locuri au nă vă lit tiganii si au început să prade si să devasteze unele magazine evreiesti, dar si ale altora. Era o tulburare urâtă si primejdioasă . Legionarii se plimbau în grupuri pe străzi cântând revolutionarele lor cântece si strigând lozincile lor. Însă din diferite locuri s-a tras asupra lor de la ferestre sau balcoane în timp ce manifestau pasnic. S-au urcat si i-au descoperit. Erau evrei. Furia era prea mare că ci îndră zneala întrecuse orice mă sură . S-a spus că legionarii i-au luat, i-au târât la abator unde i-au înjunghiat si i-au asezat în cârlige. Ar fi fost vreo 200 de cazuri. Dar aceasta este o versiune sustinută de majoritatea dusmanilor legionarilor. O altă versiune o contestă integral si e sustinută de multi si chiar de dusmani ai legionarilor. Petre Pandrea, fruntas al miscării comuniste din România, mi-a spus personal că s-a dus anume la abator1) după stirile ce circulau, să vadă evreii spânzurati, dar nu a gă sit nimic. Deci, concludea el, era un zvon pentru compromiterea legionarilor. Până azi mai circulă acest zvon si unii neinformati, sau cei că rora asa le place, spun că aceste ucideri monstruoase nu s-ar fi fă cut în timpul rebeliunii, ci chiar în timpul guvernării legionare. Ca unul ce am fost pe teren în acel timp si cunosc lucrurile, dezmint din tot sufletul si cu cugetul curat că spun adevă rul, această monstruozitate nu s-a produs nicidecum. Toate dovezile arată că e inventie pur jidovească. În acele zile tragice, când auzeam de furturile din Bucuresti comise de intrusi, mă lua groaza. Lacrimi grele curgeau din ochii mei.

  Nu mă puteam linisti. Ah, această mare nă dejde de mântuire a neamului meu se dă râma terfelindu-se astfel! Era ceva greu de suportat fă ră mari dureri. O miscare frumoasă care se ridicase greu, prin mari lupte, murea acum necinstită în acte josnice si îmi ziceam: „Neamul meu s-a nă scut într-o zodie fă ră noroc. Si e nedrept. El a stat atâta vreme scut Crucii Domnului si tot el a oprit cu pieptul lui uraganul ridicat de semilună , ca să nu ajungă în Vest, după cum spune Eminescu. Si iată , Doamne, tu îl lasi?! Cei mai buni fii ai lui ce începură a-l mântui: Mihai Viteazul, Horia, Tudor pandurul, Corneliu Zelea Codreanu, tu ai îngă duit să fie ucisi înainte de vreme? Si acum lasi să cadă si ultima ră mă sită a celui din urmă ? Ah, Doamne, miluieste neamul meu si va fi iară si scut Crucii. Si mă rugam: „Nu îngădui, Doamne, să curgă sânge, acum în lupta dintre frati, că a curs destul în trecut, în luptă cu dusmanii. Fii milostiv. Opreste valul înfruntă rii dintre noi si adă Confruntarea a tinut până în a treia zi, 23 ianuarie, când divizia de tancuri germană ce era în Bucuresti, condusă de generalul Hansel, a comunicat că intervine în favoarea lui Fată de această gravă hotă râre, ca să se evite un ră zboi civil, legionarii s-au retras. Ei au înteles că lupta e pierdută , chiar fă ră această interventie germană , întrucât armata era în cea mai mare parte cu Antonescu. În noaptea de 23-24 ianuarie legionarii au predat toate institutiile ce erau în mâna lor. În urma ciocnirilor ce au avut loc în tară , au fost ucise 607 persoane, dintre care foarte putini erau soldati, ceilalti erau legionari. Antonescu s-a lă udat că a lichidat pe legionari cu numai 607 morti. Dar acest lucru nu se datora lui, ci patriotismului legionar. Ei au înteles că un ră zboi civil între noi e nepermis, e tot ce poate fi mai ră u si, imediat ce au înteles că nemtii sprijină pe Antonescu, s-au retras. După aceasta, o prigoană cruntă s-a îndreptat contra legionarilor. Un val nestă vilit de minciuni s-a pornit contra lor, că au furat, au fă cut asupriri si fă ră delegi. Hainele de la ajutorul legionar erau fotografiate si se comunica în presă că sunt lucruri furate. În unele locuri, aceleasi haine aranjate altfel se publica acum că „sunt alte lucruri furate”. În câteva locuri s-au predat banii de la Ajutorul legionar, dar în presă s-a comunicat că X, Y au furat acesti bani. Nu aveai putinta să dezminti. Trebuie să amintesc că , după sase să ptă mâni de la asa-zisa rebeliune, un comisar al politiei orasului Bacă u, care avea o soră mă ritată cu un legionar, mi-a comunicat aceasta: „în 21 ianuarie am primit ordinul: «Devastati două pră vă lii evreiesti si dati vina pe legionari». Dar din cauza ordinii pe care ati tinut-o noi n-am putut împlini acest ordin”. Acest ordin trebuie să se fi dat la toate politiile din tară si, unde s-a putut, a fost executat. Ordinul venea de la Ministerul de Interne. Cu o furie sălbatică , Antonescu a ordonat arestă ri. Au fost arestati 42.000 de legionari ce au intrat în cercetă ri. Multi au fost eliberati, dar la câteva mii li s-au fă cut procese grele. Cei cu crimele de la Jilava au fost condamnati la moarte. Toti sefii ce intraseră în rebeliune, care de fapt e lovitura de stat a lui Ion Antonescu pentru schimbarea regimului legionar si preluarea puterii, au fost condamnati la peste 10 ani de temnită grea. Francmasoneria a avut un rol foarte important în urmă rirea legionarilor si arestarea lor. Nimeni nu putea interveni pentru un elev sau vreun student, că ci formula care era lansată peste tot de că tre această mafie neagră era: „aseară s-a descoperit un complot legionar pentru uciderea generalului Antonescu” si când vreo biată mamă auzea asa ceva pleca înfricosată si nu mai îndră znea să ceară întelegere pentru fiul ei. Cu această formulă s-a mers tot timpul guvernă rii lui Antonescu. Acesta a venit cu niste legi draconice pentru pedepsirea activită tii sau organiză rii legionare. Ceea ce era cel mai grav era faptul că nu aveai dreptul de apel. Orice nedreptate se putea face fă ră a putea ră spunde. Antonescu era de o duritate extremă : musca din legionari cu dinti de fier. Neprietenii lui nu-l numiseră în zadar „câinele rosu”. În actele ce le fă cea el acum contra legionarilor era incontestabil un câine rău. E adevă rat că el pregă tea ră zboiul si voia să aibă liniste si sigurantă . Dar aceasta totusi nu-i dă dea dreptul ca, pentru nimica toată , adică acte ce altă dată ar fi fost trecute cu vederea sau condamnate cu câteva luni, să admită pedeapsa de la 10 ani în Cu atât mai mult cu cât legionarii nu fă ceau si nu au făcut nici o actiune contra lui. Antonescu a început ră zboiul ală turi de nemti pentru reluarea Basarabiei si a Ardealului de Nord. Dar el tră ia cu grija că Horia Sima, care fugise în Germania, ar putea eventual urzi un complot contra lui cu sprijin german, fă când unele concesii Atunci Horia Sima i-a trimis două scrisori în ascuns în care îi arăta ca el, Antonescu, trebuie să stea tare în fata nemtilor, să nu se teamă de el, fiindcă patriotismul îl împiedica să treacă la o actiune contra lui. Trebuie să ară t aici că din zecile de mii de procese ale legionarilor nu s-a găsit o singură sentintă dată pentru furt vreunui membru al Miscării Legionare si, în privinta valului de minciuni ce circula asupra lor, acest lucru e lămuritor. 

1)_____
   
S'a publicat un proces verbal încheiat după rebeliune, la Abator, semnat de tot personalul acestuia, care arată că nimeni nu a fost ucis la Abator.

Pr. Nicolae Grebenea