Lucrare apărută sub titlul: "Indreptarul Frătiilor de Cruce",
Mai, 1935
Reeditată
sub titlul "Frătia de Cruce", Col. Omul Nou, Salzburg, 1952
-
extrase -
Gh.
Gh. ISTRATE
EXECUTĂRI
Instrucţia
legionară cuprinde un anumit număr de mişcări strict
necesare îndeplinirii rostului ei.
Executarea
acestora se învaţă pe teren. Aici vrem doar să stabilim care
sunt, precum şi condiţiunile de care trebuie să se ţină
seama în executarea lor.
Executarea
oricărei mişcări din instrucţia legionară are 2 părţi:
a)partea
sufletească, acea care determină propiu zis mişcarea,făcând-o
să simbolizeze ceva; să nu fie numai o mişcare în sine, rece: cât
şi acea care dă felul caracteristic legionar executării.
b)partea
fizică: executarea propriu zisă.
1)
Poziţia
de drepţi
Simbol.
Neclintirea
legionarului pe poziţie.
Executarea.
Aduci
tocurile unul lângă altul, la acelaşi nivel. Depărtezi vârfurile
picioarelor atât cât să încapă între ele vârful încălţămintei
pe care o porţi. Apropii genunchii. Intinzi bine corpul, de jos până
sus. Sugi burta, umfli coşul pieptului şi tragi umerii înapoi.
Incordezi gâtul. Ai impresia unui cui care te străpunge din creştet până
în tălpi. Lipeşti bine degetul de la mâini ; lipeşti
şi degetul mare. Lipeşti bine podul palmelor de corp, între podul
palmei şi corp, să nu intre nici acul ; degetul arătător
pe vipuşca pantalonilor. Desfaci, numai puţin, coatele, ţinând
umerii la aceiaşi înălţime. Te
apleci pe vârful picioarelor. (simbol : luarea contactului cu pământul ;
eşti ca şi crescut acolo, din pământ). Privirea, drept înainte.
Ochii, sfredelitori. Ochii singuri spun dacă trăieşti cu adevărat
poziţia de drepţi, simbolul ei.
Aceasta
este, decompusă, poziţia de « drepţi ». Executarea ei,
însă se face in ˝ de secundă.
Îţi
comandă cineva (în front sau individual), sau îţi comanzi singur.
Despre
comandă
Orice
comandă are 2 părţi:
a)comanda
prevestitoare.
b)comanda
săvârşitoare
Comanda
prevestitoare. Se pronunţă întotdeauna mai încet decât comanda săvârşitoare.
Însă, tot aşa : electric.
Comanda
prevestitoare este compusă la noi din cuvântul : « garda » ;
simplu, sau însoţit încă de alte cuvinte precum se va vedea la
fiecare caz în parte.
Comanda
pervestitoare este precedată, când se comandă unei unităţi
pentru prima dată (fie că unitatea fusese în repaus, fie că s-a
schimbat comandantul), de cuvântul « atenţiune » sau de un
fluor lung.
Comanda
săvărşitoare, este ultima parte a comenzii şi se pronunţă
tare şi electric (într-o singură silabă), chiar dacă este
un cuvânt mai mare, exemplu : « Înainte »).
Aici,
comanda săvărşitoare este partea ultimă de la fiecare comandă
scrisă mai mare.
Pentru
poziţia de drepţi, comanda care se dă este : « Garda,
DREPŢI ».
Când
se aude comanda prevestitoare, toată lumea tresare, se ridică pe vârful
piciorului drept şi ascultă partea a doua a comenzii. La comanda
« DREPŢI », în ˝ secundă, a şi luat poziţia
cea mai corectă de drepţi. Toată lumea, cu o singură
ţăcănitură de toc. Şi rămâne aşa, neclintit,
până ce va auzi altă comandă. Încremeneşte aşa. Poate
să vine peste el valurile cele mai grozave şi
nu se clinteşte din loc. Ochii mari, privirea adâncă.
2)
Repaus
Din
poziţia de drepţi, se poate comanda : « GARDA », pe
loc, « Repaus ». La comanda săvârşitoare « REPAUS »,
toată lumea, ca o scântiere, duce piciorul drept înainte, apucă mâna
stangă, de la încăietura palmei cu dreapta şi ia repaus, pe loc
(aşa spune comanda). Prin
urmare nu părăseşte frontul. Nici nu fumează. Nici nu vorbeşte
dacă nu i s-a dat voie special pentru aceasta.
Cât
de urît este obiceiul de a ieşi din front pentru a bea apă, sau să
cumpere covrigi… este un mic amănunt care dacă nu se bagă în
seamă de comandant, poate să provoace o impresie urâtă. Să-i
vadă lumea pe toţi alergând în toate părţile, “flămânzi”
şi “însetaţi”, ca cei mai lipsiţi de voinţă!…
3)
Ruperea
rândurilor
Tot
din poziţia de drepţi, se poate comanda: “Garda, înapoi » (sau
la stânga, la dreapta, după cum e poziţia). În
repaus rupeţi râdurile, fuga, MARŞ (sau fără « fugă »).
La
comanda prevestitoare, toţi sunt atenţi, şi când au auzit
comanda, « fuga », duc, din poziţia de drepţi, cum erau,
pumnii la piept,ca pentru fugă. Iar, la comanda săvârşitoare
« MARŞ », dintr-o săritură, o smucesc cu toţii
în direcţia în care li s-a comandat, spunând tare şi cu toţii
odată : « Traiască Legiunea şi Căpitanul ».
Sau
dacă, cumva, le-a comandat Căpitanul aceasta, spun numai « Trăiască
Legiunea », dar tare, ca să se cutremure pământul. (Afară
de cazul când situaţia cere să se vorbească încet, atunci spun
încet, în şoaptă, tot cu suflet).
4)
Salutul
Legionar
a)
Simbol :
salutul cerului : din inimă.
b)
Executarea :
din poziţia de "drepţi”, se mişcă numai mâna dreaptă,
restul corpului rămânând în poziţie corectă. Mâna dreaptă
cu palma tot aşa cu palma în poziţie de drepţi, întinsă
şi cu degetele lipite (lipit şi degetul mare), se aduce mai departe,
descriind un semi-cerc între dreapta şi se trânteşte cu palma în
partea stângă a pieptului, deasupra inimei. Vârful degetelor cad în încheiatura
umărului stâng. Podul
palmei lipit în întregime de piept. Cotul, la înălţimea umărului
drept. Aceasta este prima parte a salutului.
După
acea, în a doua jumătate de secundă, se duce braţul drept
înainte.
Palma
, tot aşa de întinsă,
vine cu încheietura la înălţimea frunţii. Nici spre stânga,
nici spre dreapta. Înainte, în direcţia ochiului drept. Braţul, întins
bine ca o săgeată.
Când
eşti în front, tragi cu ochiul la camaradul din dreapta pentru ca mâna ta
să fie la aceiaşi înălţime cu a lui.
Întinderea
braţului înainte, pentru salut, este însoţită de cuvintele
« Traiască legiunea şi Căpitanul, afară de cazul când
saluţi chiar pe Căpitanul. Atunci, îi spui : să trăieşti,
Căpitane ».
După
ce spui aceste cuvinte, duci mâna la loc (aşteptând mai întâi să o
ducă acela pe care l-ai salutat) şi iei repaus. « La Loc »
înseamnă să duci mâna dreaptă cum ai pornit-o, în poziţia
de drepţi, şi se duce tot la piept.
Tot
secretul salutului stă în executarea lui cu cât mai multă energie
şi corect.
Din
mers, salutul se face tot aşa, cu grija să nu-l loveşti cu mâna
pe un trecător pe stradă, cu tendinţa de executare cât mai
corectă.
Salută
dinainte cel mai tânăr sau cel mai mic în grad.
Fraţii
de Cruce, am văzut când au şi când nu au voie să salute
legionari.
Aşa,
corect, salutul legionar se învaţă încă din faza de încercare.
După felul cum se execută, poate fi un prilej pentru conoaşterea
stării sufleteşti a celui pe care îl pregătim.
5)
Prezentarea
Când
un membru din unităţile FDC se prezintă comandantului său,
sau oricărui alt comandant, pentru a-i raporta sau pentru a-l întreba ceva,
păşeşte cadenţat ultimii 4 paşi se opreşte scurt
la 2-3 paşi în faţa comandantului ; ia, corect, poziţia de
drepţi, salută legionar, se uită drept în ochii comandantului
şi spune « Traiască Legiunea şi Căpitanul »,
sunt fratele de Cruce … din Frăţia de Cruce …, grupul n°….. (sau :
prietenul …, din mănunchiul de pe lângă Frăţia de Cruce,
grupul n°…) ». Comandantul, a răspuns la salut şi a dus mâna
jos. După ce a spus această formulă de prezentare, Fratele de
Cruce lasă şi el mâna jos, rămânând în poziţia de drepţi.,
până ce comandantul respectiv îi spune să ia repaus. Când va rămâne
–totuşi- într-o poziţie corectă. Nu lasă mâna jos mai înainte
să o fi lăsat comandantul pe a sa.
După
aceasta spune ce are de raportat sau de întrebat.
Când
a terminat, salută iarăşi corect, se întoarce ˝ la stânga,
face un mic ocol pentru ca să nu se întoarcă cu spatele la
comandantul la care s-a prezentat, şi pleacă.
Când
comandantul îl cunoşte, nu mai spune decât « Traiască Legiunea
şi Căpitanul », salutând.
Dacă
se prezintă Căpitanului, procedeul este acelaşi, cu deosebirea că
nu mai spune « Traiască Legiunea şi Căpitanul » ci
« Să trăiţi, Căpitane ».
Aceasta,
în cazul în care se prezintă singur, nechemat.
Când
este chemat de câtre Comandant, însă, de îndată ce şi-a auzit
numele sau, cum el trebuie să urmărească din ochi întotdeauna pe
comandant. De îndată ce i s-au făcut semn de către comandant, se
întoarce cu faţa la el, ia poziţia de drepţi, acolo unde se găseşte
şi spune : « Ordonaţi ».
Comandantul
respectiv, îi va spune : « la ordin ». Atunci, cu iuţeala
fulgerului, aleargă către el făcând ultimii paşi rari
şi apăsaţi, şi se prezintă -ca mai sus-, adăugând
în plus « Aştept Ordin », după care, cu respectarea
normelor de mai sus, duce mâna la loc. A
primit ordinul : spune « Am înţeles”. Repetându-l,
salută şi pleacă.
Se
vor face cât mai multe exerciţii de prezentare pe şedinţe,
şi înafară de şedinţe. Să se ţină seama de
orice amănunt, în executarea cât mai corectă.
Felul
cum ai ştiut să te prezinţi este un indiciu pentru comandantul
respectiv, pentru ca să-şi dea seama deodată cu cine va vorbi. Îţi
citeşte în ochi şi în gest toată starea sufletească.
« Când intră cineva la mine în birou, ne spunea Căpitanul, cum
l-am văzut intrând pe
uşă
, uitându-mă
la el, am înţeles ce vrea.
Iar
în Cărticica, spune căpitanul despre felul prezentării
legionarului : « …are o ţinută mândra, osteşească,
vorbeşte scurt, se uită drept în ochi, ochii lui nu mint, faţa
lui e plină de speranţă şi luminează ca un soare.
Aşa,
voios şi plin de încredere, se prezintă legionarul. »
6)
Onorul
Se
dă, din front, din repaus, de la lucru, sau din marş. Comandantul,
iese în faţa unităţii respective la atâta distanţă încât
să-şi vadă întreaga unitate. O
face atentă cu fluierul, sau strigând “Atenţiune”. O stăpâneşte
cu privirea. Toată lumea încetează orice şi ascultă comanda.
Comanda:
“Gardă, drepţi”, “Gardă, pentru onor, înainte » (sau :
« la stânga », « la dreapta », dincotro vine
comandantul.)
La
partea a II-a din comanda prevestitoare, « pentru onor », cu iuţeală,
toată lumea execută prima parte din salut cu o singură lovitură
duce mâna dreaptă la piept. Cu o scânteiere din ochi îşi corecteză
fiecare poziţia ca şi când instantaneu, ar trebui să-i prindă
aşa. Coatele tuturora, să fie aliniate după cei din flancul drept.
La
comanda săvârşitoare înainte, se execută partea a doua din
salutul legionar. Energic şi corect. După regulile stabilite la salut.
Chiar
dacă se comanda onorul « LA DREAPTA » sau … « LA STÂNGA »,
şi nu « ÎNAINTE », salutul se face tot aşa, înainte, rămânând
ca privirea să se întoarcă în direcţia de unde vine comandantul.
Se
urmăreşte comandantul cu privirea până ce trece, dacă
i se dă salutul numai până trece ; sau până ce pleacă.
Dacă a venit anume la unitatea respectivă.
După
ce a trecut comandantul căruia i s-a dat onorul se comandă « Gardă,
Drepţi », « Garda, pe loc, repaus » şi se continuă
programul.
Când
vine un comandant anume ca să primească « raportul », cel
care a comandat « onorul » iese înaintea comandantului care vine
car la 5-6 metri de unde se găsea el în faţa unităţii,
atunci când spaţiul permite, şi cu respectarea normelor precizate la
« prezentare ». După ce salută, se prezintă « spunându-şi
calitatea pe care o are în unitatea de comandă », şi spune :
« …Frăţia de Cruce..., grupul n°… (sau mănunchiul de
pa lângă FDC…, grupul n°…), este gata şi aşteaptă
ordin ».
Dacă
comandantul care a primit raportul lasă mâna jos, o lasă şi el.
Dacă nu, nu. O lasă când comandă “Drepţi”, unităţii.
Unitatea întreagă stă nemişcată în poziţia « Pentru
Onor », cu ochii ţintă la comandantul care a primit raportul.
Când
acesta spune : « Trăiască Legiunea şi Căpitanul »
sau « Bună Ziua », « Bună Seara », « Bună
Dimineaţa »,… unitatea întreagă răspunde, odată :
« Traiască Legiunea şi Căpitanul », tare sau după
cum este cazul, însă cu tot sufletul. Când este chiar Căpitanul, întreaga
unitate răspunde « Traiască Legiunea »
Şi
rămâne unitatea aşa, în poziţia « pentru Onor », până
ce se comandă « Drepţi ».
Când
comandantul vrea să recunoască pe unul dintre ei, şi-l cheamă
afară din front, acela iese din spatele frontului (fără să
deranjeze pe ceilalţi) şi în fuga mare, se duce şi se prezintă,
după regulile învăţate.
Când
comandantul care a primit raportul trece în revistă unitatea, mergând
şi uitându-se la fiecare, la poziţia fiecăruia, şi dacă
în dreptul unuia spune « Bine », atunci respectivul răspunde
« Traiască Legiunea şi Căpitanul ». Aceasta însemnează
că pentru Legiune, şi pentru Căpitan, s-a străduit să
facă bine.
Când
unei grupe întregi i se spune : « Bine grupa »…, atunci întreaga
grupă răspunde « Traiască Legiunea şi Căpitanul »,
sau când Căpitanul spune « Bine », unitatea răspunde :
« Trăiască Legiunea ».
7)
Pasul legionar. Marşul
Cu
frontul, în gloată, sau individual mergând, pasul legionar este acelaşi :
pasul românesc. Cu toată talpa piciorului. Apăsat.
Pasul
Românului care se întoarce seara de la coasă. Mare şi voinicesc. Nu
pas mărunt, de cucoană, sau de fraţuz, pe vârfuri sau numai pe
tocuri, de parcă te-ar frige pământul. Păşeşti
îndesat,
cu toată inima.
Frontul
obişnuit legionar, este de câte şase în rând, când situaţia
drumului nu permite, sau unitatea este prea mică, se poate face şi de
câte 4, 3, 2, şi chiar 1 (pe poteci sau pe marginea şoselei).
Comanda,
pentru formarea frontului, este : « Baza …X ». (un frate de
cruce mai înalt), garda, la…m în spatele meu, în front câte 6 adunarea.
Sau când formaţia este ştiută de acum, se comandă « Baza
X, garda în coloană de marş, în spatele meu la …metri
ADUNAREA. »
Când
s-a auzit comanda săvârşitoare « ADUNAREA », Fratele de
Cruce indicat ca bază, aleragă în spatele comandantului la atâţia
metri câţi s-au comandat, sau dacă nu s-au prevăzut în comandă,
să se ştie întotdeauna că la 3 metri în spatele comandantului,
dar nu chiar în spate, ci la ˝ mai spre dreapta. Cum şi-a fixat locul (într-o
jumate de secundă), ridică
mâna în sus, el va fi primul om din flancul drept al frontului. Va forma
unghiul flancului drept al frontului. La stânga sa vin atâţia câte cţî
s-a comandat formarea frontului, apoi restul, în spate.
Care
cum vine, întinde mâna dreaptă cu
palma
pe umărul
camaradului din faţă.
Frontul
se face după înălţime. Comandantul se va îngriji de estetica
frontului. Unii se ocupă numai de flancul drept şi de laturi. Trebuie
să ne preocupe estetica întregului front. Acestea trec la partea auxiliară :
birou, bucătărie, magazie…
Când
este vorba, în special de vreo defilare, unitatea care difiliează trebuie
să apară pachet. Cu toate rândurile complete.
Se
aliniază « de front » şi « în adâncime ». de
front, luând poziţia de « drepţi », să nu vadă
cu coada ochiului decât vârful nasului camaradului din flancul drept al liniei
în care este. Şi să simtă cu cotul pe camaradul din dreapta sa.
În adâncime se aliniază bine când nu vede ceafa camaradului al 3-lea din
faţa sa, şi când locul şi l-a fixat la distanţă de o mână
intinsă, în spatele camaradului din faţă (cu respectarea
alinierii din front).
Toate
aceste alinieri trebuie să se facă foarte repede, cât comandantul din
faţă ar număra până la 3, fiecare îşi găseşte
locul şi se aliniază, fără să scoată vre-un cuvânt.
Când s-aîntors comandantul la « stânga-înprejur », şi a
venit cu faţa spre unitate, alinierea să fie gata. Atunci, el comandă :
« Garda, DREPŢI » şi fiecare rămâne acolo unde l-a
prins această secundă.
Comandantul
controlează cu privirea pe fiecare cât de repede şi-a găsit
locul în front. (Pentru uşurinţa executării adunărilor,
este bine să te uiţi întotdeauna la cel din dreapta şi din stânga
ta, pentru ca să-i cunoşti şi să nu se mai încurce nimeni când
se va comanda o altă adunare identică).
Apoi comanda : « Garda, la dreapta, şi-n adâncime,
ADUNAREA ».
Este
o chestiune care face o impresie urâtă; când se comanda alinierea
coloanei, flancul stâng se tot dă la stânga şi la dreapta, ca o coadă
de balenă. Nu-şi
află locul. Aceasta însemnează că însăşi cei din
primele linii, dinspre flancul drept al coloanei, nu şi-au găsit locul.
Se tot mişcă la stânga, la dreapta, cu 1, 2, 3, cm şi până
la cei din flancul stâng se ajunge câţiva metri. Nu cei din primele linii
trebuie să rămână nemişcat.
Coloana
de marş se poate constitui cu toată lumea în cort, sau pe grup de câte
2-3 linii din 6, cu şefii de grup în unghiul flancului drept al grupei,
sau în faţa grupei, la 2 paşi. Distanţa
dintre grupe 3-4 metri. (Putând merge, când conformaţia terenului permite
până la 5 metri şi mai mult).
Când
comandantul vrea să pornească unitatea în marş, comandă :
« Gardă, DREPŢI ». « Gardă, direcţia…
(se dă direcţia pe şosea, sau înainte, sau cu ocolire la stânga,
cu ocolire la stânga-nprejur, casa din faţă…), înainte MARŞ ».
La
pronunţarea ultimului cuvânt din comandă, prevestitoare înainte,
toată lumea se apleacă, la comanda săvârşitoare « MARŞ »,
pornesc făcând primul pas înainte cu stângul. Primii 3 paşi se fac
mai mari şi apăsaţi. Apoi, se ia pasul normal românesc.
Câteva
reguli de ţinut minte în marş:
a)Marşul
trebuie trăit. Atunci
când mergi, nu te gândeşti în altă parte ci numai la marş.
Pentru
aceasta :
b)se
păstrează continuu cadenţa. Păstrarea cadenţei dă
toată impresia frumoasă coloanei. Păstrează cadenţa camaradului
imediat în faţa ta. Calci pe urma piciorului lui.
De câte ori se schimbă cadenţa disspre flancul drept însemnează
că nu se mai trăieşte această cadenţă. Flancul
drept, numără în gând cadenţa. Numără
toată lumea ; dar în special flancul drept.
Flancul
drept este acela care dă nota pasului legionar. Este suficient ca numai o
secundă să nu trăiască această cadenţă,
pentru ca, făcând pasul cu 2–3cm mai mare sau mai mic, sau cu ˝ secundă
mai repede sau mai încet, să se producă o tulburarea în întreaga
unitate din spatele lui ; să se strice cadenţa şi chiar
aliniările. De acea, flancul drept trebuie să trăiască
intens cadenţa marşului, şi când a obosit, să fie schimbat.
c)păstrează
continuu alinierea.
d)nu
se vorbeşte.
e)nu
se uită nici la stânga nici la dreapta, privirea ochilor drept înainte.
Să
se dea impresia unei unităţi care vrea ceva, care urmăreşte
un scop binedefinit, un obiectiv, şi de acea merge. Într-u
atingerea acestui obiectiv. Cine va vedea unitatea respectivă, să spună :
« trebuie să se întâmple ceva ; uitaţi-vă la ei cum
merg…Se duc să facă ceva…Şi-au pus ceva în minte…O să
auziţi acuşi…”. Prin urmare, nu frumosul marşului în sine,
trebuie să fie primul punct de discuţie, al celor care vor vedea
unitatea trecând, ci hotărârea cu care merge această unitate. Apoi,
să spună “…Şi ce ordonaţi mergeau… »
f)mâna,
se mişcă liber pe lângă corp, aşa cum o mişcă românul
când se întoarce seara de la muncă. Nu
« englezeşte », sau ca cei de la garda palatului.
g)mereu
cu gândul şi cu coada ochiului la comandant.
Să
nu se creadă niciodată că dacă cineva este acolo, înlauntrul
frontului, şi dacă s-ar face cu grijă toate cele de mai sus, nu
mai observă nimeni. Să aibă mai întâi fiecare conştiinţă
că aşa trebuie sa facă, şi în al doilea rând, tocmai
atunci când nu se gândesşte el, un « instantaneu » a prins
unitatea care mărşăluia, şi tocmai el a stricat totul. Toată
impresia frumoasă pe care şi-ar fi făcut-o cineva văzând
fotografia.
Comandanţii
unităţilor să se ferească, apoi de o serie de « tamburism »
în timpul marşului. Stropşeli, fluierături şi comenzi
exagerate… Între comandanţi şi unităţile respective
trebuie să existe totdeauna coînţelegere tacită. Să se
menajeze unii pe alţii, într-atâta încât bunul simţ legionar
pemite. Această coînţelegere tacită să se vadă, să
se citească în ochii unora şi altora, este întelegerea reciprocă,
izvorâtă dintr-o mare comuniune sufletească dintre şefii şi
unitate, precum învăţătura legioanară spune : şi
pe unii şi pe alţii, îi încălzeşte flacăra aceluiaşi
ideal. Apoi, să nu se uite că cine a condus în ierarhia legionară
se prea poate să fie şi el conducător, să-şi aibă
şi el unitatea lui…
Se
recomandă ca orice comandant se apară în faţa unităţii
încins (semnul puterii).
8)
Onorul
din marş
Pentru
defilare, sau când o unitate FDC în marş trece pe lângă un
comandant căruia trebuie să i se dea onorul, atunci comanda este aşa :
« Garda, pentru onor, înainte » (spre dreapta sau spre stânga, după
cum este cazul). La comanda prevestitoare « Garda », se întăreşte
pasul ; la partea a doua a comenzii prevestitoare se execută prima
parte din salut şi încetează mişcarea mâinii stângii… La
comanda săvârşitoare se execută partea a doua din salut, pasul
mare, apăsat, se aude bine cadenţa. Elementele din partea
frontului unde se află comandantul care primeşte onorul ţin capul
drept înainte. Acestea, păstrează direcţia marşului, toţi
ceilalţi ţin capul îndreptat spre comandantul care primeşte
defilarea. Până ce trece de el apoi revin, În tot acest timp mâna stângă
stă în poziţia de drepţi, însă nu strânsă de corp,
ci liberă, la un deget depărtare de corp.
Salută
şi purtătorii micului drapel, micul drapel se ţine cu mâna stângă
şi cu băţul fixat pe centură.
După
ce unitatea a terminat onorul, se comandă: « Garda, pasa de manevră,
MARŞ ». La comanda săvârşitoare se duce mâna la loc, tot
pe la piept, şi se reia pasul de marş normal. Mâinile se mişcă.
9)
Cântecul
în marş
Nimic
nu predispune sufletul mai frumos decât marşul cu cântec. Unităţile
F.D.C de la cele mai mici până la cele mai mari, trbuie să se
desprindă cu marşurile. Să le caute, să le dorească. Nu
numai pe vreme de soare ; chiar pe vreme de ploaie sau viscol. Pentru educaţia
noastră, prin bine. Departe, cât mai departe, în câmp sau în pădure.
Acolo suntem siguri că nu mai supărăm pe nimeni, ne ducem şi
ne facem educţia noastră. În mijlocul naturii unde vom cunoaşte
mai întâi puterea lui Dumnezeu, apoi ne vom cunoaşte înprejurimile,
satele noastre. Altă dată mergem şi mai departe.
« …duminica
şi în zilele de sărbătoare cuiburile trebuie să se obişnuiască
a pleca în marş. Noi nu ne cunoştem
ţara
. Unii nu-şi
cunosc nici satul vecin. În zilele de sărbătoare, pe ploaie sau pe
vreme bună, iarna sau vara, să ieşim afară, în mijlocul
naturii. Pământul românesc să devină un furnicar în care să
se întâlnească mii de cuiburi alergând în toate direcţiile. În
timpul slujbei, să se oprească la biserica din cale.
Când
marşul se face în cântec de famfară, cadenţa se ţine după
tobă. La bătaia tobei, se calcă pe piciorul stâng. Aşa
s’a fixat regula. De çe? Presupunând că famfara merge şi ea în
fruntea coloanei, negreşit că trebuie să se ţină o
cadenţa. Cadenţa se orientează după cel care bate toba. Toba
se bate cu mâna dreaptă. Adică mâna dreaptă face mişcări
înainte, pentru a lovi toba ori în mod normal mâna dreaptă se mişcă
înainte o dată cu piciorul stâng.
10)
Opriri
din marş
Opririle
se dau la comandă : « Garda, STAI ». La comanda
prevestitoare, se întăreşte pasul. Se simte bine cadenţa. La
comanda săvârşitoare, care se dă pe piciorul drept, întreaga
unitate mai face un pas cu stângul şi ˝ pas cu dreptul, şi se opreşte
în poziţia de drepţi.
Oprirea
se face dintr-o dată, ca o întrerupere de curent electric.
Dacă
se comandă « repaus », cea dintâi grijă este oprirea
şi alinierea. Ca o nouă scânteiere electrică, se alinie toată
coloana. Apoi, aşteaptă ordin de rupere a rândurilor sau continuarea
marşului.
Acestea
ar fi cele mai importante momente din « instrucţia legionară »,
care o caracterizaeză propiu-zis.
Restul
mişcărilor : întoarceri, ocoliri, pas alergător, formaţii,
cât şi instrucţia de luptă se pot face de fiecare şef de
grup în unităţile respective. După ce orice regulament militar.
Exerciţii
de gimnastică
În
ce priveşte exerciţiile de gimnastică pentru dezmorţire, se
pot face şi acestea fără a se strădui cineva să înveţe
un anumit număr de mişcări şi ordinea lor. Nu regula,
aceasta să fie: orice comandant de unitate face mişcările pe care
le crede el de cuviinţă (care îi vin atunci în minte) cu condiţia
să pună în mişcare fiecare porţiune din corpul omenesc. Începând
de la cap, continuă cu gâtul,
umerii, braţele, pieptul, … în jos până la degetele picioarelor.
Aceasta să fie singura normă.
Alte
posibilităţi de antrenament fizic şi psihic
Tot
pentru instrucţia fizică, pentru antrenament, sunt bune şi
jocurile, jocurile româneşti : trântă dreaptă, războiul
de călare. Pentru frăţiorii, jocul de-a haiducii şi
poteracii. Apoi jocurile cu mingea : oina, cadrilul, etc….
Cu
socoteală însă toate, pentru ca să se întreţină voia
bună, armonia şi să nu se răpească prea mult timp.
Cât
priveşte cel mai bun antrenament, acesta se face la muncă ; în
tabără sau altundeva. Cu condiţia varaţiunilor muncii,
fiecare frate de cruce îşi poate căpăta o aceiaşi structură
atletică şi fizică, cât şi sufletească.
Şi
cu această grijă de pregătirea lor fizică, fraţii de
cruce vor deveni mai vrednici, mai viteji, mai de nădejde legionari.
Atunci
a se va spune că educaţia lor a fost completă.
Gheorghe
Gh. ISTRATE