ROSTOCK

-continuare-

• Rostock, 6 Iunie 1941.

Dentistul m'a amânat iară pentru mâine după amiază. Mi-a tocit o măsea prea mult şi a început să mă doară la rece. Dentistul acesta are o mână grea, ca de măcelar!

Zvonurile despre intrarea trupelor italo-germane in Irak, prin Rusia, nu se continuă încă. Alte zvonuri circulă prin lumea germană, că Irakul ar fi fost ocupat de trupele engleze. Nu s'a dat nici un comunicat oficial in privinta acestor zvonuri.

Azi am luat prima leafă săptămânală din luna Iunie. După "plic", am constatat că mi s'a mărit leafa la oră cu încă 11 fenigi, adică 83 fenigi in total, iar de săptămâna viitoare ne vor plăti şi acordul.

Astă seară mi-a venit rândul de servit la masă cu alti 3 camarazi.

Prin toate grădinile şi parcurile publice, liliacul a înflorit. Femeile germane au o mare dragoste pentru flori.

Foarte des le întâlneşti, ducând in brate buchete mari de flori.

E ora 21. Multi dintre camarazi sunt pe afară. În sala de mese nu este decât reprezentantul politiei locale, care se întretine de vorbă cu cam. Găvănescu.

• Rostock, 7 Iunie 1941.

E Sâmbătă. Această zi ne face mai veseli şi oboseala nu o simtim atât de mare. Lucrăm numai până la ora 12 şi 30 de minute, apoi vom fi liberi până Luni.

După ce am făcut baie, am mers împreună cu cam. Roth la cinema "Union", între orele 15 şi 17. Am văzut filmul "Das Himelblam Abendkleid", rolul principal fiind interpretat cu multă finete artistică de actorul Georg Alexandre. Ce m'a interesat mai mult, a fost jurnalul, premergător filmului. Am văzut debarcarea trupelor germane pe insula Creta. Lansarea paraşutiştilor se asemăna cu mari fulgi de zăpadă, care parcă nu se mai opreau. Distanta dintre Atena şi Creta, este de 350 km., iar între Peloponez şi Creta, 100 km. Înainte ca avioanele cu paraşutişti să zboare deasupra insulei, unitati de avioane "Stuka" au bombardat intens terenul insulei.

Dentistul mi-a pus măselele. Măseaua tocită prea mult rândul trecut, ma doare şi acum. Nu ştiu cum se va putea repara. Apoi, coroana mi-a făcut-o prea înaltă: nu mi se poate închide gura bine. Vorbesc prost şi limba parcă îmi iese printre dinti.

M'am culcat devreme, ca să pot uita durerea măselii şi a gingiilor.

Noaptea nu mi-a fost prea odihnitoare. "Fiarele" din gură mi-au pricinuit mari dureri. M'am sculat la ora 7, iar la ora 8 m'am prezentat acasă la dentist. Mi-a spus să vin la ora 11 la cabinet.

M'am întors repede la Schweizerhaus, ca să nu scap şedinta dela ora 10.

În cadrul şedintei, cam. Cutumina a vorbit despre situatia macedo-românilor, înainte şi după ce au intrat in Legiune.

La ora 11 am fost din nou la dentist. Pentru durere, mi-a dat trei tablete, iar in ceea ce priveşte mărimea coroanei, mi-a spus să vin a doua zi după amiază. Voi merge că n'am incotro...

Din lipsă de tigări, am mers până la fabrică, la cantină. Aici, pe baza cartelei de care se bucură muncitorii, mi-am cumpărat două cutii cu tigări.

Duminica, in Germania toate debitele de tutun sunt închise şi acum in vreme de război e problematic să le găseşti. Fiecărui debit de tutun, i se dă un anumit contingent de tigări pe săptămână. De obicei, acest contingent se vinde într'o zi, două, şi până la începutul săptămânii următoare, trebuie să rabzi. Acest lucru, sigur, după cum am spus, este numai acum in timp de război.

Nouă, la Schweizerhaus, ni se dau cu portia, adică două pachete de tigări pe zi, in total 12 tigări. Însă, cu ce ne mai cumpărăm dela fabrică şi cu ce mai găsim prin oraş, compensăm in parte lipsa de tigări.

Trebuie să spun că şi cantina fabricii, dă odată pe săptămână 3 pachete de tigări, adică 18 bucăti. Săptămâna începe de Duminica şi se sfârşeşte Sâmbăta.

După masă am renuntat să mai merg in oraş la plimbare. Am fost destul dimineata. Ne-am obişnuit ca in fiecare Duminică după amiază să mergem prin oraş, la plimbare sau la cinema. În schimb, am fost cu Dobrin, Bujini şi Gogu Gheorghiu prin pădurea Schweizerhaus. Nu ne-am afundat mult prin ea, căci am găsit un mic restaurant ascuns între fagi. Ne-am aşezat la o masă afară. Gheorghiu avea cartelă de pâine. O femeie bătrână şi tare cumsecade, ne-a servit cu bere, vermouth şi in schimbul cartelelor lui Gheorghiu, ne-a dat câte 12 prăjituri de cap de om. Cam multe ar spune unii, însă prăjiturile erau pâine goală combinată cu zahăr. Bătrâna ştia că suntem români. S'a interesat ea şi a aflat pentru că nu stă departe de locuinta noastră. Ne-a întrebat dacă se găseşte cafea veritabilă in România. I-am spus: nu numai că se găseşte, dar sunt cantităti enorme in stocul fiecărui magazin. Dobrin, la mirarea ei, i-a spus că după ce ne întoarcem in Tară, îi vom trimite prin poştă două kg. pentrucă se poartă frumos cu noi şi o considerăm de aci înainte ca pe o "mutter". Bătrâna s'a declarat atât de multumită că după ce ne servea berea, vermouthul sau prăjitura, ne reamintea mereu să nu uităm de cafea.

A fost frumos. Dăduse soarele şi privighetorile începuseră concertul. Priveam prin desişul frunzelor si-mi venea să cânt o doină ardelenească. Am stat aşa două ore şi am răscolit împreună multe amintiri din trecutul Gărzii de Fier...

Azi, au fost Rusaliile noastre. M'am gândit la ele, dar nu le-am simtit bucuria ca altădată.

• Rostock, 9 Iunie 1941.

Cam. Trandafir a fost ieri la Rostock. A vorbit cu câtiva băieti. N'a venit pela Schweizerhaus, ca să nu afle politia germană care ne-a interzis orice contact cu alti români din Germania sau din Tară.

Profesorului Traian Brăileanu, i-au dat drumul din închisoare. Se spune că ar fi intervenit pentru el, rectorul Universitătii din Berlin.

Trupele engleze au intrat in Siria, fosta colonie franceză.

Colegul meu de muncă, Peter, a intrat de ieri la lucru de noapte, pentru o săptămână. Eu voi lucra ziua, iar el noaptea. Sunt suveran in timpul zilei, peste toată masa de lucru.

Nu m'am simtit bine toată ziua. Sunt mâhnit. După masa de seară, am fost cu Hanu la micul restaurant din pădure. Am vorbit de Legiune şi de dorinta reîntoarcerii in Tară.

E ora 21 şi 40 de minute. Emil Popa, mereu gânditor şi grav din cauza frământărilor sufleteşti, stă cu câtiva camarazi de vorbă in uşa sălii de mese. Humita şi O. Găină, la o masă, se sfătuesc in şoaptă. Restul de camarazi sunt răspânditi prin curte şi poiană. Nu se joacă nici footbal, nici wooley.

E nor. Bate un vânt rece. Nici o gălăgie, decât şoaptele camarazilor. Pe Tessinerstrasse, nu e nimeni. Privesc pe fereastră legănarea frunzelor copacilor. Nu cântă nici păsările. Un zgomot de maşină parcă se apropie. E cursa care vine dela Steintor până mai sus de Schweizerhaus. Şi vine rar. Din 20 in 20 de minute, strică liniştea armonică, a pastelului Schweizerhaus.

• Rostock, 10 Iunie 1941.

E grea munca de unul singur. Pe Peter nu-l mai am la dreapta mea până Luni. Pentru prima dată am simtit cum curge năduşeala pe mine. Concentrat asupra lucrului, cu părul pe ochi, parcă n'am mai văzut şi simtit nimic in jurul meu până la sfârşitul programului.

Sunt obosit frânt. Dacă nu mă bărbieream, trăgeam un somn bun până la ora mesei de seară. E ora 18. Scriu jurnalul cu gândurile răsfirate şi fară nici un control. E nor. A plouat circa 10 minute. În coltul din stânga al sălii de mese, cam. Ghitea scrie atent. Nu ştiu ce scrie. E dezbrăcat de haină. Scrie un timp şi apoi controlează cu tocul tot ce a aşternut pe hârtie. La o fereastră dinspre Tessinerstrasse, cu pieptul rezemat pe crucea bratelor, cam. Caranica citeşte. Probabil învată la limba germană. Eu, din cauza lucrului extenuant, n'am mai deschis de mult cartea. Şi nici din dreptul penal german n'am mai tradus.

Cam. Olteanu, lângă mine, dă de zor şi el să învete limba germană. Si-a dat ochelarii de pe nas si-i tine la îndemână, in stânga, pe masă. Crede că vede mai bine fără ei.

În momentul acesta a sosit cursa dela Steintor: câtiva camarazi au venit dela servici. Până la ora 19, timpul mesei, vor sosi şi ceilalti care mai stau prin oraş să se plimbe. Bineînteles, cei care nu-s obositi, adică "functionarii", după cum ar zice Nae Mazilescu. Ultimii care vin seara dela servici, sunt cei dela AradoWamemunde. Pe lângă ca ies la ora 18 dela serviciu, au de parcurs şi o distana mult mai lungă decât toti ceilalti. Bucătareasa, a adus tacâmurile pentru masă.

A venit şi Andrei Vasile. El vine cam rar pe acasă. Ca doctor, are de lucru şi noaptea. Trebuie să viziteze -pe lângă muncitorii uzinei "Heinkel "-, şi lagărele cu prizonieri, muncitori la fabrică. A venit râzând şi cu un "banc", aşa cum îi place lui să facă uz de ele.

• Rostock, 11 Iunie 1941.

Cea mai mare parte din zi a plouat. O ploaie cernită, însotită de un vânt şuerător. Deşi acum ploaia a stat, totuşi, vântul este încă in ceartă cu frunzele copacilor. E rece. Estuarul Wanow e stăpânit de valuri. Ce-o fi pe Marea Baltică?...

Am fost nervos tot timpul la lucru. In timpul pauzei dela ora 9, Nae Mazilescu a facut o glumă cu mine, iar eu in schimb, am zbierat serios la el. Mi-am dat seama că am facut o greşeală. După masă i-am cerut scuze de imprudenta care am comis-o.

Fabrica a angajat ca mână de lucru foarte multe fete. De o săptămână încoace mai ales, numărul femeilor a crescut considerabil. Fabrica, are foarte multe hale de lucru. Noi, Românii, lucrăm in hala nr. 8. E singura hală cu zgomot infernal.

Costumul de muncitor s'a murdărit într'un hal de nedescris. Fabrica n'a vrut să-mi dea altul. De două ori, mi-am pus in gând să-l aduc Sâmbăta acasă şi să-l spăl. Până Luni, ar fi avut tot timpul să se usuce. Am uitat! Acesta este adevărul.

E ora 18 şi 15 minute. Aproape toti camarazii au venit dela lucru. Vremea rea i-a adus pe toti acasă. Circa 10 dintre ei, beau lapte. Victor Apostolescu, in picioare şi cu pălăria pe cap, îşi bea laptele plimbându-se. Într'o parte, cam. Stănescu împarte tigări la camarazi. Cârciumarul, nu ni le mai vinde el direct. Da unuia din camarazi stocul zilnic, şi acesta la rândul lui varsă numai banii. Nu este niciunul din băieti însărcinat special cu această vânzare. Lucrul acesta îl poate face oricare fumător. Ş'apoi, nu este complicat fiindcă mai mult de cinci tigări de cap nu se vând. Însă, sunt bune şi acestea, pe lângă celelalte modalităti de procurare.

Probabil că mă voi duce astă seară la dentist să-mi cerceteze lucrarea. Mi-a lucrat tare prost măselele! Aproape nu este zi de lucru, ca in timpul pauzei de amiază să nu stăm tolăniti pe petecul de iarbă din fata cantinei "Heinkel". Muncitori şi functionari, toti Românii ne strângem grămadă. Vorbim tare şi râdem zgomotos. În tot cazul, ştim să păstrăm nota legionară. Toată lumea fabricii, ştie că Românii din Garda de Fier lucrează in mijlocul lor.

Am căpătat ieri "betug" pentru haine. Am şi uitat de când am cerut acest "belug". E bun şi acum! Când voi avea bani, îmi voi cumpăra o pereche de pantaloni şi o cămaşe.

Hanu a venit aseară din oraş cu un kg. de pâine. Nu ştiu de unde a avut cartelă. Ne-a chemat pe câtiva pe patul lui, înainte de culcare, şi ne-am ospătat lacomi din ea. Era moale şi putin caldă. Aproape regulat, el face rost de pâine. Pe mine nu m'a neglijat niciodată dela consumarea ei. Pe lângă, că avem paturile apropiate, ne mai leagă şi timpul petrecut împreună la Alba Iulia, între 3-IX-'940 şi 21-I-'941. Si-apoi, suntem legionari, împărtim totul între noi ca fratii.

Termin jurnalul cu sufletul trist.

• Rostock, 12 Iunie 1941.

Norii s'au spart in după amiaza zilei şi simtim iarăşi razele soarelui. Vântul, si-a sleit şi el puterile.

La fabrică, după ora 12, m'a necăjit un "spiralborer" care s'a rupt într'un bulou. Timp de o oră m'am muncit până am scos partea rămasă înăuntru.

Antonescu a fost chemat ieri la Munchen de către guvernul Reichului. S'a întretinut cu Von Ribentrop mult timp. S'a înapoiat azi la ora 11. Nu ştim care a fost rostul acestei invitatii speciale. Oricare va fi situatia pentru noi, ştim că viitorul Neamului Românesc stă in existenta Gărzii de Fier. Zilele ce vor veni, ne vor aduce clar situatia acestui eveniment.

Ducele Mussolini, a tinut in ziua de 10 Iunie a.c. un discurs pentru comemorarea unui an dela data când Italia a intrat in război alături de Germania. A făcut istoricul războiului cu Grecia, a clarificat pozitia politică actuală a Spaniei şi Turciei şi a atras atentia Statelor Unite că dacă vor intra in război alături de Anglia, Japonia direct interesată, va intra şi ea in război alături de puterile Axei. Ducele, si-a terminat cuvântarea cu siguranta in victoria Axei.

In săptămâna ce a trecut, şi cea in care ne găsim acum, a fost o vie mişcare diplomatică pentru Axă. Prim-ministrul Ungariei a fost la Roma, Furerul s'a întâlnit cu Ducele la Brenero, discursul Ducelui şi in cele din urmă, chemarea lui Antonescu la Munchen.

La intrarea trupelor engleze in Siria, francezii de acolo încă opun rezistenta.

Toate aceste evenimente, vor produce efecte fară întârziere.

Mişcarea Legionară, va simti şi ea la fel, acest curs istoric.

Comandantul Petraşcu, ne-a şi spus la ora 20, că aşa cum ne aflăm in plină prigoană, noi n'am lăsat armele din suflet. Suntem ai Neamului Românesc şi pentru el ne vom jertfi fară ezitare. Acest lucru să-l ştie toată lumea şi toate veacurile de aci înainte.

Ce măret şi flămând s'a cântat apoi "Urlă duşmanii" cântecul iubit de Căpitan şi dăltuit in sufletele noastre. Aseară, ne-au mai venit doi camarzi. Au trecut din Tară in Germania, in ziua de 12 Aprilie a.c., pe socoteala lor. Au fost prinşi de autoritătile germane in Protectorat. Până când au fost identificati, au fost băgati la închisoare până acum câteva zile. Au sosit aseară in mijlocul nostru şi ne-au povestit toate pătaniile.

E ora 21 şi 20 minute. În sala de mese, Mazilescu şi Grimalschi stau singuri la o masă. Grimalschi cântă doine de prin România, iar Logican, la pian, acompanieză "pianissimo". Nae Mazilescu e sentimental. Chiuie Nae, când se află in stările acestea de dor, ca prin satul lui din Oltenia. La o altă masă, singur, îmbătat de o tigară, cam. Tucan ascultă dus pe gânduri doina cântată cu multă patimă de Grimalschi. Mai încolo, spre coltul din stânga al sălii, Ghitea îşi continuă insensibil scrisul studios de aseară.

Nae Mazilescu, desfăcut la haină, cu piciorul stâng rezemat de speteaza scaunului lui Grimalschi, iar cu mâinile băgate in buzunarele pantalonilor, ascultă cu ochii jumătate deschişi şi încearcă când şi când să-l acompanieze pe Grimalschi. El nu mai trăieşte acum la Rostock, ci la o petrecere pe malul Oltului. Îşi închipuie Oltul, cu apele liniştite într'un amurg duios de primăvară.

• Rostock, 13 Iunie 1941.

Leafa de pe săptămâna aceasta ne-a spulberat la toti socotelile. Credeam că de data aceasta ne va fi socotit şi acordul, fag de celelalte plăti trecute, şi vom dispune de mai multe mărci. Adevărul a fost că leafa aceasta a fost chiar mai mică fată de cea de săptămâna trecută. Au şi nemtii planurile lor in materie de muncă şi de îndemnizatia ei.

După ce am ieşit din fabrică, m'am oprit prin oraş. M'am tot uitat in vitrine la haine şi cămăşi. Ce folos că ai "betug" şi n'ai bani! Mi-am cumpărat in schimb o cutie cu cremă de ghete, lame de bărbierit, şi o fiolă cu benzină pentru brichetă.

După amiază a plouat putin, nici măcar o jumătate de ora. O ploaie caldă şi iute, fată de cea de acum două zile care a fost rece. Ce contrast şi câte nedumeriri are şi natura aceasta! De n'ar fi aşa, poate că şi oamenii s'ar asemăna unii cu altii...

Prea putină dispozitie la camarazi. Pe Victor Apostolescu l-am văzut astăzi numai cu fruntea încretită şi cu tigarea in gură. Hanu, la fel...

• Rostock, 14 Iunie 1941.

Am fost vesel şi am facut şi pe altii din jurul meu să se simtă veseli.

Seara, a fost "dans" la un local in oraş. De când a început războiul cu Jugoslavia şi Grecia, dansul in Germania a fost interzis. Între companii însă, el a fost permis totdeauna.

Ori astăzi, pentru prima dată după atâtea luni de război, Germanii, prin firea lor, îşi văd iarăş de distractiile pământeşti. Ei sunt legati prea mult de pământ, de realitate. Pentru ei, partea spirituală este pe planul al doilea.

În Rostock, ne-am hotărît şi noi, câtiva legionari, să mergem şi să vedem cum dansează şi petrec nemtii. Am sosit la "Sportpalast", după ora 21. Nae Mazilescu, Roth, Roşu, Hanu, Humita, Dobrin, Ghită Stoia şi alti câtiva, curat îmbrăcati şi cu pantalonii făcuti "lună", am intrat la "dans". Lume multă: un ac de îl aruncai şi nu cădea jos. Se multumeau nemtii să danseze pe o bucătică de scândură, cât de mică. Cântau, chiuiau, aplaudau, manifestându-si bucuria dansului şi a petrecerii cu tot sufletul.

Cu chiu, cu vai, ne-am găsit o masă. Ne-am înghesuit la ea şi ne-am multumit numai să privim. N'am dansat niciunul, pentrucă starea noastră sufletească nu se putea asemăna cu a lor.

După ce am privit un timp, am început şi noi să facem spirite pe socoteala dansatorilor. Nae, după ce a pipat vreo două tigări, l-a luat pe Grimalschi şi s'au dus la bufet să bea câte o bere.

La ora 22 şi 30 minute, parte din noi am plecat spre casă. Restul, s'au întors după ora 23.

În tramvai, şi apoi in autobuzul care face cursa între Steintor şi Schweizerhaus, am glumit şi râs. Ne simteam bine. Ne'nchipuiam că suntem la Bucureşti, şi nu in Rostock... Petrecusem ziua cu plăcere.

După masa de prânz, după ce am făcut programatica bae, am fost la cinema "Capitol" împreună cu Roth, Hanu şi Grimalschi. Am văzut luptele unui submarin in Oceanul Atlantic, din războiul prezent. Din toate filmele germane, se desprinde 75 % numai propagandă. Iată, cinematograful german, bine organizat şi pus in slujba natiei.

După ce am ieşit dela cinema, împreună cu Roth, am mers la un restaurant de pe Kropelinerstrasse -strada principală a oraşului-, unde am luat câte o portie de heringi cu cartofi. Ieftini, multi şi fara cartelă, sunt cartofii in Germania. La fel şi peştele...

La începutul exilului nostru, mai strâmbam din nas din cauza acestor mâncăruri care se servesc prea des. Acum suntem obişnuiti şi mâncăm cartoful tot aşa cu poftă, cum mâncam pâinea pe vremuri in Tară. Se obişnuieşte omul...

Vremea, tot timpul s'a mentinut împestritată: nori, cu ploaie şi soare, vânt rece. Din 30 de mărci, cat am luat leafa ieri, nu mai am decât două. Nu ştiu ce-am făcut cu banii. De m'ar lua cineva la socoteală, n'aş putea să-l lămuresc pe ce am cheltuit atât, bineînteles afară de banii dati la comunitate şi de costul mesei de amiază pe săptămâna viitoare, la cantina fabricii: adică, in total 17 mărci şi 40 fenigi.

Nu ştiu a câta Duminică de prigoană este ziua de astăzi. Şi tot mai multe Doamne, se adună lângă cele trecute! Ce-o mai fi prin Tară şi cât sânge s'o mai fi vărsat? Suntem tare slab informati! Viata de lagăr pe care ne-au acordat-o "prietenii" noştri, nu ne-a lăsat deschisă această cale. Însă sufletele noastre, topesc in ele, ca nişte cazane uriaşe, toate suferintele Neamului Românesc.

Astă noapte m'am visat prin Tară. Se facea că mă urmăreau mişeii. Era iarnă şi căutam un adăpost pe muntele Piatra Mare din regiunea Braşovului. Braşovul, locul unde am făcut liceul şi temnita, trăieşte şi in visurile mele. Aici, m'am întâlnit cu sora mea: mi-a spus să nu cobor din munte. Mai departe nu îmi mai amintesc cursul visului. A fost o înlăntuire de scene pe care nu le mai pot reproduce. Dimineata, când m'am trezit la ora 8 şi jumătate, cearceaful de pe saltea era adunat grămadă.

La ora 10 am avut şedinta in pădurea de-alături. A vorbit cam. Mocanu despre "stilul legionar". În timp ce sorbeam şedinta in sufletele noastre, de sus, din nori, cădea o ploaie iute. Mi'nchipuiam şedintele tinute pe ploaie, cu muncitorii, pe muntii mei dragi din Azuga. Toată ziua a plouat. După masă, unii camarazi au plecat la cinematograf, iar altii s'au culcat. Eu, m'am multumit să merg cu Dobrin şi Roth la "bodega din pădure", la femeia bătrână care ne serveşte cu multă dragoste prăjituri. N'am stat afară la masă, ca Duminica trecută. Ploua. Am stat înăuntru, într'o cameră mică, iar Roth ne-a povestit cum s'a însurat, cum si-a cunoscut socrii, şi cum n'au ştiut părintii lui de acest "accident al vietii". Ascultam tăcut şi priveam afară căderea picăturilor de ploaie pe frunzele copacilor. Apoi, târziu, după o oră, am început să vorbim despre România şi problemele actuale de politică externă.

Pe cât am fost de vesel aseară, pe atât de trist am fost astăzi. Tot aştept răspuns la scrisoarea pe care am trimis-o părintilor prin politia germană. Am impresia că nu mai soseşte acest răspuns. Am mai trimis alte scrisori prin Tiana. Nici prin această cale n'am primit răspuns, cu toate că alti camarazi au primit. Apoi, Tiana n'a mai venit de circa trei săptămâni pe la noi. Deşi i s'a interzis de către politia germană să ne viziteze, totuşi, Tiana găseşte calea să vină. Astăzi trebuia să sosească! -cum mi-a spus Emil Popa...

Este ora 16 şi 30 de minute. În sala de mese putini camarazi. Crişu Axente, la un colt de masă, citeşte din cartea "Pentru Legionari". Are un tic nervos, care-mi atrage atentia: întinde des din gât, se strâmbă din coltul stâng al gurii, şi îşi petrece mereu degetul arătător dela mâna stângă după gulerul dela cămaşe.