LEGEA JERTFEI ÎN TRÃIREA LEGIONARÃ

de Faust Brãdescu

INTRODUCERE

Nimic nu poate înãlta mai mult omul decât întelegerea rostului sãu în viatã, întelegere dusã pânã la jertfa de sine. Întreaga istorie a lumii, în tot ce are ea mai frumos si mai sublim, se sprijinã pe temeliile acestei întelepciuni. Rãul, ura si teroarea dominã mersul istoriei atât timp cât omul rãmâne în afara propriei trãiri, înstrãinat sufleteste de propria-i misiune. De aceea sfortãrile tuturor ideologiilor negativiste sau ale organizatiilor dezagregatoare urmãresc desprinderea omului din sfera doctrinelor spiritualiste si a moralei religioase, concretizate într-o trãire interioarã.

De ce oare? Pentru cã aceste tendinte deschid calea unei viziuni metafizice a vietii, purtând individul spre cunoasterea altor aspecte ale existentei. Prin trãirea interioarã omul se întregeste, se armonizeazã, îsi recapãtã fateta sa divinã. Mai mult chiar, realizeazã vigoarea si eficacitatea unei misiuni ce-i revine ca om si membru al natiunii sale.

“Rãul vine de la suflet!” – a precizat Corneliu Codreanu, cãci în suflet stau înscrise premisele structurii lãuntrice a omului. Dar tot în el sãlãsluiesc si tendintele înãltãtoare, ca o prezentã vie a dumnezeirii care ne încearcã. Prin cuget si vointã omul se determinã, îsi alege calea vietii, ridicându-se din zgurã sau prãbusindu-se în beznã.

Existã multiple mijloace de determinare interioarã care definesc omul în realitatea lui existentialã, socialã sau politicã. Dar nu toate duc la depãsire si la stabilirea unui raport de intimã întelegere între OM, NATIUNE si CREATOR. Ori, toatã armonia de care are nevoie orice societate, rezidã în aceastã pãtrundere a rosturilor ce ne înconjoarã, ne frãmântã sau ne depãsesc.

Fiecare conceptie de viatã se sprijinã pe anumiti parametri psiho-spirituali care conditioneazã atmosfera în care se va forma si va evolua individul. Comportamentul uman nu este în definitiv, decât adaptarea omului la constantele dominante ale epocii. Adicã, al culturii, sistemului socio-educativ, moralei sau dezmãtului insidios care dominã. Orice schimbare a stãrii de fapt –în bine sau în rãu- depinde de doi factori a cãror actiune trebuie sã se manifeste simultan si convergent:

1. Factorul imaginativ, omul de conceptie, prin mijlocirea cãruia iau formã concretã noile linii de gândire si comportare. Linii ce vor cãuta sã impunã schimbãri de fond în om si societate.

2. Factorul receptiv, omul de rând, a cãrui sensibilitate, personalitate si vointã vor fi puse la grea încercare, pentru cã asupra lui vor fi îndreptate toate eforturile exterioare si în el se va contura noua realitate de trãire.

În aceste conditii, totul revine la o constiintã a rãspunderii fatã de trinomul fundamental om-natiune-divinitate si o întelegere a efortului permanent în realizarea destinului personal. Ori, aici apare instabilitatea si slãbiciunea umanã: inconsecventã fatã de cei doi factori (rãspundere si efort) indispensabili propriei impliniri.

Omul modern fuge de rãspundere, pe care o considerã o povarã. Preferã anonimatul si opiniile pre-digerate, lozinca stupidã si haosul multimilor iresponsabile. A gândi prin sine însusi, a lua o hotãrâre si a o sustine cu tãrie i se pare o solutie absurdã. Majoritãtile îl fascineazã si îl dominã în spirit. “A FI”, pentru el, înseamnã “A FI CONFORM CU STAREA DE FAPT”, chiar dacã aceastã stare o defineste o tiranie crudã, umilitoare, inumanã… Fuga de rãspundere întruchipeazã, pentru el, linia de conduitã idealã si întelepciunea care îi evitã “neplãcerile” inerente oricãrui angajament fãtis.

E o formã de filozofie existentialã care a existat totdeauna în istoria lumii. Dar care, în epoca noastrã, si sub influienta ideologiilor mistificante a luat proportii catastrofale, distrugând în individ vointa de realizare DINCOLO de vegetativ, pãstrându-l în satisfacerea formelor elementare ale vietii.

Ca un corolar al acestei dezertãri morale s-a împãmântenit si deprecierea efortului permanent, cauzã a tuturor înãltãrilor spirituale si sufletesti, izvor de sãnãtate fizicã si de intense bucurii interioare. Omul modern trãieste în legea “efortului minim” care duce la lenevie, indiferentã, egoism, deschizându-i calea înselãciunii si a abuzurilor înjositoare.

Sub imboldul acestor douã forme negative în existenta individului, perspectivele viitorului devin sumbre, purtãtoare de incoerente reflexe si de compromisuri culpabile. E drumul necotit ce duce la decãderea societãtilor.

CAUZELE REACTIUNII LEGIONARE

În România de dupã primul rãzboi mondial, aplecarea spre nerãspundere si delãsarea efortului permanent întru împlinirea rostuirilor omenesti, deveniserã o adevãratã plagã nationalã. Societatea luneca vertiginos pe panta usurintelor si a nestatorniciei, imagini premergãtoare prãbusirii iremediabile.

Reactiunea legionarã la aceastã stare de lucruri pornea dintr-o neliniste legitimã. Curãtenia sufleteascã a Cãpitanului si dragostea ce nutrea fatã de soarta neamului românesc nu-i puteau permite sã accepte o asemenea evolutie. Cu atât mai putin cu cât tendintele primejdioase amenintau sã devinã linie de conduitã pentru tineret. Iar dacã generatiile deja trecute prin mãcinãtorul de suflete al pornirilor dãunãtoare nu mai puteau fi smulse de sub influienta tendintei dominante, pasta moale a celor tineri mai putea fi cãlãuzitã spre calea regãsirilor definitorii. Tineretul acesta neîntinat trebuia smuls din primejdia indiferentei si a facilitãtii în existentã.

Usor de zis, greu de fãcut!

Pe baza cãrui criteriu, în numele cãrui principiu, sã poti frânge inertia suavã a efortului minim sau garantia tihnei în trãirea în ne-rãspundere?

E adevãrat, individul fuge de responsabilitate si strãdanie atât timp cât nu le-a înteles sensul si importanta în desãvârsirea propriei existente si-n salvarea spiritualã a neamului nostru.

Totul era deci, înainte de toate, o problemã de educatie, capabilã sã modifice tendintele atrofiate ale mentalitãtii negative. O educatie tridimensionalã: civicã, intelectualã si sufleteascã, pentru a se atinge nu numai comportamentul social si politic al individului, dar si dimensiunile imponderabile, profunde, ale fiintei umane. Doar pornindu-se de la transformarea substratului interior se poate concepe înlocuirea anumitor tendinte nocive prin altele, benefice.

Ori, atât efortul constient, cât si rãspunderea autenticã cer interventia unei desprinderi din atmosfera existentã, o renuntare la beneficiul facilitãtii. Facilitate care, numai în aparentã se prezintã ca forma superlativã a bucuriei. În realitate este o lunecare spre nepãsare, spre anularea propriilor caracteristici umane. Deci, o pierdere de substantã spiritualã. Iar slãbirea acestei substante imponderabile –dar cu atât mai importantã în viata individului- duce la sfãrâmarea procesului de înãltare, de îndumnezeire a creaturii umane. Omul se deslâneazã, devine o fiintã fãrã caracter, schimbãtoare, egoistã, usor de mânuit de cei care stiu sã-i flateze suficienta sau sã-i scormoneascã slãbiciunile.

O stare atât de deplorabilã nu putea fi modificatã decât printr-o mãsurã radicalã, capabilã sã-i micsoreze sau sã-i punã în sah influenta nefericitã, prin contrast definitoriu si mãretie idealã. În Miscarea Legionarã aceastã mãsurã radicalã s-a cristalizat în SPIRITUL DE SACRIFICIU, adicã a modificãrii interioare prin mijlocirea “renuntãrii”, a actului de renuntare. Pentru cã, orice renuntare voluntarã la o bucurie sau un beneficiu constituie un sacrificiu. De unde corolarul deductiv: renuntarea e singura cale a depãsirii, iar depãsirea e cãrarea înãltãrii, deci a mântuirii.

PROBLEMA ÎN GÂNDIREA LEGIONARÃ

Deschiderea în clasificarea sarificiilor este extrem de întinsã. Totul, chiar si cel mai neînsemnat pas voit spre renuntare poate fi considerat un sacrificiu, deci mijloc de educatie si transformare.

Din nefericire, renuntarea la ceva, acceptarea unui sacrificiu, n-o poate face oricine. Si cu atât mai putin în epoca noastrã atât de izbitã de aplecãrile materialiste, supusã egoismului si frãmântatã moraliceste. Numai un om pãtruns de importanta rãspunderii în viata personalã, socialã, politicã si profesionalã, îsi poate îndrepta spiritul si cugetul spre depãsirea vremelniciilor în care trãim.

Aceasta a fost acceptia solarã a gândirii cãpitãnesti în transformarea omului: de la notiunea de rãspundere, ca termen de bazã si ideea de renuntare, ca gest specific al omului constient, s-a ajuns la ACTUL DE SACRIFICIU, ca fundament doctrinar al trãirii.

În conceptia legionarã, acesti trei termeni sunt strâns uniti, întregindu-se reciproc. Sacrificiul legionar este o întelegere totalã, directã si permanentã a rãspunderii ce-o are individul ca fiintã umanã în procesul lui de definire personalã precum si-n contextul socio-isoric al neamului cãruia apartine. Întelegerea intelectualã a “rãspunderii” –deja un început de sacrificiu, pentru cã e rezultatul unui act de vointã si reflectie care cere decizie personalã- nu depãseste faza enuntãrii DACÃ nu se cristalizeazã într-un act de renuntare.

O asemenea trecere evolutivã de la nerãspundere si indiferentã la integrarea constientã a actului de sacrificiu, nu-i posibilã fãrã prezenta vie a unei convingeri interioare. Pentru a modifica o esentã este nevoie sã crezi în ceva, sã crezi în ceea ce faci. Aici intervine educatia sustinutã, exemplificatã. Spiritul de jertfã e linie de culme în Miscarea Legionarã deoarece doctrina ei, acceptarea ei, este înainte de toate ACT DE CREDINTÃ.

A crede în importanta actului de sacrificiu, a-i fi fidel pânã la dãruirea de sine, înseamnã a depãsi linia conformismului dominant, înseamnã a se depãsi pe sine însusi. Cine nu crede în mãretia acestei forme de trecere dincolo de pragul conventional si împãmântenit, nu va fi capabil sã înteleagã sensul uman si national al transformãrii în adâncime ce i se cere.

Nu-i vorbã-n vânt zicala “credinta rãstoarnã muntii!”.

Credinta în adevãrurile ascunse ale doctrinei legionare duce la acest spirit de jertfã capabil sã rãstoarne muntii de defecte si slãbiciuni ce zac în noi, sã frângã temeri, neîncrederi si lasitãti, ce apasã greu în balanta existentei umane. Cine a înteles finalitatea spiritului de jertfã în educatia si înãltarea omului a înteles geniul Miscãrii Legionare. Geniu are trece dincolo de simpla învtãturã moralã sau civicã, pentru a stinge substratul spiritual.

SENSUL SPIRITULUI DE JERTFÃ

În Legiune, individul nu este împins cu de-a sila sã sacrifice sau sã se sacrifice. N-ar avea niciun sens o asemenea tendintã. Restrângerea sau sufocarea libertãtii interioare de întelegere si decizie ar duce la dezintegrarea întregului concept.

E adevãrat, când se vorbeste în termeni comuni de “sacrificiu”, oricine e tentat sã creadã cã este vorba de “sacrificiul vietii”. EROARE FUNDAMENTALÃ în ceea ce priveste continutul conceptiei legionare! Sacrificiul suprem nu este decât o posibilitate de împlinire, pe care legionarul o acceptã ca o consecintã a propriei împliniri.

Acceptarea acestui act este o înrâurire a întregii sale credinte în conceptia legionarã. Deci, “sacrificiul suprem” nu-i decât ultima formã –si cea mai înãltãtoare- aceea care încoroneazã un întreg proces interior de formatie spiritualã.

Existã foarte multi indivizi curajosi,gata oricând sã-si expunã viata într-o încãierare în care forta brutã, fizicã, are întâietate. E o chestiune de naturã si de temperament. Dar nu-i nicidecum vorba de o fortã da sacrificiu constientã, în care sã aparã un sens al rãspunderii sau, cel putin, umbra unei finalitãti de ordin superior. Nu-i vorba decât de un instinct si-o revãrsare excesivã de energie. Dacã individul piere în aceastã încãierare nu poate fi vorba de un sacrificiu al vietii, ci numai de pierderea unei vieti.

Forta de sacrificiu este gânditã si simtitã în adâncul fiintei ca o necesitate de ordin superior. Înaltã omul, dându-i o dimensiune unicã, rânduitã pe verticala vietii. Este o simtire si o manifestare continuã, rezultat al unei încercãri de depãsire, al unei sfortãri de integrare într-un alt mod de a interpreta existenta.

Individul o poate resimti si spontan, în anumite momente, ca o izbucnire din adâncuri care-l împinge spre actul de depãsire de sine aproape fãrã voie. E cazul unui eroism, al unei luãri de atitudine, de renuntare sau de opinie. Într-un cuvânt, act de dominare a tendintelor care înlãntuie omul în egoism si lasitate. Dar aceste cazuri nu sunt linia obisnuitã a comportamentului uman.

În genere, individul are slãbiciuni cumplite, aplecãri nedemne si lipsuri interioare ce-l mânã spre egocentrism, indiferentã si lipsã de curaj. Sacrificiul, sub orice formã, îi apare ca o impunere sau ca o încãlcare a libertãtii. Pentru acest tip de om, jertfa –ca notiune idealã- înseamnã ceea ce altii pot face pentru el.

Victimã a unei evolutii civice si morale cu totul deformatã, individul îsi trãieste viata în afara propriei misiuni si înãltãri. Lipsa unei educatii potrivite, imensitatea golului moral ce-l înconjoarã si infinitatea de exemple rele ce-i stau la dispozitie, îl împiedicã sã-si înteleagã rostul în lume si felul de a fi om întreg.

Ori, numai prin educatia ce-si impune zi de zi, clipã de clipã, omul se ridicã pe scara unor virtuti si valori neîntelese înainte. Prin acest efort neînsemnat, dar permanent, omul se smulge din carapacea deprinderilor dominante, fãurindu-si o nouã linie de conduitã. Fiecare mic sacrificiu ce-si impune în obligatiile zilnice provoacã în el stratificarea progresivã a unor norme sau principii ce-l diferentiazã de altii.

Greutatea de a urma aceastã cale pare imensã, deoarece gestul calificatoriu nu este impunere venitã din afarã, ci auto-impunere, în care judecarea faptului, acceptarea si executarea lui sunt de naturã pur personalã. Încetul cu încetul, aceste actiuni neconformiste sau diferite de ale celorlalti, devin obicei într-o primã fazã. Apoi, prin repetare si reflectie asupra importantei lor în viatã, devin formã constientã de comportament, atitudine permanentã în luarea si îndeplinirea deciziilor.

Sacrificiul, ca termen fundamental de desãvârsire si înãltare, a cãpãtat în epoca ce trãim, o nuantã peiorativã. A evoca ideea de jertfã drept o necesitate transcedentalã în structura individului, apare ca o utopie. Sau, cel putin, ca o deviere de la linia materialistã si egocentricã a comportamentului modern.

Trãim o periodã de stagnare moralã si spiritualã, dusã la paroxism de ideologiile socio-marxiste. Îndemnul cãtre depãsirea interioarã a devenit o raritate. Orice efort în acest sens e luat în derâdere si considerat ca o infirmitate. În conceptia socio-moralã a epocii, efortul trebuie purtat spre neserios si de prisos. Pare de necrezut, dar aceasta-i panta vremii… Individul este împins spre acceptarea formelor cele mai josnice si antiumane. Se poate afirma cã-i sunt permanent sugerate lasitatea, conformismul, ireponsabilitatea, trãdarea, aroganta, delãsarea efortului creator… toate tendinte care nu pot stabili olinie de conduitã armonicã si cu atât mai putin capabile de a înãlta. Toate duc la o nivelare în indiferentã si-n comportament miselesc, stare premergãtoare prãbusirii interioare.

Egalitarismul si conformismul sunt forme de denegare a fortei de sacrificiu si deci, a ridicãrii omului din promiscuitatea turmei. În asa zisa “egalitate” –termen absurd în existenta socialã si profesionalã- individul neevoluat si incapabil, îsi gãseste scuza cea mare pentru a azvârli la gunoi reflectia, efortul si rãspunderea. Adicã, exact valorile necontestate ale înãltãrii în spirit.

Iar atât reusita cât si înãltarea nu se pot realiza decât sub formã de sacrificiu necurmat, acesta este considerat nociv si anti-social. Realitatea apare limpede: domneste linia usurintei, linia actului banal si tern, care mentine individul pe pozitia unei uniformitãti fãrã viitor.

Scoaterea individului din sfera depãsirii –deci, a sacrificiului- îl condamnã la sterilitate necreatoare, egoism social si decãdere interioarã. Omul pierde gustul lucrului fãcut cum trebuie, mândria desãvârsirii si sentimentul progresului spre un mai bine. Incapabil de a se defini, deoarece continuu sub apãsarea tendintelor egalitariste, individul se zbate sã-si gãseascã rostul într-o lume de cosmar, insnesibilã fatã de legea naturalã a diferentelor caracteriale, a capacitãtii intelectuale, a talentelor. Ori, nu existã fenomen de depãsire (cum este cazul sacrificiului) fãrã corolarul statornic si semnificativ al notiunii de sacrificiu. Relatia este evidentã, dar în lumea de azi, a nega evidenta nu mai pare de neconceput.

JERTFA ÎN GÂNDIREA LEGIONARÃ

În conceptia Miscãrii Legionare, sacrificiul este forma superioarã a constiintei de sine. Este întelegerea plenarã a stãrii de membru a unei comunitãti ce tinde spre o realizare atât istoricã cât si spiritualã. Prin forta de jertfã omul se defineste fatã de neamul sãu si fatã de sine însusi. Capãtã o nouã dimensiune care-l ridicã dincolo de comun.

Insul ajuns la acest stadiu priveste prezentul si viitorul printr-o prismã care-l îndepãrteazã de egoism si indiferentã. Pentru el, totul în viatã are un rost, dupã cum si prezenta sa ca fiintã are un scop. De aceea actul sãu de sacrificiu nu-i mai apare ca o pedeapsã, ci ca o împlinire.

E adevãrat, în realitatea vietii nu oricine poate accepta cu usurintã ideea de sacrificiu. Fie acest sacrificiu actul cel mai simplu si indispensabil propriilor sale obligatii profesionale. Multi indivizi nu înteleg sã-si execute functia constiincios si corect. Ori, un asfel de…sacrificiu face parte din obligatiile primare ale oricãrui individ. Ce sã mai vorbim de alte feluri de sacrificii care cer cu adevãrat o decizie majorã si-o luare de pozitie netã!… Ceea ce nu înseamnã cã omul nu se poate modifica în esentã! Chiar cel mai egoist si fricos, cel mai indiferent sau refractar, îsi poate corecta deficientele, aptitudinile si atitudinile printr-un efort sustinut.

În gândirea legionarã forta de sacrificiu este, înainte de toate, o întelegere. Faptul nu este suficient. Ideea de sacrificiu nu poate rãmâne o simplã apoteozã conceptualã. Ea trebuie tradusã în act si transformatã în constantã de trãire. Ceea ce impune o rãstãlmãcire a valorilor negative dominante printr-o interventie constantã a cugetului. Ori, cugetul este nu numai gândire, ci si simtire, intuitie, constiintã. Adicã acele virtuti care pun pe om în contact cu sine însusi.

Pentru aceasta, sacrificiul în conceptia legionarã nu este o simplã temã ideologicã, supusã discutiilor si interpretãrilor. Nu este vorba de o posibilitate, ci de o îndatorire. Legionarul tinde în mod permanent spre aceastã trãire profundã care-l ridicã deasupra mediocritãtii înconjurãtoare. E punctul care-l defineste si-n acelasi timp îl diferentiazã în mijlocul celorlalti.

Recunoastem, sacrificiul ca formã de împlinire si depãsire este greu de acceptat si de sustinut într-o lume întemeiatã pe principii contrare. Dar tocmai de aceea fenomenul legionar constituie o renastere unicã în felul ei. Plasându-se în pozitie antipodicã tendintelor dominante, respingând lasitatea si compromisul acomodator, ridicând la nivel de virtute salvatoare forta dãruirii de sine, doctrina legionarã a deschis un orizont nou în problematica socio-politicã a epocii.

În aceastã restructurare intimã a individului nu poate fi vorba de subterfugii sau eschive. Incapacitatea sau insuficienta de adaptare apar, în mod inevitabil, din primul moment. Atingerea scopului, adicã intrarea pe fãgasul sacrificiului este rezultatul unui proces intim de regãsire. Pentru desãvârsirea acestui proces se cere vointã, dragoste, demnitate; si, uneori, un timp îndelungat.

Vointã pentru ca individul sã se înfrângã pe sine însusi, respingând odatã pentru totdeauna egoismul, teama si mimetismul politic, atitudini care-l înjosesc si-l smulg din atmosfera propriei sale meniri.

Dragostea pentru a întelege mãretia si finalitatea jertfei ca gest iesit din comun ce-l mânã spre desãvârsirea unui scop de valoare si înemnãtate ultra-individualã.

Demnitatea pentru a nu cãdea în excesul trufiei si a se considera fie deasupra tuturor, fie invulnerabil.

Aceste trei puncte sunt de neînlocuit pentru transformarea individului într-un om deosebit, într-un legionar. Numai astfel se poate întelege importanta “jertfei de sine” în Miscarea Legionarã si raportul care s-a cristalizat între acest act constient si structura omului legionar.

LINIILE TEMEINICE ALE JERTFEI

În Miscarea Legionarã sacrificiul nu este privit ca o sarcinã pe care individul trebuie s-o suporte pentru a se mentine la nivelul cerut. În viata sa publicã si socialã, precum si în trãirea sa intimã, jertfa este pentru legionar o necesitate de existentã si de perfectionare. Fãrã întelegerea profundã a acestei obligatii permanente, legionarul nu se poate împlini; si nici mãcar realiza ca membru al organizatiei.

Totul este o chestiune de concept filozofic si de viziune socio-politicã. În Legiune nu se recruteazã “membrii votanti” sau clientelã electoralã legatã ombilical de interese particulare sau alte matrapazlâcuri. Miscarea Legionarã cautã oameni de credintã, gata sã renunte la egoisme si dorinte perverse, oameni capabili sã serveascã o cauzã. O cauzã care ne depãseste pe toti, dar prin realizarea cãreia se urmãreste transformarea societãtii si binele natiunii.

În acest scop, Legiunea cere curãtenie sufleteascã, fortã de muncã, încredere în doctrina expusã, efort de adaptare la norme grele de conduitã, disciplinã. Numai asfel se poate spera într-o modificare substantialã a societãtii, printr-o modificare profundã a omului.

Scop ambitios, fãrã îndoialã, dar perfect realizabil DACÃ se va putea impune individului o nouã întelegere a existentei si un nou comportament în viata socialã. Întelegerea priveste scopul final al individului ca membru al societãtii –comportamentul priveste calea de acces a fiecãruia.

Amândouã notiunile întrevãd o schimbare adâncã a mentalitãtii actuale, adicã a felului de a judeca libertatea, relatiile umane, morala, etica, aproapele, viitorul national si omul în sine. În acest scop, întelegerea ca atitudine cere sacrificarea rutinei curente, a nepãsãrii, a compromisurilor, a usurintei, a conformismului, a urei… iar comportamentul ca gest cere adaptarea individului la niste norme care-l depãsesc si-i par, la prima vedere, inutile si apãsãtoare.

În acest caz asistãm la înfruntarea a douã tendinte:

Judecata individului –ca om- poate pãrea logicã, în conformitate cu ceea ce i-a fost dat sã stie, sã vadã, sã aprecieze. Iesirea din acest mediu si adoptarea gândirii legionare, îl poate face sã creadã cã, în raport cu ceilalti, va apãrea ca un neadaptat, un incapabil, un om inferior fatã de cei multi.

Judecata lui –ca legionar- îi dechide calea adevãrului si-a mândriei de altfel. În realitate, pozitia lui devine de neînfrânt, un exemplu plin de posibilitãti, care impune respect. Odatã intrat în sânul Legiunii, individul stie cã lupta lui începe. Cã nu se va realiza atâta timp cât nu-si va lua rãspunderea personalã a actelor sale. În aceastã rãstãlmãcire interioarã se aflã toatã problema omului; dar mai ales a omului modern, deja intrat pe panta dezagregãrii morale si spirituale. Acceptarea rãspunderii constituie deja o atitudine jetfelnicã, cu atât mai grea cu cât individul va încerca sã se realizeze mai adânc, mai integral.

Sacrificiul ca element al vietii poate fi gest spontan, aproape nevoit. Un moment exceptional, o cicumstantã încãrcatã de emotivitate si omul trece pragul gestului unic. Natural cã e vorba totdeauna de dãruire în favoarea cuiva sau a societãtii, printr-un gest iesit din comun.

Aceste tipuri de sacrificiu sunt destul de numeroase în viata societãtii. Totusi, nu sunt nici decisive si nici edificatoare în determinarea sensului pe care-l întrevede Miscarea Legionarã. Tot ce dovedesc e cã OMUL, ca fiintã cugetãtoare si de sensibilitate moralã, ce poartã în el valorile specifice înãltãrii si transformãrii esentiale. E proba inconfundabilã a unui fond spiritual, acoperit de zgura unei educatii desprinsã de miezul trãirii în adevãr.

Miscarea Legionarã vede cu totul altfel acest fenomen al jertfei. În doctrina sa actul depãseste propria-i materialitate. Devine gest metafizic!

Trecutã prin prisma legionarã, jertfa este si trebuie sã rãmânã o continuitate de concept, de vointã si de executie. Spontaneitatea întâlnitã în diversele forme de sacrificiu este numai un act reflex: în acest caz, circumstantele provoacã actul de jertfire spontan. Pe când, continuitatea, ca element definitoriu, însemneazã trãirea neîntreruptã în gândul jertfei. De altfel nu este vorba de o aplecare morbidã, ci de o simplã pregãtire interioarã “pentru cazul când…”. Omul legionar trebuie sã cunoascã si sã-si trãiascã misiunea. Prezenta lui în existentã este actiune si spontaneitate. Dar spiritul, este întelegere si dãruire. În aceasta consistã fondul marilor rupturi, care-l poartã dincolo de vegetativ, egoism si lasitate.

Aceastã pregãtire continuã, aceastã permanentã vigilentã asupra stãrii lui interioare, acest elan dezinteresat, dau nastere la o structurã psihicã afarã din comun. E o stare de inefabilã întelegere a unui sens uman de mult cãzut în uitare în civilizatiile dezlipite de scopul divin al omului. Noua structurã întrevãzutã si pusã în practicã de doctrina legionarã tine individul într-o stare de permanentã luciditate fatã de rolul si felul sãu de a se manifesta în societate.

Transformarea are loc cu încetul, printr-o educatie dusã în acest sens. Dusã fãrã întrerupere în atmosfera întelegãtoare a Cuibului si-n cadrul larg al educatiei generale. Totusi, nici una din aceste douã cãi nu poate înlocui total pe cealaltã. Fiecare aduce contributia sa specificã în strunguirea sufletului uman. Educatia generalã sprijinitã pe preceptele legionare, pregãteste cetãteanul, scotându-l din uzantele multiseculare. Educatia în cuib pregãteste elita viitorului, modificând în adâncime elementele cele mai valabile si promitãtoare.

Rezultatele acestui efort exterior, de naturã pur scolarã, ar putea fi însã minime, dacã n-ar interveni în paralel, trei elemente temeinice:

1. În primul rând, continua explicare teoreticã a fenomenului legionar, cu toate implicatiile si exceptionalele rezultate ce-i sunt proprii.

În Miscarea Legionarã nu este niciodatã vorba de vreo impunere autoritarã sau violentã, ci numai de persuasiune si de întelegere introspectivã a unui adevãr. Individul trebuie sã stie de ce se încearcã o astfel de înrâurire asupra sa, de ce i se impun eforturi si sacrificii, de ce rezultatele sunt anevoioase si cer timp.

2. În al doilea rând, exemplul permanent al educatorilor si al celor trecuti deja prin scoala legionarã.

Masele sunt oricând gata sã urmeze preceptele unei doctrine dacã cei ce-o propovãduiesc dau dovada credintei si exemplul faptei. De aceea, în viata legionarã, gradul, functia si vechimea impun rãspunderi din ce în ce mai mari. Iar pilda lor permanentã devine învãtãturã si model de trãire. Nici un nou legionar nu se poate sustrage acestei înrâuriri necurmate, ce-i deschide orizonturi nebãnuite.

3. În al treilea rând este vorba de auto-educatia intimã a fiecãruia. De altfel, aceastã auto-educatie permanentã constituie ESENTA METAMORFOZEI UMANE si-a procesului revolutionar legionar.

Nici o modificare durabilã nu poate avea loc atât timp cât OMUL nu ia parte la experienta fenomenului legionar în intentia de a întelege, a asimila si a-si impune PRIN EL ÎNSUSI noua linie de conduitã. Cel ce vrea sã devinã legionar si bun român nu asimileazã calitãtile necesare fãrã permanenta vointei de realizare si de ducere la bun sfârsit a normelor legionare.

E sarcina cea mai delicatã pe care-o întâmpinã omul în sfortarea sa pe drumul înãltãrii si-al schimbãrii de mentalitate. Dar e si cea mai înãltãtoare fiindcã rãspunderea e o luptã cu sine însusi, iar decizia este o încoronare a liniei ce si-a impus.

CONSECINTE

Ca atare, realizarea fortei de sacrificiu, adicã a unei stãri permanente de veghe –în care jertfa nu este o problemã zguduitoare, ci o normalitate de comportament- atrage dupã sine o serie întreagã de atitudini binefãcãtoare individului si societãtii.

a) O disciplinã naturalã, consimtitã. Fluctuatiile circumstantiale, micile tulburãri caracteristice ciclurilor economice, neîncetatele amenintãri politice sau de rãzboi, nu mai au nici o influentã nefastã asupra celui pãtruns de forta sacrificiului. În orice circumstantã el este disciplinat, ordonat, prevãzãtor, plin de încredere.

b) O corectitudine nezdruncinatã în actiuni. Pãtruns de respect fatã de ceea ce reprezintã el, ca individ “initiat”, legionarul se comportã corect în tot ceea ce întreprinde si fatã de oricine.

c) Un echilibru psihic permanent îl pune într-o pozitie de liniste sufleteascã extrem de favorabilã pentru echilibrul întregii societãti. În sufletul lui de legionar nu mai existã nedumeriri sau dezbateri furtunoase pentru a-si motiva interesele personale, pretentiile, potentialitãtile latente.

d) O capacitate netãgãduitã de rãspundere, care-l ridicã în ochii întregii comunitãti nationale. Legionarul ajuns la stadiul dominãrii fortei de sacrificiu, capãtã o virtute care-l diferentiazã total de imensa majoritate a celorlalti. Aceastã capacitate de rãspundere în viatã îi asigurã viziunea corectã a lucrurilor, a posibilitãtilor si a drepturilor în calitate de cetãtean al Statului si de membru al comunitãtii nationale.

În Miscarea Legionarã ideea fortei de sacrificiu a luat un loc de frunte ca element educativ al maselor, dar si ca element de realizare inividualã. Ca atare a devenit formã indispensabilã întru aparitia “omului nou”. Nu existã om nou legionar fãrã prezenta, în structura lui psihicã, a acestei trãsãturi specifice.

Neputinta de a asimila aceastã virtute sau subtila ei îndepãrtare din comportamentul unui legionar, provoacã o discordantã, o lipsã de identitate între individ si doctrinã. Paradoxul nu poate dãinui la infinit. Cu timpul individul, neputându-se conforma normelor, se desprinde si dispare în masa celor neputinciosi si fãrã viitor.

OMUL NOU, asa cum e vãzut si idealizat în doctrina legionarã, e, poate, o imposibilitate ontologicã. Ceea ce nu împiedicã sã fie o necesitate întru modifiarea omului actual. Stabilirea unui tip de om, spre care sã tindã aspiratiile celor de azi, nu poate fi decât binefãcãtoare pentru omul de mâine. Efortul de apropiere de forma idealã ajutã substantial aparitia unor forme intermendiare exceptionale, perfectionate, mai autentice si mai ridicate pe scara valorilor.

De aceea, indivizii incapabili sã asimileze normele esentiale de transformare interioarã si sã se pãtrundã de mãretia acestei asimilãri, nu pot rezista în sânul Miscãrii. Mai curând sau mai târziu se simt atrasi de formele banale ale vietii, pierd gustul de luptã pentru modificarea defectelor personale si renuntã la orice formã de sacrificiu. Revin progresiv pe fãgasul compromisurilor, înfundându-se în nevoia de a-si explica comportamentul cu toate armele dialectice ale neputintei de sine.

Din aceastã cauzã, lupta ce se duce între întelegerea si acceptarea totalã a “sacrificiului” este, în doctrina legionarã, o luptã decisivã si primordialã. Capacitatea de sacrificiu este emblema personalitãtii legionare. Prin ea ne diferentiem si ne ridicãm deasupra celorlalti, oricare ar fi ei, deoarece în cugetul nostru nu e vorba de o simplã perspectivã, ci de o permanentã. Prin ea ne ridicãm în spirit si în faptã, în orice circumstantã istoricã, politicã sau umanã ne-am gãsi.

Capacitatea de jertfã ne calificã, dar ne si rãsplãteste. Ea ne dã putere de rezistentã atunci când muscã din noi prigoanele sau calomniile. Ea ne dã de asemenea mândria misiunii atunci când, în ciuda soartei, continuãm sã luptãm, sã suferim, sã sperãm. Sub semnul sacrificiului statornic, Miscarea Legionarã se mentine vie, combativã, neînfricatã si de neînfrânt, într-o epocã plinã de toate relele pãmântului si-n care coalitia dusmanilor izbeste în noi necontenit si fãrã milã.

ÎN CE CONSISTÃ ÎNTR'ADEVÃR “JERTFA”?

Definirea ei este cu atât mai necesarã cu cât multi confundã “jertfa” cu “moartea”, ajungând sã priveascã apropierea de Miscare ca o intrare pe fãgasul mortii. Ceea ce este neadevãrat si absurd.

Nu trebuie trecut cu vederea cã varietatea formelor de “a se jertfi” pentru neam si binele comunitãtii nationale este infinitã. Deja faptul acceptãrii doctrinei legionare si intrarea în rândurile organizatiei militante sunt o formã de sacrificiu. Prin acest act se renuntã la o viatã tihnitã, fãrã necazuri, pentru a se accepta o existentã vesnic rãscolitã de amenintãri si suferinte, probleme de constiintã, de atitudini curajoase, de decizii dincolo de obisnuit.

Insul devenit legionar trebuie sã stie cã s-a marcat cu fierul rosu pentru totdeauna în ochii unui numãr respectabil de categorii politice, profesionale si sociale. Din aceastã clipã va reprezenta pentru acestia omul care-i depãseste, care le aratã o cale nouã, care nu mai permite minciuna, înselãtoria, compromisurile, indisciplina, trãdarea…

Prin intrarea în rândurile legionare, individul a rupt cu trecutul si cu tot ce reprezintã mentalitatea veche sub toate formele. Aceastã rupere constiue prima mare jertfã a aceluia ce îmbrãtiseazã crezul legionar. Numai cã ura si calomnia îl vor urmãri mereu, oriunde se va gãsi si oriunde se va manifesta. Alegerea fãcutã îi dschide, în schimb, perspectiva bucuriei de a lupta pentru o cauzã justã, plasatã la antipodul uzantelor împãmântenite si nocive.

Din aceastã alegere decurge mândria de a încerca propria-i schimbare interioarã, de a deveni un element ales si activ al natiunii sale, în slujba cãreia se va afla angajat pentru totdeauna. Faptul îl smulge din atmosfera lumii vechi, din mentalitatea lipsitã de scrupule a diferitelor oculte care-l pândesc pentru a-l atrage de partea lor, totdeauna contrarã aspiratiilor comunitãtii nationale. Intrarea în Legiune, într-un cuvânt, smulge individul din ghiarele decãderii morale care-l paste la tot pasul.

Din cauza acestei schimbãri radicale în viata omului, intrarea în Legiune este primul si NU cel mai neînsemnat sacrificiu. E just, în virtutea entuziasmului initial, nici un nou venit n-a simtit apãsarea acestei alegeri. Consecintele vin mai târziu, când dusmanii vor gãsi momentul prielnic sã loveascã în cel ce nu s-a lãsat prins de promisiunile si perspectivele unei colaborãri cu ei. Atunci, de-abia, noul venit va trece poate unul din marile examene ale fortei sale de jertfã.

Între timp însã, noul venit a prins chiag si-a început sã experimenteze marea bucurie a transformãrii interioare. Ucenicia lui în acceptarea jertfei e plinã de acte de vointã: disciplinã în gândire, atitudine si comportament -cotizatii si contributii diverse fãrã de care Legiunea nu poate actiona- modificãri în limbaj, îmbrãcãminte si obiceiuri –activitate continuã pe tãrâm românesc si legionar, etc.

Toate aceste acte si obligatii (care constituie gestul de încadrare al noului venit în mijlocul nostru) nu sunt altceva decât JERTFE CONSIMTITE. Prin ele legionarul îsi începe Scoala Legiunii si Scoala fortei de sacrificiu, care-i vor fi de-a pururi linie de conduitã.

Prin Scoala legionarã omul se pregãteste social si uman. Prin Scoala sacrificiului se pregãteste sufleteste pentru a fi apt în momentele grele ce-l vor întâmpina cândva, sã rãspundã cu demnitate si curaj. FÃRÃ CONVERGENTA PERMANENTÃ A CELOR DOUÃ EXPERIENTE, NIMENI NU POATE DEVENI UN LEGIONAR PERFECT. Cine nu s-a pãtruns de importanta lor si nu le aplicã întocmai nu este decât o spoialã de luptãtor.

SCOPUL SACRIFICIULUI

În Miscarea Legionarã sentimentul sacrificiului ca gest calificator, manifestat sub o formã oarecare mai mult sau mai putin vizibilã, este permanent. Omul legionar nu face niciodatã caz, nu se fãleste cu el; în schimb, îl aplicã cu convingere. Garda de Fier nu trãieste decât din sacrificiile necurmate ale membrilor sãi, constienti de conduita ce-au adoptat odatã pentru totdeauna.

Rãsplata sau gândul profitului n-au fost niciodatã o atractie sau o promisiune în Legiune. Au fost, bine-nteles, si legionari rãsplãtiti. Dar aceastã rãsplatã le-a fost acordatã pentru fapte mãrete, având la temelie jertfa si fãrã ca vreunul s-o fi cerut sau sperat.

În lumea legionarã nu se cere, ci se dã.

Se dã din plin din tot ce avem: efort, timp, contributii materiale, viatã…deoarece misiunea noastrã depãseste efemerul si prezentul. Legionarii trãiesc si jertfesc pentru un viitor ce priveste întreaga natiune. Aceastã finalitate umbreste total scopurile personale, interesele particulare, trecând pe primul plan permanenta existentialã si trãirea spiritualã a neamului. Privitã din aceastã perspectivã, misiunea legionarã devine înãltare, iar sacrificiul ce i se cere fiecãruia o sublimare a propriului sãu destin de luptãtor.

Bineînteles, cel mai mare sacrificiu pentru fiinta umanã este dãruirea vietii. Omul comun, care n-a aprofundat niciodatã importanta gestului suprem pentru împlinirea lui ca “fãrâmã” din divinul ce zace în noi, fuge cu disperare din fata acestui “terminus”, care-l înspãimântã.

Legionarul, din contrã, trãieste fenomenul dãruirii, pentru cã întreaga lui existentã în Miscare este o permanentã dãruire. Prin educatie si auto-impunere, legionarul ajunge sã înteleagã –sau cel putin sã intuiascã- mãretia acestui gest. Dacã-l acceptã fãrã murmur e pentru cã idealul ce serveste prin mijlocirea Miscãrii Legionare, îi apare mai înalt decât orice i-ar putea promite viata si egoismul uman.

Dar pânã la acceptarea acestei extreme, el are de întâmpinat o seamã întreagã de atitudini si renuntãri, pe care nu oricine le poate accepta cu seninãtate. De aceea, sacrificiul vietii –dacã faptul ajunge sã se întâmple- nu este decât o încoronare a trãirii legionare în spiritul de jertfã.

Pe aceastã linie a sacrificiului permanent, legionarul trebuie sã fie mai bun, mai întelegãtor, mai darnic ca altii. El trebuie sã-si înfrângã orgoliul si aplecãrile. Trebuie sã stie sã ierte renuntând la o mie si unu de lucruri pe care moravurile deformate ale epocii le pun la dispozitia individului pentru a-l vicia si domina cu mai multã usurintã. Într-un cuvânt el trebuie sã fie, în orice împrejurare si oriunde, EXACT CONTRARIUL TIPULUI DE OM CE DOMINÃ SCENA POLITICÃ SI SOCIALÃ A EPOCII.

Ideea de sacrificiu permanent nu este o formulã în vânt sau o “stupizenie” asa cum o considerã majoritatea indivizilor de azi. Sacrificiul în sine urmãreste ceva, deoarece poartã în el suflul marilor întelegeri; are un scop mãret, deoarece este gestul omului care se vede dincolo de realizarea zilnicã. Prin el omul realizeazã cã propria-i viatã capãtã o altã dimensiune si o altã finalitate. Idealizarea gestului îl poartã spre idealizarea propriei atitudini în raport cu mediul înconjurãtor. Jertfa îi pare o înãltare, deoarece numai fapta total dezinteresatã duce spre depãsire.

De ce oare Miscarea Legionarã a ridicat acest “gest” la rang de principiu de neînlocuit în doctrina omului nou?

Ceea ce urmãreste Legiunea prin ridicarea capacitãtii de luptã la rang de concept determinant în conceptia nouã a trãirii este încercarea de a restructura interiorul spiritual al individului. În special, vrerea de a modifica tendinta generalizatã a “nepãsãrii” si a “egoismului”, cele douã laturi negative ce macinã individ si societate. Nepãsare în fata suferintelor altora si-a abuzurilor celor ce detin puterea –egoism în fata posibilitãtii de dominare si acaparare de privilegii.

Pentru aceasta sarificiul apare în noua viatã ce-si impune legionarul, sub un aspect bipolar:

1. Educativ, prin câstigarea unei bãtãlii asupra lui însusi.

2. Realizator, prin câstigarea unei bãtãlii asupra situatiilor.

Sã ne explicãm:

Cel ce se pãtrunde de mãretia fortei de sacrificiu, se învinge pe sine însusi. Devine mai lucid, mai tare, mai uman. Impunându-si aceastã formã de gândire (care-l ridicã deasupra mentalitãtii curente, rapace si lase) individul rupe lanturile unei sclavii interioare. Repetând zi de zi acte ce-l smulg din rutina compromisurilor, se statornicesc în constiinta lui parametrii unei noi educatii, care-l poartã spre limanul unei schimbãri radicale de comportament. În acest sens, aspectul educativ al sacrificiului consimtit, constitue cadrul moral si etic al fenomenului legionar.

De asemenea, prin aplicarea permanentã a jertfei, în toate cirumstantele si problemele epocii, actul legionar devine înfãptuire realizatoare, modificatoare de moravuri si aplecãri condamnabile. Jertfa continuã –oricât de neînsemnatã ar fi ea- devine exemplu si învãtãturã pentru cei din jur. Reticentele initiale se estompeazã si cu timpul numãrul adeptilor sinceri si entuziasti, creste.

Iar pe mãsurã ce întelegerea transformãrii interioare prinde rãdãcini profunde, aspectul de descompunere moralã al societãtii se modificã, se limpezeste. Comunitatea umanã în sine si raportul echivoc al situatiilor anterioare pierd înfãtisarea îndoielnicã si nesigurã ce le caracterizeazã. Începe sã domneascã un fel de încredere si de respect reciproc între oameni.

Generalizarea fortei de sacrificiu, adicã pãtrunderea spiritului nou în adâncul maselor, aduce o nivelare a indivizilor la o treaptã ridicatã, cu mult superioarã celei sustinutã de ideologia comunistã. Capacitatea de jertfã dã posibilitatea celui mai nevoias individ, ca si celui mai bogat sau inteligent, sã se arate în lumina unui prestigiu moral, care tine seama numai de calitãtile spirituale si sufletesti ale omului. În care caz, de foarte multe ori, oamenii nevoiasi (lipsiti de culturã superioarã sau de situatii materiale) apar drept fiinte deosebite, remarcabile ca personalitãti umane si oameni de caracter.

Din nefericire, majoritatea zdrobitoare a omenirii nu cunoaste decât cãile întortocheate ale perversiunii, coruptiei si rãutãtii. Notiunile de onoare si demnitate le sunt total necunoscute sau le considerã drept “cãi lipsite de perspective”.

De aceea, formarea omului, adicã structura unei noi mentalitãti capabilã sã accepte grandoarea sacrificiului ca o binefacere personalã, ca un mijloc de înãltare si de reusitã socialã, CERE timp, perseverentã, vointã, disciplinã…

Toate sunt elemente accesibile individului. Ceea ce însã a lipsit întotdeauna, au fost imboldul de realizare, forta capabilã sã convingã, organismul care sã încadreze experienta între principii riguroase si imperative.

Miscarea Legionarã a avut viziunea mãretiei întreprinderii de reînnoire a fiintei umane prin valorificarea fortei de sacrificiu.

Corneliu Codreanu, prin doctrina sa, a pus în evidentã valoarea netãrmuritã a jertfei ca permanentã revolutionarã a trãirii. Valoarea acestui act –pe care nu-l poate face sau accepta cu usurintã, oricine- este dublã: umanã si socialã.

Prin substratul etnico-moral pe care-l strecoarã în circuitul existential, fenomenul nou al jertfei consimtite, modificã coordonatele conformiste ale vietii. Om si societate iau cunostintã de posibilitatea altor cãi de împlinire. Legionaul, alegând ca fundament al comportamentului sãu linia jertfei, rãstoarnã o întreagã traditie de conduitã minorã, în care s-a împotmolit societatea. Umanul din el capãtã o dinamicã covârsitoare si o dimensiune nebãnuitã, altoitã pe normele unei gândiri metafizice. Acceptând voluntar aceastã modificare intimã, precum si finalitatea etico-moralã a educatiei în sens crestin, legionarul intrã pe fãgasul unei conceptii verticale de trãire.

Aceastã verticalitate este în acelasi timp calea depãsirii si a înãltãrii! Omul, pãrãsind cãrarea orizontalã a vietii de toate zilele, îsi ridicã privirile spre cer. Depãsindu-se, depãseste vulgul. Cucerind seninãtatea fortei de sacrificiu, cucereste cerul…

Asa se întelege forta de neînvins a Miscãrii Legionare! Corneliu Codreanu a intuit punctul de sprijin, punctul culminant al depãsirii de sine. Cãci, numai întrecându-se, individul capãtã o altã dimensiune, capabilã sã-l proiecteze dincolo de existenta banalã si monotonã, dincolo de egoism si urã. Greutatea imponderabilã a sacrificiului ridicã gândirea legionarã.

De aceea se poate afirma cã, atât timp cât individul intrat în Miscare nu a ajuns sã înteleagã si sã aplice în viata de toate zilele LEGEA JERTFEI, nu poate fi considerat un legionar perfect. Depunerea “legãmântului” nu constitue o evidentã de legionarism, ci numai confirmarea unei posibilitãti de a deveni un bun legionar. Cãci nu legãmântul transformã individul în legionar, cu adevãrat, ci comportamentul ulterior în mijlocul greutãtilor ce are de înfruntat si învins.

ÎNCHEIERE

Legea sacrificiului permanent este una din esentele gândirii legionare. O temelie nezdruncinatã, alãturi de dragoste si credintã, ceea ce am putea numi de-altfel, TRIPTICUL ÎNÃLTÃRII.

Dar pentru a sintetiza însemnãtatea spiritului de jertfã în dãltuirea omuluio legionar, putem preciza ca încheiere:

1. Jertfa de sine este un fenomen unic în felul sãu. Ea cere întelegere profundã si efort personal, pentru a se realiza în toatã plinãtatea.

Înfãptuirea ei este pur personalã, dar cu radieri colective. Si cu cât sacrificiul acceptat este mai important, cu atât rãsfrângerea în mase este mai mare, mai încãrcatã cu virtualitãti binefãcãtoare. Omul legionar se împlineste pe el, se modificã, se înaltã. Dar, în acelasi timp, actul sau comportamentul sãu devine pildã si motiv de admiratie, izvor de întelepciune si inspiratie pentru cei multi. Aceastã radiere în colectiv devine motor permanent de prefacere interioarã în mase.

2. Spiritul de sacrificiu provoacãdeci o renastere sufleteascã pornitã spre întelegere, milã si dãruire, virtuti aproape inexistente în lumea ce ne înconjoarã. Numai o trãire întoarsã spre renuntare este capabilã sã întrevadã în acelasi timp o sumedenie de perspective sociale.

Jertfa, pentru a fi aport de împlinire, trebuie sã se rãsfrângã social. A gândi socialul –în doctrina legionarã- înseamnã a pune umãrul întru realizarea justitiei si ridicarea maselor. În aceastã perspectivã, justitia socialã cere rãsturnarea anumitor privilegii, stergerea unei anumite mentalitãti, adoptarea unor noi norme de conduitã. Cât priveste ridicarea maselor, realizarea acestui deziderat cere o încadrare permanentã si neconditionatã pe linia restructurãrii vietii profesionale, economice si spirituale.

Deci, perspectivele sociale sunt legate de capacitatea de sacrificiu a omului, adicã de forta lui de întelegere si de renuntare pentru binele comun.

3. În fine, spiritul de sacrificiu este o realizare umanã cu profunde reflexe politice. Omul trecut prin scoala legionarã priveste actul politic printr-o altã prismã si-i acordã cu totul o altã finalitate. Pentru el nu mai e vorba de un mijloc de realizare a unor perspective personale, ci de modalitatea de a fi împlinitã o misiune.

Sub influenta spiritului de jertfã, politica pierde din atractia halucinantã pe care o are de totdeauna asupra individului. În doctrina legionarã capãtã alte dimensiuni. Iese de sub dominatia ambitiilor, a dorintei de putere, a intereselor particulare. Devine o menire colectivã, un act de onoare, aproape un sacerdotiu.

* * *

Putem deci afirma cã principiul spiritului de sacrificiu fundamental în doctrina legionarã constitue un exemplu unic în gândirea politicã, deoarece pune omul în cumpãna realitãtilor definitorii ale vietii. Purtãtor de virtualitãti incomparabile, spiritul de sacrificiu pune omul în dilema crucialã a propriei existente.

Normã substantialã în valorificarea individului, principiul jertfei nu are margini: nici sociale…nici politice…nici rasiale sau de educatie. Omul, oriunde ar fi, sub orice influentã ideologicã sau moralã s-ar gãsi, poartã în el posibilitatea înãltãrii.

Rezonanta spiritului de sacrificiu depãseste contingentele vietii de toate zilele, mentalitatea curentã, mediul social sau politic, educatia deficientã sau pildele înjositoare. Capacitatea de jertfã radiazã în timp si spatiu, atunci când a întâlnit teren fertil.

Când omul si-a înteles menirea, iar nu când si-a înteles interesele, spiritul de sacrificiu apare ca o apoteozã a împlinirii de sine. E singura cale care-l pune fatã de sine însusi în pozitie de judecatã si rãspundere. E clipa în care omul se defineste, se modificã si se înaltã.

Aceastã alegere a “JERTFEI” ca element definitoriu al legionarului, pune Miscarea Legionarã în pozitie de culme în mijlocul organizatiilor socio-politice ce cautã o schimbare salvatoare pentru societate. Si e de înteles. Spiritul de sacrificiu nu poate fi impus nimãnui. Pentru a da roade el trebuie sã treacã prin filtrul constiintei, al analizei personale si-al acceptãrii fiecãruia. Numai dupã aceea devine întelegere si act. Ori, acest proces de transformare interioarã, singurã Miscarea Legionarã l-a pus în practicã.

Faust BRÃDESCU