Într-o lume de freamăt continuu, într-un furnicar de contradictii se mai zăreste când si când o usoară "lumină de întuneric" care să-ti dea iluzia că binele va triumfa.

O astfel de stare îti aduce cunoasterea unor oameni deosebiti prin modestie şi smerenie, dănuire şi blândete. Ei se călesc în suferintă şi au o întelegere deosebită pentru orice şi oricine. Îi caracterizează o credintă profundă in dragostea pentru neam şi patrie, fiind mereu gata de jertfă, mereu senini, in ciuda suferintelor şi persecutiilor suportate ani după ani. Ei au răbdat fără murmur, au răbdat totul, au trecut chiar pe lângă moarte, considerând-o calea spre Înviere. Nu puteam trece pe lângă cei care au luptat şi luptă încă pentru desăvârşirea credintei, pentru păstrarea adevăratelor valori ale spiritualitătii româneşti. Pe meleaguri tecucene s-au împletit de-a lungul anilor multe năzuinte de acest fel.

Era la jumătatea lunii Mai, cu şapte decenii in urmă, mare bucurie într-o căsută de pe malul Bârladului. Dăruia Dumnezeu încă un fiu familiei Tacu, un fiu ce avea să le aducă multe şi grele încercări. Încă din fragedă copilărie, Aurel a dat dovadă de o sete neobişnuită de cunoaştere, un neastâmpăr ieşit din comun, care a gererat o viată ieşită din comun. Când avea cinci ani a intrat elev in clasa I primară, pentru că se ducea zilnic împreună cu fratele său mai mare, îl conducea la şcoală şi îl aştepta la poartă până se terminau orele de curs.

- Vreau să învăt cu Ionel - şi până la urmă a învătat. Insistentele lui au înduplecat şi familia şi şcoala. La 9 ani a terminat 4 clase primare şi s-a înscris la liceu deşi atunci vârsta pentru examenul de admitere era de 11 ani. Directorul şcolii, Constantin Solomon, om aspru şi drept, nu a fost de acord. În cele din urmă i-a pus conditia obtinerii unei medii mari la examerul de admitere, şi astfel a fost admis. Au urmat anii de liceu presărati cu grele încercări, care însă nici nu l-au speriat, nici nu l-au doborât pe Aurel Tacu.

Într-o iarnă grea, când in Tecuci nămetii au fost prea mari pentru pârtie, s-au făcut tuneluri prin mijlocul străzii. Printr-un astfel de tunel l-au dus de urgentă la spital, pentru că se tăiase rău la un deget, vrând să "mânuiască" lemnul cu una din uneltele tatălui său, bur meşter dogar.

Când se întorcea de la spital, prin tunelul de zăpadă, a auzit ca din străfunduri, un cor de cântece patriotice care l-au fascinat. A depistat locul in care se cânta. A intrat acolo, a fost primit frumos şi i s-a dăruit o "Cărticică de cântece". In scurtă vreme şi le-a însuşit. Acestea i-au marcat pentru totdeauna viata.

Încetul cu încetul s-a dovedit un bun luptător pentru viitorul tării. Nimeni şi nimic nu i-a putut stăvili acest impuls.

A suportat cu stoicism toate asupririle care n-au fost nici putine, nici uşoare. Era mereu la curent cu tot ce se petrecea in lume. In anul 1937, când toti copiii de vasta lui, elevi fiind, purtau uniformă de străjer, el refuză să îmbrace această uniforrnă, După multe încercări nereuşite, după exercitaea multor presiuni, conducerea scolii l-a scos in careu, să motiveze in fata tuturor încăpătânarea lui. Atunci a declarat că nu-l recunoaşte pe marele străjer (Regele Carol al II-lea) ca un model pentru copii. După această neaşteptată declaratie, elevul a fost sanctionat prin eliminare pe timp de un an din liceul "Dimitrie Sturdza" din Tecuci.

În anul 1938, a fost arestat pentru răspândirea de manrfeste împotriva politicii dictatoriale a lui Armand Călinescu. A fost anchetat şi condamnat de 6 luni închisoare corectională de Tribunalul Militar Galati, împreună cu elevii mai mari, Pohrib Valeriu, Popescu Viorel din clasa a VIII-a şi Tanu Ion, clasa a VII-a. Atât in libertate cât şi in arest şi-a sustinut cu vehementă ideile patriotice legionare.

În anul 1939, de Paşti, se întorcea din prima detentie şi mai hotărît să lupte pentru realizarea idealului propus. Cunoaşte in cele mai mici amănunte conjunctura care determină prigoana lui şi a celorlalti luptători, multi dintre ei fiind mişeleşte asasinati.

Însângeratul Septembrie 1939, care a îndoliat multe familii, a răpit şi meleagurilor tecucene vieti scumpe de oameni valoroşi precum Vasile Nacru, Spirache Tedorescu, Gheorghe Căsăneanu - învătător- despre care profesorul Nae Ionescu spunea că "are mintea mai multor filosofi". Zguduitorul 22 Septembrie, când putin a lipsit să nu i se curme şi lui viata, a avut un ecou neobişnuit in sufletul lui Aurel Tacu. S'a înverşunat in lupta sa. Îi tremură şi azi glasul când vorbeşte despre Vasile Naciu, cu care a fost arestat la Sigurantă, in ajunul asasinării acestuia. Erau mai multi arestati acolo, între care şi blândul preot Micu Alexandru, duhovnic al unora dintre ei. Dar nici rugăciunile Părintelui Micu, nici ale celor rămaşi acasă cu lacrimile pe obraz, n-au putut slăvili urgia. Vasile Naciu, care pentru a se întretine la facultate, muncea, era şi fotograf amator. În ajunul arestării tocmai plecase de la părintele Clement Cucu din Mânăstirea Sihăstria. Părintele îl rugase să mai rămână la Mânăstire. El era însă "chemat" pentru jertfa supremă. Cel care l-a trezit in zorii zilei de 22 Septembrie 1939 ca să plece pe drumul fără întoarcere a fost bunul lui prieten Aurel Tacu. După ce a fost împuşcat, Vasile Naciu a fost atâmat de un stâlp, timp de două zile, in piata publică a oraşului Tecuci, spre intimidarea populatiei. Multi i-au plâns mama şi sora care erau văzute mereu la mormântul lui. Au urmat ani de mari încercări. Aurel Tacu şi-a petrecut Revelionul 1941 împreună cu prefectul Tecuciului, Dobre Ion, alături de Generalul Corpului 2 Armată, Vasile Atanasiu. Acesta avea să fie foarte curând salvatorul lui Aurel Tacu.

La sfârşirul lunii Ianuarie 1941, o mână criminală îngroapă în curtea familiei Tacu, lângă poartă, o mică lădită cu cartuşe. Se face apoi reclamatie că Aurel Tacu "detine armament". Se descoperă lădita şi se intentează proces. Se dă sentinta de condamnare la moarte a lui Aurel Tacu, la propunerea făcută de Şeful Serviciului de Contraspionaj, căpitan Pungă. Generalul Atanasiu lipsea din localitate. După proces, un locotenent colonel, impresionat de nedreptatea făcută, Merge la Aurel Tacu şi îi spune să facă cerere de gratiere, că va interveni el; dar condamnatul refuză spunând: "Nu vreau să mai trăiesc între asemenea oameni!" Şi iarăşi mâna nevăzută a Bunului Dumnezeu îl salvează.

Vine Generalul Vasile Atanasiu şi descoperă adevărul. Se anulează sentinta de condamnare la moarte.

În toamna anului 1941 s-au făcut multe arestări la Tecuci, ca de altfel in toată tara. Când Aurel Tacu a fost căutat la casa părintească, era plecat la o soră.

Venind acasă, află că multi dintre prietenii lui erau la Sigurantă. Şi-a luat un pachet cu îmbrăcăminte şi ceva de-ale mâncării şi s-a predat. Apoi au fost internati jumătate de an in lagărul de la Târgu Jiu.

În anul 1942 se înscrisese din nou la cursurile liceale de zi, dar in scurtă vreme a fost eliminat. Şi-a dat examenele partiale in particular. Era angajat la farmacia din Soroca. Plecând să-şi dea examenele integrale la Chişinău, este arestat in tren de o brigadă mobilă a Sigurantei Capitalei, dirijată de Alfred Paximade, inspector general al Sigurantei Basarabiei. Inainte de a fi trimis la Bucureşti, a fost torturat şi desfigurat, încât medicul de la Directia generală a Sigurantei Capitalei, când l-a văzut, a interzis să mai fie lovit. A fost eliberat după nouă luni.

În anul 1943 a fost introdus din nou in lagăr la Târgu Jru. În toamna anului 1944 dă bacalaureatul la Bârlad şi după aceasta se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe care însă n'a avut sansa să o termine. Între timp a făcut Şcoala de Ofiteri de rezervă- infanterie - la Câmpulung Muscel şi Ploieşti, 1944 -1946.

Examenul de obtinere a gradului de sublocotenent l-a sustinut la Sibiu. În teza dată cu acest prilej, a mentionat că in anii de dominare comunistă au fost asasinati in Rusia 22 de milioane de oameni nevinovati. La examenul oral, in fata comisiei prezidată de generlaul Paul Teodorescu, a dat in vileag trecutul ofiterului politic din unitatea lul. A declarat că a fost caporal căzut prizonier în Rusia şi a fost printre primii angajati in Divizia Tudor Vladimirescu, initiată de Ana Puker si alte slugi ale comunismului. Venit in tară cu grad de sublocotenent (ofiter politic) şi, după şapte luni de cursuri la Breaza, este avansat maior politic. In încheiere, Aurel Tacu a declarat că nu doreste gradul de sublocotenent într-o armată dezonorată, condusă de interese ruseşti. După doi ani de studentie, petrecuti mai mult la Bucureşti, este arestat in Tecuci, la 15 Mai 1948, zi in care împlinea 25 de ani.

După o anchetă grea, nu se stie cum a ajuns in stare de moarte aparentă. Putin a lipsit să nu fie îngropat. Fiind însă depistat de dr. Rădulescu, un om de omenie care-l cunoştea bine pe tatăl lui Aurel, este salvat. În lulie 1948, este dus de la Tecuci la închisoarea Suceava, pentru confruntări. Persoanele cu care a fost confruntat l-au văzut mai mult pe targă decât pe propriile lui picioare. Rămăsese doar o umbră din ceea ce fusese înainte de arestare. De la Saceava este trimis la Bucureşti pentru alte anchete. A fost judecat şi condamnat in proces cu regretatul Gh. lonescu (Remontu). Supravietuind emotiilor şi torturilor, Aurel Tacu nu a rostit nici un nume şi nimeni dintre cunoscuti nu a pătimit de pe urma lui. Aurel Tacu si-a mărturist în fata instantei crezul lui.

La Piteşti, in infernul care a nimicit studentimea, odiosul Ţurcanu a făcut tot posibilul să-l extermine pe Aurel Tacu. Nereuşind sa-I atragă, Ţurcanu îl sugrumă pe Aurel Tacu, băgându-l apoi cu capul in chiuveta cu apă. Fiind cu limba scoasă, umflată, in urma ştrangulării, nu s-a înecat. L-a găsit un gardian şi l-a das in celulă, unde şi-a revenit. Detinutii din jurul lui erau îngroziti.

Fiind bolnav de TBC, conducerea închisorii Piteşti îl transferă in închisoarea Tg. Ocna. În Ajunul Crăciunului 1950, era împreună cu un alt fiu ban al Tecuciului, anume Vasile Poloboc, in stare gravă, neprimind tratament pentru că nu îşi dăduse adeziunea. În acest trist ajun, cântând colinde, cum cântau odinioară pe ascuns, Vasile Poloboc moare in bratele lui Aurel Tacu. Pe mormâtul părintilor lui din cimitirul oraşului Tecuci este trecut şi numele Vasile Poloboc, decedat in 1950. Părinti îndurerati şi fiu erou pe aceeasi cruce.

În acelaşi cimitir se află şi mormântul blândului Pintilie loan Nelu - student la medicină, mort in închisoarea Piteşti. Prietenii îi spuneau "doctoral Babes". Aurel Tatu fiind liber de putină vreme, este din nou arestat in procesul Mânăstirii Vladimireşti. Avea să fe eliberat abia in 1964. A fost condamnat in Iegătură cu Mânăstirea Vladimiresti.

În peregrinările lui de detinut politic, a trecut prin închisorile Jilava, Aiud, lagărul Ghencea, (Bucureşti, 1951-1953), lagărul de la ferma Bragadiru (vara anului 1953).

În anul 1948,l-a reîntâlnit la Jilava pe fostul inspector general al Sigurantei Basarabiei, Alfred Paximade, care-l arestase in anul 1942, in tren, când mergea la Chisinău. Au stat scurtă vreme in aceeaşi celulă. Tot acolo se afla Comeliu Coposu si Emil Brânzei. Era de fapt o încăpere ciudată cu paturi in trepte rezultate din gunoiul depozitat si bătătorit de ani, peste care erau puse scânduri acoperite cu paturi vechi. O bună parte din anii de detentie i-a petrecut la Aiud. N-a rostit niciodată seara la numărătoare umilitorul "să trăiti". Când a fost depistat, preotul Ilinescu din Iasi, pentru care Aurel Tatu făcuse greva foamei, l-a convins să se supună. A intrat in conflict cu Koller. Aurel Tacu a fost transferat la Securitatea Galati, pentru o nouă anchetă.

S-ar putea spune multe despre modul in care el s-a opus metodelor de anihilare. El nu a fost singur. Tara noastră a avut atâtia viteji luptători care şi-au dat viata. Nimic din lupta lor nu poate fi dat uitării.

Maria HÂNCU ROTARU