Sâmbăta, 13.04.1939, este
notat cu mână sigură pe spatele ei. Mânăstirea Sâmbăta,
patru tineri privesc încrezători viitorul, după ce s-au cuminecat din
sfintenia şi frumusetea locului. Patru tineri! Toate promisiunile
începutului de primăvară, tot entuziasmul şi toată profunda
credintă in valorile neamului le înfloresc in suflete. Sunt: Ion Gravilă,
I. Haşu, Puiu Moldovan şi Ghită Boldiş.
Despre unul dintre ei trebuie să
vorbesc eu. Este primul şi cel mai drag prieten al meu: Ghită Boldiş.
Am in fată un necrolog care
nu poate cuprinde toată jalea unei familii... Un necrolog şi o
reproducere palidă după o fotografie. Gheorghe Boldis, in etate de 21
de ani, student in anal II la Facultatea de Medicină din Cluj - Sibiu,
şi-a găsit tragicul sfârşit într'o blestemată împrejurare,
in seara zilei de 1 Ianuarie 1945, in timp ce mergea spre casa părintească.
Ceea ce nu poate spune necrologul este
lamurirea... "blestematei
împrejurări".
Prietenul meu a fost împuşcat
de soldati ruşi, in Sibiu, pentru ca a refuzat să se lase batjocorit
şi dezbrăcat de haine. Prietenul meu a înroşit cu sângele lui
zăpada şi amurgul unei zile de sărbătoare pentru că nu
putea concepe să fie insultat şi tratat de fricos şi nevolnic.
Era tânăr, era puternic,
era frumos.
Otilia ARONEASA RĂDULET
Cam prin anul 1953 am întâlnit la Spitalul Văcăreşti
o tărăncută de 17 ani. Era arestată împreună cu sotul,
pentru paraşutistul Mircea Popovici. A dat naştere unei fetite de
patru kilograme foarte bine dezvoltată. O chema Daniela. Ileana, căci
aşa o chema pe mamă, era fericită; pentru ea acest copil era
centrul universului. Vedea in Daniela satul natal, pe părinti şi pe
sot. Era o fiintă bună, blândă, se purta frumos cu toată
lumea şi dorea din tot sufletul sa-şi îmbogătească
cunostintele. Nu iesise pana atunci din satul ei, care reprezenta pentru ea
micul paradis după care tânjea.
Toate o iubeam şi încercam să-i facem viata mai usoară.
Daniela
i-a redat.echilibrul. Avea acum pentru cine să
trăiască. Era ocupată cu îngrijirea ei. Avea condamnare mică
şi se vedea deja întorcându-se acasă de mânută cu Daniela. Dar
n-a vrut Dumnezeu ca bucuria sa-i fie deplină. Într-o bună zi,
Daniela s-a îmbolnăvit. Nu mai sugea, era palidă, avea febră
şi îi era foarte rău. Ileana se alarma. Distrusă sufleteşte,
se îngrozea când îşi vedea copilul in halul acela.
Au venit
medicii, au consultat-o şi
s-au sfătuit să o interneze într-un spital din Bucureşti,
fără mamă. Ileana a rămas singură. Nu-şi
găsea locul. Zilnic, întreba doctorita de copil ce s-a întâmplat cu
Dariela ei. Într-o zi, doctorita i-a spus că
fetita are meningită, dar se va face bine, ca-i voinicută.
Şi zilele
treceau. Ileana se frământa, aşteptând revenirea Danielei. Noi o încurajam şi stăteam in preajma
ei.
Când a ajuns la capătul
răbdării, a venit ofiterul de serviciu şi i-a spus
să-şi facă bagajul.
- Unde este fetita mea? Nu plec fără
ea!
- Lasă vorba şi
grăbeşte-te! Copilul tău a murit.
Ileana a scos un tipăt
şi s-a prăbuşit. Ce cruntă răzbunare! N-au încercat să
o pregătească pentru această durere cumplită. S-au purtat atât
de brutal cu această tărăncută care nu le făcuse nici un
rău. Ileana şi-a pierdut cunoştinta. Când şi-a revenit, era
un alt om. În urma şocului avut, nu te mai puteai întelege cu ea. Aproape
îşi pierduse mintile. Toate eforturile noastre de a o aduce la realitate
au fost inutile. Au verit mai multi medici şi au examinat-o. Când plângea,
când spunea vorbe fără sir, când o chema pe Daniela. Abia după
două săptămâni a început să-şi revină. Am
înconjurat-o cu dragoste şi, încet, încet a început să mai
mănânce câte ceva. Când s-a vindecat era îmbătrânită cu
cel putin zece ani. Nu peste mult timp a părăsit spitalul, gârbovită
de durere şi de suferintă.
Această
fată sănătoasă de la tara, crescută in aer curat,
devenise o altă fiintă după lovitura arestării pe care
o primise şi mai ales după pierderea fetitei dragi.
Destinul n-a
crutat-o, dându-i aceste încercări
peste puterile ei.
Alexandrina TEGLARIU VOINEA