Insemnari numai pentru mine KRITZWOW-ROSTOCK

JURNAL NUMAI PENTRU MINE

(Caietul Nr. 2)

-continuare-

KRITZWOW - ROSTOCK

Kritzwow, 6-V-1941.

De la data când am început munca în fabrica, jurnalul acesta a fost scris cu oboseala fizica. Azi, am plecat iarasi cu autobuzul si ca prin minune am prins trenul doar câtiva. Am sosit la timp, ceilalti cu o întârziere de o jumatate de ora. De mâine însa, vom merge pe jos fiindca masina nu mai vine. Sunt bucuros! Ne vom scula mai de dimineata, vom merge pe jos, dar vom sosi la timp spre multumirea mea si încrederea în noi pe care vor avea-o ceilalti muncitori din fabrica. Saptamâna viitoare, ne vom muta cu totii mai în apropiere de oras. Conditiile de cazare -dupa spusele lui Caranica- ar fi mult mai bune: loc spatios, cu padure prin împrejurimi si tramvaiul la scara. Nu stiu de ce, astazi am fost cuprins de cea mai mare oboseala pe care am resimtit-o de când am început lucrul. Dar, un fapt trebuie sa se stie: sunt mândru ca sunt muncitor cu bratele! L-am repetat si voi repeta mereu acest lucru! De la data când Romy Opris e bucatar, mâncam mai bine. Datorita lui, asta seara am mâncat o ciorba cu gust "românesc". Seara, pentru ca ceilalti camarazi vin obositi si se culca mai devreme, e mai multa liniste ca de obicei. Azi la amiaza, în timpul pauzei de 40 de minute, dupa ce am mâncat, am stat tolanit pe iarba în gradina bine îngrijita din fata cantinei, împreuna cu ceilalti muncitori. Îmi facea impresia ca sunt la un popas, dupa o excursie pe muntii Bucegi. Ah! Acesti munti pe care i-am batut de mic, mi-au aparut deodata în minte, mai majestuosi si mai falnici decât par în realitate! Îi voi mai vedea? Cred ca da! Daca nu-i voi putea strabate cu bietele picioare reumatice, sigur ca sufletul va hoinari setos pe piscurile lor. Va îmbratisez de aici, munti dragi, pentruca voi asi adapostit nu odata de urgia prigonitorilor, camarazi ale caror spirite acum plutesc mai sus decât vârfurile voastre!...

Kritzwow, 7-V-1941.

Ploaie mare, manata de vânt, a început sa cada de cu noapte. M'a patruns pâna la piele în drum spre lucru. Din cauza aceasta, frigul s'a tinut scai de mine aproape toata ziua. Când m'am întors la ora 16 spre casa, ploaia se transformase în ninsoare. Foamea a fost mai accentuata ca altadata. O ciorba buna, fierbinte, mi-a încalzit trupul vlaguit de frig. În momentul acesta (ora 20), cerul s'a înseninat. Apusul e rosu: soarele parca plânge sfârsitul zilei. Un camarad îl acompaniaza la pian pe Humita care, cu vocea lui de soprana, cânta romanta "Îti mai aduci aminte doamna!" compusa de Ion Mânzatu. Iata sfârsitul unei seri, dupa o zi de munca. Nu toate sunt la fel, bine'nteles. Dar când dorurile musca din noi, soaptele abia se-aud, iar Doamna noastra e tacerea, plina de gânduri si cu ochi de vis.

Kritzwow, 8-V-1941.

Soare si vânt slab. Rostockul lipsit de viata îsi face impresia unui oras în care locuiesc numai batrânii. În general, orasele germane nu au viata vioaie a oraselor noastre! Multa seriozitate si atmosfera grava am gasit atât la Viena, Berlin cât si aici. Caracterul acesta e specific rasei nordice. Noi, rasa latina, suntem vioi si galagiosi. De multe ori, nemtii se uita lung la noi, când trecem în grupuri prin oras... Azi noapte m'am visat în tara; parca îmi luasem ultimele examene de licenta. Eram vesel, pentru ca în sfârsit, "batrânul" student si-a terminat facultatea, dupa sapte ani de munca. Pe terenul aviatic al fabricei, am vazut de aproape câteva avioane "Stuka", pe lânga altele de bombardament cu doua motoare. Deosebit de impresive... La masa mea de lucru în fabrica, este si o muncitoare. Se pricepe mult; sigur, are vechime. Mereu ma întreaba de România. A auzit ca este o tara frumoasa si calda, si ca toate se vând fara cartela. Eu îi raspund, ca si un neamt din România: cu cuvinte strâmbe, producatoare de mult haz, îi dau lamuriri de propaganda mândra. Pâna si muncitorii germani au auzit -sigur ca nu dela noi-, ca gen. Antonescu nu este omul Axei si-i contra Garzii de Fier. Când m'am întors spre seara acasa, am aflat ca Molotov a fost demis din functia de "comisar al poporului" pentru afacerile externe. Îmi scriu jurnalul trântit pe abdomen si întins versal peste doua paturi. Alaturi, la stânga mea, în patul lui, întins tot pe abdomen, însa pregatit pentru culcare, Dobrin învata gramatica germana, învelit cu patura pâna aproape peste cap. Fire larga de legionar sadea. Are niste bocanci, care scârtie si pe ploaie si pe soare. Ori de câte ori e întrebat asupra acestui scârtâit, raspunde pe ton de atitudine: "-Sunt bocanci de dictator, draga!"... E ora 20 si 30 de minute.

Kritzwow, 9-V-1941.

Astazi am luat prima leafa pentru prima saptamâna lucrata. Am luat-o în plic, asa cum o iau toti muncitorii. Ni se plateste saptamânal, afara de camarazii care lucreaza ca functionari si care sunt platiti lunar. Ne-au revenit, la fiecare în parte, 21 de marci. Toate aceste plicuri -bineînteles fara bani-, le voi pastra ca amintire si ca dovada ca am fost muncitor la una din fabricile germane. Din banii acestia, vom da regulat o suma raportata la salariu comandamentului de aici, pentru chiria casei si hrana noastra. Seara, un reprezentant al politiei din Rostock a venit si ne-a comunicat ca a doua zi la ora 14 sa fim cu toate lucrurile pregatite pentru mutare. Un camion va transporta paturile de lemn, saltelele de paie si pe noi cu bagajele la noua destinatie. Înainte de culcare, comandantul N. Petrascu ne-a dat unele lamuriri de organizare pentru mutare. Noi, cei dela "Heinkel", care terminam lucrul Sâmbata la ora 12 si 30 de minute, vom fi prezenti la ora 14 pentru a ajuta la efectuarea transportului. Pâna la stingere, sa golim dulapurile si sa împachetam continutul în geamantane, iar dimineata, la sculare, cearceaful de saltea, de patura si fasa de perna. Azi am împlinit 3 saptamâni de când suntem în Kritzwow. Parasim Kritzwowul si pe frumoasa fata a cârciumarului. Am constatat ca tot "fata de crâsmar" a ramas, pentruca a râs si a stat de vorba cu fiecare dintre cei care au consumat bauturi, fara ca sa-si lege inima de careva: nici de Nae care a admirat-o cel mai mult!

R O S T O C K

Rostock, 10-V-1941.

Imediat dupa terminarea lucrului, ne-am grabit sa ajungem repede "acasa". Mutarea a cazut ca o mare grije pentru noi. Legatura cu tramvaiul a fost întârziata. Pentru ca nu mai erau decât 20 de minute pâna la ora 14 si ne gaseam tocmai în Doberaner Platz, iar sansele noastre de a ajunge în timp reduse aproape la zero, împreuna cu alti trei camarazi am hotarît sa luam un taxi. Am platit în total 5 feningi pâna la Kritzwow, dar am ajuns la ora fixata. Aici am gasit-o pe Tiana. Ne-a adus ceva vesti si pachete. Antonescu a dat o amnistie pentru legionarii "rebeli" condamnati pâna la cinci ani. si, desi se aresteaza si se condamna înca în tara, aceasta amnistie este valabila si pentru trecut si pentru viitor! Deci, este un decret care îsi va produce efectele sigur pâna se va termina odata cu aceste arestari. Kilinger, a sinut un discurs numai pentru slavirea lui Antonescu. Germania face presiuni asupra noastra pentru o împacare cu generalul. Noi, nu mai avem nimic cu el. Ne-am spus cuvântul: este un ucigas ordinar... Camionul a facut doua drumuri: primul transport l-a facut cu o parte din dulapuri si saltele, iar al doilea cu paturile, bagajele noastre si restul de dulapuri si saltele. Cu primul transport, am plecat zece camarazi ca mâna de ajutor. Ne-am cocosat sus pe saltele, în remorca masinii. Am trecut prin centrul orasului. Desigur, populatia orasului ne-a luat drept prizonieri francezi sau polonezi. Ea vede în orice strain, numai pe aceste neamuri învinse; si le vede cu mare ura. Îi mai trebuie înca timp sa înteleaga ca noi suntem Români. S'a creat si aproape generalizat o mentalitate în Germania, din cauza victoriilor obtinute de Reich: ura contra strainilor. Am ajuns în fata "casei" noi, unde vom sta iarasi pentru un timp nedeterminat. E la o distanta de 3 km. de centrul orasului. E un mare local restaurant. Are curte cu brazi si imediat la aripa stânga se întinde o frumoasa poiana. De aici porneste autobuzul nr. 3 spre oras: deci, avem "masina la scara"! Am debarcat repede lucrurile din camion si remorca, pentru aducerea celui de-al doilea transport. În marea sala de festivitati a localului, am instalat imediat dormitorul. A si început lucrul cu fixarea paturilor etajate pe picioare. Sala dormitorului este mult mai mare decât cea din Kritzwow. În fundul salii, spre stânga, se gasesc câteva ferestre mici cu vedere spre o padure înca neînmugurita. Alaturi de dormitor, mai sunt înca trei odai, pentru camarazii mai slabiti. La subsol, avem bucataria si spalatorul. Romulus Opris a ramas pe mai departe administratorul nostru bucatar. Toaleta este, desigur, în legatura cu dormitorul. Dupa o ora dela sosirea primului transport, a sosit si al doilea împreuna cu restul de camarazi si lucrurile ramase. A fost o munca obositoare, cararea dulapurilor în dormitor si reconstruirea paturilor. Parca era o adevarata fabrica de cherestea: scânduri, "pâna-i lumea"! Ciocanele bateau, si gurile nu se mai opreau. Mai lipsea un "guter" ca sa fie o adevarata industrie forestiera. Aranjarea a durat pâna la ora 20. Nu mai puteam de oboseala. Fiecare a fost la rândul lui, hamal. Imediat dupa intrarea în restaurant, la stânga, se gaseste sala cu mese. Ferestrele ei dau în soseaua care duce în oras. Aici vom lua masa si vom sta la "taifas" în orele libere. Privelistea noului adapost, e frumoasa: de jur împrejur avem paduri, poiene si case, -adevarate vile. Conditiile de viata sunt mult mai bune decât cele dela Kritzwow: a avut dreptate Caranica. Bine ca nu vom mai face drumul pe jos. Vom economisi energie si vom putea prelungi orarul pentru somn, pentruca, dupa cum am spus, masina este la "scara". Cu alte cuvinte, suntem în plin oras. La ora 22, am închis ochii foarte obosit, pentru prima noapte în noul domiciliu.

Rostock, 11-V-1941.

M'am sculat din pat înghesat de frig. Sa sper ca nu va fi frig în fiecare noapte. Mult soare si mult aer curat. Vântul cred ca este angajat pe viata în aceste locuri! La ora 11, am avut sedinta în dormitor. Comandantul Petrascu ne-a citit scrisoarea ce ne-a fost trimisa dela Berkenbruck de catre D-l Comandant Horia Sima. A adus-o Tiana. În ea ne spune ca legionarii din tara, sufera în închisori ca niste arhangheli. Sa avem privirea limpede, fara încretire de frunsi, în viitorul apropiat al Biruintei Legionare. Apoi, din adâncul inimii, com. Petrascu a vorbit de felul de viata al Legionarului, fata de el însusi, de camarazii lui si fata de lumea ce ne înconjoara. La amiaza, din cauza mutarii, nu ni s'a putut servi masa. Mai necesita pusin timp aranjarea bucatariei noastre. Fiecare am plecat în oras si am prânzit pe socoteala noastra la restaurant. Am luat masa împreuna cu Balanescu si Hanu la restaurantul "Wintergarten". Ne-a costat 3 marci si 5 fenigi, de "caciula". La ora 15 am fost la cinema "Metropol", numai cu Balanescu. Hanu a ramas sa se întâlneasca cu o fata, colega de birou la fabrica "Arado". Îi place de ea, si nu cum spune el ca e unul din mijloacele de a pierde timpul. Am vizionat filmul "Jud süss". În general, filmul a prezentat felul de infiltratie jidoveasca în viata unui stat si consecintele dezastruoase pe care le produce, pentru caracterul national al statului. Un film de propaganda nationala... Ne-am întors la noul domiciliu la ora 18, pentruca aranjarea bucatariei s'a terminat si masa o vom putea servi aici chiar din aceasta seara. Noua locuinta poarta numele de "Schweizerhauss", si e socotita de germani ca o casa de odihna si recreatie. Acum o ocupam noi, iar accesul strainilor -în afara de fruntasii partidului din Rostock-, este interzis. Este ora 20 si 30 de minute: ma doare rau capul! Com. Petrascu îsi cauta de zor în lucrurile ramase înca nearanjate, un geamantan plin de carti. Nu stie ce a facut cu el! Întreaba pe toti si-si trece des mâna dreapta prin par. Cam. Popinciuc, bate clapele dela pian si cu multa nesiguranta se casneste la o romanta. Avem si pian!... Soarele, jumatate pravalit în Apus, îsi ia parca ramas bun dela ziua de azi, pierzându-se dupa vârfurile copacilor desfrunziti. Gândul ma duce catre Lily. N'am vorbit nimic serios cu ea în ultimele saptamâni traite în sara. Dar îmi simt sufletul alaturi de ea. Nu pot sa-i trimit decât gânduri bune si sincere... Tiana a plecat la Berlin dela ora 17. De mâine începe o noua saptamâna de lucru. În curte, camarazii cânta "Sfânta Tinerete Legionara". Traiasca Legiunea si Capitanul!

Rostock, 12-V-1941.

Stam pe Tessiner Strasse. O sosea pitoreasca care vine din centrul orasului si se pierde departe, în padure. În fiecare dimineata, la ora 6 si 10 minute, o masina speciala va veni sa ne ia si sa ne transporte la fabrica. Ziua de azi a trecut greu. seful mesei mele de lucru, nu a venit azi la fabrica: e bolnav. Colega de munca, Rose Elisabeth, care lucra cu mine la aceasta masa, a început sa se poarte cu atentie. Stie bine acum cine suntem si a constatat din parte-mi mult bun simt. Toti Legionarii din fabrica se deosebesc de ceilalti muncitori prin atitudine si constiinciozitate. Elisabeth m'a întrebat astazi multe lucruri despre România: daca acolo e cald, daca fetele sunt mai mult blonde sau brunete, etc. I-am raspuns, într'o germana stricata, ca la noi este mult mai frumos, iar fetele sunt mai mult brunete si satene, mai putin blonde. N'a uitat sa ma întrebe daca în România se pot cumpara pantofi de dama fara cartela. I-am spus ca sunt fel de fel de pantofi frumosi, si poti cumpara câte perechi vrei fara cartela. I-am mai spus ca, dupa ce ma voi reîntoarce în sara, daca am adresa ei, îi voi trimite doua perechi de pantofi frumosi. Sa fi vazut ce bucurie a fost pe ea! Nu stia cum sa se mai poarte cu mine!... Politia ne-a ridicat pasapoartele câteva zile în urma. Prin Tiana am aflat ca si celor dela Berkenbruck le-au fost ridicate pasapoartele. Sigur, scopul este sa nu parasim orasul. Traim într'un adevarat lagar, însa cu posibilitatea de a ne administra si conduce singuri, în cadrul unitasii. Aproape ca nu este zi, ca politia sa nu vina pe la noi în vizita. Stim ca Miscarea trece printr'o faza grea. Acest lucru ne strânge mai mult si ne face mai tari. Este aceiasi ora ca cea de aseara când închei jurnalul pe aceasta zi. Cam. Sârbu împarte fotografiile facute pâna acum în Germania. Mai sunt si altele, la cam. Arnautu. El însa a ramas la Berkenbruck, cu comandamentul. Unii dintre camarazi se plimba prin poiana din apropiere, iar cam. Logigan cânta la pian un vals de demult. Un dor arzator îmi framânta sufletul. Este dorul de tara si de cei ce gem în lanturi...

Rostock, 13-V-1941.

Vestea fugiri lui Rudolf Hess în Scosia, se duce înca din gura în gura, si tot cu mai multe comentarii. Muncitorii din fabrica sunt foarte mâhniti; doar prizonierii polonezi au fost ceva mai veseli la auzul stirii. Poate ca fuga nu reprezinta decât o manevra politica, cum spune Crisu Axente. Relatiile încordate cu Rusia si semnarea unei paci cu Anglia, va da teren liber de actiune în Est. Poate fi însa si initiativa personala a lui Hess, de a merge sa convinga pe englezi ca este o prostie sa mai continuie razboiul, si sa-i determine la încheierea pacii. În ultima instanta, poate fi si o tradare incalificabila, si preludiul unui declin, dupa parerea lui Victor Apostolescu. În concluzie: ne asteptam la mari evenimente sigure si curânde. Tot azi, am aflat de memoriul Prof. Ion Gavanescul, iscalit de circa 80 de persoane care au avut un trecut legionar, si care a fost înaintat în preajma sarbatorilor Pastelui lui Antonescu. În urma acestui memoriu, ar fi avut loc amnistia de care am amintit... Toata ziua mi s'a batut ochiul stâng si am fost foarte trist. Dupa amiaza, am fost schimbat la alta masa de lucru. Aici mai este un muncitor, asa ca vom lucra împreuna. Nu mai este Rose Elisabeth, sefa mea sau "stapâna", dupa cum spunea Nae. Noul coleg de masa, îmi va dirija lucrul personal. Dupa iesirea dela fabrica, împreuna cu Nae Mazilescu, am fost la o cofetarie. A fost nor si frig. E înca vreme de palton. E ora 21 fara 10 minute. În dormitor nu este nimeni. Liniste de mormânt. Camarazii sunt la plimbare prin padure si, în grupuri, discuta noile evenimente. Eu n'am putut merge. Mi-am scris jurnalul; si-apoi, ma simt obosit. Chiar în acest moment, Opris, "administratorul", a intrat ca o sageata în dormitor si a strigat: "-Toata lumea da rufele la spalat!". Nu l-a auzit nimeni, decât eu. Ma duc sa-i dau o pereche de ciorapi si o batista pentru spalat.

Rostock, 14-V-1941.

Am muncit din greu la noua masa de lucru. S'a îmbibat uleiul în piele. Cu tot spalatul, nu se mai duce. Mâini de muncitor. Din cauza sârmei, pielea de pe degete mi s'a crapat. Nu conteaza ranile de pe mâini: îmi pare bine ca trece timpul mai usor. Nae Mazilescu a capatat dela mesterul lui scule noi si o lada pentru ele. El zice ca l-a avansat! Adevarul este altul: ca sa nu-i mai foloseasca sculele mesterului, si sa nu-i mai rupa pila sau ciocanul, i s'au pus lui Nae la dispozitie scule proprii pe tot timpul cât va lucra. Pe muncitorul coleg de masa, îl cheama Peter. E scund si gras. Pare a fi un Hercule. Rose spune ca e un om rau. Mie mi se pare un om muncitor, prietenos si foarte optimist. Sâmbata seara, la ora 17, îmi va face o vizita "acasa". Dupa masa de seara, în poiana de lânga "Schweizerhaus", am cântat cu totii câteva cântece legionare de lupta. Com. Petrascu ne-a sugerat ca în fiecare seara dupa masa, sa iesim în aceasta poiana si sa cântam din marsurile noastre. E cât se poate de bine, pentru ca numai asa ne mai descarcam sufletele de oboseala. Dupa noul program, stingerea seara se face la ora 22. Victor Apostolescu e seful dormitorului. Dela sine putere, mai admite dupa aceasta ora înca 2 minute de vorbit. În fabrica, Emil Popa are în raionul lui ca mester pe Alfons. Acest bun muncitor s'a împrietenit cu toti legionarii. De Emil însa, se simte mai legat. Tot timpul sunt împreuna. Unul pe altul se cauta si nu pot lucra decât amândoi. Ne-a spus ca la anul viitor, în timpul verii, ne va face o vizita în sara. Dragostea muncitorilor national-socialisti germani fata de noi, pe zi ce trece se întareste. Pe noi nu poate decât sa ne bucure acest lucru. Vrem sa se convinga toti germanii de felul de a fi al legionarului. Au acum, fata în fata, tipul legionarului constient, muncitor, a carui imagine nu mai poate fi falsificata dela mii de kilometri de dusmanii nostri. E ora 22 si 25 de minute. Aud tic-tac-urile ceasului de perete. Scriu în "bodega", la o masa. Baietii sunt parte în dormitor, parte pe afara. Se aude radioul în sufrageria restaurantului; însa, mai tare, se aude glasul lui Ghitea în sala de mese, asupra problemelor de politica externa. El poate vorbi chiar si toata noaptea, pentru ca face parte din grupa sedentara a comunitatii noastre.