Fica Patrichi şi Maria Vaida, două fiinte deopotrivă de frumoase din darul lui Dumnezeu şi deopotrivă de modeste, datorită idealului însuşir, şi credintei lor legionare, sunt arestate in seara de 21 Septembrie 1939.

Fica era fata inginerului Patrichi, proprietar de pământuri in Bacău, stabilit in Bucureşti. Tatăl dorea să o vadă prin saloane, curtată de cavaleri şi măritată, desigur, pe acese. Mama profesoară la Braşov, şi femeie distinsă, şi-a îndrumat fata şi pe cei doi băieti mai mici către valorile pe care le aprecia dânsa, având legături de idei cu cercuri din jurul ei, cu Nae Ionescu personal.

In momentul când a fost eliberată din cazarmă, mergând spre casă, se observa pleavă de paie pe pardesiul ei negru, fin, cu tăietură elegantă. Unde erau saloanele visate de tatăl ei, amic al lui Mircea Cancicov?

Toti cei arestati şi închişi in cazarmă dormiseră pe paie. Într-una din sălile cazarmei, cele două fete au fost tinute laolaltă cu profesorul de la Şaguna, Ion Bordeianu, cu preotii Filip Nicanor, Bălută, Purcăroiu, Tigoi, Lascu şi alti preoti din judetul Braşov, cu preotul profesor Ion Popa, preşedintele asociatiei Profesorilor din Braşov, cu Petre Băicu, Ştefan Muscalu, Radu Avram, Ion Casmoiu, cu muncitori şi tărani. Toti aceştia constatau cu bucurie nivelul înalt spiritual şi moral al celor două fete aflate între ei. Se vedea rodul conceptului de educatie "Cetătui".

După câteva zile de la asasinatele săvârşite de jandarmi, şapte pe Valea Râşnoavei (bolnavi de la spitalul militar) şi cei cinci pomeniti mai sus, membrii din familiile celor internati au încetat să mai plângă pe la portile cazărmilor,

Maria Vaida era venită din Ardealul de Nord. Avea ca rudă in Braşov un frate, şef de birou la primărie, om de tinută exemplară. In toamna anului 1939, cele două fete au plecat la Bucureşti. Acolo s-au ataşat serviciilor de conducere legionară. Deveniseră devotate şi de mare încredere. În primăvara anului 1940, erau urmărite de agenti ai Sigurantei. Stiau! Erau prudente. Dar in astfel de activitate te poate aştepta once.

Într-o zi din luna Mai 1940, duceau cu ele un mesaj scris in legătură cu Horia Sima, sosit in tară din Germania, prin Banat. Ce continea mesajul nu se ştie, nici unde trebuiau să-l ducă. Pe Bulevardul Elisabeta pare că s-au simtit urmărite şi au intrat într-un gang. Supravegherea lor, ca pază, de către legionari, a fost pierdută.

Se făcuseră arestări masive in Banat, Bucureşti şi in alte localităti. La Braşov, peste o sută cincizeci de ridicări, sub conducerea directă a lui Nicki Stefănescu - omul regelui.

A fost prins Horia Sima, dus la Moruzov şi apoi la rege.

Fica şi Maria n-au apărut nici azi, nici maine; le aşteptau părintii, frătiorii şi noi, cei legati camaradereşte de ele.

Acum povesteşte mai departe un camarad care atunci detinea o functie in Orgariizatia Braşov:

- Eu mă pun la dispozitia dvs. să vă duc la locul respectiv; dar numai astăzi, dacă veniti imediat. La noapte va fi un viscol care va acoperi totul cu zăpadă şi nimeni nu va mai putea urca la locul acela (Stâncile leruncilor) decât la primăvară. Veniti pregătiti cu îmbrăcăminte şi cu saci pentru schelete. Aici vă aşteaptă echipa de legionari apti să suie pe o aşa vreme in Bucegi.

Am discutat totul. Părintii erau disperati. De la Braşov nu mai putea merge nimeni. Vremea se înrăutătea. Au rămas să pregătească înmormântarea. Am plecat însotit de Toma Constantinescu. Eu eram cel mai nepregătit. Am plecat.

Din Buşterii, am pornit însotiti de pădurar şi cinci tineri. Aveau la ei saci şi două tărgi improvizate, am mers pe fir de văi, prin locuri ştiute numai de pădurar. Înotam din ce in ce mai greu prin zăpadă. Viscolul se întărea cu ninsoare deasă. În primăvară nu s-ar mai f i găsit nici măcar resturi din schelete. Le-ar fi împrăştiat animalele, corbii. Medicul legist de la Ploieşti refuzase cererea primăriei de a veni la fata locului, nevrând să rişte urcarea in Bucegi pe o aşa vreme. A refuzat şi la insistenta Org. de la Ploieşti. Jandarmii, nici ei n-au vrut sa mearga.

*

Am sosit sub crestele Bucegilor. Din piepturile vârfurilor, câteva coame se lăsau spre prăpastii: Goluri in dreapta fiecărei coame şi in terminatiile lor cu jnepeni agătati de pereti.

Pe una din coame, pe podişul ei de piatră, cu lătime îngustă de doi metri, pădurarul găsise două schelete.

Acum viscolul încerca să ne spulbere de lângă ele. O pulbere de zăpadă înghetată stăruia să o acopere îmbrăcămintea de pe trupurile topite de căldura verii şi de ploi.

Scheletele erau alăruri, cap la cap, la distantă unul de altul, de cca. cincizeci de centimetri; unul mai înalt decât celălalt -Maria Vaida. Parcă anume aşezate, aveau câte o mână in dreapta şi in stânga.

Poşetele la fel. Între lucrurile simple din ele am găsit un bilet al Ficăi, către unul din frătiorii ei, in care-şi exprima sentimentele şi îndemnurile pentru învătătură. Parcă se strecura in el şi o tristete, poate un adio. Nu-mi mai amintesc textul. O sticlută de otravă se găsea între ele (?!?!?). Pădurarul ne grăbea insistent, că dacă ne apucă noaptea, nu mai ajungem jos şi vom îngheta in pădure.

Am strâns osemintele şi resturile, fiecare in câte un sac pe câte o targă, purtată de doi oameni. Tărgile au deveniit greu de purtat prin zăpezile in care ne cufundam. Uzi şi împovărati ne copleşea oboseala şi vijelia.

În sfârşit, am ajuns pe când se întuneca. La primărie ne aşteptau membrii faimiliilor fetelor, veniti de la Braşov şi Bucureşti, plus un grup numeros de legionari. Cu ei, familiile hotărîseră să fie înmormântate in cimitirul din Buşteni. Aleseseră locul dinspre pădure, sub două boschete de brazi tineri.

Rudele lor ne-au adus, pe mine şi pe Toma Constantinescu, la Braşov, chiar in aceeaşi seară.

Şeful Orgaizatiei de judet, Traian Marian, şi Prefectul judetului Braşov, Traian Trifan, ne aşteptau la Prefectură să discutăm ce aveam de făcut a doua şi a treia zi, ziua înmormântării".

Am relatat autentica descriere de mai sus a camaradului braşovean. N-am reţinut ce s-a întamplat până a treia zi, ziua înmormântării, când am mers şi eu la Başteni, cu un grup de legionare şi legionari, sub conducerea lui Radu Avram.

La cimitir era prezentă lume sosită de la Ploieşti şi Bucureşti, familiile şi prietenii.

Niciodată nu m-a impresionat mai mult decât atunci imnul "Plânge printre ramuri luna".

Au rămas o enigmă unele din împrejurările in care s-a petrecut moartea lor:

Ce s-a întâmplat de la disparitia din gangul de pe Bulevardul Elisabeta şi până au ajans pe stânca din Bucegi.

Unde a ajuns mesajul pe care îl purtau.

Pe platoul de piatră, atât de îngust, de pe stâncă, să zicem, luând otravă, nu s-au zbătut? Au rămas aşa rânduite cam au fost găsite? Biletul Ficăi către frătiori continea totusi scrisul ei autentic. N-a scris nici un rând mamei pe care o iubea şi de care era foarte iubită?!...

Ce s-a întâmplat cu materialele, sticluta şi descrierea, predate medicului legist şi Procuraturii la Ploieşti?

A circulat opinia că mesajul scris, căzut în mâini străine, a putut determina locul unde se afla Horia Sima, ca urmare căderea lui.