|
Cuvânt înainte
Jurnalul pe care îl
reproducem în paginile viitoare, apartine unui legionar care, ca
atâtia altii, s'a "bucurat" de "ospitalitatea"
Germaniei în timpul prigoanei anti-legionare declansate de gen. Ion
Antonescu după evenimentele din Ianuarie 1941. De prisos să
reamintim că asa zisa "rebeliune legionară" a fost în
chip netăgăduit o lovitură de stat a gen. Ion Antonescu, în spetă
la sugestia Ministerului de Externe al Reich-ului, inspirată de
preliminariile viitorului conflict si care cerea "un singur
cap" într'o Românie alături de Axă. Fără nationalismul
viguros pe care îl reprezenta Miscarea Legionara si fără tineretul
tării atasat acesteia, Ion Antonescu s'a văzut nevoit să recurgă
la metodele cele mai brutale pentru suprimarea oricărei opozitii, fie
prin arestarea si întemnitarea legionarilor, fie (mai târziu), prin
înfiintarea lagărelor speciale (gen "Sărata") care aveau
un singur scop: exterminarea totală a legionarilor, reabilitarea
"post mortem" si numai!
|
C
A I E T U L N R. 1
• Bucuresti, Miercuri, 5-III-1941.
Soare, cald -zi de primăvară. Bucurestiul începea o tinerete amară. De multi ani, Miscarea Legionară n'a mai simtit bucuria primelor firicele de iarbă. Din prigoană în prigoană am trecut, cu mormintele noastre scumpe, din biruintă în biruintă, vom trece!
Anul acesta a început în plină iarnă cu o nouă prigoană deslăntuită de sarpele încălzit la sânul nostru, gen. Antonescu. Cea mai mare parte din camarazii nostri au intrat în ocne, iar restul au luat drumul pribegiei, în Germania.
In seara acestei zile, un grup de 48 de camarazi în frunte cu Corneliu Georgescu si Nicolae Petrascu, cu sprijinul Legatiei Germaniei din Bucuresti, travestiti in uniforme militare germane si muncitoresti, sub comanda unui capitan din S.S., am fost transportati cu un tren militar german, in Reich.
• Bucuresti, 6-III-1941.
La ora 2 din noapte, trenul militar a pornit din Gara de Nord. Un vagon de cl. a II-a si unul de cl. a III-a, erau la dispozitia noastra. La iesirea din gara Buzău, se anuntase deja lupta între zi si noapte. Soarele se pravalise spre Apus: un rosu aprins se lăsase pe cer în urma lui; era urma unui apus de nostalgie pentru ochii care apreciau si ei vremelnic.
In compartimentul meu de cl. a II-a se mai aflau: Gh. Dragomir-Jilava, Ghitea Gheorghe, camaradul Dodu si Nicolae Petrascu. Toti se aprovizionasera cu alimente si cele necesare pentru un drum fara un sfarsit sigur.
Dispozitia nu lipsea, desi vorbeau pe soptite: daca autoritatile romanesti ar fi aflat despre aceasta contrabanda de oameni, era cea mai mare prada politica pentru ei.
• Adjud, 7-III-1941.
Parasim Adjudul si "tugul" nostru inainteaza alene spre nordul Moldovei. Vagoanele noastre incep sa se transforme in adevarate hoteluri: fiecare isi presteaza serviciul in mod constient, oferindu-se gratuit acestei administratii mobile. Inoptam din nou, de data aceasta tarziu, in gara Pascani.
• Pascani, 8-III-1941.
Parasim Pascanii la ora 11 din zi: inaintam spre restul de Bucovina ramasa la noi, spre granita maghiara. Desi aveam incredere in ofiterul german care conducea grupul nostru de refugiati, totusi, prudenta ne facea mai tacuti: grija trecerii fronteei, apasa adanc asupra noastra. Petrascu, intruchipa cea mai mare tacere, prudenta si grije. Deseori ii spunea lui Gh. Dragomir: "Mai Ghita, pentru Dumnezeu, vorbeste mai incet". Compartimentul de alaturi, pe care il ocupau asa zisii "politisti", botezasera compartimentul nostru "compartimentul sâ-sâ-ului".
In curand, aceasta grije incepea sa se destinda in favoarea noastra.
• Casna, 9-III-1941.
Trecusem de mult, in plina luna, de Vatra Dornei; lasam in urma, Bucovina sfasiata a lui V. Alecsandri. Am trecut frontiera pe neobservate si am poposit in prima statie din teritoriul ocupat, Casna, la ora 8.
Functionarii maghiari auxiliari ai cailor ferate au luat locul celor romani. In uniforma neagra si cu chipiuri ca de ciocli, ne-au inspirat dela prima vedere un dispret ostil.
A inceput voiosia generala, insa tacerea si deghizarea trebuiau mentinute: treceam in fata tuturor drept germani repatriati sau trimisi pentru specializare la scoala de montori din Viena. Pentru acest lucru trebuia sa vorbim numai nemteste: multi ne rupeam limbile, iar altii deformau cu mult comic unele cuvinte din limba germana.
Trenul nostru, cu un mers mai regulat decat in Romania, inainta prin nordul Ardealului spre Nasaud, Betlean, Dej,
Jibau, Satul Mare. Era Duminica. Prin regiunile romanesti ale Nasaudului, din obicei, in zile de sarbatoare, romanii ies in gari la trecerea trenurilor. Trebuie remarcat ca pe acest traseu treceau spre Romania numai trenuri germane incarcate cu material de razboi, si ca aceasta trecere de trenuri avea loc foarte des.
Ungurii au schimbat, imediat dupa ocupatia teritoriului romanesc, numele satelor si oraselor. Romanii nu au dreptul sa cante romaneste. Maghiarii duc o propagana de ura neimpacata contra lor cat si contra celor de dincolo de granita, oglindindu-i in fata strainatatii ca hoti si excroci. Un caz asemanator s'a intamplat intr'o statie, nu departe de Betlean, unde trenul a stat mai multe ore: franarul ungur dela vagonul de langa locomotiva, vazandu-l pe capitanul german jucandu-se cu niste copilasi romani, ii atrage atentia ca toti copiii de romani sunt hoti; atat ca ofiterul nu i-a dat nici o importanta. Tot in aceasta statie, un acar ungur goneste cu injuraturi sadice, pe niste romani care se uitau cu multa admiratie la noi, asa zisii "germani". Unii camarazi care stiau nemteste, se mai intelegeau cu ei. Dupa ce se uitau in toate partile cu multa teama, ii intrebau pe "pretinsii germani" daca Ardealul se mai intoarce la Romania. La raspunsul afirmativ al camarazilor, fetele lor se inseninau si zambetul de nadejde il citeai in ochii lor.
Multa mizerie la acesti frati, din regiuni bogate, care au ajuns iarasi sub biciul iobagiei maghiare. De aceste lucruri sa se ocupe guvernul roman, si nu cu intemnitarea flacailor legionari: sa asculte plansul zbuciumat si sa aline din amar, sufletele smulse nevinovat din sufletul nostru.
Dealurile Ardealului instreinat, se luptau cu ajutorul primelor raze de primavara contra ultimelor rezistente slabe ale iernii: se vestea o primavara orfana.
Inseram in gara Betlean. Stam aici pana la miezul noptii. Ungurii, nu stiu prin ce imprejurare, au aflat ca in trenul nostru se vorbeste ramaneste; ne era teama sa nu ne accidenteze trenul. In aceasta gara am inceput sa facem de planton imprejurul vagoanelor, uitandu-ne cu bagare de seama la legaturile lor si intre sine. Ii credeam capabili de orice pe acesti huni care nu si-au pierdut nici pana azi caracterul barbar. O inscenare asupra noastra, era suficienta.
• Jibău, 10-III-1941.
Trecusem de mult de Dej. Trenul, aluneca greoi dealungul Somesului, spre Satul Mare, vechea frontiera maghiara. Oprim in gara Jibău intr'o dimineata mohorîtă. Schimbam locomotiva si asteptam un tren personal dela Budapesta. Pentru ca stiu putin ungureste, am iesit la fereastra vagonului si dupa ce miam revizuit uniforma de monteur, strig pe ungureste un baietas si-l rog sa-mi aduca o sticla cu apa: ne era sete mare, la toti din compartiment. Satisfacut ca un german ii stie limba materna, se executa vesel de obligatie.
Pornim din nou: trenul incepe sa intre pe campie cu viteza marita. Strâng în mine durerea pamantului stramosesc instreinat. La ora 4 p.m. oprim in statia Satul Mare, orasul unde au fost impuscati Victor Bozântan si Jitaru sub regimul de trista memorie al lui Calinescu.
Dupa doua ore, parasim si ultimul pamant romanesc si odata cu noaptea ploioasa, intram in Pusta Ungariei. Incepem sa mâncăm tacuti, din cele luate din Tara. Sfărâmăm o ceapă si cu putină slănină, ne astâmpărăm foamea.
Picaturile de ploaie bateau zgomotos în fereastra compartimentului: ochi melancolici priveau în ceata noptii si visau un trecut indicator, de conduita si siguranta pentru viitor.
Adormim tarziu, in ritmul lin al vagonului, stransi unul intr'altul.
• Salnock, 11-III-1941.
Ne trezim pana nu se face de ziua, cu picioarele intepenite si umflate pela glesna. Ghitea Gheorghe pare tacut si ganditor; Nicu Caranica, ca farmacist, sensibil si putin pretentios de felul in care calatorim; Gheorghe Dragomir, stapan pe el, isi exteriorizeaza calitatile tactice de general in uniforma militara germana care il aranjeaza de minune.
Se face ziua. Afara, ploaia isi continua caderea in picaturi mari, reci, insotite de un vant rascolitor de pusta. Regiuni mari, arabile, erau inundate de ape care continuau revarsarea. Asa de mare era aceasta inundatie, incat apele formau valuri puternice la bataia razbunatoare a vantului. Rambleul caii ferate, parca un sarpe nesfarsit in mijlocul apelor. Ici-colo, cate-o casa isi traia parca ultimele clipe de viata in mijlocul valurilor care bateau neincetat plapandele ziduri.
Sosim in gara Solnock, un oras in mijlocul campiei maghiare. Aici bem bere, adusa de alimentatorul nostru dela restaurantul garii. Bere mult inferioara celei dela noi: dar, acest lucru nu are nici o importanta pentru ca ne-am potolit setea.
Nu stam mult si pornim mai departe spre Budapesta: numai 90 km ne despart de capitala Ungariei. Intre timp aflam ca ungurii se indoiesc de calitatea noastra de germani si ca la Budapesta va urma un riguros control in vagoanele noastre, numai daca vor da aprobarea organele militare germane competente. Eram siguri ca nu se va aproba acest control, deoarece ei si-au luat obligatia in mod solemn de siguranta integritath acestui transport politici in ceeace privea tranzitul in Germania. Totusi, grija apasa pe muti si diferite pareri si solutii se elaborau. Unii dintre "politisti", simtind aceste puncte vulnerabile, lansau glume pe seama celorlalti care imediat erau acceptate si interpretate de cei in cauza spre descretirea fruntilor. Se ajungea de multe ori la concluzia ca ne vor da jos, si sub escorta puternica ne vor trimite la inchisoarea Seghedinului, unde vom executa o luna inchisoare pentru trecerea frauduloasa a frontierei. Cu cat ne apropiam de Budapesta, gluma se ingrosa si incepea sa capete caracterul seriozitatii. Banuiala ungurilor era sanatoasa, insa ramanea tot bolnava pentru ca posibilitatile de verificare nu puteau sa aiba loc: trenul era german si prin caracterul sau militar reprezenta o portiune din teritoriul Reichului dupa regulile dreptului international.
• Budapesta, 11-III-1941.
Ne apropiem de capitala maghiara. Camarazii in uniforme militare germane capata ordin sa stea la ferestre pentru a convinge pe spectatorii unguri de calitatea noastra germana. In compartimentul nostru, Gh. Dragomir era singurul imbracat in aceasta uniforma: executa ordinul si se posteaza la fereastra; restul, ramanem pe banci si-i admiram aliura generalisima a acestui burlac luptator legionar. In penultima statie fata de Budapesta, Racos, jandarmii unguri cu pene la palarie, il saluta cu mult respect pe militarul "german", Gh. Dragomir. Raspunsul la salut a fost nu mai putin respectuos; pe noi ne pufneste rasul. Scandalizat parca de indisciplina noastra, Gh. Dragomir se intoarce serios cu fata catre noi, gata sa ne faca observatie. Rasul se intensifica, destinde fata "generalului" nostru si ne simtim cu totii bine si confortati.
Trenul incepe sa intre in statia de capitala. Noi, la ferestre dar mai la distanta, admiram curatenia acestui oras. Trenul nostru e tras pe o linie a triajului la ora 5:20 p.m.
Aici avem sa stam pana a doua zi la orele 3 a.m. si incercati de unele surprize in legatura cu banuiala maghiarilor despre noi.
• Budapesta, 12-III-1941.
Noaptea de 11/12 o petrecem in cea mai mare parte in aceasta statie. Dela ora 5:20 seara si pana la ora 3 din noapte, adica de cand ne-a luat locomotiva veche si ne-a pus alta alimentata, frigul a muscat atat de mult din noi incat ochii nu au putut fi inchisi. O luna mare introducea puternic, prin ferestrele compartimentului, sulite aurii fermecatoare. Pe malul Dunarii, pe o colina ce se pierdea departe in noapte, luminile vremelnice ale orasului Budapesta jucau mladios in bataia vantului rece ce nu se mai oprea.
Din cauza frigului, am mancat o felie de paine, crezand astfel ca voi contribui la o incalzire a corpului: inutil!
Pela ora 10 din noapte, capitanul german caruia i se incredintase misiunea transportarii noastre de catre legatia germana din Bucuresti, este chemat de comandamentul militar maghiar din gara. I se comunica faptul ca S.S.-ul din Romania a intrebat S.S.-ul din Berlin daca trenul nostru a sosit la Viena: S.S.ul din Berlin intreaba S.S.-ul din Viena si acesta la randul lui intreaba Budapesta daca transportul cu "Romanii" a sosit acolo. Ofiterul, ca sa pareze greseala de transmisiune a S.S.-ului din Viena si care produsese nedumerire militarilor maghiari, ii pune in lumina pe acestea din urma in felul urmator: "Domnilor, Viena intreaba daca transportul din Romania a sosit, si nu transportul cu Romanii: trenul este militar si nu este acceptat decat militarilor germani". In timpul lipsei ofiterului, grija noastra s'a marit, basmele au inceput sa se confectioneze in mintile suspicioase, si unde mai pui ca niste franari maghiari dadeau mereu tarcoale vagoanelor noastre! Unul din camarazi, vine si pune paie pe foc, spunand ca a vazut un soldat ungur plimbandu-se in dreptul vagonului nostru de cl. III-a.
Cu toate acestea, calmul si linistea s'au pastrat exemplar. Venirea ofiterului, ne reda siguranta. Ne spune cele discutate in gara si ne instiinteaza despre plecarea trenului dupa miezul noptii.
Din capitala Ungariei si pana la granita germana, linia ferata este electrificata, asa ca vom avea o locomotiva electrica care ne va duce mai departe spre pamantul libertatii straine.
S'a pus locomotiva si caloriferele incep sa ne desmorteasca oasele. Ne simtim bine si chibzuim lucruri noi.
Un fluierat lung, strident, si unul scurt, anunta la ora 3 din noapte plecarea trenului incarcat cu oameni in credinta puternica si in biruinta totala si defnitiva a Miscarii Legionare.
• Gyor, 12-III-1941.
Trenul nostru se transformase intr'un adevarat rapid, deoarece treceam prin unele gari fara oprire. Trecem prin gara si localitatea Gyor insemnata prin marea industrie de armament: un adevarat palat este aceasta institutie industriala.
Trenul aluneca pe negandite si deodata ne trezim la frontiera Germaniei. Nu stam mult nici la acest punct de trecere si pornim din nou, de asta data prin batrana Austrie, spre Viena, orasul tuturor valsurilor, orasul lui Strauss, orasul parcurilor fermecatoare, isvorul pe veche nesecat al valsului imperial. In acest oras va trebui sa debarcam; aici ne vor primi organele S.S.
Admiram pamanturile acestei tari, toate folosibile, nici o bucata nu este lasata la voia intamplarii. Aici, in Germania, te miri cum oamenii acestei tari folosesc si transforma orice lucru pe care noi Romanii il credem inutil.
Case si locuri cu trecut istoric de sute de ani; orice pas care il faci iti inspira cate o fapta eroica. Civilizatie veche, popor viteaz care isi merita trairea sub soare.
• Viena, 12-III-1941.
Sosim in Viena la ora 210 p.m. Trenul se opreste inainte de intrarea in gara, la o distanta de cateva sute de metri, in fata unei rampe de beton. Bagajele noastre si aranjarea tinutei, erau de mult puse la punct. Pentru prima data si in astfel de imprejurari, vedeam pamanturi si orase straine. La o comanda scurta a ofiterului german, coborim din vagoane, cu bagaje cu tot, pe care le punem aliniate pe rampa de beton numai ca sa facem o impresie de ordine si disciplina Germanilor. Batea un vant aspru, cu caderi intarziate de fulgi de nea. Luam loc pe rampa, langa bagaje, in costumele noastre curioase. Victor Apostolescu, in uniforma lui de muncitor german, era tare plin de haz: fiind prea inalt, (aproape doi metri), manseta pantalonilor ii venea pana la mijlocul fluierelor picioarelor. Si ca sa ne faca mai mult sa radem, îl ia de brat pe Cutumina, care era cel mai mic dintre noi ca statura, si incep sa se plimbe pe rampa de colo pana colo, gravi si plini de irrportanta faptului, spunand ca asa au sa se plirrbe pe vestita "Unter den Linden" in Berlin. Noi, eram numai hohote.
Ofiterul nostru plecase de mult sa anunte organele S.S. din Viena. Am asteptat cam mult pe rampa sosirea lor. Incepu sa ne fie frig, vantul era cam ascutit. Din cand in cand mai aparea si soarele printre nori, dar efectul razelor lui nu il simteam. Ca sa reactionam, am inceput sa jucam baza: cand Victor Apostolescu lovea cu palma, demonta victima. Nemtii se uitau la noi. Unde mai pui ca strigam fara jena: "Da-i Nae, uite ce mutra face nea Ghita! Arde-l, nu-l lasa! ". Parca eram pe cine stie ce loc scump din tara!
La un moment dat, se face liniste. Ofiterul german, insotit de doua persoane civile, apar impreuna cu doua camionae. Un camion pentru bagajele noastre, si un carrion cu banci pentru transportul nostru.
Dupa ce le-am dat onorul, camarazii care stiau nemteste s'au intretinut putin cu ei. Repede apoi, am fost transportati la palatul S.S. din Viena, in plin centru.
• Viena, 12-III-1941.
In camion, faceam tuturor impresia unor arestati. Unii incepusera deja sa lanseze glumele.
Trecem pe langa gara si intram in plin oras. Pe toate tramvaiele si cladirile, fluturau drapelele cu zvastica: a doua zi se sarbatoreau 3 ani dela Anschluss. Lume putina, in majoritate femei. Strazi largi, de o curatenie exemplara. Apucam pe "Eugen Strasse" si deodata masina opreste brusc. Coborim toti. intram in palatul S.S. din acest oras plin de trecut. un ofiter ne imparte in grupe de cate 15 si intr'o ordine perfecta, fiecare grupa pe rand intra la baie. Grupa din care faceam si eu parte, intram intr'o sala de girrnastica unde ne dezbracam: alaturi, erau dusurile calde si reci. In calatoria de o saptamana, am inmagazinat o cantitate sufcienta de sgura de locomotiva. Baia a fost prea binefacatoare. Aici parasim hainele cu care am fost deghizati si imbracam hainele civile. Toate erau sifonate fiindca unii le aveau bagate in saci anume destinati, altii le aveau pe ei, pe sub cele nemtesti.
Dupa o ora, suntem cu totii introdusi in sala de mese si serviti cu mancare aleasa. Toate erau pregatite in vederea primirii, bineinteles nu in mod oficial, pentruca atunci nu mai eram refugiati politici, ci pur si simplu eram invitati ca dela autoritate la autoritate. Totusi, s'a tinut cont de fostii ministri, secretarii generali, etc., oameni care au avut un trecut politic in constelatia guvernamentala a Romaniei. Ni s'a servit bere si s'au tinut toasturi. Un locotenent din S.S. anume Zeischka, nea facut urari de bun sosit, a inchinat in numele lui Horia Sima si ne-a informat ca suntem invitatii lui Himmler.
Capitanul care ne-a adus din Romania, s'a despartit de noi cu pareri de rau ca nu mai poate trai in mijlocul nostru unde s'a simtit bine. L-am pretuit mult pe acest om, caci avea o stofa de national-socialist inaintat. Horodniceanu spunea ca acesta seamana cu un adevarat legionar.
Dupa ce masa a luat sfarsit impreuna cu toate accesorfle ei, suntem transportati cu doua masini la o cazarma a S.S.-ului unde vom dormi peste noapte. Pana la ora culcarii stam in cantina cazarmii, un adevarat restaurant, unde ni se pun la dispozitie tigari si bere.
Aceasta cazarma, este cam de doua ori mai mare decat Palatul Regal din Bucuresti.
La ora 1 l noaptea, impartiti in trei grupe, suntem repartizati in trei dormitoare ale cazarmei. Grupa din care faceam si eu parte, este introdusa intr'un dormitor unde sigur dormeau soldatii, si care pe drept cuvant se putea numi elegant. De curatenie nu se mai poate vorbi: parchet pe jos, saltele (nu de paie), paturi moi de lana, cearceafuri, perne si fete de perne; la mijlocul dormitorului o masa, iar langa use doua dulapuri mari cu toate cele necesare inauntru, desigur pentru intretinerea vestmintelor soldatilor. In dormitor erau 11 paturi, deci pentru 11 oameni.
Dupa o doza de glume si ras, facem rugaciunea si ne culcam fiecare cu gandurile lui, care din ele, cele mai multe se contopeau intr'unul singur.
• Viena, 13-III-1941.
Corneliu Georgescu si Nicolae Petrascu, din seara de 12 pana dimineata in 13-III-a.c., au fost invitatii locotenentului Zeischka, la locuinta sa.
La ora 7 a.m., suna desteptarea in intreaga cazarma. Ne sculam greoi. Pentru prima data dupa o saptamana, dormisem in pat ca oamenii. La ora 8, dupa ce ne-am spalat, ni se serveste de catre un soldat renumita "cafea" nemteasca. O bem repede, pentruca la 9'/z plecam spre Frankfurt am Oder, unde alte organe ale S.S.-ului din Berlin ne vor astepta. Suntem complet la dispozitia lor. Ele ne vor aranja de aici inainte toata situatia noastra in Germania.
La cantina cazarmei ne intalnim cu totii: vine lt. Zeischka, inchinam din nou cate un tap cu bere in cinstea Furehrului si Comandantului Horia Sima, si plecam cu aceleasi masini de aseara la gara, unde la trenul de 10' aveam un vagon de cl. II-a atasat si care era complet la dispozitia noastra.
Coborim in fata garii, ne incolonam si'ntr'un mars ireprosabil, strabatem salile de asteptare, intram pe peron si suim pela ambele capete ale vagonului, in compartimente. Era tren accelerat. Iesim la ferestre si privim gara. Era frumos pavoazata: azi sunt trei ani dela Anchlus. In cursul zilei, Goebbels va veni in Viena pentru aceasta comemorare.
Lume putina pe peron. E razboi. Articolele de prima necesitate fiind cartelate, ne uitam dornici la sandwich-urile dela bufete. Doar berea si tigarile sunt necartelate. Mancare pentru drum, se ingrijise S.S.-ul sa ne furnizeze; ba mai mult, locotenentul Zeischka a dat ordin personalului dela vagonul restaurant ca la ora 2. p.m. sa ni se serveasca la fiecare cate o sticla cu bere.
La ora 10 a.m. trenul porneste din gara, iar noi la ferestre dam salutul locotenentului Zeischka. Trenul isi ia usor viteza, ajungand la circa 80 km pe ora. Trecem Dunarea pe langa frumoasa padure vieneza. Pe Dunare, slepurile navigau ca furnicile. Toata lumea munceste pentru razboi, nimeni nu sta degeaba. In fuga trenului, vedem adesea prizonieri polonezi si francezi muncind la drumuri si la diferite alte lucrari.
Trecem prin multe gari, fara sa oprim. Toate soselele pentru automobile, sau celelalte, niciodata nu se intretaie cu calea ferata prin bariere. Aceasta incrucisare de cai se face prin poduri: ori calea ferata trece pe deasupra soselei, ori soseaua pe deasupra caii ferate. Iata cum se pot inlatura accidentele si iata cum nu pot intarzia interesele cetatenilor si ale statului. Multe lucruri practice se pot vedea in aceasta tara inaintata in civilizatie, lucruri care in majoritatea lor se pot face si in tara noastra, dar nu cu oameni politici interesati in castigul personal, ci al tarii. Toate constelatiile noastre guvernamentale din trecut au "pozat" doar pe scena de responsabilitati generale si toate strigatele de alarma contra acestui diletantism politic otravitor si ruinator, au fost lovite totdeauna de moarte.
Dar, va veni o zi cand aceste strigate vor urla veacuri nesfarsite de razbunare, cand prin munca noastra pusa in chip altruist in serviciul Neamului, vom face o Romanie sfanta si frumoasa "ca soarele sfant de pe cer".
Trenul fuge cu nebunie crescanda. In compartimentul in care ma gasesc, se mai afla: Gh. Dragomir-Jilava, Ghitea Gheorghe, Nicu Caranica si Sarbu. Trecem prin fostul teritoriu cehoslovac. De o parte si de alta a caii ferate, paduri intregi de brazi se vad rasturnate la pamant din cauza unei furtuni vijelioase, puternice, care a bantuit regiunea. Trecem prin Ludenburg, cu o oprire scurta, si apoi dupa trei ore de drum, trenul se opreste din nou la Oderberg, orasul Oderului, situat la frontiera dintre fosta Cehoslovacie si Reich.
Ne apuca pe toti oboseala si nu trece mult ca linistea sa se astearna in compartiment; doar ritmul rotilor trenului insoteste sincer pe Mosul Gene. Desi eram obosit, nu puteam dormi. Priveam prin fereastra, plin de ganduri, filmul naturii ce mi-l rula grabit trenul in neastamparul lui. Ma gandeam la tara de unde am plecat, la fratii mei care zac in ocna si la parintii pe care i-am lasat cu lacrimile amare pe obrajii batrani. Cati parinti in momentul de fata, plang copiii pribegi si intemnitati? Cred in blestemul rasplatirii curande!
Dupa o ora de somn se tezesc toti. Lui Gh. Dragomir si lui Caranica, le dau pasente in cartile de joc: le-au iesit cu bine pasentele. Cine stie la ce s'au gandit, pentruca au ras cand au vazut ca le-au iesit bine. Caranica e insurat, are o fetita de 9 ani, iar Dragomir, desi este de-o varsta aproape cu-a lui, e inca necasatorit. Probabil, el s'a gandit la inceputul unei dragoste tarzii. Cred asa, pentruca inca din toamna anului 1940 se gandea pentru prima data in viata lui, la casatorie.
La ora 9'/2 trenul soseste in gara Breslau. Nu vedem decat lumini slabe, si urmele unui bombaradament aerian din razboiul prezent, -la una din aripile ei.
Dupa doua minute, trenul o ia din nou la goana prin noapte. La ora 10 p.m., oprim la Frankfurt am Oder, cam la 40 km. distanta de Berlin. Coborim repede cu bagajele pe peron unde ne asteptau deja doi ofiteri. Iesim in spatele garii, intr'o piata mica: aici se afla un autobuz mare pentru transport de persoane si doua autoturisme.
Ne suim in autobuz, dupa ce o parte din bagaje le-am asezat pe acoperis, din lipsa de spatiu. Pornim: in fata trece un autoturism, iar din urma ne insoteste celalalt. Nu putem vedea orasul fiind noapte.
Mergem incet din cauza greutatii, timp de o ora. La ora 12, coborim in fata unor case, langa o padure de brazi. Intram in curtea din fata si cu bagajele mai mult taras dupa noi, ne oprim in fata unei case. Impartiti in mai multe echipe, suntem imprastiati in toate camerele ei. Patru insi, ne-am trezit la ultlmul etaj, intr'o camera cu 4 paturi: doua tip cazon, suprapuse, iar celelalte doua mai comfortabile, erau izolate si cu somiera. Mi-aleg patul tip cazon (cel de jos), si-mi trantesc obosit bagajele, adica un geamantan, langa el.
Repede suntem chemati jos la parterul casei, intr'o sala lunga si intr'o camera alaturea care ambele comunicau cu bucatarla. Suntem poftiti la masa. Sorbim repede o clorba dupa care trecem fiecare la culcare. Ma vad imediat in pat, sub o patura invelita intr'un cearceaf colorat si n'apuc sa ma gandesc de felul cum ma aflu aici, ca somnul ma si fura repede in lumea lui de vise.
• Berkenbruck, 14-III-1941.
Ne trezim pe la ora 8, inca obositi. La ora 8:30, cafeaua ne este servita de catre niste femei. Ofiterii care ne-au condus aici nu-i mai vedem nicaieri.
Incet, incet suntem lamuriti de prezenta noastra in acest loc. Berkenbruck, este un mic orasel cu o vechime existenta de 650 ani si bine cunoscut ca statiune climaterica. La o distanta de 2 km de Berkenbruck, pe o lungime de circa 300 de metri sunt situate cateva vile ascunse intr'o frumoasa padure de brazl; toata aceasta aranjare pitoreasca se afla pe malul drept al fluviului Oder. Vila in care stam noi, se numeste "Paul NortmannHeim" si este proprietatea S.S.-ului german, administrata de un sublocotenent care face parte din cadrele acestei politii secrete. Vila are fata spre padure, cu ieslrea spre strada care duce in Berkenbruck. In spatele ei, curge lenes raul Spree. Vila are un parter si doua etaje: fiecare use de intrare poarta un numar de ordine.
Este o casa de odihna si recreare pentru oamenii S.S.-ului, si ca aceasta sunt multe in Reich. La dispozitia casei, se afla un autoturism pentru nevoile caminului, doua barci pentru plimbare pe rau, diferite mingi pentru practicarea sportului, jocuri de sah si table, cum si altele asemenea pentru petrecerea timpului in camera. In camera de langa sala cea langa, imediat la intrare, pe stanga, se afla aparatul de radio care canta aproape toata ziua. Vila este incalzita de catorifere; o baie si mai multe chiuvete sunt puse la dispozitia celor ce se recreiaza, iar apa calda functioneaza pe tot cuprinsul zilei.
Alaturi de aceste vile, soseaua principala care duce la Berlin trece majestuos peste Spree. Deoparte si de alta a soselei, se intind cat vezi cu ochii imense paduri de brazi.
Dupa masa la ora 3, Comandantut Bunei Vestiri, Corneliu Georgescu, ne strange in careu pe terenul de footbal, nu departe de "Heim"-ul nostru si ne da cateva sfaturi practice. Ne organizeaza: fiecare din noi, in ordinea gradului si dupa alfabet, va face serviciul de ofher de zi timp de 24 ore, adica dela 7 seara pana a doua zi la 7 seara. Scularea o va face ofiterul de servicu la ora 7 dimineata; la 8 fara un sfert raportul, iar pana la 8'/2 gimnastica suedeza pe terenul de footbal sub conducerea lui Istratescu. La 8'/2 cafeaua, iar pana la ora 1 p. m. suntem liberi, adica putem citi, ne putem plimba prin imprejurimi, etc. La ora 1 masa, si apoi din nou liberi pana la ora 6'/2 p.m. cand se serveste masa de seara. La ora 7 avem din nou raportul si schimbarea ofiterului de serviciu. La ora 10'/2 culcarea, deci stingerea luminilor.
In fiecare Vineri, intre 12 - 1 p.m., adica la amiaza, vom avea sedinta de grup.
Ne mai anunta ca S.S.-ul german ne va tine aici mai mult timp pentru odihna si pentru facerea formalitatilor, adica pasaportul si biletul de libera trecere pentru fiecare, toate acestea pe socoteala lor. Cu alte cuvinte, suntem oaspetii neoficiali ai Reichului.
O alta serie de camarazi, care trecusera inaintea noastra in Germania, se aflau deja la Berlin, la o distanta de numai 60 km de noi. Printre ei, se afla Vasile Iasinschi, Nicu Seitan, Romulus Opris, Ghita Stoia si altii.
Ne dam seama ca purtam numele de legionar! Pentru acest lucru, cat timp vom fi sortiti sa stam in Germania, vom fi totdeauna pe linia legionara si la inaltimea numelui ce-l purtam.
Guvernul Reichului, este complet lamurit si documentat asupra rasmeritei dela 21 lanuarie 1941. Interesele economice mai putin, insa interesele politice si cele militare de razboi, cereau cel mai mult incetarea bataliei dela 21. Guvernul Antonescu va fi invinovatit in curand de asasinat politic si nesinceritate in politica externa. Numarul acesta considerabil de legionari, prezent pe teritoriul Reichului, formeaza junghiul de moarte al lui Antonescu.
Partea vesela a grupului nostru este formata din "fostii politisti". Victor Apostolescu, mereu spiritual, ne face pe toti sa ne simtim bine in anturajul lui.
Ziua de azi a trecut framantata de ganduri pentru zilele ce vor urma.
• Berkenbruck, 15-III-1941.
E Sambata. Un vant rece sufla din susul Oderului, desi este soare. Plec cu Gh. Dragomir si facem o plimbare pe malul stang al raului Spree avand la stanga padurea de brazi: vorbim asupra felului cum a fost organizata Miscarea Legionara dela 3 Septembrie 1940 si pana la 21-1-1941. Cu elementele de elita macelarite de fostul regim al lui Carol al II-lea (cand de fapt s'a incercat decapitarea Miscarii), totusi, Legiunea a putut sa introduca in aparatul administrativ al Statului elementele de prima valoare ale ei care au reusit sa supravietuiasca pogromului carlist. Aici in Germania, avem ocazia si chiar obligatia sa chibzuim asupra viitorului Miscarii noastre.
Dupa masa cativa dintre camarazi pleaca pe Spree, cu barca. Râul in regiunea aceasta atinge o adancime de 5-6 metri. Acum e trecut de matca din cauza inundatiilor cauzate de anotimp. Vapoare cu slepuri atasate de ele, trec des pe aici.
Barca porneste greoi in cantecul legionar. Vantul formeaza mici valuri, ceea ce-i face pe barcagii sa vasleasca din greu in susul apei.
Alti camarazi, pleaca cu mingea de footbal pe terenul de sport, iar parte din rest se plimba prin padure si cealalta parte in casa, s'a apucat sa invete limba germana.
Seara, aflam dela sublocotenentul german ca maine, Duminica, fiind ziua mortilor soldatilor germani, suntem si noi invitati in orasel, la solemnitate.
La ora 10 p.m. (22) punem aparatul de radio pe undele postului de Radio Bucuresti, pentru informatiile romanesti. Din cele aflate, prigoana contra legionarilor continua cu arestari si condamnari in masa.
Urmeaza o scurta tacere adanca si inteleasa.
• Berkenbruck, 16-III-1941.
La ora 9'/2 a.m., in front, impreuna cu sublocotenentul, pornim spre oras pentru comemorarea celor morti vitejeste. Impreuna cu organizatia national-socialista locala si o unitate militara intram in curtea bisericii si ne asezam in jurul unei mari cruci de piatra in formatie de careu. Grupul nostru ia loc la flancul drept al unitatii militare. Dupa doua discursuri de clocotire constienta se aseaza coroanele aduse, iar seful national-socialist strange mana rudelor de sange ale celor morti. Cantam cu totii "Deutschland uber alles" si o strofa din Horst Wessel.
Dupa o ora, plecam in aceiasi ordine in care am venit, cu imnul "Sfanta tinerete legionara ". Germanii se uita foarte atent la frontul nostru hotarit si asculta cu multa atentie cantecul rascolitor de lupta verde.
La amiaza servim cu multa pofta pranzul. Din zi in zi capatam tot mai multa pofta de mancare desi in Germania, acum, se serveste un fel de mancare nu asa de gustoasa ca mancarea noastra romaneasca.
Dupa amiaza, la ora 3, aranjam un match de footbal intre noi; formam doua echipe: "caloriferul" din care faceam si eu parte, si "Frigoriferul". Nu ne pricepeam mai niciunul in ale jocului, desi aveam galerie din restul de camarazi care strigau cat ii lua gura: "hai tu Caloriferul", "hai tu Frigoriferul". Terenul era tare prost, fiind nisipos ca aproape tot pamantul din aceasta parte a Germaniei.
Jocul s'a soldat cu un punctaj de 5 - 2 pentru "Frigoriferul" si cu multe picioare scrantite si umflate. Ne intoarcem obositi la camin si la masa de seara mancam ca niste lupi. La masa unde m'am asezat se gaseau urmatorii: Sfintescu, Varduli, Dodu, Horodniceanu, Caranica, Gh. Dragomir, Ghitea si Cutumina. Masa noastra se numea "masa mancaciosilor". Sfintescu, cu ochii de veverita, era foarte atent la fiecare cât lua si cât mânca, ca nu cumva el sa ramana in pierdere, desi era mereu aprovizionat in jurul farfuriei. Gh. Dragomir, cum auzea anuntul mesei, era prezent si in picioare, pe nerasuflate, acumula din toate felurile de mancare existente pe masa: iar de mai vedea ceva din care n'a luat, numai il auzeai: "Dati-o 'ncolo, mai fratilor, întindeti-mi castronul ala să-mi pui si eu! ". Caranica, ca sa mascheze oarecum adjectivul mesei care in fond il intrebuinta practic, cerea borcanul cu zahar si in moment ce-si servea cantitatea din continut, pe sub sprancene, cu ochi de vulpe privea mana fiecaruia si catimea luata. lar daca unul se intampla si lua mai mult in detrimentul lui, cu o voce delicata din care iesea formal nota de bun simt, deodata il auzeai: "Camarade, fi bun, da-mi si mie o bucata de pâine si marmeladă". Singurul care nu se sinchisea de consecinte era Horodniceanu: tăcea si mânca.
Camarazii, s'au aranjat aproape toti asupra studierii limbii germane.
Seara, dupa raport, avem o ora consacrata cantecelor legionare. Rasuna padurea, parca din alta lume, chemarii noastre.
• Berkenbruck, 17-III-1941.
Viata a inceput sa se "mecanizeze". Acelasi program toata ziua: gimnastica, studii sau plimbare, orele mesei respectate, seara jocuri de sah sau table. Intretinem conversatii asupra viitorului, de conduita si pregatire politica in cadrul Miscarii Legionare, in eventualitatea guvernarii. Viorel Trifa a inceput o serie de conferinte asupra cauzelor evenimentelor dela 21 Ianuarie, asupra legionarului in Germania, asupra generalului Antonescu ca dusman direct al Miscarii Legionare si al Capitanului.
• Berkenbruck, 18-III-1941.
Soare si vant rece. Am fost dupa masa in orasel cu cativa camarazi si am inchinat cate o bere. La camin, aceiasi viata ca si ieri. Seara la ora 10, am ascultat cu inima stransa la "Radio Bucuresti" despre noi condamnari de legionari.
• Berkenbruck, 19-III-1941.
Dupa amiaza am fost la Furstenwalde, un oras frumos asezat pe malul raului Spree, la o distanta de 6km de Berkenbruck. Am fost mirat ca la o cofetarie am fost servit cu prajituri fara cartela. M'am plimbat pe strazi, mi-am cumparat o agenda, apa oxigenata si o cutie de crema maron. Apoi, m'am reintors la Berkenbruck, pe "Linden Strasse". M'am simtit foarte obosit in urma celor vre-o 20 km.
• Berkenbruck, 20-III-1941.
Azi a plouat putin si veselia a fost mai pronuntata ca ieri. Cei mai multi camarazi s'au apucat serios la studierea limbii germane: unii invata cuvinte, altii gramatica; se fac exercitii de scriere corecta a limbii germane sau conversate, dupa cum poseda limba fiecare in parte.
• Berkenbruck, 21-III-1941.
Azi au venit la noi, dela Berlin, V. Iasinschi, Papanace si Cernea cu un reprezentant al S.S.-ului de acolo, si ne-au adus niste declaratii pe care le-am semnat. Ni le-a cerut guvernul Reichului. Ele constau intr'o abstinenta totala a noastra dela politica: aceasta ca sa nu "tulbursm" pentru moment politica germana in Balcani. Ne-am dat seama de acest lucru mai de mult, fara ca sa ne-o spuna ei, si nu cu usurinta le-am semnat.
La ora 2 p.m., camarazii nostri din Berlin au plecst inapoi cu autoturismul, iar noi, un grup de 8 insi, ne-am dus la "Waldhaus". "Waldhaus", este un mic restaurant ascuns intr'o padure de brazi, la marginea autobahn-ului (sosea) Frankfurt/ Oder-Berlin, cam la vre-o 2 km de caminul nostru. Patronul, este un batran in jurul a 60 de ani care vinde numai bauturi si care stie sa cante la pianul lui inegrit cantece vechi, cantecele tineretii apuse.
Am baut bere si am cantat doinele noastre: dorul de tara se citea bine pe fetele noastre surghiunite.
Ne-am intors seara, la timpul mesei.
• Berkenbruck, 22-III-1941.
M'am plimbat cu barca pe Spree, impreuna cu csmaradul Predescu. Batea acelasi vant rece si Spree facea valuri. In directia cursului am fscut pe nesimtite 400 m. La inapoiere, vasleam amandoi din rasputeri fara progres: vantul batea din fata; barca era pe firul apei si vaslirea inutila. Atunci am schimbst directia si am inceput inaintarea, in apropiere si de-a lungul malului. Imi scapa o lopata in apa si o ia curentul. Intoarcem barca in urmsrire: o prindem langa un stufis din fericire. Intoarcem barca si vaslim din nou: ne-a intrat apa in ea si noi suntem uzi pana la piele. Ajungem peste trei sferturi de ora la camin, franti de obosesla. Facusem bataturi la msini. Din cauza oboselii prea mari, seara la masa n'am avut pofta de mancare.
Vara, in acessta regiune, este o frumusete rara: imbracata in verde, este udata chiar prin mijlocul ei de apa lina, mangaietoare de singuratati, a rsului Spree.
• Berkenbruck, 23-III-1941.
E din nou Duminica. Nu stiu cate Duminici vor mai trece, nu stiu care va fi cea dintai dadatoare de trasarire istorica si cea din urma biruitoare in intregime!... Dar cu siguranta va fi!
Azi a inceput sa ploua: picaturi mari izbeau ferestrele caminului linistit, plin cu inimi tumultoase. Ochii mi s'au oprit de-a lungul raului Spree. Vantul i-a tulburat mersul lin, picaturile cerului l-au trezit parca din somnu-i batran...
Gandul ma duce in odaia mica a unei familii prea bune din Bucuresti, unde am stat o saptamana ascuns de ochii politiei antoniste: îi doresc tot binele si-i multumesc inca odata pentru sacrificiul facut.
Unii dintre camarazi au plecat dupa masa in Furstenwalde: restul, ne-am petrecut ziua in camin istorisind din viata Garzii de Fier.
• Berkenbruck, 24-III-1941.
Ploaia a continuat si azi. E frig. Azi noapte, din cauza unui defect al caloriferului, am tremurat tot timpul de frig.
Masa a fost mai imbelsugata la amiaza, pentru care lucru, Sfmtescu, Gh. Dragomir, Caranica si Horodniceanu, au fost veseli.
Tot asta noapte, pe la ora 12, s'a sunat alarma. Repede am fost echipati si adunati in curtea caminului. Doua avioane engleze, zburau cand deasupra Berlinului, cand deasupra Frankfurtului de pe Oder, lasand parasute luminoase pentru recunoastere. Toate aceste parasute au cazut in imprejurimile localitatilor, in padure. Nu departe de noi, au cazut 5 din aceste parasute. Privindu-le in cadere, iti faceau impresia unor stele foarte luminoase care se mareau tot mai mult. La o distanta foarte mica de pamant, ramaneau in suspensie mai mult timp, pentru ca avionul sa poata observa si fotografia, ca apoi sa se stinga dintr'o data. Zgomotul avioanelor, desi erau la o inaltime considerabila, se auzea clar. Era senin si cerul instelat. Proiectoarele din Berlin, au intrat imediat in functiune. La fel apararea antiaeriana din Frankfurt si Berlin: era simfonia noptii de razboi!... Priveam si ascultam; admiram nesetos si doream un iures puternic! Berkenbruck-ul se afla asezat intre Frankfurt si Berlin: sigur ca vom mai vedea astfel de scene nocturne.
Locuintele dimprejur erau toate invaluite complet in intuneric si populatia locala intrase in adaposturi (cei ce aveau), iar ceilalti s'au refugiat in padure, cel mai bun adapost natural.
Pe la ora 2'h din noapte acest eveniment a luat sfarsit, fara ca avioanele engleze sa lanseze bombe.
• Berkenbruck, 25-III-1941.
Peste noapte a nins. Pe locurile neumblate s'a asternut un strat subtire de zapada, insa pana pela ora 10 dimineata s'a topit. La 11'/2 am fost prin padurea de-alaturi sa invat cuvinte germane, dar pela 12 a trebuit sa ma intorc la camin pentruca incepuse sa ploaa: zi mohorita; toti am fost ingandurati in aceasta zi.
La ora 5'/2 p.m., am avut sedinta tinuta de comandantul Petrascu: ne-a vorbit de comandantii Bunei Vestiri si de Capitan; ne-am simtit bine si mai stransi unul de altul. Cel mai bun aliment pentru viata unui legionar nu poate fi decat o sedinta sfanta.
Vantul a batut toata ziua: imi face impresia ca acest vant nu se mai termina in Germania. De cand am venit a batut zi la zi, si pe ploaie, si pe timp de soare.
Raul Spree si-a mai retras apele si se pot vedea distinct, malurile lui naturale.
• Berkenbruck, 26-III-1941.
Dimineata dupa cafea, la ora 9, Viorel Trifa ne-a tinut o conferinta despre Propaganda: ne-a facut un mic istoric al ei si apoi o comparatie intre propaganda germana si propaganda legionară...
• Kritzwow, 30-IV-1941.
Ni s'a facut vizita medicala. Doctorul a ramas surprins ca baieti cu carte sa lucreze ca simpli muncitori. Acest lucru multi n'au putut sa-l înteleaga. Noi însa, îl întelegem de mult. Am lucrat mult si cu multa tragere de inima. Seara, dupa iesirea din fabrica, am mai ramas prin oras cu Dobrin. Azi, a cazut si Peloponezul. A mai ramas de cucerit din toata Grecia, insula Creta si alte câteva insulite din arhipeleagul grecesc. Seara, am mâncat ca un lup; ne-am culcat târziu, dupa ora 23, pentruca a doua zi nu lucram: este întâi Mai, ziua muncitorimii germane.
• Kritzwow, 1-V-1941.
S'a topit înca o luna, dintr'o primavara... Au trecut înca 30 de zile si 30 de nopti, dintr'o viata... Se frâng din noi, doruri pentru tara. Ne trec prin fata ochilor icoane dragi. Am pus atâtea caramizi la temelia României Legionare, caramizi de temelie pentru Tară Nouă, iar noua în schimb, ni s'au sapat morminte adânci de catre toate guvernele care ne-au prigonit. Motoarele Garzii de Fier nu se vor opri veacuri de-a rândul. Sunt motoare care merg cu sânge si nu cu benzina. Sunt motoare care le mână nu un om, ci un neam întreg. Sunt motoare care trec nu santuri si movile, ci prapastii adânci si munti înalti. Iata niste maini pe care nu le cunosc, dar sa le mai puna în miscare o generatie putreda si cu firma de asasin. Capitane, tu esti mecanicul acestor motoare pe care le vei mâna veacuri de-a rândul. Noi vom fi zgomotul lor si nu-l vom falsifica niciodata. Vom trezi moartea din somnul ei si vor intra vieti în locul mortii. Asa ne-ai facut Capitane, sfidatori de moarte si nepasatori de viata. Astazi, a fost ziua muncii. Munca pentru mine, o simt ca o mare binefacere, pentru suflet si fizic. Victor Apostolescu a împlinit 30 de ani. L-am sarbatorit câtiva. Am ridicat câte-un tap cu bere în sanatatea lui: Grimalski a cântat solo, iar Andrei, cu ghitara, l-a acompaniat. Am fumat si câte-o tigara "Tomis"... În momentul când scriu la acest jurnal, rasturnat pe pat si cu ochii mai mult închisi, Opris cânta un vals. Dupa masa de amiaza, în curte, am cântat cu totii câteva marsuri legionare, iar apoi Com. Petrascu ne-a vorbit timp de 20 de minute despre educatia legionara. Tot jurnalul pe aceasta zi, l-am scris în pat: am gasit mai multa liniste în dormitor, decât în sala de mese.
• Kritzwow, 2-V-1941.
La ora 5, pe un vânt aspru, rasfirati pe drum, fiecare cu pachetul de mâncare în mâna, ne-am îndreptat tacuti spre "munca". În uzina a fost frig: curent din toate partile, si pe jos ciment. Am racit. Ma doare spatele si capul, dar nu conteaza, munca îsi va continua drumul cu vointa. În timpul mesei de prânz, la cantina fabricii unde luam si noi masa, fanfara unei unitati de aviatie cânta pentru destinderea muncitorilor. Opris, cu aceasta ocazie, a confectionat o gluma pe socoteala lui Nae Mazilescu. Ne povestea la câtiva, cum Nae s'a dus la seful fanfarei si i-a spus: "-Domn' Toner, daca se poate si nu va suparati, sa cântati Sârba Pompierilor". Seful, i-a raspuns: "-Ich weiss nicht!" Atunci Nae, cu insistenta, l-a rugat din nou: "- Cel putin, Domn' Toner, sa ma lasati s'o fluer eu!"... Sigur ca nu a fost asa, dar gluma a prins si continua si acum cu lacrimi de râs. S'o fluere, pentruca Nae în fiecare dimineata când se scoala, fluera cântece oltenesti... Ghitea, care nu lucreaza, si-a deschis "debit de tutun". Adica, primeste dela cârciumar în fiecare zi, stocul de tigari pentru noi. Dupa ce le vinde, preda banii cârciumarului în locul marfii vândute. Dupa o munca de doua ore, si-a facut o lista cu numele fumatorilor. A cautat sa-i treaca pe lista pe toti fumatorii. Dupa aceasta munca încordata, cu calcule transpiratoare, a omis sa treaca pe ea câtiva fumatori. Sigur ca distributia tutunului a dat nastere la nemultumiri, si Ghitea care este si casierul grupului si nu are nici o alta slujba particulara, a trebuit s'o ia dela capat si sa faca alta lista spre multumirea "nemultumitilor".
• Kritzwow, 3-V-1941.
Am lucrat numai pâna la ora 12 si 30 de minute, fiind Sâmbata. Am ramas pâna seara în oras cu Dobrin si am facut bae. Pâna la ora culcarii, am trait mai mult sufleteste. Crâmpeie de amintiri pe care le-am trait cândva în tara sângelui meu, le-am retrait acum parca mai puternic. Am o mama, care a suferit ca toate mamele cu suflete mari. Dintre toti fratii, eu am fost mai iubit si apropiat de ea. Numai ea venea cu cosul cu mâncare la flacaul ei întemnitat. Numai ea avea grije sa dea câte-un acatist la biserica. Numai ea ma visa si numai ea se ruga pentru mine. Dupa 3 Septembrie 1940, într'o zi de dupa amiaza pe când se transmitea la radio un mars legionar, cu lacrimi în ochi mi-a spus: "Dragul mamii, când voi muri, sa-mi cântati un cântec legionar la groapa. Atâta sa-mi faci, altceva nimic!" Poate acum, draga mama, îmi aranjezi hainele în dulap, sau patul, pe care nu mi l-ai mai facut de multi ani, sau îmi faci o cruce la capatâi, asa cum mi-o faceai seara când ma culcam!...
• Kritzwow, 4-V-1941.
E prima Duminica din luna Mai. Ploua si bate vântul... M'am sculat târziu,
dupa ora 9. Dupa cafea, mi-am spalat câteva lucruri de trebuinta. Majoritatea
rufelor le-am dus la spalatorie, dar abia în 13 sunt gata. Dela Dobrin, am
împrumutat o camase curata... La ora 11, am avut sedinta: camaradul Ovidiu
Gaina a vorbit despre revolutia Miscarii Legionare, scotând în relief figura
Capitanului si a Comandantului. 
Introducerea
a fost mai lunga decât cuprinsul, pentruca interlocutorul a facut un istoric
al revolutiilor românesti si a portretizat figurile eroilor care le-au dinamizat.
Dupa masa, multi s'au dus la opera sau cinematograf. Înca de ieri proiectasem
împreuna cu Dobrin sa mergem la cinematograf, însa din cauza oboselii si a
vremii am renuntat în ultima instanta. Azi au început ostilitatile între Irak
si englezi. La ora 18, Fuhrerul a vorbit în Reichstag. A expus schematic felul
cum au decurs ostilitatile în Balcani. Nu are niciun interes teritorial, ci
numai economic în aceasta regiune. Din cele expuse mai departe, a reiesit
ca Ungaria si Bulgaria vor avea câstig de cauza în ceea ce priveste unele
revendicari teritoriale, dela Jugoslavia si Grecia. Începând de mâine, nu
ne mai gateste personalul restaurantului. S'a stabilit sa ne gatim noi. Ni
s'au dat cartele. Romy Opris a fost delegat cu aceasta munca de ordin economic,
pe plan administrativ, comercial si supraveghetor. Bucataria ni se va pune
la dispozitie, asa ca Romy nu va mai lucra cu noi în fabrica. De mâine începe
o noua saptamâna de munca. Nu lucram nici pentru Germania, nici pentru a poza
ca suntem muncitori, ci pentru România Legionara. E ceasul 20 si 15 minute
când închei jurnalul pe ziua de astazi. Hanu se sfadeste cu Boeru si Toader,
pe chestiunea culcatului si sculatului: sa nu se mai rosteasca "nici
o vorba seara dupa stingere si sa nu se mai faca galagie dimineata la sculare,
pentru ca unii nu lucreaza si trebuie sa doarma". Hanu a depasit azi
cu mult calcarea acestor dispozitii care au fost fixate de Comandant acum
câteva zile. Deviza lui Nae, care este provocatorul "chestiunei Hanu",
este: "Nu supara pe camaradul tau care munceste".
• Kritzwow, 5-V-1941.
Azi dimineata, un autobuz-taxi ne-a dus din Kritzwow la gara Rostock: de aici trebuie sa mergem cu trenul de 6:20 la Marienhe pentru camarazii dela "Heinkel", si mai departe la Wamemunde, pentru camarazii dela "Arado". Pentruca am ajuns cu întârziere, am scăpat trenul. L-am asteptat pe cel de 6:40. Ne-am suit toti, însa trenul acesta n'a oprit pâna la Wamemunde, deloc. Cei dela "Heinkel" ne-am întors cu acelasi tren (pentruca toate trenurile de aici se întorc, fiind oras de frontiera), însa nici de data aceasta nu a oprit decât dincolo de statia Marienhe, adica în statia Branow. De doua ori am trecut cu trenul prin fata fabricei si n'am putut sa ne dam jos. Distanta dela Branow si pâna la fabrica, aproape 2 km. si jumatate, am facut-o pe jos. Am sosit cu întârziere de o ora. Pentru ca sa completam absenta si sa nu luam plata mai putina, am lucrat o ora în plus, dupa ora 16 si 10 minute. Cred ca ne-am vindecat sa mai mergem cu autobuzul. Seara, când ne-am întors la Kritzwow, era soare si cerul complet senin. Au plesnit mugurii prin paduri si iarba a început sa rasara cu multa sfiala. Ne miram ca vine primavara si prin aceste locuri cu temperatura nordica. S'a raspândit vestea ca ne vor muta de aici în alta "locuinta" mai buna din apropierea orasului, si ca mai sosesc în mijlocul nostru un numar de 35 de camarazi refugiati din tara. Se înmulteste numarul de luptatori legionari refugiati si de neam razbunatori...
(Sfârsitul caietului numărul 1)