Într-o lume de freamăt
continuu, într-un furnicar de contradictii se mai zăreste când si când o
usoară "lumină de întuneric" care să-ti dea iluzia
că binele va triumfa.
O astfel de stare îti aduce cunoasterea unor oameni deosebiti
prin modestie şi smerenie,
dănuire şi blândete. Ei se călesc în suferintă şi au o
întelegere deosebită pentru
orice şi oricine. Îi caracterizează o credintă
profundă in dragostea pentru neam şi patrie, fiind mereu gata de
jertfă, mereu senini, in ciuda suferintelor şi persecutiilor suportate
ani după ani. Ei au răbdat fără murmur, au răbdat totul,
au trecut chiar pe lângă moarte, considerând-o calea spre Înviere. Nu
puteam trece pe lângă cei care au luptat şi luptă încă
pentru desăvârşirea credintei, pentru păstrarea
adevăratelor valori ale spiritualitătii româneşti. Pe meleaguri
tecucene s-au împletit de-a lungul anilor multe năzuinte de acest fel.
Era la jumătatea
lunii Mai, cu şapte decenii in urmă, mare bucurie într-o căsută
de pe malul Bârladului. Dăruia Dumnezeu încă un fiu familiei Tacu,
un fiu ce avea să le aducă multe şi grele încercări. Încă
din fragedă copilărie, Aurel a dat dovadă de o sete
neobişnuită de cunoaştere, un neastâmpăr ieşit din
comun, care a gererat o viată ieşită din comun. Când avea cinci
ani a intrat elev in clasa I primară, pentru că se ducea zilnic
împreună cu fratele său mai mare, îl conducea la şcoală
şi îl aştepta la poartă până se terminau orele de curs.
- Vreau să
învăt cu Ionel - şi până la urmă a învătat.
Insistentele lui au înduplecat şi familia şi şcoala. La 9 ani a
terminat 4 clase primare şi s-a înscris la liceu deşi atunci vârsta
pentru examenul de admitere era de 11 ani. Directorul şcolii, Constantin
Solomon, om aspru şi drept, nu a fost de acord. În cele din urmă i-a
pus conditia obtinerii unei medii mari la examerul de admitere, şi astfel a
fost admis. Au urmat anii de liceu presărati cu grele încercări, care
însă nici nu l-au speriat, nici nu l-au doborât pe Aurel Tacu.
Într-o iarnă
grea, când
in Tecuci nămetii au fost prea mari pentru pârtie, s-au făcut
tuneluri prin mijlocul străzii. Printr-un astfel de tunel l-au dus de
urgentă la spital, pentru că se tăiase rău la un deget, vrând
să "mânuiască" lemnul cu una din uneltele tatălui
său, bur meşter dogar.
Când se întorcea de la
spital, prin tunelul de zăpadă,
a auzit ca din străfunduri, un cor de cântece patriotice care l-au
fascinat. A depistat locul in care se cânta. A intrat acolo, a fost primit
frumos şi i s-a dăruit
o "Cărticică de cântece". In scurtă vreme şi le-a
însuşit. Acestea i-au marcat pentru totdeauna viata.
Încetul cu încetul s-a dovedit un bun luptător
pentru viitorul tării. Nimeni şi nimic nu i-a putut stăvili acest
impuls.
A suportat cu stoicism toate asupririle care n-au fost nici
putine, nici uşoare.
Era mereu la curent cu tot ce se petrecea in lume. In anul 1937, când toti
copiii de vasta lui, elevi fiind, purtau uniformă de străjer, el
refuză să îmbrace această uniforrnă, După multe
încercări nereuşite, după exercitaea multor presiuni, conducerea
scolii l-a
scos in careu, să motiveze in fata tuturor încăpătânarea lui.
Atunci a declarat că nu-l recunoaşte pe marele străjer (Regele
Carol al II-lea) ca un model pentru copii. După această
neaşteptată declaratie, elevul a fost sanctionat prin eliminare pe
timp de un an din liceul "Dimitrie Sturdza" din Tecuci.
În anul 1938, a fost arestat pentru răspândirea
de manrfeste împotriva politicii dictatoriale a lui Armand Călinescu. A
fost anchetat şi condamnat de 6 luni închisoare corectională de
Tribunalul Militar Galati, împreună cu elevii mai mari, Pohrib Valeriu,
Popescu Viorel din clasa a VIII-a şi Tanu Ion, clasa a VII-a. Atât in
libertate cât şi in arest şi-a sustinut cu vehementă ideile
patriotice legionare.
În anul 1939, de Paşti, se
întorcea din prima detentie şi mai hotărît să lupte pentru
realizarea idealului propus. Cunoaşte in cele mai mici amănunte
conjunctura care determină prigoana lui şi a celorlalti luptători,
multi dintre ei fiind mişeleşte asasinati.
Însângeratul Septembrie 1939, care a
îndoliat multe familii, a răpit
şi meleagurilor tecucene vieti scumpe de oameni valoroşi precum Vasile
Nacru, Spirache Tedorescu, Gheorghe Căsăneanu - învătător-
despre care profesorul Nae Ionescu spunea că "are mintea mai multor
filosofi". Zguduitorul 22 Septembrie, când putin a lipsit să nu i se
curme şi lui viata, a avut un ecou neobişnuit in sufletul lui Aurel
Tacu. S'a înverşunat in lupta sa. Îi tremură şi azi glasul când
vorbeşte despre Vasile Naciu, cu care a fost arestat la Sigurantă, in
ajunul asasinării acestuia. Erau mai multi arestati acolo, între care
şi blândul preot Micu Alexandru, duhovnic al unora dintre ei. Dar nici rugăciunile
Părintelui Micu, nici ale celor rămaşi acasă cu lacrimile pe
obraz, n-au putut slăvili urgia. Vasile Naciu, care pentru a se întretine la
facultate, muncea, era
şi fotograf amator. În ajunul arestării tocmai plecase de la
părintele Clement Cucu din Mânăstirea Sihăstria. Părintele
îl rugase să mai rămână la Mânăstire. El era însă "chemat" pentru jertfa supremă.
Cel care l-a trezit in zorii zilei de 22 Septembrie 1939 ca să plece pe drumul fără întoarcere a fost bunul lui prieten Aurel
Tacu. După
ce a fost împuşcat, Vasile Naciu a fost atâmat de un stâlp, timp de două
zile, in piata publică a oraşului Tecuci, spre intimidarea populatiei.
Multi i-au plâns mama şi sora care erau văzute mereu la mormântul
lui.
Au urmat ani de mari încercări. Aurel Tacu şi-a petrecut Revelionul
1941 împreună cu prefectul Tecuciului, Dobre Ion, alături de
Generalul Corpului 2 Armată, Vasile Atanasiu. Acesta avea să fie
foarte curând salvatorul lui Aurel Tacu.
La sfârşirul
lunii Ianuarie 1941, o mână criminală îngroapă în curtea
familiei Tacu, lângă poartă, o mică lădită cu
cartuşe. Se face apoi reclamatie că Aurel Tacu "detine
armament". Se descoperă lădita şi se intentează proces.
Se dă sentinta de condamnare la moarte a lui Aurel Tacu, la propunerea
făcută de Şeful Serviciului de Contraspionaj, căpitan
Pungă. Generalul Atanasiu lipsea din localitate. După proces, un
locotenent colonel, impresionat de nedreptatea făcută, Merge la Aurel
Tacu şi îi spune să facă cerere de gratiere, că va
interveni el; dar condamnatul refuză spunând: "Nu vreau să mai
trăiesc între asemenea oameni!" Şi iarăşi mâna nevăzută
a Bunului Dumnezeu îl salvează.
Vine Generalul Vasile Atanasiu
şi
descoperă adevărul. Se anulează sentinta de condamnare la moarte.
În toamna anului 1941 s-au făcut
multe arestări la Tecuci, ca de altfel in toată tara. Când Aurel Tacu
a fost căutat la casa părintească, era plecat la o soră.
Venind acasă,
află că multi dintre prietenii lui erau la Sigurantă. Şi-a
luat un pachet cu îmbrăcăminte şi ceva de-ale mâncării
şi s-a predat. Apoi au fost
internati jumătate de an in lagărul de la Târgu Jiu.
În anul 1942 se înscrisese din nou la cursurile liceale de
zi, dar in scurtă vreme a fost eliminat.
Şi-a dat examenele partiale in particular. Era angajat la farmacia din
Soroca. Plecând să-şi dea examenele integrale la Chişinău,
este arestat in tren de o brigadă mobilă a Sigurantei Capitalei, dirijată de Alfred
Paximade, inspector general al Sigurantei Basarabiei.
Inainte de a fi trimis la Bucureşti, a fost torturat şi desfigurat,
încât medicul de la Directia generală a Sigurantei Capitalei, când l-a văzut,
a interzis să mai fie lovit. A fost eliberat după nouă luni.
În anul 1943 a fost introdus din nou in lagăr
la Târgu Jru. În toamna anului 1944 dă bacalaureatul la Bârlad şi
după aceasta se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe care
însă n'a avut sansa să o termine. Între timp a făcut
Şcoala de Ofiteri de rezervă- infanterie - la Câmpulung Muscel
şi Ploieşti, 1944 -1946.
Examenul de obtinere a gradului de sublocotenent
l-a sustinut la Sibiu. În
teza dată cu acest prilej, a
mentionat că in anii de dominare comunistă au fost asasinati in Rusia
22 de milioane de oameni nevinovati. La examenul oral, in fata comisiei
prezidată de generlaul Paul Teodorescu, a dat in vileag trecutul ofiterului
politic din unitatea lul. A declarat că a fost caporal căzut prizonier
în Rusia şi a fost printre primii angajati in Divizia Tudor Vladimirescu,
initiată de Ana Puker si alte slugi ale comunismului. Venit in tară cu
grad de sublocotenent (ofiter politic) şi, după şapte luni de
cursuri la Breaza, este avansat maior politic. In încheiere, Aurel Tacu a
declarat că nu doreste gradul de sublocotenent într-o armată
dezonorată, condusă de interese ruseşti. După doi ani de
studentie, petrecuti mai mult la Bucureşti, este arestat in Tecuci, la 15
Mai 1948, zi in care împlinea 25 de ani.
După o anchetă
grea,
nu se stie cum a ajuns in stare de moarte aparentă. Putin a lipsit să
nu fie îngropat. Fiind însă depistat de dr. Rădulescu, un om de omenie
care-l cunoştea bine pe tatăl lui Aurel, este salvat. În lulie 1948, este dus de la
Tecuci la închisoarea Suceava, pentru confruntări.
Persoanele cu care a fost confruntat l-au văzut mai mult pe targă decât
pe propriile lui picioare. Rămăsese doar o umbră din ceea ce
fusese înainte de arestare. De la Saceava este trimis la Bucureşti pentru
alte anchete. A fost judecat şi condamnat in proces cu regretatul Gh.
lonescu (Remontu). Supravietuind emotiilor şi torturilor, Aurel
Tacu nu a rostit nici un nume şi nimeni dintre cunoscuti nu a pătimit de pe urma
lui.
Aurel Tacu si-a mărturist în fata instantei crezul lui.
La Piteşti, in infernul
care a nimicit studentimea, odiosul Ţurcanu a făcut tot posibilul
să-l extermine pe Aurel Tacu. Nereuşind sa-I atragă, Ţurcanu
îl sugrumă pe Aurel Tacu, băgându-l apoi cu capul in chiuveta cu apă.
Fiind cu limba scoasă, umflată, in urma ştrangulării, nu s-a
înecat. L-a găsit un gardian şi l-a das in celulă, unde şi-a
revenit. Detinutii din jurul lui erau îngroziti.
Fiind bolnav de
TBC, conducerea închisorii Piteşti îl transferă in închisoarea Tg.
Ocna. În Ajunul Crăciunului 1950,
era împreună cu un alt fiu ban al Tecuciului, anume Vasile Poloboc, in
stare gravă, neprimind tratament pentru că nu îşi dăduse
adeziunea. În acest trist ajun, cântând colinde, cum cântau odinioară
pe ascuns, Vasile Poloboc moare in bratele lui Aurel Tacu. Pe mormâtul părintilor
lui din cimitirul oraşului Tecuci este trecut şi numele Vasile Poloboc,
decedat in 1950. Părinti îndurerati şi fiu erou pe aceeasi cruce.
În acelaşi cimitir se
află şi mormântul blândului Pintilie loan Nelu - student la medicină,
mort in închisoarea Piteşti. Prietenii îi spuneau "doctoral
Babes". Aurel Tatu fiind liber de putină vreme, este
din nou arestat in procesul Mânăstirii
Vladimireşti. Avea să fe eliberat abia in 1964. A fost condamnat in
Iegătură cu Mânăstirea Vladimiresti.
În peregrinările
lui de detinut politic, a trecut prin închisorile Jilava, Aiud, lagărul
Ghencea, (Bucureşti, 1951-1953), lagărul de la ferma Bragadiru (vara
anului 1953).
În
anul 1948,l-a reîntâlnit la Jilava pe fostul inspector general al
Sigurantei Basarabiei, Alfred Paximade, care-l arestase in anul 1942, in tren,
când mergea la Chisinău. Au
stat scurtă vreme in aceeaşi celulă. Tot acolo se afla Comeliu
Coposu si Emil Brânzei. Era de fapt o încăpere ciudată cu paturi in
trepte rezultate din gunoiul depozitat si bătătorit de ani, peste care
erau puse scânduri acoperite cu paturi vechi. O bună parte din anii de
detentie i-a petrecut la Aiud. N-a rostit niciodată seara la
numărătoare umilitorul "să trăiti". Când a fost
depistat, preotul Ilinescu din Iasi, pentru care Aurel Tatu făcuse greva
foamei, l-a convins să se supună. A intrat in conflict cu Koller.
Aurel Tacu a fost transferat la Securitatea Galati, pentru o nouă
anchetă.
S-ar putea spune multe despre modul in care el s-a opus
metodelor de anihilare. El nu a fost singur. Tara noastră
a avut atâtia viteji luptători care şi-au dat viata. Nimic din
lupta lor nu poate fi dat uitării.
Maria HÂNCU
ROTARU