POEME DE RÃSBOIU

Radu Gyr

Bucuresti, 1942

Stepă ucraineană

Curgând din Miază-Noapte, zbârcită, largă, arsă,

cu veacul si tăcerea în goluri verzi se varsă.

O simti cum vine parcă din moarte si uitare,

ducând sfâsietoarea vecie în spinare.

Rar, câte-un dâmb clipeste din geană sub un nor,

sau schioapătă, departe, un pom într-un picior.

Clocite, smârcuri negre spre zariste se lasă,

fierbându-si mormolocii sub lintita vâscoasă.

E-n tot o deznădejde, o dezolantă silă...

Cad din văzduh, bolnave, mari păsări de argilă,

si linistea se cască, setoasă, ca o fiară,

lingând pe margini cerul si apa lui amară...

In zori de zi, ca plurnbul topit sfârâie golul

tãriilor si urcă, necrutător, pârjolul.

Pământul surd se coace si crapă sub văpaie,

si arsita-l scobeste cu gheara-n măruntaie.

Amiaza nemiloasă, din granita ei spartă,

veninul care arde prin ierburi şi-l deşartă.

Si aerul trosneşte... şi zările leşină...

Ci, deodată, stepa oftează in lumină.

Cu nările zvâcninde, adulmecând, tresare

si, lung miroase ploaia gonind din depărtare.

Din adâncimi mongole, din hău fără 'nceputuri,

cresc norii cu hangere de fulgere si cnuturi.

Vin hoarde de cenusă si clocotesc cazane,

bat vânturile stepa cu vinete ciocane.

Vecia urlă. Norii îşi leapădă tăciunii,

si mormăie şi joacă ursoaicele furtunii.

Cu jordii, ploaia bate câmpia-n pielea goală.

Mânjind văzduhul, vântul îi card-n cârcă smoală.

Ies smârcurile-afară din gropnite si pleacă

să rupă clăi răzlete in goana lor buimacă.

Zbârlit, îsi umflă guşa şi dusmănos, nămolul,

sub tunetele care se dau de-a rostogolul.

Imensă, stepa geme, se clatină şi fierbe...

Târziu, aduce noaptea pe umerii ei jerbe

de stele şi le-aprinde opalele mirate,

sus, peste amintirea furtunii destrămate.

O limpezime rece îngheată juvaere

şi subtiază poduri de vis si de părere.

Iconostasul noptii se-naltă cu sfială,

si toată stepa-ncepe o rugă vegetală.

Un imn ciudat mijeşte din santuri, din băltoace

Si numai dintr-un capăt de lume fără pace,

flămând, ca o lupoaică la pândă, tunul latră,

scuipându-si, peste basme, plămânii lui de piatrã.

Saltz, August, 1941

Mars de noapte

Mărsăluim... Prin noaptea cu tăisuri,

strivim nămolul, blestemăm, scrâsnim.

Călcăm mocirle, sfâsiem hătisuri,

mărsăluim, mărsăluim...

Mărsăluim. Cresc aburi de sudoare

din oameni, din cărute si din cai.

A vizuină mirosim si-a fiare,

si-n gură gust simtim, de mucegai.

Bocancii sparti înfig amare tinte

in glod, in smârc, in morlii-ascunsi sub lut

si-n tot ce-a mai rămas din noi fierbinte:

în lacrimi, în surâsuri, în sărut.

Mărsăluim. Din noaptea clătinată,

ciobită, luna, cum luceste-acum,

e-o cască de metal însângerată

pe vârful unei cruci de fum...

Cruciatii

Doamne, printre vâlvătăi

suntem cruciatii Tăi.

Cu asprime şi cu vis

cruci de foe pe piept ne-ai scris.

Ne-ai tăiat prin porumbişti

raiul Tău cu îngeri trişti.

Rai, in care branduri bat,

de chesoane spintecat...

Ne porti marşul triumfal

prin pucioasă şi metal,

mucenici cu-obraji de zinc

in urgii ce nu se sting.

Spre ce grav Ierusalim

mergem sâ ne răstignim ?

Urcăm Noul Testament

sub un dur bombardament,

si ne seceră din cer

heruvimi sonori de fier...

Doamne, printre vâlvătăi

suntem cruciatii Tăi.

Ritmic, cum bocancii sună,

sângerând intrăm in lună.

In grenade si-n rucsac

ducem crâncenul Tău veac

si purtăm la centiron

Cerul Tău într-un bidon.

Bombardament de branduri

In floarea- soarelui, pe dâmb, în bozii,

în mărăcini, in gropnite: explozii.

La dreapta,-n stânga,-'n fată, evantaie

si sfâsiate cozi de vâlvătaie.

Explozia acum e-un palmier,

sau un havuz cu despletiri de fier.

Zarea si-a smuls tunica spintecată

si pieptul, găurit de răni, si-arată.

Sonoră, moartea scutură pe deal

aprinse, rosii pleduri de metal.

Ba nu: si-a rupt, cu trosnet de aramă,

pe cer, incandescenta ei maramă...

Plesnind, vin stânci de fontă in secară

si-si varsă măruntaiele afară.

Fâl, fâl.... Cutremur surd. Văzduhul crapă.

Strâmbi, mortii ies din santuri si din groapă.

S-a spart un iad. Ne cad peste vesminte

zdrente de carne si nisip fierbinte...

Pe liziera arsă de salcâm

scrâsnim din dinti, murim sau ne târâm.

În trupul tot, un tipăt lung se frânge,

si viata toatã-i sânge, - numai sânge...

Cad, peste noi, inele si podoabe,

rachetele. Salcâmii doar suspină.

Vântul, zbârlit, târându-se pe labe,

m-adulmecă pe nări ca o jivină.

Stăm înclestati pe arme, numai pândă,

în gropile cu veghea mlăstinoasă...

Simt viata buruienilor plăpândă

cum, duh amar, pe-obrazul meu se lasă.

Tac brandurile. Vânăt, cerul geme

si, scârtâind, se-nchide ca o usă

deasupra, peste noi si peste vreme,

deasupra, peste vis, peste cenusă...

Un fâlfâit ciudat in noapte zboară,

prin cucuruzi nelinistea tresare.

Pe dârele cartuselor trasoare

sufletul urcă, sufletul coboară.

Pe urmă, amintirile... Se leagă,

se despletesc, se cheamă, se-mpreună,

ca niste zarzări albi fosnesc în lună,

si inima miroase-a flori, întreagă.

Zăcem si trândăvim de două zile

în satul spart Şi ars de proiectile.

Pe fundul ăsta sterp ca o găoace

întreg batalionul "se reface".

Cum stăm prin curti, pe resturi de gunoaie,

părem dospiti din carămizi si paie.

Simţim, adânc, in oase cum se trage,

si-n carne, frigul putred din bârloage.

Departe, câmpul susură litanii.

Zburdãm iesiti din găuri, ca guzganii.

Ne gudurăm sub soare lesiatic,

in vântul lânced cu miros sălbatic.

Cătiva se laie lung si pe cămasă

omoară urma gropilor vrăjmasă.

Apoi rămân cu ochii duşi departe,

în amintire poate, sau în moarte.

Obrajii ard, cu pâlpâiri încete,

sucim tutun in zdrente de gazete,

căscăm alene, curătăm gamele,

ne descăltăm de humă si obiele,

zâmbim mirati spre zarea dimpotrivă,

sau lustruim bocancii cu salivă.

În ochii tulburi încă se îngână

măcelul crunt de-acum o săptămână,

dar râdem, când, în rece tremurare,

pe mâini ne joacă gologani de soare.

Deodată, zvon... Gamelele dogite

sună, gemând, ca poftele lihnite.

"Bucătăria" vine fumegândă,

privirea se cutremură, flămândă,

si-obrajii arsi se-neacă, in nestire,

într-un surâs de mare fericire.

Ne-am târât, julindu-ne pe coate,

până-n fundul gropilor posace.

Din mantăi curg mlaştini desfundate,

în bocanci ne clefăie băltoace.

Mâine-n zori atacul. Stăm prin găuri,

ni se-mpart cartuşe şi grenade.

Beznele au răbufnit din hăuri...

-Stinge, bă, tigara, camarade.

Mâine-n zori... Încovoiati pe armă,

strângem fierul, l-încleştăm cu foame.

Pleoapele de zinc nu pot să doarmă,

gândul tipă strâns in catarame.

Linistea se surpã ca o schelă.

Spaime şi nãdejdi slomnesc pe gură.

In răstimpuri, zornăie-o gamelă,

gropile o sâsâie şi-o-njură.

Mâine-n zori... Plesneşte aşteptarea,

praştie sârită din crăcane...

Febrele îşi amăgesc dogoarea

cu zăcuta cloacă din bidoane.

Mâine. Ploaia-si fumegâ lesia.

Scheaună in zloată ca un câine

vântul ud... Si toată vesnicia

s-a holbat, căscată, peste mâine.

Cresc, imens, pupilele flămânde,

ochii taie, sfâşie, deşiră.

Mâine... joacă-n aer numai pânde,

veghea ca o ghearâ se răşchiră.

Mâine. Cerul tot, genuna toată...

Fâşâie prin oase, negre geruri.

Mâine. Carnea cade-ngenunchiată...

Tatăl nostru care eşti in ceruri...

Atac

(poezie eliminatã de cenzurã dupã aparitia primei editii a volumului "Poeme de rãsboiu" [1942], volum retras imediat din circulatie, fãrã a fi reintrodusã la aparitia celei de-a doua editii, Gorjan, 1943)

Cu păru-n vânt, trăsnete ies

din largi spintecături de ses.

Băltoace, smârcuri, elestaie

sar din nămol si topăie vâlvoaie,

Ceru-ndârjit scuipă lavă,

fontă lichidă, otravă.

Crunt ne mai biciuie cnutul Prea-Sfântului,

Sfârsitul pământului, sfârsitul pământului.

Pământul crapă,

zările crapă,

apele crapă,

văzduhul crapă,

totul se spintecă si ne îngroapă...

Ura, tâsnim din gropi si din santuri.

Iadul se smulge si scapă din lanturi.

Ingeri de fier ca niste mari cruci

plutesc prin amiaza de tuci

si varsă pe noi numai stânci si butuci.

Toate jivinele lumii spurcate

facutu-s-au tancuri si cazemate.

Muntii s-au rupt din pripoane

si-arunca in noi cu prapastii si stane.

Sar giurgiuvelele lumii,

sar toate zăvoarele humii,

sare pământul, întreg, din tâtâni...

Scuip sânge,

scuip bucati de plămâni;

sunt tot pucioasă si zgură.

Moartea îmi intră tărână-n gură.

Vin proiectile, vin proiectile,

desfundă morti îngropati de opt zile,

îi smulg din norori, cu gheare haine,

si-i zvârle în sant, peste mine...

Doamne, nimic din prăpăd nu-Ti mai scapă!

Totul se spintecă, totul se crapă,

totul ne-ngroapă.

Oh, urletu-acesta, de unde

răzbate si mă pătrunde ?

Vine din ce zăcăminte ?

Din care profunde tării ?

Iesiti, voi morti, din morminte,

ca să intrăm noi, de vii...

Lădita cu jucării

Târgul arde. Fum vâscos si zgură

le simtim ca un nisip in gură.

Alergăm curbati pe baionete,

topăie pe stresini flăcări bete.

Azvârlim grenade. Târgul arde.

Vinele plesnesc ca niste coarde,

sângele e un ciocan si bate,

bate lung in tâmplele-asudate.

O "rafală" îl aude si-i răspunde

cu ciocanele-i de cremene, rotunde...

Târgul arde. Năvălim in moarte,

printre ziduri cu olane sparte.

Casele aleargă prin băltoace,

îsi smulg părul, se-nvârtesc buimace

Si-si aruncă-n iadul diminetii

geamurile, usile, peretii...

Izbucnim, urlând, într-o ruină,

cu priviri haine de jivină,

cu frunti tulburi, cu grenada-n mână...

Zăngănind, cad cioburi in tărână.

Ne împiedicăm, năuci, in tindă,

de-un schelet de jilt sau de oglindă.

Tropăim, murdari, cu tinte grele,

peste zdrente negre de perdele.

Grei, bocancii calcă pe portrete:

peste-obrajii tristi ai unei fete,

peste-un gând înseninat pe-o frunte,

peste zâmbetul unei bunici cărunte.

Printre dinti scuipăm moloz si zgură.

Ochii-ncremenese într-o spărtură:

pe un fund de ladă sub cenu$ă,

un călut de lemn si o păpusă

dorm adânc, ca într-o amintire,

vise de funingine subtire.

Un călut olog, fără de roate,

schiop, beteag si rupt pe jumătate,

si-o păpusă care doarme-ntruna

Somn de Portelan si păr ca luna...

Împietrim sub bârnele schiloade:

- Uite o păpusă, camarade,

uite un călut uitat in ladă, -

parc-ar fi păpusa de zăpadă

si călutul schiop, purtat de sfoară

prin albastrii ani de-odinioară...

Târgul arde. O "rafală" toacă.

Flăcările joacă, joacă, joacă.

Un călut de lemn si o păpusă

sub măcel, sub moarte, sub cenusă...

Ochii au rămas pe fundul lăzii.

Cresc împuscături de-a lungul străzii,

ca un vaiet, altă grindă cade...

- Uite o păpusă, camarade...

 Freudenthal, Septembrie 1941

Peste Poli'ova

luna a căzut,

de un tărm de lut

sfărâmându-si prova.

Vântu-si mână barca

neagră de postav;

pâlpâie, bolnav,

cerul spre Tătarca.

Cresc în noapte gheare.

Mari sălbăticiuni

scuipă-n zări cărbuni,

rumegă dogoare.

Şantul anticar,

rupt de proiectile,

putredele zile

ni le surpă iar.

Stăm ca-n muşuroaie,

îngropati de vii...

Toată viata ni-i

suptă de noroaie.

Unu-njură. Altul

geme printre dinti.

Tâmplele-s fierbinti,

noaptea ca asfaltul.

Ud până la piele

tot sunt străbătut

de un duh stătut

de hoit şi de stele...

- Ai, bă, o, tigară ?

Vreau s-o trag adânc,

s-o beau, s-o mănânc,

adânc să mă doarã.

In neagra tăcere

nici un dor n-adun,

doar tutun, tutun,

amar ca o fiere...

Noroiul

Munitii, cai si oameni, zvâcnim în lungi coloane,

cu mucegaiul ploaie, si somnul in ciolane.

Omizi lichefiate ne curg pe sub cămasă,

când burnita cleioasă pe pleoape ni se-ngroasă.

Hârâitor, oftatul îsi sparge-n piept coptura,

între gingii rămâne sleită-njurătura.

Si oameni, cai, munitii, călcăm bălosi de ploaie,

prin Rusia enormă, cu pântec de noroaie.

Bocancii sparti, prin pâlnii si gusi de iaduri, calcã

si pasul carã smârcul tot, halcă după halcă.

Mocirle despuiate, cu zburda desmătată,

sar moale si ne muscă, rânjind, de beregată.

Băltoacele se uscă pe noi si ni se-agată,

vâlvoaie si lepoase, de umeri si de viatã.

Si noi călcăm-nainte, munitii, oameni, vite,

dormind, în mers, prin zeama mocirlei nărăvite,

pe când noroiul cască si, plescăind, se scoală,

plesnindu-ne obrajii cu drojdie de smoală.

Zbârlit, îsi umflă-n drumul truditelor compănii

spinările puhave si negre de jigănii.

Flămând, holbat la pândă, ca o ciudată fiară,

ne-nhată si ne trage în putreda lui gheară.

Ne cheamã, ne momeste, se gudură, ne suge,

ne linge si ne leagă cu lanturi si belciuge.

Cu duhnet ne sărută, ne scuipă, ne despoaie,

icnind, ne tencuieste cu lespezi de noroaie.

Toti suntem o mocirlă, din frunte la obiele,

parc-auzim noroiul cum clefăie sub piele,

cum plescăie în carne, cum fâsâie în oase,

si, flescăit, ne iese prin pleoapele vâscoase.

Si oameni, cai, munitii, zvâcnim in lungi coloane...

Se^-nfundă cauciucuri si roti de camioane,

Şi caii până-n oisti, si "trupa" până-n sale,

Şi sufletul si viata, în mâzga asta moale...

Si noi călcăm-nainte, prin mlastinile oarbe,

hohotind, nămolul ne suge si ne soarbe,

ne bea si ne scufundă, adânc si lesiatic,

în leagănul lui muced si vânăt si sălbatic.

Sapă, camarade, sapă...

Au venit alti morti pe drum.

Frunti de ceată, ochi de fum,

pentru viermi si pentru groapă.

Alte cruci, pe alt colnic,

tot mai multe, tot mai dese,

luna grea să le apese

cu zăpezi de borangic...

Toarnă glod, varsă argilă,

adu crucea de molid,

casca spartă - ciob de blid -

pune-o-n vârful de sindrilă.

Sapă, sapă înainte,

cu sudoarea pe grumaz...

Sapă pentru camarazi

reci si vinete morminte.

Sapă, sapă. Bezna cade.

Toarnă viermi, zvârle noroi

Peste ochii mari si goi,

sapã, sapã, camarade...

Pune râme peste vis,

pune lut pe mâini de cearã,

mâinile ce dezmierdarã,

mâinile care-au ucis...

Doncevo, Septembrie 1941

-va urma-