Minunat acest titlu - pars pro toto - a ceea ce
este gama imaginabilă de perverse atrocităţi de prigonire a tot
ceea ce înseamnă valori spirituale.
In perenitatea istorică a neamului românesc,
atrocitătile comuniste nu înseamnă decât un moment trecător,
iar toate mările si oceanele de sacrificii si jertfe nu sunt altceva decât
o lacrimă uriaşă şi amară, lacrima prigoanei.
Neamul nostru a îndurat în decursul secolelor
nenumărate prigoane şi asupriri, din partea altor neamuri ca şi
din partea conducătorilor proprii. Nicj una însă nu se poate
asemăna cu cea comunistă in covârşitoarea ei distrugere. Ori,
această prigoană totală asupra omului şi în contra lui
Dumnezeu, pe care vroiau să-L scoată din suflete, nu se putea să
nu se extindă şi asupra femeilor.
Si ele şi-au plătit din plin
credinţa în Dumnezeu şi în destinul creştin al patriei lor.
Îndeosebi legionarele.
Aproape toate cu rădăcini
ţărăneşti, dacă nu din părinţi, în mod sigur
de la bunici sau străbunici, legionarele au dat obolul suferintei pe
altarul valorilor supreme ale neamului. Credinţa, dragostea, devotamentul,
toate virtuţile ancestrale ale românului s-au exprimat prin deţinutele
politice de la Mislea şi din celelalte ihchisori pe care le-au sfinţit
cu suferinţa lor care se anunţa fără margini şi
fără capăt. După cum nu au lipsit nici actele lor de vitejie
în codrii rezistenţei naţionale din munţii
Fărăgaşului, Vrancei, Apuseni, unde şi ele, alături de
unii părinti, de fraţii, soţii, logodnicii sau camarazii lor,
şi-au adus obolul de luptă şi jertfă pentru dăinuirea
sufletului românesc.
In această carte, douăsprezece românce
legionare îsi mărturisesc
uimitor de firesc, în amintiri, patimile lor şi ale altora ca ele, extinzându-se cu aceeaşi bunăvointa şi
bunăcuviintă şi asupra bărbaţilor de aceeaşi
spiritualitate, cu care s-au
înfrătit în lupta comună.
Veţi descoperi aici sfânta trăire a idealurilor
purificatoare, ca şi atunci când, în celulă fiecare le simte nu
numai chemarea ci şi greaua lor apăsare şi isi spune:
As vrea ca mâna prin zăbrele
Să poată apuca
o stea.
Dar
stelele-s la fel de grele
Ca sufletul si viata mea.
Şi totuşi, sau poate tocmai de
aceea, surorile noastre
au învins, învingându-se pe ele însele.