Deşi la 9 Mai 1945, Ardealul de Nord a revenit la matcă, comandamentul sovietic nu a permis instalarea autoritătilor române in teritoriu decat târziu, in toamnă. Universitatea "Regele Ferdinand", refugiată la Sibiu, a intrat cu pietate şi emotie, in clădirile sale. Cursurile au început abia in Ianuarie 1946. Studentii români s-au întâlnit eu prietenii lor maghiari, cu care nu s-au mai văzut de ani. Revederea a fost emotionantă.

La 9 Mai 1946, împlinindu-se un an de la realipirea Ardealului, românii au sărbătorit acest eveniment. Studentii şi o parte din populatie s-au adunat in piata Matei Corvinul. Au cântat cântece patriotice. Au spus poezii in care se preamăreau jertfele românilor pentru recucerirea acestui binecuvântat pământ. S-a tinut un moment de reculegere pentru cei căzuti pe front. Un student medicinist, pe nume Bubu Pintea, s-a cătărat pe statuia lui Matei Corvinul şi a arborat drapelul. De acolo, de sus, a recitat şi asistenta a intonat cântece de vitejie. La urmă s-a cântat imnul eroilor "Presărati pe-a lor morminte". În linişte şi disciplină s-au îndreptat toti spre casele lor.

A doua zi era 10 Mai. Toti studentii ne-am încolonat in fata Universitătii. Rectorul nu a vrut să ne dea drapelul. Până la urmă, am reusit să facem rost de unul. Dându-ne seama că ceva nu este in regulă, am format o coloană lărgită, care să cuprindă toată strada, ca să nu se infiltreze nici un intrus. Defilarea a început cu şcolile, apoi studentimea, in urma noastră venea fabrica "Dermata". Aceasta se întrecea in lozinci comuniste, preaslăvind partidul şi denigrându-ne pe noi. Am fost informati că vor să declanşeze dezordine. N-am răspuns la provocări. Din când in când, strigam: "Am venit la 10 Mai pentru Regele Mihai!". Au început întâi grădinitele şi apoi toate şcolile să strige: "Regele şi studentimea!". Totul a decurs in ordine şi serbarea s-a desfăsurat într-un entuziasm absolut.

La fabrica "Dermata" erau multi muncitori unguri, oameni cumsecade, care se întelegeau de minune cu colegii lor români. S-a zvonit că studentii sunt împotriva clasei muncitoare şi a ungurilor, lucru cu totul neadevărat.

În apropierea Universitătii era căminul de studenti "Avram Iancu".

După câteva zile de la serbarea din 10 Mai, cam pe la orele 17, în jurul căminului au început să se adune muncitori de la "Dermata" cu răngi, bâte, topoare şi alte unelte, asemănătoare cu cele ale mineriadelor din zilele noastre. Studentii care erau in cămin au încuiat poarta.

"Mineriada" din 1946 a început. Au spart poarta şi au intrat înăuntru.

Studenţii s-au baricadat la ultimul etaj. Au proptit uşile cu dulapuri şi-au încercat sa-i împrăştie azvârlind apă şi alte obiecte aruncate de sus, de la fereastră. Inutil! Ei îşi urmau programul stabilit.

Au coborât la subsol. Au spart tot ce era in bucătărie, in spălătorie, in cămară. Au devastat totul şi au distrus totul.

De sus, studentii strigau după ajutoare. Peste drum era comandamentul sovietic. Ostaşii se uitau pe fereastră şi se pare ca se distrau.

Muncitorii rămaşi afară, ca sa-i poată ajuta pe cei dinăuntru şi ca să nu permită nimănui să intre sau să iasă, spărgeau geamurile cu pietre.

În cele din urmă, au început să vină studentii acasă. S-au dus şi au dat telefon la politie, anuntându-i ce se întâmplă. Li s-a răspuns ca nu au pe cine trimite, toti fiind plecati in misiune. Au dat apoi telefon la jandarmerie. Răspunsul a fost că jandannii sunt la instructie şi n-are cine veni. Acelaşi refuz şi din partea armatei. Au urmat apoi interventii la prefect. Li s-a spus ca prefectul şi conducerea prefecturii au o consfatuire. A urmat un sfat între studentii de sus şi cei de jos. Toti îşi dădeau seama că este un aranjament, o manipulare.

Au hotărât atunci să se ducă in "Mănăştur", să cheme sătenii in ajutor. Când au ajans la intrarea in "Mănăştur", ce să vezi şi să nu crezi.

Mănăşturenii se strânseseră cu totii să plece la Cluj ca să salveze studentii.

Unde credeti că erau politia, siguranta, jandarmii şi armata? Unde credeti că erau prefectul, chestorul, şeful sigurantei, comandantul jandarmeriei şi al armatei? Erau la intrarea in Cluj, ca să oprească sătenii să intre in oraş. După cum minerii s-au desfăşurat sub protectia şi îndrumarea securitătii, tot aşa muncitorii au fost păziţi de autorităti ca sa-şi ducă barbaria până la capăt.

Între timp, vandalii au ieşit din subsol, căci nu mai aveau ce distruge, şi se îndreptau cu paşi repezi să distrugă tot ce le ieşea in cale şi să-i căsăpească pe studenti. In fata căminului, au luat la bătaie pe cei care Ii s-au părut că sunt studenti.

Salvarea a venit din altă parte. O piatră rătăcită a spart un geam la comandamenrul sovietic. Până aici le-a fost distractia. Au scos puşca mitralieră la fereastră. Au întrebat cine ştie ruseşte. Un student le-a explicat ce se întâmplă şi s-a oferit să facă pe interpretul. Ruşii au declarat că, dăcă muncitorii nu se retrag in cincisprezece minute, îi omoară pe toti. Apoi au tras câteva salve de avertisment. "Eroii" noştri ajunseseră la ultimul etaj şi se chinuiau să deschidă uşile baricadate, ca să se răfuiască cu studentii.

Auzind amenintarea, au întins-o cât au putut de repede, părăsindu-şi pretioasele arme.

Ce a urmat? Au fost arestaţi trei studenti, as zice eu, la întâmplare, iar muncitorii n-au păţit nimic. Pagubele produse s-au ridicat la peste un milion şi jumătate de lei. Studenţii au fost repartizaţi să ia masa la alte cantine. Au venit incognito Ana Pauker şi Teohari Georgescu să evalueze distrugerile comise, dar studentii n-au reuşit să-i depisteze şi să stea de vorbă cu ei. Abia mai târziu, după declanşarea grevei, au reuşit să vorbească cu Lucretiu Pătrăşcanu, dar efortul a fost inutil.

Explicatia dată de autorităti a fost următoarea: studentii au lezat sentimentul national al ungurilor şi şi-au arătat tot dispretul fată de clasa muncitoare; in disperarea lor, unguri şi români au pornit atacul împotriva studentilor.

Emanatii de astăzi se comportă identic cu comuniştii de ieri. Păstrează aceleaşi metode moştenite de la cei care zic ca s-au desprins din democratia lor originală.

Sământa discordiei a aruncat-o Paterea de azi între studenti si mineri, înn^-e români şi unguri. Aceleaşi metode barbare au fost folosite de minerii de azi, ca şi de muncitorii de la "Dermata" în 1946.

Ardealul n-a cunoscut învrăjbiri etnice. Oamenii au trăit in linişte şi pace.

Studentii au fost apropiati de muncitori, iar muncitorii i-au respectat şi s-au sfătuit cu ei. Până la comunism şi democratie originaIa, in tara aceasta, oamenii nu s-au năpustit ca nişte hoarde, să distrugă tot ce le-a ieşit in cale, fără să fie agresati şi fără să aibă motiv.

La ce duce toată această barbarie? Ce scop se urmăreşte? Se vehiculează într-una această problemă, care devine din ce in ce mai spinoasă. Oare aceasta este lupta pentru liniştea noastră? Se reiau mereu faptele trecute şi se reanalizează. Oare pentru ce?

Ele sporesc ura. Ar trebui să se stingă focal şi iubirea creştină să ne cuprindă pe toti. Aceste manipulari pot duce la vărsare de sânge, cum au das la Târgu Mureş.

E momentul să ne trezim, să ne unim, să nu mai plecăm urechea la astfel de maşnatii. Încrezători in Dumnezeu şi in destinul neamului nostru, prin dragoste şi unire, să depăşim situatia creată şi să depunem eforturi pentru a realiza cu adevărat statul de drept.

Alexandrina TEGLARIU VOINEA