DIN LUPTA LEGIONARELOR ROMÂNCE: Lacrima Prigoanei, Ed. Gordian, 1994
AMINTIRI SI VISE

   

Ana LUNGU 

 

În 1949 eram in închisoare la Timişoara, arestată fiindcă încercasem, împreună cu studentul legionar Petre Cojocaru, să organizez la Timişoara o cetătuie de fete legionare. Mă aflam in închisoare cu acestea şi cu alte cunoştinte mai vechi şi mai noi; dar şi cu alte categorii, mai ales dintre cele arestate, in legătură cu partizanii din muntii Banatului, conduşi de Comandantul Domăşneanu, mai era cu noi minunata Anişoara Horăscu, studentă la Cluj, cumnată cu Spiru Blănaru, fugită şi ea in munti şi arestată odată cu partizanii, printre care se afla şi tatăl ei. Mai erau acolo si vechi legionare, ca Stanca Kiritescu, pe care o cunoscusem la Sibiu in vremea studentiei, doamna Felicia Câmpeanu, care avusese prilejul şi bucuria de a-l cunoaşte pe Căpitan încă din 1935, de la tabăra de muncă din Carmen Sylva; noi o tot rugam să ne povestească amintiri din acele vremi.

Aveam patul alături de cel al doamnei Câmpeanu, iar de cealaltă parte o aveam ca vecină pe talentata studentă de la belle-arte, Marie Fibişan. Ea fusese arestată la Bucureşti şi venise la Timişoara cu un mic stagiu la Interne, aducând cu ea amintiri de acolo, dar şi câteva poezii de Radu Gyr, pe care le-am memorat imediat. Dimineata, după programul obişnuit, la deschidere, aerisirea, curătenia, raportul, eram libere in celule. Cele mai multe lucrau: îsi desfăceau jerseele ca să şi le refacă, deşirau stofe din haine ca să împletească sau să coasă mici obiecte "amintiri". Noi ne grupam şi discutam pe diferite probleme, fiecare după specialitatea ei, învătam in surdină cântece şi poezii de Radu Gyr, Nichifor Crainic, Eminescu, Coşbuc, Goga. Fiecare ştia câte ceva şi celelalte învătau.

După amiaza, ne scoteau o jumătate de oră la plimbarea rituală in jurul curtii, cu ocazia căreia mai aflam câte ceva de la camarazii furişati pe la ferestre, sau de la cei de drept comun, care ne asigurau că "vin americanii".

În felul acesta am aflat şi de îngrozitoarea reeducare de la Pitesti.

Seara, după ora închiderii, ne linişteam pentru câteva minute. Reuşeam să impunem un program de reculegere: o rugăciune cu voce tare, după care fiecare îşi făcea propriiIe rugăciuni sau se ocupa in linişte de altceva. Apoi începeau alte programe: amintiri din libertate, învătare de poezii şi cântece, comentarea unei cărti sau filme văzute cândva.

Într-o asemenea seară, doamna Câmpeanu şi-a amintit un vis pe care i-l povestise Căpitanul.

Se făcea că legionarii erau într-o lungă călatorie au trenul; iar la un moment dat trenul deraiase şi, cu toată strădania lor, n-au reuşit sa-l repună in mişcare. Atunci au venit fetele legionare; cu ajutorul si avântul lor, trenul şi-a reluat cursul.

Căpitanul considera visul acesta prevestitor; că, adică, la un moment crucial, fetele vor repune Mişcarea pe drumul ei firesc. Visul m-a impresionat mult şi l-am considerat vizionar.

Apoi am avut şi eu un vis extraordinar; se făcea că era noapte, Căpitanul era mort; îl vedeam aşezat pe catafalc, acoperit cu giulgiul mortuar. Noi, fetele legionare in jur, îl privegheam, copleşite de o tristete profundă nu suflam un cuvânt. Deodată giulgiul Căpitanului a început să devină luminos, tot mai lumirios, Căpitanul însuşi devenea luminos, de o lumină tot mai strălucitoare, până când s-a transformat într-o făclie vie, care s-a ridicat, ne-a privit şi apoi a început să se desfacă in sute de mii de lumini care au umplut roată tara. Vedeam ca pe o hartă in relief tara toată din Maramureş la Dunăre, de la Nistru la Tisa împânzită in toate unghiurile de lumini din lumina Căpitanului şi, ca într-o sfântă noapte a Învierii, totul părea plin de taină şi de sfintenie.

M-am trezit înfiorată de un gând: Oare şi eu am avut un vis prevestitor?

Aş vrea ca acest gând să umple de nădejde toate inimile care se mai îndoiesc.

Ana LUNGU