NATIONALISMUL LA RÃSCRUCE

Horia SIMA

Cel de-al doilea razboi mondial, se afirma de obicei, a lichidat un mit: mitul nationalismului. Odata cu prabusirea puterilor Axei, nationalismul a suferit o infrangere decisiva. Omenirea coalizata a respins aceasta formula de viata, cautandu-si alte drumuri. S-a produs o selectie de idei-forta si viitorul si-a inchis obloanele pentru nationalism. Nu mai raman asadar in prezenta decat doua doctrine care isi disputa intaietatea in lume: democratia si comunismul.

Concluzia aceasta nu e tocmai exacta. In realitate, nu nationalismul a fost rapus odata cu capitularea de la 1945, ci falsul nationalism, nationalismul agresiv si imperialist, care nu-i decat o remanenta a perioadei burghezo-imperialiste. Nationalismul autentic nu are nimic de-a face cu poftele de cucerire si aservire a altor popoare. El reprezinta faza de proiectie in istorie a constiintei interioare a unui neam, de maturizare spirituala a unui popor. El nu este revansard, nu este pornit spre rapt, viclenii si agresiuni. El cultiva imanentele unui popor si respecta in acelasi timp geniul creator al altor popoare. Nationalismul este o formula de convietuire in duh a tuturor popoarelor.

Natural ca restaurarea acestui adevar reclama eforturi penibile si de lunga durata. Opinia publica din Occident e subminata de falsuri, de minciuni, de slogane propagandistice, de prejudecati de cea mai ieftina calitate. Chiar rostirea termenului "nationalism" provoaca o anumita repulsie in aceste cercuri, considerandu-l o notiune osandita, un principiu definitiv esuat. Tema care se pune este extrem de dificila: a degaja din ruinele morale ale razboiului permanentele nationalismului, a detasa imaginea lui pura de niste exterioare istorice care nu convin fondului sau si nu-i apartin prin esenta. Si toata aceasta lupta de clarificare a notiunilor trebuie data cu o opinie publica ostila, traind inca sub povara grelelor acuzatii ce s-au adus nationalismului.

Dificultati in calea unei juste interpretari si reevaluari a nationalismului nu provin numai din tabara fostilor inamici ai puterilor Axei. Rezistente tot atat de aprige se ridica si din sfera nationalistilor. Exista curente in sanul lor, care nu si-au schimbat perspectiva trecutului si n-au invatat nimic din teribila lectie a razboiului. Aceste tendinte se orienteaza exclusiv dupa erorile savarsite de aliati si au mai putina intelegere pentru erorile ce le-au facut marile state nationaliste. Adevarul este ca haosul actual din Europa se datoreste in egala masura marilor puteri nationaliste si marilor puteri democratice. Singurii care au profitat de pe urma acestei viziuni precare a destinului uman au fost bolsevicii. E o paguba comuna si o responsabilitate comuna. Ceea ce inseamna ca raul nu poate fi reparat decat printr-o noua inchegare a frontului european, printr-o fixare activa a nationalistilor alaturi de fortele Occidentului.

O pozitie intermediara este si utopica si primejdioasa. Aceia care sustin afirmatii de aceasta, natura nici cu Rusia, nici cu America, ci cu Europa - in realitate, de buna credinta fiind, fac jocul Moscovei. Politiceste Europa nu mai exista, in sensul ca nu mai are viabilitate proprie, nu mai dispune de armatura de state care sa-i garanteze integritatea istorica. Europa a fost lichidata la Casablanca, Teheran si Yalta, devenind un camp de tensiune intre Statele Unite si Soviete. Europa nu poate fi restaurata decat odata cu alungarea bolsevismului din jumatatea ei rasariteana si acest obiectiv nu poate fi realizat fara sprijinul american.

Puterile occidentale, in special Statele Unite, dispun de un enorm potential tehnic si economic. In schimb, in domeniul spiritului, se prezinta saracite de vlaga. Le lipseste un ideal, o credinta care sa le insufleteasca in titanica incordare de astazi. Nationalistii pot complini acestui gol. Ei se simt profund atasati de sufletul natiunii lor -singura entitate istorica ce poate fi opusa cu succes bolsevismului. Dispunand de acest tezaur doctrinar, indispensabil pentru crearea unui front anticomunist compact, curajos si puternic, nationalistii nu se pot preda unor atitudini oscilatorii. E o datorie care emana din propriul lor continut. Daca Europa le este atat de scumpa, daca cred in misiunea ei civilizatorie, atunci nu pot fi decat alaturi de cei care o pot salva.

Si daca nationalismul mai are o sansa in lume, ea nu se poate implini decat pe calea unei fraternizari totale cu democratiile, in lupta care s-a incins astazi pe tot globul.

Revista "Vestitorul", Noiembrie, 1951